Mana Zilnica

Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși cel dinăuntru se înnoiește din zi în zi. … Privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.

2 Corinteni 4.16,18

„Dimineață” în amurgul vieții

O creștină credincioasă spunea:

„Am îmbătrânit. Nu mai văd bine și nu mai pot citi; sunt și surdă pe deasupra și, când discută mai multe persoane într-un grup, mă simt stingheră. Și memoria mă părăsește. Știu că nu pot opri aceste schimbări și că niciodată nu voi mai avea aptitudinile din tinerețe! Ce să fac? Să tânjesc după trecut, plângându-mă? Să-mi accept soarta cu indiferență? Să disper? Nu, ci Îl rog pe Dumnezeu să-mi facă parte de o relație tot mai strânsă cu El și de o încredere tot mai puternică în El, chiar dacă puterile mele naturale scad. Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să cunosc tot mai în profunzime adevărurile credinței și să-mi permită să văd mai luminos prin credință ceea ce ochii naturali nu pot vedea, anume că odată voi fi la Hristos, în Casa Tatălui. Îl rog de asemenea pe Dumnezeu să mă sature în amurgul vieții cu bunătate și să mă facă să văd în toate situațiile mâna Lui binevoitoare. Și Îl rog să mențină vie în inima mea amintirea atât cu privire la lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus, cât și la grija Lui și la ajutorul Lui în toată viața mea”.

„El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui care nu mai este în stare de nimic” (Isaia 40.29).

Citirea Bibliei: Isaia 65.1-12 · Marcu 3.13-19

coordonatori Bob & Debby Gass

ASIMILEAZĂ CUVÂNTUL ȘI APOI TRANSMITE-L! – Fundația S.E.E.R. România

„Du-te şi spune poporului acestuia…” (Isaia 6:9)

Când ești implicat în lucrarea lui Dumnezeu, este foarte ușor să-ți pierzi echilibrul și să ajungi să-ți placă lucrarea Domnului mai mult decât Domnul lucrării. Domnul Isus i-a chemat pe ucenici la El; apoi i-a trimis de la El în lume. Puterea de care ai nevoie pentru a reuși în misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, vine din timpul petrecut cu Domnul, nu cu oamenii. Într-o zi, Domnul Isus i-a luat pe trei dintre ucenicii Săi și i-a dus pe Muntele Schimbării la față. „El S-a schimbat la față înaintea lor; fața Lui a strălucit ca soarele… Şi iată că li s-a arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El.” (Matei 17:2-3) Petru a fost încântat și uimit de această experiență și a spus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe…” (Matei 17:4). Petru a vrut să rămână acolo, dar Dumnezeu a vorbit din ceruri și a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit… de El să ascultaţi!” (Matei 17:5) După această experiență, Domnul Isus a coborât cu ucenicii de pe munte și au început să-i slujească pe cei nevoiași. Este bine să ai „experiențe pe munte”, cu Dumnezeu, dar nu poți rămâne acolo. La poalele muntelui există o lucrare de făcut, și noi am fost chemați s-o împlinim. Trebuie să existe un echilibru între asimilare și dăruire. O dată pe an, marele preot intra în Sfânta Sfintelor și avea privilegiul de a vedea slava lui Dumnezeu. Ce onoare! Dar restul anului, el stătea afară, slujind poporul. După o întâlnire cu Dumnezeu, în timpul căreia toată clădirea s-a cutremurat, profetul Isaia a strigat: „Vai de mine! Sunt pierdut…” (Isaia 6:5). Atunci, Dumnezeu i-a atins gura cu un cărbune încins de pe altar și i-a spus: „Du-te şi spune poporului acestuia…” (Isaia 6:9). Înțelegi ideea? În prezența lui Dumnezeu, te încarci spiritual – și așa vei putea să spui și altora!

de Jean Koechlin

Romani 11:1-15

În ciuda necredinţei sale, Israel nu era lepădat definitiv. Apostolul era el însuşi o mărturie a ceea ce harul putea împlini din nou în favoarea iudeului răzvrătit (v. 1). Deja în vremea sa, Ilie se înşelase când crezuse că tot poporul Îl abandonase pe Iahve. În descurajarea sa, sărmanul Ilie ajunsese până la a face plângeri „lui Dumnezeu împotriva lui Israel” (v. 2,3). Cât har însă în „răspunsul divin” (v. 4)! În orice vreme, Domnul Şi-a păstrat o rămăşiţă credincioasă, care nu s–a plecat înaintea idolilor lumii. Facem şi noi parte din ea „în timpul de acum” (v. 5)?

Versetul 9 ne dă un exemplu de ce pot fi aceşti idoli: plăcerile de la mese pot deveni „o cursă” pentru cei necredincioşi şi, adaugă Psalmul 69.22, „prosperitatea, un laţ”.

După numeroase chemări, Israel a fost în final orbit, spre folosul naţiunilor. Dorinţa arzătoare a apostolului însă rămânea aceasta: ca gelozia iudeilor faţă de noii beneficiari ai mântuirii (gelozie de pe urma căreia a suferit chiar el însuşi: Fapte 13.45; 17.5; 22.21,22) să-i provoace să caute harul pe care până atunci l–au dispreţuit (v. 14; cap. 10.19).

Fie ca toţi cei din preajma noastră să ne invidieze văzând binecuvântările noastre creştine!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 nov. 2022

8 Noiembrie 2022

Și să pună tămâie pe foc înaintea Domnului, pentru ca norul tămâii să acopere scaunul îndurării care este deasupra mărturiei, ca să nu moară.

Levitic 16.13

Avem aici un adevăr binecuvântat. Dacă ar fi existat chiar și cea mai mică pată pe Domnul Isus și dacă El nu ar fi fost cu totul perfect, Dumnezeu nu ar fi acceptat jertfa Sa. Dacă El ar fi purtat chiar și doar un singur păcat de-al meu înainte de a merge la cruce, Dumnezeu nu ar fi acceptat jertfa Sa.

Doar pentru că El a fost perfect în toată Ființa Lui și în tot ceea ce a făcut în întreaga Sa viață, doar pentru că gândurile, cuvintele și faptele Sale au fost întotdeauna perfect plăcute lui Dumnezeu, o mireasmă plăcută, o tămâie de cel mai plăcut miros pentru Dumnezeu – doar datorită acestor lucruri a putut El împlini lucrarea de la cruce.

Într-adevăr, El a fost perfect și – am putea spune – în felul acesta a putut duce El sângele în Locul Preasfânt. Fiindcă a fost perfect, El a putut acționa ca preot și a putut aduce jertfa – a putut fi El Însuși jertfa și, ca atare, a putut împlini lucrarea pentru noi. Cuvântul lui Dumnezeu pune accentul pe aceasta, fiindcă este necesar ca noi să înțelegem cât de prețioasă este această lucrare în ochii lui Dumnezeu datorită valorii Persoanei glorioase care a împlinit-o. Lucrarea este prețioasă fiindcă este perfectă, însă, mai mult, este prețioasă datorită perfecțiunii și gloriei Celui care a împlinit-o. El a fost fără cusur și fără pată, însă, mai mult, a fost acea tămâie plăcut mirositoare pentru Dumnezeu Însuși.

H. L. Heijkoop

Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor, cu putere și cu mare slavă.

Luca 21.27

Nu, nu este defect barometrul (2)

Pentru călătoria pe „oceanul vieții”, Dumnezeu nu ne-a lăsat fără „barometru”. Acest barometru se află în „Cuvântul profetic”. Atât profeții, cât și Domnul Isus și apostolii Săi ne-au lăsat multe cuvinte profetice, ca să putem recunoaște „semnele timpului” și să putem lua la timp măsurile necesare.

Revenirea lui Isus Hristos pe acest pământ este precedată de anumite semne, pe care Dumnezeu ni le-a dat ca un „barometru”.

Schimbări climatice cu efectele lor, crize financiare și economice, amenințări teroriste, boli – acestea sunt deja acum îngrijorătoare. Isus ne cere să ne uităm cu băgare de seamă la începutul acestor lucruri (Luca 21.28). „Barometrul” Bibliei indică de mult timp „furtună”!

Apostolul Pavel ne-a spus că lepădarea de credința creștină este un semn al timpului sfârșitului (2 Tesaloniceni 2.3) și vedem acest adevăr împlinindu-se acum! Oamenii resping nu numai principiile biblice, ci Îl resping pe Însuși Isus Hristos și nu iau seama la semnalele de atenționare ale „barometrului”.

De aceea, este important să nu-i urmăm orbește pe ceilalți în pierzare, ci – precum căpitanul Oldrey de pe Hyacinth – să luăm la timp măsurile necesare!

Citirea Bibliei: Isaia 63.15-64.12 · Marcu 3.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI SENTIMENTUL RESPINGERII – Fundația S.E.E.R. România

„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu…” (1 Ioan 3:1)

Când te lupți cu sentimentul respingerii, acesta se va manifesta prin următoarele lucruri și acțiuni:

1) Perfecționismul. El nu va da însă rezultate, pentru că nevoile și așteptările celorlalți variază atât de mult, încât e imposibil să-i mulțumești pe toți.

2) Te mulțumești cu puțin. Te împaci cu faptul că ești neglijat și marginalizat pentru că ai impresia că este ceea ce meriți. De fapt, te gândești că aceasta ar putea fi singura ta șansă de a fi iubit.

3) Devii agresiv. Respingerea te poate face să te simți atacat, când de fapt nu ești, așa că îți iei „mănușile de box” și începi mișcările de atac.

4) Afișezi o figură dură. Îți spui: „Mă pot descurca și singur! Până la urmă, cine are nevoie de alții?!” Prin urmare, te izolezi de ceilalți, nevoile tale fizice, spirituale și emoționale rămân neîmplinite, și te simți singur.

5) Făgăduiești că nu vei mai lăsa pe cineva să se apropie de tine atât de mult încât să te poată răni. Sună bine în teorie, dar izolându-te de oameni, te închizi în tine și relațiile tale au de suferit.

6) Atragi persoane nepotrivite. Câtă vreme dai dovadă de o stimă de sine scăzută, vei continua să atragi persoanele nepotrivite.

Adevărul este că atunci când stima de sine se bazează pe orice altceva decât pe opinia lui Dumnezeu, vei fi mereu vulnerabil în fața respingerii. Critica te va înjosi, eșecul te va împiedica să încerci din nou, și ce e mai rău: nu vei descoperi niciodată persoana unică și minunată pe care a dorit-o Dumnezeu să fii! Așadar, care este răspunsul? Apostolul Ioan ne spune: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem.” (1 Ioan 3:1)

Învingerea sentimentului de respingere începe cu înțelegerea și acceptarea dragostei și prețuirii extraordinare pe care ni le-a arătat și ni le arată Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Romani 10:14-21

Credinţa este din auzire, iar auzirea, prin Cuvântul lui Dumnezeu (v. 17). Este deci absolut necesar ca acest Cuvânt eficace să fie proclamat în toată lumea. „Ce frumoase sunt picioarele celui care aduce veşti bune”, scria deja profetul (Isaia 52.7). Atunci era vorba de Hristos singur. De atunci încoace este vorba despre „cei care vestesc pacea”, pentru că răscumpăraţii devin, la rândul lor, predicatori. Dacă fiecare dintre ei doreşte să fie un mesager plin de râvnă acolo unde–l trimite Domnul, chemarea evangheliei s–ar întinde până la marginile pământului locuit (v. 18). Versetul 15 ne arată cum trebuie să predice credincioşii: nu numai prin cuvinte, ci şi prin frumuseţea morală a umblării lor, având picioarele încălţate cu „pregătirea evangheliei păcii” (Efeseni 6.15).

Trista întrebare, „cine a crezut”? (v. 16; Isaia 53.1), subliniază faptul că multe inimi vor rămâne împietrite. Aceasta era situaţia lui Israel, în ciuda avertismentelor din tot Vechiul Testament: Moise (v. 19), David (v. 18), Isaia (v. 15,16,20,21), cu alte cuvinte, Legea, Psalmii şi Profeţii. Să luăm însă aminte să nu fie şi neascultare şi împotrivire (v. 21).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 nov. 2022

7 Noiembrie 2022

Și Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în căile dintâi ale lui David, tatăl său, și n-a căutat pe baali; ci L-a căutat pe Dumnezeul tatălui său și a umblat în poruncile Sale, și nu după faptele lui Israel.

2 Cronici 17.3,4

Lecții din viața lui Iosafat (1) – Cum poate fi Domnul cu noi?

Domnul a fost cu Iosafat. Ce introducere frumoasă și ce rezumat minunat al domniei lui Iosafat! Cu siguranță că a avut ceva lecții de învățat, așa cum găsim în relatarea despre el, însă el se bucură de această recomandare minunată. Este și dorința noastră să se cunoască și să se vadă că Domnul este cu noi?

Și de ce a fost Domnul cu el? Un singur motiv ne este dat: „pentru că a umblat în căile dintâi ale lui David, tatăl său”. Ce înseamnă aceasta? Mai întâi, că el „nu i-a căutat pe baali, ci L-a căutat pe Dumnezeul tatălui său”. Iosafat ar fi putut să umble potrivit căilor religioase la modă în timpul său, însă a ales să-L caute pe Dumnezeu, care Se revelase poporului pe care-l conducea. El a avut o dorință sinceră de a-L cunoaște și de a face acele lucruri care Îi erau plăcute. Ar fi putut apela la multe alte persoane pentru ajutor și sfat, însă el L-a căutat pe Dumnezeul tatălui său.

Citim de asemenea că el „a umblat în poruncile Sale”. Este ușor să spunem că noi credem în Dumnezeu și că vrem să facem voia Lui, iar apoi să umblăm așa cum dorim. Iacov arată lămurit aceasta: credința noastră se va vedea din faptele noastre (Iacov 2.17). Cunoașterea Cuvântului este inutilă, dacă nu este pusă în practică. Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie folosit pentru satisfacerea curiozității noastre, nici ca formă de divertisment religios, ci trebuie pus în practică, așa cum a făcut Iosafat. Ceea ce cunoștea, el practica, iar Dumnezeu a fost cu el.

Domnul a fost cu Iosafat, fiindcă el L-a căutat și a umblat în căile Sale. Dacă umblăm cu smerenie pe calea pe care Domnul Isus ne-o așază înainte, El va fi glorificat, iar lucrarea Sa va fi făcută prin noi. În consecință, ceilalți vor vedea că Domnul este cu noi.

A. Leclerc

Și avem cuvântul prorociei și mai sigur, la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre.

2 Petru 1.19

Nu, nu este defect barometrul (1)

Sateliții meteorologici sunt absolut necesari pentru prognozele meteo pe scară largă. Toată lumea cunoaște impresionantele fotografii prin satelit ale uraganelor din Atlanticul de Nord. Aceste fotografii fac posibilă avertizarea în timp util a navelor și a orașelor cu privire la pericole iminente.

În august 1831, marea navă cu vele Hyacinth naviga spre insula Barbados având la bord doar un singur barometru. Oceanul era calm și cerul senin. Căpitanul Oldrey a fost foarte uimit când ochii i-au căzut pe singurul lui barometru din cabină: acul coborâse brusc și indica „furtună”. Îngrijorat, s-a dus pe punte pentru a căuta alte indicii pe cer și pe mare. Dar nici cel mai mic semn nu prevedea schimbarea vremii. A discutat cu ofițerii săi, dar aceia considerau că aparatul era defect. Însă căpitanul cu multă experiență se temea de uraganele din acea zonă și a luat în serios avertismentul barometrului. A dispus să se tragă velele și a cerut să se fixeze toate părțile mobile, pentru a proteja nava și echipajul de daune. După numai două ore, Hyacinth a fost lovită de un cumplit uragan, dar a reușit să reziste furiei acestuia. Lista daunelor cataclismice din august 1831, provocate de Marele uragan Barbados-Louisiana, pare fără sfârșit: nave de renume naufragiate, mii de morți care s-au înecat în mare în urma furtunii, clădiri prăbușite, plantații distruse, milioane de dolari…

Citirea Bibliei: Isaia 63.1-14 · Marcu 2.18-28

coordonatori Bob & Debby Gass

ROSTEȘTE CUVINTE DĂTĂTOARE DE VIAȚĂ (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Iacov… a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.” (Geneza 28:16)

Fiecare dintre noi a auzit pe cineva spunând: „Domnul mi-a spus”, dar apoi s-a dovedit a nu fi așa. Prin urmare, am devenit neîncrezători și chiar cinici. Ce trist! Dumnezeu vorbește prin oameni, și teama ta (ca nu cumva cineva să interpreteze greșit) te poate priva de informații vitale, iar în unele cazuri, chiar de informația de care aveai nevoie.

Într-o noapte, Dumnezeu i S-a arătat lui Iacov într-un vis, spunându-i: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.” I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:15-17)

Pentru a auzi mesajul lui Dumnezeu, tu trebuie să-ți dorești lucrul acesta mai presus de orice; să dai la o parte confuzia mentală; să încetinești ritmul și să-ți pui timp deoparte ca să înțelegi ce-ți spune; și să crezi că Dumnezeu îți va vorbi. Dacă nu crezi, vei ajunge la mila gândirii tale… sau vei fi influențat de alții care gândesc exact ca tine.

De șapte ori în capitolele 2 și 3 din cartea Apocalipsa, Dumnezeu a spus: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Dar aici se ridică următoarea întrebare: de unde știm că ceea ce auzim este de fapt de la Dumnezeu? Știm – pentru că va fi mereu în acord cu mesajul Său din Scriptură, iar duhul tău va spune: Amin!

de Jean Koechlin

Romani 10:1-13

Afecţiunile apostolului pentru poporul său se dezvăluiau prin buna manieră a rugăciunii (v. 1). Şi aceasta este şi datoria noastră pentru apropiaţii noştri care nu sunt întorşi la Dumnezeu. Pavel ştia din proprie experienţă că poţi să fii plin de zel pentru Dumnezeu şi totuşi să urmezi o cale complet greşită. Câte iniţiative, adesea generoase şi sincere, sunt sortite eşecului, pentru că nu sunt „potrivit cunoştinţei”! Şi aceasta este cu atât mai mult realitatea zadarnicelor eforturi depuse de atâtea persoane pentru a câştiga cerul, deşi nu este nevoie de altceva decât să primeşti Cuvântul care este „aproape de tine” (v. 8). Ca un om căzut într–o prăpastie care se încăpăţânează să iasă de acolo prin forţe proprii şi nu se încrede în coarda pe care salvatorii i–au aruncat‑o la îndemână!

Versetele 9 şi 10 ne aduc aminte că credinţa din inimă şi mărturisirea cu gura sunt de nedespărţit. Astfel, ne putem îndoi de realitatea unei convertiri, dacă cel în cauză nu are curajul s–o declare.

În capitolul 3.22 nu exista deosebire în faţa păcatului: toţi erau vinovaţi. Aici nu este deosebire în ce priveşte mântuirea (v. 12): toţi o pot obţine. Domnul este îndeajuns de bogat pentru a putea satisface nevoile tuturor acelora care–L cheamă.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 nov. 2022

6 Noiembrie 2022

În al doilea intră numai marele preot, o dată pe an, nu fără sânge … [Isus] nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Său sânge a intrat odată pentru totdeauna în locurile sfinte, după ce a obținut o răscumpărare eternă.

Evrei 9.7,12

Sângele lui Hristos (11) – Intrarea în Locul Preasfânt

Epistola către Evrei explică multe dintre simbolurile și umbrele din Vechiul Testament și demonstrează că Hristos este împlinirea lor. Adesea găsim contraste între aceste simboluri din Vechiul Testament și realitățile spirituale pe care le avem acum în Hristos. Un exemplu cu privire la acest lucru îl oferă versetele citate la început.

Aaron intra în partea a doua a cortului, în Locul Preasfânt, o singură dată pe an, în Ziua Ispășirii (Levitic 16). El nu putea intra acolo fără sânge de tauri și țapi, care erau sacrificați în vederea acestui lucru. Aaron însă nu putea rămâne în acel loc. Așa cum ni se spune în Evrei, calea către Locul Preasfânt nu era încă deschisă. Sângele animalelor nu putea face ca marele-preot al lui Israel să poată rămâne în acel loc.

Ce contrast avem aici cu Hristos și cu jertfa Sa! El nu a intrat în sanctuarul ceresc cu sânge de animale (Evrei 9.11,24), ci în virtutea propriului Său sânge, care a fost vărsat pe cruce. Așa cum citim, când sulița ostașului I-a străpuns coasta, îndată au curs din ea sânge și apă. Acest lucru arată că cerințele lui Dumnezeu cu privire la păcat fuseseră împlinite de către Fiul Său, Cel sfânt și fără pată. Ce valoare infinită are sângele Său! Iar acum El rămâne acolo, în prezența lui Dumnezeu pentru noi. Prin propriul Său sânge – ce expresie, dacă ne gândim cine este El! – ne-a câștigat un loc acolo, în prezența lui Dumnezeu.

K. Quartell

Isus le-a zis: „Am dorit mult să mănânc paștele acesta cu voi înainte de a pătimi”.

Luca 22.15

Dorința Mântuitorului

În noaptea în care a fost vândut, Domnul a fost împreună cu ucenicii Săi într-o cameră pentru oaspeți. Acolo, Domnul Isus Și-a deschis inima înaintea ucenicilor Săi și le-a spus tot ceea ce era atât de important pentru El cu privire la moartea Sa. Domnul a dorit să aibă părtășie și să mănânce paștele împreună cu ei. El știa că va fi condamnat la răstignire. Știa de asemenea că ucenicii vor fugi și că Îl vor lăsa singur. De aceea a dorit ca ultimele ore să le petreacă împreună cu cei care timp de trei ani fuseseră în apropierea Lui și răbdaseră împreună cu El.

În curând, El va suferi și va muri pe cruce ca adevăratul Miel pascal. Din dragoste pentru ai Săi, Își va da viața la cruce pentru a împlini lucrarea mântuirii lor. Odată cu ultima sărbătoare de Paște, înainte de a avea loc moartea Sa, Domnul a dorit să le arate ucenicilor Săi dragostea Sa nemărginită.

Și astăzi, pentru Domnul Isus este important să fie în mijlocul alor Săi și să aibă părtășie cu ei. De aceea ne invită să sărbătorim în fiecare duminică împreună cu toți răscumpărații Cina (exprimând aducerea-aminte de Domnul – 1 Corinteni 11), la Masa Domnului (simbolizând comuniunea, unitatea Trupului Domnului – 1 Corinteni 10). Pâinea și vinul ne amintesc de moartea Lui, pe care a suportat-o pentru mântuirea noastră. Gândind la El, suntem mereu impresionați că „ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi” (Efeseni 5.2). Cât de mult Se bucură El când Îi arătăm prețuirea noastră printr-o laudă comună!

Citirea Bibliei: Isaia 62.1-12 · Marcu 2.13-17

coordonatori Bob & Debby Gass

ROSTEȘTE CUVINTE DĂTĂTOARE DE VIAȚĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

„…Nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii…” (2 Corinteni 5:16)

Apostolul Pavel scrie: „de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:16-17) Putem observa, în acest pasaj, un principiu spiritual important: când încerci să ajuți un credincios care se luptă cu necazul, cu dependența sau cu durerea fizică, rostește cuvinte dătătoare de viață peste duhul său născut din nou! Vorbește acelei „făpturi noi” care este capabilă să se ridice prin credință și să răspundă la Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că știi ce spune Biblia: „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10:17) Cum vine credința? Ascultând ce gândește, ce spune și ce face Dumnezeu. El are ultimul cuvânt, deci trebuie să-L auzim ce (ne) spune!

Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel să se ducă într-o vale plină de oase moarte și să spună: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia!” (Ezechiel 37:5) Și exact așa s-a întâmplat! Ezechiel spune: „…pe când prooroceam, s-a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!” (Ezechiel 37:7) S-o spunem mai clar, și practic: nu te poți agăța de cineva drag atunci când Dumnezeu, în înțelepciunea Sa suverană, hotărăște că a sosit timpul să-l ia acasă în cer! Iar Pavel descrie lucrul acesta ca fiind „cu mult mai bine” (Filipeni 1:23). Dar până atunci, rostește Cuvântul lui Dumnezeu peste acea „făptură nouă”.

Credința nu neagă realitatea circumstanțelor, însă refuză să se lase intimidată, limitată sau dominată de ele. Noi știm că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.” (1 Corinteni 2:14) Așa că, dacă ai de-a face cu un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, nu te adresa intelectului său omenesc, ci rostește cuvinte de viață pentru duhul său!

de Jean Koechlin

Romani 9:19-33

În necredinţa lor înverşunată, oamenii îşi permit să-L judece pe Dumnezeu după măsura lor: „În definitiv, pentru că El nu va face decât ceea ce a pretins”, spun unii, „de ce anume ne poate trage El pe noi la răspundere?” (v. 19). „Orice ar face cineva”, adaugă ei, „dacă este predestinat, atunci, mai devreme sau mai târziu, tot va fi mântuit; şi, din contră, dacă nu este ales, toate eforturile lui nu-i vor putea schimba în final soarta”. Şi, din acest raţionament fals, decurg alte întrebări, cum ar fi:

Nu este nedrept că unii au fost aleşi, iar alţii nu?

Dacă a cunoscut mai dinainte soarta celor pierduţi, de ce i–a mai creat?

Cum poate un Dumnezeu bun să consacre propria creatură nenorocirii?

Acest capitol ne învaţă că Dumnezeu n–a pregătit niciun vas spre dezonoare (sau mânie v. 21). Dimpotrivă, El i–a suportat ~ şi încă îi mai suportă ~ „cu multă îndelungă–răbdare” (v. 22). Păcătoşii însă, ei înşişi sunt cei care se pregătesc neobosit pentru pierzarea veşnică.

Un lucru este cert, le putem răspunde noi tuturor celor care obiectează: Dumnezeu v–a chemat, pe voi, care aveţi în mâini Cuvântul Său. El a vrut să facă şi din voi un vas al îndurării. Numai refuzul vostru poate împiedica realizarea intenţiei Sale de dragoste (citiţi 1 Timotei 2.4).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 nov. 2022

5 Noiembrie 2022

El este ca un pom sădit lângă pâraie de apă, care își dă rodul la timpul lui și a cărui frunză nu se veștejește; și tot ce face prosperă.

Psalmul 1.3

Așa cum pomii au nevoie de substanțe nutritive, de apă și de lumină, la fel creștinii au nevoie de Cuvânt, de Duhul Sfânt și de Persoana Domnului Isus, pentru ca viața lor să fie înfloritoare. Psalmul 1 pronunță binecuvântarea asupra celui care se separă de cei răi, ca să nu umble pe căile lor și să nu participe la sfatul lor. Cei răi, așa cum știm, umblă pe calea pierzării, iar în zilele noastre sunt mulți care tăgăduiesc existența lui Dumnezeu și chiar Îl batjocoresc; să nu ședem niciodată împreună cu unii ca aceștia.

Care va fi calea noastră și cu ce ne vom preocupa timpul și gândurile? Plăcerea noastră trebuie să fie în ceea ce Domnul ne-a descoperit în Cuvântul Său. Pe măsură ce medităm la înțelepciunea și la harul Său și ne desfătăm cu Fiul lui Dumnezeu, care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, vom găsi satisfacție și bucurie. Doar atunci vom fi ca un pom sădit lângă ape, căruia nu-i lipsește nimic, fiind pe deplin întemeiați și hrăniți din Cuvântul lui Dumnezeu, aplicat inimilor noastre prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi. „Noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu” (1 Corinteni 2.12).

Meditațiile noastre nu trebuie să fie forțate, ci alimentate de atracția față de Domnul Isus. Pentru ca un pom să aducă rod, apa și substanțele nutritive trebuie convertite prin energia venită de la soare. La fel stau lucrurile și cu noi: doar dacă vom avea privirea ațintită la Hristos vom putea aduce rod – „ca voi să umblați într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună și crescând prin cunoașterea lui Dumnezeu: întăriți cu toată puterea, potrivit tăriei gloriei Sale” (Coloseni 1.10,11).

E. Clermont

Iată, totul era deșertăciune și goană după vânt și nu am avut niciun câștig sub soare.

Eclesiastul 2.11

Deșertăciune și goană după vânt

În secolul al zecelea înainte de Hristos, un om bogat și învățat (cel mai învățat din toate timpurile) a făcut un experiment și și-a permis totul în această viață: „Mi-am strâns argint și aur și bogății ca de împărați și de ținuturi; mi-am adus cântăreți și cântărețe și desfătarea fiilor oamenilor: o soție și țiitoare. Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie” (Eclesiastul 2.8,10). A fost Solomon mulțumit și fericit? Nu, pentru că la sfârșit a recunoscut: „Totul era deșertăciune și goană după vânt!”.

Două mii de ani mai târziu, în secolul al zecelea după Hristos, monarhul arab Abd ar-Rahmann al III-lea s-a proclamat califul Cordobei, Spania. Înainte de moartea sa, el a scris: „Am domnit timp de cincizeci de ani… înconjurat de bogăție, onoare, putere și plăceri. Nu mi-a lipsit nicio binecuvântare pământească. Am numărat cu grijă toate zilele care au fost pline de fericire curată și adevărată și au fost numai paisprezece. Oh! Nu vă puneți încrederea în lumea trecătoare!”.

Ambii conducători și-au permis totul și au savurat orice, iar la sfârșit n-au rămas cu nimic.

Apostolul Pavel însă, la sfârșit de călătorie, și-a rezumat astfel viața: „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Mai mult decât atât, privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu” (Filipeni 3.7,8).

Citirea Bibliei: Isaia 61.1-11 · Marcu 2.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

CUVINTE CARE ADUC VINDECARE – Fundația S.E.E.R. România

„V-aş mângâia cu gura…” (Iov 16:5)

Chiar dacă o intervenție chirurgicală reușește, pacientul poartă încă o vreme în corpul său răni care produc dureri și disconfort. La fel este și în viață. Unii oamenii din jurul tău poartă o mască a succesului, dar în interior ei duc răni despre care nu sunt în stare să vorbească. Comediantul Jonathan Winters declara, într-un interviu, că viața sa a fost marcată de lucrurile crude pe care i le-au spus părinții, în copilărie. „Nu sunt un plângăcios, însă îmi amintesc acele vorbe aproape integral – cu multă durere.” Tatăl său îi spusese chiar: „Ești cel mai prost copil pe care îl cunosc!” Când s-a înrolat în Marină și a fost trimis în Pacificul de Sud, în cel de-al Doilea Război Mondial, nu a primit niciun sprijin din partea mamei sale. Iar când s-a întors acasă, a descoperit că ea înstrăinase toate lucrurile lui personale pe care le depozitase în pod. Și pentru că el s-a supărat foarte tare, reacția mamei sale i-a pus capac: „De unde era să știm că vei supraviețui?” Ulterior, Winters a devenit unul dintre cei mai populari animatori și comedianți din lume, însă cicatricea emoțională a rămas.

Înțelege așadar că vorbele tale pot provoca răni, sau pot aduce vindecare! Ele pot inspira pe cineva sau îi pot întări sentimentul de eșec și de lipsă de valoare. Patriarhul Iov, care a suferit pierderi mai mari decât vom cunoaște cei mai mulți dintre noi vreodată, a spus la un moment dat prietenilor săi: „V-aş mângâia cu gura, şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea…” (Iov 16:5)

Cum poți ajuta pe cineva care suferă? Oferindu-i opinia ta? Nu, ci oferindu-i singura opinie care contează: a lui Dumnezeu! Și iată ce a spus El (Ieremia 31:3): „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”

de Jean Koechlin

Romani 9:1-19

Capitolele 1-8 ne amintesc de istoria fiului risipitor: păcatul său se înmulţise, însă harul se înmulţise şi mai mult. Îmbrăcat cu haina îndreptăţirii, el nu a devenit argat în casa tatălui său, ci de atunci a început să se bucure cu el din plin de relaţia de fiu (Luca 15.11‑32).

În capitolele 9-11 va fi vorba de fratele mai mare, altfel spus, de poporul iudeu, de privilegiile lui naturale, precum şi de gelozia lui. Asemeni tatălui din parabolă, apostolul dorea să–l facă pe Israel să înţeleagă ce înseamnă harul suveran; nu este legat de avantaje ereditare. Dintre descendenţii lui Avraam, nu toţi au fost copii ai promisiunii. Esau, de exemplu, acest profan, deşi frate geamăn cu Iacov, n–a putut moşteni binecuvântarea. Şi Dumnezeu a pronunţat cu privire la el acest cuvânt teribil: „pe Esau l-am urât” (v. 13). Putem noi să punem la îndoială faptul că dragostea Sa n–a epuizat mai întâi toate resursele? Este îndeajuns să ne gândim la lacrimile Domnului Isus pentru Ierusalimul vinovat (Luca 19.41), durere căreia apostolul îi dă un ecou sfâşietor în versetele noastre (v. 2 şi 3). Repetăm: Nimeni nu are mântuirea asigurată prin drepturile din naştere, ci aceasta este numai prin har. Copii din părinţi creştini, acesta este un avertisment serios pentru voi!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 nov. 2022

4 Noiembrie 2022

Să fiu găsit în El nu având ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe aceea care este prin credința în Hristos, dreptatea de la Dumnezeu, prin credință.

Filipeni 3.9

În versetul de mai sus, Pavel descrie două feluri de dreptate: mai întâi, dreptatea mea, cea din lege; apoi dreptatea de la Dumnezeu, prin credință.

Tot el, dând glas dorinței din inima sa după mântuirea lui Israel, a spus că ei, „necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să-și stabilească propria lor dreptate, nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu” (Romani 10.3). El concluzionase deja că dreptatea omenească nu poate îndreptăți pe nimeni înaintea lui Dumnezeu, fiindcă, „din faptele legii, nicio făptură nu va fi îndreptățită înaintea Lui, pentru că prin lege vine cunoștința păcatului” (Romani 3.20). Israeliții au fost o dovadă în această privință. De vreme ce ei n-au putut fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu prin faptele legii, este inutil pentru oricine altcineva să încerce acest lucru.

Există însă o altă dreptate, pe care este minunat să o contemplăm: dreptatea care este de la Dumnezeu, prin credință. Această dreptate este un dar de la Dumnezeu și se întemeiază pe moartea și pe învierea Domnului Isus Hristos. Ea a fost introdusă după ce legea a dovedit întreaga lume vinovată înaintea lui Dumnezeu: „Dar acum, fără lege, s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, mărturisită de lege și de profeți; o dreptate a lui Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei care cred: pentru că nu este deosebire” (Romani 3.21,22).

Când fiul risipitor s-a întors la tatăl său, a descoperit că „haina cea mai bună” îl aștepta. Această dreptate a fost acum descoperită în evanghelie. Pavel a scris: „Mie nu-mi este rușine de evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede: atât iudeu, întâi, cât și grec; pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu din credință, spre credință” (Romani 1.16,17).

R. A. Barnett

Plini de spaimă și de mirare, ei au zis unii către alții: „Cine este Acesta de poruncește și vânturilor și apei și-L ascultă?!”.

Luca 8.25

Barca vieții noastre

Tabloul Furtuna de pe Marea Galileei (1633) al renumitului pictor olandez Rembrandt a fost furat (în 1990) împreună cu alte douăsprezece opere de artă din muzeul Isabella Stewart Gardner din Boston și până astăzi este dat dispărut. În acest tablou (în valoare de milioane de dolari), Rembrandt evidențiază foarte bine două elemente: în stânga, o parte dintre ucenici se luptă cu apa care pătrunde în barcă, iar în dreapta, ceilalți ucenici Îl trezesc plini de teamă pe Învățătorul: „Învățătorule, Învățătorule, pierim!”. O furtună pe Marea Galileei era caracterizată de trei lucruri: în primul rând, venea din senin, în al doilea rând, era atât de puternică, încât reprezenta o amenințare, și, în al treilea rând, nimeni nu știa cât timp va dura.

Am putea vedea aici o paralelă la viața noastră, în care apar astfel de furtuni: accidente, vești îngrozitoare, diagnostice necruțătoare. Ele vin subit în viața noastră și ne umplu de teamă. Ce facem atunci? Unii Îi reproșează lui Dumnezeu, la fel ca ucenicii: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” (Marcu 4.38). Alții se luptă prin propriile forțe cu valurile năprasnice. Iar alții rămân nepăsători. Dar cine Îl are la cârma vieții pe Isus se bazează pe cuvintele Sale de neclintit, indiferent cât de puternic este vântul și cât durează furtuna: „Oile Mele ascultă glasul Meu; nicidecum nu vor pieri și nimeni nu la va smulge din mâna Mea” (Ioan 10.27,28).

Citirea Bibliei: Isaia 60.1-22 · Marcu 1.35-45

coordonatori Bob & Debby Gass

AMINTEȘTE-ȚI CUM ERAI MAI DEMULT? (2) – Fundația S.E.E.R. România

„…M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22)

Este foarte ușor să dezvolți „amnezie spirituală”. Adică, să uiți cum ai fost înainte. Această atitudine îi afectează și pe cei cu care ai de-a face în fiecare zi. Cineva spunea: „Am o colegă de serviciu care întruchipează toate stereotipurile negative al creștinilor evanghelici. Are spirit critic, comportamentul ei ajunge la granița cu bizarul, nu este deloc (și în mod intenționat) abordabilă. Consideră orice atenționare ca pe o persecuție. Niciunul dintre noi nu dorește să fie ca ea, așa că toți colegii sunt nerăbdători să se depărteze cât mai repede, și eforturile de a ascunde asta sunt atât de subtile, încât devin imperceptibile.” Trist, nu-i așa?

Iată însă cum poți să-ți împărtășești credința, păstrându-ți în același timp integritatea la un nivel înalt:

1) Pune întrebări sincere și ascultă cu empatie;

2) Când este momentul potrivit, spune-le celorlalți că te rogi pentru ei – și roagă-te chiar atunci!

3) Roagă-te în timp ce te îndrepți spre serviciu și cere-I lui Dumnezeu să te ajute să vezi locul în care lucrezi ca pe un câmp de misiune;

4) Nu subestima importanța credinței tale. Când e potrivit într-o conversație, vorbește despre biserică, despre rugăciune, despre Sfânta Scriptură și despre comunitatea creștină. Lasă-i pe ceilalți să vadă bucuria și scopul din viața ta!

5) Arată dragostea lui Dumnezeu față de toți oamenii, alăturându-te unei campanii de strângere de alimente pentru cei săraci sau organizând o campanie de donare de sânge.

6) Asigură-te că vizezi mereu excelența! Fii acea persoană pe care managerul și colegii de muncă se pot baza că va face un lucru bun.

7) Invită-ți colegii la evenimente organizate de prietenii tăi creștini. Persoane care nu merg la biserică pot fi în schimb dornice să participe la concerte organizate de Paști sau de Crăciun.

8) Când nu știi despre ce să vorbești, întreabă-L pe Dumnezeu, și „vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.” (Marcu 13:11)

9) Mai presus de toate acestea, însă – păstrează o atitudine smerită!

de Jean Koechlin

Romani 8:31-39

O asemenea prezentare a gândurilor veşnice ale lui Dumnezeu îl lasă pe cel răscumpărat fără cuvinte. Orice întrebare pe care ar fi putut să şi–o pună din nou şi–a găsit deja răspunsul perfect! Dumnezeu este pentru el; ce vrăjmaş s–ar hazarda să–l atingă iarăşi? Dumnezeu îl îndreptăţeşte; cine va îndrăzni de acum să–l acuze? Singurul care putea să–l condamne: Hristos, a devenit marele său Mijlocitor! Şi ce ne–ar putea refuza un Dumnezeu care ne–a făcut în Fiul Său cel mai de preţ dintre toate darurile? El ne va dărui „toate împreună cu El” (v. 32). Da, inclusiv încercări, dacă trebuie (v. 28).

Ar părea că încercările tind mai degrabă să ne despartă de dragostea Domnului Hristos, producând în noi murmure sau descurajare. Dimpotrivă! „toate lucrurile” ne ajută să experimentăm această dragoste pe care n–am fi putut–o cunoaşte altfel.

Oricare ar fi forma încercării: necaz, strâmtorare, persecuţie, în fiecare dintre ele, harul variat al Domnului găseşte modalităţi speciale pentru a se exprima: sprijin, mângâiere, afecţiune, înţelegere perfectă. La fiecare suferinţă va răspunde o formă personală a dragostei Sale. Iar când se va sfârşi pentru totdeauna cu pământul şi cu necazurile lui, vom rămâne pentru eternitate obiectele dragostei lui Dumnezeu.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 nov. 2022

3 Noiembrie 2022

Domnul Însuși, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu, va coborî din cer; și întâi vor învia cei morți în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiți în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: și astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul.

1 Tesaloniceni 4.16,17

Cele două mari trăsături distinctive ale creștinismului (2)

Binecuvântările crucii nu se limitează la perioada prezentă. Orice credincios, din orice perioadă – trecută, prezentă sau viitoare – are crucea ca temelie a tuturor binecuvântărilor. Nici a doua venire a lui Hristos nu este limitată la sfinții din perioada prezentă. Acest mare eveniment, într-o formă sau alta, îi va afecta pe sfinții din orice dispensație.

Însă cele două mari trăsături intermediare îi oferă creștinismului caracterul său unic și distinge perioada creștină de orice altă perioadă, trecută sau viitoare. Niciodată înainte în istoria acestei lumi n-a fost valabil faptul că un Om Se află în glorie și că o Persoană divină Se află pe pământ, și niciodată nu va mai fi adevărat. Aceste două trăsături aparțin în mod exclusiv perioadei creștine, pe ele este întemeiată Adunarea și prin ele este menținută. Adunarea n-a putut fi formată până când Hristos n-a fost glorificat ca și Cap al ei și până când Duhul Sfânt nu a venit pe pământ pentru a-i boteza pe credincioși într-un singur Trup. În drumul ei prin această lume, Adunarea este susținută de Hristos aflat în glorie și de Duhul Sfânt aflat pe pământ. Chiar și atunci când va fi luată din această lume, totul va fi ca răspuns la glasul Omului aflat în glorie și la puterea dătătoare de viață a Duhului Sfânt aflat pe pământ (1 Tesaloniceni 4.16; Romani 8.11).

Dacă acestea sunt deci trăsăturile distinctive ale perioadei creștine, nu trebuie să ne mire că ele au devenit obiecte ale atacurilor necontenite ale vrăjmașului. Diavolul știe prea bine că, dacă ne va împiedica să trăim ca sfinți cerești, așa cum este scopul lui Dumnezeu pentru noi în timpul de acum, va reuși să ne jefuiască de orice gând adevărat cu privire la Hristos și la Adunare.

H. Smith

Nu te mândri cu ziua de mâine, căci nu știi ce poate aduce o zi.

Proverbe 27.1

„Cred că atunci nu voi mai fi aici”

Pe paginile unei reviste era scrisă următoarea anecdotă: După ce medicul a încheiat controlul medical preventiv al unui domn în vârstă de 78 de ani, i-a recomandat pacientului său să revină după șase luni la un control. Bărbatul a dat gânditor din cap și a spus: „Doctore, cred că atunci nu voi mai fi aici”. — „Nu vorbiți așa!”, a răspuns medicul cu un zâmbet liniștitor. „Veți mai veni la noi mulți ani.” Pacientul iritat a spus: „Am vrut să vă spun că soția mea și cu mine petrecem acea perioadă în Spania”.

Poate zâmbim la această confuzie, dar cuvintele pacientului m-au pus pe gânduri când le-am citit. Vom mai fi noi mâine, sau săptămâna viitoare, sau luna viitoare sau anul următor?

Bineînțeles că trebuie să ne facem anumite planuri pentru viitor. Dar să nu ne facem iluzii cu privire la siguranța vieții. Chiar mâine s-ar putea să nu mai fim. Apostolul Iacov compară viața noastră cu un abur care se arată pentru puțin și apoi dispare (Iacov 4.14,15).

Dumnezeu ne oferă în Isus Hristos iertarea păcatelor noastre. Ziua de mâine nu ne aparține, de aceea Biblia ne îndeamnă să rezolvăm astăzi relația noastră cu Dumnezeu. Capitulând în fața crucii, un suflet mântuit, însuflețit de această trăire noua, exclama: „Așa cum sunt, netrebnic mare, nebuna luptă încetez; Să mă primești, să-mi dai iertare, Isus, eu azi la Tine vin”.

Citirea Bibliei: Isaia 59.1-21 · Marcu 1.21-34

coordonatori Bob & Debby Gass

AMINTEȘTE-ȚI CUM ERAI MAI DEMULT? (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Priviţi… spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.” (Isaia 51:1)

Dacă vrei să câștigi oameni pentru Hristos, nu vei reuși afișând o atitudine de sfânt. Din nefericire, așa îi vede societatea pe mulți creștini; inimile lor sunt acolo unde trebuie, dar abilitatea lor de a relaționa corespunzător, cu afecțiune față de cei din afara cercului lor este minimă, și asta nu-L onorează pe Dumnezeu. Dacă vrei ca oamenii să răspundă la Evanghelie, ia exemplul apostolului Pavel: „M-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi… M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:19-22)

Acum, înainte de-a te neliniști din cauza faptului că Pavel a fost prea blând cu păcatul, el ne lămurește: „Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.” (1 Corinteni 9:22-23) Pavel a putut avea relații cu necredincioșii fără să le aprobe stilul de viață, pentru că și-a amintit cum a fost el însuși înainte ca Dumnezeu să-l transforme, pe drumul spre Damasc. Este vorba despre acea smerenie care vine numai când te uiți în urmă și îți aduci aminte de „groapa din care ai fost scos.” (Isaia 51:1)

Faptul că a fost recipientul harului lui Dumnezeu l-a ajutat pe Pavel să scrie (1 Timotei 1:15-16, parafrazez): „Iată un cuvânt pe care îl puteți pune la inimă… Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși. Eu sunt dovada – păcătosul public numărul 1! Nu aș fi reușit niciodată, dacă nu ar fi fost mila Lui!” Așadar, adu-ți aminte astăzi cum erai înainte de a-L întâlni pe Hristos!

de Jean Koechlin

Romani 8:22-30

Pe acest pământ, pângărit prin păcat, domnesc nedreptatea, suferinţa şi teama. Omul a supus întreaga creaţie, astăzi inclusiv cosmosul, în serviciul deşertăciunii (v. 20) şi al stricăciunii (v. 21). Suspinele tuturor celor asupriţi se înalţă către Marele Judecător (Plângeri 3.34‑36). Noi înşine de asemenea suspinăm în „trupul smereniei noastre” (Filipeni 3.21). Resimţim oboseala atât din cauza păcatului din jurul nostru, cât şi, în plus, din cauza păcatului pe care trebuie să–l judecăm necontenit în noi înşine (v. 13).

Slăbiciunea noastră este mare: nu ştim nici cum să ne rugăm, nici ce să cerem. Dar Duhul are şi această menire, de a mijloci pentru noi într–un limbaj pe care Dumnezeu îl înţelege (v. 27). Noi nu cunoaştem nicidecum mai bine ce este bun pentru noi. Însă versetul 28 ne spune că tot ceea ce vine a fost pregătit de Dumnezeu şi în final se înscrie în „hotărârea Sa”, căreia Hristos îi este centrul. Căci, pentru a–I da Fiului Său însoţitori în glorie, Dumnezeu a cunoscut mai dinainte, a predestinat, a chemat, a îndreptăţit şi a glorificat aceste fiinţe, odinioară mizerabile şi pierdute, pe care le acum pregăteşte pentru a răspunde chemării cereşti (v. 29). Ce minunat lanţ al gândurilor divine, care leagă veşnicia trecută de veşnicia viitoare şi dă sens clipei de faţă!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 nov. 2022

2 Noiembrie 2022

Cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17

Cele două mari trăsături distinctive ale creștinismului (1)

Lucrurile vechi au trecut și, în Hristos, toate lucrurile sunt noi. Mai departe însă avem prezentate cele două trăsături mărețe care caracterizează perioada creștină, care formează baza tuturor lucrurilor noi și prin care adevărul creștinismului este menținut. Aceste două trăsături sunt vestite în mod profetic în Ioan 7.39. În ultima zi a sărbătorii – ziua cea mare, care simbolizează noua sferă a împlinirii tuturor dorințelor spirituale – Domnul îi cheamă pe toți să vină și să bea. El vorbește de asemenea de rezultatul prezent pentru cel care vine. Unul ca acesta va deveni un canal de binecuvântare în această lume sărmană. Apoi ni se spune clar că Domnul vorbea despre Duhul Sfânt, pe care cei care credeau în El aveau să-L primească. Cei credincioși cu adevărat, care Îl însoțeau pe Domnul pe pământ, nu primiseră încă Duhul Sfânt. Apoi ni se spune că venirea Duhului Sfânt pe pământ depindea de prezența lui Hristos în glorie, după cum citim: „Pentru că nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat”. Iată deci cele două mari trăsături distinctive ale creștinismului: 1. prezența unui Om în glorie; 2. prezența unei Persoane divine pe pământ.

Hristos, ca Fiu al Omului, este așezat în glorie; Duhul Sfânt – o Persoană divină – este prezent pe pământ. Există patru mari realități pe care orice creștin trebuie să le prețuiască: crucea; așezarea lui Hristos în glorie; prezența Duhului Sfânt pe pământ; venirea lui Hristos. Toți creștinii adevărați prețuiesc crucea și, în general, așteaptă venirea lui Hristos. Din nefericire însă, celelalte două realități aflate la mijloc sunt aproape ignorate și neînțelese; totuși, ele constituie cele două trăsături distinctive ale dispensației prezente.

H. Smith

Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.

Iov 33.14,16

„Marele cutremur din Lisabona” (2)

În ciuda agerimii minții sale, omul nu-și poate explica aceste cutremure.

Sunt astfel de evenimente pur și simplu întâmplătoare? Cu siguranță, nu! Aceste cutremure sunt glasul lui Dumnezeu pentru urechile care în atâtea rânduri s-au dovedit surde și pentru inimile nepăsătoare (Matei 24.7; Luca 21.11). Dumnezeu Se folosește de mijloace extraordinare să-i trezească pe oameni din somnul păcatului. Dacă oamenii refuză să asculte glasul Său în lucrarea de mântuire de la Golgota, atunci îi face să audă bubuit de tunet și zguduit de cutremur. Dacă nu vor să se gândească la judecata viitoare și la veșnicie, atunci îi obligă pe această cale.

Nu se află oare aceste cauze naturale în mâna lui Dumnezeu? Mâna Sa a adus potopul asupra pământului în vremea lui Noe. Mâna Sa a lăsat foc asupra Sodomei pe vremea lui Avraam și a lui Lot. Aceste catastrofe sunt chemarea lui Dumnezeu adresată tuturor oamenilor: „Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău” (Amos 4.12)!

Drag cititor, auzi tu glasul Bunului Păstor, care te cheamă la mântuire? Sau auzi un glas ca de tunet, care anunță judecata? Ești pregătit să-L întâlnești pe Dumnezeu?

Citirea Bibliei: Isaia 58.1-14 · Marcu 1.9-20

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE RELAȚII (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.” (Efeseni 5:7)

A nu te întovărăși cu o persoană, chiar dacă face parte din comunitatea ta, nu înseamnă că nu o iubești, ci pur și simplu constați că relația nu este bună pentru tine. Cum trebuie să gestionezi o astfel de situație?

Prima sugestie: o separare treptată este cea mai bună soluție. Există relații din care trebuie să ieși pentru binele tău. Dar pentru că ai de tăiat o legătură, nu înseamnă că trebuie să faci asta brutal. Destrămarea unei relații este un lucru stresant, așa că încearcă să-i pui capăt în mod grațios. Dacă ceea ce vă leagă sunt telefoanele, emailurile și vizitele constante, toate acestea sunt puncte din care poți porni.

A doua sugestie: nu te întoarce! Unii sunt atât de „cumsecade”, încât nu pot pune capăt relației și merg mai departe. Se tot întorc, auto-criticându-se și reevaluându-și decizia. Fă-o dintr-odată, fă-o cum trebuie și ia o hotărâre definitivă. Uneori lumea va veni la tine să te ațâțe și să-ți sugereze că ai greșit de la început. De aceea, trebuie să-ți rezolvi orice îndoială înainte de a lua hotărârea. Dacă te încadrezi în tiparul celor care se întorc la vechile relații nesănătoase, înseamnă că te adapi din ape tulburi. Poate încerci să umpli un gol în inima ta, pe care numai Dumnezeu îl poate umple. Când Domnul Isus S-a întâlnit cu femeia de la fântână, ea trecuse prin cinci căsnicii eșuate și trăia cu al șaselea bărbat. Isus i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viaţa veşnică.” (Ioan 4:13-14)

Și încă un gând: Când îți faci o nouă relație, amintește-ți de proverbul: „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!” Așadar, ai grijă cu cine te însoțești!

de Jean Koechlin

Romani 8:12-21

Astfel, noi nu mai datorăm nimic „cărnii”, acestui creditor lacom şi crud (v. 12). Pentru că am devenit copiii lui Dumnezeu, iar Tatăl nostru nu admite să fim aserviţi! El Însuşi a plătit tot ceea ce noi datoram ca să devenim liberi, nemaidepinzând decât de El. Odinioară, sclavul roman putea fi eliberat şi, în situaţii de excepţie, chiar adoptat de stăpânul său, primind toate drepturile la moştenire. Este o slabă imagine a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru bietele făpturi căzute, întinate şi răzvrătite împotriva Lui! Nu numai că le–a acordat iertare, îndreptăţire şi eliberare completă, ci le–a făcut şi membri ai propriei Sale familii. Şi sunt pecetluiţi cu Duhul Său, prin care copiii lui Dumnezeu cunosc relaţia lor cu Tatăl. „Tată” (Ava în ebraică) este deseori primul cuvânt pe care–l rosteşte desluşit un copilaş (v. 15,16; 1 Ioan 2.13b).

Pe lângă această certitudine pe care ne–o dă, Duhul ne învaţă să facem să moară ~ adică să nu mai lăsăm să fie împlinite ~ faptele cărnii (v. 13). Şi, lăsându–ne conduşi de El, ne vom face cunoscuţi ca fii ai lui Dumnezeu (v. 14; comp. cu Matei 5.44,45), în aşteptarea clipei când vom fi înfăţişaţi astfel înaintea întregii creaţii (v. 19).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 nov. 2022

1 Noiembrie 2022

Când sunt slab, atunci sunt puternic.

2 Corinteni 1.10

Dacă fac promisiuni precum Israel, „tot ce a spus Domnul vom face”, în mod sigur voi cădea. Dar, dacă spun ca Pavel: „Când sunt slab, atunci sunt puternic”, voi fi ferit de cădere. Pavel a fost în pericol de a se îngâmfa după ce s-a întors din al treilea cer, de aceea Domnul i-a trimis un țepuș în carne, un sol al lui Satan, ca să-l pălmuiască. În felul acesta el a învățat că în slăbiciune puterea lui Dumnezeu este făcută desăvârșită. Toți trebuie să experimentăm acest lucru. Suntem împăcați cu Dumnezeu, iar planul Lui este să ne prezinte „sfinți, fără vină și fără pată înaintea Sa”. Dar suntem puși la probă în tot timpul călătoriei pe acest pământ, ca să se vadă în ce măsură „umblăm într-un chip vrednic de Domnul și de chemarea Sa”. Dumnezeu cunoaște în ce măsură avem nevoie să fim cernuți ca Iov, iar Satan este uneori lăsat să acționeze asupra noastră. Dar care este rezultatul acestui fapt? Același ca în cazul lui Iov: „Mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și în cenușă”.

Lucrarea de mântuire este perfectă, puterea lui Satan a fost anulată, păcatele tuturor credincioșilor au fost înlăturate. Totul este terminat; iar dacă n-ar fi terminat, nici n-ar mai putea fi vreodată încheiat.

Apoi vine pustia. De aceea El a făcut nu numai „împăcarea” sau „ispășirea pentru păcatele poporului”, ci a și „suferit, fiind ispitit”, ca să „poată să vină în ajutorul celor care sunt ispitiți” (Evrei 2.18). El a trecut prin tot felul de încercări, prin tot felul de lucruri a căror împotrivire a simțit-o din plin. A fost ispitit nespus mai mult decât am putea fi ispitiți noi. De aceea „El poate să vină în ajutorul celor care sunt ispitiți”; El are o cunoaștere experimentală a ceea ce înseamnă ispitirea.

J. N. Darby

[Dumnezeu] privește spre pământ, și pământul se cutremură; atinge munții, și ei fumegă.

Psalmul 104.32

„Marele cutremur din Lisabona” (1)

Rămas în istorie drept unul dintre cele mai groaznice dezastre naturale, seismul care s-a produs în dimineața zilei de 1 noiembrie 1755 la Lisabona a răpus între 60.000 și 100.000 de oameni. Urmat de un tsunami uriaș și de un incendiu de proporții, cutremurul a dus la distrugerea aproape totală a capitalei portugheze. Seismologii contemporani au estimat că acel cutremur ar fi avut o magnitudine între 8,5 și 9,5 grade pe scara Richter. Rapoartele susțin că mișcările tectonice au durat șase minute, provocând fisuri gigantice, cu o lărgime de până la cinci metri!

Tragedia a zguduit însă întreaga Europă. Lisabona era un oraș-port important, casa navigatorilor celebri din marea epocă a descoperirilor și unul dintre cele mai vechi orașe din lume. Cutremurul și incendiile care i-au urmat au distrus clădiri importante: Palatul Regal Portughez, Opera, Catedrala și Biblioteca, ce conținea 5.000 de cărți. Au ars hărți și note ale celor mai mari exploratori, dar și numeroase opere de artă.

Cutremurul s-a produs într-o zi de sărbătoare religioasă, când bisericile și catedralele erau arhipline de oameni, dintre care foarte puțini au scăpat. Cei câțiva supraviețuitori ai dezastrului trăiau în corturi la marginea orașului, fiind mult prea traumatizați și îngroziți de această tragedie pentru a reveni în oraș. Oare au înțeles ei avertizarea lui Dumnezeu?

Citirea Bibliei: Isaia 57.1-21 · Marcu 1.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE RELAȚII (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.” (Proverbele 13:20)

Cred că fiecare ar trebui să fim de acord că în unele cazuri cel de lângă tine nu este capabil să ajungă acolo unde vrea Dumnezeu să te duci. Uneori, nu are capacitatea emoțională necesară. Alteori, viziunea acelei persoane este diferită de a ta. Deci, cum poți să știi când și cum să ieși dintr-o relație? În primul rând, evită relațiile care te solicită sau te epuizează. Asta presupune să stabilești granițe clare pentru relația pe care o ai. Nu ai timp să-ți petreci viața îndreptând neînțelegeri, sentimente și eu-ri rănite. Cât de departe ești dispus să mergi? Cât ești dispus să investești? Pentru că atunci când îți depășești „bugetul”, ești falimentar. Falimentarea pe plan emoțional și fizic, pentru ca celălalt să se simtă util, poate părea un lucru nobil, dar nu este. Oamenii ajunși la faliment emoțional și fizic experimentează adesea căderi nervoase. Și chiar dacă nu se întâmplă așa, ei nu reușesc să ajungă la destinația stabilită de Dumnezeu pentru viața lor, pentru că duc o povară prea mare.

Când simți că o relație nu funcționează, oprește-te și aruncă o privire. Observă situația în mod obiectiv și nu emoțional, cercetându-i toate fațetele, din toate unghiurile. Uneori anumite aspecte ale unei relații trebuie stopate, și doar unele păstrate. E posibil să ai relații care merg într-un domeniu, dar nu și în altul. Compartimentarea e importantă și poate salva multe relații, deoarece te obligă să le vezi pe secțiuni. E posibil să dai la o parte o secțiune și să-ți rămână multe altele de care să te bucuri. Da, e nevoie de muncă și comunicare, dar de cele mai multe ori, merită. Pot exista interese comune care trebuie păstrate, în timp ce altele trebuie anulate înainte ca totul să fie pierdut. Așadar, în concluzie – evită relațiile care te epuizează!