Mana Zilnica

31 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință pricepem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu, astfel că cele văzute n-au fost făcute din cele care se arată. Prin credință, Abel I-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin care a primit mărturie că este drept.

Evrei 11.3,4

Avem Cuvântul lui Dumnezeu, în care El ne-a revelat gândurile Sale. Totuși nu putem înțelege aceste gânduri, dacă nu primim de la Dumnezeu o natură nouă, natura Lui Însuși, și dacă nu suntem locuiți de Duhul Sfânt. Nimeni nu poate înțelege Cuvântul lui Dumnezeu înainte să fie adus la viață prin Duhul lui Dumnezeu. Omul natural poate înțelege un singur lucru: că este păcătos.

Omul nu se poate apropia de Dumnezeu, decât dacă aduce o jertfă care, precum cea a lui Abel, să fie plăcută lui Dumnezeu și primită de El. Singura jertfă care satisface această cerință este jertfa Fiului, a Domnului Isus. Cuvântul lui Dumnezeu ne face clar acest lucru. El ne arată, de asemenea, că omul care este născut din nou, dar care nu are pace cu Dumnezeu, eșuează în a înțelege că Dumnezeu Însuși a pregătit jertfa plăcută Lui, prin care a făcut pace. A avea pace cu Dumnezeu este mai mult decât a cunoaște iertarea de păcate; înseamnă a avea conștiența că nu mai există nimic între mine și Dumnezeu. Toate obstacolele au fost înlăturate. Prin urmare, mă pot apropia de Dumnezeu cu o deplină siguranță a credinței. De îndată ce acest principiu este înțeles cu claritate – iar acest lucru are loc imediat după pecetluirea cu Duhul Sfânt – mintea și conștiința celui credincios sunt libere pentru a pricepe din ce în ce mai mult gândurile lui Dumnezeu. El are acum Duhul Sfânt locuind în el, care îi oferă tot mai multă lumină.

În capitolele 4 și 7 din Ioan, Domnul vorbește despre apa vie – Scriptura. Este Cuvântul lui Dumnezeu, făcut viu și eficient pentru noi de către Duhul Sfânt. Doar Dumnezeu ne poate oferi înțelegerea Cuvântului Său, fiindcă nimeni nu-l cunoaște așa cum El și Duhul Sfânt îl cunosc. În 1 Corinteni 3 ni se explică limpede acest lucru – doar persoanele spirituale pot înțelege ceea ce transmite Duhul Sfânt.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

[Apostolul Pavel scrie:] „… timpul plecării mele a venit. M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința”.

2 Timotei 4.6,7

„Ultimul capitol”

În încăperile Societății Biblice Britanice din Londra se poate vedea un tablou impresionant al pictorului irlandez James Doyle Penrose. Tabloul (din 1926) prezintă o scenă din anul 735: un bătrân șezând într-un fotoliu cu un manuscris în mâini. În fața lui șade un tânăr care scrie ceea ce i se dictează.

Bătrânul este Bede Venerabilul, care face traducerea Evangheliei după Ioan în limba engleză veche. Tabloul poartă titlul: „Ultimul capitol”.

Bătrânul este conștient de slăbiciunea lui, simte că și în viața lui a început ultimul capitol. Dar este convins că moartea are putere numai asupra trupului său și doar pentru un timp, pentru că el privește mai departe spre înviere. Duhul său, care simte pacea lui Dumnezeu, va merge după moarte „acasă la Domnul”. O strălucire plină de pace luminează chipul bătrânului.

„Ultimul capitol” – aceste două cuvinte sunt impresionante și ne amintesc că și pentru fiecare dintre noi va veni clipa când se va scrie „Sfârșit” sub ultima pagină a cărții vieții noastre. Ești pregătit să pășești în fața lui Dumnezeu? Îl cunoști pe Isus Hristos ca Mântuitor al tău? Atunci poți aștepta cu bucurie clipa întâlnirii cu Cel fără sfârșit.

Citirea Bibliei: Maleahi 3.13-4.6 · Marcu 16.12-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU DE CINE ASCULȚI? – Fundația S.E.E.R. România

„Urechile tale vor auzi… glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!…” (Isaia 30:21)

O scriitoare, împreună cu soțul și prietenii săi, se aflau pe vârful unui munte și discutau în ce direcție să meargă. Unul dintre ei a zis: „Încolo e sudul!” Altul l-a contrazis: „Nu, e estul!” Fiecare și-a dat cu părerea, până când, în cele din urmă, unul dintre ei a scos o busolă și a zis: „Putem stabili lucrul acesta foarte rapid.” În câteva secunde, busola le-a indicat că trebuiau s-o ia spre vest! Singura sursă de încredere a avut ultimul cuvânt și nimeni nu avea de gând s-o contrazică.

În decursul unei zile, multe voci se iau la întrecere pentru a-ți câștiga atenția – iar unele dintre ele, deși par a fi ale unor experți, se pot înșela amarnic. În concluzie, tu trebuie să știi ce glas să asculți, căci dacă privești doar la circumstanțe, vei deveni dezorientat. Un telefon neașteptat, o relație zbuciumată, un loc de muncă pierdut sau un copil bolnav pot face oricând ca nordul să pară sud, și estul să pară a fi vest. Când se întâmplă asta, e ușor să-ți pierzi cumpătul, să tragi concluzii pripite și să ajungi pe o cale greșită.

Biblia ne spune: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” Când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.” (Isaia 30:21)

Există o singură sursă adevărată de înțelepciune și de adevăr, și apostolul Petru a recunoscut lucrul acesta când a întrebat: „Doamne… la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice!” (Ioan 6:68). Nu trebuie să știi dinainte toate detaliile; nu așa lucrează Dumnezeu. De multe ori, El nu ne arată imaginea de ansamblu – pentru că am fi copleșiți și am crede că e imposibil. El dorește să dezvolte în noi o încredere nezdruncinată în caracterul și în bunătatea Sa, și acceptarea faptului că noi trebuie să depindem de puterea Sa, dacă vrem ca planul și voia Lui să se împlinească!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 12:1-21

Prima Epistolă către Corinteni avea ca subiect Adunarea. Cea de‑a doua ne–a vorbit de lucrarea sau de slujba creştinului. Am găsit aici sentimentele, implorările, greutăţile, durerile morale şi fizice ale slujitorului Domnului. Pavel era doar o slabă unealtă, dar el nu–şi dorea pe pământ o parte mai bună decât cea a Stăpânului său. Ori Hristos fusese pe pământ în înjosire, „răstignit în slăbiciune”; dar acum este viu, înviat prin puterea lui Dumnezeu (v. 4).

Sfârşind epistola, Pavel Îi adresează lui Dumnezeu o ultimă rugăciune pentru scumpii lui corinteni. Ea se rezumă într–un singur cuvânt: desăvârşirea lor (v. 9b). În acelaşi timp însă îi îndeamnă pe ei: „desăvârşiţi–vă!” (v. 11) pentru că a cere ajutorul Domnului nu înseamnă a renunţa la a căuta cu râvnă să înaintezi în umblarea şi în slujirea creştină! „Bucuraţi–vă” le spune el din nou, „fiţi încurajaţi, gândiţi la fel, fiţi în pace” (v. 11)! Fiecare dintre noi, dragi copii ai lui Dumnezeu, să ia pentru el însuşi aceste îndemnuri şi să se bucure de promisiunea dată împreună cu ele. „Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi comuniunea Sfântului Duh fie cu voi toţi!” (v. 13).

30 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Când [Isus] a auzit deci că el este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.

Ioan 11.6

Domnului Îi place ca dragostea să fie atrasă și nu dezamăgește rugămintea plină de încredere a credinței. În același timp, dragostea divină lucrează potrivit cu înțelepciunea divină. Ea lucrează uneori într-un fel care pare ciudat și contrar modului de manifestare atât a dragostei omenești, cât și a prudenței omului. Astfel că citim: „Când a auzit deci că el este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era”. Dragostea omenească ar fi plecat imediat; prudența omenească nu ar fi mers deloc. Atât în privința întârzierii Sale, cât și în privința momentului ales pentru plecarea Sa, Isus lucrează nu potrivit gândurilor firești, ci în dependență de voia Tatălui. Inima Lui tandră nu poate fi indiferentă față de întristările poporului Său; dar, în timp ce Își binecuvântează poporul și răspunde rugăminților sale, El amintește întotdeauna de gloria Tatălui și umblă în lumina voii Lui. Astfel că Îl vedem pe Domnul lucrând în acea înțelepciune perfectă care îi binecuvântează pe cei ai Săi și care menține, în același timp, gloria Tatălui.

Lucrurile nu stau altfel nici astăzi; pentru că, dacă Domnul L-a glorificat pe Tatăl în mersul Său pe acest pământ și la cruce, în același fel, acum, din locul înălțării Sale, El încă Îl glorifică pe Tatăl, ca o împlinire a propriei Sale rugăciuni: „Glorifică-L pe Fiul Tău, ca Fiul Tău să Te glorifice pe Tine” (Ioan 17.1). El continuă să-Și binecuvânteze poporul; El continuă să răspundă la apelurile pe care ei le fac la dragostea Lui; dar El face acest lucru în așa fel încât, în timp ce noi suntem binecuvântați, Tatăl este glorificat. În lumina acestui fel de a lucra al Domnului își vor găsi explicația multe lucruri care intervin în viața noastră și care la prima vedere par ciudate. Poate că noi ne gândim doar la confortul nostru prezent, sau ne mirăm de unele combinații ciudate ale împrejurărilor prin care trecem sau punem întrebări cu privire la boli care intervin în viața noastră și cu privire la încercări îndelungate prin care trecem. Dacă am avea mai mult în vedere gloria Tatălui, am putea înțelege mai bine aceste împrejurări, aparent ciudate.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

La ceasul cinei a trimis pe robul său să spună celor invitați: „Veniți, căci iată că toate sunt gata!”.

Luca 14.17

Toate sunt gata!

Această parabolă ne prezintă un om care a dat o cină mare și care a invitat la ea mulți oameni. Aici putem vedea o imagine a lui Dumnezeu care, în marele Său har, caută părtășie cu oamenii și îi invită să vină la El. Eventuale premise și condiții pentru participarea la cină nu sunt amintite. Dimpotrivă! Robul trimis – o imagine a Duhului Sfânt – spune în invitația lui că toate sunt gata și că oricine poate veni. Toate pregătirile au fost făcute de mult timp și acum oamenii trebuie doar să vină și să se bucure de părtășia cu gazda.

Toate sunt gata – aceste cuvinte fac parte și astăzi din vestea bună pe care Dumnezeu o transmite tuturor oamenilor (2 Corinteni 6.2).

Toate sunt gata – aceste cuvinte ne arată că Însuși Dumnezeu a făcut pregătirile și că nu L-a cruțat pe Domnul Isus, ci L-a dat pentru noi la crucea de pe Golgota (Romani 8.32).

Toate sunt gata – aceste cuvinte ne îndreaptă spre Golgota, unde Domnul Isus a suportat judecata divină și a rezolvat problema care ne despărțea pe noi de Dumnezeu (2 Corinteni 5.21; 1 Petru 3.18).

Toate sunt gata – aceste cuvinte ne îndeamnă să venim și să-L primim prin credință pe Isus Hristos ca Domnul și Mântuitorul nostru (Fapte 17.30).

Citirea Bibliei: Maleahi 3.1-12 · Marcu 16.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IERTAREA, MILA ȘI HARUL LUI DUMNEZEU (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” (Psalmul 3:2)

 Indiferent cât de tare ai păcătuit, sau cât de des ai păcătuit, Dumnezeu nu te va lăsa de izbeliște, dacă te pocăiești. Așa că, nu renunța nici tu la tine! Nimic din ce-ai făcut nu iese din „aria de acoperire” a harului Său. Poate ceilalți te vor abandona, însă nu și Dumnezeu! Împăratul David a cunoscut o cădere umană, morală și spirituală puternică.

Oare cât de jos poate să decadă o persoană ? Să-l privim pe David: se făcuse vinovat de adulter, înșelătorie și crimă – toate acestea fiind păcate capitale. Însă Dumnezeu l-a iertat și l-a restaurat. El a scris despre acest lucru; în Psalmul 3 (versetele de la 2 la 7), el spune: „Mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” – Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul! Eu strig cu glasul meu către Domnul, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel Sfânt. Mă culc, adorm, şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu. Nu mă tem de zecile de mii de popoare, care mă împresoară de toate părţile. Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule!”

Iar în Psalmul 40 (de la versetul 1 la 3), el scrie: „El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul.” Și Dumnezeul care a transformat nelegiuirea lui David într-o mărturie, poate să facă la fel și pentru tine, atunci când te întorci la El și primești iertarea, mila și harul Său!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 12:1-21

Ce durere pentru apostol să examineze presupunerile făcute cu privire la el, motivaţiile interesate şi vicleniile de care era învinuit (v. 14,16; cap. 7.2,3; comp. cu Fapte 20.33), cu toate că, într–o purtare ireproşabilă, el nu încetase, împreună cu tovarăşii lui de lucru, să calce „pe aceleaşi urme”: cele ale lui Hristos (v. 18)! Dacă el răspunde pe larg acestor calomnii, nu o face pentru a se justifica, ci pentru că are în vedere zidirea preaiubiţilor lui corinteni (v. 19; 1 Corinteni 14.26b). Într–adevăr, a nu recunoaşte slujba apostolului revenea la a respinge şi autoritatea Cuvântului divin pe care el îl vestea. Câţi aşa–zişi creştini nu resping astăzi o asemenea parte din Cuvântul inspirat şi mai ales din epistolele lui Pavel! Versetele 20 şi 21 ne arată la ce păcate conduce această neglijenţă şi acest dispreţ.

„Astfel, în acest capitol găsim starea cea mai glorioasă la care poate fi ridicat un creştin ~ şi condiţia cea mai nenorocită în care el poate cădea. Ce contrast între această înălţare în al treilea cer şi această josnică stricăciune a cărnii! Şi creştinul este capabil de amândouă! Ce lecţie şi ce avertisment pentru fiecare sfânt…!” (J.N.D.).

29 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci acum nu este nicio condamnare pentru cei în Hristos Isus.

Romani 8.1

Se confundă existența firii păcătoase în noi cu imputarea păcatului, a vinei înaintea lui Dumnezeu. Cum aș putea să mă tem de pedeapsă, dacă Hristos mi-a purtat păcatele? Judecătorul înaintea Căruia voi apărea este Mântuitorul care mi-a înlăturat păcatele. Vorbesc de păcatele celor credincioși. Iar dacă se spune că nu putem fi siguri de mântuire, răspundem că cel credincios trebuie să fie sigur de ea, deoarece Hristos a venit să aducă „cunoștința mântuirii, prin iertarea păcatelor” (Luca 1.77).

Când mă gândesc la judecată și la El ca Judecător, îmi spun: „Eu sunt una cu El în toate lucrurile, El este al meu. Tot ceea ce Îl privește pe Hristos mă privește și pe mine”. Bucuria noastră constă nu numai în cunoașterea mântuirii personale, deoarece mântuirea personală nu este apogeul bucuriei noastre, ci doar începutul vieții noastre de credință.

Putem vedea lucrul acesta în cazul unui creștin aflat pe patul morții: dacă Hristos Însuși i-a fost bucuria, el va fi plin de bucurie în clipa plecării, dar, dacă sufletul lui a fost ocupat mai mult cu lucrarea lui Hristos care i-a adus mântuirea, el va avea pace, știind că este mântuit. Astfel, dacă Persoana lui Hristos a fost Obiectul afecțiunilor lui și dacă a fost preocupat cu Domnul Isus Însuși, atunci el are un izvor constant și de bucurie lăuntrică și de pace temeinică. Căci atunci când Hristos este Obiectul personal al sufletului, creștinul are o bucurie pe care nici faptul cunoașterii mântuirii sale, oricât de binecuvântat ar fi, nu o poate da în aceeași măsură.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

El era disprețuit și noi nu L-am băgat în seamă.

Isaia 53.3

Ce valoare are Isus Hristos în viața mea?

Ce loc ocupă Isus Hristos în viața noastră? Sau am dat altcuiva locul Lui?

Cunoaștem cu toții expresia: „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!”. Aceste cuvinte ne spun că alegerea prietenilor lasă amprente asupra caracterului nostru. Aș dori să formulez această expresie altfel: „Spune-mi cum Îl tratezi pe Isus Hristos, ca să-ți spun cine ești!”. Locul sau importanța pe care I-o acordăm Lui arată cine este El pentru noi și cât de mult înseamnă El pentru noi.

Mulți dintre oamenii care L-au întâlnit personal pe Domnul Isus când El era pe pământ au fost copleșiți de măreția Persoanei Sale. Iată câteva cuvinte rostite de ucenicii Săi! Toma a spus: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20.28). Petru a exclamat: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16.16). Ioan Botezătorul a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1.36). Pavel L-a numit: „Hristos Isus, Domnul meu” (Filipeni 3.8), „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit” (Galateni 2.20). Toți ucenicii au exclamat într-un glas: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 14.33).

Ce loc ocupă Isus Hristos în viața mea? Sau am dat altcuiva locul care I se cuvine Lui?

„Tu ai iubit dreptatea și ai urât răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe însoțitorii Tăi” (Psalmul 45.7).

Citirea Bibliei: Maleahi 2.1-17 · Marcu 15.40-47

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IERTAREA, MILA ȘI HARUL LUI DUMNEZEU (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18)

Dumnezeu te iubește prea mult ca să te lase în vreo urmă de îndoială cu privire la dragostea Sa. Biblia ne spune că „dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Dacă Dumnezeu ne-ar iubi cu o dragoste imperfectă, am avea motive de îngrijorare.

Dragostea omenească este imperfectă; ea ține evidența păcatelor și nelegiuirilor noastre – și-o consultă adesea. Dumnezeu nu are o astfel de listă! Dragostea Sa izgonește frica noastră, pentru că îndepărtează vina noastră. Apostolul Ioan adaugă: „ori în ce ne osândește inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră…” (1 Ioan 3:20). Când simți că nu ești iertat, pune-ți la îndoială sentimentele, dar nu-L pune la îndoială pe Dumnezeu! Întoarce-te la Cuvântul Său, care devansează autocritica și îndoiala. Nimic nu întărește mai mult încrederea decât o înțelegere clară a harului lui Dumnezeu, și nimic nu întărește mai mult teama decât necunoașterea harului. Adevărul este că dacă nu ai acceptat harul lui Dumnezeu, ești condamnat să trăiești în teamă. Nicio pastilă, nicio discuție motivatoare, niciun psihiatru și nicio posesiune materială nu-ți poate liniști inima. Astfel de lucruri îți pot reduce la tăcere teama, dar nu o pot eradica. Numai harul lui Dumnezeu o poate face!

Ai primit iertarea lui Hristos? Dacă nu, pleacă-te pe genunchi și roagă-te s-o primești chiar acum! Biblia spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9). Locul mărturisirii păcatelor este și locul curățării și al restaurării încrederii în Dumnezeu. Rugăciunea ta poate fi la fel de simplă ca aceasta: „Doamne, recunosc că m-am abătut de la calea Ta și de la Tine. Te rog, iartă-mă! Îmi pun viața în mâna Ta și încrederea în harul Tău. În Numele Domnului Isus mă rog, Amin.” Acum, dacă ai primit iertarea, mila și harul lui Dumnezeu – trăiește pe baza lor!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 12:1-10

Un om în Hristos (v. 2) este acela pentru care carnea şi–a pierdut drepturile (Romani 8.1,2); „este o creaţie nouă” (cap. 5.17). Poziţia sa înaintea lui Dumnezeu este cea a lui Hristos Însuşi şi el o ocupă deja, prin credinţă, în cer. El, Pavel, s–a aflat acolo realmente, răpit într–un moment de neuitat. Şi ce a putut vedea el în paradis? Pe Hristos înviat şi glorios. Ce a putut auzi el acolo? Limbajul cerului, care nu poate fi tradus în limbile omeneşti (v. 4). Ce favoare cu adevărat extraordinară! Însă această experienţă unică prezenta apoi un pericol cert pentru apostol. Pentru a–l păzi să nu se îngâmfe, i–a fost dat un „ţepuş în carne” (v. 7): poate o infirmitate jenantă, tinzând să–i aducă dispreţ în predicările sale (cap. 10.1,10; Galateni 4.14). „Doamne, debarasează–mă de asta ~ Îl imploră apostolul ~ slujba mea va avea de suferit”

„Harul Meu îţi este de ajuns” (v. 9) este răspunsul Domnului. Contrar aparenţelor, ţepuşul era un efect tocmai al acestui har. Nu servea el în Pavel la a-i înăbuşi carnea, acest însoţitor supărător în lucrarea sa? Într–adevăr, ce preţioase sunt pentru creştin infirmităţile şi încercările! Ele contribuie la slăbirea omului, pentru a permite puterii lui Dumnezeu să se manifeste (v. 9,10; cap. 4.7).

28 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul îl disciplinează pe acela pe care-l iubește și biciuiește pe orice fiu pe care-l primește. Răbdați disciplinarea, Dumnezeu Se poartă cu voi ca față de niște fii; deoarece, care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?

Eu îi voi fi tată și el Îmi va fi fiu. Dacă va face nelegiuire, îl voi mustra cu nuiaua omenească și cu loviturile fiilor oamenilor.

Evrei 12.6,7; 2 Samuel 7.14

Acesta este felul în care Tatăl ceresc lucrează cu noi, în calitate de copii ai Săi: El „biciuiește pe orice fiu pe care-l primește”. El Își exercită cârmuirea Sa morală față de noi, în sensul că vom secera ceea ce semănăm (Galateni 6.7,8). Dacă nu ascultăm de El, vom suferi, iar prin aceasta învățăm că neascultarea atrage amărăciune. Dacă suntem ascultători, vom secera roadele binecuvântate ale ascultării și vom experimenta că acesta este lucrul cel mai bun. Însă, de asemenea, experimentăm și faptul că Tatăl nostru nu lucrează cu noi doar în guvernare, când suntem neascultători, ci, de asemenea, El lucrează în har, în îndurare și în răbdare, în special atunci când ne pocăim. El ne arată dragoste la timpul potrivit și ne pedepsește la timpul potrivit.

Din felul în care Tatăl nostru ceresc Se comportă față de noi, ca și copii ai Săi, învățăm cum să ne comportăm și noi cu copiii noștri. Trebuie să-i disciplinăm pentru neascultare și trebuie să dovedim că ei sunt fiii noștri tocmai prin faptul că îi disciplinăm: „Dar, dacă sunteți fără disciplinare, de care toți au avut parte, atunci sunteți nelegitimi, și nu fii” (Evrei 12.8). Trebuie să lucrăm cu copiii noștri prin mijloace de cârmuire și prin mijloace de har și de îndurare. Astfel ei vor învăța ceea ce înseamnă binecuvântarea ascultării și ce înseamnă suferința și durerea pe care le atrag neascultarea.

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit … după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de rușine”.

Romani 10.9,11

Podul peste Tay

Pe 28 decembrie 1879, pe Coasta de Est a Scoției se iscase o furtună violentă. Podul feroviar lung de peste 3 kilometri peste râul Tay era o capodoperă tehnică. Cei care treceau peste el își spuneau: cu siguranță va rezista pericolelor…

La ora 19 s-a apropiat de pod un tren… Un martor ocular a văzut deodată o rază lungă de foc ca o cometă care a dispărut în valuri; după aceea s-a lăsat întunericul gros. Mijlocul podului împreună cu trenul și cu cei 75 de pasageri s-au prăbușit în apă. Au fost multe dezbateri de-a lungul anilor cu privire la cauza căderii podului Tay și cine a fost de fapt principalul responsabil. Consiliul de anchetă a ajuns la concluzia că multe greșeli de proiectare, de construcție, de mentenanță, de alegere a materialelor, precum și viteza excesivă au fost împreună cauzele accidentului.

Care este situația podului nostru? Rezistă el la toate furtunile vieții, ca să ajungem cu bine la ținta cerească? Atunci când vine vorba de mântuirea veșnică, nu ne putem baza pe niciun lucru pământesc. Doar jertfa Domnului Isus este Calea către Dumnezeu. El este podul sigur!

„Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred!” (Psalmul 16.1).

„M-am încrezut în Domnul: nu mă voi clătina” (Psalmul 26.1).

Citirea Bibliei: Maleahi 1.1-14 · Marcu 15.29-39

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA LEPROȘI! – Fundația S.E.E.R. România

„Pe când se duceau, au fost curăţiţi.” (Luca 17:14)

 Luca povestește o împrejurare când „Zece leproşi… şi-au ridicat glasul, şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!”… Isus, le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare… Isus a luat cuvântul şi a zis: „Oare n-au fost curăţaţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt?… Apoi i-a zis: „…credinţa ta te-a mântuit.” (Luca 17:12-19).

Această povestire ne oferă cel puțin trei lecții:

1) Uneori răspunsul vine rapid; alteori el se lasă așteptat și vine pas cu pas. Am citit: „Pe când se duceau, au fost curăţaţi”. N-ai de unde să știi care dintre pași îți va aduce răspunsul, așa că trebuie să-ți continui umblarea prin credință. Legea mozaică prevedea că înainte ca un lepros să poată fi reprimit în societate, preotul trebuia să-l declare „curat”. Să ne gândim puțin: Domnul Isus a văzut schimbarea în acești oameni înainte să aibă loc; asta deoarece El are puterea să facă lucrurile să se întâmple!

2) Nu te da bătut când ceilalți te resping! Ca proscriși ai societății, acești leproși se așteptau ca Domnul Isus să-i trateze și El ca atare. Dar atunci când te apropii de Dumnezeu, El Se va apropia de tine (vezi Iacov 4:8)! Te lupți cumva cu o problemă care i-a făcut pe ceilalți să te ocolească sau să te dea la o parte? Domnul Isus nu va face niciodată așa ceva! El a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6:37).

3) Nu uita niciodată să-I mulțumești lui Dumnezeu și să-L lauzi. Numai unul din cei zece leproși au trecut testul mulțumirii. Tu, l-ai fi trecut?! Când îți vei da seama cât de mult înseamnă mulțumirea ta pentru Domnul, nu vei mai lăsa să treacă nicio zi fără să-L lauzi și să I te închini!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 11:16-33

Aceste atacuri împotriva slujbei lui Pavel oferă Duhului Sfânt o ocazie de a ne da o idee mai clară despre muncile şi suferinţele apostolului. Într–adevăr, el era slujitorul lui Hristos şi putea enumera încercările: o lungă listă de suferinţe îndurate pentru Evanghelie.

Versetele 23–28,31,32 ne învaţă în ce consta ceea ce apostolul numea în capitolul 4.17 „necazul (său) uşor de o clipă”! Care era însă resursa divină care îl susţinea să suporte „cele de afară” (v. 28)? „O greutate eternă de glorie” era preocuparea neîncetată din gândurile sale: Hristos glorificat, răsplata sa eternă. Să reţinem acest secret: cu cât ne vom ocupa mai mult de Domnul, cu atât ne va rămâne mai puţin timp pentru a ne gândi la micile noastre greutăţi ~ şi ce sunt greutăţile noastre, pe lângă necazurile marelui apostol? Într-adevăr, cu cât dragostea Lui eternă va cântări mai mult în balanţa inimilor noastre, cu atât mai puţină importanţă vor avea împrejurările de moment şi cu atât de sigur nu ne vor mai copleşi. Este totodată un lucru care nu ne va „apăsa” niciodată prea mult: „preocuparea (sau grija) pentru toate Adunările” (v. 28). Ea se manifestă în primul rând prin rugăciuni. Domnul să ne dea dragoste pentru Biserica Lui scumpă şi pentru fiecare mădular al ei!

27 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea; și aceasta este victoria care a învins lumea: credința noastră.

1 Ioan 5.4

De ce vedem așa de puține rezultate în fiecare domeniu al lucrării creștine? De ce sunt atât de puține convertiri veritabile? De ce sunt evangheliștii noștri atât de frecvent dezamăgiți din cauza lipsei de roade? Cum putem răspunde la toate aceste întrebări? Care este cauza? Oare va îndrăzni cineva să spună că este alta decât necredința?

Fără îndoială, diviziunile noastre au aceeași cauză; starea noastră lumească, faptul că suntem carnali, că ne permitem tot felul de ușurătăți și că suntem comozi, toate acestea vin din aceeași sursă. Dar care este remediul pentru toate aceste rele? Cum pot fi inimile noastre atrase spre o dragoste reală pentru toți frații noștri? Prin credință – prin acest principiu prețios „care lucrează prin dragoste”! Astfel, apostolul binecuvântat le spune preaiubiților credincioși din Tesalonic, de curând întorși la Dumnezeu: „Credința voastră crește peste măsură”. Și care a fost urmarea? „Și dragostea fiecăruia dintre voi toți, unii față de alții, prisosește” (2 Tesaloniceni 1.3). Așa trebuie să stea lucrurile. Credința ne pune în legătură directă cu izvorul etern al dragostei, aflat în Dumnezeu Însuși; iar consecința este că inimile ne sunt atrase în dragoste spre toți aceia care Îi aparțin Lui – toți aceia în care putem vedea, chiar și în cel mai slab mod, chipul Lui binecuvântat. Nu este posibil să ne apropiem de Domnul și totodată să nu-i iubim pe toți aceia care, în orice loc, cheamă Numele Lui dintr-o inimă curată. Cu cât suntem mai aproape de Hristos, cu atât mai mult trebuie să fim uniți, în dragoste frățească reală, de fiecare mădular al Trupului Său.

Omul cel nou umblă în puterea credinței, trăiește deasupra lumii, deasupra motivațiilor ei, a principiilor ei, a obiceiurilor ei și a modei ei. Deși se află în lume, el nu este din ea. El se deplasează împotriva curentului ei. El își trage toate izvoarele din cer. Viața lui, nădejdea lui și tot ce are el se află acolo; și dorește cu multă râvnă să fie el însuși acolo, atunci când lucrarea lui pe pământ se va sfârși.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

El … va călca în picioare nelegiuirile noastre; și vei arunca în adâncimile mării toate păcatele lor.

Mica 7.19

Totul de la început!

Când se filmează o scenă pentru un film, nu merge totul ca pe roate. Fie actorii se bâlbâie, fie cameramanul nu este atent, fie vântul răstoarnă un coș de gunoi, fie multe altele. Regizorul strigă atunci: „Totul de la început!”. Scena este jucată din nou. Dacă acest lucru nu ar fi posibil, nu ar exista un film cu adevărat reușit.

Poate ne dorim și în viața noastră să spunem: „Totul de la început!”. Dar ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi anulat.

Acum avem doar două opțiuni în ceea ce privește eșecul nostru:

Să negăm păcatele noastre și să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic. Astfel, îi punem o „botniță” conștiinței noastre și, dacă i se aude cumva vocea, atunci ne implicăm mai mult în muncă și în plăceri, pentru a nu mai auzi acuzațiile ei stânjenitoare. Dar Dumnezeu ne aduce înaintea ochilor trecutul și ne va trage la răspundere pentru toate păcatele.

Să căutăm iertarea. Dumnezeu ne iartă totul și ne curăță conștiința atunci când ne recunoaștem eșecurile. Dacă ne pocăim, Dumnezeu aruncă păcatele noastre înapoia Lui și nu ne va mai acuza niciodată.

Citirea Bibliei: Zaharia 14.6-21 · Marcu 15.16-28

<

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE LĂSA CONDUS DE SENTIMENTE! – Fundația S.E.E.R. România

„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice…” (Proverbele 4:23)

În viața noastră de zi cu zi, noi putem umbla fie călăuziți de principiile neschimbătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu, fie de propriile noastre sentimente, aflate într-o continuă schimbare.

Când trăiești după Cuvântul lui Dumnezeu, ai stabilitate.

Când trăiești după sentimente, este ca și cum ai fi într-un carusel – ești când sus, când jos…

Dumnezeu dorește să te aducă la maturitate emoțională, însă tu trebuie să vrei să cooperezi cu El. Lucrul acesta necesită un act zilnic al voinței tale: să alegi să faci lucrurile după voia Sa, nu după voia ta. Și odată ce lucrul acesta devine un obicei, vei descoperi că viața este mai plăcută. Acum, nu pe toți oamenii care bat la ușa noastră îi poftim înăuntru și nu-i lăsăm pe toți să se simtă ca acasă, așadar – de ce am lăsa ca orice emoție de suprafață să ne dicteze direcția unei zile sau să ne decidă reacțiile? Biblia ne spune să ne păzim „inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbele 4:23). Gândirea este cea care produce sentimentele, nu invers! De aceea apostolul Pavel ne spune că „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5) Cu alte cuvinte, dacă un gând nu este în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i da glas, nici „drept de vot”! Noi „umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7)!

Poate ești surprins, însă în calitate de creștin, nu vei simți întotdeauna prezența lui Dumnezeu. După ce a înviat, Domnul Isus S-a arătat celor doi ucenici pe drumul spre Emaus… și cu toate acestea ei nu L-au recunoscut. De ce? Pentru că erau prea ocupați cu sentimentele lor! Cum i-a scos El din emoțiile lor negative? „Le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” (Luca 24:27).

Așadar, tu trebuie să te lași condus numai de Cuvântul lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 11:1-15

Falşi apostoli căutau să ia locul lui Pavel în inima corintenilor. Astfel, Pavel se vede nevoit să vorbească despre sine însuşi şi numeşte aceasta „nebunia sa”. Nu o face însă pentru a profita de pe urma afecţiunii credincioşilor (cap. 12.15). El era gelos pentru Hristos şi revendică cu înfocare dragostea lor pentru singurul Mire al Bisericii.

Corintenii riscau să fie gata să–şi deschidă urechile la „o evanghelie diferită” (v. 4). Ei erau mai puţin spirituali decât efesenii, care i–au „pus la încercare pe cei care îşi zic ei înşişi apostoli şi nu sunt” şi i–au găsit mincinoşi (Apocalipsa 2.2). Mulţi creştini sunt pândiţi de acelaşi pericol ca şi corintenii, pentru că, de fapt, ei găsesc creştinismul autentic prea exigent. În schimb, o evanghelie care–l înalţă pe om şi care acordă un loc cărnii va fi suportat.

Dincolo de aceşti lucrători mincinoşi, apostolul îl demască pe stăpânul lor, Satan. Odinioară heruvim strălucitor (Ezechiel 28.12), acesta ştie încă să îmbrace această înfăţişare pentru a–i atrage pe oameni cu viclenia lui, aşa cum a amăgit–o pe Eva (v. 3,14). El este mult mai periculos atunci când se prezintă ca un şarpe subtil decât atunci când ne atacă frontal, precum leul răcnind din 1 Petru 5.8. Îi vom dejuca şireteniile rămânând alipiţi de Cuvântul Domnului.

26 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

După cum ați învățat de la Epafra, preaiubitul împreună-rob cu noi, care este un slujitor credincios al lui Hristos pentru voi, care ne-a și arătat dragostea voastră în Duhul … Epafra, care este dintre voi, rob al lui Hristos Isus, luptându-se întotdeauna pentru voi în rugăciuni, ca să fiți desăvârșiți și împliniți în toată voia lui Dumnezeu. Pentru că mărturisesc despre el că se ostenește mult pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru cei din Ierapole.

Coloseni 1.7,8; 4.12,13

Numele acestui slujitor al Domnului apare doar de trei ori în Noul Testament. Pavel îl recomandă pe Epafra de două ori în Epistola sa către Coloseni, scrisă atunci când era întemnițat la Roma. Scriindu-i lui Filimon, cam în aceeași perioadă, el adaugă salutări de la Epafra, pe care îl numește: „împreună-întemnițat cu mine în Hristos Isus”.

Pavel nu fusese niciodată la Colose, însă auzise despre acea adunare de la Epafra, care vestise evanghelia în acel loc. El îi adusese lui Pavel vești bune cu privire la credința colosenilor în Hristos și cu privire la dragostea lor pentru toți sfinții. Adusese de asemenea vești despre pericolele care-i pândeau pe acei credincioși, fiindcă vrăjmașul încerca să introducă învățături false acolo. Mai presus de toate, Epafra se ruga fierbinte pentru sfinții din Colose, ca și pentru cei din vecinătatea lor – din Laodiceea și din Ierapole.

Apostolul Pavel era apăsat de grija pentru toate adunările. Felul cum se ruga pentru ele strălucește în epistolele sale. Mulți dintre noi nu suntem capabili sau nu suntem chemați să facem ceea ce făcea el. Epafra însă este un exemplu practic pentru noi. El se ruga fierbinte pentru cei din adunarea sa și pentru cei din cele două adunări apropiate. Să facem și noi la fel! Dacă ne-am ruga fiecare pentru toți cei din adunarea noastră și pentru câte un frate lucrător, fiind preocupați cu nevoile spirituale și materiale ale fraților și surorilor noastre, ce binecuvântare minunată ar turna Dumnezeu, ca răspuns la astfel de rugăciuni!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nimeni nu mă mai cunoaște, … nimănui nu-i pasă de sufletul meu.

Psalmul 142.4

Nu mai suport frigul… și nimeni nu oprește

Un tânăr șofer din America a fost găsit mort lângă mașina lui. El ajunsese într-o situație critică și toți au trecut nepăsători pe lângă el. Poliția a găsit în mașină un bilețel pe care scria: „Nu mai suport frigul… și nimeni nu oprește”.

Mulți oameni sunt într-o situație asemănătoare. Desigur, adesea egoismul cuiva sau comportamentul său arțăgos sunt cauza pentru care cineva este părăsit și ajunge să cadă în deznădejde. Totuși, ce este de făcut? Există rezolvare?

Psalmistul David a fost într-o astfel de stare disperată când a scris cuvintele citate astăzi. Chiar dacă ar mai fi fost în jurul lui câțiva bărbați loiali, aceștia tot nu i-ar fi putut alunga sentimentul de părăsire. Dar David a găsit rezolvarea: „Doamne, către Tine am strigat și am zis: Tu ești adăpostul meu”. – Domnul privea la David! Aceste cuvinte ale lui sunt atât de actuale astăzi. Atâția creștini pot da mărturie de câte ori au strigat și cum de fiecare dată, într-un mod cu totul neașteptat, Domnul i-a adăpostit.

Te simți părăsit? Aceste rânduri sunt un semn de la Dumnezeu că El Se gândește la tine. Cum vor merge lucrurile mai departe? Începe să citești Biblia, ca să afli ce intenționează El cu tine! Vorbește cu El în rugăciune! Dacă există piedici, El vrea să le înlăture, iertându-te, dacă și tu dorești acest lucru.

Citirea Bibliei: Zaharia 13.1-14.5 · Marcu 15.1-15

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂRBĂTOREȘTE NAȘTEREA DOMNULUI! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Ziua aceasta este închinată Domnului…” (Neemia 8:9)

Cuvântul holiday (tradus „sărbătoare”) vine dintr-un cuvânt din engleza veche care înseamnă „zi sfântă”. Deci, când Neemia a anunțat: „Ziua aceasta este închinată Domnului”, el a declarat o sărbătoare, o zi în care „au mâncat şi au băut… înaintea Domnului cu mare bucurie.” (vezi 1 Cronici 29:22) Astăzi, răsfățul exagerat și cumpărăturile excesive au devenit sinonimele Crăciunului, făcându-i pe mulți creștini să ezite să mai sărbătorească.

Pastorul Jack Hayford afirma: „Deseori lucrul acesta vine de la cei care au intrat de curând în părtășia noastră și care au experimentat poate pentru prima oară minunea și plinătatea bucuriei și sărbătorii adevărate de Crăciun. Dar sărbătoarea Nașterii Domnului este mai mult decât o sărbătoare „fericită” – este una închinată Celui Întrupat. Colindele, închinarea, dragostea, bucuria și dărnicia au un potențial plin de putere. Factorul decisiv este prezența Duhului Sfânt. Când El este prezent, accesoriile Crăciunului pot aduce bucurie, tărie, vindecare și restaurare. Când El este absent, colindele sună în gol. Urările, dorințele și zâmbetele stau la suprafață, asemenea sclipiciului lipit pe felicitări. Luminile și decorațiunile pot face ca inima să se simtă pustie mai mult ca niciodată. Dar acolo unde este Duhul Sfânt, există putere pentru a zdrobi obiceiuri, pentru a transforma inimi împietrite, pentru a alunga resentimente și pentru a ridica vieți din întuneric.

La acest Crăciun, lasă prezența Duhului Sfânt să coboare peste tine și apoi fă pași înspre cea mai bună ocazie de a te bucura din plin de sărbătoare. Apropie-te de cei din jurul tău: încurajează, binecuvântează, dăruiește, întinde o mână, mergi în vizită, împărtășește și ridică inimi peste tot pe unde o poți face.

Până la Anul Nou vei constata că sărbătoarea Nașterii Domnului din acest an a fost minunată și plină de putere!” Vă doresc tuturor să puteți spune „Amin!” după aceste cuvinte…

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 10:1-18

Pavel nu se putuse hotărî să vină la corinteni „cu nuiaua”, ca să pedepsească el însuşi răul (cap. 10.2; 1 Corinteni 4.21). Preferase să le scrie şi să aştepte efectul scrisorii. Unii însă profitaseră de această răbdare a apostolului şi de absenţa lui, pentru a–i deprecia slujba. Smerenia, blândeţea şi bunătatea creştină a lui Pavel erau pretexte pentru a–l dispreţui (v. 1). Pentru că omul natural nu admiră decât ceea ce izbeşte privirea şi judecă „după înfăţişare” (v. 7)! Ori armele unui ostaş al lui Isus Hristos nu sunt fireşti (carnale). Efeseni 6.10 le enumeră. Să ne amintim cum Ghedeon, Samson, Ionatan, David, Ezechia pentru a nu-i cita decât pe aceştia, au câştigat cele mai mari victorii. Şi atunci nu vom mai fi încântaţi de calităţi omeneşti, cum ar fi elocvenţa sau farmecul personal. Să urmăm Cuvântul şi niciodată pe acela care–l prezintă, oricât de dotat ar fi el, chiar dacă Domnul ne–a făcut bine prin intermediul lui!

Oamenii se compară cu ei înşişi şi se mândresc, arătând prin aceasta că nu sunt pricepuţi (v. 12). Noi, credincioşii, avem pentru umblare şi pentru slujire un singur model perfect: Isus! Contemplându–L, vom fi păziţi mereu în umilinţă!

25 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

„Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine.” Iar aceasta o spunea arătând cu ce moarte urma să moară.

Ioan 12.32,33

Fiul Omului „înălțat” – în lumina Evangheliei după Ioan (3)

Aceasta este cea de-a treia și ultima ocazie în Evanghelia după Ioan în care se vorbește despre Fiul Omului ca fiind înălțat. Afirmația citată mai sus a venit ca răspuns la dorința unor greci de a-L vedea pe Domnul Isus (Ioan 12.21). Fiul Omului trebuia mai întâi să fie glorificat prin moartea Sa pe cruce (versetul 23). Se apropia ceasul când El avea să fie glorificat, iar Domnul era tulburat la gândul acestui lucru. Apoi avem o afirmație care i-a nedumerit pe unii: „Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine”. Înseamnă acest lucru că toți oamenii vor fi mântuiți, ca rezultat al morții lui Hristos pe cruce? Unii chiar au folosit acest verset pentru a promova doctrina falsă a universalismului.

Afirmația Domnului Isus poate fi înțeleasă în două feluri. În primul rând știm că în Evanghelia după Ioan se accentuează misiunea lui Hristos către întreaga lume – „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” (Ioan 3.16) și, de asemenea, că El avea „alte oi”, care nu erau din staulul iudaismului (Ioan 10.16) – pe când în Matei, în Marcu și în Luca, misiunea Sa este prezentată ca fiind cu precădere către poporul iudeu (Matei 10.5,6). Cuvântul „toți” din textul nostru face referire la faptul că scopul lui Dumnezeu era să-i mântuiască nu doar pe iudei, ci și pe cei dintre națiuni. Domnul Isus este Centrul de atracție pentru toți, nu doar pentru Israel.

În al doilea rând, toți vor fi trași la Dumnezeu în judecată, din cauză că Fiul Omului a fost înălțat – „orice genunchi se va pleca” (Filipeni 2.10). Într-adevăr, Domnul tocmai spusese: „Acum este judecata lumii acesteia” (Ioan 12.31). Fie în judecată, fie în mântuire, Dumnezeu va fi glorificat prin înălțarea Fiului Omului pe cruce. Să ne plecăm genunchiul în închinare înaintea Lui, astăzi!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ce este omul, ca să Te gândești la el, și fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii și l-ai încununat cu slavă și cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrările mâinilor Tale; toate le-ai pus sub picioarele lui. Doamne, Stăpânul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!

Psalmul 8.4-6,9

Fiul lui Dumnezeu

Când Creatorul lumilor a intrat în lumea noastă, El a fost așezat într-o iesle. Lumea L-a respins pe Creatorul ei!

Nici mai târziu Fiul Omului nu a avut un loc unde să Se odihnească. „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul” (Luca 9.58).

Chiar și cel mai sărman om are un pat când moare. Domnul Isus a murit pe o cruce. Singurul Om drept de pe pământ a suferit chinul îngrozitor și dezonorant al răstignirii pe o cruce.

Pentru cine a luat Fiul lui Dumnezeu asupra Sa toate aceste suferințe? Pentru tine și pentru mine! – Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său Fiu iubit ca Om pe pământ și L-a dat la moarte, pentru a ne scăpa de la pierzare! Domnul Isus „S-a dat pe Sine Însuși pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege” (Tit 2.14).

Și cum se poate primi această mântuire? – Recunoscând că suntem pierduți, mărturisindu-I lui Dumnezeu păcatele noastre și acceptându-L prin credință pe Isus Hristos ca Mântuitor al nostru.

Citirea Bibliei: Zaharia 12.1-14 · Marcu 14.55-72

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂRBĂTOREȘTE NAȘTEREA DOMNULUI! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul!” (Luca 2:11)

Cuvântul „a sărbători” înseamnă a se bucura, a găsi plăcere în ceva, a se desfăta, a aprecia.

Pastorul Jack Hayford (autor a peste 50 de cărți, scriitor a 600 de imnuri și coruri, inclusiv celebrul imn Majesty (în românește Glorie) scria: „Se fac așa de multe activități în numele Crăciunului, lucruri care nici nu-I fac plăcere și nici nu-L onorează pe Hristos. Așa că, mă trezesc că mă lupt cu superstiții religioase și datini strămoșești care intră în conflict cu celebrarea Crăciunului! Darurile, decorațiunile, pomii de Crăciun nu fac altceva decât să pângărească ceva sfânt; o asemenea celebrare nu este altceva decât o ipocrizie „sfântă”. Bradul de Crăciun a devenit un fel de expozeu. Prin intermediul acestui copac, noi vrem să spunem: „Credem în sărbătoare!” Noi slujim unui Dumnezeu care „ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele” (1 Timotei 6:17) și care de-a lungul istoriei a stabilit perioade sacre de ospețe și de „mare bucurie” (vezi 1 Cronici 29:22). Deși nimeni nu poate găsi o susținere biblică pentru bradul de Crăciun, noi ne adunăm în jurul lui cu bucurie. Vedem în ramurile sale vii un simbol al vieții veșnice pe care am primit-o prin moartea lui Hristos pe lemnul crucii. Venirea Lui pe pământ a dat la o parte moartea și a adus iertarea și speranța eternă. Luminile mărturisesc despre gloria Luminii lumii. Ornamentele reflectă măreția cu care bunătatea Sa ne împodobește viețile. Steaua radiază speranță, cu razele sale îndreptate spre cer, amintindu-ne că de acolo El va veni iarăși ca să ne ducă acasă.”

Așadar, dacă vă strângeți în jurul unui brad de Crăciun, să nu uitați că noi trebuie să-L sărbătorim pe Acela care a spus (Ioan 8:12): „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine… va avea lumina vieţii.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 9:1-15

Pentru a nu trăi regrete zadarnice în ziua secerişului, „să semănăm” neîngrădit acum, în timpul semănatului (v. 6; Luca 6.38; Deuteronom 15.10). Ceea ce Dumnezeu ne pune pe inimă, să facem, şi să facem cu bucurie. Pentru că lucrurile pe care le păstrăm pentru noi nu ne vor îmbogăţi şi ceea ce dăm nu ne va secătui niciodată (Proverbe 28.27)! Harul lui Dumnezeu ne va umple „întotdeauna în toate lucrurile”, însă nu cu tot ce ne–ar plăcea nouă, ci „având toată îndestularea” (v. 8).

Versetele 11-14 ne amintesc că generozitatea dezinteresată îi face pe cei ajutaţi să aducă mulţumiri lui Dumnezeu şi să se roage pentru cei care au dăruit. Pornind de la o întrebare pe care am putea–o considera de mică importanţă privind binefacerea, apostolul ştie să ne îndrepte gândurile spre subiectele cele mai glorioase: smerenia Domnului (cap. 8.9) şi darul de nepreţuit al lui Dumnezeu (v. 15). Să căutăm ca în detaliile mărunte ale vieţii noastre de zi cu zi să aplicăm adevărurile fericite ale credinţei! Astfel, o simplă masă, o întrunire de familie, un cadou făcut sau primit cu afecţiune sunt ocazii pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu şi pentru a gândi la Darul prin excelenţă pe care Dumnezeul dragostei l–a făcut lumii trimiţându–L pe Fiul Său (v. 15; Ioan 3.16).

24 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Vorbește fiilor lui Israel și spune-le: „Fie bărbat, fie femeie, când va face o promisiune specială de nazireu … În toate zilele despărțirii lui este sfânt pentru Domnul”.

Numeri 6.2,8

A existat doar un Nazireu adevărat și perfect în această lume – doar Unul care a manifestat, de la început până la sfârșit, o separare completă față de orice bucurie pământească. Din momentul în care a intrat în lucrarea Sa publică, inima Sa a fost cu totul despărțită de această lume și fixată în mod deplin asupra lui Dumnezeu și asupra lucrării Sale, cu un devotament pe care nimic nu-l putea clătina. Niciunei cerințe pământești sau naturale nu i-a fost îngăduit, nici măcar pentru un singur moment, să se interpună între inima Sa și lucrarea pe care venise să o facă. „Nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” (Luca 2.49). Și din nou: „Ce am Eu a face cu tine?” (Ioan 2.4). De acest fel au fost cuvintele prin care adevăratul Nazireu a corectat cerințele naturale. El avea doar un singur lucru de împlinit, iar pentru acesta S-a separat în mod perfect pe Sine Însuși. Ochiul Lui a fost simplu, iar inima Lui a fost întreagă pentru Dumnezeu.

Acest lucru s-a văzut în umblarea Sa, de la început până la sfârșit. El le-a putut spune ucenicilor Săi: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți”; iar când ei, neînțelegând semnificația cuvintelor Sale, s-au întrebat: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”, El a răspuns: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui” (Ioan 4.32-34). În același fel, la sfârșitul drumului Său de pe pământ, când a luat în mâna Sa paharul pascal, Îl auzim exprimând cuvinte ca acestea: „Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi; pentru că vă spun că nicidecum nu voi bea din rodul viței până când nu va veni Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 22.17,18). În toate acestea vedem cum S-a comportat acest Nazireu perfect în orice împrejurare. El nu putea avea nicio bucurie pe pământ, nicio bucurie în națiunea lui Israel. Va veni timpul când El, ca Mesia, Își va găsi bucuria în poporul Său și în acest pământ, care va fi reînnoit; dar până la acel moment binecuvântat, El este separat ca adevărat Nazireu, iar cei ai Săi sunt uniți cu El.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

Ioan 3.36

De la iesle pân’ la cruce (2)

Dar „Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3.17) – aceasta este a doua parte a mesajului. Dumnezeu nu este doar sfânt și drept, ci El este și dragoste. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

Pentru a înțelege această dragoste, trebuie să ne îndreptăm de la Betleem și de la iesle către Ierusalim și către cruce. Acolo, după 33 de ani de la iesle, Omul Isus Hristos a fost răstignit pe cruce din ură și din invidie. Isus Hristos, care nu a făcut niciodată în viața Lui niciun păcat, a mers de bunăvoie pentru păcatele altora și în locul acestora la judecata lui Dumnezeu. „Pedeapsa care ne dă pacea era peste El” (Isaia 53.5). Astfel, pe această temelie, Dumnezeu ne dă iertarea păcatelor și scăpăm de pedeapsa meritată. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9). Dumnezeu ne cunoaște păcatele, dar așteaptă ca noi să acceptăm sentința Lui asupra vieții noastre și să venim în rugăciune cu fiecare păcat de care ne aducem aminte și să-l mărturisim înaintea Lui.

„Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24).

Citirea Bibliei: Zaharia 11.1-17 · Marcu 14.43-54

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CEL MAI MARE DAR – Fundația S.E.E.R. România

„Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul…” (Luca 2:10)

Pentru mulți oameni, Nașterea lui Isus Hristos este o sărbătoare îngrozitoare și nu una plină de bucurie. Autorul Jon Walker scria următoarele: „Mă aflu într-un restaurant fast-food și asist la modul în care o fetiță sărbătorește anticipat Crăciunul împreună cu mama ei. Cadourile sunt răsfirate pe masă și ea tocmai a spus: „Îmi este dor de tine, mami!” „Și mie mi-e dor de tine, puiule!” îi răspunde mama. Dincolo de separeu, o femeie privește din când în când, cu mare atenție. Cu ochiul meu de jurnalist, pun lucrurile cap la cap. Femeia care privește este un asistent social care supraveghează o întâlnire aranjată pentru o mamă și fiica sa ca să sărbătorească împreună Crăciunul. După câteva minute apar părinții adoptivi și iau fetița cu ei acasă. Mama pleacă singură.

Există o parte întunecată a Crăciunului de care rareori ne dăm seama. Noi creăm această fantezie care rareori se potrivește cu realitatea, chiar și în cele mai bune familii. Multe amintiri legate de Crăciun sunt pline de tensiune, și nu de bucurie; sărbătorile sunt doar o altă scuză ca mama să se îmbete sau ca tata să fie cu noua lui familie. O altă aducere aminte poate să fie că persoana dragă nouă este departe sau poate nu se mai întoarce niciodată. Rata sinuciderilor este extraordinar de ridicată în luna decembrie, depresia este la fel de obișnuită precum „O, ce veste minunată”, și de Crăciun suferă mai mulți oameni decât ne putem imagina. Pentru cei ce au obosit din cauza speranței „deșarte” a Crăciunului, vestea bună este că „Dumnezeu este cu noi”! Domnul Isus a coborât pe pământ să aducă „o veste bună… pentru tot norodul”. Indiferent de situația în care te afli, Nașterea Domnului este cel mai frumos cadou pentru omenire.

Iată de ce:

1) Este cel mai costisitor dar pe care-l vei primi vreodată! De ce? Pentru că pe Domnul Isus L-a costat viața!

2) Este singurul dar care dăinuie pe vecie;

3) Este darul de care te poți bucura pentru tot restul vieții.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 8:9-24

Dar ce era dragostea macedonenilor faţă de exemplul suprem al „Domnului nostru Isus Hristos”? Ei nu–şi aleseseră singuri sărăcia lor lucie (v. 2). El însă, Moştenitorul tuturor lucrurilor (Evrei 1.2), cu condescendenţă S-a dezbrăcat de toate gloriile Lui cereşti şi S-a născut într–un staul pentru a fi pe pământ „Cel sărac”, Cel care n–avea niciun loc unde să–Şi plece capul (v. 9; Psalmul 40.17; 41.1; Luca 9.58). Pentru ce? Ca să ne îmbogăţească prin aceleaşi glorii şi să ne facă moştenitori împreună cu El. Ce minunată taină a harului!

Corintenii nu şi-au dus până la capăt intenţia fericită de a ajuta adunările şi, de aceea, apostolul le–a scris că a voi era bine, dar cu mult mai bine era să şi facă. Adesea intenţiile noastre cele mai bune ~ rămân doar intenţii: această Biblie de oferit, acest bolnav de vizitat, acest mic serviciu care s-a ivit ~ Dumnezeu a pregătit pentru noi fapte bune (Efeseni 2.10), dar noi avem nevoie de El atât pentru a voi, cât şi pentru a face (v. 11,12). El este Cel care le produce în noi şi pe una şi pe alta, după buna Sa plăcere (Filipeni 2.13), însă decalajul dintre mişcarea inimii şi cea a mâinii vine din neglijenţa noastră.

Pavel avea grijă să se păzească nu numai de orice înşelăciune, ci şi de orice aparenţă de rău înaintea oamenilor.

23 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Printr-o singură jertfă i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți. Dar și Duhul Sfânt ne mărturisește: … „nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor”.

Evrei 10.14,15,17

Când privim la cruce și când ascultăm mărturia Duhului Sfânt, așa cum, de exemplu, o găsim în 1 Petru 2.24, „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn”, știm că toate, absolut toate, păcatele noastre au fost îndepărtate prin sângele Său. Evrei 10.14 ne spune că, printr-o singură jertfă, El ne-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna; că, începând din momentul în care suntem făcuți părtași lucrării Domnului Isus, nu se mai găsește nicio secundă în care să fie vreun păcat între mine și Dumnezeu, pentru că Domnul Isus le-a purtat pe toate și le-a dus într-o țară îndepărtată, de unde nu se vor mai întoarce niciodată. El a murit încărcat cu păcatele mele. El a înviat și nu mai are păcatele mele asupra Sa. Unde au rămas ele? El este la dreapta lui Dumnezeu, iar acolo El nu mai poartă păcatele mele. Păcatele mele au rămas în moarte. Ele nu vor mai apărea niciodată, așa cum spune Scriptura; Dumnezeu le-a aruncat înapoia Sa (Isaia 38.17), în marea uitării veșnice, așa că Dumnezeu nu-Și va mai aduce aminte niciodată de ele. Au fost aruncate într-o mare de unde nu vor mai ieși niciodată la iveală, căci Domnul Isus le-a purtat o dată pentru totdeauna.

Aici vedem ceea ce este o evanghelie deplină. Ea este o iertare desăvârșită a păcatelor, a tuturor păcatelor, eliberare deplină de orice judecată. „Deci nu mai este nicio condamnare pentru aceia care sunt în Hristos Isus” (Romani 8.1), pentru că, prin credință, L-au primit pe Domnul Isus, după ce și-au recunoscut păcatele înaintea lui Dumnezeu.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele lui.

Matei 1.21

De la iesle pân’ la cruce (1)

Imaginați-vă că primiți o scrisoare tocmai din Australia. Ea nu sosește prin poștă, ci expeditorul a plătit special un curier pentru a face lunga călătorie până la dumneavoastră. Cu siguranță, nu veți lăsa cu indiferență deoparte această scrisoare cu un mesaj important.

Noi toți am primit un mesaj de la Dumnezeu Însuși. Ca să putem primi și înțelege acest mesaj, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit din lumea necuprinsă și minunată a cerului în lumea noastră mică și lipsită de strălucire. Copilașul din ieslea Betleemului nu este altcineva decât Fiul lui Dumnezeu care a devenit Om. Să nu lăsăm indiferenți deoparte acest mesaj!

Prima parte a mesajului ne spune că suntem pierduți! „Nu este nicio deosebire, căci toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3.22,23). Păcatele noastre, cum ar fi minciuna, ura, cearta, violența, egoismul, lipsa de iubire, imoralitatea, blasfemia, avariția, batjocura, înșelăciunea…, fac o despărțire între noi și Dumnezeu (Isaia 59.2).

Ochii lui Dumnezeu sunt așa de curați, că nu pot să vadă răul (Habacuc 1.13). El urăște păcatul și nu îl tolerează. Pentru că Dumnezeu este absolut drept, El va pedepsi orice păcat.

De la iesle pân’ la cruce … / Cât amar, cât suflet frânt!

Ce alean, ce milă dulce / Te-a putut din cer aduce pe pământ?

—C. Ioanid

Citirea Bibliei: Zaharia 10.1-12 · Marcu 14.27-42

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RECUNOAȘTE SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu… și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isaia 46:9-10)

Apostolul Pavel scrie: „…pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:1-2). Există două căi prin care putem înțelege suveranitatea lui Dumnezeu: a) prin inițiativa Sa; și b) prin reacția noastră. În esență, Pavel spune următoarele:

1) Împotriviți-vă presiunilor venite din partea unui sistem al lumii care vă atrage în direcția greșită.

2) Înnoiți-vă mintea în fiecare zi prin rugăciune și prin citirea Cuvântului Său.

3) Recunoașteți voia Sa pentru voi și trăiți ca atare.

Apostolul nu se oprește aici. El scrie: „Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi pe sfinţi, când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Aveţi aceleaşi simțăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:9-18). Suveranitatea lui Dumnezeu nu ne eliberează de responsabilitatea personală și nu înseamnă că trebuie să ne pierdem interesul față de lucrurile din prezent sau față de luarea unor decizii în cunoștință de cauză. Dumnezeu Se așteaptă în continuare să ne luptăm pentru excelență și să fim preocupați față de o lume pierdută. Faptul că recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu ne scutește de pericolul de-a ne juca de-a (sau cu) Dumnezeu, și ne ajută să ne bucurăm de umblarea cu El!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 7:13-16; 8:1-8

Ascultarea corintenilor a trezit bucuria şi dragostea lui Tit şi, tot în dublă măsură, l–a bucurat şi înviorat pe Pavel însuşi (cap. 7.13,15). Dar ei erau încă departe de a arăta zelul sfinţilor din Macedonia (cap. 8), al acelora care nu se limitaseră la a da numai o parte din avutul şi din timpul lor, ci care se dăduseră pe ei înşişi în totalitate. Ei n–au aşteptat, precum unii, sfârşitul vieţii, pentru a-I oferi lui Dumnezeu doar rămăşiţele puterii lor; ei s–au dat „mai întâi” Ei n-au început prin a–i sluji pe sfinţi, ci mai întâi s-au dat Domnului.

Această primă dăruire le-a atras după sine pe toate celelalte. Ei aparţineau şi apostolilor, pentru că aceştia erau slujitori ai Domnului. Era acest lucru dureros pentru macedoneni? Dimpotrivă! „Bucuria lor peste măsură de mare” putea însoţi o „mare încercare de necaz”, iar „sărăcia lor lucie” s-a schimbat în „bogăţia dărniciei” (v. 2). Ceea ce noi numim o povară, ei numeau un har (v. 4). Dumnezeu să ne ajute la aceeaşi consacrare cu bucurie înaintea Domnului nostru, Căruia avem privilegiul de a-I sluji prin slujirea alor Săi!

22 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Ascultați-mă, Iuda, și voi, locuitori ai Ierusalimului! Credeți în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; credeți pe profeții Lui și veți reuși.

2 Cronici 20.20

Lecții din viața lui Iosafat (6) – Cum să fim întăriți și să prosperăm

În ziua precedentă, Iosafat strigase la Domnul, iar răspunsul venise printr-un profet, care a spus că Domnul Însuși avea să lupte împotriva vrăjmașilor lor. La auzul acestor cuvinte, Iosafat și toată adunarea s-au plecat înaintea Domnului în închinare. Vedem că Iosafat a primit cuvântul Domnului fără să se îndoiască. Pentru el, totul era rezolvat, iar a doua zi de dimineață, Iosafat a încurajat tot poporul să nu se teamă, ci să se încreadă în Domnul. El le-a reamintit că aceasta este singura cale prin care pot fi întăriți și prin care pot prospera. Care este reacția noastră atunci când ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu? Îl credem, sau rămânem învăluiți într-un nor de îndoieli? Nu există siguranță, hotărâre, tărie, progres spiritual sau prosperitate, dacă nu îmbinăm acest Cuvânt cu credință.

Încrederea noastră în promisiunile lui Dumnezeu se vede și din acțiunile noastre. Care a fost planul de bătaie al lui Iosafat? Armata era acolo, însă nu citim că ar fi primit instrucțiuni specifice de urmat. Dăduse Domnul vreo instrucțiune? Prin urmare, pregătirea unui plan de rezervă era inutilă. Noi însă facem acest lucru deseori și îl numim prevedere, însă, în spatele lui, se ascunde lipsa noastră de încredere. La Iosafat nu vedem așa ceva. Armata era acolo, însă planul de bătălie era surprinzător: cântăreții trebuiau să-L „laude în sfântă splendoare” pe Domnul (2 Cronici 20.21). Biruința le-a fost dată atunci când au început să cânte și să laude. După ce vrăjmașii s-au măcelărit unii pe alții, prada de război a fost atât de mare, încât au fost necesare trei zile pentru a fi adunată.

Încrederea în promisiunile lui Dumnezeu este singura cale prin care putem prospera spiritual și prin care putem fi întăriți. „Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt” (Romani 15.13).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un fiu și-I vor pune numele „Emanuel”, care tradus înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.

Matei 1.23

Dumnezeu este cu noi

În preajma sărbătorilor de iarnă, un învățător l-a întrebat pe un băiețel: „Ce îți dorești cel mai mult de Crăciun?”. Băiatul s-a gândit la tabloul înrămat de acasă, cu fotografia tatălui său la care ținuse așa de mult și care acum nu mai trăia, și a spus încet: „Cel mai mult mi-aș dori ca tata să iasă din ramă și să fie iarăși cu noi”. Cu aceste cuvinte, băiețelul a exprimat dorința profundă a omenirii, chiar dacă adesea este suprimată de alte idealuri și scopuri. Cu toții tânjim după siguranță și pace, după o mână vânjoasă care să ne poată scoate din necazul nostru.

Mult timp, oamenii au sperat că Dumnezeu va ieși din „rama” necunoscutului și că ne va întâmpina personal. Și tocmai aceasta s-a întâmplat acum 2000 de ani, când Dumnezeu a venit la noi în Isus Hristos. Noi nu suntem singuri într-o lume moartă și rece, nu suntem lăsați pradă unei sorți oarbe. Dumnezeu a devenit Om ca noi, în Isus Hristos. Dar, ca Om, El a fost fără păcat și de aceea a putut să devină Mântuitorul nostru.

Fie ca și gândurile noastre să se îndrepte spre Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ să ne arate cine și cum este Dumnezeu și să ne conducă la Dumnezeu! „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6).

Citirea Bibliei: Zaharia 9.1-17 · Marcu 14.12-26

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EL ESTE UN DUMNEZEU AL RESTAURĂRII (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9)

Ți s-a întâmplat oare să spui: „Ce bine-ar fi dacă nu aș fi spus sau nu aș fi făcut cutare lucru!”?! Nu ești singurul; fiecare dintre noi are propriile regrete. Însă Dumnezeu dorește să învățăm din ele, nu să trăim cu ele. Biblia spune: „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9) Domnul Isus a purtat cununa de spini pentru ca noi să purtăm cununa neprihănirii, și să putem sta fără teamă înaintea lui Dumnezeu. „Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (Romani 5:1) Prin faptul că suntem socotiți neprihăniți prin credință, putem sta înaintea lui Dumnezeu și putem invoca promisiunile Sale. Ai o afacere care nu este profitabilă, sau care e pe cale să dea faliment?

Petru, pescarul, a trecut printr-o situație asemănătoare. Așa că Domnul Isus, Restauratorul, i-a zis: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejile!” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile. Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.” (Luca 5:4-7) Un singur cuvânt din partea Domnului Isus e de-ajuns ca să ajungi din pragul falimentului la spațiu suplimentar de depozitare! Domnul Isus i-a dat lui Petru mai mult decât a prevăzut el, și la fel poate face și cu noi!

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: „Crede că vei primi mai mult decât te-ai așteptat, pentru că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al restaurării!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 7:2-12

Dragostea lui Hristos îl lega pe Pavel de corintenii săi (5.14). Această dragoste era tot atât de adevărată cât era de mare când le scrisese prima sa epistolă. În prezent, inima este în largul ei; el poate lăsa să vorbească liber afecţiunile sale. Aceia care ne avertizează şi ne mustră cel mai sever sunt adesea cei care ne iubesc cel mai mult. „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc” (Apocalipsa 3.19) ~ avea să spună Domnul unei Biserici falimentare.

Adunarea judecase răul din mijlocul ei, arătând astfel curăţie şi dreptate (v. 11): dacă tolerase un păcat îngrozitor, o făcuse din ignoranţă şi din neglijenţă. Corintenii au trebuit să se smerească pentru starea în care erau (stare care permisese apariţia acelui rău în mijlocul lor) şi să sufere o întristare după voia lui Dumnezeu.

Versetul 10 ne arată că simplul regret, ruşinea, remuşcarea nu sunt pocăinţa. Pocăinţa înseamnă a judeca vina noastră aşa cum o judecă Dumnezeu, înseamnă a recunoaşte răul şi a–l părăsi, indiferent dacă este vorba de fapte comise înainte sau după întoarcerea noastră la Dumnezeu (Proverbe 28.13). Pocăinţa este primul rod al credinţei. Şi, la rândul ei, produce „roade vrednice de pocăinţă”, aşa cum le spunea Ioan Botezătorul celor care veneau să fie botezaţi (Luca 3.8).