Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “noiembrie 18, 2022”

18 Noiembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.

Ioan 10.17,18


Acesta este planul inimii Tatălui. Pentru a împlini acest plan și pentru a-i strânge într-Unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți, Păstorul trebuia să moară. El dorea să împlinească acest act măreț al propriei jertfiri, dându-Și viața nu doar pentru asigurarea binecuvântării oilor, ci și pentru a oferi Tatălui un nou motiv pentru dragostea cu care El L-a iubit pe Singurul Său Fiu. Doar o Persoană divină putea oferi Tatălui un motiv de iubire; în cazul tuturor celorlalți, izvorul iubirii este în inima Tatălui.

Prin moartea Sa, El a asigurat binecuvântarea oilor și a împlinit voia Tatălui și, în plus, aceasta a reprezentat actul Său de devotament voluntar. Aici ne este prezentat Unul care a intrat în ținutul morții, având puterea de a-Și da viața și de a Și-o lua din nou; iar în devotamentul Său, El Își exercită această putere în slujirea față de Dumnezeu și față de om. Dacă El Își dă viața Sa, El face acest lucru pentru a Și-o lua din nou într-o stare nouă, ca să-Și poată sluji oile în continuare. Cineva a spus: «Moartea Lui nu constituie nici epuizarea dragostei Lui, nici limita lucrării Sale față de oameni. El a slujit în cea mai profundă suferință pe pământ; El slujește încă pe tronul gloriei» (F. W. Grant).

Îl vedem în această parte a capitolului pe „Păstorul oilor” separându-Și oile de un sistem religios pământesc (Ioan 1.1-10); apoi pe „Bunul Păstor” care, în dragostea Sa plină de devotament, Își dă viața pentru oi ca să le păzească de vrăjmaș (Ioan 10.11-15); în final, Îl vedem pe „Singurul Păstor”, care-Și dă viața pentru a uni oile într-o singură turmă (Ioan 10.16-18).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil … Acum vedem ca într-o oglindă.

1 Corinteni 13.11,12


Pentru 1 dolar și 25 de cenți… (1)

Cu mulți ani în urmă, într-unul din orașele aglomerate din India, un taxi a lovit în plină viteză un copil al străzii. Un reprezentant al guvernului, martor al accidentului, l-a dus pe băiatul grav accidentat la un spital din apropiere, unde, treptat, acesta s-a însănătoșit. Demnitarul împreună cu soția acestuia l-au vizitat în fiecare zi pe băiat și au început să-l îndrăgească. Fiindcă nu avea părinți, s-au gândit să-l înfieze. După ce a fost externat, ei l-au adus cu bucurie în vila lor și l-au tratat ca pe un membru al familiei.

În fiecare zi, mama adoptivă îl ducea pe băiat la spital, ca să-i fie schimbate bandajele. Într-o dimineață însă a fost foarte ocupată și i-a cerut băiatului să se ducă singur. „Mă duc”, a răspuns el bucuros, „cunosc foarte bine orașul.”

Mama adoptivă i-a dat 1 dolar și 25 de cenți pe care să-i dea asistentei medicale ca taxă pentru bandaje și, cu un zâmbet și un sărut, și-au luat rămas bun. Băiatul a pornit la drum. Când a ajuns la colțul străzii, l-a străfulgerat o idee. S-a oprit, a deschis palma și s-a uitat la monedele strălucitoare, care sunt o atracție chiar și pentru copii. Nu mai văzuse până atunci atâția bani. Chiar trebuia să-i dea asistentei medicale? Pentru o clipă a rămas pe gânduri. După aceea a luat o decizie greșită.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 5.1-20 · Marcu 5.35-43

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OAMENII DIN SPATELE SCENEI – Fundația S.E.E.R. România

„…Iată, când veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducând un ulcior cu apă…” (Luca 22:10)


În timpul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar, Hollywood-ul oferă premii pentru cel mai bun actor, producător, regizor, editor, creator de muzică, decoruri, costume etc. Însă Asociația Actorilor de Film știe că marile staruri și marile filme nu ar exista fără sprijinul distribuției și fără contribuția echipelor tehnice și artistice. Oscarurile ne reamintesc că cele mai strălucitoare lumini ies în evidență doar datorită luminițelor mai mici rămase „în umbră”. Sfânta Scriptură ne spune că și Dumnezeu are o distribuție de suport, oameni care se mulțumesc să lucreze în spatele scenei. Ei sunt cei care își văd de treabă acasă, la locul de muncă și la biserică, slujind în tăcere, cu bucurie și cu credincioșie. Prin ei, familiile cresc, națiunile sunt întărite, afacerile prosperă și bisericile se înmulțesc. Ei fac lucruri mărunte, dar determină mari schimbări. Biblia este plină cu oameni din spatele scenei, ca de exemplu, acel om care ducea un ulcior cu apă. El i-a condus pe Petru și pe Ioan în camera de sus, pentru întâlnirea și masa lui Isus cu ucenicii Săi, din ajunul răstignirii. Sau oameni ca „Iacov cel mic” (Marcu 15:40), un ucenic relativ necunoscut, deseori trecut cu vederea de ceilalți… dar niciodată de Dumnezeu! Indiferent ce faci, un lucru oricât de mic, vei fi răsplătit. Bazează-te pe această promisiune: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui…” (Evrei 6:10) Așadar, fii credincios în lucrul încredințat! Domnul Isus a zis: „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22:12) Și încă ceva: Dumnezeu va avea în curând propria Sa ceremonie de înmânare a premiilor care contează cu adevărat – iar tu poți fi printre laureați!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Romani 16:17-27


Motivele de bucurie pe care Pavel le găsea în credincioşii din Roma (v. 19) nu lau făcut să uite pericolele la care erau expuşi aceştia. Înainte de aşi încheia epistola, el îi pune în gardă cu privire la învăţătorii falşi, recunoscuţi prin aceea că ei caută să placă lor înşişi, slujind propriilor ambiţii şi pofte (pântecele: v. 18; Filipeni 3.19). Soluţia nu este să discuţi cu „unii ca aceştia”, nici să studiezi erorile lor, ci să te depărtezi de ei, fiind simpli când este vorba de rău (v. 1719; Proverbe 19.27). Fără îndoială că aceste manifestări ale răului nu ne lasă indiferenţi. De asemenea, pentru a ne încuraja, Duhul ne afirmă că în curând Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre (v. 20).

Printre primii creştini se aflau şi multe rude ale lui Pavel (v. 11,21), roade, cu siguranţă, ale rugăciunilor lui (cap. 9.3; 10.1). Fie ca aceasta să stimuleze mijlocirea noastră pentru ai noştri care încă nu s-au întors la Dumnezeu!

Ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la credinţa noastră este ascultarea (v. 19 şi 26b), iar cele pe care credinţa noastră le poate aştepta de la El, prin „Domnul nostru Isus Hristos”, sunt: puterea (v. 25), înţelepciunea (v. 27) şi harul (v. 20,24). Împreună cu apostolul, săI dăm glorie, exprimând recunoştinţa noastră şi pe deasupra trăind pentru plăcerea Lui.

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: