Mana Zilnica

2 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și aceasta este mărturia: că Dumnezeu ne-a dat viață eternă și această viață este în Fiul Său.

1 Ioan 5.11

Orice credincios are viața veșnică. Însă trebuie să observăm cu atenție că niciodată nu se spune că cel credincios are viața veșnică în el însuși, ci că o are în Fiul.

Există în Scriptură două propoziții de ordin negativ care i-au condus pe unii să tragă o anumită concluzie; însă nicio concluzie, chiar când este trasă corect, nu echivalează cu Cuvântul lui Dumnezeu. Primul pasaj este cel din Ioan 6.53, unde Domnul, vorbind iudeilor, spune: „Dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă”. Apoi apostolul Ioan ne spune: „Știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el” (1 Ioan 3.15). Aceste pasaje nu semnifică nimic altceva decât negarea posesiei vieții veșnice de către cei în cauză, căci, în mod pozitiv vorbind, Scriptura este clară în pasajul deja citat: „Această viață este în Fiul Său”.

Având viața veșnică, o avem doar în Hristos. Hristos este în noi – acesta este însă un alt aspect al adevărului – și, avându-L pe Hristos, avem viața veșnică; căci Hristos este viața noastră. Dar când vorbim de viața veșnică în sine, nu se spune că ea este în noi, ci întotdeauna că este „în Fiul Său”. Acest lucru ne garantează siguranța absolută a acestei vieți; ne asigură că ea nu poate fi vreodată pierdută, căci oricine ar vrea să ne lipsească de ea trebuie ca mai întâi s-o smulgă din mâinile Sale; ba mai mult, trebuie să-L smulgă pe El Însuși din locul pe care-l are la dreapta lui Dumnezeu. Hristos este viața noastră!

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când au ajuns acasă, s-au suit în camera de sus … Erau: Petru, Ioan, Iacov … Toți aceștia stăruiau cu un gând în rugăciune.

Fapte 1.13,14

Camera de sus

Ne imaginăm cu ușurință nedumerirea ucenicilor care – regăsindu-L pe Domnul după învierea Sa – încă nu au înțeles faptul că El trebuia să Se înalțe iarăși la cer, deoarece ei nădăjduiau că El va întemeia Împărăția pentru Israel. Ei credeau, pe bună dreptate, că El va împlini ceea ce prorocii vestiseră referitor la Împărăția Sa; însă lepădarea Împăratului amâna întemeierea Împărăției.

Dumnezeu, în bunătatea Sa, le-a trimis doi îngeri, pentru a-i liniști, spunându-le că Isus va reveni la fel cum L-au văzut mergând la cer; faptul că El era lepădat nu anula împlinirea făgăduințelor. Credința ucenicilor a primit astfel o prețioasă încurajare și, în loc de a mai privi spre cer ca și cum totul era pierdut, „ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie” (Luca 24.52), știind că Isus urma să revină.

După ce au primit solia îngerilor, ucenicii s-au întors la Ierusalim, în camera de sus, unde stăteau cei unsprezece apostoli ale căror nume sunt date în versetul 13. Camera de sus este menționată adesea. Acolo, în acel loc retras, în afara lumii și a agitației ei, departe de influența ei, ucenicii puteau în libertate să înalțe rugăciuni către Dumnezeu. Astăzi, noi de asemenea avem privilegiul de a ne aduna, pentru a căuta prezența Domnului, într-un loc care corespunde camerei de sus, în afara lumii agitate și a tuturor formelor sale religioase. Domnul Isus a făgăduit prezența Sa acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE PESTE TOT – Fundația SEER

„Locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exodul 3:5)

 Cărturarii evrei au dezbătut adeseori motivul pentru care Dumnezeu i S-a revelat lui Moise în mijlocul pustiei. De ce nu a făcut-o într-un loc extrem de populat sau cu o puternică semnificație spirituală? Părerea generală a fost că Dumnezeu a vrut să arate că „niciun loc de pe pământ, nici măcar un tufiș plin de spini nu este lipsit de prezența Lui.” Pastorul și autorul A.W. Tozer a scris: „Dumnezeu este deasupra, dar nu este propulsat acolo. El este dedesubt, dar nu este țintuit. El este afară, dar nu este exceptat. El este înăuntru, dar nu este limitat.

Dumnezeu este deasupra tuturor lucrurilor și stăpânește, este sub toate lucrurile și le susține, este în afara tuturor lucrurilor și le îmbrățișează și este în interiorul tuturor lucrurilor și le umple.” Și iată partea cea mai importantă: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” (Filipeni 2:13). Astăzi, Dumnezeu locuiește în tine, lucrează în tine și îți dă dorința de a face lucrurile care Îi sunt pe plac.

Iată și un gând interesant: dacă Dumnezeu locuiește în tine, nu merge nicăieri unde știi că nu-i place, și nu te implica în nicio situație în care știi că nu i-ar plăcea să te implici. Dacă te simți stânjenit când ești cu o anumită persoană sau într-un anumit loc, ai grijă. Duhul Sfânt este cel care îți spune că nu ai ce căuta acolo și că nu ar trebui să faci așa ceva! Are cumva Dumnezeu viziuni înguste? Nu! El îți vrea binele, așa că te ferește de rău. Biblia spune: „Căci Domnul Dumnezeu este… un scut… și nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană.” (Psalmul 84:11). Așadar, ține cont și astăzi că, oriunde te-ai duce, Dumnezeu este acolo!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 4:1-15

Slujbele chehatiţilor, ale gherşoniţilor şi ale merariţilor, deşi diferite între ele, toate aveau în vedere Cortul. Ei trebuia să-l demonteze, să-l transporte şi să-l ridice din nou la fiecare etapă a călătoriei prin pustiu. Dacă sunt „felurite slujbe”, toate sunt pentru Isus, Domnul nostru, şi fiecare credincios are de fapt aceeaşi datorie: să Îl prezinte pe Hristos în timpul trecerii lui prin această lume şi să expună multiplele Lui glorii morale. Slujitorii Domnului au răspunderea ca, în cuvânt şi în lucrare, să păstreze vie şi nealterată învăţătura creştină.

În timpul deplasărilor prin pustiu, cele mai multe piese de mobilier erau acoperite cu modeste piei de viţel de mare, amintindu-ne că această comoară a credincioşilor – Hristos – este „în vase de lut” (2 Corinteni 4.7). O excepţie: chivotul, sub perdeaua sa în întregime albastră, simbol al caracterului ceresc al Dumnezeului-Om în umblarea pe pământ. Sfeşnicul purtat pe o prăjină se făcea cunoscut tuturor, simbol al mărturiei aduse în lume de Cel care este Lumina lumii. Iar altarul de bronz, sub covorul său de purpură (v. 13), aminteşte fără încetare celor răscumpăraţi, călătorind prin lume, de suferinţele lui Hristos şi de gloriile care vor urma.

1 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Samuel slujea înaintea Domnului, ca băiat, încins cu un efod de in … Și băiatul Samuel creștea mereu, fiind plăcut și Domnului și oamenilor … Și băiatul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli … Samuel creștea și Domnul era cu el și n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale … Domnul Se descoperea lui Samuel, în Șilo, prin cuvântul Domnului.

1 Samuel 2.18,26; 3.1,19,21

Samuel a fost răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea mamei sale evlavioase, care a cerut un băiat pe care să-l dăruiască Domnului, într-o perioadă când marele preot dădea dovadă de slăbiciune, iar fiii săi erau nelegiuiți. Ana l-a dăruit pe Samuel Domnului de la o vârstă foarte fragedă, încredințându-l în grija lui Eli. Fără îndoială că ea se ruga pentru el continuu și, așa cum citim, în fiecare an îi aducea o mantie mică.

După ce descrie ticăloșia fiilor lui Eli, Scriptura spune: „Samuel slujea înaintea Domnului”. Domnul recunoștea slujirea lui Samuel, deși nu exista încă o relație stabilită între el și Domnul. În contrast cu nelegiuirea preoților, Dumnezeu scoate în relief creșterea lui Samuel și faptul că era tot mai plăcut înaintea tuturor. Facă Domnul ca cei din jurul nostru să remarce creșterea spirituală a copiilor noștri!

În contrast cu fiii lui Eli, despre băiatul Samuel se spune în mod repetat că slujea Domnului. El a ascultat cu atenție atunci când Dumnezeu i-a vorbit și, la cererea lui Eli, i-a putut spune ceea ce Domnul îi transmisese. Dumnezeu l-a putut folosi pe Samuel în lucrarea Sa binecuvântată și i S-a putut descoperi. Tot Israelul a recunoscut că El îl rânduise pe Samuel ca profet al Său. Să ne încurajăm copiii să caute să-I placă Domnului, să urmărească aprobarea Lui și să poată fi folosiți de El în această lume în care fărădelegea abundă și care va fi în curând judecată!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”, dintre care cel dintâi sunt eu.

1 Timotei 1.15

Drepții din închisoare

Pe vremuri, un prinț francez a întreprins o vizită în Germania, iar la vizita pe care a făcut-o împreună cu împăratul acestei țări la o închisoare i s-a permis să elibereze un deținut: pe care îl dorea el. Prințul s-a apropiat de un condamnat și l-a întrebat de ce este închis. Acesta a răspuns că nu săvârșise nicio faptă rea pentru care să merite să fie închis. Mergând mai departe, l-a întrebat pe un altul. Și acesta a dat un răspuns asemănător. Apoi l-a întrebat pe un al treilea. Și acesta, la fel, a răspuns că era ținut acolo pe nedrept. În fine, când era aproape să termine cu interogările, s-a apropiat de un condamnat care stătea retras într-un colț al închisorii. Când a fost întrebat despre vina sa, acesta a răspuns: „Eu am făcut păcate grele și nici măcar nu sunt pedepsit cum ar trebui”. Auzind prințul aceste cuvinte, l-a chemat pe directorul închisorii și i-a spus: „Eliberați-l imediat pe acest păcătos dintre cei care se consideră drepți!”.

Așa face și Mântuitorul. El mântuiește, eliberează numai pe cei care recunosc că sunt păcătoși, iar cei care se cred drepți vor rămâne mai departe în fărădelegile lor. Îndreptățirea proprie este unul dintre marii dușmani ai omenirii, este cauza multor conflicte și scopul celui rău de a-i ține pe oameni departe de adevărata eliberare sufletească. Domnul Isus a anulat puterea celui care avea puterea morții – cuvântul atât de groaznic pentru inima omului și cu siguranță total străin inimii și gândurilor Tatălui nostru ceresc, care dorește binele nostru suprem.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTERE PENTRU VORBITORI – Fundația SEER

„Cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea…” (Isaia 40:31)

 Ca să descrie emoțiile pe care le-a simțit atunci când a trebuit să se adreseze publicului, un scriitor respectat spunea: „Vorbitul în public este considerat teama noastră numărul unu, înaintea fricii de moarte, care se situează pe locul cinci și înaintea fricii de singurătate, care se plasează pe locul șapte. Asta înseamnă că majoritatea dintre noi se teme mai puțin de moarte decât de faptul de a se face de râs în fața altora. Teama este un motivator puternic. Există teama de a fi considerat diferit; teama de necunoscut; teama de a nu fi un înșelător; teama de a nu uita tot ceea ce aveai de gând să spui; teama de a fi expus riscului în public; teama de a sta singur în față… Toate acestea vin la pachet pentru majoritatea dintre noi când trebuie să vorbim în public.”

În cartea sa „Biblia despre leadership”, autorul Lorin Woolfe scrie: „Leadershipul îți secătuiește aproape complet rezerva de energie verbală, prin: vorbitul la telefon, concentrarea asupra mesajului, repetarea lui până când nu mai suporți sunetul propriei tale voci – după care îl reproduci din nou, deoarece exact când ai început să te plictisești teribil de mesaj, lumea începe probabil să-l recepționeze.” Dacă ești o persoană care îi învăță pe alții, care predică sau vorbește des în public, probabil zâmbești și spui: Chiar așa este!

Adevărul este că nu poți să umpli o găleată goală dintr-un puț uscat. Pentru a le oferi altora învățătură, trebuie să ai bateriile spirituale, emoționale și fizice încărcate. Și Biblia îți spune cum: „cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc.” Așa că, extrage-ți puterea din Cuvântul lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 3:39-51

Spre deosebire de ceilalţi fii ai lui Israel, leviţii erau cuprinşi în numărătoare de la vârsta de o lună în sus. Să ne gândim la micul Samuel, la Ieremia (Ier. 1.5), la Ioan Botezătorul (Luca 1.15), la Pavel (Gal. 1.15). Punerea lor deoparte a precedat la scurt timp chemarea lor pentru a sluji Domnului. De îndată ce a primit vestea bună că păcatul său „este ispăşit”, tânărul Isaia este gata să răspundă spontan la chemarea Domnului: „Iată-mă, trimite-mă” (Isaia 6.7, 8). Imediat după viziunea sa de pe drumul Damascului, Pavel află din gura Domnului că este desemnat pentru a fi „slujitor şi martor” (Fapte 26.16). Nici un răscumpărat nu îşi mai aparţine lui însuşi. Dacă, prin har, s-a întors de la idoli la Dumnezeu, aceasta este, ca în cazul tesalonicenilor, „ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat …” (1 Tesaloniceni 1.9 vezi şi nota j).

Aceeaşi învăţătură se desprinde şi din finalul capitolului nostru. Leviţii ţineau locul întâilor-născuţi din Israel, altfel spus, al celor pe care harul divin i-a cruţat de la moarte datorită sângelui mielului. Cu alte cuvinte, fiecare răscumpărat devine un slujitor al Celui care l-a salvat de la moarte, smulgându-l de sub puterea lumii şi a stăpânitorului ei. Suntem noi între „întâii-născuţi” din familia lui Dumnezeu, prin belşugul de privilegii pe care le-am primit? Domnul să ne facă să fim conştienţi de drepturile Lui asupra vieţilor noastre (2 Cronici 29.11).