Mana Zilnica

Când vei mânca și te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul Dumnezeul tău, pentru țara cea bună pe care ți-a dat-o. Vezi să nu uiți pe Domnul Dumnezeul tău.

Deuteronom 8.10,11

Pâinea noastră cea de toate zilele

Într-o mare fabrică era pauza de prânz. Angajații savurau mâncarea de la cantina fabricii sau sandvișurile aduse de acasă. Unii citeau ziarul, iar alții discutau despre noile evenimente din politică sau din sport. În încăpere era multă gălăgie, ici-colo se auzeau râsete, era o atmosferă degajată.

Numai unul dintre angajați și-a plecat capul pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu, Creatorul său, într-o scurtă rugăciune pentru darurile de mâncare. În jurul lui, priviri mirate! Unii au zâmbit batjocoritor. Rugăciunea celui credincios nu se potrivea în acel cadru.

Cine se mai gândește astăzi de unde vine „pâinea noastră cea de toate zilele”? Nu ne-am câștigat-o noi înșine?

Din când în când, prețurile alimentelor cresc drastic în unele regiuni aflate în criză, dar câteodată chiar și în lumea întreagă. De aceea oamenii de știință și politicienii ne avertizează cu privire la o foamete la nivel mondial. Să cugetăm că noi, ca și creaturi, suntem dependenți de Dumnezeu și de bunătatea Lui; să-I mulțumim Lui pentru tot binele pe care ni-l dă; să folosim cu grijă alimentele, ca să nu se piardă nimic; să-i ajutăm pe cei care suferă de sărăcie și de foame!

Citirea Bibliei: Iov 33.1-22 · Fapte 15.30-41

coordonatori Bob & Debby Gass

„NOCTURNELE” VIEȚII (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Iar voi… umblaţi în lumina focului vostru și în tăciunii pe care i-ați aprins…” (Isaia 50:11)

Când întunericul în care te afli este îngăduit de Dumnezeu, nu încerca să-ți creezi propria lumină. Avraam a decis să-și aprindă propriul foc când promisiunea lui Dumnezeu de a-i da un moștenitor nu s-a materializat suficient de repede. Sătul să mai aștepte, s-a hotărât să acționeze – devenind tatăl lui Ismael și a ajuns să creeze probleme care durează și vor dura generații la rând! Dumnezeu promisese să elibereze Israelul, dar Moise și-a luat asupra sa sarcina de a face lucrurile așa cum credea el de cuviință. Prin urmare, a ucis un sclav egiptean și a petrecut următorii 40 de ani în pustie (vezi Exodul 2:11-15). Petru a promis că-L va urma pe Hristos în închisoare și până la moarte (vezi Luca 22:33), dar pentru că nu a așteptat instrucțiuni, a bravat și a retezat urechea unui om nevinovat.

Când te afli în întuneric datorită planului divin, nu trebuie să te temi – Dumnezeu te va scăpa! De unde atâta siguranță? Pentru că Biblia ne oferă mari promisiuni: „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric” (Psalmul 112:4) sau „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.” (Psalmul 30:5). Cele 40 de zile pe care le-a petrecut Moise singur pe munte, timpul petrecut de Ilie pe Muntele Horeb, și anii în care a stat apostolul Pavel în deșertul Arabiei nu au fost experiențe pierdute; ele au făcut parte din planul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină” (Matei 10:27).

Să observăm două lucruri în acest verset:

În cele mai rele clipe ale tale, Dumnezeu îți descoperă cele mai frumoase perspective.
) Lumea te va asculta, pentru că ți-ai câștigat „dreptul de a vorbi.” Așa că stai liniștit și lasă-L pe Dumnezeu să te învețe lucruri care pot fi învățate numai în „nocturnele” vieții!

de Jean Koechlin

Ioan 21:1-14

Numai şapte ucenici sunt prezenţi la întâlnirea pe care Isus le–o fixase în Galileea (Matei 26.32; 28.7). Şi din nou pare să fi uitat ce aşteptau. Simon Petru, pe care Domnul îl făcuse totuşi pescar de oameni, se întoarce la vechea lui îndeletnicire. Ce să fie de mirare că, „în noaptea aceea, n–au prins nimic”? Cum ar putea fi rodnică munca făcută după propriile gânduri şi departe de prezenţa Domnului? El îi prevenise că, despărţiţi de El, nu vor putea face nimic (cap. 15.5). Când însă El este cu ei, totul se schimbă. Partea dreaptă a bărcii nu are faţă de partea stângă decât un singur (dar esenţial) avantaj, anume că Isus le-o indicase.

Are loc întâlnirea cu Stăpânul care pregătise totul mai dinainte pentru slujitorii Săi obosiţi. Deşi n–avusese nevoie de peştele lor (v. 9), totuşi El nu dispreţuieşte niciun rod al muncii lor (v. 10), ci îi numără cu exactitate (v. 11).

Dragi prieteni, cât de des, ca şi aceşti ucenici, uităm de măreaţa şi de apropiata noastră întâlnire! De câte ori, de asemenea, în mijlocul circumstanţelor noastre, în eşecuri, ca şi în succese, ar trebui să‑L putem distinge mai repede pe Cel care ne vorbeşte şi să recunoaştem: „Este Domnul” (v. 7)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

21 aug. 2022

21 August 2022

A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeul și Tatăl Său: a Lui fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin.

Apocalipsa 1.5,6

Doxologiile din Noul Testament (16) – El ne iubește și ne-a spălat de păcate

Apocalipsa este plină de detalii profetice, însă nu acesta este subiectul ei, ci Isus Hristos revelat ca Moștenitor de drept și Cârmuitor al tuturor lucrurilor. Cartea pecetluită cu șapte peceți va fi dată Mielului de către Dumnezeu Tatăl (Apocalipsa 5.1-7; Psalmul 2.8,9). Această carte conține descoperirea scopului și planului lui Dumnezeu cu privire la pământ – revelându-L pe Moștenitorul care are drept asupra tuturor lucrurilor. Judecățile sunt scrise în carte, fiindcă pământul trebuie curățit de fărădelege înainte ca Împărăția glorioasă să fie revelată (Apocalipsa 6.1-17; Matei 13.41-43).

În versetul de astăzi, înainte ca evenimentele scrise în carte să se desfășoare, vedem Adunarea descrisă ca o împărăție de preoți, care nu pot rămâne în tăcere. Evenimentele care urmează să fie revelate nu-i implică în mod direct pe acești preoți, ci implică pe Israel și națiunile pământului. Totuși, ei nu pot rămâne în tăcere, ci Îl laudă pe Domnul lor. Este ca atunci când un mare general se pregătește să participe la o paradă a armatei victorioase, iar soția și copiii săi exclamă cu mândrie: «Acesta este soțul meu!» și «Acesta este tatăl nostru»! În același fel, Adunarea poate spune: «Această Persoană măreață este Cel care a murit pentru noi»!

Noi spunem deci cu toții: „A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său”. Observați timpul prezent folosit aici: „ne iubește”. Este adevărat că El „m-a iubit” și că „a iubit Adunarea” (Galateni 2.20; Efeseni 5.25), însă de asemenea este un adevăr binecuvântat faptul că El ne iubește, în prezent și în mod continuu. El ne-a spălat în sângele Său prețios! Fiind o împărăție de preoți, nu trebuie să așteptăm să ajungem în cer pentru a-L lăuda – „A Lui fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin.”

B. Reynolds

A ales seminția lui Iuda, Muntele Sionului, pe care-l iubește. A ales pe robul Său David.

Psalmul 78.68,70

Un loc și o persoană

În Vechiul Testament găsim un loc și o persoană care aveau o importanță deosebită pentru Dumnezeu.

Locul pe care Îl iubea Dumnezeu era Sionul, muntele harului. Acolo era templul din Ierusalim, unde Dumnezeu Se descoperea. Pe acest munte, Dumnezeu Își va avea locuința și în viitor. Atunci oamenii vor merge la Ierusalim pentru a-I sluji Dumnezeului celui viu.

Persoana aleasă de Dumnezeu ca împărat peste poporul Său a fost David: „Am găsit pe David … om după inima Mea, care va împlini toată voia Mea” (Fapte 13.22). David Îl reprezintă pe Hristos, care va domni ca Împărat peste poporul Israel și îl va binecuvânta.

Și în Noul Testament găsim un loc și o persoană. Domnul Isus spune în Matei 18.20: „Acolo unde doi sau trei sunt adunați pentru Numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”. Acesta este locul: unde doi sau trei se adună în Numele Său. Persoana este Isus Hristos în mijlocul celor credincioși.

