Mana Zilnica

14 Septembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiii lui Israel suspinau din cauza robiei și au strigat; și strigătul lor din cauza robiei s-a suit la Dumnezeu.

Exod 2.23

Israeliții erau robi în Egipt. Ne putem întreba ce înseamnă Egiptul. El are o semnificație, la fel cum au pustia, Canaanul sau Siria. Egiptul simbolizează robia omului căzut, aflat sub puterea lui Satan. Prin urmare, un israelit răscumpărat și aflat în stăpânirea țării, care venea să se închine Domnului având coșul său cu cele dintâi roade, trebuia să recunoască starea sa de odinioară și să spună: „Tatăl meu era un arameu gata să piară și a coborât în Egipt cu puțini oameni, și acolo a locuit temporar și acolo a ajuns o națiune mare, puternică și numeroasă. Și egiptenii ne-au asuprit și ne-au chinuit și au pus robie grea peste noi. Și noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri și Domnul a auzit glasul nostru și a văzut chinul nostru și truda noastră și asuprirea noastră. Și Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare și cu braț întins și cu groază mare și cu semne și cu minuni” (Deuteronom 26.5-8). Omul natural căzuse și se afla sub puterea vrăjmașului, de unde doar Dumnezeu îl putea scoate.

Mai întâi însă Dumnezeu trebuia să arate cu claritate că El era Cel care intervenise. Israel gemea din pricina lucrărilor grele, însă gemetele lui erau gemete ale suferinței, nu strigăte către Cel care singur îl putea ajuta. Căci, atunci când eliberatorul său a venit, Israel n-a vrut să aibă nimic de-a face cu el – Moise a fost lepădat. Israel trebuia să-și lepede izbăvitorul, iar Egiptul să-i refuze cererile. Când lucrurile au stat așa și orice laudă a omului a fost anulată, atunci – și doar atunci – a dorit El să intervină. Nu ajungem să cunoaștem cu adevărat evanghelia până nu vedem că L-am lepădat pe Hristos.

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge.

Geneza 28.15

Prima zi de școală

Luna septembrie este așteptată de copii cu emoție crescândă. Pentru mulți dintre ei, această zi este una importantă, pentru că de ea se leagă amintiri din prima zi de școală.

Dintre copiii care pășesc anul acesta în clasa întâi, unii se bucură chiar cu mult înainte, alții poate au în adâncul inimii teama de necunoscut. Domnul Isus știe și le face curaj cu acest cuvânt: „Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge” (Iosua 1.9).

Cu aceste cuvinte îi întâmpină Domnul și pe copiii care trec de exemplu de la școala gimnazială la liceu sau pe tinerii care încep un studiu profesional. Ei de asemenea se pot bizui pe promisiunea divină: „Eu sunt cu tine pe oriunde vei merge”. Ei nu trebuie să meargă singuri. În viitorul necunoscut, Domnul merge cu ei! El le dă putere, ca să nu facă ceea ce este rău, ci să stea de partea Lui.

Poate părinții se uită cu îngrijorare la noul capitol din viața copiilor lor, deoarece știu că acum sunt expuși mai mult influenței lumii. Dar cât de bine este că ei pot să aducă înaintea lui Dumnezeu grijile lor! El le aude rugăciunile și poate să-i ocrotească pe copii la școală. Ceea ce promite El în Psalmul 121 se aplică și în cazul elevilor și studenților credincioși: „Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare și la venire, de acum și până-n veac”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ETAPELE UNEI VIZIUNI – Fundația SEER

„El te va înălţa…” (Psalmul 37:34)

În agricultură, există o perioadă pentru semănat, un timp pentru creștere și un moment al recoltei. La fel este și în Împărăția lui Dumnezeu. Un misionar spunea că a auzit un grup de slujitori evanghelici, experimentați, discutând despre experiențele lor comune, din care a reieșit un proces fascinant împărțit în cinci etape.

Etapa 1: Nașterea viziunii. La început, fiecare a primit o viziune de la Duhul Sfânt, însoțită de entuziasmul și încredințarea că venea de la Dumnezeu.

Etapa 2: Pregătirea. Aceasta este etapa în care visele sunt deseori abandonate pentru că nu dorim să facem pregătirile necesare. Când Dumnezeu îți dăruiește o viziune, trebuie să existe implicare din partea ta, altfel viziunea ta nu va fi mai mult decât un vis de o zi.

Etapa 3: Pustiul și lupta. Una dintre cele mai greșite concepții ale noastre, este aceea că, dacă ceva vine cu adevărat de la Dumnezeu, totul va decurge lin, nu va exista nicio luptă. E un mit! De fapt, să fiți siguri că va fi o luptă serioasă. Această etapă reprezintă baza care dovedește credincioșia noastră și pentru care nu există substitut.

Etapa 4: Împlinirea viziunii. E momentul în care, în sfârșit, ne vom putea bucura de roadele pregătirii noastre temeinice și ale credincioșiei noastre.

Etapa 5: Noi începuturi și viziuni. Acei slujitori despre care vă relatam la început s-au trezit inundați de o viziune proaspătă de la Duhul Sfânt. Drept urmare, ei au ajuns la concluzia că viața lor fusese un ciclu progresiv al unei viziuni în continuă expansiune, și pe măsură ce Dumnezeu le încredința tot mai mult, era nevoie de o pregătire tot mai mare, iar intensitatea luptei creștea.

Cred că gândindu-te la astea, poți să-ți înțelegi și tu etapele viziunii tale!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 25.1-8; 26.13-19

Darurile, responsabilităţile şi diferitele servicii sunt, aşa cum am amintit ieri, împărţite de Capul Bisericii. Dar credinciosul este invitat să dorească aceste daruri şi să le ceară de la Domnul. „Râvniţi cele spirituale, dar mai ales să profeţiţi ... Cine profeţeşte vorbeşte oamenilor spre zidire şi încurajare şi mângâiere” (1 Corinteni 14.1-3).

Este oare dorinţa fiecăruia dintre noi să fie astfel folosit de Domnul? Atunci să-I cerem să ne acorde unul dintre aceste daruri spirituale nu ca să ne dăm importanţă, ci având în vedere binele Adunării şi gloria Domnului Isus. După cei care profeţeau (cap. 25), cei amintiţi din nou sunt uşierii sau supraveghetorii (cap. 26). Iată un serviciu care este demn de dorit! „Dacă cineva doreşte să facă lucrarea de supraveghere, bun lucru doreşte„ (1 Tim. 3.1).

Îl regăsim aici pe Obed-Edom împreună cu cei opt fii şi cu cei şaizeci şi doi de descendenţi ai săi. El onorase chivotul. Acum, Dumnezeu este acela care îl onorează şi-l binecuvântează (26.4-8,15). Dumnezeu încredinţează acestei familii casa magaziilor. De ei va depinde hrana preoţilor, care este o imagine a învăţăturii în Adunare. Importantă responsabilitate, în adevăr! (Matei 24.45-46).