Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 August 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem comuniune unii cu alții și sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.

1 Ioan 1.7


Cât de mult ne rătăcim când ne imaginăm că ar fi un semn de spiritualitate să fim preocupați cu păcatele noastre! Poate oare păcatul (sau păcatele) să fie temelia sau motivul comuniunii noastre cu Dumnezeu? Cu siguranță, nu! Atât timp cât înaintea noastră este păcatul, comuniunea trebuie să fie întreruptă. Părtășia poate fi doar „în lumină”; și, fără îndoială, în lumină nu este niciun păcat. Acolo nu se vede nimic altceva decât sângele care ne-a înlăturat păcatele și care ne-a apropiat de Dumnezeu și, de asemenea, Avocatul care ne ține în această apropiere. Păcatul a fost nimicit pentru totdeauna din scena în care Dumnezeu și închinătorul stau în părtășie sfântă. Care a fost obiectul părtășiei dintre fiul risipitor și tatăl său? Au fost zdrențele fiului sau roșcovele din „țara îndepărtată”? În niciun caz! Nu a fost nimic din ceea ce fiul a adus cu el. Această părtășie a fost bazată pe ceea ce a oferit dragostea bogată a tatălui – „vițelul îngrășat”.

Nu trebuie să credem nicio clipă că adevărata smerenie se recunoaște sau se dezvoltă prin preocuparea intensă cu păcatele noastre. Acționând în acest fel, ne putem induce o stare posomorâtă și abătută; dar smerenia adevărată și profundă își are sursa în alt loc. Când anume a devenit fiul risipitor un om smerit: atunci când „și-a venit în fire” în țara îndepărtată, sau când se afla în brațele și în casa tatălui? Nu este evident că harul, cel care ne înalță pe cele mai înalte culmi ale părtășiei cu Tatăl, este singurul care ne poate conduce la cea mai profundă și mai reală smerenie? Fără îndoială! Umilința care izvorăște din înlăturarea păcatelor noastre este mult mai profundă decât cea care izvorăște din descoperirea lor. Prima ne pune în legătură cu Dumnezeu; cea de-a doua, cu noi înșine. Calea pentru a fi cu adevărat smeriți este să umblăm cu Dumnezeu, având înțelegerea și puterea relației în care El ne-a așezat. El ne-a făcut copiii Săi; iar dacă vom umbla ca atare, vom fi smeriți.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă numai în viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai de plâns dintre oameni.

1 Corinteni 15.19


18 ani – viața tocmai începuse…

Avea 18 ani și acum era pe moarte. Diagnosticul său era unul nemilos: leucemie. 18 ani – viața tocmai începuse… urma să dea bacalaureatul. Dorea să studieze medicina, pentru a merge apoi ca medic în misiune. Și acum? Totul se terminase înainte să înceapă.

Vă puteți închipui situația băiatului? El stătea pe pat bolnav și palid, fără speranță de viață. Era trist, dar nu deznădăjduit. Știa bine că viața lui este în mâna Dumnezeului Atotputernic și trăia cu siguranța pe care numai Dumnezeu o poate da; nu siguranța însănătoșirii, cu toate că ar fi dorit să mai trăiască. Nu, ci siguranța lui avea în vedere viața de după moarte.

A murit într-o dimineață… Pe patul lui se afla un bilețel, pe care cu greutate scrisese ultimele cuvinte. Erau următoarele versuri:

„Pe Tine Te doresc. / Cunoști a inimii dorință,

Mă vezi, mă scapi din suferință.

Aproape Tu îmi ești. / Pe Tine Te doresc”.

Așa a murit un tânăr de 18 ani care avea înainte viața. Știa că are un viitor, chiar dacă viața sa pe pământ avea în curând să se sfârșească.

„Dacă se poate muri cu o asemenea speranță, atunci se poate și trăi cu ea fericit”, sunt cuvinte care au fost probate de credincioși fără număr.

Citirea Bibliei: Iov 31.1-40 · Fapte 15.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„NOCTURNELE” VIEȚII (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului…” (Isaia 50:10).


Dumnezeu ne promite pacea, însă nu ne promite o navigare lină pe valuri sau imunitate față de problemele vieții. Înțelegem din Biblia că „te poți teme de Domnul, și cu toate acestea să umbli în întuneric.” Iov a trăit o viață exemplară, și cu toate acestea a pierdut totul. Necăjit și uimit, el a strigat: „Mi-a tăiat orice ieşire şi nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele” (Iov 19:8). Ieremia, după ce a predicat unui popor răzvrătit care l-a bătut și l-a aruncat în închisoare, a strigat: „O… de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!” (Ieremia 9:1). Apostolul Pavel a suferit atât de mult, încât a afirmat că „nici nu mai trăgea nădejde de viaţă” (2 Corinteni 1:8).

Credința este ca un film fotografic: se developează în întuneric. Zilele întunecate ne fac să ne sprijinim pe Dumnezeu și să ne apropiem mai mult de el. Edward Mote a scris cuvintele cunoscutului imn: „Deși-I ascunsă fața Sa, cu milă mă va-nconjura/Și orice vifor de-ar veni pe Stâncă sigur eu voi fi!/Zidesc pe Stâncă, pe Hristos, nicicând pe malul nisipos!” E mai ușor să-L lauzi pe Dumnezeu când ești sănătos și facturile îți sunt plătite. Dar când lumina se preface brusc în întuneric, doar atunci descoperi din ce este făcută credința ta, și în ce ți-ai pus cu adevărat încrederea. În astfel de perioade ale vieții dezvoltăm „vederea nocturnă!”


 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 20:1-18


Cea dintâi persoană care se grăbeşte spre mormânt în această glorioasă dimineaţă a Învierii este Maria din Magdala, femeia din care Domnul scosese şapte demoni (Marcu 16.9). Dar cineva io luase înainte, pentru că piatra este deja rostogolită. Ea le dă de ştire lui Petru şi lui Ioan, iar aceştia, la rândul lor, aleargă la mormânt, găsesc acolo dovezile strălucite ale învierii şi apoi „se întorc la ei [acasă]”. Cât despre Maria, ea nu poate pleca. Absorbită cu totul de gândul de a-L regăsi pe Mântuitorul ei preaiubit (v. 13), nici chiar prezenţa îngerilor nu pare a o surprinde.

Isus nu poate să lase o asemenea afecţiune fără răspuns. Şi cât de mult sunt depăşite aşteptările Mariei! Un Mântuitor viu vine la ea, o cheamă pe nume şi îi încredinţează un mesaj de cea mai înaltă valoare. Pentru că „ataşamentul personal faţă de Hristos este mijlocul de a avea o înţelegere reală” (J.N.D.)! Isus îi dă Mariei misiunea de a le transmite „fraţilor” Săi că, departe de a fi un mijloc care să despartă, crucea Lui stă la baza unor legături cu totul noi. Fapt inestimabil, Tatăl Său a devenit Tatăl nostru şi Dumnezeul Său, Dumnezeul nostru. Isus ne-a introdus pentru totdeauna în aceste relaţii fericite, spre bucuria inimii Lui, a Tatălui şi a noastră (Psalmul 22.22; Evrei 2.11,12).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: