Mana Zilnica

Mana Zilnica

19 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.

2 Corinteni 3.18



Una dintre cele mai mari piedici în calea redobândirii bucuriei și a fericirii pe care le-am pierdut din cauza stării noastre nepotrivite este preocuparea cu noi înșine. Prin anumite forme religioase încercăm să îmbunătățim ceea ce nu poate fi îmbunătățit. Ne preocupăm cu noi înșine chiar și atunci când urmărim fericirea, biruința asupra păcatului sau slujirea. Este bine să ne aducem aminte de „zilele de odinioară”, să ne examinăm căile și să ne judecăm fără cruțare. Însă toate acestea, în ele însele, niciodată nu pot restabili bucuria și fericirea.

Mă aflam odată într-o cameră unde o fetiță încerca să cânte la pian. În mod evident emoționată de prezența unui vizitator, ea a început să apese multe clape greșite. Apoi, luându-și ochii de la partitură, a început să privească la degetele ei, încercând să le așeze pe clapele potrivite. Bineînțeles, greșelile s-au înmulțit, până când, în cele din urmă, a renunțat să mai cânte.

A privi la degete era cel mai nepotrivit lucru pe care îl putea face. Dacă și-ar fi ațintit privirea la notele de pe partitura din fața ei, și-ar fi putut corecta greșelile și ar fi continuat să cânte.

La fel și noi, dacă ne preocupăm cu noi înșine și cu falimentul nostru, cu răceala și cu lipsa noastră de putere, vom ajunge cu siguranță descurajați. Nu aceasta este calea pentru a fi restabiliți. Însă dacă, în timp ce ne judecăm pe noi înșine pentru nepăsarea, nebunia și încăpățânarea noastră, ne ațintim privirea asupra lui Hristos și stăm în prezența Lui, atunci, cu siguranță, bucuria și fericirea vor fi din nou partea noastră.

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.

Geneza 1.1



Creația

În relatarea biblică despre creație, cu care începe Biblia, citim de trei ori că Dumnezeu „a creat” (Geneza 1.1,21,27). De fiecare dată, această expresie indică spre faptul că a fost creat ceva care înainte nu era, nici măcar într-o formă asemănătoare.

Mai întâi Dumnezeu a creat cerurile și pământul (versetul 1). Acesta este începutul materiei. Din nimic, Dumnezeu a adus la existență ceva ce înainte nu era.

Mai târziu, Dumnezeu a creat animalele. A cincea zi de creație este introdusă prin cuvintele: „Să mișune apele de viețuitoare” (versetul 20). S-ar putea spune și astfel: „să mișune … de sufletele vii ale viețuitoarelor”. Acesta este începutul vieții animalelor și, am putea spune, începutul sufletului. Animalele, de fapt, nu au un suflet nemuritor, dar au un suflet. Ele pot simți și se pot mișca independent.

La final, ca o încununare în creație, Dumnezeu l-a creat pe om (versetul 27). Acesta este începutul vieții omenești și totodată începutul duhului, pe care animalele nu îl posedă. Omul este o făptură înzestrată cu înțelepciune, care de la început a înțeles vorbirea și chiar a putut să vorbească (versetul 28).

Creația lui Dumnezeu indică spre faptul că fiecare lucrare omenească are granițele ei. Dumnezeu a făcut aici ceva ce niciun om nu poate face. Nimeni nu poate „să cheme cele ce nu sunt ca și cum ar fi” (Romani 4.17). Niciun om nu poate să facă dintr-o materie moartă una vie.

Cât de maiestuoasă este puterea creației lui Dumnezeu! Și ce simplu devine totul dacă noi credem în Creatorul!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIAȚA DUPĂ VOIA LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia” (Galateni 5:22)


Într-o versiune a Bibliei, în limba engleză, versetele 22 și 23 din Galateni capitolul 5 sună în felul următor: „Ce se întâmplă când trăim după voia lui Dumnezeu?… Câștigăm un simț al compasiunii și ne dăm seama… că nu mai trebuie să dăm din coate pentru a răzbi în viață.” Să ne gândim la aceste două calități care ne aseamănă cu Hristos:

1) Ajungem să fim mai plini de compasiune. Încetezi astfel să-i mai consideri pe oameni niște obiecte care trebuie îndreptate, evitate sau folosite pentru propriul tău beneficiu. Când Domnul Isus a văzut mulțimile, „I s-a făcut milă de ele” (Matei 9:36). Când te cuprinde mila, două lucruri minunate se întâmplă. Primul: învingi egoismul și devii preocupat de altcineva în afară de tine. Al doilea: îți dezvolți un simț al mulțumirii pentru binecuvântările pe care ai considerat că le meriți. Cu alte cuvinte, compasiunea îți lărgește câmpul vizual dincolo de persoana ta, cuprinzându-i și pe cei pe care nu i-ai văzut pentru că ai fost prea ocupat.

2) Nu mai trebuie „să dai din coate ca să răzbești în viață”. Tu nu-i mai vezi pe cei care au un spirit blând și iubitor ca pe niște persoane incapabile și care nu realizează niciodată mare lucru. Apostolul Pavel a scris: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru” (1 Tesaloniceni 2:7). Și Pavel nu a fost o persoană incapabilă sau moale! Uneori motivul pentru care suntem așa de porniți este teama că, devenind mai blânzi și mai iubitori, s-ar putea să nu mai avansăm și să rămânem în urmă în competiție. Acest gen de gândire plină de teamă și de frenezie ne golește viața de creativitate – ca să nu mai vorbim de bucurie… Și fiecare succes de care te bucuri apare în ciuda stresului, nu datorită lui.

Să ne uităm la Domnul Isus. El nu era pe fugă, rareori a ridicat tonul vocii, și-a făcut timp pentru copii, i-a iubit pe oameni și i-a ridicat din starea lor… Și Biblia ne spune și nouă: „la aceasta ați fost chemați” (1 Petru 2:21). Iată deci ceea ce numim „viață după voia lui Dumnezeu”!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 6:14-21; 7:1


Locuitorii din Bet-Şemeş au onoarea să primească chivotul. Dar îşi iau libertatea să-i ridice partea care îl acoperea –  capacul ispăşirii; şi Dumnezeu îi pedepseşte cu severitate (comp. cu Numeri 4.20). Acesta este un avertisment pentru noi, ca să-I acordăm lui Isus respectul sfânt pe care I-l datorăm. Dumnezeu nu tolerează nici o curiozitate profană avându-L ca subiect pe El.

Dar, vai, după această pedeapsă, bet-şemiţii reacţionează asemenea filistenilor, dorind să scape de acest chivot prea sfânt pentru ei. Unii creştini se aseamănă cu aceşti oameni. Decât să se cerceteze pe ei înşişi şi să-şi pună lucrurile în ordine, preferă să se depărteze de Domnul în gândurile şi în vieţile lor. Prezenţa Lui îi deranjează. Nu este trist lucrul acesta?

Însă Dumnezeu ne pune înainte oameni care, din contră, sunt fericiţi să-L primească. Locuitorii Chiriat-Iearimului ies în întâmpinarea chivotului şi-l aduc în casa lui Abinadab, pe deal.

Gândurile ni se întorc încă o dată spre Isus. Întrucât poporul Lui Îl respingea, n-avea un loc unde să-Şi plece capul; dar, într-o împrejurare, „o femeie cu numele Marta La primit în casa ei“ (Luca 10.38). Iată casa lui Abinadab şi casa din Betania: bucurie şi binecuvântare pentru acela care îşi deschide uşa; şi, de asemenea, bucurie pentru divinul Oaspete care este onorat acolo (Apocalipsa 3.20)!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: