22 Noiembrie 2022
Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine.
Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. Și l-au îmbălsămat; și a fost pus într-un sicriu în Egipt.
Geneza 1.31; 50.26
Primele capitole din Geneza ne învață, în cuvinte simple, ceea ce mulți oameni de știință încă nu au priceput: „Prin credință pricepem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu, astfel că cele văzute n-au fost făcute din cele care se arată” (Evrei 11.3).
Biblia ne prezintă istoria a doi oameni: a primului om, Adam, și a celui de-al doilea Om, a ultimului Adam, a Domnului din cer. Geneza ne oferă istoria primului om. După ce Dumnezeu a împodobit cerurile și a făcut pământul să fie o locuință potrivită pentru om, l-a așezat acolo pe Adam ca și cap peste acea creație bună. Acesta a fost actul de încununare a creației, iar El a declarat că tot ce făcuse era foarte bine.
Vedem însă că, la scurt timp, odihna creației a fost întreruptă. Neascultarea omului față de singura poruncă dată lui de către Dumnezeu s-a dovedit fatală. Dumnezeu spusese că, în ziua în care avea să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului, avea cu siguranță să moară. Și astfel, după cum citim în Romani 5.12, „printr-un singur om păcatul a intrat în lume, și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toți au păcătuit”.
Prin urmare, generație după generație, oamenii au continuat să moară, cu o singură excepție. Iar în zilele de astăzi, în ciuda întregii dezvoltări științifice și tehnologice, „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Ultimul verset din Geneza ne spune că Iosif a murit și că a fost pus într-un sicriu în Egipt – imagine a stării triste a lumii, în care moartea domnește acum.
Însă – mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! – nu acesta este sfârșitul, fiindcă, după ce primul om a eșuat în ce privește responsabilitatea sa, acest eșec nu a făcut altceva decât să slujească drept ocazie ca Dumnezeu să-L introducă în scenă pe al doilea Om, pe Omul planurilor lui Dumnezeu.
J. Redekop
Păzește-ți inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieții.
Proverbe 4.23
Inima noastră
Elevii unei școli duminicale au învățat diferite versete care aveau ca subiect ochii noștri, gura și inima noastră, urechile, mâinile și picioarele noastre.
Învățătorul școlii duminicale a luat cuvântul și i-a întrebat pe copii: „Am învățat că noi, creștinii, trebuie să fim atenți la toate aceste părți ale corpului. Dar de una anume trebuie să avem grijă în mod deosebit. Care este aceasta?”. După mai multe încercări de a răspunde, copiii s-au pus de acord că este vorba despre inimă, de care trebuie să avem grijă în mod deosebit.
Da, inima este partea omului nostru lăuntric, din care ies gândurile, convingerile și deciziile noastre. Cu inima spunem Da sau Nu lui Dumnezeu și la ceea ce El ne vorbește în Biblie. Cu inima luăm cea mai importantă decizie a vieții.
Pentru că Dumnezeu știe ce însemnătate are inima, El ne invită: „Fiul meu, dă-mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile mele” (Proverbe 23.26). Atunci El scoate tot răul din ea și o umple cu Domnul Isus. Dumnezeu dorește să ne facă fericiți. Dacă Îi predăm Lui inima noastră, El ne va schimba toată viața, iar calea vieții noastre va merge într-o direcție bună.
Să ne păzim inima!
Citirea Bibliei: Eclesiastul 8.1-17 · Marcu 6.21-29
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU UITA SĂ SPUI „TE IUBESC!” – Fundația S.E.E.R. România
„Iacov iubea pe Rahela…” (Geneza 29:18)
În speranța că își va putea salva căsnicia, o soție și-a invitat soțul la o întâlnire cu un consilier. În timpul sesiunii, consilierul l-a întrebat: „Îi spui vreodată soției că o iubești?” Bărbatul a mormăit: „I-am spus când ne-am căsătorit că o iubesc… și dacă mă voi răzgândi vreodată, am s-o anunț!”
Lăsând gluma la o parte, oamenii știu că îi iubești atunci când le arăți și când le spui lucrul acesta. Relația de prietenie dintre Ionatan și David era atât de puternică, încât erau dispuși să-și dea viața unul pentru celălalt. Cu toate acestea, Biblia ne spune: „Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el.” (1 Samuel 20:17)
Când pierzi pe cineva drag, îți dai seama că relațiile sunt mult mai importante decât posesiunile. Noi avem tendința să uităm lucrul acesta, în urcușul nostru spre vârful piramidei sociale. Există ceva în cunoașterea faptului că mai ai puțin de trăit, care îți schimbă radical perspectiva. Te face să dorești să umpli fiecare moment prețios cu acele vorbe semnificative pe care le-ai lăsat nespuse, și cu acele lucruri importante pe care ai neglijat să le faci…
Nu lăsa ca centrarea pe sine (deghizată în ambiție și zel religios) să te împiedice să-ți exprimi dragostea față de soțul sau soția ta și față de cei dragi care au nevoie să audă lucrul acesta. Dă acel telefon… Trimite acel e-mail… Cumpără acele flori… Spune acele cuvinte „Te iubesc!” De cele mai multe ori, oamenii nu au nevoie de opiniile și soluțiile tale; dar când le oferi dragostea și sprijinul tău, de obicei își găsesc singuri soluțiile. Da, este important să-ți împlinești misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu în viață, dar nu-i neglija nici pe cei dragi. „Te iubesc” sunt două dintre cuvintele pe care oamenii nu se vor sătura niciodată să le audă, și nu e deloc complicat să le rostești, e nevoie doar de preocupare din partea ta. Așa că, spune astăzi aceste cuvinte celor dragi!
de Jean Koechlin
1 Corinteni 3:1-15
Absorbiţi de diviziunile lor, corintenii nu făcuseră niciun progres. Semănau cu nişte şcolari codaşi care–şi disputau profesorul „cel mai savant” sau sala de clasă cea mai frumoasă. Pavel le afirmă că a se ocupa de slujitori mai degrabă decât de învăţătura lor era o copilărie şi o dovadă că tot fireşti rămăseseră (v. 3). De câte ori nu confundăm şi noi adevărul cu acela care îl prezintă: De exemplu, dacă îl ascultăm pe un astfel de slujitor al lui Dumnezeu având ideea preconcepută că el nu ne poate învăţa nimic, atunci vom primi exact ce ne–am aşteptat!
Apostolul vorbeşte apoi despre responsabilitatea celui care zideşte. În lucrarea lui Dumnezeu, privită ca un ogor de semănat sau ca o clădire, fiecare lucrător are o activitate proprie. Poate aduce materiale (adică diferite aspecte ale adevărului) care să zidească sufletele, prezentându‑le: dreptatea lui Dumnezeu (aurul), răscumpărarea (argintul), gloriile variate ale lui Hristos (pietrele scumpe). Sub aparenţa unui mare volum de lucru însă, poate zidi şi cu lemne, fân, paie lucrare care nu va rezista deloc la foc. Da, „fiecare să ia bine seama cum (nu cât) zideşte” (v. 10) pe această temelie unică şi nepieritoare: Isus Hristos!
Mana Zilnica 