Mana Zilnica

23 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Printr-o singură jertfă i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți. Dar și Duhul Sfânt ne mărturisește: … „nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor”.

Evrei 10.14,15,17

Când privim la cruce și când ascultăm mărturia Duhului Sfânt, așa cum, de exemplu, o găsim în 1 Petru 2.24, „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn”, știm că toate, absolut toate, păcatele noastre au fost îndepărtate prin sângele Său. Evrei 10.14 ne spune că, printr-o singură jertfă, El ne-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna; că, începând din momentul în care suntem făcuți părtași lucrării Domnului Isus, nu se mai găsește nicio secundă în care să fie vreun păcat între mine și Dumnezeu, pentru că Domnul Isus le-a purtat pe toate și le-a dus într-o țară îndepărtată, de unde nu se vor mai întoarce niciodată. El a murit încărcat cu păcatele mele. El a înviat și nu mai are păcatele mele asupra Sa. Unde au rămas ele? El este la dreapta lui Dumnezeu, iar acolo El nu mai poartă păcatele mele. Păcatele mele au rămas în moarte. Ele nu vor mai apărea niciodată, așa cum spune Scriptura; Dumnezeu le-a aruncat înapoia Sa (Isaia 38.17), în marea uitării veșnice, așa că Dumnezeu nu-Și va mai aduce aminte niciodată de ele. Au fost aruncate într-o mare de unde nu vor mai ieși niciodată la iveală, căci Domnul Isus le-a purtat o dată pentru totdeauna.

 

Aici vedem ceea ce este o evanghelie deplină. Ea este o iertare desăvârșită a păcatelor, a tuturor păcatelor, eliberare deplină de orice judecată. „Deci nu mai este nicio condamnare pentru aceia care sunt în Hristos Isus” (Romani 8.1), pentru că, prin credință, L-au primit pe Domnul Isus, după ce și-au recunoscut păcatele înaintea lui Dumnezeu.

 

H. L. Heijkoop

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele lui.

Matei 1.21

De la iesle pân’ la cruce (1)

 

Imaginați-vă că primiți o scrisoare tocmai din Australia. Ea nu sosește prin poștă, ci expeditorul a plătit special un curier pentru a face lunga călătorie până la dumneavoastră. Cu siguranță, nu veți lăsa cu indiferență deoparte această scrisoare cu un mesaj important.

 

Noi toți am primit un mesaj de la Dumnezeu Însuși. Ca să putem primi și înțelege acest mesaj, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit din lumea necuprinsă și minunată a cerului în lumea noastră mică și lipsită de strălucire. Copilașul din ieslea Betleemului nu este altcineva decât Fiul lui Dumnezeu care a devenit Om. Să nu lăsăm indiferenți deoparte acest mesaj!

 

Prima parte a mesajului ne spune că suntem pierduți! „Nu este nicio deosebire, căci toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3.22,23). Păcatele noastre, cum ar fi minciuna, ura, cearta, violența, egoismul, lipsa de iubire, imoralitatea, blasfemia, avariția, batjocura, înșelăciunea…, fac o despărțire între noi și Dumnezeu (Isaia 59.2).

 

Ochii lui Dumnezeu sunt așa de curați, că nu pot să vadă răul (Habacuc 1.13). El urăște păcatul și nu îl tolerează. Pentru că Dumnezeu este absolut drept, El va pedepsi orice păcat.

 

De la iesle pân’ la cruce … / Cât amar, cât suflet frânt!

Ce alean, ce milă dulce / Te-a putut din cer aduce pe pământ?

—C. Ioanid

 

Citirea Bibliei: Zaharia 10.1-12 · Marcu 14.27-42

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RECUNOAȘTE SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu… și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isaia 46:9-10)

Apostolul Pavel scrie: „…pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:1-2). Există două căi prin care putem înțelege suveranitatea lui Dumnezeu: a) prin inițiativa Sa; și b) prin reacția noastră. În esență, Pavel spune următoarele:

1) Împotriviți-vă presiunilor venite din partea unui sistem al lumii care vă atrage în direcția greșită.

2) Înnoiți-vă mintea în fiecare zi prin rugăciune și prin citirea Cuvântului Său.

3) Recunoașteți voia Sa pentru voi și trăiți ca atare.

Apostolul nu se oprește aici. El scrie: „Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi pe sfinţi, când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Aveţi aceleaşi simțăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:9-18). Suveranitatea lui Dumnezeu nu ne eliberează de responsabilitatea personală și nu înseamnă că trebuie să ne pierdem interesul față de lucrurile din prezent sau față de luarea unor decizii în cunoștință de cauză. Dumnezeu Se așteaptă în continuare să ne luptăm pentru excelență și să fim preocupați față de o lume pierdută. Faptul că recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu ne scutește de pericolul de-a ne juca de-a (sau cu) Dumnezeu, și ne ajută să ne bucurăm de umblarea cu El!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 7:13-16; 8:1-8

Ascultarea corintenilor a trezit bucuria şi dragostea lui Tit şi, tot în dublă măsură, l–a bucurat şi înviorat pe Pavel însuşi (cap. 7.13,15). Dar ei erau încă departe de a arăta zelul sfinţilor din Macedonia (cap. 8), al acelora care nu se limitaseră la a da numai o parte din avutul şi din timpul lor, ci care se dăduseră pe ei înşişi în totalitate. Ei n–au aşteptat, precum unii, sfârşitul vieţii, pentru a-I oferi lui Dumnezeu doar rămăşiţele puterii lor; ei s–au dat „mai întâi” Ei n-au început prin a–i sluji pe sfinţi, ci mai întâi s-au dat Domnului.

Această primă dăruire le-a atras după sine pe toate celelalte. Ei aparţineau şi apostolilor, pentru că aceştia erau slujitori ai Domnului. Era acest lucru dureros pentru macedoneni? Dimpotrivă! „Bucuria lor peste măsură de mare” putea însoţi o „mare încercare de necaz”, iar „sărăcia lor lucie” s-a schimbat în „bogăţia dărniciei” (v. 2). Ceea ce noi numim o povară, ei numeau un har (v. 4). Dumnezeu să ne ajute la aceeaşi consacrare cu bucurie înaintea Domnului nostru, Căruia avem privilegiul de a-I sluji prin slujirea alor Săi!