Cunoașteți voi acest loc unde Domnul Isus este punctul central? Apreciați voi privilegiul de a fi strânși în Numele Său? În acest loc, Dumnezeu a promis binecuvântările Sale. Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu care a devenit Om, este Persoana peste care se odihnește toată plăcerea Tatălui, pentru că El a împlinit până la sfârșitul vieții Sale voia divină.

Citirea Bibliei: Iov 32.1-22 · Fapte 15.13-29

coordonatori Bob & Debby Gass

„NOCTURNELE” VIEȚII (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate… Eu… Domnul care te chem pe nume…” (Isaia 45:3)

Uneori Dumnezeu nu ne spune de ce se întâmplă anumite lucruri, pentru că El dorește să știm în Cine ne-am pus încrederea!

În Psalmul 23, David începe prin a vorbi despre Dumnezeu: „Domnul este Păstorul meu”… și ajunge să vorbească cu El: „Tu ești cu mine.” Ce s-a întâmplat pe parcurs? David a învățat că indiferent cât de întuneric este pe drum, Domnul este alături de noi ca să ne conducă. El a descoperit că e mai bine să treci prin vale cu Dumnezeu, decât să stai pe vârf de munte singur. Dumnezeu nu ne luminează mereu cărarea, însă El promite: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca” (Isaia 43:2). Când ai impresia că mai jos de atât nu se poate, sau că te-ai afundat până peste cap, invocă această promisiune a Lui!

Iov a avut multe întrebări fără răspuns, dar când a început să înțeleagă diferența dintre rațiune și relație, el i-a mărturisit lui Dumnezeu: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut” (Iov 42:5).

Când nu găsești nicio explicație, nu presupune că întunericul este întotdeauna lucrarea diavolului. Uneori, e unul dintre cele mai bune instrumente prin care Dumnezeu te învață. „Într-a patra strajă din noapte, a mers la ei umblând pe mare… Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă şi au ţipat, pentru că toţi L-au văzut şi s-au înspăimântat… Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriți.” (Marcu 6:48-51) Ajungi să-L cunoști pe Domnul atunci când treci cu El prin furtuni.

Psalmistul a spus: „nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunericul ca lumina.” (Psalmul 139:12). Așadar, în loc să fugi de problemele tale, mai bine roagă-L pe Dumnezeu să-ți dezvolte acea „vedere nocturnă” și să-ți arate „vistierii ascunse și bogăţii îngropate”!

de Jean Koechlin

Ioan 20:19-31

Este seara unei minunate zile întâi a săptămânii. Potrivit promisiunii Sale, Mântuitorul înviat Se prezintă în mijlocul ucenicilor Săi adunaţi (cap. 14.19). Le arată în mâinile şi în coasta Sa „dovezi” garantate că este făcută pacea lor cu Dumnezeu (Fapte 1.3). El suflă peste ei viaţa cea nouă (comp. cu Geneza 2.7 şi cu 1 Corinteni 15.45) şi îi trimite să vestească, acelora care cred, iertarea de păcate (v. 23).

În acea duminică, Toma lipsise de acolo. Iar când ceilalţi ucenici îl anunţă: „L–am văzut pe Domnul” (v. 25), inima lui rămâne rece şi necredincioasă. Şi câţi copii ai lui Dumnezeu nu se privează cu uşurinţă de preţioasa strângere în jurul Domnului Isus, poate pentru că, în străfundul inimii lor, nu cred cu adevărat în prezenţa Lui! Toma reprezintă rămăşiţa iudaică care, mai târziu, văzându–L, Îl va recunoaşte pe Domnul şi Dumnezeul său. „Ce sunt rănile acestea în mâinile Tale?”, vor întreba ei (Zaharia 13.6). Partea binecuvântată a răscumpăraţilor din perioada actuală este însă de a crede fără să fi văzut încă (1 Petru 1.8). Pentru acest scop au fost scrise aceste lucruri, nu numai pentru a fi citite, ci pentru a fi crezute! Credinţa noastră, întemeiată pe Scripturi, trebuie să şi–L însuşească pe Cel care dă viaţa şi care este Fiul lui Dumnezeu (v. 31).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

20 aug. 2022

20 August 2022

Dacă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem comuniune unii cu alții și sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.

1 Ioan 1.7

Cât de mult ne rătăcim când ne imaginăm că ar fi un semn de spiritualitate să fim preocupați cu păcatele noastre! Poate oare păcatul (sau păcatele) să fie temelia sau motivul comuniunii noastre cu Dumnezeu? Cu siguranță, nu! Atât timp cât înaintea noastră este păcatul, comuniunea trebuie să fie întreruptă. Părtășia poate fi doar „în lumină”; și, fără îndoială, în lumină nu este niciun păcat. Acolo nu se vede nimic altceva decât sângele care ne-a înlăturat păcatele și care ne-a apropiat de Dumnezeu și, de asemenea, Avocatul care ne ține în această apropiere. Păcatul a fost nimicit pentru totdeauna din scena în care Dumnezeu și închinătorul stau în părtășie sfântă. Care a fost obiectul părtășiei dintre fiul risipitor și tatăl său? Au fost zdrențele fiului sau roșcovele din „țara îndepărtată”? În niciun caz! Nu a fost nimic din ceea ce fiul a adus cu el. Această părtășie a fost bazată pe ceea ce a oferit dragostea bogată a tatălui – „vițelul îngrășat”.

Nu trebuie să credem nicio clipă că adevărata smerenie se recunoaște sau se dezvoltă prin preocuparea intensă cu păcatele noastre. Acționând în acest fel, ne putem induce o stare posomorâtă și abătută; dar smerenia adevărată și profundă își are sursa în alt loc. Când anume a devenit fiul risipitor un om smerit: atunci când „și-a venit în fire” în țara îndepărtată, sau când se afla în brațele și în casa tatălui? Nu este evident că harul, cel care ne înalță pe cele mai înalte culmi ale părtășiei cu Tatăl, este singurul care ne poate conduce la cea mai profundă și mai reală smerenie? Fără îndoială! Umilința care izvorăște din înlăturarea păcatelor noastre este mult mai profundă decât cea care izvorăște din descoperirea lor. Prima ne pune în legătură cu Dumnezeu; cea de-a doua, cu noi înșine. Calea pentru a fi cu adevărat smeriți este să umblăm cu Dumnezeu, având înțelegerea și puterea relației în care El ne-a așezat. El ne-a făcut copiii Săi; iar dacă vom umbla ca atare, vom fi smeriți.

C. H. Mackintosh

Dacă numai în viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai de plâns dintre oameni.

1 Corinteni 15.19

18 ani – viața tocmai începuse…

Avea 18 ani și acum era pe moarte. Diagnosticul său era unul nemilos: leucemie. 18 ani – viața tocmai începuse… urma să dea bacalaureatul. Dorea să studieze medicina, pentru a merge apoi ca medic în misiune. Și acum? Totul se terminase înainte să înceapă.

Vă puteți închipui situația băiatului? El stătea pe pat bolnav și palid, fără speranță de viață. Era trist, dar nu deznădăjduit. Știa bine că viața lui este în mâna Dumnezeului Atotputernic și trăia cu siguranța pe care numai Dumnezeu o poate da; nu siguranța însănătoșirii, cu toate că ar fi dorit să mai trăiască. Nu, ci siguranța lui avea în vedere viața de după moarte.

A murit într-o dimineață… Pe patul lui se afla un bilețel, pe care cu greutate scrisese ultimele cuvinte. Erau următoarele versuri:

„Pe Tine Te doresc. / Cunoști a inimii dorință,

Mă vezi, mă scapi din suferință.

Aproape Tu îmi ești. / Pe Tine Te doresc”.

Așa a murit un tânăr de 18 ani care avea înainte viața. Știa că are un viitor, chiar dacă viața sa pe pământ avea în curând să se sfârșească.

„Dacă se poate muri cu o asemenea speranță, atunci se poate și trăi cu ea fericit”, sunt cuvinte care au fost probate de credincioși fără număr.

Citirea Bibliei: Iov 31.1-40 · Fapte 15.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

„NOCTURNELE” VIEȚII (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului…” (Isaia 50:10).

Dumnezeu ne promite pacea, însă nu ne promite o navigare lină pe valuri sau imunitate față de problemele vieții. Înțelegem din Biblia că „te poți teme de Domnul, și cu toate acestea să umbli în întuneric.” Iov a trăit o viață exemplară, și cu toate acestea a pierdut totul. Necăjit și uimit, el a strigat: „Mi-a tăiat orice ieşire şi nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele” (Iov 19:8). Ieremia, după ce a predicat unui popor răzvrătit care l-a bătut și l-a aruncat în închisoare, a strigat: „O… de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!” (Ieremia 9:1). Apostolul Pavel a suferit atât de mult, încât a afirmat că „nici nu mai trăgea nădejde de viaţă” (2 Corinteni 1:8).

Credința este ca un film fotografic: se developează în întuneric. Zilele întunecate ne fac să ne sprijinim pe Dumnezeu și să ne apropiem mai mult de el. Edward Mote a scris cuvintele cunoscutului imn: „Deși-I ascunsă fața Sa, cu milă mă va-nconjura/Și orice vifor de-ar veni pe Stâncă sigur eu voi fi!/Zidesc pe Stâncă, pe Hristos, nicicând pe malul nisipos!” E mai ușor să-L lauzi pe Dumnezeu când ești sănătos și facturile îți sunt plătite. Dar când lumina se preface brusc în întuneric, doar atunci descoperi din ce este făcută credința ta, și în ce ți-ai pus cu adevărat încrederea. În astfel de perioade ale vieții dezvoltăm „vederea nocturnă!”

de Jean Koechlin

Ioan 20:1-18

Cea dintâi persoană care se grăbeşte spre mormânt în această glorioasă dimineaţă a Învierii este Maria din Magdala, femeia din care Domnul scosese şapte demoni (Marcu 16.9). Dar cineva i–o luase înainte, pentru că piatra este deja rostogolită. Ea le dă de ştire lui Petru şi lui Ioan, iar aceştia, la rândul lor, aleargă la mormânt, găsesc acolo dovezile strălucite ale învierii şi apoi „se întorc la ei [acasă]”. Cât despre Maria, ea nu poate pleca. Absorbită cu totul de gândul de a-L regăsi pe Mântuitorul ei preaiubit (v. 13), nici chiar prezenţa îngerilor nu pare a o surprinde.

Isus nu poate să lase o asemenea afecţiune fără răspuns. Şi cât de mult sunt depăşite aşteptările Mariei! Un Mântuitor viu vine la ea, o cheamă pe nume şi îi încredinţează un mesaj de cea mai înaltă valoare. Pentru că „ataşamentul personal faţă de Hristos este mijlocul de a avea o înţelegere reală” (J.N.D.)! Isus îi dă Mariei misiunea de a le transmite „fraţilor” Săi că, departe de a fi un mijloc care să despartă, crucea Lui stă la baza unor legături cu totul noi. Fapt inestimabil, Tatăl Său a devenit Tatăl nostru şi Dumnezeul Său, Dumnezeul nostru. Isus ne-a introdus pentru totdeauna în aceste relaţii fericite, spre bucuria inimii Lui, a Tatălui şi a noastră (Psalmul 22.22; Evrei 2.11,12).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 aug. 2022

19 August 2022

Veniți, fiilor, ascultați-mă: vă voi învăța temerea de Domnul. Cine este omul căruia îi place viața, care iubește zilele, ca să vadă binele? Păzește-ți limba de rău și buzele de a rosti viclenie. Depărtează-te de rău și fă binele, caută pacea și urmărește-o. Ochii Domnului privesc spre cei drepți și urechile Lui sunt deschise la strigătul lor. Fața Domnului este împotriva celor care fac răul, ca să le șteargă amintirea de pe pământ.

Psalmul 34.11-16

Acest pasaj ne arată legătura dintre cuvintele bune și zilele bune. Ne bucurăm de îndurările lui Dumnezeu în măsura în care ne păzim limba de rău și buzele de la a rosti viclenie. Prin urmare, cuvintele bune ne conduc la fapte bune și la motivații pașnice. O astfel de viață Îl onorează pe Domnul, care răspunde cu credincioșie la orice strigăt după ajutorul Său.

Să privim acum la titlul psalmului. Această introducere divin inspirată ne descoperă că psalmul este o mărturisire a lui David, „când s-a prefăcut [și-a schimbat purtarea] înaintea lui Abimelec, care l-a alungat, și el a plecat”. David căutase refugiu printre filisteni, însă, când s-a simțit în nesiguranță acolo, s-a prefăcut că era nebun, pentru a putea scăpa. Ce rușine, ca împăratul uns al Domnului să se prefacă, cu viclenie, a fi ceea ce nu era, tăgăduindu-și identitatea! Totuși, acest psalm este unul de laudă, care arată că David s-a pocăit și că a fost restabilit înaintea Domnului, care niciodată nu-l părăsise, în ciuda căderilor lui.

Apostolul Petru, călăuzit de Duhul, citează aproape întreg pasajul de mai sus în prima sa epistolă (1 Petru 3.10-12). Omul care, cu blesteme și cu jurăminte, își tăgăduise identitatea, negând orice asociere cu Domnul său preaiubit, a găsit un refugiu în acest psalm. Ni-l putem imagina plângând atunci când s-a văzut pe sine în titlul psalmului, apoi bucurându-se privind la lecțiile oferite de credincioșia lui Dumnezeu, așa cum David le descrie.

Citirea Scripturii nu trebuie să fie un exercițiu academic, ci unul personal. Duhul lui Dumnezeu folosește Scriptura pentru a ne instrui și pentru a ne restabili sufletul.

S. Campbell

Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu.

Romani 8.28

Spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu

În timpul celui de-al cincilea an al domniei reginei Maria I a Angliei (1516-1558), vestitorii evangheliei au îndurat grele persecuții. Mulți dintre ei au murit arși pe rug. Și Bernard Gilpin (1517-1583) urma să aibă un astfel de sfârșit.

Episcopului Bonner din Londra i-a fost prezentată o acuzație împotriva lui Gilpin care conținea treizeci de puncte. Bonner a obținut un mandat de arestare de la regină și a cerut ca Gilpin să fie adus la Londra din orașul Houghton-le-Spring din nord-estul Angliei unde trăia. Gilpin își pusese viața în slujba Domnului și a evangheliei și era gata să treacă și prin moarte. Pentru că se știa în mâna lui Dumnezeu, privea cu mare liniște arestarea și interogatoriul lui de la Londra. El s-a rugat pentru putere, ca să poată suporta toate durerile spre onoarea lui Dumnezeu.

Pe drumul lung spre Londra, la un moment dat Gilpin și-a rupt piciorul, iar călătoria a fost întreruptă pentru un timp mai îndelungat. Oamenii episcopului îl cunoșteau foarte bine pe Gilpin și știau că acesta era convins că acelora care Îl iubesc pe Dumnezeu toate lucrurile le servesc spre binele lor. Batjocorind, se întrebau la ce folosește ruperea piciorului. Dar au aflat curând, pentru că, în timpul șederii cauzate de ruperea piciorului, regina Maria a murit. Persecuția credincioșilor a luat sfârșit și Gilpin s-a putut întoarce acasă.

Citirea Bibliei: Iov 30.1-31 · Fapte 14.19-28

coordonatori Bob & Debby Gass

PREGĂTEȘTE-TE PRIN RUGĂCIUNE! – Fundația S.E.E.R. România

„Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!” (Matei 26:40)

În grădina Ghetsimani, Domnul Isus „a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine! Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” (Matei 26:40-41)

Doar câteva ore îl mai despărțeau pe Domnul Isus de cruce, și le ceruse ucenicilor Săi să se roage pentru El. Imaginează-ți dezamăgirea Lui, când i-a găsit dormind! Poate că nu se odihniseră suficient cu o seară înainte. Poate erau epuizați după o zi grea de muncă… sau apăsați de întristare… Toți am fost victime ale moleșelii, așa că nu ar trebui să fim surprinși că au adormit… și totuși, suntem! Suntem șocați pentru că era o noapte atât de importantă. Acea noapte, mai mult decât oricare alta, necesita disciplina rugăciunii. Însă ucenicii au ratat prilejul vieții lor de a-L încuraja și de a-L întări pe Isus Hristos când a avut mai mare nevoie! Ei au ratat ocazia de a se întări și pe ei înșiși. Satan știe că dacă te poate ține departe de rugăciune, vei fi lipsit de putere. El este maestru în distragerea atenției! Gândește-te cât de adesea îți fură din timpul tău cu Dumnezeu folosindu-se de lucruri precum televizorul, telefonul, Internetul, dezordinea din casă, lista de lucruri de făcut, mintea ta care o ia razna, și pleoapele grele.

Timpul tău cu Dumnezeu nu trebuie să fie ceva ce încerci din răsputeri să integrezi în programul tău; trebuie să fie o prioritate, altfel – nu se va întâmpla niciodată! Biblia ne spune: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” (Matei 26:41). Nu știi ce îți va aduce ceasul, dar prin rugăciune și petrecând timp în Cuvântul lui Dumnezeu, îți poți pregăti inima pentru orice îți rezervă viața!

de Jean Koechlin

Ioan 19:31-24

Venind să le zdrobească picioarele crucificaţilor, ca să isprăvească cu ei, soldaţii constată că pentru Isus nu mai e nevoie; El este deja mort. În ce-l priveşte pe tâlharul pocăit, brutalitatea acestora face să se împlinească cuvântul Domnului: „Astăzi vei fi cu mine în paradis” (Luca 23.43). Unul dintre soldaţi însă nu se teme să profaneze printr-o lovitură de lance trupul Domnului (Zaharia 12.10). La această ultimă insultă răspunde un minunat semn al harului: Sângele ispăşirii şi apa de curăţire curg din coasta Sa străpunsă.

Apoi are loc înmormântarea minunatului nostru Mântuitor. Dumnezeu a pregătit doi ucenici pentru a da trupului Fiului Său onoarea vestită de Scripturi (Isaia 53.9). Iosif şi Nicodim nu avuseseră până atunci curaj să ia poziţie pentru El în mod deschis. În prezent însă, treziţi de grozăvia crimei neamului lor, înţeleg că, păstrând tăcerea, şi–ar fi arătat solidaritatea cu ei. Dragi credincioşi, să nu uităm niciodată că lumea în care trăim L-a răstignit pe Mântuitorul nostru. Tăcerea noastră sau complacerea cu ucigaşii Săi sunt echivalente cu tăgăduirea Lui. Din contră, este momentul să ne facem cunoscuţi cu curaj ca fiind ucenicii Lui.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 aug. 2022

1 Comment

17 August 2022

Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5.8

Dragostea lui Dumnezeu (2)

Ce Dumnezeu minunat! Această dragoste îi învinge pe cei mândri și orgolioși, îi câștigă pe cei săraci și neajutorați și încălzește inimi reci, indiferente. Ea dăruiește pace și bucurie inimii copiilor și umple lăuntrul oamenilor cu o admirație plină de adorare. A mărturisi, a cânta și a spune despre ea este cea mai recunoscătoare misiune a făpturii răscumpărate. Ce sunt cele mai înalte și mai nobile rezultate ale înțelepciunii omenești în comparație cu această dragoste? Doar o ceață răcoroasă și întunecată, pe lângă razele soarelui dătătoare de viață și căldură! Da, pe când eram încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi!

Dacă este așa, dacă dragostea a lucrat așa pe când eram noi încă păcătoși, cu cât mai mult, „fiind îndreptățiți acum prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânie!” (versetul 9). Urmarea este cât se poate de simplă și de convingătoare, dar apostolul o adâncește și o extinde, adăugând: „Pentru că, dacă, fiind vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, fiind împăcați, vom fi mântuiți prin viața Lui” (versetul 10). Dacă moartea Fiului lui Dumnezeu a adus dușmanilor lui Dumnezeu împăcarea cu El și i-a salvat de mânia care va veni peste acest pământ și peste locuitorii lui, oare nu îi va salva cu atât mai mult viața Sa pe cei împăcați, pe care Hristos îi numește prieteni și frați? Dacă un Hristos murind a adus viață și mântuire păcătoșilor, îi va lăsa oare un Hristos viu, aflat la dreapta măreției lui Dumnezeu, să piară pe cale pe cei pe care i-a adus într-o astfel de relație nouă, sfântă, cu Dumnezeu, plătind un preț atât de scump?

Dragostea în sine nu ne putea salva de mânia dreaptă a lui Dumnezeu; trebuia ca ea să creeze mai întâi, prin jertfa singurului Fiu preaiubit, temelia dreaptă pe care să poată acționa față de noi în har. Aceasta a făcut El, lucrarea este împlinită, Dumnezeu fie lăudat în veci!

R. Brockhaus

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el.

1 Ioan 4.16

„De ce nu-L iubiți pe Domnul Isus?”

O fetiță l-a întâlnit odată pe stradă pe un bărbat ateu și i s-a adresat: „De ce nu-L iubiți pe Domnul Isus?”. Bărbatul s-a uitat mirat la micuță. Dacă n-ar fi fost un copil cel ce stătea în fața lui, ar fi avut un răspuns potrivit! Fiindcă n-a primit un răspuns, ea l-a mai întrebat o dată: „Vă rog să-mi spuneți, de ce nu-L iubiți pe Domnul Isus și de ce nu credeți în Dumnezeu și în Cuvântul Său?”. Bărbatul a fost foarte șocat. Fără să spună un cuvânt, a pornit mai departe. Dar auzea mereu întrebarea: „De ce nu-L iubiți pe Domnul Isus?”.

Seara acasă s-a dus devreme la culcare, pentru că spera să nu-și mai amintească în somn de această întrebare. Însă ea l-a urmărit până noaptea târziu! Către miezul nopții a căutat în bibliotecă după Noul Testament, a răsfoit prin el și a început să citească Evanghelia după Ioan. Interesul său creștea cu fiecare pagină. Inima lui tare s-a deschis mesajului pe care i-l adresa Cuvântul lui Dumnezeu și și-a recunoscut starea pierdută. A înțeles că Domnul Isus a venit ca Mântuitor al lumii, că a suferit și a murit și pentru el. A căzut apoi pe genunchi, a cerut iertare pentru păcatele lui și s-a căit de toată împotrivirea sa. Înainte să înceapă următoarea zi, pacea și bucuria umpleau inima sa și a recunoscut fericit: „Acum și eu Îl iubesc pe Domnul Isus!”.

Citirea Bibliei: Iov 28.1-28 · Fapte 13.42-52

coordonatori Bob & Debby Gass

SLUJITORUL ȘI MARTORUL SĂU – Fundația S.E.E.R. România

„M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor…” (Faptele Apostolilor 26:16).

Slujitorul se concentrează pe a face voia stăpânului său, iar martorul depune mărturie despre ceea ce a văzut și a experimentat personal. În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, tu ești chemat să fii și una și alta. Să ne uităm la fiecare în parte.

1) Ca slujitor al lui Dumnezeu, urechile tale trebuie să fie sensibile la mesajul Lui despre ce dorește El să faci, când dorește să faci și cum dorește El să faci. Înfăptuirea voii Sale trebuie să fie lucrul cel mai important din agenda ta zilnică.

2) Ești martorul Său. Valoarea unui martor depinde de cât de aproape a fost de evenimentul care s-a produs și de ceea ce a văzut. Evanghelistul Ioan scrie: „ce am văzut cu ochii noştri… şi ce am pipăit cu mâinile noastre… mărturisim…” (1 Ioan 1:1-2). Să ne aducem aminte de proverbul: „Cine se aseamănă se adună.” Adică, dacă petreci timp cu Domnul Isus în fiecare zi, ceilalți vor vedea și vor fi influențați de viața ta. Biblia spune: „Cel înţelept câştigă suflete” (Proverbele 11:30). Când vorbim de împărtășirea credinței, trebuie să dai dovadă de înțelepciune, de tact și de bunătate. Probabil mulți dintre cei cu care te întâlnești au avut cel puțin o experiență neplăcută cu creștinii sau cu biserica, deci trebuie să fii „înțelept.” Și cum faci lucrul acesta? Spunându-le că Domnul Isus este Medicul suprem care vindecă inimile frânte. Că biserica este un spital în care unii se simt bine, în timp ce alții au încă nevoie de îngrijire. Înțeles și prezentat într-un mod potrivit, lucrul acesta îi va atrage pe oameni la Hristos, și nu-i va îndepărta…

Așadar, care este misiunea ta? Să fii slujitorul și martorul Domnului Isus!

de Jean Koechlin

Ioan 19:1-16

În bătaie de joc, soldaţii Îl îmbracă pe Isus cu o haină de purpură şi Îi pun o coroană de spini. Şi, fiind astfel, Pilat acceptă să–L prezinte mulţimii, spunând: „Iată Omul!”.

„Răstigneşte! Răstigneşte-L!”, răspund conducătorii cu turbare. Şi invocă un nou motiv: a hulit; „S-a făcut pe Sine Însuşi Fiu al lui Dumnezeu”. Aceasta îl pune şi mai mult în încurcătură pe guvernator. Acesta dinaintea lui ar putea fi nu numai un împărat, ci chiar un Dumnezeu (v. 7,8). Pentru a se linişti, îşi invocă puterea; Isus însă îl readuce la adevărata sa poziţie. Acest magistrat păgân află, cu siguranţă pentru prima dată, prin ce autoritate este el învestit: nu a Cezarului, cum credea el, ci „de sus” (v. 11; Romani 13.1). Simţind că nu are nicio putere asupra acestui Acuzat extraordinar şi că este total depăşit de cazul Său, vrea să–L elibereze. Iudeii însă nu–l ascultă cu privire la aceasta şi fac apel la un ultim argument: „Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten cu Cezarul”. În pofida avertismentului pe care-l primise (v. 11), nu lui Dumnezeu, ci oamenilor va încerca guvernatorul să le facă pe plac şi să le dea ascultare. Din teamă, deopotrivă de revolta iudeilor şi de acuzaţia suveranului său, cu bună ştiinţă, Îl sacrifică pe Cel Nevinovat.

Publicat în Romanian devotionals

17 aug. 2022

18 August 2022

Și Abiia a stat pe muntele Țemaraim, care este în ținutul muntos al lui Efraim, și a zis: „Ascultați-mă, Ieroboam și tot Israelul! Nu trebuie să știți că Domnul Dumnezeul lui Israel a dat lui David împărăția peste Israel pentru totdeauna, lui și fiilor lui, printr-un legământ statornic?”.

2 Cronici 13.4,5

Lecții din viața lui Abiia (1) – A umbla smeriți cu Dumnezeu

Singurul lucru pe care îl citim cu privire la domnia de trei ani a lui Abiia este că el a fost în război cu Ieroboam. Se pare că el a inițiat acest război, înaintea căruia a rostit un discurs. Vedem la începutul discursului său că Abiia prezintă lucrurile într-un fel foarte avantajos pentru sine însuși. El începe prin a spune că „Domnul Dumnezeul lui Israel a dat lui David împărăția peste Israel pentru totdeauna”, lucru care era în întregime corect. Apoi însă, el spune că Ieroboam „s-a ridicat și s-a răsculat împotriva stăpânului său” și că Roboam „era tânăr și slab la inimă și nu s-a arătat tare împotriva lor”. Aceste afirmații nu erau în întregime adevărate. Vedem clar în 1 Împărați 11.29-39 că Dumnezeu a fost Cel care i-a dat zece seminții lui Ieroboam, iar aceasta din cauza păcatului lui Solomon; mai vedem că Roboam a vorbit aspru poporului, că a vrut să-și ia înapoi împărăția pierdută și că Dumnezeu l-a oprit de la acest lucru, spunându-i: „De la Mine este lucrul acesta” (1 Cronici 11.4).

Este ușor, așa cum și Abiia a procedat, să prezentăm istoria în favoarea noastră și să trecem cu vederea greșelile pe care le-am făcut în trecut. Avem întotdeauna tendința să ne prezentăm ca fiind cei fără pată, cei care deținem promisiunile și adevărul, sau să ne iertăm cu repeziciune pe noi înșine și să uităm de greșelile noastre, în timp ce îi tratăm cu severitate pe alții.

Să ne aducem aminte de cuvintele Domnului Isus: „De ce vezi paiul care este în ochiul fratelui tău, și nu zărești bârna care este în ochiul tău?” (Matei 7.3). Avem nevoie să umblăm smeriți cu Dumnezeu, recunoscându-ne greșelile și punând cu credincioșie în practică lucrurile pe care le cunoaștem. Dacă vrem să ne lăudăm, să ne lăudăm în Domnul și în slăbiciunile noastre, pentru ca puterea lui Hristos să rămână peste noi (2 Corinteni 10.17; 12.9).

A. Leclerc

Iată, zilele mele sunt cât un lat de palmă și timpul vieții mele este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține!

Psalmul 39.5

Viața noastră este o călătorie

Astăzi facem o excursie cu trenul spre cantonul Ticino. Ca să folosim cât mai bine ziua, am planificat călătoria în cel mai mic detaliu. Folosindu-ne de „mersul trenurilor”, am căutat cele mai potrivite legături. Acum știm unde și ce tren trebuie să schimbăm pentru a atinge ținta noastră conform planului.

În timp ce călătorim cu trenul spre sud, mă uit cu băgare de seamă la călători: în vagon sunt recruți care merg acasă pentru o duminică, excursioniști care vor să ajungă în munți, oameni care își vizitează prietenii. Fiecare are o anumită țintă, fiecare știe încotro călătorește.

Și viața noastră este o călătorie care are un început și un sfârșit. Am înțeles cu toții încotro călătorește „trenul vieții” noastre? Mulți oameni călătoresc prin viață indiferenți și lipsiți de griji. Ei doresc doar să se bucure de călătorie, fără să se intereseze încotro duce călătoria lor.

Ce se întâmplă când „trenul” pierde din viteză și se înmulțesc semnele că și călătoria noastră se îndreaptă spre final? Ce se întâmplă dacă „trenul vieții” oprește pentru totdeauna, abrupt și pe neașteptate? Știm unde ne vom petrece veșnicia?

Biblia vorbește doar de două posibilități:

1. Cine crede în Mântuitorul Isus Hristos va fi cândva la El în cer.

2. Cine moare neîmpăcat cu Dumnezeu va suferi în iad chinul veșnic.

Citirea Bibliei: Iov 29.1-25 · Fapte 14.1-18

coordonatori Bob & Debby Gass

SLUJITORUL ȘI MARTORUL SĂU – Fundația S.E.E.R. România

„M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor…” (Faptele Apostolilor 26:16).

Așadar, care este misiunea ta? Să fii slujitorul și martorul Domnului Isus!

de Jean Koechlin

Ioan 19:17-30

Acela care, cu doar câteva zile înainte, intrase în Ierusalim cu toată maiestatea unui împărat, iese acum „purtându–Şi crucea”. Acelaşi contrast apare şi din inscripţia pe care Pilat o aşază pe cruce: „Împăratul iudeilor” este „Isus din Nazaret”. Este răstignit între „alţi doi”, puşi după rang de răufăcători. Totuşi, această evanghelie nu ne spune nimic despre ocările suportate din partea oamenilor (Matei 27.39), nici de ceasurile când a fost părăsit. Totul aici este numai pace, dragoste şi ascultare de Dumnezeu. Versetul 25 menţionează prezenţa şi numele câtorva femei. Şi Isus o încredinţează pe mama Sa ucenicului care cunoştea cel mai bine afecţiunile Sale.

Remarcăm că, în cele mai mici detalii, totul trebuie să se desfăşoare conform Scripturii: împărţirea hainelor (v. 24), oţetul dat Mântuitorului (v. 28; vezi şi v. 36,37). Apoi El Însuşi împlineşte ultimul act al ascultării Sale de bunăvoie: Îşi dă duhul (cap. 10.18). Iar dacă cineva mai crede că trebuie să facă încă ceva pentru a-şi asigura mântuirea, să asculte cele din urmă cuvinte ale Mântuitorului rostite în timp ce murea: „S-a împlinit” (greceşte: un singur cuvânt, Tetelestai, cel pe care unii îl înscriu în josul facturilor achitate). Imensa noastră datorie faţă de Dumnezeu este achitată pentru totdeauna.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 aug. 2022

16 August 2022

Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5.8

Dragostea lui Dumnezeu (1)

Da, doar pe această temelie a fost posibil ca dragostea lui Dumnezeu să fie turnată în inimile noastre. Și, „la timpul potrivit”, lucrarea a avut loc, adică atunci „când a venit împlinirea timpului” (Galateni 4.4) și când starea omului a fost dovedită ca fiind lipsită de orice fel de speranță. Tocmai aceasta ne arată însă întreaga curăție și desăvârșire a acestei iubiri. Doar ea îi putea primi pe aceia în care, pe lângă vina și starea lor stricată, nu exista niciun motiv pentru a fi iubiți. Doar dragostea lui Dumnezeu, ceea ce El Însuși este, putea fi izvorul și motivul determinant atunci când El L-a dat pe Fiul Său la moarte pentru cei fără putere și neevlavioși.

O ființă creată nu este în stare să acționeze astfel. Un om nu poate să iubească astfel, nici chiar atunci când inima sa este capabilă de cea mai adâncă și mai puternică afecțiune. El ar putea fi gata să își dea viața pentru un om care i-a arătat bunătate și care i-a vrut binele; pentru un om care este doar „drept”, cu siguranță că nimeni nu s-ar pune în pericol de moarte. O astfel de dreptate ar putea dobândi respect și prețuire, dar niciodată nu va trezi o dragoste gata să se dea la moarte. „Pentru un om drept, abia dacă va muri cineva; pentru că, pentru cel bun, poate ar îndrăzni cineva chiar să moară” (versetul 7). Și totuși, ce a făcut Dumnezeu?

„Dar Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (versetul 8). Doar Dumnezeu poate iubi așa. Omul are nevoie de un motiv care să-l miște, care să acționeze din afară în el, dar Dumnezeu nu are nevoie, fiindcă El este dragoste și nu are nevoie de niciun fel de impuls din afară. El a iubit lumea, lumea rea, neevlavioasă, atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă. Obiectul dragostei Sale erau deci păcătoșii, vrednici doar de ură, atât de necurați și de lipsiți de orice lucru bun, încât jertfa Fiului Său preaiubit a fost singura soluție; dar nimic altceva n-ar fi fost suficient să satisfacă dragostea Sa.

R. Brockhaus

Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu care este mântuirea noastră!

Psalmul 68.19

Poveri grele

Deja în Antichitate a fost o mare provocare ridicarea și transportarea poverilor grele. Să ne gândim la piramidele din Egipt! Din Antichitatea romană sunt păstrate imagini cu macarale uriașe, de exemplu cea de pe așa-numitul Mausolée des Haterii care se păstrează în muzeul din Vatican. Această sculptură datează din secolul al doilea d.H. și pe marginea imaginii, în partea stângă, se înalță o macara care este antrenată de o roată mare. Macaraua dispunea de o tehnică sofisticată care, cu ajutorul scripeților, cuplajelor și al sforilor, putea să acționeze poveri grele.

Pe lângă poveri fizice există și poveri care apasă sufletul. Iar acestea sunt mult mai greu de gestionat. Singuri nu vom reuși. Și nicio „tehnică” sofisticată, nici chiar din domeniul filosofiei sau din cel al religiei, nu ne poate ajuta să purtăm povara din suflet.

Ce bine însă că putem veni cu cea mai grea povară a vieții, cu păcatele noastre, la Isus Hristos! Cine își mărturisește cu sinceritate vina înaintea Lui primește iertare deplină. Hristos a purtat povara păcatelor noastre la cruce, pe Golgota. Copiii lui Dumnezeu nu trebuie să poarte singuri nici celelalte poveri ale vieții de zi cu zi, pentru că El îi ajută în fiecare zi să le poarte.

El știe ce ai, povara să-I dai,

Te poartă pe al Său braț tare.

—G. F. Fickert

Citirea Bibliei: Iov 27.1-23 · Fapte 13.32-41

coordonatori Bob & Debby Gass

FII PLIN DE PACE – DUMNEZEU ESTE ÎNCĂ ÎN CONTROL! – Fundația S.E.E.R. România

„Pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile…” (Filipeni 4:7).

Maica Tereza este cunoscută ca fiind autoarea următoarelor cuvinte: „Știu că Dumnezeu nu-mi va da nimic din ce eu nu pot duce. Îmi doresc doar să nu aibă prea mare încredere în mine!” Simți și tu la fel în clipa de față? Ai prea multe lucruri de făcut și nu te simți în stare pentru toate acestea? Atunci lasă acest verset să pătrundă adânc în mintea ta: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13) Calea prin care poți avea pace în mijlocul unei situații tulburi este să rămâi plin de puterea Duhului Sfânt.

Cum poți face asta? Dezvoltând o foame spirituală, și lăsându-L pe Dumnezeu să te sature. El îți poate da sentimentul seninătății atunci când ești înconjurat de stres. Așadar, dacă te-ai afundat până peste cap, rostește această rugăciune: „Tată, mi-ai promis că nicio armă făurită sau ridicată împotriva mea nu va avea câștig de cauză (vezi Isaia 54:17). Eu nu pot împiedica făurirea armelor dușmanului, dar știu că Tu le vei împiedica să-mi facă rău! Tu ai spus că dacă voi cere ceva după voia Ta, îmi vei asculta cererea (vezi 1 Ioan 5:14-15). Și că atunci când umblu în ascultare, voi fi binecuvântat – când sunt acasă, când plec, când merg la culcare și când mă trezesc (vezi Deuteronom 28:6; Psalmul 1:2, 3:5). Doamne, Tu m-ai îndemnat să aduc toate necazurile mele înaintea Ta, și Tu vei îngriji de mine (vezi 1 Petru 5:7). Așa că, astăzi vin cu ele înaintea Ta și mă bazez pe promisiunile Tale. Tu le-ai rostit, și eu le cred! Mulțumesc! Amin!”

de Jean Koechlin

Ioan 18:28-40

Conducându-L pe Isus la guvernatorul roman, iudeii au grijă să nu fie întinaţi, deşi îşi încărcaseră conştiinţa cu cea mai înspăimântătoare crimă comisă vreodată.

Apostolul Pavel îi dă ca exemplu lui Timotei „buna mărturisire” a lui Isus Hristos înaintea lui Ponţiu Pilat (1 Timotei 6.13). Indiferent de cât Îl va costa, Domnul afirmă regalitatea Sa, precizând în totul că împărăţia Lui nu este din această lume. Versetul 36 ar trebui să–i lumineze pe toţi aceia care se străduiesc astăzi să instaureze pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu. Îmbunătăţirea treptată a lumii pentru a permite Domnului să vină să domnească peste ea nu este decât o himeră. Dacă El n–a produs această îmbunătăţire, nu înseamnă necredinţă să pretinzi că refaci aceeaşi experienţă pentru rezultate mai bune decât ale Lui?

„Ce este adevărul?”, întreabă Pilat. El însă nu aşteaptă răspuns. Se aseamănă cu atât de multe persoane pe care această chestiune nu le interesează pentru că se tem în adâncul inimii ca nu cumva să trebuiască să–şi potrivească viaţa cu răspunsul pe care l–ar primi. Adevărul era în faţa lui Pilat în persoana lui Isus (cap. 14.6). Zadarnic încearcă el să scape de responsabilitate, propunând să graţieze de Paşti un întemniţat! Într–un singur glas, iudeii cer în locul Lui eliberarea tâlharului Baraba.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 aug. 2022

15 August 2022

Pentru acest motiv îți amintesc să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.

Fii veghetor și întărește cele care rămân, care sunt aproape să moară.

2 Timotei 1.6; Apocalipsa 3.2

Pavel l-a îndemnat pe Timotei să înflăcăreze darul lui Dumnezeu care era în el. Dumnezeu a împlinit lucrarea de mântuire, iar noi nu mai avem nimic de făcut, decât să credem în această lucrare încheiată. Aceasta este baza pentru ceea ce urmează în viața noastră de creștini. Slujirea pentru Dumnezeu trebuie să fie o jertfă de bunăvoie, o slujbă în care, prin harul Său, avem și noi o parte.

Cum vom caracteriza slujirea noastră pentru Dumnezeu? Este înflăcărată în mod constant, sau are suișuri și coborâșuri? Cu toții avem nevoie de un mic impuls din când în când, pentru a ne reînnoi energia pentru Domnul.

Poate că suntem într-o stare joasă în momentul de față, precum un foc care a ajuns să pâlpâie. Dumnezeu va lucra astfel încât flacăra slujirii noastre să ardă tot mai puternic.

Sau poate că slujirea noastră a devenit o rutină. În cazul acesta, Dumnezeu va reaprinde râvna noastră, la fel cum un cal de curse, care ajunge la un ritm confortabil pentru el, primește impuls din partea călărețului ca să alerge mai repede.

Fiind noi înșine reînflăcărați, avem responsabilitatea să-i întărim pe cei din jurul nostru. Adresarea către adunarea din Sardes arată că era loc de îmbunătățire, însă îndemnul Duhului a fost ca ei să întărească lucrurile care rămăseseră. Să avem și noi pe inimă lucrarea aceasta! Puterea nu este în noi înșine, ci în Cel care ne-a chemat la lucrarea Sa (Psalmul 84.5).

E. Clermont

Până la bătrânețea voastră, Eu voi fi Același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini. Eu sunt Cel care am creat și Eu voi purta, voi sprijini și voi mântui.

Isaia 46.4

Purtarea de grijă a Dumnezeului nostru

În acest verset prețios găsim cu toții multă mângâiere – nu doar aceia care sunt în vârstă și simt greutățile bătrâneții! Cu toții ne îndreptăm spre bătrânețe, dacă Domnul nu vine până atunci. David spune: „Iată, zilele mele sunt cât un lat de palmă și timpul vieții mele este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține!” (Psalmul 39.5).

Ce mângâiere este să știm că marele Dumnezeu, Tatăl nostru, nu Se schimbă! El rămâne Același, dragostea Lui rămâne la fel, iar plinătatea puterii Sale nu scade niciodată.

În timp ce anii se scurg și lasă urme în viața noastră, brațele puternice ale lui Dumnezeu, care nu permit să cadă niciunul dintre copiii Lui, ne poartă, ne sprijină și ne salvează până ajungem acasă. Cu siguranță, ai simțit că „Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său” (Deuteronom 1.31) pe tot drumul pe care El a permis să mergi. El va face așa și mai departe: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5).

Nădăjduiește încă puțin! În curând vom fi în Casa Tatălui unde Îl vom lăuda pe Dumnezeul nostru pentru toată credincioșia și grija pe care ni le-a arătat aici.

Citirea Bibliei: Iov 24.13-26.14 · Fapte 13.23-31

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVINGE URIAȘII DIN VIAȚA TA (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul…” (1 Samuel 17:46).

Strămoșii lui Goliat au fost dușmanii poporului Israel. Și când Iosua a intrat în Țara Promisă, i-a anihilat pe majoritatea dintre ei – cu excepția locuitorilor din Gat, de unde se trăgea Goliat (vezi Iosua 11:22). De ce e important de știut? Pentru că dacă nu-ți ucizi uriașul și nu-i tai capul, se va ridica din nou la luptă împotriva ta. Poate te lupți cu probleme cu care părinții și bunicii tăi se luptau, lucruri precum: dependențe, probleme maritale, mânie, îngrijorare, depresie…

David și-a ales „cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor” (1 Samuel 17:40) pentru că nu știa de câte va avea nevoie ca să-și ducă la îndeplinire misiunea. Și tu ai nevoie de „pietre” pentru a învinge uriașii din viața ta. Așa că:

1) Fii neclintit! Poate va dura mai mult de o zi, o lună sau chiar un an până vei vedea rezultatele. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, vei câștiga dacă ești perseverent!

2) Implică-L pe Dumnezeu. Prioritatea lui Dumnezeu este reputația Sa, iar obiectivul lui David era să-L apere declarând că „Israel are un Dumnezeu” (1 Samuel 17:46). Și tu ai!

3) Continuă să te rogi și să crezi că Dumnezeu îți va da izbânda. „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni” (Efeseni 6:18). Faptul că-ți rememorezi suferințele nu le va vindeca, și faptul că-ți inventariezi problemele nu le va rezolva. Dar rugăciunea o va face!

4) Adu-ți aminte de victoriile tale de odinioară. Tânărul David, regele de mai târziu, i-a spus regelui de atunci Saul: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean” (1 Samuel 17:37). Când îți este teamă de viitor, amintește-ți de credincioșia lui Dumnezeu din trecut: „Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a făcut, de minunile Lui şi de judecăţile rostite de gura Lui” (1 Cronici 16:12).

Cu ajutorul lui Dumnezeu, și tu poți învinge uriașii din viața ta!

de Jean Koechlin

Ioan 18:12-27

După „gloria pe care Mi–ai dat-o Tu” (cap. 17.22) urmează „paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să–l beau” (v. 11). Într-o dependenţă totală, Isus le primeşte şi pe una şi pe alta din mâna Tatălui. Potrivit cu caracterul acestei evanghelii însă, aici nu avem prezentată neliniştea luptei (Luca 22.44). În gândul Fiului ascultător, lucrarea este deja încheiată (cap. 17.4).

Josnicul Iuda ştie unde să conducă gloata înarmată care trebuie să–L prindă pe Domnul. Pentru că este locul celor mai intime şi mai preţioase întâlniri, la care luase parte şi el!

Cel numit cu dispreţ „Isus din Nazaret”, nu era altcineva decât Fiul lui Dumnezeu. În deplină cunoştinţă de ce avea să I se întâmple, El iese înaintea acestei gloate ameninţătoare, dând o probă a puterii Sale suverane care-I va permite să fie recunoscut după Scripturi (Psalmul 27.2): un singur cuvânt îi aruncă la pământ pe vrăjmaşii Săi. Dar care este gândul inimii Lui în aceste clipe atât de cumplite pentru El? Din nou şi întotdeauna ucenicii Lui dragi! „Lăsaţi–i pe aceştia să se ducă” (v. 8), le porunceşte El celor care veniseră să–L prindă. Până în cea din urmă clipă, Păstorul cel bun va veghea asupra oilor Sale. Acum a sosit ceasul în care Îşi va da viaţa pentru ele (cap. 10.11).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 aug. 2022

14 August 2022

Iar Aceluia care poate să vă păzească fără poticnire și să vă așeze înaintea gloriei Sale fără vină, cu mare bucurie, singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, fie glorie, măreție, putere și autoritate, mai înainte de orice veac, și acum și în toate veacurile! Amin.

Iuda 24,25

Doxologiile din Noul Testament (15) – El poate să ne păzească

Tema principală a Epistolei lui Iuda este apostazia din zilele din urmă. Iuda prezintă această apostazie de la originile ei, atunci când ea s-a strecurat în mărturia creștină (versetul 4), și până la judecata asupra ei, la venirea Domnului împreună cu toți sfinții Săi (versetul 14). Pavel a afirmat același lucru atunci când a scris că „taina fărădelegii lucrează deja”, făcând de asemenea referire la „omul păcatului”, care va fi nimicit la arătarea lui Hristos (2 Tesaloniceni 2.3-8). Aceasta este cu siguranță o imagine întunecată, însă ea este de asemenea de natură să ne încurajeze, fiindcă ne arată că Dumnezeu a impus limite fărădelegii.

De vreme ce credinciosul se găsește acum într-o scenă în care totul tinde către apostazie – tendință prezentată mai dinainte de Domnul Isus Însuși și de apostolii Săi – el va trebui să depună un efort tot mai mare pentru a rămâne de partea lui Hristos. Vor exista cu siguranță puneri la probă, în diverse feluri, în care el va trebui să plătească prețul pentru aceasta.

Există multe capcane pentru creștin și, dacă nu veghem sau dacă suntem nepăsători, ne vom poticni. Fără îndoială, acest lucru l-a avut Iuda în vedere atunci când, la sfârșitul epistolei, i-a încredințat pe cei credincioși în mâna lui Dumnezeu, care poate să-i păzească de orice poticnire (conform cu Evrei 7.25). El poate, iar noi vom fi în glorie, în bucurie veșnică: bucuria noastră și a Lui.

Într-adevăr, privilegiul nostru este să ne bucurăm în Dumnezeu acum, într-un fel public, în această zi a Domnului. Să-I aducem laude! „Singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, fie glorie, măreție, putere și autoritate, mai înainte de orice veac, și acum și în toate veacurile! Amin”!

B. Reynolds

Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea”.

Matei 17.5

Dumnezeu Și-a găsit toată desfătarea în Domnul Isus

Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, pentru a duce pe pământ o viață spre bucuria Dumnezeului și Tatălui Său. El a spus: „Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu” (Psalmul 40.8). De când a fost copil, tot ceea ce El gândea, vorbea și făcea a fost în armonie cu voia lui Dumnezeu. Și în perioada în care a trăit în Nazaret și a muncit acolo ca tâmplar, Dumnezeu Și-a găsit întotdeauna plăcerea în El.

La vârsta de aproximativ treizeci de ani, Domnul Isus Și-a început slujba publică în Israel. El a umblat prin toată țara, a vestit harul și i-a vindecat pe cei bolnavi. Cuvintele și faptele Sale dovedeau limpede că Dumnezeu era cu El. Astfel, Domnul Isus le-a putut spune iudeilor: „Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8.29). Ce bucurie a fost pentru Tatăl să privească la Domnul Isus care Îi slujea cu dăruire, care îi întâmpina cu dragoste pe oameni și care condamna răul!

Deoarece Domnul Isus a vrut să-L onoreze pe Dumnezeu și Tatăl Său până la capătul vieții Sale, El Și-a purtat crucea spre Golgota, suferind și murind acolo. Să-I aducem și noi astăzi toată lauda pe care o merită!

Citirea Bibliei: Iov 23.1-24.12 · Fapte 13.13-22

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVINGE URIAȘII DIN VIAȚA TA (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Iată că v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului…” (Luca 10:19).

Când a mers să lupte cu Goliat, David i-a strigat: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului… Şi El vă dă în mâinile noastre!” (1 Samuel 17:45, 47). Nimeni din armata regelui Saul nu-L introdusese în ecuație pe Dumnezeu… însă David doar despre El a vorbit! David a văzut ceea ce ei nu văzuseră, și nu s-a lăsat intimidat de ce făceau sau vedeau ei. El a fost convins că Dumnezeul căruia Îi slujea este mai mare decât uriașul cu care avea să se confrunte!

Crezi și tu lucrul acesta? Îl vezi tu pe Dumnezeu ca fiind mai mare decât problema ta? Dacă în situația în care te găsești ți se pare că nu există cale de scăpare, în loc să pierzi timp și energie concentrându-te asupra propriilor tale defecte și slăbiciuni, mai bine bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu, și începe să vorbești despre puterea Sa. Nu vei câștiga dacă vei lupta prin propriile tale puteri, așa că nu încerca!

David a spus: „biruinţa este a Domnului.” (1 Samuel 17:47) Dumnezeu nu a pierdut niciodată o luptă!

Așadar, înfruntă-ți dușmanul în Numele Domnului și declară: „Uriaș al divorțului, nu vei intra în familia mea; depresie, tu nu mă vei învinge; alcool, tutun, bigotism, nesiguranță, poftă, nu veți avea nicio putere asupra mea!” Biblia spune: „Când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă” (Isaia 59:19).

Există trei lucruri pe care Satan nu le suportă: Cuvântul lui Dumnezeu, sângele lui Hristos și Numele lui Isus. De fiecare dată când le vei folosi, îl vei doborî – așa cum David l-a doborât pe Goliat!

de Jean Koechlin

Ioan 18:1-11

După „gloria pe care Mi–ai dat-o Tu” (cap. 17.22) urmează „paharul pe care Mi l–a dat Tatăl să–l beau” (v. 11). Într–o dependenţă totală, Isus le primeşte şi pe una şi pe alta din mâna Tatălui. Potrivit cu caracterul acestei evanghelii însă, aici nu avem prezentată neliniştea luptei (Luca 22.44). În gândul Fiului ascultător, lucrarea este deja încheiată (cap. 17.4).

Josnicul Iuda ştie unde să conducă gloata înarmată care trebuie să–L prindă pe Domnul. Pentru că este locul celor mai intime şi mai preţioase întâlniri, la care luase parte şi el!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 aug. 2022

13 August 2022

Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine și vin. Și el era preot al Dumnezeului Preaînalt.

Geneza 14.18

Lot, nepotul lui Avraam, și-a ales partea de țară care era plăcută ochiului, care avea cele mai bune pășuni și care era aproape de o anumită cetate, numită Sodoma. Un împărat dintr-o țară mai îndepărtată începuse să strângă birurile de la Sodoma și de la patru cetăți învecinate. Acest lucru a continuat vreme de doisprezece ani, după care aceste cinci cetăți s-au răzvrătit. Atunci, acel împărat a strâns o armată, aliindu-se cu alte trei cetăți, și a pornit la luptă împotriva celor cinci cetăți răzvrătite. În lupta care a urmat, cei cinci împărați răzvrătiți au fost înfrânți, iar cei din poporul lor, cu tot cu posesiunile lor, au fost luați captivi. Printre aceștia era și Lot, împreună cu familia lui. Avraam, după ce a auzit despre aceste lucruri, a înarmat trei sute optsprezece dintre oamenii săi și, condus de Domnul, i-a înconjurat pe vrăjmași și i-a eliberat pe captivi. Războiul s-a încheiat, iar acum țara se bucura din nou de pace. Era un timp de veselie și de reflecție asupra vieții și a Dătătorului vieții.

Prin urmare, în această scenă apare un alt împărat: Melhisedec, Împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt. Salem înseamnă „pace”. Acesta este probabil numele de dinainte al cetății Ierusalim. Melhisedec, împăratul păcii, a adus pâine și vin, pentru înviorarea și întărirea celor de acolo. Ar fi putut să aducă alte alimente, precum carne, brânză etc., însă nu a făcut acest lucru. Vinul este adesea o imagine a bucuriei, iar pâinea este o imagine a părtășiei.

Acțiunile lui Melhisedec ne aduc aminte de ceva mai durabil decât pacea care urmează după o bătălie câștigată. Pâinea și vinul ne amintesc de pacea oferită nouă de Împăratul păcii, Domnul nostru Isus Hristos. Pâinea și vinul sunt cele două simboluri pe care noi le folosim pentru a ne aduce aminte de suferințele și de moartea Domnului Isus. El este viața noastră și bucuria noastră – El este adevăratul Împărat al păcii. Pâinea și vinul sunt simboluri ale păcii pe care o avem prin Hristos Isus, Domnul nostru.

B. Prigge

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, … ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, atâta timp cât se zice: „astăzi”.

Evrei 3.7,8,13

Astăzi – pentru că Mâine nu ne aparține

Fiecare nouă zi din viața noastră este un cadou de la Dumnezeu pe care ar trebui să-l folosim cum se cuvine.

Astăzi fiecare om nemântuit are posibilitatea să-și pună viața în ordine cu Dumnezeu. El trebuie doar să se întoarcă spre Dumnezeu și să primească mântuirea pe care i-o oferă gratuit prin Isus Hristos.

Astăzi Dumnezeu vrea să ne spună prin Cuvântul Său să-L iubim mai mult.

Astăzi este ziua potrivită să ne rugăm, să-I mulțumim lui Dumnezeu și să-I spunem problemele și necazurile noastre și ale semenilor noștri.

Astăzi putem să avem încredere că El ne va purta, ne va conduce și ne va ajuta.

Astăzi este ocazia să spunem un cuvânt de mângâiere și de înviorare, să vizităm un prieten bolnav.

Astăzi este ziua mântuirii în care avem posibilitatea să spunem oamenilor despre Domnul Isus.

Să ne folosim de acest Astăzi pentru a face ceea ce dorește Dumnezeu de la noi, pentru că Mâine nu ne aparține!

Citirea Bibliei: Iov 22.1-30 · Fapte 13.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

MULȚUMEȘTE-I LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?” (Psalmul 116:12)

Cea mai sigură cale prin care poți ruina perspectiva copilului tău de a avea o viață fericită este să îi satisfaci orice moft, să-l crești cu ideea că lumea „îi este datoare”, să cultivi în el sentimentul îndreptățirii, să nu-l lași să se spetească sub nicio formă… și astfel să nu experimenteze satisfacția care vine în urma disciplinei, a sacrificiului și a lucrului bine făcut.

În cartea „Femei mărunte”, un personaj (doamna March) le spune fetelor sale următoarea poveste: „Au fost odată, ca niciodată, patru fete care aveau tot ce-și doreau: mâncare și o locuință, îmbrăcăminte, confort și plăceri, prieteni și părinți buni… și cu toate acestea, nu erau mulțumite! Aceste fete au luat multe hotărâri foarte bune, însă ele spuneau mereu: „Dacă am avea cutare lucru…” sau „Dacă am putea face cutare lucru…” Așa că părinții au întrebat o bătrână ce să facă pentru a le face fericite, iar ea le-a spus: „Când te simți nemulțumit, gândește-te la binecuvântările tale și fii mulțumitor.” Părinții s-au hotărât să-i încerce sfatul și în scurt timp, au fost surprinși să vadă cât de bine se descurcau fetele. Una dintre ele și-a dat seama că banii nu pot ține rușinea și părerea de rău departe de casele bogaților; alta a descoperit că este mult mai fericită cu tinerețea, sănătatea și buna ei dispoziție, decât o oarecare doamnă bogată, arțăgoasă și bolnăvicioasă ce nu se putea bucura de confortul ei; cea de-a treia a înțeles că oricât de neplăcut este să participi la pregătirea cinei, este totuși mai greu să mergi să cerșești pentru acea mâncare. Așa că s-au hotărât cu toatele să nu se mai plângă și să se bucure de binecuvântările pe care le aveau deja.”

Întrebarea care se ridică este a psalmistului: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine?” Iar răspunsul: fiind mulțumit și mulțumitor!