22 Decembrie 2022
Ascultați-mă, Iuda, și voi, locuitori ai Ierusalimului! Credeți în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; credeți pe profeții Lui și veți reuși.
2 Cronici 20.20
Lecții din viața lui Iosafat (6) – Cum să fim întăriți și să prosperăm
În ziua precedentă, Iosafat strigase la Domnul, iar răspunsul venise printr-un profet, care a spus că Domnul Însuși avea să lupte împotriva vrăjmașilor lor. La auzul acestor cuvinte, Iosafat și toată adunarea s-au plecat înaintea Domnului în închinare. Vedem că Iosafat a primit cuvântul Domnului fără să se îndoiască. Pentru el, totul era rezolvat, iar a doua zi de dimineață, Iosafat a încurajat tot poporul să nu se teamă, ci să se încreadă în Domnul. El le-a reamintit că aceasta este singura cale prin care pot fi întăriți și prin care pot prospera. Care este reacția noastră atunci când ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu? Îl credem, sau rămânem învăluiți într-un nor de îndoieli? Nu există siguranță, hotărâre, tărie, progres spiritual sau prosperitate, dacă nu îmbinăm acest Cuvânt cu credință.
Încrederea noastră în promisiunile lui Dumnezeu se vede și din acțiunile noastre. Care a fost planul de bătaie al lui Iosafat? Armata era acolo, însă nu citim că ar fi primit instrucțiuni specifice de urmat. Dăduse Domnul vreo instrucțiune? Prin urmare, pregătirea unui plan de rezervă era inutilă. Noi însă facem acest lucru deseori și îl numim prevedere, însă, în spatele lui, se ascunde lipsa noastră de încredere. La Iosafat nu vedem așa ceva. Armata era acolo, însă planul de bătălie era surprinzător: cântăreții trebuiau să-L „laude în sfântă splendoare” pe Domnul (2 Cronici 20.21). Biruința le-a fost dată atunci când au început să cânte și să laude. După ce vrăjmașii s-au măcelărit unii pe alții, prada de război a fost atât de mare, încât au fost necesare trei zile pentru a fi adunată.
Încrederea în promisiunile lui Dumnezeu este singura cale prin care putem prospera spiritual și prin care putem fi întăriți. „Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt” (Romani 15.13).
A. Leclerc
Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un fiu și-I vor pune numele „Emanuel”, care tradus înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
Matei 1.23
Dumnezeu este cu noi
În preajma sărbătorilor de iarnă, un învățător l-a întrebat pe un băiețel: „Ce îți dorești cel mai mult de Crăciun?”. Băiatul s-a gândit la tabloul înrămat de acasă, cu fotografia tatălui său la care ținuse așa de mult și care acum nu mai trăia, și a spus încet: „Cel mai mult mi-aș dori ca tata să iasă din ramă și să fie iarăși cu noi”. Cu aceste cuvinte, băiețelul a exprimat dorința profundă a omenirii, chiar dacă adesea este suprimată de alte idealuri și scopuri. Cu toții tânjim după siguranță și pace, după o mână vânjoasă care să ne poată scoate din necazul nostru.
Mult timp, oamenii au sperat că Dumnezeu va ieși din „rama” necunoscutului și că ne va întâmpina personal. Și tocmai aceasta s-a întâmplat acum 2000 de ani, când Dumnezeu a venit la noi în Isus Hristos. Noi nu suntem singuri într-o lume moartă și rece, nu suntem lăsați pradă unei sorți oarbe. Dumnezeu a devenit Om ca noi, în Isus Hristos. Dar, ca Om, El a fost fără păcat și de aceea a putut să devină Mântuitorul nostru.
Fie ca și gândurile noastre să se îndrepte spre Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ să ne arate cine și cum este Dumnezeu și să ne conducă la Dumnezeu! „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6).
Citirea Bibliei: Zaharia 9.1-17 · Marcu 14.12-26
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
EL ESTE UN DUMNEZEU AL RESTAURĂRII (3) – Fundația S.E.E.R. România
„Pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9)
Ți s-a întâmplat oare să spui: „Ce bine-ar fi dacă nu aș fi spus sau nu aș fi făcut cutare lucru!”?! Nu ești singurul; fiecare dintre noi are propriile regrete. Însă Dumnezeu dorește să învățăm din ele, nu să trăim cu ele. Biblia spune: „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9) Domnul Isus a purtat cununa de spini pentru ca noi să purtăm cununa neprihănirii, și să putem sta fără teamă înaintea lui Dumnezeu. „Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (Romani 5:1) Prin faptul că suntem socotiți neprihăniți prin credință, putem sta înaintea lui Dumnezeu și putem invoca promisiunile Sale. Ai o afacere care nu este profitabilă, sau care e pe cale să dea faliment?
Petru, pescarul, a trecut printr-o situație asemănătoare. Așa că Domnul Isus, Restauratorul, i-a zis: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejile!” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile. Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.” (Luca 5:4-7) Un singur cuvânt din partea Domnului Isus e de-ajuns ca să ajungi din pragul falimentului la spațiu suplimentar de depozitare! Domnul Isus i-a dat lui Petru mai mult decât a prevăzut el, și la fel poate face și cu noi!
Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: „Crede că vei primi mai mult decât te-ai așteptat, pentru că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al restaurării!”
de Jean Koechlin
2 Corinteni 7:2-12
Dragostea lui Hristos îl lega pe Pavel de corintenii săi (5.14). Această dragoste era tot atât de adevărată cât era de mare când le scrisese prima sa epistolă. În prezent, inima este în largul ei; el poate lăsa să vorbească liber afecţiunile sale. Aceia care ne avertizează şi ne mustră cel mai sever sunt adesea cei care ne iubesc cel mai mult. „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc” (Apocalipsa 3.19) ~ avea să spună Domnul unei Biserici falimentare.
Adunarea judecase răul din mijlocul ei, arătând astfel curăţie şi dreptate (v. 11): dacă tolerase un păcat îngrozitor, o făcuse din ignoranţă şi din neglijenţă. Corintenii au trebuit să se smerească pentru starea în care erau (stare care permisese apariţia acelui rău în mijlocul lor) şi să sufere o întristare după voia lui Dumnezeu.
Versetul 10 ne arată că simplul regret, ruşinea, remuşcarea nu sunt pocăinţa. Pocăinţa înseamnă a judeca vina noastră aşa cum o judecă Dumnezeu, înseamnă a recunoaşte răul şi a–l părăsi, indiferent dacă este vorba de fapte comise înainte sau după întoarcerea noastră la Dumnezeu (Proverbe 28.13). Pocăinţa este primul rod al credinţei. Şi, la rândul ei, produce „roade vrednice de pocăinţă”, aşa cum le spunea Ioan Botezătorul celor care veneau să fie botezaţi (Luca 3.8).
Mana Zilnica 