18 August 2022
Și Abiia a stat pe muntele Țemaraim, care este în ținutul muntos al lui Efraim, și a zis: „Ascultați-mă, Ieroboam și tot Israelul! Nu trebuie să știți că Domnul Dumnezeul lui Israel a dat lui David împărăția peste Israel pentru totdeauna, lui și fiilor lui, printr-un legământ statornic?”.
2 Cronici 13.4,5
Lecții din viața lui Abiia (1) – A umbla smeriți cu Dumnezeu
Singurul lucru pe care îl citim cu privire la domnia de trei ani a lui Abiia este că el a fost în război cu Ieroboam. Se pare că el a inițiat acest război, înaintea căruia a rostit un discurs. Vedem la începutul discursului său că Abiia prezintă lucrurile într-un fel foarte avantajos pentru sine însuși. El începe prin a spune că „Domnul Dumnezeul lui Israel a dat lui David împărăția peste Israel pentru totdeauna”, lucru care era în întregime corect. Apoi însă, el spune că Ieroboam „s-a ridicat și s-a răsculat împotriva stăpânului său” și că Roboam „era tânăr și slab la inimă și nu s-a arătat tare împotriva lor”. Aceste afirmații nu erau în întregime adevărate. Vedem clar în 1 Împărați 11.29-39 că Dumnezeu a fost Cel care i-a dat zece seminții lui Ieroboam, iar aceasta din cauza păcatului lui Solomon; mai vedem că Roboam a vorbit aspru poporului, că a vrut să-și ia înapoi împărăția pierdută și că Dumnezeu l-a oprit de la acest lucru, spunându-i: „De la Mine este lucrul acesta” (1 Cronici 11.4).
Este ușor, așa cum și Abiia a procedat, să prezentăm istoria în favoarea noastră și să trecem cu vederea greșelile pe care le-am făcut în trecut. Avem întotdeauna tendința să ne prezentăm ca fiind cei fără pată, cei care deținem promisiunile și adevărul, sau să ne iertăm cu repeziciune pe noi înșine și să uităm de greșelile noastre, în timp ce îi tratăm cu severitate pe alții.
Să ne aducem aminte de cuvintele Domnului Isus: „De ce vezi paiul care este în ochiul fratelui tău, și nu zărești bârna care este în ochiul tău?” (Matei 7.3). Avem nevoie să umblăm smeriți cu Dumnezeu, recunoscându-ne greșelile și punând cu credincioșie în practică lucrurile pe care le cunoaștem. Dacă vrem să ne lăudăm, să ne lăudăm în Domnul și în slăbiciunile noastre, pentru ca puterea lui Hristos să rămână peste noi (2 Corinteni 10.17; 12.9).
A. Leclerc
Iată, zilele mele sunt cât un lat de palmă și timpul vieții mele este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține!
Psalmul 39.5
Viața noastră este o călătorie
Astăzi facem o excursie cu trenul spre cantonul Ticino. Ca să folosim cât mai bine ziua, am planificat călătoria în cel mai mic detaliu. Folosindu-ne de „mersul trenurilor”, am căutat cele mai potrivite legături. Acum știm unde și ce tren trebuie să schimbăm pentru a atinge ținta noastră conform planului.
În timp ce călătorim cu trenul spre sud, mă uit cu băgare de seamă la călători: în vagon sunt recruți care merg acasă pentru o duminică, excursioniști care vor să ajungă în munți, oameni care își vizitează prietenii. Fiecare are o anumită țintă, fiecare știe încotro călătorește.
Și viața noastră este o călătorie care are un început și un sfârșit. Am înțeles cu toții încotro călătorește „trenul vieții” noastre? Mulți oameni călătoresc prin viață indiferenți și lipsiți de griji. Ei doresc doar să se bucure de călătorie, fără să se intereseze încotro duce călătoria lor.
Ce se întâmplă când „trenul” pierde din viteză și se înmulțesc semnele că și călătoria noastră se îndreaptă spre final? Ce se întâmplă dacă „trenul vieții” oprește pentru totdeauna, abrupt și pe neașteptate? Știm unde ne vom petrece veșnicia?
Biblia vorbește doar de două posibilități:
1. Cine crede în Mântuitorul Isus Hristos va fi cândva la El în cer.
2. Cine moare neîmpăcat cu Dumnezeu va suferi în iad chinul veșnic.
Citirea Bibliei: Iov 29.1-25 · Fapte 14.1-18
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SLUJITORUL ȘI MARTORUL SĂU – Fundația S.E.E.R. România
„M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor…” (Faptele Apostolilor 26:16).
Slujitorul se concentrează pe a face voia stăpânului său, iar martorul depune mărturie despre ceea ce a văzut și a experimentat personal. În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, tu ești chemat să fii și una și alta. Să ne uităm la fiecare în parte.
1) Ca slujitor al lui Dumnezeu, urechile tale trebuie să fie sensibile la mesajul Lui despre ce dorește El să faci, când dorește să faci și cum dorește El să faci. Înfăptuirea voii Sale trebuie să fie lucrul cel mai important din agenda ta zilnică.
2) Ești martorul Său. Valoarea unui martor depinde de cât de aproape a fost de evenimentul care s-a produs și de ceea ce a văzut. Evanghelistul Ioan scrie: „ce am văzut cu ochii noştri… şi ce am pipăit cu mâinile noastre… mărturisim…” (1 Ioan 1:1-2). Să ne aducem aminte de proverbul: „Cine se aseamănă se adună.” Adică, dacă petreci timp cu Domnul Isus în fiecare zi, ceilalți vor vedea și vor fi influențați de viața ta. Biblia spune: „Cel înţelept câştigă suflete” (Proverbele 11:30). Când vorbim de împărtășirea credinței, trebuie să dai dovadă de înțelepciune, de tact și de bunătate. Probabil mulți dintre cei cu care te întâlnești au avut cel puțin o experiență neplăcută cu creștinii sau cu biserica, deci trebuie să fii „înțelept.” Și cum faci lucrul acesta? Spunându-le că Domnul Isus este Medicul suprem care vindecă inimile frânte. Că biserica este un spital în care unii se simt bine, în timp ce alții au încă nevoie de îngrijire. Înțeles și prezentat într-un mod potrivit, lucrul acesta îi va atrage pe oameni la Hristos, și nu-i va îndepărta…
Așadar, care este misiunea ta? Să fii slujitorul și martorul Domnului Isus!
de Jean Koechlin
Ioan 19:17-30
Acela care, cu doar câteva zile înainte, intrase în Ierusalim cu toată maiestatea unui împărat, iese acum „purtându–Şi crucea”. Acelaşi contrast apare şi din inscripţia pe care Pilat o aşază pe cruce: „Împăratul iudeilor” este „Isus din Nazaret”. Este răstignit între „alţi doi”, puşi după rang de răufăcători. Totuşi, această evanghelie nu ne spune nimic despre ocările suportate din partea oamenilor (Matei 27.39), nici de ceasurile când a fost părăsit. Totul aici este numai pace, dragoste şi ascultare de Dumnezeu. Versetul 25 menţionează prezenţa şi numele câtorva femei. Şi Isus o încredinţează pe mama Sa ucenicului care cunoştea cel mai bine afecţiunile Sale.
Remarcăm că, în cele mai mici detalii, totul trebuie să se desfăşoare conform Scripturii: împărţirea hainelor (v. 24), oţetul dat Mântuitorului (v. 28; vezi şi v. 36,37). Apoi El Însuşi împlineşte ultimul act al ascultării Sale de bunăvoie: Îşi dă duhul (cap. 10.18). Iar dacă cineva mai crede că trebuie să facă încă ceva pentru a-şi asigura mântuirea, să asculte cele din urmă cuvinte ale Mântuitorului rostite în timp ce murea: „S-a împlinit” (greceşte: un singur cuvânt, Tetelestai, cel pe care unii îl înscriu în josul facturilor achitate). Imensa noastră datorie faţă de Dumnezeu este achitată pentru totdeauna.
Mana Zilnica 