28 Noiembrie 2022
Tu îi vei duce și îi vei sădi pe muntele moștenirii Tale, la locul pe care l-ai făcut locuința Ta, Doamne, locașul sfânt, Doamne, pe care mâinile Tale l-au întemeiat.
Exod 15.17
Pustia nu este un lucru absolut necesar, nici nu face parte din planurile lui Dumnezeu; ea nu este menționată atunci când evreii au fost scoși din Egipt (Exod capitolele 3, 6 și 15). Tâlharul de pe cruce n-a mai trebuit să treacă prin pustie; răscumpărarea l-a dus direct în paradis. Toate expresiile „dacă” din Noul Testament sunt în legătură cu călătoria și cu lupta și însoțesc făgăduința sigură a lui Dumnezeu, deoarece noi și (ca să ne exprimăm așa) Însuși Dumnezeu suntem puși la probă. Eliberarea este prin moartea împreună cu Hristos față de păcat (în Romani) și față de lume (în Coloseni). Dar pustia și Canaanul nu sunt același lucru cu așezarea în locurile cerești, iar aici omul este pus la probă în călătoria lui prin lume și în lupta în locurile cerești cu duhurile răutății.
Adesea omul responsabil este confundat cu omul răscumpărat. Răscumpărarea este întotdeauna absolută și perfectă. Omul responsabil, fie că a trecut Iordanul sau nu, este pus la încercare.
Pot să privesc răscumpărarea ca fiind deplină în Hristos și astfel în Hristos sunt adus la Dumnezeu. Și pot să privesc la ea ca la începutul punerii mele la probă. Pot să mănânc strugurii din Eșcol în pustie și să fug dinaintea cetății Ai în Canaan. Dar răscumpărarea mea este desăvârșită, la fel și așezarea în locurile cerești, în Hristos.
Este un lucru de o deosebită importanță să înțelegem că, prin răscumpărarea deplină săvârșită de Hristos, cei care sunt sfințiți au fost făcuți pentru totdeauna desăvârșiți și au fost acceptați în Cel Preaiubit. Dacă nu înțelegem acest lucru, atunci învățătura Scripturii este pierdută. Nu putem insista îndeajuns asupra necesității unei vieți sfinte a celui răscumpărat, dar Scriptura n-o folosește niciodată în detrimentul adevărului cu privire la răscumpărarea deplină și eternă.
J. N. Darby
„Veniți acum să ne judecăm”, zice Domnul. „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.”
Isaia 1.18
Îndură-Te de mine, păcătosul!
Atât timp cât suntem convinși, precum fariseul odinioară, de meritele noastre, nu putem fi îndreptățiți. Însă, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” și „sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat” (1 Ioan 1.9; 1.7).
Uneori întâlnim oameni care cred că în ziua judecății își vor găsi cuvintele potrivite pentru a se îndreptăți sau chiar pentru a se confrunta cu Dumnezeu. Cât de mult se amăgesc! Iov cel temător de Dumnezeu a recunoscut în urmă cu circa patru milenii: „Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur” (Iov 9.3). Aceasta se va adeveri în ziua judecății finale, când toți cei ce rămân neîmpăcați cu Dumnezeu vor sta înaintea marelui tron alb. Acolo nimănui nu i se va pune nicio întrebare; acolo nimeni nu va putea rezista, deoarece chiar și cerul și pământul vor „fugi” dinaintea Judecătorului (Apocalipsa 20.11).
Acum încă avem posibilitatea de a veni înaintea lui Dumnezeu cu o mărturisire sinceră a păcatelor. Să-I spunem doar atât: „O, Dumnezeule, îndură-Te de mine, păcătosul!”. El este gata să ne dea iertare și pace!
Citirea Bibliei: Cântarea Cântărilor 2.1-17 · Marcu 8.1-13
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SLUJITOR – LA DISPOZIȚIA DOMNULUI! – Fundația S.E.E.R. România
„Ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:6)
Cuvântul „rob” poate avea o conotație negativă, dar nu și în acest verset. Știind că presiunile și oamenii ne distrag atenția de la planul lui Dumnezeu, apostolul Pavel folosește cel mai puternic cuvânt posibil: doulos (care înseamnă „sclav” sau „slujitor”). El vrea să ne aducă aminte că noi trebuie să fim slujitori la dispoziția Domnului. Domnul Isus i-a iubit atât de mult pe oameni, încât El a murit pentru a-i răscumpăra! Dar lucrul acesta nu L-a împiedicat să spună „nu” atunci când a fost nevoie. Nu este niciodată o idee bună să le faci oamenilor pe plac ca să le aduci liniște și să le câștigi aprobarea, pentru că atunci altcineva (nu Dumnezeu!) este așezat pe „locul șoferului” în viața ta. Domnul Isus nu a acceptat să fie pus pe banca de rezerve, ci: 1) El a refuzat ca ideile altora despre ce este important să-L împiedice să Își împlinească misiunea; 2) Isus a recunoscut faptul că împlinirea voii lui Dumnezeu este mai importantă decât împlinirea așteptărilor tuturor; și 3) Isus și-a stabilit ca prioritate rugăciunea și timpul petrecut cu Tatăl, fără a fi deranjat de alții. A fost un lucru ușor? Nu, și nici pentru tine nu va fi ușor! La începutul lucrării Sale, când s-a răspândit vestea despre minunile Sale, „toată cetatea era adunată la uşă. El a vindecat pe mulţi…” (Marcu 1:33-34) Iar a doua zi dimineața, altă mulțime aștepta la ușa Sa! Și felul în care Isus le-a răspuns de data aceasta te-ar putea surprinde (Marcu 1:35-38): „Pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit, şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo. Simon şi ceilalţi care erau cu El s-au dus să-L caute; şi când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută.” El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.” Domnul Isus a fost un slujitor al lui Dumnezeu, iar tu – ca ucenic al Lui – trebuie să-I urmezi exemplul!
de Jean Koechlin
1 Corinteni 7:32-40; 8:1-13
A fi fără griji cu privire la lucrurile pământeşti, a avea inima ocupată exclusiv de interesele Domnului, căutând cum să placă Lui, a fi preocupat cu lucrarea pentru El fără distragere ~ iată avantajul slujitorului lui Dumnezeu care este necăsătorit, în raport cu cel căsătorit! Trebuie însă, ca şi Pavel, să fi primit aceasta ca un har.
În capitolul 8, Pavel se ocupă de cărnurile de la măcelărie, adesea oferite pe altarele păgâne înainte de a fi vândute pe piaţă. Pentru mulţi, acestea ridicau probleme de conştiinţă (comp. cu Romani 14). La noi în ţară, această problemă nu mai este de actualitate, însă îndemnurile de aici se aplică în toate cazurile în care riscăm să contrariem (să impresionăm în sens negativ) pe un alt credincios: un frate pentru care a murit Hristos.
Câte lucruri cunoşteau corintenii! „Nu ştiţi că”? ~ le repetă necontenit apostolul (vezi cap. 6.2,3,9,15,19). La ce le folosea însă această cunoştinţă? Numai la a se îngâmfa! Şi noi suntem pândiţi de acelaşi pericol, noi, care cunoaştem adesea atâtea adevăruri cu mintea, mai degrabă decât cu inima. Pentru ca cineva să cunoască „cum trebuie să cunoască” este nevoie să–L iubească pe Dumnezeu (v. 3). Şi, iubindu–L, să pună în practică ceea ce are privilegiul să ştie (Ioan 14.21,23).
Mana Zilnica 