9 August 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine.
Matei 26.38
El a trecut în întregime, în duh, împreună cu Dumnezeu, prin tot adâncul suferinței care-L aștepta; de aceea S-a putut întoarce cu o pace perfectă către ucenici: „Vegheați și rugați-vă ca să nu intrați în ispită”. Acestea sunt singurele cuvinte prin care El face aluzie la locul unde Se afla: „Vegheați și rugați-vă”.
Orice lucru care vine peste noi este fie o ispită, fie un prilej de ascultare. Pentru El a fost un prilej de ascultare perfectă: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”. Tot ceea ce vine asupra noastră este o împrejurare în care ori Îl slujim pe Hristos, ori facem voia noastră, iar așa ceva înseamnă a intra în ispită. Iată cum îi vorbește El în har lui Petru: „Duhul este plin de râvnă, însă carnea e neputincioasă”. Cu alte cuvinte: «Știu că Mă iubiți; inimile voastre sunt în regulă, însă există această sărmană neputință».
Ce har desăvârșit! S-a bazat într-un anumit sens pe inimile lor atunci când ispita venea; iar după ce ei au falimentat total, El Se gândește la pericolul care îi paște și le spune: „Vegheați și rugați-vă … Duhul este plin de râvnă, dar carnea e neputincioasă”; aceasta după ce cu o clipă mai înainte sudoarea Lui era ca picăturile mari de sânge. Ce supunere desăvârșită! Ce smerenie a inimii! Și, prin urmare, ce perfecțiune a slujirii dragostei către Dumnezeu și către alții! Exact ceea ce ar trebui să facem noi! „Mergând din nou, a doua oară, Se ruga, spunând: «Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta»”. Și, venind, i-a găsit din nou dormind, pentru că ochii le erau îngreuiați. Și, lăsându-i, a mers din nou și S-a rugat a treia oară, spunând același cuvânt. Atunci ·a venit la ucenici și le-a spus: „Dormiți de acum și odihniți-vă”. Nu mai era nevoie să vegheze acum; timpul pentru veghere se terminase.
J. N. Darby
SĂMÂNȚA BUNĂ
Ce este aceasta? … El poruncește cu autoritate … Și îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.
Marcu 1.27,28
Biruința Domnului
Cercetând atent pasajul biblic, ajungem la concluzia că slava personală se vede strălucind în slujba lui Hristos și cu privire la relația Sa cu Satan. Isus Hristos nu i-a permis niciodată lui Satan să dea mărturie despre El. Mărturia poate fi adevărată și exprimată prin cele mai lingușitoare expresii, ca de exemplu: „Te știu cine ești: Ești Sfântul lui Dumnezeu!”. Cu toate acestea, Domnul Isus i-a poruncit să tacă. Slujba Domnului era curată și plină de har. Domnul nu a acceptat în slujba Sa ajutor de la acela pe care venise să-l nimicească. Atât în ființa Sa, cât și în slujba Sa, Mântuitorul nu putea avea părtășie cu întunericul. La Domnul, scopul nu putea sfinți mijloacele; și astfel diavolul, ca răspuns la mărturia Sa, a fost pedepsit și adus la tăcere. Ce glorie măreață strălucește în orice amănunt al vieții Domnului!
În măsura în care evangheliile vorbesc despre slujba Domnului cu privire la relația Sa cu Satan, ele Îl prezintă ca Acela care îl doboară pe Satan la pământ, îl leagă și îi jefuiește gospodăria. Cartea Apocalipsa ne arată și alte manifestări ale Domnului Isus față de același împotrivitor. Acolo vedem cum „Satan va fi aruncat pe pământ” și cum Isus, când va veni timpul, îl va arunca „legat în adânc” și, în cele din urmă, în „iazul de foc și de pucioasă”. Putem urmări biruința Domnului Isus asupra lui Satan începând din pustie, locul ispitirii, și până la iazul de foc.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
BINECUVANTAT CU UN SCOP – Fundația SEER
„Pe urma va iesi de acolo cu mari bogatii” (Geneza 15:14)
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
2 Imparati 20:1-11
O a doua încercare, mai grea decât prima, îl atinge acum pe nefericitul împărat. Moartea bate la uşă. În întristarea lui, şi de această dată se îndreaptă spre Domnul. Desigur, el nu se poate urca la templu, cum îi era obiceiul, dar oare nu este posibil să-L găsim întotdeauna pe Dumnezeu, în orice împrejurare, chiar şi pe un pat de suferinţă? Ce mulţi invalizi ţintuiţi la pat fac această experienţă în fiecare zi!
Ahaz, tatăl lui Ezechia, refuzase semnul pe care Domnul dorise să i-l dea (Isaia 7.10-12). Şi, pe cadranul solar pe care-l făcuse, ceasul judecăţii se apropia cu repeziciune. Dar aici împăratul credincios şi evlavios primeşte, pe lângă vindecarea sa, un semn cu totul extraordinar. Întorcând umbra (zece trepte) înapoi, Dumnezeu îi arată că acceptă întârzierea pedepsei.
Mai multe detalii ale acestei frumoase istorii ne duc cu gândul, prin contrast, la Domnul Isus. În Psalmul 102 avem rugăciunea Sa: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele…”, apoi răspunsul Tatălui Său: „Anii Tăi sunt din generaţie în generaţie” (v. 24). Isaia a anunţat că împăratul se va vindeca până în a treia zi. Hristos a intrat cu adevărat în moarte, ieşind din ea tot a treia zi.
Mana Zilnica 