Mana Zilnica

Mana Zilnica

29 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pavel a spus: „Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei care mă ascultă astăzi, în orice fel, să deveniți așa cum sunt eu, în afară de aceste lanțuri”.

Fapte 26.29



Apostolul putea spune din toată inima că dorea ca cei care îl înconjurau să fie ca și el, cu excepția lanțurilor sale. Pavel era constrâns să spună ceea ce știa, adică să exprime ceea ce se petrecea în inima sa, într-o inimă care se bucura de poziția ei înaintea lui Dumnezeu. Sufletul său era atât de fericit, încât putea să dorească același lucru pentru alții. Bucuria este întotdeauna plină de bunăvoință; bucuria divină este plină de dragoste. Mai mult însă, această dorință ne descrie care era starea de suflet a apostolului, în ciuda împrejurărilor sale. Chiar dacă era prizonier de mai mult de doi ani, inima sa era pe deplin fericită; era o fericire căreia el îi putea atribui un motiv, iar tot ceea ce dorea era ca cei care-l ascultau, chiar împăratul însuși, să fie așa cum el era, afară doar de lanțurile pe care le purta.

Acesta este efectul acelei neobișnuite fericiri produse într-un suflet în care creștinismul este pe deplin primit. El posedă astfel o fericire care, în principiu, face ca nimic altceva să nu mai fie dorit și care este întotdeauna însoțită de acea energie a dragostei exprimată prin dorința ca și alții să aibă parte de aceeași binecuvântare.

Vedem de asemenea că aceasta este o fericire pe care împrejurările n-o pot afecta, căci este ca un izvor de bucurie care țâșnește în suflet. Împrejurările apostolului nu erau deloc de natură să producă bucurie. El fusese de mult timp pregătit să se aștepte la lanțuri și la necazuri, însă acest lucru nu l-a dat înapoi. Nici nu-și socotea viața dragă și, în felul acesta, a putut să-și încheie alergarea cu bucurie, precum și slujba pe care o primise, de a mărturisi cu privire la evanghelia harului lui Dumnezeu (vedeți Fapte 20).

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, Se va rușina și Fiul omului.

Luca 9.26



Noul Testament al lui Yamatachi

Există creștini care își ascund Biblia. Ei nu fac aceasta pentru a proteja o comoară încât să nu le-o răpească nimeni, ci de rușine, din cauza acelora care disprețuiesc Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a nu le da ocazia să-i batjocorească. Astfel de creștini nu știu, desigur, ce bogăție cu valoare veșnică au ei în Biblie.

Yamatachi, un japonez, ne este, în acest sens, un exemplu de credincioșie practică foarte mare. El L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitorul său și L-a iubit din toată inima. A fost foarte întristat când vederea i-a slăbit și când nu mai putea să citească în Noul Testament, Cartea care îi arătase calea spre fericire. Niciun tipar nu îi era suficient de mare. Atunci a luat hotărârea să-și asambleze un Nou Testament, cu litere foarte mari, așa cum își dorea. A cumpărat un teanc mare de foi de hârtie și a început să copieze Noul Testament.

Când a mers pentru prima oară la adunare cu Noul Testament al său, chipul îi radia de bucurie. Teancul gros de hârtii trebuia purtat în spinare. Mulți copii alergau după el și îl batjocoreau. Dar omul în vârstă, cu ochelarii săi mari și cu legătura în spinare, mergea liniștit mai departe. Era întristat că acea comoară a lui era așa de puțin prețuită. Dar când ședea pe locul lui în adunare și își desfăcea povara sa prețioasă, nimeni nu era mai fericit decât el. Atunci citea, urmărea și asculta cu mare atenție.

Să învățăm de la Yamatachi să nu ne rușinăm de Cuvântul Domnului și să îl prețuim tot mai mult!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GESTIONAREA MÂNIEI (3) – Fundația SEER

„Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz…” (Proverbele 16:32)


Acest verset biblic integral sună așa: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” În calitate de creștin, tu ai Duhul Sfânt care locuiește în tine, și unul dintre rodurile Duhului este „înfrânarea” (vezi Galateni 5:23). Asta înseamnă că un creștin își poate controla temperamentul, și trebuie să-l controleze – dacă este creștin!

Tu spui: „Mă enervez ușor pentru că m-am născut cu firea aceasta!” Dar nu trebuie să mai trăiești condus de omul cel vechi, ci de cel nou! Mânia este ca un fluviu. Controlat, el poate genera suficientă electricitate pentru a alimenta un oraș întreg. Necontrolat, se poate revărsa peste maluri și produce o viitură care distruge totul în cale. Și la fel de sigur cum fluviul poate fi controlat, așa poate fi și temperamentul. Ți s-a întâmplat să ai o ceartă serioasă cu soțul/soția sau cu unul dintre copii? Să ne imaginăm că sună telefonul chiar atunci… ce faci în acest caz? Instantaneu, ridici receptorul și răspunzi pe un ton blând și controlat: „Buuuună ziiiiua. Vă pot ajuta cu ceva?” Ce s-a întâmplat? Ai dovedit că mânia poate fi controlată și îmblânzită.

Biblia spune: „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii.” (Proverbele 14:29). Nu merită să te enervezi pentru orice lucru. Cu cât vezi situația cu mai mult calm, cu atât vei vedea mai limpede cum să-i faci față. Deci, dacă ești iute la mânie, iată un sfat bun: când ești nervos, numără până la zece înainte de a vorbi. Și când ești furios, numără până la o sută – și apoi, nu mai spune nimic! Amin?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 11:15-47


Odată ajuns pe tron, David nu i-a uitat pe însoţitorii din peştera Adulam. Oare îi va uita Domnul pe cei care caută să-L urmeze şi să-I servească aici jos? Ştim că lucrul acesta este absolut imposibil. În momentul când Domnul urma să-Şi dea viaţa pentru ucenici şi în timp ce ei disputau cine va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor, ce le spune Învăţătorul? „Voi sunteţi aceia care aţi rămas mereu cu Mine în încercările Mele. Şi Eu vă rânduiesc o împărăţie, după cum Tatăl Meu Mi-a rânduit Mie” (Luca 22.28-29).

Între aceşti oameni puternici există o anumită ierarhie. Ea nu depinde de forţa fizică a fiecăruia, pentru că toţi sunt puternici, ci de devotamentul lor, fie că este vorba de serviciu, ca în cazul celor trei viteji care au mers să scoată apă, fie de luptă, ca în cazul lui Benaia. Şi la fel este printre credincioşi astăzi. În toate cercurile creştine, unii ies în evidenţă faţă de alţii prin zelul şi ataşamentul lor faţă de Domnul. Într-o zi, în cer, vom afla faptele lor de valoare. Nu doreşti să fii găsit printre ei? „Pentru că astfel vi se va da din belşug intrare în Împărăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1.11).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: