25 Decembrie 2022
„Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine.” Iar aceasta o spunea arătând cu ce moarte urma să moară.
Ioan 12.32,33
Fiul Omului „înălțat” – în lumina Evangheliei după Ioan (3)
Aceasta este cea de-a treia și ultima ocazie în Evanghelia după Ioan în care se vorbește despre Fiul Omului ca fiind înălțat. Afirmația citată mai sus a venit ca răspuns la dorința unor greci de a-L vedea pe Domnul Isus (Ioan 12.21). Fiul Omului trebuia mai întâi să fie glorificat prin moartea Sa pe cruce (versetul 23). Se apropia ceasul când El avea să fie glorificat, iar Domnul era tulburat la gândul acestui lucru. Apoi avem o afirmație care i-a nedumerit pe unii: „Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine”. Înseamnă acest lucru că toți oamenii vor fi mântuiți, ca rezultat al morții lui Hristos pe cruce? Unii chiar au folosit acest verset pentru a promova doctrina falsă a universalismului.
Afirmația Domnului Isus poate fi înțeleasă în două feluri. În primul rând știm că în Evanghelia după Ioan se accentuează misiunea lui Hristos către întreaga lume – „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” (Ioan 3.16) și, de asemenea, că El avea „alte oi”, care nu erau din staulul iudaismului (Ioan 10.16) – pe când în Matei, în Marcu și în Luca, misiunea Sa este prezentată ca fiind cu precădere către poporul iudeu (Matei 10.5,6). Cuvântul „toți” din textul nostru face referire la faptul că scopul lui Dumnezeu era să-i mântuiască nu doar pe iudei, ci și pe cei dintre națiuni. Domnul Isus este Centrul de atracție pentru toți, nu doar pentru Israel.
În al doilea rând, toți vor fi trași la Dumnezeu în judecată, din cauză că Fiul Omului a fost înălțat – „orice genunchi se va pleca” (Filipeni 2.10). Într-adevăr, Domnul tocmai spusese: „Acum este judecata lumii acesteia” (Ioan 12.31). Fie în judecată, fie în mântuire, Dumnezeu va fi glorificat prin înălțarea Fiului Omului pe cruce. Să ne plecăm genunchiul în închinare înaintea Lui, astăzi!
B. Reynolds
Ce este omul, ca să Te gândești la el, și fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii și l-ai încununat cu slavă și cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrările mâinilor Tale; toate le-ai pus sub picioarele lui. Doamne, Stăpânul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!
Psalmul 8.4-6,9
Fiul lui Dumnezeu
Când Creatorul lumilor a intrat în lumea noastă, El a fost așezat într-o iesle. Lumea L-a respins pe Creatorul ei!
Nici mai târziu Fiul Omului nu a avut un loc unde să Se odihnească. „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul” (Luca 9.58).
Chiar și cel mai sărman om are un pat când moare. Domnul Isus a murit pe o cruce. Singurul Om drept de pe pământ a suferit chinul îngrozitor și dezonorant al răstignirii pe o cruce.
Pentru cine a luat Fiul lui Dumnezeu asupra Sa toate aceste suferințe? Pentru tine și pentru mine! – Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său Fiu iubit ca Om pe pământ și L-a dat la moarte, pentru a ne scăpa de la pierzare! Domnul Isus „S-a dat pe Sine Însuși pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege” (Tit 2.14).
Și cum se poate primi această mântuire? – Recunoscând că suntem pierduți, mărturisindu-I lui Dumnezeu păcatele noastre și acceptându-L prin credință pe Isus Hristos ca Mântuitor al nostru.
Citirea Bibliei: Zaharia 12.1-14 · Marcu 14.55-72
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SĂRBĂTOREȘTE NAȘTEREA DOMNULUI! (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul!” (Luca 2:11)
Cuvântul „a sărbători” înseamnă a se bucura, a găsi plăcere în ceva, a se desfăta, a aprecia.
Pastorul Jack Hayford (autor a peste 50 de cărți, scriitor a 600 de imnuri și coruri, inclusiv celebrul imn Majesty (în românește Glorie) scria: „Se fac așa de multe activități în numele Crăciunului, lucruri care nici nu-I fac plăcere și nici nu-L onorează pe Hristos. Așa că, mă trezesc că mă lupt cu superstiții religioase și datini strămoșești care intră în conflict cu celebrarea Crăciunului! Darurile, decorațiunile, pomii de Crăciun nu fac altceva decât să pângărească ceva sfânt; o asemenea celebrare nu este altceva decât o ipocrizie „sfântă”. Bradul de Crăciun a devenit un fel de expozeu. Prin intermediul acestui copac, noi vrem să spunem: „Credem în sărbătoare!” Noi slujim unui Dumnezeu care „ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele” (1 Timotei 6:17) și care de-a lungul istoriei a stabilit perioade sacre de ospețe și de „mare bucurie” (vezi 1 Cronici 29:22). Deși nimeni nu poate găsi o susținere biblică pentru bradul de Crăciun, noi ne adunăm în jurul lui cu bucurie. Vedem în ramurile sale vii un simbol al vieții veșnice pe care am primit-o prin moartea lui Hristos pe lemnul crucii. Venirea Lui pe pământ a dat la o parte moartea și a adus iertarea și speranța eternă. Luminile mărturisesc despre gloria Luminii lumii. Ornamentele reflectă măreția cu care bunătatea Sa ne împodobește viețile. Steaua radiază speranță, cu razele sale îndreptate spre cer, amintindu-ne că de acolo El va veni iarăși ca să ne ducă acasă.”
Așadar, dacă vă strângeți în jurul unui brad de Crăciun, să nu uitați că noi trebuie să-L sărbătorim pe Acela care a spus (Ioan 8:12): „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine… va avea lumina vieţii.”
de Jean Koechlin
2 Corinteni 9:1-15
Pentru a nu trăi regrete zadarnice în ziua secerişului, „să semănăm” neîngrădit acum, în timpul semănatului (v. 6; Luca 6.38; Deuteronom 15.10). Ceea ce Dumnezeu ne pune pe inimă, să facem, şi să facem cu bucurie. Pentru că lucrurile pe care le păstrăm pentru noi nu ne vor îmbogăţi şi ceea ce dăm nu ne va secătui niciodată (Proverbe 28.27)! Harul lui Dumnezeu ne va umple „întotdeauna în toate lucrurile”, însă nu cu tot ce ne–ar plăcea nouă, ci „având toată îndestularea” (v. 8).
Versetele 11-14 ne amintesc că generozitatea dezinteresată îi face pe cei ajutaţi să aducă mulţumiri lui Dumnezeu şi să se roage pentru cei care au dăruit. Pornind de la o întrebare pe care am putea–o considera de mică importanţă privind binefacerea, apostolul ştie să ne îndrepte gândurile spre subiectele cele mai glorioase: smerenia Domnului (cap. 8.9) şi darul de nepreţuit al lui Dumnezeu (v. 15). Să căutăm ca în detaliile mărunte ale vieţii noastre de zi cu zi să aplicăm adevărurile fericite ale credinţei! Astfel, o simplă masă, o întrunire de familie, un cadou făcut sau primit cu afecţiune sunt ocazii pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu şi pentru a gândi la Darul prin excelenţă pe care Dumnezeul dragostei l–a făcut lumii trimiţându–L pe Fiul Său (v. 15; Ioan 3.16).
Mana Zilnica 