15 Noiembrie 2022
Și Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Vorbește fiilor lui Israel să meargă înainte”.
Exod 14.15
Când Dumnezeu, în marea Sa îndurare, deschide un drum, credința poate păși pe el. Doar când încetează propria sa cale, omul poate umbla cu Dumnezeu. Doar după ce am învățat să „stăm liniștiți” putem să înaintăm cu adevărat. Dacă încerci să înaintezi înainte de a învăța această lecție, nu faci altceva decât să-ți expui nebunia și slăbiciunea. De aceea, în orice timp în care apar greutăți și îngrijorări, adevărata înțelepciune este să „stăm liniștiți” – să-L așteptăm doar pe Dumnezeu, și în mod sigur El ne va deschide un drum; iar apoi, plini de pace și de fericire, putem să „mergem înainte”.
Când Dumnezeu ne deschide un drum, nu există nicio incertitudine; dar, dacă apucăm pe un drum propriu, va trebui să gustăm faptul că este caracterizat de îndoială și de ezitare. Omul nenăscut din nou se poate mișca manifestând o aparență de fermitate și de decizie în drumurile sale, însă unul dintre semnele cele mai clare ale vieții celei noi este neîncrederea în sine și încrederea totală în Dumnezeu. Doar când ochii noștri au văzut mântuirea lui Dumnezeu putem merge pe această cale; dar ea nu poate fi niciodată văzută clar până nu ajungem la sfârșitul bietelor noastre resurse.
Există o forță și o frumusețe specială în expresia: „Veți vedea mântuirea lui Dumnezeu”. Chiar faptul că suntem chemați să „vedem” mântuirea lui Dumnezeu dovedește că aceasta este încheiată. Acest lucru ne învață că mântuirea este lucrată și descoperită de Dumnezeu pentru a fi văzută și savurată de noi. Aceasta nu este un lucru împlinit în parte de Dumnezeu și în parte de om. Dacă ar fi fost așa, nu ar mai fi fost numită mântuirea lui Dumnezeu. Pentru a fi a Lui, ea trebuie să fie disociată de orice amestec omenesc. Singurul efect pe care omul poate să-l producă este să ridice un praf care să întunece contemplarea mântuirii lui Dumnezeu.
C. H. Mackintosh
Și El le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage neîncetat și să nu se lase.
Luca 18.1
Rugăciunea unei mame
O văduvă credincioasă s-a rugat mult timp pentru mântuirea fiului ei și nu obosea să vină cu problema ei înaintea tronului de har al lui Dumnezeu. Însă împotrivirea fiului devenea tot mai mare. Într-o zi, un unchi credincios i-a spus fiului: „Rugăciunile mamei tale te înconjoară ca un zid”. Foarte indiferent, el a răspuns: „Atunci am să iau o scară și am să sar peste acest zid”.
Mama credincioasă a părăsit pământul fără să vadă dacă rugăciunile ei au fost ascultate. După un timp, Duhul lui Dumnezeu și-a început însă lucrarea în sufletul tânărului și el și-a recunoscut starea de vinovăție. Cu inima plină de fericire i-a scris unchiului său ce a făcut Dumnezeu pentru el. Dar, spre uimirea lui, unchiul credincios nu i-a răspuns. Atunci l-a invitat la el. Unchiul a răspuns invitației, dar nepotul a constatat că acesta nu reacționează în niciun fel la schimbarea produsă în sufletul lui. „Unchiule, nu te bucuri chiar deloc de mântuirea mea?”, a întrebat nepotul. După o clipă, unchiul a spus: „Dar cum este cu scara?”. — „A fost ruptă în bucăți.”
Rugăciunile mamei credincioase au fost ascultate, chiar dacă după un timp îndelungat. Dacă aveți copii sau rude necredincioase, a căror mântuire este un subiect al rugăciunilor dumneavoastră, nu vă opriți!
„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept” (Iacov 5.16).
Citirea Bibliei: Eclesiastul 2.12-26 · Marcu 5.1-14
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ ELIMINI ANXIETATEA (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi.” (Matei 6:34)
Când ești neliniștit cu privire la viitor, oprește-te și adu-ți aminte că două dintre numele lui Dumnezeu sunt „Alfa și Omega, începutul și sfârșitul” (Apocalipsa 22:13). Acolo unde mergi tu, Dumnezeu este deja acolo! Domnul Isus, vorbind despre păstorul cel bun, a zis: „oile aud glasul lui; el… merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:3-4) Cum ajung oile să cunoască glasul păstorului? Petrecând timp cu el! Să reținem expresia „el merge înaintea lor”, care înseamnă că atâta vreme cât înaintezi, Dumnezeu te poate călăuzi. De fiecare dată când ajungi la limită, este un test pentru tine: fie te dai bătut, fie perseverezi până la victorie. Alergătorii de cursă lungă folosesc expresia „a se lovi de zid”; când sunt epuizați și se luptă cu ispita renunțării, ei știu în același timp că dacă vor depăși durerea, vor prinde un nou avânt care îi va purta până la linia de sosire.
Ai preluat cumva responsabilități care nu sunt ale tale? Învață să trasezi granițe sănătoase, pentru binele tău și pentru binele celor ce depind de tine. Și dacă nu ești sigur ce este potrivit, roagă-L pe Dumnezeu să-ți arate cât să te implici în viețile prietenilor și familiei lărgite. Dacă povara nu-ți aparține, las-o jos! Dacă este prea grea, dă-I-o lui Dumnezeu! Bazează-te pe promisiunea Sa: „El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit, şi nu-Şi ascunde Faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El.” (Psalmul 22:24) În concluzie, cu cât te încrezi mai mult în Dumnezeu, cu atât nivelul anxietății tale se reduce!
de Jean Koechlin
Romani 14:19-23; 15:1-13
Aceste versete continuă subiectul relaţiilor noastre în raport cu alţi credincioşi. În afară de punerea în gardă de a nu-i scandaliza, găsim şi recomandări pozitive:
1. ”Să urmărim cele ale păcii şi cele ale zidirii unuia de către altul” (v. 19). Ori criticile tind tocmai spre un rezultat invers.
2. A purta, în mod esenţial prin rugăciune, neputinţele celor slabi (ceea ce nu înseamnă nicidecum a fi indulgent cu păcatele), amintindu–ne că şi noi avem cea mai mare nevoie de sprijinul fraţilor şi al surorilor pentru propriile noastre neputinţe.
3. Să nu căutăm ceea ce ne–ar plăcea nouă, ci ceea ce ar face bine aproapelui nostru. În felul acesta vom merge pe urmele Modelului desăvârşit (v. 2,3).
4. Să căutăm să avem aceeaşi gândire, astfel ca părtăşia în închinare să nu fie tulburată (v. 5,6) şi să–i primim pe alţii cu acelaşi har cu care am fost primiţi şi noi (v. 7).
Subliniem calificativele date în acest capitol 15 pentru „Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos” (v. 6). El este „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii” (v. 5), care răspândeşte mângâieri asupra noastră prin Cuvântul Său (v. 4); El este „Dumnezeul speranţei” (v. 13), care doreşte ca noi să fim umpluţi de speranţă din abundenţă; versetul 33 Îl desemnează ca fiind „Dumnezeul păcii” (v. 33) care doreşte să fie cu noi toţi.
Mana Zilnica 