20 Decembrie 2022
Pentru că, atunci când erați robi ai păcatului, erați liberi față de dreptate. Deci ce rod aveați atunci în acele lucruri de care acum vă este rușine? Pentru că sfârșitul acelora este moarte.
Romani 6.20,21
Sclavia în care se găseau cândva credincioșii excludea pentru ei orice slujbă a dreptății, orice relație cu ea. Și ce roade aveau de pe urma faptelor lor? Ce le aduceau lucrurile pe care ei le practicau? Nimic altceva decât rușine și tristețe. Și sfârșitul acestora era moartea.
Într-adevăr, dacă există motive care să determine o umblare în sfințenie, atunci ele sunt adunate aici cu o putere și cu o înțelepciune demne de admirație. Se puteau oare sustrage credincioșii din Roma? Voiau ei, după ce harul îi eliberase din starea lor de dinainte, plătind un preț atât de mare, să se întoarcă la viața cea veche, cu efectele ei secundare atât de rușinoase și cu sfârșitul ei îngrozitor? Voiau ei să se supună din nou domniei păcatului? Imposibil! Nu, ci, „eliberați de păcat și devenind robi ai lui Dumnezeu”, aveau acum „rodul vostru spre sfințire, și sfârșitul: viață eternă” (versetul 22).
„Devenind robi ai lui Dumnezeu …” Cu aceasta apostolul ajunge desigur la punctul culminant al învățăturii din acest pasaj. Nu am fost aduși doar la a iubi și la a tinde spre dreptate, ci am intrat în relațiile cele mai apropiate. Doar Lui trebuie să-I dedicăm neîncetat toate puterile sufletului și ale trupului nostru. Nu ne-a fost dat un șir de legi ca îndreptar pentru umblarea noastră, ci I-am fost supuși Lui, așa cum S-a descoperit El pe Sine în întregul Său Cuvânt, Lui, a Cărui voie desăvârșită o înțelegem tot mai mult prin Duhul Său Sfânt și pe care învățăm să o împlinim prin har. Acesta este domeniul în care trebuie să se arate ascultarea noastră, fără limite sau bariere, umblând în El, având „rodul nostru spre sfințire, și sfârșitul: viața eternă”.
Ce schimbare fericită! Odinioară eram caracterizați de lucrările întunecate ale cărnii, acum putem aduce roada Duhului, lucruri cu mult mai plăcute decât cele pe care le dă legea (citiți Galateni 5.19-23). Mai devreme nu aveam niciun rod, doar gânduri, cuvinte și fapte rele, acum avem rod spre slava lui Dumnezeu și spre creșterea în sfințenie.
R. Brockhaus
Dar în strâmtorarea mea L-am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu. Din templul Lui, El mi-a auzit glasul și strigătul meu a ajuns înaintea Lui, până la urechile Lui.
Psalmul 18.6
Copilul pierdut (2)
Credinciosul Xi s-a îndreptat spre casă. Pe drum a îngenuncheat în zăpadă, ca să se roage încă o dată insistent pentru bebelușul dispărut. Deodată a auzit un bebeluș țipând. Se părea că sunetele veneau dintr-o fântână abandonată. Șocat, Xi a descoperit acolo o mică ființă, învelită într-o pătură, dar vânătă de frig. Era bebelușul furat – o fetiță. A fost aruncată, pentru că oamenii de la oraș doreau să cumpere numai băieți. Xi a alergat înapoi în sat, încălzind în brațele lui bebelușul.
Foarte mirați și plini de bucurie, locuitorii satului l-au însoțit pe bărbat la coliba părinților. „Cine este Dumnezeul Căruia te-ai rugat și care ți-a răspuns așa repede la rugăciune?”, a întrebat tatăl. În fața a treizeci de locuitori ai satului, Xi le-a răspuns: „Dumnezeul Căruia m-am rugat a venit pe pământ în urmă cu aproximativ două mii de ani, ca un Copilaș. Marele Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, Dumnezeul necuprins și atotputernic, a coborât la noi, pentru a ne smulge din puterea diavolului care vrea să ne ducă la pierzarea veșnică. Acest Dumnezeu dorește să ne facă fericiți pentru totdeauna în apropierea Lui. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.
