2 August 2022
Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr.
Ioan 11.5
Taina dragostei divine este că ea îngăduie durerea, iar astfel, prin intermediul acestei dureri, suntem conduși către o cunoaștere mai profundă a dragostei lui Dumnezeu. Tatăl iubește pe Fiul, „totuși Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinței” (Isaia 53.10). Și care a fost motivul? „Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8).
Lazăr era bolnav, iar surorile lui au făcut ceea ce trebuia – l-au adus în rugăciune înaintea Domnului. Ele I-au trimis vorbă, spunând: „Doamne, iată, acela pe care-l iubești este bolnav” (Ioan 11.3). Dar când a auzit, Isus n-a răspuns în felul în care surorile ar fi dorit, ci „a rămas două zile în locul în care era” (versetul 6). Aceasta este taina dragostei divine. Durerea lor s-a adâncit atunci când Lazăr a murit, însă a fost un lucru temporar. Dragostea divină era la lucru, în deplin acord cu scopurile divine ale lui Dumnezeu pentru gloria Sa și pentru binecuvântarea lor deplină. Când Isus a sosit, Marta s-a plâns: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit” (versetul 21). El i-a spus: „Fratele tău va învia … Eu sunt învierea și viața” (versetele 23 și 25). Când Isus i-a văzut plângând, pe Maria și pe iudei, „a suspinat în duh și S-a tulburat în Sine”. Ajungând la mormânt, „Isus plângea”. Atunci iudeii au spus: „Iată cât îl iubea!” (verstele 33-36).
Putem conta întotdeauna pe dragostea și pe compasiunea Domnului Isus. După ce S-a rugat Tatălui, El a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” (versetul 43). Va veni ziua când „întâi vor învia cei morți în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiți în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh” (1 Tesaloniceni 4.16,17). Să fim siguri că „nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălțime, nici adâncime, nici o altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 8.38,39).
R. A. Barnett
Să caute pe Dumnezeu și, bâjbâind, să-L găsească, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi. Căci în El avem viața, mișcarea și ființa.
Fapte 17.27,28
Prezența lui Dumnezeu
Un tânăr atras de aventură și-a propus să traverseze America de Nord cu bicicleta, din est spre vest. Țara întinsă îl tulbura și îl emoționa totodată. În timp ce se deplasa pe autostrăzile Canadei, lungi de sute de kilometri, întâlnind doar ici-colo câte o mașină, a fost cuprins de un sentiment puternic de singurătate. Din când în când era să cadă în depresie. Acolo însă, pe străzile singuratice, prin pădurile dese, a conștientizat pentru prima dată că există un Dumnezeu în cer. Nu știa de unde îi venise acel gând, pentru că acasă nu auzise nimic despre Dumnezeu, dar acum simțea prezența Lui și a început să vorbească cu Dumnezeu! Se ruga pentru prima dată în viața lui, iar Dumnezeu îl asculta.
În călătoria sa nu s-au întâmplat lucruri deosebite, dar tânărul a simțit ocrotirea lui Dumnezeu și ajutorul Său: în fiecare seară găsea undeva un acoperiș deasupra capului; când i s-a stricat bicicleta, a întâlnit oameni amabili care l-au ajutat. Se simțea oarecum sub paza lui Dumnezeu și în siguranță. Această experiență deosebită l-a marcat. Totuși au mai trecut câțiva ani până a înțeles că Dumnezeu nu vrea să-i dovedească bunătatea Sa doar pentru viața lui de pe pământ, ci vrea să-l salveze din starea lui și să-i dea viața veșnică. Dumnezeu l-a căutat tot timpul, a mers după el cu răbdare, până când tânărul s-a întors la El.
Citirea Bibliei: Iov 11.1-20 · Fapte 8.26-40
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM STAI CU FOAMEA SPIRITUALĂ? (3) – Fundația S.E.E.R. România
„Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.” (Psalmul 119:143)
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru medicii pricepuți care știu să diagnosticheze bolile și să prescrie tratamente care vor aduce vindecare și sănătate. Dar iată ceva la care să te gândești: cum ar fi ca bolile noastre legate de stres să poată fi tratate prin meditație, la fel de bine ca prin medicație?
Psalmistul a scris: „Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea. Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!… Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta.” (Psalmul 119:143-144, 165). Când există un dezechilibru chimic în corpul tău, el trebuie tratat prin medicamente, un regim alimentar diferit și exerciții zilnice. Însă atunci când sufletul îți este flămând până acolo că devine disfuncțional, el trebuie tratat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu vorbim aici despre citirea fugitivă a câtorva versete înainte de-a ne începe ziua…. știm deja că fluturii zboară pe toate florile, dar numai albinele culeg mierea! Uneori trebuie să meditezi mult la un verset înainte de a-i sorbi dulceața; „să-ți întinzi mâinile spre el” și „să meditezi adânc” la el până prinde rădăcină și începe să crească în tine (vezi Psalmul 119:48).
Este nevoie de timp pentru a schimba trăsături de caracter imprimate adânc în ființa ta. Este posibil ca Dumnezeu să lucreze într-un anumit domeniu din viața ta mai multe săptămâni sau chiar luni. Obiceiurile și căile noi au nevoie de timp ca să se imprime în tine. Trebuie să recunoști lucrul acesta și să-L lași pe Dumnezeu să-ți descopere și să fixeze noile adevăruri în viața ta. Nu te păcăli singur, crezând că dacă citești un anumit adevăr biblic el va produce o schimbare instantanee. El trebuie aplicat zi de zi, și asta cere timp și meditație!
de Jean Koechlin
Ioan 12:20-36
În vechile morminte egiptene s–a găsit grâu vechi, de mii de ani, capabil încă să germineze. Dar, deşi s–a scurs mult timp şi deşi a fost conservat în vase foarte preţioase, acest grâu nu s–a putut înmulţi acolo. Ca să poată răsări spice încărcate de boabe asemănătoare cu sămânţa, trebuia ca aceasta să fie pusă în pământ, să fie sacrificată. Aceasta este imaginea pe care o foloseşte Isus pentru a vorbi despre moartea Lui. Dorinţa de a–L vedea, exprimată de greci, I–a purtat gândurile spre consecinţele minunate ale lucrării Sale de la cruce: binecuvântarea naţiunilor sub domnia universală a Fiului Omului; multe roade (v. 24b); judecarea lui Satan (v. 31); toţi oamenii atraşi la El Însuşi (v. 32). Prin faţa sufletului Său sfânt trece însă şi acest ceas încărcat de suferinţe. El Se îndreaptă către Dumnezeu, care–I răspunde din cer prin promisiunea învierea (v. 28).
Pentru poporul iudeu sosise amurgul. Lumina avea să dispară la orizont: Isus urma să–i părăsească (v. 35; Ieremia 13.16). Ziua de astăzi, o zi de har, este şi ea pe sfârşite. Se apropie clipa când nu va mai fi posibil să crezi (comp. cu v. 40). A fost pentru Isus un solemn „acum” (v. 27,31). Pentru noi, acum este timpul să credem în El.
Mana Zilnica 