Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 Octombrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul era cu Iosif și Și-a revărsat îndurarea peste el și i-a dăruit favoare … Domnul era cu el; și Domnul făcea să prospere ce făcea el.

Geneza 39.21,23



Prima parte a vieții lui Iosif nu a fost una dificilă. Avea părinți bogați și era iubit de ei, în special de tatăl său. Era unul dintre acei adolescenți cărora pare să le meargă totul bine: inteligent, îndemânatic, chipeș și cu o personalitate pozitivă. Dragostea lui pentru Dumnezeu era canalizată în slujba pentru alții, chiar pentru frații lui, care îl urau. Și de aici au pornit toate problemele lui.

Cei mai mulți dintre noi cunoaștem istoria din cartea Geneza. Ceea ce uităm câteodată ușor este că, atunci când viața sa a devenit complicată, Iosif nu a cedat. Să ne amintim câteva din experiențele lui: a fost aruncat într-o groapă; a fost vândut ca rob; a fost acuzat pe nedrept și aruncat în temniță. Să ne gândim la cât de greu trebuie să-i fi fost.

Așa era viața în zilele acelea și la fel este și astăzi. Trăim într-o lume dificilă. Când trecem prin încercările de zi cu zi, să ne gândim la Iosif. În robie, în temniță și, mai târziu, în prosperitate, „Domnul era cu el”. Aceasta este cheia!

Unde vom găsi putere și resurse pentru a face față problemelor? Resursele puse la dispoziția noastră sunt în număr de trei: rugăciunea, astfel ca să putem conta pe călăuzirea și pe ajutorul divin; Scriptura, care ne poate da „înțelepciune spre mântuire”; și sfaturile creștinilor mai experimentați decât noi, ale celor care sunt spirituali și care, prin exercițiu, „au simțurile deprinse să deosebească binele și răul” (Evrei 5.14).

W. S. Ibrahim


SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus a mai spus o pildă … Un om de neam mare s-a dus într-o țară depărtată … A chemat zece din robii săi, le-a dat zece mine.

Luca 19.11,12



Parabola minelor

Oamenii din apropierea Domnului Isus credeau că Împărăția lui Dumnezeu se va arăta imediat. Domnul i-a făcut să înțeleagă faptul că nu era nimic din ceea ce gândeau ei. Mântuitorul a arătat prin cuvintele parabolei că El Se va duce în cer, această țară îndepărtată, și că acolo va primi Împărăția; apoi va reveni pentru a-Și revendica drepturile Sale ca Suveran.

În timpul acestei așteptări, Domnul a dat robilor Săi, acelora care L-au primit la prima Sa venire, daruri care trebuiau valorificate în timpul absenței Sale. Fiecare era răspunzător față de Domnul pentru ceea ce i se încredințase. O mină sau un pol este o monedă de argint. Doi dintre robi au folosit bine ceea ce au primit și, când stăpânul lor s-a întors, au primit o răsplată. Însă unul i-a dat mina înapoi și l-a învinuit cu obrăznicie pe stăpân. Mina pe care o avusese robul necredincios a fost dată celui care a câștigat alte zece mine, fapt care ne dezvăluie principiul important că celui care folosește darurile Domnului i se dă mai mult, însă celui care nu le folosește i se ia și ceea ce are.

Domnul Isus enunță prin aceasta un principiu general. Cu cât pătrunzi mai mult în cunoașterea Sa, cu cât ești mai credincios în slujba Sa și în tot ce Îi aparține Lui, cu atât vei primi mai mult. Dumnezeu să ne ajute pe toți să învățăm să-L cunoaștem mai bine pe Domnul și Mântuitorul nostru, ca să primim capacitatea de a-I sluji cât mai bine!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU LOCUI ÎN CASA DUȘMĂNIEI! – Fundația SEER

„Orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31)


 

În anul 1882, un om de afaceri din New York, pe nume Joseph Richardson, avea o fâșie îngustă de teren pe strada Lexington Avenue. Avea 1,5 m. lățime și 30 m. lungime. Un alt om de afaceri, Hyman N. Sarner, avea o parcelă de mărime normală situată lângă cea îngustă a lui Richardson. Dorea să construiască apartamente cu vederea la stradă, așa că i-a oferit lui Richardson o mie de dolari pentru fâșia lui subțire de teren. Richardson s-a simțit profund ofensat de oferta modestă și a cerut cinci mii de dolari. Sarner a refuzat și Richardson l-a făcut avar și i-a trântit ușa în nas. Sarner a presupus că acel teren va rămâne liber și i-a spus arhitectului să proiecteze clădirea cu ferestrele spre terenul lui Richardson.

Dar când Richardson a văzut clădirea finalizată, s-a hotărât să blocheze vederea; nimeni nu va putea să se bucure de o vedere liberă spre terenul său! Așa că Richardson al nostru, la șaptezeci și cinci de ani, a construit un bloc de apartamente pe terenul său cu lățimea de 1,5 m., lungimea de 30 m. și înălțimea de 4 etaje. La finalizare, el și cu soția sa s-au mutat acolo. Numai câte o persoană pe rând putea să urce scările sau să treacă prin hol. Masa pe care mâncau avea o lățime de 45 cm. Un reporter de la un ziar, puțin mai dolofan a rămas blocat în casa scărilor și după ce doi locatari au încercat fără succes să-l împingă pentru a-l debloca, reporterul a reușit să iasă numai după ce s-a dezbrăcat în lenjerie.

Clădirea a fost poreclită „casa dușmăniei.” Richardson și soția sa și-au petrecut ultimii paisprezece ani din viață acolo. În 1915, clădirea a fost dărâmată. Morala: amărăciunea zidește o casă a singurătății, în care este loc numai pentru o persoană! Viața locatarilor săi se reduce la un singur scop: să facă pe cineva nefericit! Și reușesc: pe ei înșiși!

Deci „orice amărăciune să piară din mijlocul vostru!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 2:26-37

  Întorcându-ne la Geneza 15.16, Îl auzim pe Domnul ţinând seama − şi mărturisindu-i lui Avraam − de nelegiuirea naţiunilor din Canaan (vezi şi Deut. 9.5). Aceasta însă nu ajunsese „încă deplină”, nu-şi atinsese încă vârful. Patru sute de ani au fost necesari pentru ca acest rău să se coacă. Cât de mare este răbdarea lui Dumnezeu! El tolerează de aproape două mii de ani o lume care L-a răstignit pe Fiul Său.

Naţiunile aflate de o parte şi de alta a Iordanului auziseră de tot ce făcuse Domnul pentru Israel. Cu toate acestea, nu s-au pocăit. De aceea judecata trebuie să aibă loc şi nici unul nu va putea fi cruţat. Până şi copiii vor pieri. Ştiind că un copil mic care moare merge în cer, aceşti copii au fost salvaţi de o soartă, de altfel, mai îngrozitoare decât moartea. În adevăr, nu-i normal să credem că, la maturitate, ei ar fi urmat calea vinovată a părinţilor lor, care i-ar fi dus la pieire?

Aceste naţiuni erau vrăjmaşe Domnului şi poporul trebuia să le nimicească, pentru a apăra gloria lui Dumnezeu. Creştinul însă nu este niciodată chemat, ca Israel, să lupte împotriva oamenilor. În schimb, trebuie să imite blândeţea cu care Israel şi-a dat aici jos mărturia  (v. 27-29).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: