15 Septembrie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Petru, răspunzându-I, a spus: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. Și El i-a spus: „Vino!”. Și Petru, coborând din corabie, umbla pe ape, ca să vină la Isus.
Matei 14.28,29
Petru și Domnul său (2) – Umblarea pe apă (B)
Ucenicii aveau o noapte grea pe mare, fiindcă vântul le era împotrivitor. Mica lor corabie era bătută de valuri încoace și încolo, iar ei se chinuiau să ajungă de cealaltă parte. Profetul Iona a fost și el într-o furtună, însă din cauza neascultării de Dumnezeu, în contrast cu ucenicii, care se urcaseră în corabie la porunca Domnului (Iona 1.4; Matei 14.22). Furtunile pot veni pentru corectarea noastră, precum în cazul lui Iona, sau pentru formarea noastră, precum în cazul ucenicilor. Esența credinței este ascultarea de Domnul. Prin urmare, neascultarea de Domnul este întotdeauna o dovadă a necredinței. În această împrejurare, Petru este la început un model al ascultării prin credință, însă, după aceea, devine un exemplu cu privire la ceea ce se întâmplă atunci când ne luăm ochii de la Domnul.
Petru era câteodată impulsiv, însă, în această împrejurare, el nu acționează în urma unui impuls natural, ci al unui impuls generat de o credință adevărată: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe apă”. Domnul i-a răspuns: „Vino”! Credința se exprimă prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, credința fără fapte este moartă în ea însăși; este ca „un trup fără duh” (Iacov 2.26). Petru demonstrează o credință veritabilă, ca răspuns la chemarea Domnului, însă această credință trebuia pusă la încercare, fiindcă acea credință care nu este pusă la test nu este deloc credință.
Este imposibil să umbli pe apă, însă Petru a crezut în puterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cum stau lucrurile cu noi? Par împrejurările noastre imposibile? Ne-a spus Cuvântul lui Dumnezeu să mergem înainte, în ciuda acestor împrejurări? Atunci să ne manifestăm credința și să pășim afară din corabie, ca răspuns la Cuvântul Său! Vom vedea apoi ce poate face Domnul pentru cei care se încred în El.
B. Reynolds
SĂMÂNȚA BUNĂ
Să ne temem deci ca nu cumva, fiind făcută o făgăduință pentru intrarea în odihna Lui, niciunul dintre voi să nu pară că a rămas în urmă.
Evrei 4.1
Recunoaștere prea târzie
Deviza cancelarului german Otto von Bismarck (1815-1898) era: „forța merge înaintea dreptului”. Faptele sale arată că și-a respectat întocmai deviza. În anul 1862, când Wilhelm I l-a numit prim-ministru interimar, avea să se adreseze Parlamentului cu următoarele cuvinte: „Nu prin discursuri sau prin decizii ale majorității vor fi rezolvate marile probleme ale epocii noastre, ci prin foc și sabie!”. Înainte de a muri, cuprins de remușcări, a notat în agenda sa: „Am adus fericirea unei mari națiuni, dar și nefericirea pentru prea mulți oameni! Fără mine n-ar fi avut loc trei mari războaie. Nu ar fi pierit 80.000 de oameni, n-ar fi fost îndoliați tați, mame, surori. Acum voi da socoteală înaintea lui Dumnezeu!”.
Recunoașterea cancelarului german a fost prea târzie. Ce îngrozitoare este o astfel de recunoaștere pentru fiecare om în parte! Așa se va întâmpla cu toți aceia care astăzi refuză mântuirea adusă în dar de marele nostru Mântuitor, Domnul Isus Hristos. Recunoașterea prea târzie nu mai rezolvă nimic în viața omului. De aceea suntem îndemnați de Dumnezeu, prin Cuvântul Său, să luăm seama ca niciunul dintre noi să nu se trezească venind prea târziu. Astăzi este ziua mântuirii; astăzi suntem chemați la viața veșnică. Mâine poate fi prea târziu. Unii se înșală spunând că mai au timp. Dumnezeu însă nu spune să mai așteptăm, căci mai avem timp, ci ne spune: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evrei 3.15).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TE SIMȚI COPLEȘIT? – Fundația SEER
„Îmi sleiesc puterile suspinând, şi nu găsesc odihnă!” (Ieremia 45:3)
Fiți siguri că mulți dintre eroii din Scriptură pe care îi admirăm au trecut şi ei prin momente în care s-au simțit „sleiți de puteri” și nu erau în stare să se odihnească.
Ieremia a spus: „Tu zici: „Vai de mine! căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinând, şi nu găsesc odihnă!” (v. 3).
David psalmistul a exclamat: „O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!…” (Psalmul 27:13). Apoi recunoaște: „strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine! Căci Tu eşti un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmaşului. Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale” (Psalmul 61:2-4).
Dacă te simți copleșit chiar acum, oprește-te o clipă și rostește această rugăciune: „Doamne, am impresia că toată povara lumii apasă pe umerii mei, și știu că nu aceasta este voia Ta pentru mine. Învață-mă să arunc asupra ta îngrijorările și preocupările mele, și-Ți mulțumesc că mi-ai amintit că vei avea grijă de mine!” (vezi 1 Petru 5:7). Dă-mi curajul de a schimba lucrurile care stau în puterea mea, dă-mi harul de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba și înțelepciunea de a le deosebi. Nu mă lăsa să ajung atât de ocupat încât să fiu nevoit să renunț la timpul de părtășie cu Tine. Învață-mă să stau liniștit și să știu că Tu ești Dumnezeul meu (vezi Psalmul 46:10). Îți mulțumesc că Tu ești scăparea mea; un ajutor atât de prezent în aceste vremuri de necaz! (vezi Psalmul 46:1) În Numele Domnului Isus mă rog, Amin.”
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
1 Cronici 26:20-32
Dintre leviţi, unii aveau în grijă vistieriile casei Domnului şi vistieriile lucrurilor dedicate. Unul dintre ei, Şebuel, supraveghetor peste vistierii, era descendent al lui Moise. Suntem oare siguri că şi nouă ni s-au încredinţat multe comori? Cea mai mare dintre ele nu este alta decât Cuvântul lui Dumnezeu. Bogăţiile lui sunt inepuizabile. Care este importanţa pe care o acordăm Bibliei noastre? O socotim a fi cu adevărat o comoară?
„Lucrul bun încredinţat ţie, păstrează-l„, îi recomandă Pavel tânărului Timotei (2 Timotei 1.14). Iar în prima sa epistolă, după ce a pus în antiteză bogăţiile deşerte din veacul de acum cu comoara strânsă ca o temelie pentru viitor, apostolul îl îndeamnă pe tânărul ucenic: „Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat! …” (1 Timotei 6.19-20). Fiecare dintre noi să citească din nou acest v. 20, punându-şi numele său în locul celui al lui Timotei.
Alţi leviţi sunt numiţi în v. 29-32. Ei erau supraveghetori, judecători, administratori. Puşi acolo pentru a face „toate treburile lui Dumnezeu” (v. 30, 32; vezi şi 2 Cronici 19.11), ei ne fac să ne gândim la Cel care, încă din copilărie, S-a aflat întâi şi mai presus de orice „în cele ale Tatălui” Său (Luca 2.49).
Mana Zilnica 