Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 August 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Aruncă asupra Domnului povara ta și El te va susține. El nu va îngădui niciodată să se clatine cel drept.

Psalmul 55.22


S-a spus de nenumărate ori că îngrijorarea cu privire la ce va fi ne fură bucuria din ziua de azi și nu ne oferă nicio putere pentru ziua de mâine. John Wesley privea îngrijorarea ca pe o formă de necredință, ca pe un fel de ateism practic, și o evita la fel cum evita să-L hulească pe Dumnezeu. Altcineva a spus că îngrijorarea este ca alergatul pe bandă – ne obosește, însă nu ne duce nicăieri.

În timp ce suntem de acord cu aceste lucruri și, de asemenea, cu îndemnurile Scripturii împotriva stării de îngrijorare, știm că mulți credincioși trec prin experiențe dureroase și poartă poveri care pot cauza multă îngrijorare și apăsare. Pot apărea împrejurări în viața de credință care îi pot împinge să se îngrijoreze chiar și pe cei mai puternici creștini. Pe de altă parte, unii credincioși sunt mai predispuși la îngrijorare din cauza stării lor mentale sau fizice.

Psalmistul ne îndeamnă să aruncăm asupra Domnului povara noastră. Cuvântul „povară” aici poate fi tradus cu „partea rânduită ție”. Cuvântul ebraic înseamnă în mod literal „dar” (ceva care ne-a fost dat sau dăruit). Ceea ce ne-a fost dat, sau partea noastră în viață, poate fi o dificultate severă sau o încercare pe care Dumnezeu, în providența Sa, a îngăduit-o să vină asupra noastră. Domnul ne-a dat acest dar pentru ca noi, la rândul nostru, să I-l dăm Lui înapoi. Trebuie să-l aruncăm asupra Lui, fiindcă El ni l-a dat pentru binecuvântarea noastră și pentru gloria Sa. El ne va susține. Pronumele „El” este accentuat în acest text, ceea ce înseamnă că doar El, și nimeni altcineva, ne poate susține și hrăni și ne poate oferi tot ceea ce avem nevoie în orice situație din viață. Citând Psalmul 55.22, apostolul Petru, prin Duhul, adaugă: „pentru că El Însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5.7).

B. Reynolds

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Cel căruia îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată!

Apocalipsa 22.17



Cișmeaua nu avea robinet

Muncisem toată ziua. La sfârșitul acelei zile călduroase am intrat în hotelul la care eram cazat. La intrare am văzut o cișmea. Fiindu-mi foarte sete, m-am îndreptat spre cișmea. Când m-am apropiat mai mult, am văzut un panou pe care scria: Apleacă-te și bea! Nu înțelegeam. M-am uitat în jur și căutam un robinet pentru a lăsa să curgă apa.

Am căutat în zadar câteva minute, apoi m-am dus la recepție pentru a-mi lua cheia camerei. „Puteți să-mi spuneți cum funcționează cișmeaua?”, am întrebat-o pe doamna de la recepție. „Cum scrie pe panou: apleacă-te și bea„, a răspuns ea fără să mă privească. Și, fiindcă îmi era foarte sete, m-am dus iarăși la cișmea. Am citit din nou cuvintele: Apleacă-te și bea! Stăteam în fața ei și așteptam să vină apa. Dar unde era robinetul? Poate că ar trebui să fac așa cum scria acolo. M-am aplecat și imediat a venit un jet de apă limpede și proaspătă.

După ce mi-am potolit setea, am privit mai cu atenție la cișmea și am văzut senzorul care făcea să curgă apa atunci când ajungeai în raza lui de acțiune.

Această cișmea m-a făcut să mă gândesc la o cu totul altă fântână. Domnul Isus spune în Ioan 4 despre apa proaspătă pe care El vrea să o dea și care liniștește setea mare a omului. „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el un izvor de apă, țâșnind în viață veșnică” (Ioan 4.13,14). Ce trebuie să facă omul pentru a o putea bea? Să se aplece înaintea Fiului lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 5.1-14 · Ioan 5.10-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IUBEȘTE CEEA CE FACI! – Fundația S.E.E.R. România

„Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni…” (Coloseni 3:23)


Vei ști că locul tău de muncă este vocația ta, atunci când vei face ceea ce-ți place, și când îți va plăcea ce faci.

Filantropul și industriașul de origine scoțiană Andrew Carnegie, care a devenit cel mai bogat om din lume și a renunțat la 90% din averea sa pentru cauze caritabile, spunea: „Omul obișnuit investește numai 25%, din energia și abilitățile sale, în meseria pe care o practică. Lumea își scoate pălăria în fața celor care dăruiesc peste 50% și se ridică în fața acelora care investesc 100%.” Lui Thomas Edison îi plăcea să muncească. În ultimii săi ani, el a fondat Menlo Park, prima fabrică din lume care nu făcea altceva decât invenții. A fost părintele laboratoarelor de cercetare private, care sunt acum întreținute de mari companii. La Menlo Park, Edison a promis că va scoate la iveală „o invenție minoră tot la zece zile și o invenție importantă la aproximativ șase luni.” La un moment dat, el lucra simultan la patruzeci și șapte de proiecte! Este posibil ca alți inventatori să fi fost mai bogați, dar niciun alt inventator nu a fost atât de entuziasmat și nu a avut așa multe reușite, cum a avut Edison.

Când ai încredințarea că ceea ce faci poate schimba ceva, ai o altă idee despre ceea ce faci. Când crezi că meseria ta are preț în ochii lui Dumnezeu, nu mai ești vulnerabil la critici și nu mai depinzi de cei ce te aclamă. Apostolului Pavel îi aparțin aceste cuvinte: „Eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus…” (Faptele Apostolilor 20:24). Una dintre rugăciunile pe care Domnul Isus le-a rostit a fost: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4). Dacă îți dorești cu adevărat să fii pe placul lui Dumnezeu, fă din rugăciunea aceasta și rugăciunea ta. Amin!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 19:27-30; 20:1-16

Problema care-i frământa atât de mult pe ucenici, aceea de a şti cine va fi cel dintâi şi cine cel din urmă în Împărăţia cerurilor, este ilustrată acum printr-o nouă parabolă.

Probabil că şi noi am fi dispuşi să luăm partea lucrătorilor nemulţumiţi şi să considerăm nedrept modul de a răsplăti al acestui stăpân. Dar să privim povestirea mai îndeaproape: Lucrătorii care veniseră de dimineaţă se învoiseră cu proprietarul (v. 2,13): ei îşi estimaseră munca la un anumit preţ. Următorii însă se încrezuseră în gospodar, că le va fixa el ce va fi drept” (v. 4,7). Aceştia din urmă nu au ce să regrete. În Împărăţia cerurilor, răsplata nu este niciodată un drept. Toţi sunt „robi netrebnici”, potrivit cu Luca 17.10: nimeni nu merită nimic. Totul depinde de harul suveran al lui Dumnezeu şi fiecare primeşte ceea ce-i este necesar pentru a trăi, indiferent de cât a lucrat.

Pe de altă parte, lucrătorii din ceasul al unsprezecelea, nu sunt ei, de fapt, cei mai defavorizaţi dintre toţi, din moment ce au pierdut ocazia şi bucuria de a-i sluji acestui stăpân bun în cea mai mare parte a zilei?

În istoria căilor lui Dumnezeu, primii lucrători, cei care s-au învoit cu stăpânul, îl reprezintă pe Israel sub legământ; cei din ceasul al unsprezecelea vorbesc despre naţiuni” ca subiect al harului lui Dumnezeu.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: