Mana Zilnica

Binecuvântat să fie Domnul, stânca mea … Binefăcătorul meu și cetățuia mea, turnul meu de scăpare și Salvatorul meu!

Psalmul 144.1,2

Nunta și tornada

În luna mai 2012, în America, a avut loc o nuntă. În timpul nunții a izbucnit o tornadă. Cei doi miri au dorit să se fotografieze având în spatele lor, la o distanță de doar câțiva kilometri, tornada! În loc să fugă, cei doi au insistat să realizeze mai multe instantanee cu tornada în fundal, în pofida îngrijorării oaspeților prezenți la eveniment. Din fericire, furtuna a ocolit locul în care a fost organizată nunta.

Marele vrăjmaș al oamenilor, deci și al familiei, caută deseori să aducă furtuna neînțelegerii în viața de familie. Acel vrăjmaș (diavolul), care de la început este un ucigaș, știe importanța familiei în societate și în biserică. Și tocmai de aceea, primele lui atacuri vin în familie. Dar încrederea în Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, precum și orientarea tuturor aspectelor de viață practică spre El transformă căminul într-un mic rai pe pământ. O astfel de familie stă cu spatele la tornada pe care diavolul dorește să o aducă în viața lor, dar nu pentru o fotografie, ci ca un mod de a trăi după normele lui Dumnezeu. Într-o astfel de familie, în care toți au găsit totul deplin în Isus Hristos, domnește comunicarea, colaborarea și respectul unul față de celălalt. Acolo, comunicarea se face în mod constructiv, în spiritul găsirii unui răspuns sau a unei soluții. Un astfel de cămin frumos și binecuvântat de Dumnezeu vă dorim și dumneavoastră!

coordonatori Bob & Debby Gass

SFATURI PENTRU PEREGRINI (1) – Fundația SEER

„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea” (Filipeni 2:13)

În timpul călătoriei tale spirituale prin viață, iată două sfaturi pe care să nu le uiți:

1) Cu Dumnezeu nicio experiență nu se pierde vreodată. Aceasta le include și pe cele dureroase sau dificile. Îi putem impresiona pe oameni cu calitățile noastre, dar deseori avem relații mai strânse cu ei când trecem prin încercări. Dacă dorești să motivezi pe cineva, nu-i povesti numai de realizările tale; vorbește-i și despre încercările și testele prin care ai trecut pentru a ajunge acolo. Dacă nu o faci, poți părea că nu faci parte dintre ei… De bună seamă că unele experiențe pe care eziți să le împărtășești pot fi exact ceea ce le va da de gândit. „Dacă Dumnezeu poate face lucrul acesta pentru tine, înseamnă că îl poate face și pentru mine!” Cu alte cuvinte, le vei da speranță.

2) Pentru a avea succes în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să-i slujești pe ceilalți. Să ne uităm la Iosif: el și-a folosit talentul, faima și averea pentru a hrăni lumea în timpul foametei; răsplata lui a venit la sfârșit. Când scopul tău este acela de a împlini nevoile celorlalți, întotdeauna vei fi răsplătit și vei avea un viitor. Domnul Isus nu i-a zis lui Petru să meargă să strângă mulțimile laolaltă numai ca să aibă cui predica. Nu. El a spus simplu: „Paște oile mele.” (Ioan 21:16). Pastore, dacă prea multe scaune din biserică sunt goale duminica dimineața, nu te limita la a te învinovăți sau a da vina pe oameni. Întreabă-te: „Cum este hrana? Cum este slujirea?” Câtă vreme există o foame spirituală pe care nimeni nu o poate satisface, tu ai o sarcină și o lucrare. În timp ce te gândești la aceste două sfaturi pentru peregrini, roagă-te și cere-I lui Dumnezeu să le facă parte din viața ta.

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 6:16-25; 17:1-6

A-L ispiti pe Dumnezeu (v.16)înseamnă a-I cere în mod imperios, ameninţător, să pună la probă ceea ce a spus. Aceasta nu este nimic altceva decât necredinţă. La Masa, poporul a vrut să verifice că DOMNUL era într-adevăr în mijlocul lor (Exod 17.7). Domnul Isus însă nu a găsit necesar să Se arunce de pe acoperişul templului pentru a şti dacă îngerilor li s-a dat dispoziţie cu privire la El (Mat. 4.6).

Potrivit v. 7, părinţii aveau responsabilitatea să le insufle copiilor lor cuvintele Domnului. Versetul nostru, 20, ne pune înainte faptul că fiii îşi vor întreba părinţii. Astfel de întrebări sunt prevăzute în alte trei ocazii. În Exod 12.26, subiectul întrebărilor este Paştele (care este calea mântuirii?); în Exod 13.4 se pune problema despărţirii care decurge din mântuire (de ce mereu această despărţire de lume?); în sfârşit, în Iosua 4.6 se pun întrebări legate de cele douăsprezece pietre luate din Iordan şi aşezate pe pământul Canaanului (problema poziţiei cereşti a celui credincios şi a unităţii Bisericii ca trup al lui Hristos). De fiecare dată răspunsurile se referă la eliberarea al cărei subiect fusese poporul (v. 21-25).

Israel nu trebuia să cruţe nimic de la canaaniţi, nici de la dumnezeii lor. Nimic pentru a satisface spiritul războinic şi de dominaţie care animă în general naţiunile cuceritoare, pentru că Israel era un popor sfânt, consacrat pentru Domnul (v. 6)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 oct. 2019

9 Octombrie 2019

Dintre toate câte sunt în ape, pe acestea să le mâncați: să mâncați tot ce are aripioare și solzi. Dar să nu mâncați tot ce nu are aripioare și solzi; să vă fie necurate.

Deuteronom 14.9,10

Avem lecții morale importante și în această categorie a viețuitoarelor curate care trăiau în ape. Israeliții puteau mânca orice viețuitoare care avea aripioare înotătoare și solzi. Aripioarele sunt folosite pentru înaintare și pentru stabilitate. Ele sunt foarte folositoare la înaintarea împotriva curenților și pentru echilibru și stabilitate în vâltoarea apei. Acest lucru ne duce cu gândul la faptul că trebuie să ne hrănim cu ceea ce ne va face să creștem în credință și în învățătura sănătoasă, „ca să nu mai fim prunci, bătuți de valuri și purtați încoace și încolo de orice vânt de învățătură” (Efeseni 4.14). Avem nevoie de hrană care să ne dea stabilitate și care să ne facă să ne rugăm cu credință, fără să ne îndoim (Iacov 1.6). Trebuie să fim caracterizați de energia de a înainta pe cale și de stabilitatea în credință.

Solzii ne duc cu gândul la protecția față de mediul înconjurător. Domnul Isus a spus: „Eu nu mai sunt în lume, dar aceștia sunt în lume” (Ioan 17.19). Știm de asemenea că „lumea întreagă zace în cel rău” (1 Ioan 5.19). Prin urmare, lucrurile cu care ne alimentăm sufletul trebuie să ne facă tari în credință, astfel încât să se poată spune despre noi: „V-am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari, și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, și l-ați învins pe cel rău” (1 Ioan 2.14). Totodată, o astfel de hrană trebuie să ne învețe să luăm scutul credinței, cu care vom putea stinge „toate săgețile arzătoare ale celui rău” (Efeseni 6.16).

Trebuie să ne hrănim cu ceea ce oferă creștere, stabilitate și energie a credinței. Orice altceva ne face slabi și trebuie privit ca fiind necurat. Hrana spirituală bună ne va întări credința în Domnul Isus.

A. Leclerc

Isus a răspuns și le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca voi să credeți în Acela pe care El L-a trimis”.

Ioan 6.29

Ce spune Scriptura?

Nu de mult am vorbit cu un căpitan al unui feribot și l-am întrebat în timpul discuției dacă are convingerea că va ajunge în cer.

— Sper că da, a răspuns căpitanul.

— Aveți un temei pentru această presupunere?

— O, da, eu am fost întotdeauna cinstit și sincer, am hrănit o familie mare și nu fac rău nici unei muște. Dacă eu nu voi avea un sfârșit bun, atunci înseamnă că mulți oameni vor pieri.

— Da, de acest lucru mă tem și eu, dar numai aceasta este temelia pe care vă bazați?

— Merg destul de des la biserică, iar copiii mei merg la orele de religie; și m-aș trezi chiar și la miezul nopții, dacă ar trebui să ajut pe cineva în necaz. Nu ajung acestea?

— Nu! Desigur, acestea sunt bune în sine, dar prin ele nu faceți nimic cu privire la mântuire. Altcineva trebuie să intervină. Pentru aceasta a trebuit ca Mântuitorul să meargă la cruce.

Gândirea omului în necredința sa este asemănătoare cu a acelui căpitan. Se elogiază tot felul de căi pentru a ajunge în cer. Învățătura că poți fi mântuit prin propriile merite are o mulțime de adepți. Ce spune însă Scriptura? Singura cale este: Isus Hristos. Și această cale este singura recunoscută de Dumnezeu. Pe această cale trebuie să mergem cu toții.

coordonatori Bob & Debby Gass

DOBÂNDIND O INIMĂ MULȚUMITOARE – Fundația SEER

„Gura mea va vesti lauda Ta!” (Psalmul 51:15)

O inimă mulțumitoare vede fiecare zi ca pe un dar. E ca un magnet care umblă toată ziua și adună motive de recunoștință. Ea îi mulțumește lui Dumnezeu pentru minunea mușchilor cu ajutorul cărora ochii pot citi și creierul poate procesa cuvintele. Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru plămânii care pot inspira și expira 11.000 de litri de aer în fiecare zi. Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru inima care va bate de aproximativ trei miliarde de ori în timpul vieții, și pentru creier – care este un veritabil generator electric și un supercomputer de mare putere. Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru dulceața de pe pâinea prăjită și pentru laptele de pe cereale. Pentru pătura care încălzește și pentru vorba plină de haz care înveselește. Pentru miile de avioane care nu s-au prăbușit astăzi. Pentru soții care nu și-au înșelat soțiile și pentru soțiile care nu și-au provocat soții. Și pentru copiii care, în ciuda presiunii tăcute de a-și dezonora părinții, au hotărât să n-o facă.

Bucurându-te pentru lucrurile bune, vei reuși să treci peste lucrurile dificile. „O inimă veselă este un bun leac” (Proverbele 17:22). Mulțumirea este o atitudine pe care noi o alegem, nu o reacție la circumstanțele prin care trecem.

„Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o…” (1 Corinteni 11:23-24). De remarcat faptul că aceste două cuvinte: „vândut” și „a mulțumit” se află în aceeași propoziție, și au avut de-a face cu aceeași inimă. În noaptea în care El a fost vândut, El a mulțumit. Putem face și noi lucrul acesta – când știm că Dumnezeu este în control, că ne călăuzește pașii și că rezolvă totul spre binele nostru!

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 6:1-15

Dragostea lui Dumnezeu nu admite nici un dezacord, nici un compromis. Este exclusivă, în sensul că cere de la noi o dăruire totală: inimă, suflet, putere − întreaga noastră fiinţă trebuie să fie cuprinsă de ea. Şi nici un moment din viaţa noastră nu trebuie să iasă de sub controlul acestei iubiri divine. Fie acasă − la masă, la sculare, la culcare − fie afară, pe scurt, în toate momentele zilelor noastre − iubitul nostru Salvator ar trebui să ne fie subiectul gândurilor şi al conversaţiilor (Psalmul 73.25).

Cât de departe suntem de aceasta! Evanghelia însă ne prezintă Modelul desăvârşit, în fiinţa Căruia totul era pentru Dumnezeu. Îl auzim pe Domnul Isus citând „cea dintâi şi cea mai mare poruncă” cu autoritatea Singurului care a împlinit-o desăvârşit: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău …” (Matei 22.37, 38). Cuvântul lui Dumnezeu era neîncetat în inima Lui, astfel încât, atunci când Vrăjmaşul s-a prezentat în pustiu, în mâinile Sale se afla această sabie de nădejde cu care să-l înfrunte. Citând v. 13 şi 16, Domnul Isus (Matei 4.10; 4.7) l-a redus la tăcere (de două ori) pe Satan.

Cât de important este pentru noi să cunoaştem aceste versete pe dinafară! „Învăţaţi-le …” recomandă cap. 5.1. Diavolul nu poate face nimic împotriva Scripturii, când noi ştim s-o cităm pentru a-l înfrânge.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 oct. 2019

8 Octombrie 2019

Pentru că niște câini m-au înconjurat, o ceată de răufăcători m-a împresurat; mi-au străpuns mâinile și picioarele.

Psalmul 22.16

Un pat al morții singuratic, atunci când cel care este pe moarte este părăsit de toți prietenii săi, de rude și de slujitori, reprezintă o scenă foarte tristă. Niciun cuvânt de mângâiere și nicio rugăciune nu sunt auzite, nu există niciun ochi plin de dragoste și de compasiune, nicio mână blândă pentru a șterge sudoarea rece de pe frunte! Cine ar dori să moară așa?

Însă oricât de tristă ar părea o astfel de stare dezolantă a singurătății în clipele morții în cazul oamenilor mari ai acestei lumi, cu cât mai groaznică ar fi împrejurarea morții unuia dintre aceștia dacă, aflat pe patul de moarte, în loc de a fi singur și părăsit de toți prietenii, ar fi înconjurat de cei mai învrăjbiți dușmani ai săi, fiecare din ei încercând să facă tot posibilul pentru a amărî ultimele clipe ale celui pe moarte, prin reproșuri și insulte, mărindu-i astfel agonia în cel mai crud mod! Codul țărilor civilizate afirmă că așa ceva nu se poate permite și că până și cel mai mare criminal, înaintea execuției, este tratat cu toată atenția în ceea ce privește ultimele-i dorințe.

S-a întâmplat oare un astfel de caz? Crucea Fiului lui Dumnezeu, Domnul slavei, este răspunsul la această întrebare. Acea cruce unde ofițerii și soldații celei dintâi dintre națiunile lumii civilizate, împreună cu cei mai înalți demnitari ai poporului care se numea pe sine „poporul lui Dumnezeu”, aflați la unison în ura lor împotriva lui Dumnezeu și fiind instrumentele prințului acestei lumi, au manifestat întreaga ură și vrăjmășie din inimile lor față de Fiul lui Dumnezeu, atunci când Dumnezeu a așezat asupra Lui fărădelegea păcătoșilor, ca astfel cei ce cred în El să fie vindecați „prin rănile Lui”.

J. A. von Poseck

De aceea aduceți-vă aminte … că în timpul acela erați fără Hristos, … străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.

Efeseni 2.11,12

Intenții bune?

Un soldat aflat de strajă în timpul unui război își spunea în sinea lui că, dacă va ajunge cu bine acasă, își va schimba viața păcătoasă. Ce nu face și ce nu spune omul când se află în împrejurări grele! Însă calea spre iad este pavată întotdeauna cu intenții bune. Niciodată intențiile bune nu au salvat pe nimeni de la pierzarea veșnică. Să reținem acest mare adevăr! Unicul Salvator este Mântuitorul: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4.12).

Schimbarea vieții păcătoase se produce numai dacă cineva își recunoaște în fața lui Dumnezeu starea sa de păcat și primește mântuirea dăruită prin Mântuitorul Isus Hristos. Numai Fiul lui Dumnezeu ne poate face liberi, El este Cel care a purtat judecata păcatelor noastre la crucea de pe Golgota. Toți cei care Îl acceptă ca unic Mântuitor vor deveni liberi de păcatele lor. „Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi” (Ioan 8.36).

Liber – ce cuvânt minunat și cât de simplu se poate realiza eliberarea de orice păcat înfăptuit de către orice om! Cunoști și tu, cititorule, această eliberare? Nu amâna hotărârea de a-L primi pe Hristos ca Mântuitor chiar acum. Drumul de la o intenție bună până la o hotărâre bună depinde de noi înșine. Mântuitorul a făcut totul, pentru ca noi să fim salvați. Hotărârea fermă de a trece de la necredință la credință depinde de noi, de fiecare în parte.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU MAI AMÂNA ȘI TRECI LA FAPTE! – Fundația SEER

„Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei.” (Luca 9:61)

Când îți cheltui banii sau îi pierzi, mai sunt șanse să obții alții sau să-i recuperezi. Dar nu la fel este când îți irosești sau îți pierzi timpul! Una dintre cele mai triste povestiri din Scriptură se poate citi în acest verset: „Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei.” Nu ni se mai spune nicăieri că a ajuns să-L urmeze pe Isus. Amânarea și perfecționismul merg mână în mână. Noi spunem: „Dacă nu pot face un lucru bine, nu-l voi face deloc!”

Hm! Înainte de a face ceva corect, cu siguranță vei greși. În toate poveștile de succes există capitole de luptă și eșec, dar acestea sunt capitole de învățătură și de creștere. La Universitatea Yale s-a efectuat un studiu. Studenților din ultimul an li s-a spus despre pericolele tetanosului și li s-a oferit posibilitatea de a primi vaccin gratuit la centrul medical. Chiar dacă majoritatea studenților au fost convinși că au nevoie de vaccin, ghici câți au mers până la capăt și l-au făcut efectiv? 3%!

Un alt grup a asistat la aceeași prelegere, dar au primit și o hartă pe care era încercuită locația centrului medical. Apoi li s-a cerut să-și analizeze orarul săptămânal și să vadă când vor avea timp să meargă să primească vaccinul. Și surpriză! Au fost vaccinați de nouă ori mai mulți studenți.

Intențiile bune nu sunt suficiente. Trebuie să dai acel telefon sau să faci acea schimbare! Trebuie să stabilești termenul limită sau să-ți faci programarea necesară. „Astăzi” este „mâine”-le despre care vorbeai ieri!

Așa că, nu mai amâna și treci la fapte – indiferent de situația în care te găsești!

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 5:22-23

Legea fusese dată. Domnul nu mai are nimic de adăugat la ea. Acum poporul răspunde cu elan de bucurie şi spontan. Cât de preţioasă este pentru Dumnezeu dragostea dintâi! „O, de ar fi în ei o astfel de inimă, ca să se teamă de Mine …” confirmă Dumnezeu către slujitorul Său (v. 29). Mai târziu, în timpul lui Ieremia, El va aminti de acea zi fericită: „Mi-aduc aminte de tine, … de dragostea ta când erai logodită, când Mă urmai în pustiu …”. Şi cu câtă tristeţe va trebui să adauge: „Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr” (Ieremia 2.2, 32)!

Da, poporul a
vorbit
bine: „bine au spus tot ce au spus” (v. 28 sf.). Totuşi Dumnezeu nu Se mulţumeşte cu vorbe. El ne va judeca după faptele noastre. „Luaţi dar aminte să faceţi” (v. 32). Să-I cerem Domnului să lucreze în noi „şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2.13).

Ne-a fost indicată o cale de la care nu trebuie să ne abatem „nici la dreapta, nici la stânga” (v. 32, 33). De câte ori nu am făcut cu uşurinţă un pas în afara ascultării, atraşi de ceva necunoscut sau de teama unui obstacol! Să luăm exemplu de la tânărul rege Iosia, a cărui credincioşie străluceşte în întunericul idolatriei vremii sale. El este singurul despre care se spune că „a umblat în căile lui David, tatăl său, şi nu s-a abătut nici la dreapta, nici la stânga” (2 Cronici 34.2).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 oct. 2019

7 Octombrie 2019

Ghedeon a spus lui Dumnezeu: „Dacă vrei să salvezi pe Israel prin mâna mea, cum ai zis, iată, voi pune un val de lână în arie; dacă va fi rouă numai pe val și tot ogorul va fi uscat, atunci voi cunoaște că vei salva pe Israel prin mâna mea, așa cum ai zis”.

Judecători 6.36,37

Îmi aduc aminte de un frate în vârstă care adesea vorbea despre a folosi testul cu lâna. Acesta era felul lui de a înțelege voia lui Dumnezeu în anumite împrejurări, iar pentru mine, care eram tânăr pe atunci, acest lucru părea impresionant și spiritual. Acum însă nu mai sunt impresionat de așa ceva. Când Ghedeon a cerut acest semn special, el nu acționa prin credință. Dumnezeu îi spusese deja că avea să-i dea lui Israel eliberare prin mâna lui, însă simplul cuvânt al Domnului nu a fost de ajuns pentru el. În multe aspecte, Ghedeon s-a arătat a fi un viteaz al Domnului și un bun exemplu de urmat pentru noi, însă nu și în această circumstanță.

Zaharia a cerut și el un semn (Luca 1.18), fiindcă nu crezuse cuvântul îngerului. A primit un semn – n-a mai putut să vorbească timp de nouă luni. Ne putem vedea și noi în Ghedeon și în Zaharia, în această privință.

Este mult mai ușor să umbli prin vedere, decât prin credință, cel puțin în detaliile zilnice ale vieții. Nu găsim dificil să ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea noastră veșnică, însă avem numeroase dificultăți în a ne încrede în același Cuvânt pentru umblarea noastră zilnică. Suntem la fel ca Toma. Cerem să vedem cu ochii noștri și să pipăim cu mâinile noastre.

Dumnezeu este însă plin de har. El a făcut așa cum I-a cerut Ghedeon; El, de asemenea, i-a dezlegat limba lui Zaharia, ca acesta să-L laude pentru minunea care s-a împlinit exact așa cum promisese El. Domnul l-a îndemnat pe Toma să privească la mâinile Sale și să-și pună mâna în coasta Sa străpunsă. El are milă și de slăbiciunea credinței noastre, însă continuă să ne cheme la standarde mai înalte ale umblării prin credință. Cine are nevoie de semne, când avem Cuvântul Domnului?

G. W. Steidl

Fiul meu, păzește sfaturile tatălui tău … Căci porunca este o candelă, învățătura este o lumină, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții.

Proverbe 6.20,23

Sfaturi

Nu te agita atâta, lucrurile cele mai bune se petrec atunci când te aștepți mai puțin!

Viața este prea scurtă ca să te trezești cu remușcări. De aceea, iubește persoanele care te îndrăgesc! Uită-i pe cei care nu te îndrăgesc!

Sfatul bun este aproape întotdeauna ignorat, dar nu există niciun motiv ca totuși să nu-l dai.

Cele mai importante lucruri din lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar și atunci când părea că nu mai este nicio speranță. Încearcă și tu, și vei reuși!

Înainte de a-ți acuza aproapele, cercetează-ți propriile defecte!

Păzește-ți urechile de zvonuri, de laude, de bârfeli, de clevetiri, de discuții contradictorii, iar limba, de cârtire!

În fiecare dimineață, gândește-te că ziua în care ai intrat poate fi ultima din călătoria ta pe pământ!

Crede întotdeauna că după o noapte întunecoasă va veni o zi luminoasă și salvatoare!

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBĂ-ȚI ATITUDINEA! – Fundația SEER

„Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4:4)

Carmen era mereu nemulțumită că nu câștiga suficienți bani, că nu-și permitea lucrurile pe care și le dorea, și prin urmare credea că nu se va alege nimic bun de ea. Consilierul ei i-a spus: „Îți irosești energia cu atâta văicăreală, când ai putea s-o folosești ca să mergi înainte!” Carmen a ripostat: „Nu înțelegi! Serviciul e de vină, nu eu.” Consilierul a răspuns: „Serviciul tău prost plătit ar putea fi o problemă, iar șeful tău poate are pretenții prea mari de la tine, dar când ești mereu supărată, îți faci mai mult rău decât îți face șeful sau serviciul.” Carmen a întrebat: „Și ce pot să fac?” Consilierul i-a spus: „Nu-ți poți controla șeful sau locul de muncă, dar îți poți controla sentimentele vizavi de acestea. Schimbă-ți atitudinea!”

Carmen a primit sfatul. Când a încetat să se mai plângă de propria sa viață, oamenii au observat. A obținut o promovare și, datorită noului ei statut la locul de muncă, i-a crescut cota. În decurs de câteva luni, a fost transferată pe un post mai bine plătit și cu un șef mai înțelegător.

Concluzie: Lucrurile bune li se întâmplă celor care au o atitudine bună. Atitudinea e ceva ce poți alege indiferent de circumstanțe.

Apostolul Pavel a scris: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” Unde se afla Pavel? În închisoare! Cui scria el scrisorile? Celor care nu se aflau în închisoare! De ce a folosit această repetiție: „Iarăși zic bucurați-vă!”? Pentru că uităm să ne bucurăm și cădem în negativism atât de ușor. Adevărata bucurie este o muncă lăuntrică care nu are de-a face cu oamenii sau cu situațiile exterioare.

Pentru tine azi fie cuvintele Domnului Isus (Ioan 15:11): „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină.”

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 5:1-21

Pentru Israel se pune acum problema să asculte rânduielile şi judecăţile Domnului, să le înveţe şi să le respecte pentru a le împlini (v. 1). Sunt verbe semnificative pentru fiecare dintre noi în raport cu întreaga Scriptură! În fruntea tuturor instrucţiunilor date lui Israel se situează, fără-ndoială, legea. Ea pune în evidenţă, pe de o parte, perfecţiunea lui Hristos, care a împlinit-o în litera ei, iar pe de altă parte, răutatea omului, capabil să facă tot ceea ce este aici interzis (citiţi 1 Timotei 1.9). Faptul că Dumnezeu Se simte obligat să spună: „să nu ucizi” şi „să nu furi”, confirmă că aceste înclinaţii spre rău sunt în noi. De aceea legea are un caracter predominant negativ; ea nu spune „să faci”, ci „să nu faci”.

Viaţa creştină de asemenea presupune abstinenţă şi apărare. 1 Petru 1.14 şi 2.1, 11 îl îndeamnă pe copilul lui Dumnezeu să nu se lase în voia poftelor de dinainte, să respingă „orice răutate şi orice viclenie şi făţărnicii şi invidii”, să se ferească „de poftele carnale…” Dar creştinismul este în aceeaşi măsură bogat şi în porunci pozitive, de vreme ce credinciosul are o viaţă nouă prin care le poate împlini. Şi dacă Dumnezeu ne cere să ne eliberăm inimile de diverse pofte, o face pentru că El ne-a dăruit o Persoană capabilă să satisfacă aceste inimi, ceea ce legea nu putea face.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 oct. 2019

6 Octombrie 2019

Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu.

1 Petru 3.18

Orice păcat este un afront și o insultă la adresa lui Dumnezeu, iar natura Lui sfântă necesită o judecată dreaptă asupra lui. Hristos a suferit această judecată atunci când a suferit o singură dată pentru păcate. Expresia „o singură dată” este foarte semnificativă. Jertfa Lui nu trebuie repetată, ci este perfectă și eternă. El a spus: „Eu Te-am glorificat pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17.4). Dumnezeu Și-a revărsat judecata asupra Mielului de care El Însuși a purtat de grijă, asupra Fiului Său preaiubit, de aceea El a primit jertfa Lui cu cea mai mare plăcere și satisfacție. Prin faptul că a suferit o singură dată pentru păcate, Hristos a satisfăcut cerințele sfinte ale lui Dumnezeu cu privire la fiecare păcat. Aceasta este ispășirea.

De asemenea, Hristos a suferit, „Cel drept pentru cei nedrepți”. Pe cruce, El, Cel drept, a luat locul păcătoșilor vinovați și nedrepți și a purtat judecata pe care noi o meritam. Datorită faptului că El a murit pentru noi, Dumnezeu poate acum să-l îndreptățească „pe cel care are credința în Isus” (Romani 3.26). Aceasta este substituirea.

Ajungem acum la apogeul acestui verset: „Ca să ne aducă la Dumnezeu”. Suntem aduși la Dumnezeul pe care L-am dezonorat și împotriva Căruia am păcătuit. Exista o mare prăpastie între noi și El, pe care nu o puteam trece nicidecum, însă am fost aduși aproape prin sângele prețios al lui Hristos, iar acum Îl numim pe Dumnezeu Tată al nostru, fiindcă am fost aduși într-o relație nouă și apropiată. În Romani 3, îndepărtarea și întunericul stării noastre păcătoase sunt descrise foarte sugestiv: „Nu este niciunul drept, nici unul măcar; nu este niciunul care înțelege, nu este niciunul care-L caută pe Dumnezeu”. Din această stare deplorabilă am fost aduși aproape de inima lui Dumnezeu. Aceasta este împăcarea.

Lucrarea Lui este perfectă și completă – nimic nu poate fi adăugat la ea, nimic nu poate fi scos din ea.

J. Redekop

Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor evanghelia …, să dau drumul celor apăsați.

Luca 4.18

Domnul care caută

În Evanghelia după Luca avem relatarea intrării Domnului în slujba Sa publică, în această lume plină de păcat și de durere. Din cuvintele de mai sus, rostite chiar de Mântuitorul, aflăm caracterul slujirii Sale. Lumea este plină de inimi zdrobite, de răni nealinate, de oameni fără speranță. Omul încearcă să-și ascundă durerea sub masca veseliei și a râsului, dar în Proverbe 14.13 citim: „Chiar în mijlocul râsului, inima poate fi mâhnită”. Sub masca veseliei sunt dureri tainice și inimi frânte.

Privind la Domnul Isus, așa cum ni-L descriu Evangheliile, vedem un Om perfect, venit în lumea noastră pentru a căuta inimi zdrobite și a le vindeca cu balsamul dragostei Sale dumnezeiești. Refuzând lumea, cu toată onoarea și bogăția ei, Mântuitorul a ales să fie sărac, căutându-i pe cei cu inima zdrobită, ca să le șteargă lacrimile și să le vindece rănile produse de păcat.

Când Îl privim trecând prin această vale a plângerii în căutarea inimilor îndurerate, Îl vedem pe Domnul vindecând inima zdrobită a unui păcătos, legând rănile inimii întristate a unui credincios și ștergând lacrimile unei văduve cu inima lovită. Dar răutatea și cruzimea inimii omului au fost de așa fel, încât, în cele din urmă, inima Binefăcătorului ceresc a fost frântă din cauza împotrivirii, a stării noastre de păcat. Domnul Isus a adus o mare mântuire și dorește să ne dăruiască liniștea după care suspinăm de atâta timp.

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ AJUTOR! – Fundația SEER

„Prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire ajunge ca un frate” (Proverbele 17:17)

Consilierii din domeniul recuperării medicale folosesc expresia „unici în fază terminală”, deoarece oamenii cu dependențe au impresia că problema lor este unică și fără leac: „Ceilalți m-ar respinge dacă ar afla de problema mea. M-am luptat cu ea de atâta timp, încât nu cred c-o voi învinge vreodată.” Așa că ei se izolează și trăiesc o viață de disperare și depresie.

Un autor a scris: „De atâtea ori suntem tentați să ne camuflăm viețile. Rușinea și vinovăția ne împiedică să-i lăsăm pe ceilalți să știe cu ce ne confruntăm în viață. Noi gândim în felul următor: „Dacă familia și prietenii ar ști poftele întunecate din inima mea, și felul ciudat în care mintea mea o ia razna, m-ar respinge și m-ar exclude din cercul lor.” Însă exact opusul este adevărat. Când avem îndrăzneala de a ridica „paharul” și de a-i lăsa pe prieteni să vadă ce se află în el, vor fi încurajați să-și ridice și ei „paharul” și să împărtășească cu noi secretele lor ascunse cu atâta neliniște.

Cea mai profundă vindecare are loc atunci când nu ne mai simțim izolați de propria noastră rușine și vinovăție, și când descoperim că și ceilalți simt de multe ori ceea ce simțim și noi, gândesc ceea ce gândim și noi și au fricile, spaimele și preocupările pe care le avem și noi.”

Nu lăsa mândria să te împiedice să-ți învingi problema. Când îți aduni puterile ca să fii cinstit cu tine însuți și cu ceilalți, vei găsi vindecare.

Citește aceste două versete: „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbele 17:17) și „Binecuvântat să fie Dumnezeu… care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1:3-4).

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: caută ajutor!

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 4:29-49

Deşi mai responsabilă decât Israel, creştinătatea n-a răspuns aşteptărilor mai bine decât acest popor. Chiar din timpul apostolilor, declinul creştinătăţii îşi făcea simţită prezenţa. Dar în mijlocul acestei ruine a Bisericii profesante, Dumnezeu a trasat celui credincios o cale care se bucură de aprobarea Lui: aceea a ascultării individuale. Să observăm că, vorbind de declin, se foloseşte persoana a-II-a plural: «voi» (v. 25-28). „Vă veţi face chip cioplit”, „veţi face rău” − iată ce veţi face ca o colectivitate responsabilă. Pentru trezire însă este folosită persoana a-II-a singular: «tu»: „vei căuta pe Domnul” (v. 29-31).

Fiecare poate să asculte această voce care se adresează individului personal. În acest fel îi scrie Pavel lui Timotei în zilele tulburi ale celei de-a doua sa epistole, în care citim: Iată ce a ajuns creştinătatea în ansamblul ei, „dar tu rămâi în cele ce ai învăţat” (2 Timotei 3.14).

„De aceea mă voi strădui să vă amintesc întotdeauna aceste lucruri, deşi le ştiţi …”, scrie Petru (citiţi 2 Petru 1.12, 13; 3.1, 2). Să nu fim surprinşi că întâlnim multe repetiţii în Biblie. Parcurgând Deuteronomul, vom găsi o mulţime de astfel de repetiţii, începând cu însăşi legea, repetată în cap. 5 şi care justifică numele acestei cărţi (Deuteronom semnifică a doua lege).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 oct. 2019

5 Octombrie 2019

Tinerii vor fi storși de puteri și vor obosi și bărbații tineri se vor împiedica și vor cădea, dar cei care se sprijină pe Domnul își vor înnoi puterea; se vor înălța pe aripi ca vulturii; vor alerga și nu-și vor pierde puterea; vor umbla și nu vor obosi.

Isaia 40.30,31

Tinerii au adesea energia necesară pentru a birui obstacole mari. Dumnezeu le dă o astfel de capacitate, însă există mereu o limită. Când este vorba de chestiuni spirituale, cei care sunt plini de energie se dovedesc adesea lipsiți de putere. Ei pot avea multă energie fizică, însă, când sunt puși la încercare prin Cuvântul lui Dumnezeu, eșuează complet – nu fizic, ci spiritual.

Fie că suntem bătrâni sau tineri, există putere spirituală la dispoziția oricui se sprijină, cu credință, pe Domnul. Această atitudine implică dependența de El și o încredere deplină că El ne poate oferi o înnoire a puterii, ori de câte ori este necesar. Acest lucru este cu adevărat miraculos, însă este foarte real. Versetul nostru ne spune că cei care se sprijină pe Domnul „se vor înălța pe aripi ca vulturii”. Acesta este, fără îndoială, un limbaj metaforic, însă este extrem de prețios. El vorbește despre caracterul îndemnului din Coloseni 3.1: „Căutați cele de sus, unde Hristos este așezat la dreapta lui Dumnezeu”. Hristos este Obiectul binecuvântat care atrage inima în așa fel, încât toate binecuvântările concentrate în El devin vii și reale pentru suflet. Să căutăm har de la Dumnezeu pentru a trăi deasupra împrejurărilor în care ne aflăm!

„Vor alerga și nu-și vor pierde puterea.” Cu această atitudine de dependență a credinței putem da curs îndemnului din Evrei 12.1,2: „Dând la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară așa de ușor, să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte, privind țintă la Isus”. În loc să obosim, mai degrabă să alergăm cu răbdare, iar secretul este să privim țintă la Isus. Doar așa nu vom obosi și nu vom fi descurajați.

L. M. Grant

„Cum putem să știm calea?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

Ioan 14.5,6

„Singură, dar nu părăsită”

Într-un moment al vieții sale, regina Olandei, Wilhelmina (1880-1962), L-a acceptat în sufletul ei pe unicul Mântuitor; cine crede în El va fi salvat pentru veșnicie. Ea a făcut următoarea mărturisire: „Hristos m-a condus la experiența unei realități copleșitoare. Nu se poate spune în cuvinte ce a însemnat pentru viața mea libertatea, perspectiva viitorului, bucuria și totala schimbare, pe care mi le-a adus credința în Mântuitorul”. Spre sfârșitul vieții, regina a scris o impresionantă autobiografie, intitulată: „Singură, dar nu părăsită”. Cartea se încheie cu ceea ce regina a numit revelația ei: adevărul că Isus Hristos dorește să intre în inima omului și să o guverneze. Regina s-a considerat o fiică a lui Dumnezeu și avea tot dreptul să o facă, pentru că L-a primit pe Cel care este Calea, Adevărul și Viața.

Oricine Îl primește pe Mântuitorul Isus Hristos în viața sa devine o făptură care poate să-I spună cu sinceritate lui Dumnezeu: Tată. Orice persoană, chiar dacă este singură, din momentul când Îl primește pe Mântuitorul ca Domn și Stăpân al vieții, va descoperi că face parte din marea familie a Tatălui ceresc, cu toți aceia care merg pe calea credinței și au un Tată în ceruri. O astfel de credință, așa cum o găsim pe paginile Bibliei, nu este un sistem de doctrine, ci o relație intimă cu o Persoană, care este mai mare decât toți, dar care S-a dat pe Sine pentru noi. A-L cunoaște pe Mântuitorul și a încredința toate în mâna Sa este secretul unei vieți fericite, chiar dacă împrejurările exterioare nu sunt întotdeauna cele mai plăcute.

coordonatori Bob & Debby Gass

TRĂIEȘTE DIN PLIN! – Fundația SEER

„Vei intra în
mormânt la bătrânețe” (Iov 5:26)

Autorul Norman Cousins a spus: „Nicio boală nu este mai letală decât plictiseala care vine odată cu pensionarea.”

Există o povestire adevărată despre o femeie ajunsă la optzeci de ani care s-a dus la doctor pentru un consult. Medicul a întrebat-o dacă este o persoană activă. Femeia i-a zâmbit larg și i-a zis: „Alerg 8 sau 9 kilometri în fiecare zi.” Surprins, medicul i-a spus să aibă grijă și să nu se solicite prea tare. „Luați-o mai încet,” i-a sugerat el. Femeia și-a însușit cuvintele și s-a hotărât s-o lase mai moale. Și-a schimbat alergarea cu plimbări lente pe care le-a redus la una sau două zile pe săptămână. În decurs de un an, a murit. După ce a auzit de moartea ei, medicul care i-a dat acel sfat i-a spus unui prieten: „Nu voi mai spune niciodată unui pacient care se simte atât de bine s-o lase mai ușurel!”

Scriptura este plină de istorisiri despre oameni care au continuat să trăiască pentru că aveau pentru ce să trăiască! Să ne aducem aminte de Caleb. La optzeci și cinci de ani a atacat uriașii din țară, i-a alungat și a devenit un cuceritor (vezi Iosua 14). Ce să mai spunem de Noe?! El a început să construiască arca la vârsta de cinci sute de ani. Și după o sută de ani el a fost cel care a contribuit la renașterea lumii.

Vârsta nu înseamnă nimic, asta doar dacă nu ești cumva vreun sortiment de brânză! Tu nu ai termen de expirare! Nici ridurile, nici firele albe și nici petele de pe mâini nu înseamnă aproape nimic. Câtă vreme Dumnezeu alege să te mai lase să trăiești pe pământul acesta, nu fi doar o ființă care există – fii vioi și plin de viață! Invocă această promisiune: „Vei intra în mormânt la bătrânețe.”

Continuă să visezi. Acceptă provocări noi. Și nici măcar să nu te gândești s-o lași „mai ușurel”!

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 4:14-28

În mijlocul naţiunilor care-l înconjurau, Israel trebuia să se deosebească prin înţelepciunea şi prin priceperea (sau inteligenţa) sa (4.6) − înţelepciune şi pricepere care constau în a-L cunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat, în a-L asculta şi a-I fi supus. Aceste naţiuni vecine cu Israel se închinau la idoli. Şi, ca o consecinţă, „inima lor fără pricepere a fost întunecată: susţinând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni şi au schimbat gloria nepieritorului Dumnezeu în asemănarea imaginii omului pieritor şi a păsărilor şi a patrupedelor şi a reptilelor” (Romani 1.21-23). În zilele noastre, rareori întâlnim această formă grosolană de idolatrie altundeva decât în ţările păgâne. Totuşi Noul Testament dă acest nume (idolatrie) şi altor păcate: de exemplu lăcomiei, şi ne previne în mod solemn că nici un idolatru nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (Efeseni 5.5; 1 Corinteni 6.9, 10).

Prevenindu-l pe Israel, Dumnezeu nu-i ascunde ceea ce se va întâmpla: poporul va fi corupt şi va sluji zeilor păgâni. Niciodată Cuvântul lui Dumnezeu nu ne dă iluzii cu privire la disponibilităţile inimii noastre fireşti.
Moise menţionează copilaşii: „fii şi fii ai fiilor” (v. 25). Unul dintre aceştia, numit Ionatan, va deveni, în timpul judecătorilor, tocmai preot al unui chip cioplit (Judecători 18.30).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 oct. 2019

4 Octombrie 2019

Ionatan s-a ridicat de la masă plin de mânie și n-a mâncat pâine în ziua a doua a lunii noi, pentru că era întristat pentru David, căci tatăl său îi făcuse rușine.

1 Samuel 20.34

Dacă Ionatan avusese dubii cu privire la atitudinea tatălui său, acum știa sigur care era aceasta. Tatăl său aruncase sulița spre David, iar acesta fugise. Apoi Saul îndreptase o suliță chiar înspre el, spunând: «Dacă vrei să fii tovarășul lui David, atunci vei avea și tu parte de o suliță». Acum Ionatan trebuia să facă o alegere: îl va urma pe David, ori se va întoarce înapoi în cetate? Este mișcător să-l vezi cum merge acolo și vorbește cu David, știind că acesta nu mai era bine-venit la curtea lui Saul. S-au îmbrățișat, s-au sărutat și au plâns împreună. Însă David a fost depășit de plâns, fiindcă îl iubea pe Ionatan mult mai mult decât îl iubea Ionatan pe el. Totuși, nu vedem că David îi reproșează ceva; el n-a spus: «De ce nu vrei să mă însoțești în peștera Adulam – locul lepădării?». Dacă dragostea pentru David nu l-a determinat pe Ionatan să facă acest lucru, David nu i l-a cerut. Iată ceva care vorbește inimii mele. Dumnezeu nu spune: «Trebuie să faci asta, sau cealaltă». Tot ceea ce spune El este: «E dragostea Mea suficientă pentru a te atrage; este ea de ajuns să te facă să renunți la lume, ca să Mă urmezi și să fii în locul în care să te poți bucura de tovărășia Mea?».

Există câteva momente strălucitoare în viața lui Ionatan, însă acesta este unul foarte trist – el cunoștea acum întreaga atitudine a lui Saul și trebuia să ia o decizie. S-a întors în cetate, iar David pleacă spre peștera Adulam, pentru a umbla ca un proscris împreună cu câțiva oameni care au fost de acord să împărtășească lepădarea lui. Ce alegere! Întotdeauna trebuie să facem alegeri. Poți spune: «Vreau să-L urmez pe Domnul, însă nu doresc să mă despart de anumiți oameni». Sau poți să spui: «Vreau să-L urmez pe Domnul, iar dacă mă va costa separarea de cineva, Domnul trebuie să aibă primul loc. El mi-a câștigat inima». Dragostea lui Hristos ne constrânge – ca să nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru Cel care a murit și a înviat pentru noi (2 Corinteni 5.14,15).

G. H. H.

În adevăr, înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice popor, cine se teme de El și practică dreptatea este primit de El.

Fapte 10.34,35

Primirea națiunilor

Sutașul Corneliu, un om pios, și cei care erau împreună cu el au fost primiți în Adunarea lui Dumnezeu. În prima lui cuvântare, Petru a lăsat să se subînțeleagă faptul că și ei erau chemați. Apoi Petru a fost chemat în mod special și a primit instrucțiuni deosebite cu privire la planul Domnului, ca să deschidă ușa celor ce erau dintre națiuni și care se temeau de Dumnezeu. În acel timp, Biserica era compusă în principal, dacă nu în exclusivitate, din iudei. Dar Dumnezeu S-a purtat blând cu poporul Său din vechime, ținând cont de prejudecățile lor.

Corneliu era un om evlavios și temător de Dumnezeu împreună cu toată casa lui; el făcea milostenii poporului și se ruga neîncetat lui Dumnezeu. Personal, iudeii nu puteau avea niciun fel de obiecții, ca să primească o asemenea persoană.

Și Petru a ajuns să nu mai aibă niciun dubiu cu privire la voința divină. Cu multă grijă, Dumnezeu a redus la tăcere raționamentele lui Petru și i-a înfrânt încăpățânarea cu o mustrare blândă: „Ce a curățit Dumnezeu, să nu numești întinat”. Deși încet, Petru a trecut la lucru, având o lucrare nouă. Și nimic nu i s-a părut mai surprinzător lui Petru decât ca națiunile să fie aduse și ele la binecuvântare, fără să fie nevoie să se iudaizeze și fără să trebuiască să se supună rânduielilor iudaice. Acesta a fost un salt uriaș atât pentru Petru și pentru națiuni, cât și ca fapt în sine. Dumnezeu nu este părtinitor.

coordonatori Bob & Debby Gass

PROMISIUNILE SE ÎMPLINESC PRIN CREDINȚA ÎN DUMNEZEU – Fundația SEER

„Așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit” (Habacuc 2:3)

Ți-a făcut vreodată Cuvântul lui Dumnezeu o promisiune care omenește vorbind nu vezi cum s-ar putea împlini? Citește și acest verset: „dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit.” Dumnezeu duce lucrurile la îndeplinire conform unui plan și orar, iar tu faci parte din planificarea Lui. Fii sigur că nimic din ce ți se întâmplă nu poate împiedica planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Când Dumnezeu îți face o promisiune, e ca o sămânță.

Mai întâi, ea trebuie să cadă în solul fertil al credinței, apoi trebuie să i se dea timp să încolțească și să crească. Pe urmă trebuie udată regulat prin rugăciune și prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ea nu se va împlini pentru că tu insiști sau încerci să manipulezi; „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul” (Zaharia 4:6). Dacă Dumnezeu ți-a promis ceva, bazează-te pe Cuvântul Său și rostește aceste cuvinte: „Viața mea nu se poate sfârși până nu se va întâmpla lucrul acesta!” Istoria vieții lui Iosif s-ar putea rezuma prin acest verset: „până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el și până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105:19).

De ce punem ceva la încercare? Pentru a-i verifica tăria; ca să vedem dacă rezistă sau se sfărâmă sub presiune. Ce promisiune ți-a făcut Dumnezeu? Îl crezi? Cât de puternică îți este credința? Dacă este slabă, Dumnezeu te va readuce în școala credinței ca să-ți înveți lecțiile, să treci examenele și să promovezi. „Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: nu-ți pierde credința în Dumnezeu, și promisiunea se va împlini!

<if

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 4:1-13

Un singur act de neascultare l-a lipsit pe Moise de a intra în ţara cea bună, promisă de Domnul. De aceea el este cel mai în măsură să îndemne poporul să asculte rânduielile Domnului: „şi acum − spune el − să intraţi şi să stăpâniţi ţara …” (v. 1). Este ca şi cum le-ar fi spus: «Aveţi grijă să nu vi se întâmple ce mi s-a întâmplat mie; ascultaţi şi împliniţi întocmai poruncile Domnului!» „Aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră” (v. 6). Ascultând de voia lui Dumnezeu, punem deoparte voinţa noastră, făcând loc înţelepciunii de sus care o înlocuieşte pe cea a noastră (Iacov 3.17). A veghea asupra Cuvântului înseamnă în acelaşi timp: „păzeşte-te şi fereşte-ţi bine sufletul” (v. 9).

Autoritatea acestui Cuvânt divin este confirmată; Moise îşi aminteşte în ce împrejurări şi cu câtă solemnitate i-a fost el transmis.

„Să nu adăugaţi la cuvântul pe care vi-l poruncesc eu şi să nu scădeţi din el” (v. 2; vezi şi cap. 12.32). Mulţi oameni care îşi spun creştini adaugă la Scriptură tradiţii, superstiţii şi moduri de vedere omeneşti. Alţii scot pagini care îi deranjează sau pe care nu le înţeleg. Şi unii şi alţii sunt la fel de vinovaţi (citiţi Apocalipsa 22.18, 19).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 oct. 2019

3 Octombrie 2019

Să știi dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele; pentru că oamenii vor fi … fără afectivitate naturală, neînduplecați, defăimători, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine.

2 Timotei 3.1-3

Printre caracteristicile oamenilor din zilele din urmă este și „defăimarea”. Există cu siguranță multă falsitate în aceste timpuri. Învățătorii falși promovează erezii nimicitoare (2 Petru 2.1), chiar tăgăduindu-L pe Domnul pe care mărturisesc că-L urmează. Astfel de oameni se pretind creștini, însă resping adevărurile creștine. La fel ca profeții falși din Vechiul Testament, ei încurajează răul comis fără frâu. De cealaltă parte, alte atacuri vin din partea fraților falși (Galateni 2.4), care nu pot tolera libertatea creștină și încearcă să reglementeze purtarea celor credincioși prin lege și tradiție.

Într-o astfel de atmosferă, defăimătorii găsesc un loc confortabil. Cuvântul „defăimare” își are originea în cuvântul folosit pentru diavolul însuși. Lucrarea lui este de a-i acuza pe credincioși în prezența lui Dumnezeu, zi și noapte (Apocalipsa 12.10), și mulți necredincioși adoptă aceeași poziție față de creștini, acuzându-i de ură și de egoism, în ciuda dovezilor total opuse.

Trebuie să vedem însă că cei credincioși înșiși sunt avertizați să nu fie defăimători. Femeilor creștine li se atrage atenția în mod deosebit în această privință (1 Timotei 3.11; Tit 2.3), însă cu siguranță că oricine poate cădea într-o astfel de capcană. Îi putem defăima pe frații și pe surorile noastre atribuindu-le motivații și scopuri rele. Putem vorbi denigrator la adresa celor care Îl urmează sau Îl slujesc pe Domnul într-un fel diferit față de noi. Adevărul contează întotdeauna, iar în vremurile din urmă este esențial să înțelegem cine este cu adevărat vrăjmașul nostru. De vreme ce toți cei credincioși sunt frați ai noștri, să nu fim găsiți făcând lucrarea vrăjmașului, ca acuzatori și defăimători.

S. Campbell

Doamne, Dumnezeul meu, în Tine m-am încrezut. Scapă-mă de toți cei ce mă urmăresc și eliberează-mă.

Psalmul 7.1

Biblia coaptă

Jan Hus poate fi numit pe drept reformatorul, dar și martirul Boemiei. Prin mărturia lui înflăcărată au fost deschiși ochii a mii de oameni pentru lucrarea de mântuire înfăptuită de Isus Hristos.

Dar vestirea publică a evangheliei în această țară nu a durat mult timp. Jan Hus a fost ars pe rug, sângele altor creștini curgea șiroaie și peste tot se căutau Bibliile pentru a fi distruse.

În acel timp, o femeie, a cărei cea mai mare bogăție era Cuvântul lui Dumnezeu, tocmai stătea în fața cuptorului pentru a coace pâine. Deodată a auzit că oamenii inchiziției umblau prin sat și îi luau prizonieri pe toți aceia la care găseau o Biblie.

Hotărâtă, a luat Biblia și a înfășurat-o într-o bucată mare de aluat și a împins-o în cuptor împreună cu alte pâini.

Nu mult după aceea a fost percheziționată și acea casă. Totul a fost răscolit, din beci până în pod, dar fără rezultat.

Când persecutorii au părăsit casa, pâinea era deja coaptă și a fost astfel scoasă din cuptorul fierbinte. Și ce surpriză! Biblia nu suferise nicio pagubă, la fel ca cei trei bărbați, Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care fuseseră aruncați de împăratul Nebucadnețar în cuptorul aprins. Biblia relatează cum Dumnezeu i-a scos nevătămați din acel cuptor (Daniel 3).

coordonatori Bob & Debby Gass

MARELE CREATOR – Fundația SEER

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.” (Psalmul 19:1)

Fie că privești universul printr-un telescop ori printr-un microscop, vei descoperi că Dumnezeu este Marele Creator. Să ne uităm la trei dintre lucrurile pe care le controlează:

1) Temperatura. La suprafața soarelui, temperatura este de 10.000 de grade Fahrenheit, iar noi ne aflăm la 150 de milioane de kilometri depărtare de soare – exact distanța optimă! Dacă temperatura pământului ar crește sau ar scădea cu 50 de grade, orice formă de viață ar înceta. Gândește-te la următorul lucru: De ce Pământul nu se află la o distanță de două ori mai mare sau de două ori mai mică?

2) Rotația. Pământul se rotește de 365 de ori într-un an în jurul axei sale, iar ca să înconjoare soarele îi trebuie 1 an. Să presupunem că ne-am roti de numai 36 de ori. În acest caz, zilele și nopțile ar fi de zece ori mai lungi. O parte a planetei ar fi incredibil de fierbinte, iar cealaltă ar fi insuportabil de rece. Și viața, așa cum o știm noi, ar înceta.

3) Aerul. Oxigenul constituie 21% din atmosfera noastră: echilibrul perfect de aer de care avem nevoie pentru a putea respira. De ce nu 50%? Pentru că prima dată când cineva ar aprinde un chibrit, ne-am prăji cu toții! Așa că pune-ți întrebarea: cele 21 de procente sunt o întâmplare sau un proiect întocmit atent?

Și dacă există un proiect, deducem că trebuie să existe și un creator. Și El chiar există! Nu ai vrea să-L cunoști? Îl poți cunoaște. În creație, El Și-a descoperit măreața Sa putere, iar la cruce Și-a descoperit măreața Lui iubire (Ioan 3:16). Prin Fiul Său Isus Hristos Îl poți cunoaște pe Marele Creator în mod personal și poți primi în dar viața veșnică. În caz contrar, vei intra într-o veșnicie pierdută.

Ce șanse sunt ca tu să fii o excepție? Niciuna! Oamenii care ajung în cer vor fi aceia care au intrat acolo prin alegere, nu prin șansă. Deci, alege astăzi unde vrei să-ți petreci veșnicia!

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 3:18-29

Unii oameni regretă tot restul vieţii că n-au fost mai silitori la şcoală! Iar părinţii, care nu întotdeauna sunt ascultaţi, îşi avertizează copiii că pentru ei înşişi muncesc şi că un studiu mediocru riscă să fie confirmat de o carieră mediocră, ceea ce pune în joc întregul viitor. Nu este tot astfel şi cu creştinul? Da, cu deosebirea că întreaga lui viaţă cuprinde numai ani de şcoală. Dacă este un ucenic leneş, un amator lipsit de ambiţie sănătoasă, dacă are o „vedere scurtă”, intrarea în împărăţia cerurilor nu i „se va da din belşug”; va suferi o pierdere eternă (2 Petru 1.9, 11).

Fiii lui Ruben şi ai lui Gad sunt o pildă în acest sens. Faptul că au intrat primii în posesia moştenirii lor nu înseamnă că au şi partea cea mai bună. Dimpotrivă! aceasta se află dincolo de Iordan, unde se găsesc „ţara cea bună” şi „acel munte frumos” (v. 25). Moise o ştia bine. Ce contrast între conducătorul a cărui inimă era dincolo de Iordan, dar căruia nu îi este permis să intre, şi aceste două seminţii şi jumătate care puteau intra în Canaan, dar care nu au deloc dorinţa înspre aceasta! Drag prieten, unde se găseşte inima ta? În cer, cu Isus, sau pe pământ, cu lucrurile văzute şi trecătoare? (Luca 12.34).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 oct. 2019

1 Comment

2 Octombrie 2019

Să nu mănânci nicio urâciune … Dintre animale, orice animal care are copita despicată și piciorul complet despărțit în două copite și care rumegă, pe acestea să le mâncați.

Deuteronom 14.3,6

Legile date israeliților cu privire la ceea ce le era permis să mănânce au aplicații morale foarte interesante pentru noi. În ce privește alimentația noastră, noi știm că „orice creatură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de aruncat, fiind primit cu mulțumire, pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune” (1 Timotei 4.4,5). Însă, din punct de vedere moral, putem învăța din aceste pasaje din Vechiul Testament principii folositoare pentru dieta noastră spirituală, care este menită să hrănească inima și mintea noastră.

În mod evident, nimic urâcios nu trebuie să ne preocupe mintea, ci mai degrabă tot ceea ce este adevărat, nobil, drept, curat, vrednic de iubit, orice virtute și orice laudă (Filipeni 4.8). În lista animalelor pe care israeliții le puteau mânca citim că orice animal de felul acesta trebuia să aibă copita despicată și să rumege. Ambele caracteristici erau necesare. Animalul trebuia să rumege, iar aceasta vorbește despre meditație. Trebuie să ne hrănim sufletul cu lucruri care să ne facă să medităm la lucrurile de sus, unde Se află Hristos. Trebuie să studiem Scriptura și să medităm la ea. Copita despicată ne vorbește despre o umblare în separare. Trebuie să ne hrănim cu lucruri care nu sunt amestecate cu principii lumești, în ce privește umblarea celui credincios. Această hrană ne face să umblăm pe calea lui Hristos.

Întotdeauna vom fi ceea ce mâncăm. Dacă nu ne hrănim cu o hrană de calitate, să nu ne surprindă faptul că vom avea multe probleme în umblarea noastră. Soluția însă este foarte simplă: să ne hrănim doar cu ceea ce trebuie. Orice altceva este o urâciune înaintea Domnului, fiindcă ne depărtează inima de El. Hrana spirituală potrivită ne va face să medităm la Persoana lui Hristos și să umblăm pe urmele Lui.

A. Leclerc

Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El.

1 Împărați 18.21

Oameni nehotărâți

Se spune că papa Alexandru al VII-lea l-a întrebat odată pe renumitul grec, Leo Allatius, de ce nu merge la mănăstire. Răspunsul lui Allatius a fost:

— Pentru că vreau să am posibilitatea să mă căsătoresc, dacă doresc.

— Atunci, de ce nu vă căsătoriți? l-a întrebat papa.

— Pentru că vreau să am posibilitatea să merg la mănăstire, dacă doresc.

Nenumărați oameni acționează la fel când este vorba să-și definească poziția lor față de Mântuitorul. Unii spun că doresc să se mai bucure de această viață sau că mai au unele probleme care nu suferă amânare. „Să-L primesc pe Isus Hristos ca Mântuitor? Dacă mă hotărăsc pentru Hristos, atunci m-am legat. Nu, asta nu! Cel puțin acum, încă nu! Să-L resping pe Hristos? Nici vorbă de așa ceva! Într-adevăr, eu nu sunt împotriva Lui! El a fost un Om bun, un exemplu desăvârșit. Să mă hotărăsc împotriva Lui? O, nu, doar nu sunt păgân! Mă voi mai gândi asupra întoarcerii mele la Mântuitorul când voi avea mai mult timp de cugetare.”

A-L primi pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor înseamnă să primești iertarea lui Dumnezeu. A-L respinge pe Mântuitorul înseamnă o viață pierdută pentru veșnicie. Cale de mijloc între cele două nu există. Alegerea aparține fiecăruia în parte.

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND AI PARTE DE ÎMPOTRIVIRI – Fundația SEER

„Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine…” (Evrei 12:3)

Îmi amintesc de o melodie veche a unui renumit cântăreț de la jumătatea sec. 20: „Nu mă călca pe pantofii mei albaștri de velur”. Nu va trebuie să aștepți foarte mult până când cineva va face exact lucrul acesta: te va călca pe picior, la propriu sau la figurat. Dar înainte să te simți descurajat și să abandonezi lupta, mai uită-te o dată la viața Domnului Isus. Deși a fost desăvârșit în toate privințele, El a fost criticat continuu. Dușmanii Săi l-au făcut „un om mâncăcios și băutor de vin” (Matei 11:19). L-au acuzat chiar că ar fi posedat de un demon. (vezi Ioan 8:48). Cu toate acestea, El nu S-a lăsat învins de amărăciune sau de descurajare. Pentru El, fiecare obstacol a reprezentat ocazia de a-Și arăta harul și tăria de caracter. Inima Lui a fost frântă de cei pe care îi iubea, și cu toate acestea El a dat dovadă de înțelegere și de mângâiere. El a văzut boala ca pe o șansă de a-i vindeca pe cei bolnavi; ura ca pe un stimulent de a-Și iubi aproapele; ispita ca pe o nouă ocazie de a învinge pornirile carnale cu care Se confrunta; și jignirile ca pe prilejuri de a ierta.

Domnul Isus Și-a trăit viața transformând încercările în triumfuri – și de aceea El este exemplul nostru. Biblia spune: „Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit… o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima.” Ia Biblia și citește învățăturile Sale! În celebra Predică de pe Munte, Domnul Isus a zis: „Ați auzit că s-a zis: ‘Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.’ Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc” (Matei 5:43-48). Așa a trăit Domnul Isus – și așa dorește El să trăim și noi!

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 3:1-17

Când duşmanul iese înaintea poporului, Domnul începe prin a-l încuraja şi linişti pe Moise: „Nu te teme de el” (v. 2). Apoi biruinţa este câştigată: „l-am bătut … am nimicit cu desăvârşire … am luat în stăpânire …” (v. 3, 6, 12). Cetăţile „cu ziduri până la ceruri” (1.28) păruseră înainte de necucerit pentru un Israel necredincios. În prezent Moise proclamă: „n-a fost nici o cetate prea puternică pentru noi” (2.36). Şi cum a fost cu uriaşii care-i înspăimântaseră? Dumnezeu va aminti mai târziu: „Eu am nimicit dinaintea lor pe amoriţi, a căror înălţime era ca înălţimea cedrilor; şi ei erau tari ca stejarii” (Amos 2.9).

Og, împăratul Basanului, unul din acei uriaşi grozavi, împreună cu tot poporul lui, este dat în mâinile lui Israel asemeni lui Sihon înainte de el. Dumnezeu Îşi arată astfel puterea Sa şi compătimirea pentru ai Săi. Gând potrivit să ne încurajeze când puterea lui Satan este pe cale să ne îngrozească! „Tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea” − afirmă prima epistolă a lui Ioan − şi „aceasta este victoria care a învins lumea: credinţa noastră” (1 Ioan 5.4). Credinţa triumfă pentru că se bizuie pe Cel care este mai tare decât lumea. „Îndrăzniţi, ne spune Domnul Isus, Eu am învins lumea” (Ioan 16.33).

Publicat în Romanian devotionals

01 oct. 2019

1 Octombrie 2019

Domnul era cu Iosif și Și-a revărsat îndurarea peste el și i-a dăruit favoare … Domnul era cu el; și Domnul făcea să prospere ce făcea el.

Geneza 39.21,23

Prima parte a vieții lui Iosif nu a fost una dificilă. Avea părinți bogați și era iubit de ei, în special de tatăl său. Era unul dintre acei adolescenți cărora pare să le meargă totul bine: inteligent, îndemânatic, chipeș și cu o personalitate pozitivă. Dragostea lui pentru Dumnezeu era canalizată în slujba pentru alții, chiar pentru frații lui, care îl urau. Și de aici au pornit toate problemele lui.

Cei mai mulți dintre noi cunoaștem istoria din cartea Geneza. Ceea ce uităm câteodată ușor este că, atunci când viața sa a devenit complicată, Iosif nu a cedat. Să ne amintim câteva din experiențele lui: a fost aruncat într-o groapă; a fost vândut ca rob; a fost acuzat pe nedrept și aruncat în temniță. Să ne gândim la cât de greu trebuie să-i fi fost.

Așa era viața în zilele acelea și la fel este și astăzi. Trăim într-o lume dificilă. Când trecem prin încercările de zi cu zi, să ne gândim la Iosif. În robie, în temniță și, mai târziu, în prosperitate, „Domnul era cu el”. Aceasta este cheia!

Unde vom găsi putere și resurse pentru a face față problemelor? Resursele puse la dispoziția noastră sunt în număr de trei: rugăciunea, astfel ca să putem conta pe călăuzirea și pe ajutorul divin; Scriptura, care ne poate da „înțelepciune spre mântuire”; și sfaturile creștinilor mai experimentați decât noi, ale celor care sunt spirituali și care, prin exercițiu, „au simțurile deprinse să deosebească binele și răul” (Evrei 5.14).

W. S. Ibrahim

Isus a mai spus o pildă … Un om de neam mare s-a dus într-o țară depărtată … A chemat zece din robii săi, le-a dat zece mine.

Luca 19.11,12

Parabola minelor

Oamenii din apropierea Domnului Isus credeau că Împărăția lui Dumnezeu se va arăta imediat. Domnul i-a făcut să înțeleagă faptul că nu era nimic din ceea ce gândeau ei. Mântuitorul a arătat prin cuvintele parabolei că El Se va duce în cer, această țară îndepărtată, și că acolo va primi Împărăția; apoi va reveni pentru a-Și revendica drepturile Sale ca Suveran.

În timpul acestei așteptări, Domnul a dat robilor Săi, acelora care L-au primit la prima Sa venire, daruri care trebuiau valorificate în timpul absenței Sale. Fiecare era răspunzător față de Domnul pentru ceea ce i se încredințase. O mină sau un pol este o monedă de argint. Doi dintre robi au folosit bine ceea ce au primit și, când stăpânul lor s-a întors, au primit o răsplată. Însă unul i-a dat mina înapoi și l-a învinuit cu obrăznicie pe stăpân. Mina pe care o avusese robul necredincios a fost dată celui care a câștigat alte zece mine, fapt care ne dezvăluie principiul important că celui care folosește darurile Domnului i se dă mai mult, însă celui care nu le folosește i se ia și ceea ce are.

Domnul Isus enunță prin aceasta un principiu general. Cu cât pătrunzi mai mult în cunoașterea Sa, cu cât ești mai credincios în slujba Sa și în tot ce Îi aparține Lui, cu atât vei primi mai mult. Dumnezeu să ne ajute pe toți să învățăm să-L cunoaștem mai bine pe Domnul și Mântuitorul nostru, ca să primim capacitatea de a-I sluji cât mai bine!

coordonatori Bob & Debby Gass

NU LOCUI ÎN CASA DUȘMĂNIEI! – Fundația SEER

„Orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31)

În anul 1882, un om de afaceri din New York, pe nume Joseph Richardson, avea o fâșie îngustă de teren pe strada Lexington Avenue. Avea 1,5 m. lățime și 30 m. lungime. Un alt om de afaceri, Hyman N. Sarner, avea o parcelă de mărime normală situată lângă cea îngustă a lui Richardson. Dorea să construiască apartamente cu vederea la stradă, așa că i-a oferit lui Richardson o mie de dolari pentru fâșia lui subțire de teren. Richardson s-a simțit profund ofensat de oferta modestă și a cerut cinci mii de dolari. Sarner a refuzat și Richardson l-a făcut avar și i-a trântit ușa în nas. Sarner a presupus că acel teren va rămâne liber și i-a spus arhitectului să proiecteze clădirea cu ferestrele spre terenul lui Richardson.

Dar când Richardson a văzut clădirea finalizată, s-a hotărât să blocheze vederea; nimeni nu va putea să se bucure de o vedere liberă spre terenul său! Așa că Richardson al nostru, la șaptezeci și cinci de ani, a construit un bloc de apartamente pe terenul său cu lățimea de 1,5 m., lungimea de 30 m. și înălțimea de 4 etaje. La finalizare, el și cu soția sa s-au mutat acolo. Numai câte o persoană pe rând putea să urce scările sau să treacă prin hol. Masa pe care mâncau avea o lățime de 45 cm. Un reporter de la un ziar, puțin mai dolofan a rămas blocat în casa scărilor și după ce doi locatari au încercat fără succes să-l împingă pentru a-l debloca, reporterul a reușit să iasă numai după ce s-a dezbrăcat în lenjerie.

Clădirea a fost poreclită „casa dușmăniei.” Richardson și soția sa și-au petrecut ultimii paisprezece ani din viață acolo. În 1915, clădirea a fost dărâmată. Morala: amărăciunea zidește o casă a singurătății, în care este loc numai pentru o persoană! Viața locatarilor săi se reduce la un singur scop: să facă pe cineva nefericit! Și reușesc: pe ei înșiși!

Deci „orice amărăciune să piară din mijlocul vostru!”