În acea noapte, părinții L-au primit prin credință pe Domnul Isus Hristos.
Citirea Bibliei: Zaharia 7.1-14 · Marcu 13.28-37
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
EL ESTE UN DUMNEZEU AL RESTAURĂRII (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Vă voi răsplăti…” (Ioel 2:25)
Oricare ar fi lucrul pe care viața l-a luat de la tine, Dumnezeu ți-l poate da înapoi. Poate nu-ți va dărui exact ce-ți dorești, dar El îți va da tot ce este mai bun. Chiar și atunci când cazi sub mâna Sa corectoare din pricina neascultării, dacă te pocăiești, El te va reașeza într-un loc al binecuvântării.
S-ar putea să spui: „Cum rămâne cu timpul pe care l-am irosit, cu oportunitățile cărora le-am dat cu piciorul și cu dezastrul pe care l-am făcut din viața mea? Uneori mă întreb dacă nu cumva am căzut atât de jos încât nici Dumnezeu nu mă mai poate salva.” Nu, există speranță pentru tine!
Biblia spune: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă…” (Isaia 59:1) După ce a risipit tot ce a moștenit de la tatăl său, fiul risipitor s-a întors acasă, fără niciun ban în buzunar și plin de rușine. Își mai dorea doar să aibă de mâncare și un loc de muncă alături de ceilalți slujitori. Însă în clipa în care a spus „Iartă-mă!”, tatăl său i-a oferit cea mai bună haină, cel mai gras vițel, cele mai frumoase sandale, și un inel – ca semn al restaurării lui ca fiu în locul lui de drept ca membru al familiei. Chiar și sub greutatea zdrobitoare a Legii Vechiului Testament, cu porunci pe care nimeni nu le putea respecta, în totalitate, Dumnezeu a spus: „Dacă un om fură un bou sau o oaie şi îl taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată” (Exodul 22:1). Dacă Dumnezeu a dorit să facă lucrul acesta pentru cei ce trăiau sub Lege, și de partea greșită a crucii, cum nu va face El mult mai mult pentru cei pe care El i-a răscumpărat?!
Așadar, poți merge astăzi cu încredere la El, știind că El este un Dumnezeu al restaurării!
de Jean Koechlin
2 Corinteni 5:11-21
Pavel dorea cu înflăcărare gloria cerească (v. 2), dar în aşteptarea ei se străduia cu aceeaşi înflăcărare să fie plăcut Domnului (v. 9). Neavând nimic de ascuns nici lui Dumnezeu, nici oamenilor (v. 11), el nu mai trăia pentru sine însuşi; trup şi suflet, el era robul lui Hristos mort şi înviat pentru el (v. 15). Iar Domnul îl chemase ~ ca pe fiecare răscumpărat ~ la o slujbă foarte înaltă: aceea de ambasador al Dumnezeului suveran pentru a oferi lumii împăcarea din partea Sa. Pentru a se achita de această misiune şi pentru a–i convinge pe oameni, două mari motive făceau presiune asupra apostolului: grozăvia judecăţii ~ el cunoştea cât trebuie să ne temem de Domnul (v. 11) ~ şi dragostea lui Hristos pentru suflete, dragoste fără de care predicatorul cel mai elocvent n-ar fi altceva decât o aramă sunătoare (v. 14; 1 Corinteni 13.1).
Şi în ce mai constă mesajul împăcării? Hristos, singurul Om fără păcat, a fost identificat pe cruce cu păcatul însuşi, pentru a face ispăşire. Astfel, Dumnezeu a anulat, în har, păcatul care ne despărţea de El (v. 21). „Cele vechi s–au dus” (v. 17). Dumnezeu nu le mai repară (sau nu le mai cârpeşte). Aceasta n–ar fi demn de El. Lui Îi place să facă toate lucrurile noi. „Dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă” (v. 17).
Mana Zilnica 