8 Octombrie 2019
Pentru că niște câini m-au înconjurat, o ceată de răufăcători m-a împresurat; mi-au străpuns mâinile și picioarele.
Psalmul 22.16
Un pat al morții singuratic, atunci când cel care este pe moarte este părăsit de toți prietenii săi, de rude și de slujitori, reprezintă o scenă foarte tristă. Niciun cuvânt de mângâiere și nicio rugăciune nu sunt auzite, nu există niciun ochi plin de dragoste și de compasiune, nicio mână blândă pentru a șterge sudoarea rece de pe frunte! Cine ar dori să moară așa?
Însă oricât de tristă ar părea o astfel de stare dezolantă a singurătății în clipele morții în cazul oamenilor mari ai acestei lumi, cu cât mai groaznică ar fi împrejurarea morții unuia dintre aceștia dacă, aflat pe patul de moarte, în loc de a fi singur și părăsit de toți prietenii, ar fi înconjurat de cei mai învrăjbiți dușmani ai săi, fiecare din ei încercând să facă tot posibilul pentru a amărî ultimele clipe ale celui pe moarte, prin reproșuri și insulte, mărindu-i astfel agonia în cel mai crud mod! Codul țărilor civilizate afirmă că așa ceva nu se poate permite și că până și cel mai mare criminal, înaintea execuției, este tratat cu toată atenția în ceea ce privește ultimele-i dorințe.
S-a întâmplat oare un astfel de caz? Crucea Fiului lui Dumnezeu, Domnul slavei, este răspunsul la această întrebare. Acea cruce unde ofițerii și soldații celei dintâi dintre națiunile lumii civilizate, împreună cu cei mai înalți demnitari ai poporului care se numea pe sine „poporul lui Dumnezeu”, aflați la unison în ura lor împotriva lui Dumnezeu și fiind instrumentele prințului acestei lumi, au manifestat întreaga ură și vrăjmășie din inimile lor față de Fiul lui Dumnezeu, atunci când Dumnezeu a așezat asupra Lui fărădelegea păcătoșilor, ca astfel cei ce cred în El să fie vindecați „prin rănile Lui”.
J. A. von Poseck
De aceea aduceți-vă aminte … că în timpul acela erați fără Hristos, … străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.
Efeseni 2.11,12
Intenții bune?
Un soldat aflat de strajă în timpul unui război își spunea în sinea lui că, dacă va ajunge cu bine acasă, își va schimba viața păcătoasă. Ce nu face și ce nu spune omul când se află în împrejurări grele! Însă calea spre iad este pavată întotdeauna cu intenții bune. Niciodată intențiile bune nu au salvat pe nimeni de la pierzarea veșnică. Să reținem acest mare adevăr! Unicul Salvator este Mântuitorul: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4.12).
Schimbarea vieții păcătoase se produce numai dacă cineva își recunoaște în fața lui Dumnezeu starea sa de păcat și primește mântuirea dăruită prin Mântuitorul Isus Hristos. Numai Fiul lui Dumnezeu ne poate face liberi, El este Cel care a purtat judecata păcatelor noastre la crucea de pe Golgota. Toți cei care Îl acceptă ca unic Mântuitor vor deveni liberi de păcatele lor. „Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi” (Ioan 8.36).
Liber – ce cuvânt minunat și cât de simplu se poate realiza eliberarea de orice păcat înfăptuit de către orice om! Cunoști și tu, cititorule, această eliberare? Nu amâna hotărârea de a-L primi pe Hristos ca Mântuitor chiar acum. Drumul de la o intenție bună până la o hotărâre bună depinde de noi înșine. Mântuitorul a făcut totul, pentru ca noi să fim salvați. Hotărârea fermă de a trece de la necredință la credință depinde de noi, de fiecare în parte.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU MAI AMÂNA ȘI TRECI LA FAPTE! – Fundația SEER
„Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei.” (Luca 9:61)
Când îți cheltui banii sau îi pierzi, mai sunt șanse să obții alții sau să-i recuperezi. Dar nu la fel este când îți irosești sau îți pierzi timpul! Una dintre cele mai triste povestiri din Scriptură se poate citi în acest verset: „Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei.” Nu ni se mai spune nicăieri că a ajuns să-L urmeze pe Isus. Amânarea și perfecționismul merg mână în mână. Noi spunem: „Dacă nu pot face un lucru bine, nu-l voi face deloc!”
Hm! Înainte de a face ceva corect, cu siguranță vei greși. În toate poveștile de succes există capitole de luptă și eșec, dar acestea sunt capitole de învățătură și de creștere. La Universitatea Yale s-a efectuat un studiu. Studenților din ultimul an li s-a spus despre pericolele tetanosului și li s-a oferit posibilitatea de a primi vaccin gratuit la centrul medical. Chiar dacă majoritatea studenților au fost convinși că au nevoie de vaccin, ghici câți au mers până la capăt și l-au făcut efectiv? 3%!
Un alt grup a asistat la aceeași prelegere, dar au primit și o hartă pe care era încercuită locația centrului medical. Apoi li s-a cerut să-și analizeze orarul săptămânal și să vadă când vor avea timp să meargă să primească vaccinul. Și surpriză! Au fost vaccinați de nouă ori mai mulți studenți.
Intențiile bune nu sunt suficiente. Trebuie să dai acel telefon sau să faci acea schimbare! Trebuie să stabilești termenul limită sau să-ți faci programarea necesară. „Astăzi” este „mâine”-le despre care vorbeai ieri!
Așa că, nu mai amâna și treci la fapte – indiferent de situația în care te găsești!
2019 de Jean Koechlin
Deuteronom 5:22-23
Legea fusese dată. Domnul nu mai are nimic de adăugat la ea. Acum poporul răspunde cu elan de bucurie şi spontan. Cât de preţioasă este pentru Dumnezeu dragostea dintâi! „O, de ar fi în ei o astfel de inimă, ca să se teamă de Mine …” confirmă Dumnezeu către slujitorul Său (v. 29). Mai târziu, în timpul lui Ieremia, El va aminti de acea zi fericită: „Mi-aduc aminte de tine, … de dragostea ta când erai logodită, când Mă urmai în pustiu …”. Şi cu câtă tristeţe va trebui să adauge: „Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr” (Ieremia 2.2, 32)!
Da, poporul a
vorbit
bine: „bine au spus tot ce au spus” (v. 28 sf.). Totuşi Dumnezeu nu Se mulţumeşte cu vorbe. El ne va judeca după faptele noastre. „Luaţi dar aminte să faceţi” (v. 32). Să-I cerem Domnului să lucreze în noi „şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2.13).
Ne-a fost indicată o cale de la care nu trebuie să ne abatem „nici la dreapta, nici la stânga” (v. 32, 33). De câte ori nu am făcut cu uşurinţă un pas în afara ascultării, atraşi de ceva necunoscut sau de teama unui obstacol! Să luăm exemplu de la tânărul rege Iosia, a cărui credincioşie străluceşte în întunericul idolatriei vremii sale. El este singurul despre care se spune că „a umblat în căile lui David, tatăl său, şi nu s-a abătut nici la dreapta, nici la stânga” (2 Cronici 34.2).
Mana Zilnica 