2 Noiembrie 2022
Cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.
2 Corinteni 5.17
Cele două mari trăsături distinctive ale creștinismului (1)
Lucrurile vechi au trecut și, în Hristos, toate lucrurile sunt noi. Mai departe însă avem prezentate cele două trăsături mărețe care caracterizează perioada creștină, care formează baza tuturor lucrurilor noi și prin care adevărul creștinismului este menținut. Aceste două trăsături sunt vestite în mod profetic în Ioan 7.39. În ultima zi a sărbătorii – ziua cea mare, care simbolizează noua sferă a împlinirii tuturor dorințelor spirituale – Domnul îi cheamă pe toți să vină și să bea. El vorbește de asemenea de rezultatul prezent pentru cel care vine. Unul ca acesta va deveni un canal de binecuvântare în această lume sărmană. Apoi ni se spune clar că Domnul vorbea despre Duhul Sfânt, pe care cei care credeau în El aveau să-L primească. Cei credincioși cu adevărat, care Îl însoțeau pe Domnul pe pământ, nu primiseră încă Duhul Sfânt. Apoi ni se spune că venirea Duhului Sfânt pe pământ depindea de prezența lui Hristos în glorie, după cum citim: „Pentru că nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat”. Iată deci cele două mari trăsături distinctive ale creștinismului: 1. prezența unui Om în glorie; 2. prezența unei Persoane divine pe pământ.
Hristos, ca Fiu al Omului, este așezat în glorie; Duhul Sfânt – o Persoană divină – este prezent pe pământ. Există patru mari realități pe care orice creștin trebuie să le prețuiască: crucea; așezarea lui Hristos în glorie; prezența Duhului Sfânt pe pământ; venirea lui Hristos. Toți creștinii adevărați prețuiesc crucea și, în general, așteaptă venirea lui Hristos. Din nefericire însă, celelalte două realități aflate la mijloc sunt aproape ignorate și neînțelese; totuși, ele constituie cele două trăsături distinctive ale dispensației prezente.
H. Smith
Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.
Iov 33.14,16
„Marele cutremur din Lisabona” (2)
În ciuda agerimii minții sale, omul nu-și poate explica aceste cutremure.
Sunt astfel de evenimente pur și simplu întâmplătoare? Cu siguranță, nu! Aceste cutremure sunt glasul lui Dumnezeu pentru urechile care în atâtea rânduri s-au dovedit surde și pentru inimile nepăsătoare (Matei 24.7; Luca 21.11). Dumnezeu Se folosește de mijloace extraordinare să-i trezească pe oameni din somnul păcatului. Dacă oamenii refuză să asculte glasul Său în lucrarea de mântuire de la Golgota, atunci îi face să audă bubuit de tunet și zguduit de cutremur. Dacă nu vor să se gândească la judecata viitoare și la veșnicie, atunci îi obligă pe această cale.
Nu se află oare aceste cauze naturale în mâna lui Dumnezeu? Mâna Sa a adus potopul asupra pământului în vremea lui Noe. Mâna Sa a lăsat foc asupra Sodomei pe vremea lui Avraam și a lui Lot. Aceste catastrofe sunt chemarea lui Dumnezeu adresată tuturor oamenilor: „Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău” (Amos 4.12)!
Drag cititor, auzi tu glasul Bunului Păstor, care te cheamă la mântuire? Sau auzi un glas ca de tunet, care anunță judecata? Ești pregătit să-L întâlnești pe Dumnezeu?
Citirea Bibliei: Isaia 58.1-14 · Marcu 1.9-20
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DESPRE RELAȚII (3) – Fundația S.E.E.R. România
„Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.” (Efeseni 5:7)
A nu te întovărăși cu o persoană, chiar dacă face parte din comunitatea ta, nu înseamnă că nu o iubești, ci pur și simplu constați că relația nu este bună pentru tine. Cum trebuie să gestionezi o astfel de situație?
Prima sugestie: o separare treptată este cea mai bună soluție. Există relații din care trebuie să ieși pentru binele tău. Dar pentru că ai de tăiat o legătură, nu înseamnă că trebuie să faci asta brutal. Destrămarea unei relații este un lucru stresant, așa că încearcă să-i pui capăt în mod grațios. Dacă ceea ce vă leagă sunt telefoanele, emailurile și vizitele constante, toate acestea sunt puncte din care poți porni.
A doua sugestie: nu te întoarce! Unii sunt atât de „cumsecade”, încât nu pot pune capăt relației și merg mai departe. Se tot întorc, auto-criticându-se și reevaluându-și decizia. Fă-o dintr-odată, fă-o cum trebuie și ia o hotărâre definitivă. Uneori lumea va veni la tine să te ațâțe și să-ți sugereze că ai greșit de la început. De aceea, trebuie să-ți rezolvi orice îndoială înainte de a lua hotărârea. Dacă te încadrezi în tiparul celor care se întorc la vechile relații nesănătoase, înseamnă că te adapi din ape tulburi. Poate încerci să umpli un gol în inima ta, pe care numai Dumnezeu îl poate umple. Când Domnul Isus S-a întâlnit cu femeia de la fântână, ea trecuse prin cinci căsnicii eșuate și trăia cu al șaselea bărbat. Isus i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viaţa veşnică.” (Ioan 4:13-14)
Și încă un gând: Când îți faci o nouă relație, amintește-ți de proverbul: „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!” Așadar, ai grijă cu cine te însoțești!
de Jean Koechlin
Romani 8:12-21
Astfel, noi nu mai datorăm nimic „cărnii”, acestui creditor lacom şi crud (v. 12). Pentru că am devenit copiii lui Dumnezeu, iar Tatăl nostru nu admite să fim aserviţi! El Însuşi a plătit tot ceea ce noi datoram ca să devenim liberi, nemaidepinzând decât de El. Odinioară, sclavul roman putea fi eliberat şi, în situaţii de excepţie, chiar adoptat de stăpânul său, primind toate drepturile la moştenire. Este o slabă imagine a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru bietele făpturi căzute, întinate şi răzvrătite împotriva Lui! Nu numai că le–a acordat iertare, îndreptăţire şi eliberare completă, ci le–a făcut şi membri ai propriei Sale familii. Şi sunt pecetluiţi cu Duhul Său, prin care copiii lui Dumnezeu cunosc relaţia lor cu Tatăl. „Tată” (Ava în ebraică) este deseori primul cuvânt pe care–l rosteşte desluşit un copilaş (v. 15,16; 1 Ioan 2.13b).
Pe lângă această certitudine pe care ne–o dă, Duhul ne învaţă să facem să moară ~ adică să nu mai lăsăm să fie împlinite ~ faptele cărnii (v. 13). Şi, lăsându–ne conduşi de El, ne vom face cunoscuţi ca fii ai lui Dumnezeu (v. 14; comp. cu Matei 5.44,45), în aşteptarea clipei când vom fi înfăţişaţi astfel înaintea întregii creaţii (v. 19).
Mana Zilnica 