Mana Zilnica

Mana Zilnica

24 Decembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Petru, răspunzând, I-a spus: „Dacă toți se vor poticni de Tine, eu niciodată nu mă voi poticni”. Isus i-a zis: „Adevărat îți spun că, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori Mă vei tăgădui”.
Matei 26.33,34

Firea care acționa în Petru n-a avut putere să-l ducă decât până la momentul încercării, iar acolo a cedat. Petru s-a lepădat de Domnul chiar în prezența Lui. El ar fi putut să-L vadă pe Mântuitorul său dacă inima nu i s-ar fi întors de la El. Isus privea la Petru și totuși acesta s-a lepădat de El în fața slujnicei, spunând: „Nu-L cunosc!”. Fusese avertizat, iar Domnul n-a îngăduit să fie susținut de puterea divină în acel moment, fiindcă Petru avea nevoie să învețe prin experiență ce era el în sine însuși.

Dacă observăm tot ceea ce a făcut Hristos, vom vedea cum a vegheat El asupra ucenicului Său în tot acest timp. Harul Lui i-a ieșit în întâmpinare, ca să zicem așa, și a avut grijă de el de-a lungul întregii încercări. Primul lucru pe care Isus i-l spune lui Petru este că S-a rugat pentru el. Nu pocăința lui Petru a produs mijlocirea lui Isus, ci mijlocirea lui Isus a produs pocăința lui Petru. „M-am rugat pentru tine”, apoi „Domnul S-a întors și a privit la Petru”. În ce-l privește pe Iuda, el s-a lepădat de Domnul; și, când conștiința i-a fost trezită, s-a sinucis. De îndată ce a înfăptuit nelegiuirea, toată îndrăzneala i-a pierit și s-a dus și s-a spânzurat. Aici însă, efectul rugăciunii lui Isus a fost păstrarea credinței în adâncul inimii lui Petru, așa încât, atunci când a privit la el, Petru a fost zdrobit.

Prin urmare, primul lucru care trebuie remarcat este că Domnul Se rugase pentru Petru, iar al doilea, că El întotdeauna l-a avut în gând pe ucenicul Său, așa că, imediat după ce a cântat cocoșul, Isus S-a uitat la el, iar Petru a plâns cu amar. Astfel lucrează Domnul în ce ne privește: Se roagă pentru noi și îngăduie să intrăm în ispită. El ne îndeamnă, într-adevăr, să ne rugăm ca să nu intrăm în ea, însă Dumnezeu îngăduie să ajungem acolo fiindcă vede sfârșitul care va urma. Dacă Petru ar fi fost conștient de propria-i slăbiciune, n-ar fi îndrăznit să intre la marele preot. Această încercare a fost consecința firească a ceea ce era el în carne; însă a fost scopul lui Dumnezeu să-l folosească și chiar să-l pună într-o poziție proeminentă în lucrarea Sa. Cauza căderii lui a fost încrederea în sine.

J N Darby


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său…, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.”
Galateni 4.4,5

„Ce bine că ai venit!”

Era perioada Crăciunului. Pretutindeni era o atmosferă de sărbătoare, plină de bucurie și dărnicie. Într-o familie însă, situația era alta. De câteva luni, tatăl era foarte bolnav, așa că darurile pentru copii lipseau, iar cămara era goală. Copiii priveau pe fereastră și așteptau să se întâmple ceva. Ajunul Crăciunului era pe sfârșite și nu venise nimeni. În cele din urmă, mama i-a dus la culcare pe micuții care au adormit îndată. În ziua de Crăciun, copiii și-au ocupat din nou locurile la fereastră. Mama lor se ruga cu tărie, ca Dumnezeu să trimită ceva mâncare pentru micuții ei și pentru soțul bolnav. Aproape se înserase, când cineva a bătut la ușă. Oare s-a gândit cineva la ei? În fața ușii stătea un bărbat cu un coș plin cu mâncare și daruri pentru fiecare. Copiii s-au aruncat în brațele lui strigând plini de bucurie: „Ce bine că ai venit! Am crezut că toată lumea ne-a uitat!”

Cu peste două mii de ani în urmă, o altă familie – familia lumii întregi – s-a aflat într-o mare nenorocire. Problema omenirii părea să nu aibă rezolvare, însă la momentul potrivit a sosit marele Dăruitor care a adus bucurie, pace și speranță  în  inimile  celor  care  L-au  primit.  Ce  măreție: Domnul slavei, Fiul lui Dumnezeu, a venit în această lume păcătoasă și disperată! Ne numărăm printre cei care pot spune din inimă: „Ce bine că ai venit!”?


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE CE VORBEȘTE CRĂCIUNUL?

„…nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu” (Romani 8:39)

     La primul Crăciun, Dumnezeu a făcut ceva ieșit din comun. Max Lucado spune în felul următor: „Coborând de pe tron, El a dezbrăcat haina de lumină și s-a îmbrăcat în piele: piele de om pigmentată. Lumina universului a pătruns într-un pântec întunecos și umed. El, Cel în fața căruia se închinau îngerii, s-a adăpostit în placenta unei fecioare, a fost adus pe lume într-o noapte rece și a fost așezat să doarmă pe paiele dintr-un grajd de vite. Maria nu a știut dacă să-i dea lapte sau să-i aducă laudă, așa că i le-a dat pe amândouă – întrucât El era, pe cât putea ea să înțeleagă, flămând și sfânt. Iosif nu a știut cum să-L numească fiu sau tată. 

Dar până la urmă L-a numit Isus, pentru că așa i-a spus îngerul și pentru că nu avea nici cea mai mică idee cum să-L numească pe un Dumnezeu pe care Îl putea legăna în brațele sale.” Lucado continuă: „Nu crezi că stăteau cu capetele plecate, întrebându-se în mintea lor: „Oare ce faci, Dumnezeule?” sau mai bine spus „Dumnezeule, ce cauți în lume?” „Ce m-ar putea opri să te iubesc?” răspunde Dumnezeu. „Te întrebi cât va ține dragostea Mea? Găsești răspunsul pe o cruce veche, de pe un deal stâncos. Pe Mine mă vezi acolo, Făcătorul Tău, Dumnezeul tău… atât de mult te iubesc.” Pavel întreabă: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” (v. 35). După care dă răspuns la propria sa întrebare „nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu” (v. 38-39).

Despre asta vorbește Crăciunul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 18.14-24

Plângerile negustorilor (v. 11, 15) ne amintesc de nemulţumirile lui Dimitrie şi ale artizanilor din Efes care se temeau să nu cumva să piardă „un mare câştig” şi „bunăstarea” pe care le-o procura cultul idolului (Fapte 19). În fond, care este diferenţa dintre marea „Diană a efesenilor” şi „Babilonul cel mare”, între idolatria păgână şi corupţia creştinismului? Nu poate să nu aibă succes religia care-i dă omului toate roadele dorite de sufletul său (v. 14), care-i încântă simţirile, adormindu-i conştiinţa (muzica joacă în aceasta un rol important: v. 22; Daniel 3.7), care-i favorizează comerţul, pretextând tot felul de bucurii. Este îndeajuns să vedem, la sfârşitul anului, în ce mod păgân este celebrată de mulţi naşterea Domnului Isus.

În ea s-a găsit sângele sfinţilor (v. 24). Deja în cetatea lui Cain, la începutul Bibliei, se găseau nenumărate lucruri plăcute, „în timp ce sângele lui Abel striga” (comp. cu Geneza 4.10,17). Astăzi, lumea religioasă se bucură, în timp ce adevăratul credincios suferă şi se întristează (Ioan 16.20). Mâine vor răsuna vaietele pe pământ, dar la acestea va răspunde bucuria cerului (v. 20). Să ne ajute Dumnezeu ca, prin credinţă, să vedem toate lucrurile aşa cum le vede El!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: