Mana Zilnica

Este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți.

1 Timotei 2.5,6

Dumnezeu există

La începutul anilor `60, o tânără rusoaică pe nume Irina era la școală în Odessa și se plictisea teribil. Iarăși era la ora de ateism și li se spunea că Dumnezeu nu există, că doar câțiva proști cred în El. Irina și-a spus: „Dacă așa este, atunci ar fi suficient dacă ni s-ar spune doar de două sau de trei ori acest lucru. Însă profesorii ne spun întruna și cu mare ură acest lucru. Atunci înseamnă că Dumnezeu există și că El este puternic”.

„Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci nu ar mai trebui să stau la aceste ore plictisitoare de propagandă ateistă”, se gândea Irina. Acest gând nu i-a dat pace și a început să se roage lui Dumnezeu. Ea nu-L cunoștea, dar Îl căuta. Spera să găsească ajutor din cărțile marilor scriitori ruși. Dar nici așa nu s-a putut apropia de Dumnezeu. Apoi a ajuns în posesia cărții disprețuite: cineva i-a dăruit o Biblie. Prin ea L-a cunoscut pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El a devenit și pentru ea calea spre Dumnezeu.

Dumnezeu există și El nu Se ascunde de noi. Cu toate că noi I-am întors spatele și am trăit fără El, Dumnezeu ni S-a descoperit. Recunoaștem măreția lui Dumnezeu, dragostea Sa veșnică și sfințenia Lui în Fiul Său, Isus Hristos, în viața Lui plină de curăție și de dragoste, în jertfa Lui de ispășire la cruce și în învierea Sa. Hristos este Mijlocitorul pe care Dumnezeu L-a trimis și care vrea să ne conducă în părtășie cu Dumnezeul cel viu.

Trebuie să ne îndreptăm cu inimă sinceră către Domnul Isus în rugăciune și să ne cerem iertare pentru toate greșelile – știute și neștiute – și să credem că sângele Lui le poate șterge pe deplin.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 17.19-41 · 1 Ioan 4.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE ÎN CALEA RĂSPUNSULUI LA RUGĂCIUNE (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Dacă… rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan 15:7)

Al patrulea obstacol în calea răspunsului la rugăciune este rugăciunea nebiblică.

Domnul Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” Cei care trăiesc după principiile Cuvântului lui Dumnezeu nu se roagă să câștige la loterie, sau ca echipa favorită să câștige campionatul… Ei știu că acestea sunt rugăciuni pe care Dumnezeu nu le va băga în seamă. Când te rogi, cererea ta trebuie să fie în armonie cu voia Sa. După ce a condus copiii lui Israel prin pustie, timp de patruzeci de ani, era firesc ca Moise să-și dorească să intre în Țara promisă și să sărbătorească victoria cu ei… „să treacă, şi să vadă ţara aceea bună de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!” (Deuteronomul 3:25). Însă în ciuda rugăciunilor sale, lucrul acesta nu s-a întâmplat, pentru că s-a împotrivit poruncii lui Dumnezeu și nu L-a sfințit pe Domnul înaintea poporului (cf Numeri 27:14). Din acest motiv „Domnul S-a mâniat… şi nu m-a ascultat. Domnul mi-a zis: „Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta. Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miazănoapte, spre miazăzi şi spre răsărit, şi priveşte-o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta.” (Deuteronomul 3:26-27)

Rugăciunea nu este un soi de talisman, o amuletă norocoasă, o formulă religioasă pe care o repeți pentru a obține rezultatele dorite. Când rugăciunile sunt în acord cu Scripturile și în armonie cu voia lui Dumnezeu, atunci El va da un răspuns. Poate acest adevăr nu este plăcut sau popular pentru generația de astăzi, obișnuită „să se simtă bine” și dorindu-și toate beneficiile Împărăției lui Dumnezeu, dar în propriii lor termeni. Așadar, dacă dorești cu adevărat să primești răspunsuri la rugăciunile tale – roagă-te rugăciuni biblice!

de Jean Koechlin

Ieremia 38:14-28

Sărmanul Zedechia! Chinuit de griji şi de nesiguranţă, îl cheamă din nou în secret pe Ieremia. Acesta îl îndeamnă să meargă „de bunăvoie” la căpeteniile caldeenilor şi să se predea. De asemenea, îl previne cu privire la ceea ce avea să i se întâmple dacă nu s–ar fi supus: era în primejdie să i se afunde picioarele „în noroi” (v. 22). Cu siguranţă, profetul spunea acestea gândindu–se şi la recenta lui experienţă, dar ce mare diferenţă era între cei doi!

Deşi cunoştea bine care era voia lui Dumnezeu, Zedechia nu avea puterea s–o împlinească, pentru că era stăpânit de teama de oameni: teama de caldeeni, teama de căpetenii (v. 5 şi v. 25), teama de evreii deja strămutaţi (v. 19; vezi Proverbe 29.25). Numai adevărata teamă, cea faţă de Dumnezeu, părea să lipsească din gândurile sale. În adevăr, ce mare contrast se aşterne între teama lui Zedechia şi siguranţa pe care credinţa i–o dădea lui Ieremia! Întrevederea lor ne poartă cu gândul înspre scena din Fapte 26, în care îl vedem pe întemniţatul Pavel înfăţişându–se înaintea împăratului Agripa şi vorbindu-i „cu îndrăzneală” (v. 26), încheind cu cuvintele: „Să dea Dumnezeu … în orice fel, să deveniţi aşa cum sunt eu, în afară de aceste lanţuri” (v. 29). Să ni se dea şi nouă harul de a fi ca Pavel şi ca Ieremia, întotdeauna plini de curaj înaintea oamenilor, pentru că Domnul este cu noi (Evrei 13.6)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

21 oct. 2021

21 Octombrie 2021

Nu-Ți ascunde fața de mine, nu îndepărta cu mânie pe slujitorul Tău. Tu ai fost ajutorul meu; nu mă lăsa, nici nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!

Psalmul 27.9

Dumnezeul mântuirii mele (3)

Acesta este un alt psalm în care îl vedem din nou pe David trecând prin împrejurări grele. Vrăjmașii încercau să-i facă rău, însă el experimentase ajutorul Domnului în trecut și acum își punea încrederea în El în vederea dificultăților din viitor. Este încurajator să vedem încrederea neclintită a lui David în Dumnezeul său. Să auzim cuvintele lui: „Domnul este lumina mea și mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este tăria vieții mele: de cine să-mi fie frică?” (Psalmul 27.1). David aducea toate nevoile sale la cunoștința Domnului, prin rugăciune: „Ascultă, Doamne; cu glasul meu strig: îndură-Te de mine și răspunde-mi” (versetul 7). El experimenta astfel ceva din pacea lui Dumnezeu „care întrece orice cunoștință” (Filipeni 4.7). Rezultatul era o nouă ocazie de a-L lăuda pe Dumnezeul mântuirii sale: „Voi aduce în cortul Său jertfe în strigăte de bucurie; voi cânta și voi cânta psalmi Domnului” (versetul 6).

Având cunoașterea oferită de Noul Testament, putem să ne alăturăm încrederii manifestate de David în Dumnezeul mântuirii noastre, folosind cuvintele apostolului Pavel din Romani 8: „Cine va aduce acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel care îndreptățește. Cine este cel care condamnă? Hristos este Cel care a murit și, mai mult, a și fost înviat, Cel care și este la dreapta lui Dumnezeu, Cel care și mijlocește pentru noi. Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuție, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie sau sabie? … Dar, în toate acestea, suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit” (versetele 33-37). Având un astfel de Dumnezeu, putem cu siguranță să urmăm sfatul lui David: „Așteaptă-L pe Domnul; întărește-te și să ți se încurajeze inima: da, așteaptă-L pe Domnul” (Psalmul 27.14).

M. Vogelsang

O cunoștință atât de minunată este prea înaltă ca s-o pot atinge.

Psalmul 139.6

În China a primit răspunsul lui Dumnezeu

Gladys Aylward (1902-1970) a pornit pe data de 15 octombrie 1932, chiar cu câteva zile înainte să împlinească 30 de ani, din Anglia spre China de Nord, trecând prin Olanda, Rusia și Japonia. Călătoria până în China s-a dovedit plină de peripeții, nu toate ușoare. În Rusia, de pildă, autoritățile au încercat s-o forțeze să rămână, pentru că voiau s-o ducă la muncă într-o fabrică – asta pentru că nu au citit bine „misionară” pe pașaport și au crezut că are legătură cu „mașinărie”!

Când a ajuns în China, o misionară a sfătuit-o să poarte haine chinezești, deoarece chinezii sunt sceptici și dușmănoși față de străini. Când misionara a văzut-o îmbrăcată cu haine chinezești, a spus surprinsă: „Tu arăți în această fustă exact ca o chinezoaică! Părul tău este neted și negru și ești mică de statură exact ca chinezoaicele. Uită-te în oglindă!”.

Gladys s-a uitat îndelung. După un răstimp s-a întors spre misionară și i-a spus mișcată: „Acum înțeleg. Fetiță fiind, m-au supărat două lucruri. În primul rând, părul meu. Niciodată nu am considerat ceva mai îngrozitor. Am încercat totul, dar el a rămas neted și negru. În al doilea rând, toți din familia mea erau înalți și bine făcuți, numai eu eram mică de statură. Odinioară mă gândeam adesea: «Este nedrept. Nu voi fi niciodată frumoasă!». Acum înțeleg de ce am rămas așa de mică. Dumnezeu a rezolvat totul în mod desăvârșit și a stabilit totul dinainte în înțelepciunea Sa”.

Abia după 20 de ani și tocmai acolo, departe, în China, Gladys a primit răspuns la întrebarea de ce Dumnezeu a făcut-o exact așa și nu altfel. Poate că Dumnezeu permite și în viața noastră o problemă pe care nu o putem înțelege! Atunci, probabil, încă nu am ajuns în „china” noastră și de aceea nu am primit încă un răspuns!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 17.1-18 · 1 Ioan 3.16-24

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE ÎN CALEA RĂSPUNSULUI LA RUGĂCIUNE (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Preaiubiților dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu” (1 Ioan 3:21)

Un alt obstacol în calea răspunsului la rugăciune (pe lângă demoni și egoism) este păcatul nemărturisit. După ce au cucerit Ierihonul, cea mai puternică cetate din Țara promisă, israeliții au fost învinși de o mână de soldați într-un sătuc numit Ai. Iosua a fost devastat! „Și-a sfâșiat hainele, şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea chivotului Domnului” (Iosua 7:6).

Fii atent la rugăciunea lui: „Toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura, şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?” (Iosua 7:9). Ce i-a răspuns Dumnezeu? S-ar putea să fii surprins. „Domnul i-a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit…” (Iosua 7:10-11).

Ce se întâmplase? Acan, un soldat din Israel, furase o parte din prada de război care îi aparținea lui Dumnezeu. Ierihonul era prima cetate cucerită din Țara promisă, și Dumnezeu spusese că „primele roade” din tot ce avem trebuie să I le dăm Lui (vezi Proverbele 3:9). Prada din următoarele nouă lupte aparținea poporului, dar prada Ierihonului Îi aparținea lui Dumnezeu! „Tot argintul, tot aurul, toate lucrurile de aramă și de fier, să fie închinate Domnului…” (vezi Iosua 6:19)

Există o vreme pentru rugăciune, și o vreme ca să te oprești din rugăciune și să te ocupi de păcatul din viața ta. Nu te poți ruga: „Doamne, ce dorești Tu să fac?”, când tu știi deja ce trebuie să faci, dar nu ești dispus s-o faci! Îți vorbește Dumnezeu prin meditația de azi? Nu uita: (cf. 1 Ioan 3:21-22) „Dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui”.

Poți spune Amin?

de Jean Koechlin

Ieremia 38:1-13

Căpeteniile, exasperate, se ridică împotriva lui Ieremia, acuzându-l că a ţinut discursuri exagerate, menite să slăbească rezistenţa morală a poporului, şi obţin de la împărat aprobarea de care au nevoie pentru a-l arunca într‑o groapă unde îşi propuseseră să–l lase să moară. Ce cumplită este mizeria omului lui Dumnezeu în această fântână murdară şi mocirloasă! El însă Îl cheamă pe Domnul şi primeşte acest răspuns preţios: „nu te teme” (citiţi Plângeri 3.52–57). Scăparea este pregătită. Dumnezeu Se îngrijise de instrumentul pentru aceasta: cineva care nu făcea parte din popor, un slujitor negru de la palat, pe nume Ebed–Melec (el ne face să ne gândim la tânărul de care S–a folosit Dumnezeu pentru a–l salva pe Pavel: Fapte 23.16). Cum Zedechia era influenţabil şi spre bine şi spre rău, el se lasă înduplecat, iar acum asistăm la operaţiunea dificilă de a–l scoate pe Ieremia din groapa cea întunecoasă, faptă care scoate în evidenţă devotamentul lui Ebed–Melec.

Acuzat pe nedrept, bătut şi aruncat în groapă, Ieremia este în special aici o imagine a Domnului Isus. Sfârşitul v. 6 ne poartă cu gândul la Psalmul 69.2: „Mă afund în noroi adânc şi nu este loc de pus piciorul…” „imagine a suferinţelor şi a morţii Domnului Hristos”, în timp ce v. 13 poate fi asemănat cu începutul Psalmul 40, privind învierea Lui: „M–a scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlei…”.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

20 oct. 2021

20 Octombrie 2021

Și Israel era foarte sărăcit din cauza lui Madian; și fiii lui Israel au strigat către Domnul.

Judecători 6.6

Cât de mișcătoare este această întâmplare din istoria lui Israel! Oricine altcineva, în afară de Dumnezeu, ar fi refuzat să asculte un astfel de strigăt venit de la un asemenea popor. Nu păcătuiseră ei de atâtea ori? Nu fuseseră de atâtea ori pedepsiți? Nu strigaseră apoi de atâtea ori? Păcătuiau, sufereau, strigau, după care erau eliberați; iar această succesiune de lucruri se repeta mereu. Doar Dumnezeu putea avea răbdare și putea arăta îndurare unui astfel de popor. Căci dacă strigau sub apăsarea necazurilor trimise de El asupra lor, din cauza păcatelor lor, tot El era Cel care răspundea, fiind cuprins de milă față de ei.

Remarcați felul de a lucra al lui Dumnezeu în cazul de față! El a trimis mai întâi un profet, apoi un înger (versetele 7-11); primul, cu rolul de a aduce înaintea conștiinței lor păcatul comis, iar al doilea, pentru a le ridica un eliberator. Dumnezeu dorește să-i scoată pe cei ai Săi de sub consecințele nenorocite ale păcatului lor, însă vrea mai întâi ca păcatul să fie recunoscut.

Prin urmare, Ghedeon știa prin experiență care era starea poporului. Starea lui, la o scară mai mică, era cea a poporului. El bătea grâul în teasc, de teama madianiților. Datoria obișnuită a unui israelit nu putea fi îndeplinită fără teama de acei vrăjmași puternici și numeroși, însă Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, războinic viteaz!” (versetul 12). Cuvintele Domnului aduc cu ele putere. Câtă încurajare pentru Ghedeon! Sărmanul om se ascundea în spatele teascului! Însă pe unul ca acesta l-a ales Dumnezeu pentru a sfărâma jugul lui Madian. Ce har din partea Lui!

W. Kelly

Din locașul Lui cel statornicit, El privește pe toți locuitorii pământului. El le întocmește inima la toți și ia aminte la toate faptele lor.

Psalmul 33.14,15

El le întocmește tuturor inima

Inima noastră bate permanent și alimentează corpul nostru cu sânge. Sângele transportă la toate organele oxigenul și toate celelalte substanțe necesare vieții. Pe calea de întoarcere, sângele preia dioxidul de carbon și reziduurile și le duce acolo unde trebuie. Inima unui om are doar mărimea pumnului său și pompează cinci litri de sânge pe minut. Deci aceasta înseamnă că pompează opt sute de litri de sânge pe zi. Cantitatea de sânge care circulă prin inimă în decurs de o oră ar putea umple trei căzi de baie. În decursul vieții unui om de șaptezeci de ani, cantitatea de sânge cursă prin inimă ar putea umple cel puțin cincizeci și cinci de piscine olimpice.

Versetul de astăzi ne spune că inima care funcționează perfect nu este un produs al hazardului, așa cum susține teoria evoluționismului, ci este o operă ingenioasă a Creatorului. El a creat inima.

Fără o inimă funcțională, niciun om nu poate trăi. O inimă sănătoasă înseamnă viață. Dumnezeu este Dăruitorul vieții și El permite ca inima noastră să bată, ca sângele nostru să circule. De obicei nu simțim bătăile inimii și uităm foarte repede că în pieptul nostru se petrece ceva ce este foarte necesar vieții noastre. Considerăm acest lucru ca de la sine înțeles. Doar când inima este bolnavă, recunoaștem valoarea acesteia.

Când simțim inima noastră bătând mai puternic din cauza unui efort fizic sau a unei supărări sau datorită faptului că suntem cuprinși de o mare iubire, să ne amintim că Dumnezeu este Cel care ne-a făcut darul de nespus al vieții. Lui să-I fim recunoscători că ne-a creat într-un mod așa de minunat!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 16.1-20 · 1 Ioan 3.7-15

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE ÎN CALEA RĂSPUNSULUI LA RUGĂCIUNE (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Cereți și nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre” (Iacov 4:3)

Pe lângă duhurile răutății, un alt obstacol în calea răspunsului la rugăciune este egoismul. Ați sesizat că în rugăciunea „Tatăl nostru” nu găsim cuvintele „eu, mie, al meu, pe mine”? În schimb, găsim: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi… ne iartă nouă greșelile noastre… și ne izbăvește de cel rău.” (vezi Matei 6:11-13) Înțelegi ideea? Cel ce se roagă: „Doamne, binecuvântează-mă pe mine, pe soția mea și pe copiii mei!” (cu alte cuvinte: doar pe noi patru și pe nimeni altcineva), eu nu cred că va primi un răspuns favorabil din cer.

Domnul Isus a spus: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24). Dar Scriptura nu este un cec în alb; răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile egoiste va fi întotdeauna NU. Iacov scrie: „Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” (Iacov 4:3) S-ar putea să spui: „Dar Psalmul 37:4 spune că dacă îmi găsesc plăcerea în Domnul, El îmi va da tot ce-mi dorește inima!” Da, însă dorințele tale trebuie să fie în armonie cu voia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam pentru ca el să devină o binecuvântare pentru alții (vezi Geneza 12:2-3).

Dumnezeu știe ce îți dorești, și știe și de ce îți dorești lucrul acela. E numai pentru confortul și plăcerea proprie, sau și pentru a împlini planul lui Dumnezeu? Numai după ce ai răspuns la această întrebare în mod onest, te poți ruga cu încredere. Când cauți numai propriile interese, o singură persoană lucrează pentru tine – tu! Dar când scopul tău este să-i binecuvântezi pe alții, Dumnezeu lucrează și răspunde la rugăciunea ta așa cum nici nu-ți imaginai că este posibil. Încearcă, și convinge-te!

de Jean Koechlin

Ieremia 37:1-21

Capitolul 37 ne readuce în vremea lui Zedechia. Mai bine intenţionat, dar cu mult mai slab decât predecesorul său, acest împărat rămâne la fel de surd la toate cuvintele Domnului. Aceasta însă nu îl împiedică (ca în cap. 21) să-l consulte pe Ieremia şi să ceară mijlocirea lui. Prea adesea suntem înclinaţi mai degrabă să aducem cereri Domnului, în loc să ascultăm ceea ce El doreşte să ne spună, dar, dacă dorim ca El să răspundă la rugăciunile noastre, pentru aceasta trebuie să începem prin a-L asculta! (Ioan 15.7).

Pentru moment, evenimentele păreau să infirme cele vestite de profet. În loc să ia Ierusalimul, caldeenii, ameninţaţi de armata egipteană, ridică asediul şi pleacă. Cetatea părea salvată, dar Domnul îi aminteşte lui Ieremia că aceasta era doar o situaţie provizorie. Profetul doreşte să profite de situaţie pentru a părăsi cetatea condamnată, dar este recunoscut şi adus înaintea căpeteniilor sub acuzaţie de trădare. Pe vremea lui Ioiachim, căpeteniile păreau mai bine intenţionate decât împăratul (cap. 36.19); sub Zedechia a fost însă invers: în timp ce căpeteniile l-au bătut şi l-au întemniţat pe Ieremia, împăratul se îngrijeşte să aibă o întâlnire secretă cu el şi apoi îi uşurează condiţiile captivităţii sale.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 oct. 2021

19 Octombrie 2021

Să se căsătorească cu cine vrea, numai în Domnul.

1 Corinteni 7.39

Creștinului i se poruncește să nu se înjuge la un jug nepotrivit cu cel necredincios (2 Corinteni 6.14); în consecință, căsătoria unui creștin adevărat cu unul care nu este creștin adevărat nu poate fi în niciun fel o legătură creată de Dumnezeu. (Faptul că, în harul Său suveran, Dumnezeu poate interveni și-l poate mântui pe cel necredincios, dăruind binecuvântarea, este un lucru de excepție, care nu schimbă cu nimic principiul rânduit de Dumnezeu.) În privința căsătoriei „în Domnul” (1 Corinteni 7.39) este necesară recunoașterea domniei și a autorității Lui în acest pas solemn (vedeți Luca 6.46); aceasta înseamnă să te căsătorești cu unul pe care Domnul l-a ales pentru tine. Trebuie să ne reamintim că simplul fapt că două persoane sunt creștine nu reprezintă dovada că este voia Domnului să se căsătorească.

Poate că cititorul este uimit și analizează aceste lucruri întrebându-se: «Cum pot cunoaște care este persoana pe care Domnul a ales-o pentru mine?». Cunoașterea voii lui Dumnezeu în acest pas solemn este aceeași ca în oricare alt lucru, fie mic, fie mare. Ea ne este descoperită prin rugăciune și prin așteptare, în liniștea comuniunii cu Domnul, căutând fața Lui și cercetând Cuvântul Lui. Însă primul și cel mai important pas este să nu ai o voie proprie asupra acestui subiect. Când voia noastră este inactivă, Dumnezeu este liber să ne arate voia Lui, „care este bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12.2), iar noi suntem invitați să probăm această realitate. Doar așa putem vedea călăuzirea Sa cu ochiul Său îndreptat asupra noastră și putem să-I auzim glasul care ne comunică gândul Său. Astfel putem gusta aceeași experiență fericită a slujitorului lui Avraam, care a fost trimis să aducă o mireasă pentru Isaac: „Domnul m-a condus pe drum” (Geneza 24.27). „Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3.6).

R. K. Campbell

A uitat oare Dumnezeu să aibă milă? Și-a închis El oare îndurările în mânie?

Psalmul 77.9

Dumnezeu rămâne Dumnezeu!

Oamenii trec uneori prin situații care îi afectează puternic. Viața lor este împovărată foarte mult și nu mai văd nicio cale de ieșire. Ei sunt dezamăgiți de viață, pentru că au fost mult timp bolnavi, sau au parte de dureri mari, sau nu mai văd nicio speranță de însănătoșire. Au încercat tot felul de remedii și chiar s-au rugat lui Dumnezeu, sperând că situația se va schimba în curând. Dar totul pare să fie în zadar!

Un om care trece prin experiențe amare este dezamăgit de Dumnezeu și se îndoiește de bunătatea Sa. Dar totuși Dumnezeu rămâne Dumnezeu, chiar dacă cineva se îndoiește de El sau Îl respinge. Existența lui Dumnezeu și El Însuși nu depind de ceea ce gândim sau simțim noi, de ceea ce experimentăm sau de ceea ce facem noi. Dumnezeu este Dumnezeu, indiferent dacă El ne ia durerile sau le permite în viața noastră.

S-ar putea ca El să nu ne ia toată durerea, dar El ne poartă prin durere. El nu împlinește toate rugăciunile noastre, dar El aude întotdeauna rugăciunile noastre și este aproape de noi. Dumnezeu este plin de har și de îndurare; cine se predă în mâinile Sale va găsi pace. Părerea noastră despre Dumnezeu este cea care trebuie să se schimbe. În Psalmul 73.28, Asaf, când s-a gândit de ce altora le mergea mai bine ca lui, a ajuns la următoarea concluzie: „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. În Stăpânul Domnul mi-am pus încrederea, ca să istorisesc toate lucrările Tale”.

Cel care Îl are pe Domnul Isus ca Mântuitor are un ajutor în orice situație din viață, oricât de grea ar fi. El nu este singur, se poate încrede în Domnul său. Ce minunat!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 15.23-38 · 1 Ioan 3.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE ÎN CALEA RĂSPUNSULUI LA RUGĂCIUNE (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde…” (Ieremia 33:3)

Astăzi și în următoarele zile vom identifica motive din cauza cărora rugăciunile noastre nu primesc răspuns. Astăzi vom vorbi despre împotrivirea față de rugăciune a îngerilor căzuți (demonii). Da, există o luptă spirituală pe tărâmul ceresc, și Satan încearcă să oprească rugăciunile noastre; Daniel s-a rugat și nu a primit niciun răspuns, timp de trei săptămâni… știți de ce? Pentru că răspunsul era blocat în lumea spirituală de o forță a răului, „căpetenia împărăției Persiei” (vezi Daniel 10:13). Așa că Dumnezeu l-a trimis pe Mihail, unul dintre arhangheli, să se lupte cu el. După douăzeci și una de zile, lupta s-a încheiat și Daniel și-a primit răspunsul.

Apostolul Pavel spune: „căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Dar cât de puternic este diavolul? Suficient de puternic ca să te amăgească (vezi 2 Corinteni 4:4). Suficient de puternic să aducă boala (vezi Iov 2:7). Suficient de puternic să-i pârască pe cei neprihăniți (vezi Zaharia 3:1). Suficient de puternic să te devoreze (vezi 1 Petru 5:8). „Dar ce pot să fac pentru a-l înfrânge?” întrebi tu.

Apostolul Pavel ne dă răspunsul: „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune…” (Efeseni 6:18) Hristosul care locuiește în tine este mai puternic decât dușmanul cu care ai de-a face. Domnul Isus a zis: „Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea.” (Luca 11:21-22) Satan este puternic, însă Dumnezeu este Atot-puternic. Biblia spune: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâșul fraţilor noştri… a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor.” (Apocalipsa 12:10-11) Nu-i așa că te bucuri când știi că ești păzit de puterea lui Dumnezeu?

de Jean Koechlin

Ieremia 36:16-32

Încă o dată Domnul Se adresează slujitorului Său aflat în închisoare, pentru că din nou are revelaţii preţioase pe care să i le facă, invitându-l totodată să se roage pentru a le obţine (v. 3; Amos 3.7). Dumnezeu este întotdeauna dispus să ne înveţe lucruri mari şi ascunse, pe care nu le cunoaştem, dar mai întâi ne invită să I le cerem.

Ieremia urmează să audă vorbindu-i-se despre subiectul cel mai scump inimii lui: restaurarea poporului, după dezastrul ce se va abate asupra lui. În unele regiuni, în care pământul este arid, există sate întregi părăsite, ca urmare a depopulării zonelor rurale. Cu greu găseşti privelişti mai lugubre … Cu cât mai sinistră trebuie să fi fost dezolarea unei cetăţi precum Ierusalimul, devastat şi ars după exilul locuitorilor ei! (v. 10; vezi Neemia 2.13,14). Promisiunile lui Dumnezeu sunt însă categorice: bucuria şi viaţa vor umple din nou oraşul. Acestuia i se va da un nume nou: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 16), care ne aminteşte că nimeni nu va intra în cetatea cerească pe temeiul propriei lui dreptăţi. Totul se va baza acolo pe dreptatea lui Hristos. De asemeni, cele două familii prin care erau asigurate relaţiile poporului cu Dumnezeu, cea a împăraţilor şi cea a preoţilor, vor avea din nou reprezentanţi (v. 17,18).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 oct. 2021

18 Octombrie 2021

Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod uimitor și admirabil.

Psalmul 139.14

De ce mă aflu aici? Care este scopul vieții mele? Astfel de întrebări sunt puse adesea astăzi. Oamenii tânjesc după răspunsuri. În disperarea lor, ei se îndreaptă către tot felul de lucruri, căutând un scop pentru viața lor. Noi, creștinii, știm că Biblia oferă aceste răspunsuri.

Pe când eram în pântecele mamei noastre am fost formați într-un mod uimitor și admirabil. Geneza 1.27 ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, iar Isaia ne spune că am fost creați pentru gloria lui Dumnezeu. În Apocalipsa 4.11 citim despre un alt motiv pentru care ne-am născut: „Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești gloria și onoarea și puterea, pentru că Tu ești Acela care ai creat toate și datorită voii Tale ele erau și au fost create!”. Am fost deci creați pentru voia și pentru plăcerea Lui. Punând împreună aceste versete, vedem cât de important este să cunoaștem că am fost creați după chipul Său, pentru gloria Sa și pentru plăcerea Sa.

Ce s-a întâmplat după actul creației? Păcatul a intrat în lume prin neascultarea unui singur om, iar moartea a venit peste toți oamenii. Acesta este motivul pentru care oamenii astăzi au pierdut din vedere semnificația vieții. Suntem aici pentru a aduce glorie și plăcere inimii lui Dumnezeu, care este un Dumnezeu al dragostei și care nu dorește ca cineva să fie lăsat într-o stare nenorocită și lipsită de speranță. El a oferit un remediu care aduce speranță și ajutor unei lumi aflate în suferință.

Pe când eram noi încă fără putere, Hristos a murit pentru cei nelegiuiți, iar prin aceasta, Dumnezeu Și-a dovedit dragostea față de noi. El dorește ca fiecare dintre noi să fim lucrarea Lui, creați în Hristos Isus pentru fapte bune. Dumnezeu dorește să înțelegem de ce am fost creați și să trăim cu scopul de a aduce satisfacție inimii Lui.

T. Hadley, Sr.

Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Matei 4.4

Citiți Biblia?

„Care sunt hobby-urile tale?”, a fost prima întrebare pe care i-a pus-o lui Toma colegul său de muncă. „Să merg cu bicicleta, să joc fotbal și să citesc”, a răspuns el. Curios, colegul de muncă a întrebat: „Ce? Îți place să citești? Ce citești?”. Toma a răspuns: „Cel mai mult citesc Biblia”. Un scurt moment a domnit liniștea, apoi colegul de muncă a întrebat speriat: „Ce? Citești Biblia? N-am mai întâlnit pe nimeni care să citească Biblia”. Cu alte cuvinte: „Nimeni nu mai citește așa ceva astăzi. Biblia este o carte pentru oameni bătrâni și bolnavi, demodată și plictisitoare”.

Ce trist este că sunt tot mai puțini oameni care citesc Biblia! Totuși, Biblia este cartea care a modelat societatea. Este cartea cea mai răspândită. Ea nu a trebuit să fie rescrisă sau modificată și a rezistat încercărilor nenumărate de a fi înlăturată. Ea oferă zilnic miilor de oameni care o citesc curaj și bucurie, chiar și în vremuri grele, pentru că Însuși Dumnezeu le vorbește prin Biblie. El le arată în ea cum gândește El despre ei și cum este El. Cine citește cu sinceritate Biblia, acela Îl va cunoaște personal pe Dumnezeu. Fiecare pagină este un mesaj pentru oameni.

Dumnezeu vă trimite mereu mesaje. Le-ați citit? I-ați dat un răspuns?

Oamenii mari ai acestei lumi au citit Biblia și au putut afirma:

„Am spus și o voi mai spune: studierea atentă a Bibliei te va transforma într-un cetățean mai bun, un tată mai bun, un soț mai bun” – Thomas Jefferson, al treilea președinte al Americii.

„Prima și probabil singura carte care merită să fie studiată de toți este Biblia. Vorbesc în cunoștință de cauză: Studiați Scripturile!” – John Quincy Adams, al șaselea președinte al Americii.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 15.1-22 · 1 Ioan 2.20-29

coordonatori Bob & Debby Gass

LASĂ TOTUL ÎN MÂNA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului…” (Psalmul 55:22)

Ești împovărat cu privire la cineva drag ție? Eforturile tale de a-l ajuta nu au dat rezultate? Renunță, și lasă-L pe Dumnezeu să lucreze! Când renunți, nu înseamnă că încetezi să-l mai iubești… ci doar că tu nu mai poți face nimic pentru el. Renunțarea nu înseamnă neapărat excludere, ci să înțelegi că nu tu ai cauzat problema, că nu o poți rezolva și că nu o poți controla. Înseamnă să-l lași să învețe din consecințe. Să recunoști că de data aceasta rezultatul nu depinde de tine. Nu înseamnă să dai vina pe acea persoană sau să încerci s-o schimbi; ci să ai înțelepciunea să recunoști că te poți schimba doar pe tine. Înseamnă să-ți pese fără să dădăcești. Înseamnă să-l susții, fără să încerci să-l îndrepți… și în loc să-l judeci, să-l lași să fie o ființă umană.

Renunțarea înseamnă: în loc să-ți faci drum spre miezul problemei și să încerci să controlezi toate rezultatele posibile, să îi lași pe ceilalți să-și determine propriile rezultate. În loc să insiști și să fii exagerat de protectiv, să îi lași să se confrunte cu realitatea. Renunțare înseamnă să accepți, nu să respingi. Și, decât să-l bați la cap, să-l cerți și să-l mustri, mai bine ocupă-te de propriile tale defecte! În loc să încerci să schimbi totul după propriile tale dorințe, mai bine ia fiecare zi așa cum vine și prețuiește fiecare clipă. În loc să critici și să stabilești reguli, mai bine concentrează-te asupra scopului pentru care te-a chemat Dumnezeu. Înseamnă să nu privești înspre trecut cu regret, ci să te concentrezi asupra creșterii și trăirii pentru viitor. Renunțarea înseamnă să-ți fie teamă mai puțin, și să iubești mai mult. Cuvântul pentru tine astăzi este aceasta: renunță… și lasă totul în mâna lui Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Ieremia 36:1-15

L-am cunoscut deja pe Baruc, secretarul şi prietenul credincios al lui Ieremia (cap. 32.12). Numele lui înseamnă „binecuvântat„. Deşi provenea dintr-o familie nobiliară – fratele lui, Seraia, „era mai-mare peste locul de odihnă al împăratului„ (lit. „prinţ al odihnei„; cap. 51.59) – el alesese mai degrabă tovărăşia profetului întemniţat, urât şi dispreţuit, în locul celei a prinţilor, la care avea drept prin naştere. El ne face să ne gândim la Onisifor, fratele devotat care l-a vizitat pe Pavel în închisoarea din Roma, cu privire la care apostolul avea să-i scrie lui Timotei: „deseori m-a înviorat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu şi tu ştii mai bine decât alţii cât de mult a slujit el în Efes” (2 Timotei 1.16-18).

Baruc a fost şi el întotdeauna gata să slujească, cu toate riscurile pe care le implica aceasta. Să admirăm şi noi „şi totodată să dorim să avem” acest zel minunat al dragostei, deopotrivă pentru Dumnezeu, pentru slujitorul Lui, cât şi pentru poporul Lui. Aici este vorba de a scrie, după dictarea întemniţatului Ieremia, înseşi cuvintele lui Dumnezeu (comp. cu Romani 16.22), apoi de a le citi, în ziua de post, în auzul întregului Iuda. Un ascultător numit Mica, deosebit de atent, s-a grăbit să le înştiinţeze pe căpetenii, iar acestea l-au convocat pe Baruc pentru a le oferi şi lor o audiţie specială a conţinutului acelui sul.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 oct. 2021

17 Octombrie 2021

A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-Mi să beau”.

Ioan 4.7

În căile lui Dumnezeu, această păcătoasă ostenită, însetată și singuratică ajunge în prezența Mântuitorului ostenit, însetat și singur. Ea era ostenită de slujirea păcatului; El era ostenit de călătoria făcută în slujirea dragostei. Păcatele o făcuseră pe această femeie să fie singuratică; dragostea Îl făcuse pe Domnul să fie singuratic. Dragostea L-a adus pe El acolo unde păcatul o adusese pe această femeie. Mai târziu, dragostea Lui avea să-L conducă în locul unde pe noi ne-a condus păcatul – la singurătatea cumplită a crucii, unde toți cei apropiați și iubiți L-au părăsit, unde a căutat mângâietori și n-a găsit niciunul. Trădat de un fals ucenic, tăgăduit de unul adevărat, părăsit de toți ucenicii, înălțat între cer și pământ, lepădat de oameni și părăsit de Dumnezeu, El a trebuit să sufere singurătatea cumplită a crucii. Ce L-a condus către această singurătate? Dragostea – acea dragoste pe care apele nu o pot stinge și pe care râurile nu o pot îneca. Dragostea care L-a făcut să devină un Om singuratic la fântâna din Sihar L-a condus către o singurătate încă și mai mare, la crucea Golgotei. Dacă oamenii refuză o astfel de dragoste, nu este de mirare că vor ajunge, în cele din urmă, în singurătatea unei pierzări veșnice!

Cât de bine este și pentru noi dacă, precum această femeie, ne găsim singuri în prezența lui Isus, în această zi de har! Dacă cineva se teme să fie singur cu El, atunci să contemple această scenă minunată din Ioan 4 și să observe felul în care Domnul Se poartă cu această femeie! Niciun cuvânt aspru nu-I scapă de pe buze; nu rostește niciun cuvânt amar, niciun reproș. El spune în mod simplu: „Dă-Mi să beau”. De ce a cerut o înghițitură de apă? Este adevărat că fântâna era adâncă și că nu avea găleată să scoată, însă oare n-ar fi putut face o minune pentru a-Și potoli setea? El a făcut multe minuni ale harului pentru alții, însă nu citim că a făcut vreodată un miracol pentru Sine Însuși. Nu poate exista decât un singur răspuns: Fiul veșnic, trimis de Tatăl pentru a fi Mântuitorul lumii, în măreția slavei Sale morale, a binevoit să Se facă dependent, pentru puțină apă, de această femeie căzută, pentru a câștiga încrederea inimii ei pustiite.

H. Smith

El, care este strălucirea slavei Lui și reprezentarea exactă a Ființei Lui, și care susține toate lucrurile cu cuvântul puterii Sale, a făcut prin Sine curățirea păcatelor și S-a așezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte.

Evrei 1.3

Salvatorul și lucrarea Sa de salvare

În versetul de astăzi este vorba despre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe pământ pentru a face voia lui Dumnezeu. Această voie L-a dus la crucea de pe Golgota. Acolo, El a stat în judecata unui Dumnezeu sfânt, care L-a tras la răspundere pe Fiul Său pentru vina altora. Hristos a făcut prin Sine curățirea păcatelor. Noi nu trebuie să contribuim cu ceva, ci doar să credem în această lucrare și să ne bucurăm de ea. Este o lucrare divină, făcută prin Sine de o Persoană divină. Nimeni nu L-a putut ajuta să împlinească lucrarea și nimeni nu L-a putut împiedica să o facă.

Această lucrare este desăvârșită și L-a satisfăcut deplin pe Dumnezeu. Ea s-a făcut o dată pentru totdeauna și nu trebuie să fie repetată. Ea este suficientă pentru timp și veșnicie pentru oricine crede din inimă în Mântuitorul și se bazează pe lucrarea Lui de mântuire.

Dumnezeu a acceptat această jertfă și, ca dovadă, L-a înviat pe Fiul Său dintre cei morți și L-a înălțat la cer, încununându-L cu glorie și cu onoare.

Acolo, Fiul lui Dumnezeu S-a așezat pe tronul maiestății în locurile preaînalte. El Însuși a ocupat acest loc după ce L-a proslăvit pe Dumnezeu și Tatăl Său prin lucrarea de mântuire. El este garanția pentru salvarea veșnică a fiecărui credincios.

Să-I mulțumim din toată inima pentru această lucrare minunată de mântuire – pe care El o oferă fiecărui om, dar de care beneficiază doar cine o acceptă prin credință!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 14.17-29 · 1 Ioan 2.12-19

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTOARCE-TE LA BETEL! – Fundația S.E.E.R. România

„Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.” (Geneza 35:15)

Ce-ar trebui să faci, când te simți descurajat și îți este teamă că ți-ai pierdut direcția? Cu întrebarea aceasta s-a confruntat și Iacov. Și când și-a întors inima spre Dumnezeu, iată ce răspuns a primit: „Scoală-te, suie-te la Betel… şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău Esau.” Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.” (Geneza 35:1-3). S-ar putea ca tu să nu te închini la idoli… dar care sunt totuși lucrurile pe care trebuie „să le scoți afară”?

Betel înseamnă „casa unde locuiește Dumnezeu”; așadar, Iacov s-a întors în locul în care s-a întâlnit cu Dumnezeu, unde a primit o viziune pentru viitor și unde a experimentat prima oară bucuria de a trăi într-un legământ cu Domnul. Ți-ai distrus viața? Atunci întoarce-te la Betel, acolo unde L-ai întâlnit pe Dumnezeu pentru prima oară. Zidește un „altar” și întemeiază-ți viața pe el! Fă ceea ce spune Biblia (Romani 12:1-2): „Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

de Jean Koechlin

Ieremia 35:12-19

Fiii lui Recab ar fi putut motiva cu uşurinţă că, de vreme ce se scurseseră mai bine de două sute cincizeci de ani de când strămoşul lor le dăduse acele învăţături, ele nu mai erau de actualitate, ei trebuind să trăiască în spiritul epocii, sau că un comportament exterior nu are valoare, importantă fiind numai starea de inimă. Mulţi invocă astăzi asemenea pretexte, cu scopul de „a lărgi” calea. Dumnezeu Însuşi găseşte plăcere în a remarca cum „fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, au împlinit porunca tatălui lor” (v. 16).

Din generaţie în generaţie, ei au respectat cu hotărâre linia de comportament trasată de înaintaşul lor, fără a face caz de aceasta (deşi, cu siguranţă, nu fără ruşine şi nu fără suferinţă). Sub domniile cele mai odioase, ale lui Ahaz, Manase şi Amon, ei se număraseră printre credincioşii ascunşi, pe care Domnul îi cunoştea, asemeni celor şapte mii din vremea lui Ilie (1 Împăraţi 19.18). Noi n–am fi ştiut nimic despre această familie, dacă Dumnezeu n–ar fi dorit s–o folosească pentru a da o mărturie publică în întreg Iuda. Aşa cum exemplul recabiţilor scotea atunci în evidenţă neascultarea poporului din Ierusalim… tot aşa, astăzi, modul de viaţă al creştinilor ar trebui, prin contrast, să condamne o lume răzvrătită împotriva lui Dumnezeu şi să se adreseze conştiinţei ei.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 oct. 2021

16 Octombrie 2021

O, nepricepuților și înceți cu inima ca să credeți toate câte au spus profeții!

Luca 24.25

Doi ucenici triști și descurajați se îndreptau către Emaus atunci când Bunul Păstor S-a apropiat și a mers împreună cu ei, fără ca ei să-L recunoască. El urma să-Și strângă laolaltă oile risipite (Matei 26.31). Conversația care a urmat este plină de învățăminte. Lecția pe care cei doi urmau să o învețe era că Hristos Însuși este subiectul Scripturii, nu diferitele linii ale adevărului, conținute de ea, oricât de importante sunt ele la locul lor.

Ucenicii speraseră că Isus din Nazaret avea să-l elibereze pe Israel de vrăjmașii lui și să instituie Împărăția (versetul 21). Într-adevăr, mulți profeți vorbiseră despre aceste lucruri; largi porțiuni ale Vechiului Testament conțin profeții cu privire la o împărăție mesianică viitoare, legată de casa lui David și a lui Israel. Însă aceiași profeți vorbiseră de asemenea despre suferințele lui Mesia. El trebuia să sufere înainte de venirea gloriei (versetul 26). Ucenicii, fiind în exclusivitate preocupați cu adevărul despre împărăție, pierduseră complet din vedere acest aspect. Nevăzând tot ceea ce spunea Scriptura, ei deveniseră unilaterali în vederile lor (versetul 27). Există un pericol real în citirea preferențială a Scripturii. Mulți creștini se preocupă cu anumite segmente ale adevărului divine, precum profeția sau Adunarea. Rezultatul este adesea învățătura eronată, fiindcă un adevăr, dacă este exagerat, devine eroare.

Remediul pentru aceasta este ca inimile noastre să fie preocupate cu Hristos. Nu este oare minunat felul în care El a găsit timp pentru a-i corecta cu răbdare pe ucenicii Săi descurajați? Cât de minunat trebuie să fi fost să umble alături de Domnul, atunci când El le vorbea despre Sămânța femeii, despre Mielul de Paște, despre jertfe, despre Psalmul 22, despre Isaia 53 și despre multe alte locuri din Scriptură care ilustrează suferințele Sale! Este privilegiul nostru să-L contemplăm zilnic pe Hristos în tot Cuvântul; în felul acesta, și inima noastră va arde în noi.

B. Reynolds

Domnul este Păstorul meu.

Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi.

Psalmul 23.1; Ioan 10.1

Păstorul meu

Într-o sală de adunare, un slujitor al lui Dumnezeu tocmai terminase de citit Psalmul 23, când o doamnă a intrat pe ușă. Femeia s-a așezat pe scaun, iar persoana de lângă ea i-a oferit Biblia deschisă și i-a arătat pasajul care a fost citit. La versetul 1 din Psalmul 23 era subliniat cuvântul „meu”.

După terminarea adunării, acea doamnă, care era interesată de vestea cea bună, a întrebat-o pe femeia care îi oferise Biblia de ce a subliniat acel cuvânt. „Acest cuvânt este foarte important”, i-a răspuns femeia, după care a adăugat: „Cine nu poate spune că Domnul este Păstorul meu nu se poate bucura de toate binecuvântările psalmului”. Acea doamnă a înțeles mesajul și, când a ajuns acasă, a strigat la Domnul și L-a rugat să-i dea siguranța că El este nu doar Mântuitorul, ci Mântuitorul ei, nu doar Păstorul cel bun, ci Păstorul ei. Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune.

Nu este suficient să știți că Isus Hristos este Mântuitorul lumii, ci trebuie să știți că El este Mântuitorul dumneavoastră. Dacă a devenit Mântuitorul dumneavoastră, Îl puteți cunoaște și ca Păstorul cel bun. El Și-a dat viața pentru oi. Există sacrificiu mai înalt decât acesta? „Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să își dea viața pentru prietenii săi” (Ioan 15.13).

V-ați predat viața, cu toate păcatele dumneavoastră, Păstorului cel bun? Dacă da, atunci El este Păstorul dumneavoastră. I-ați spus vreodată plin de bucurie: „Doamne Isuse, Îți mulțumesc că Tu ești Păstorul meu„?

Citirea Bibliei: 2 Împărați 14.1-16 · 1 Ioan 2.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

NU SEMĂNA DESCURAJARE! – Fundația S.E.E.R. România

„Au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră…” (Numeri 13:32)

Descurajarea i-a făcut pe Israeliţi să se îndoiască de promisiunea lui Dumnezeu, să renunțe la visul lor și să moară în pustie. În mod ironic, ei se aflau la o distanță de numai câteva zile de mers față de Țara promisă! Cum s-a putut întâmpla așa ceva? După patruzeci de zile în Canaan, o țară atât de roditoare încât era nevoie de doi bărbați ca să ducă un ciorchine de struguri, zece din cele douăsprezece iscoade s-au întors spunând: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.” Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră.” (Numeri 13:31-32). Acum, ai vrea să știi ce părere are Dumnezeu despre oamenii care împrăștie o asemenea descurajare? „Bărbaţii… care, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cârtească împotriva lui Moise, înnegrind ţara… au murit acolo, înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică. Numai Iosua… şi Caleb… au rămas cu viaţă.” (Numeri 14:36-38) Dar ce poţi spune despre tine? Când îi vezi pe alții că se confruntă cu împrejurări potrivnice, îți exprimi îndoiala cu privire la abilitatea lor de a reuși? Poți asculta planurile cuiva fără să faci remarci descurajatoare? Chiar dacă nu reușești să-ți imaginezi visele lor, cel puțin fii de acord să-i susții prin credință, pentru ca planul desăvârșit al lui Dumnezeu să se împlinească cu privire la scopul pe care și l-au propus. Gândește-te la toți aceia care te-au încurajat pe tine de-a lungul vieții tale! Într-o lume atinsă de negativism și vești rele, oricine are nevoie de puțină încurajare, din când în când… Așa că fă un efort conștient de a-i încuraja, de a-i susține și de a-i inspira pe cei aflați în sfera ta de influență. Și când întâlnești o persoană care seamănă descurajarea, nu-i permite să te abată de la decizia ta. Adu-ți aminte, ție și ei, că Dumnezeu „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Pentru că El are putere!

de Jean Koechlin

Ieremia 35:1-11

De astă dată, Ieremia are înaintea lui o slujbă care se va arăta foarte încurajatoare: Dumnezeu l–a împuternicit să invite membrii familiei recabiţilor în Casa Domnului, pentru a-i pune la încercare. Aveau ei să bea din vinul pe care li-l va turna profetul? Cu fermitate, aceşti oameni refuză paharele care le sunt oferite şi fac cunoscut şi motivul refuzului: ca adevăraţi nazirei, ei sunt dedicaţi abţinerii de la ceea ce ilustrează bucuriile lumii (Numeri 6.1–3). Mai mult, înţelegând caracterul de străini pe un pământ pe care se aflau doar în călătorie (sf. v. 7), ei nu au semănat, nici nu şi‑au construit case, ci au locuit doar în corturi. Tot acest mod de viaţă, afirmă ei, le fusese poruncit de strămoşul lor, Ionadab, acel om credincios care, după cum ne arată 2 Împăraţi 10.15…, luase cu hotărâre poziţie pentru Domnul.

Mulţi dintre noi au avut părinţi sau bunici care i–au învăţat, chiar dacă nu au înţeles întotdeauna, ce este despărţirea de lumea în care creştinul este un străin, ca şi Domnul lui. Mai mult ca oricând, această despărţire trebuie realizată în ajunul venirii Lui (Apocalipsa 22.11,12), însă El nu ne invită să ne abţinem de la bucuriile lumii fără ca mai întâi să avem în El „o bucurie de nespus şi glorioasă (lit.: glorificată)” (1 Petru 1.8).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 oct. 2021

15 Octombrie 2021

„Și ziceți: «Iată ce osteneală zadarnică!», și ați disprețuit-o”, zice Domnul oștirilor.

Maleahi 1.13

Slujirea fără devotament va conduce întotdeauna la osteneală și, în cele din urmă, la disprețuirea lucrurilor Domnului. Rămășița iudeilor din acele timpuri nu numai că privea lucrarea pentru Domnul ca pe o osteneală zadarnică, ci ajunsese să o și disprețuiască.

Din nefericire, vedem același lucru și în zilele noastre. Sunt mulți care odinioară au fost activi în lucrarea Domnului, dar care, în cele din urmă, au obosit. Motivul poate fi că viața lor practică a rămas mult în urma predicării lor; predicarea a continuat, deși devotamentul lipsea și, în cele din urmă, au obosit. Mâinile atârnă și genunchii sunt slăbiți, fiindcă mâinile n-au fost niciodată ridicate spre cer și genunchii nu s-au plecat niciodată în rugăciune. Au obosit – au obosit să se roage, să citească Biblia, să-și aducă aminte de Domnul, să predice evanghelia, să o asculte; au obosit cu privire la lucrurile Domnului și cu privire la sfinții Săi. Iar ceea ce considerăm a fi o osteneală zadarnică ajunge în curând obiectul disprețului nostru. Cât de important este să-L avem mereu pe Hristos înaintea noastră – adevărata motivație pentru orice lucrare – și să privim la El, la Inițiatorul și Desăvârșitorul credinței, la Cel care a suferit o atât de mare împotrivire din partea celor păcătoși, ca astfel să nu obosim și să nu ne descurajăm în sufletele noastre (Evrei 12.1-3)!

Aceasta este deci imaginea solemnă prezentată de profet cu privire la starea generală în care marea masă a rămășiței iudaice se afla. În exterior, ei slujeau Domnului, însă fără devotament, ci sătui de această slujire, pe care o disprețuiau. Trebuie să ne cercetăm și noi cu seriozitate, ca nu cumva o astfel de stare să nu fie și a noastră!

H. Smith

Felul vostru de vorbire să fie: Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la Cel Rău.

Matei 5.37

Da – Nu

Aceste două cuvinte, formate fiecare dintr-o singură silabă, au un efect extraordinar, presupunând că da este într-adevăr da, iar nu este într-adevăr nu, așa cum ne învață Domnul Isus.

Un nu hotărât este o armă folositoare. Îl putem asemăna cu o stâncă în mare care stă neclintită în fața încercării. Dacă nu-ul credinței este rostit în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu și cu rugăciune pentru putere de sus, atunci este de neînvins. Noi trebuie să spunem nu la tot ce nu este drept.

„Moise a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon” (Evrei 11.24). Avraam a respins darurile îndoielnice ale împăratului din Sodoma. Și Iosif a respins avansurile soției stăpânului său (Geneza 14.23,24; 39.7-9).

Dar, de asemenea, este important să spunem da la tot ce este adevărat, la tot ce este vrednic de cinste, la tot ce este drept, curat, vrednic de iubit (Filipeni 4.8). Pentru că Domnul ne cere să-L urmăm, să spunem un da în ascultare.

Viața are întotdeauna o latură negativă și una pozitivă. Dușmanul nostru, tatăl minciunii, încearcă întruna să amestece binele și răul. Astfel, lumea a devenit un amestec de da și nu, de aprobare și de respingere în același timp, ceea ce nu este altceva decât minciună.

Să stăm întotdeauna de partea adevărului, de partea lucrurilor aprobate de Domnul! Să nu-I întoarcem spatele lui Dumnezeu și, după ce am spus un da hotărât planului Său de mântuire, să spunem da slujbei în care ne-a chemat!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 13.10-25 · 1 Ioan 1.5-10

coordonatori Bob & Debby Gass

DARUL ÎNCURAJĂRII – Fundația S.E.E.R. România

„Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare…” (Romani 12:8)

Știai că există darul încurajării? Există! Biblia spune: „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat… Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare.” Îmbărbătarea înseamnă acțiunea de a insufla bărbăție, curaj, avânt și încurajare. Și nu trebuie să fii talentat sau să ai un coeficient al inteligenței ridicat ca să demonstrezi că ai acest dar. Zilnic întâlnești oameni care au nevoie de încurajare. Poate la suprafață nu o arată, dar înlăuntrul lor se luptă să rămână pe linia de plutire. Unii dintre ei sunt în culmea disperării, iar vorbele tale îi pot ajuta. Chiar și un zâmbet o poate face. Iov a spus: „Când li se muia inima, le zâmbeam. Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.” (Iov 29:24) Înțeleptul Solomon a spus: „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte” (Proverbele 12:25). Nu presupune că oamenii care au de toate (faimă, avuţie, succes) nu au nevoie de încurajare. David a fost un autor de succes, ai cărui psalmi se citesc în întreaga lume și în zilele noastre. A fost cel mai popular rege al lui Israel. Victoriile sale în luptă sunt pomenite de orice strateg în orice academie militară. Dar a avut zile în care s-a simțit atât de mizerabil, încât mai jos de-atât nu putea ajunge: „Sunt aproape să cad, şi durerea mea este totdeauna înaintea mea” (Psalmul 38:17). Iată deci că nu doar oamenii de rând au nevoie de încurajare, ci și autorii de succes, regii și generalii! Toată lumea are nevoie de încurajare! Și ăsta e un lucru bun, deoarece nu vei rămâne fără slujbă – dacă ai darul încurajării! Așadar, astăzi fii sensibil la călăuzirea lui Dumnezeu… și, dacă El îți arată că trebuie să încurajezi pe cineva, fă-o!

de Jean Koechlin

Ieremia 34:8-22

În timpul asedierii Ierusalimului, Domnul îi dă lui Ieremia misiunea transmiterii unui mesaj personal către împăratul Zedechia (v. 2‑6), fără-ndoială, celui la care face referire v. 3 din cap. 32. Dumnezeu îi promite împăratului că–l cruţă şi că va avea parte de o moarte paşnică („în pace”). Din v. 8-9 aflăm că intenţiile împăratului nu fuseseră rele; el chiar era animat de o oarecare bunăvoinţă faţă de Ieremia (cap. 38.10,16), dar îi lipsea cu desăvârşire tăria de caracter. Nu avea puterea pe care credinţa i–o va da lui Neemia într–o situaţie similară (vezi Neemia 5). După ce a decretat punerea în libertate a tuturor robilor evrei, Zedechia nu este în stare să respecte mult timp această hotărâre. Atunci Domnul îi aduce aminte care sunt, în această privinţă, instrucţiunile clare ale legii, de care părinţii lui nu ţinuseră deloc cont. Şi noi ne amintim de învăţăturile cu privire la robul care, din dragoste, nu voia să fie eliberat, frumos antetip al Domnului Isus (Exod 21.2‑6).

Dumnezeu urma să Se folosească de acţiunea răutăcioasă a acestor oameni, pentru a le ilustra pedeapsa care‑i aştepta. El va acţiona asemeni lor, altfel spus, retrăgându–le libertatea pe care le-o dăruise odinioară şi aservindu-i împăratului Babilonului (Luca 6.38).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 oct. 2021

14 Octombrie 2021

Și Iosif, numit de apostoli și Barnaba (care tradus înseamnă: Fiul mângâierii), un levit, cipriot prin naștere, având un ogor, l-a vândut și a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor … Și el s-a dus la Tars, ca să-l caute pe Saul; și, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Și a fost că, un an întreg, ei s-au strâns în adunare și au învățat o mare mulțime.

Fapte 4.36,37; 11.25,26

Leviții (30) – Fiul mângâierii

Barnaba este ultimul levit menționat pe nume în Cuvântul lui Dumnezeu. El este cu siguranță un exemplu minunat cu privire la ceea ce Dumnezeu dorea ca leviții să fie. Citim despre el că a făcut parte dintre cei care L-au urmat pe Domnul Isus la scurt timp după înființarea Adunării. Mulți dintre acești ucenici dintâi și-au vândut casele și proprietățile, iar banii i-au pus la picioarele apostolilor, pentru folosul tuturor. Barnaba a făcut și el acest lucru cu un ogor pe care îl avea în insula Cipru.

Barnaba, în mod evident, era un om care călătorea și care era interesat de lucrarea pe care Domnul o făcea în alte părți. El l-a adus pe Saul din Tars înaintea apostolilor, atunci când toți ceilalți îl ocoleau și nu aveau încredere în persecutorul de odinioară. Barnaba a fost, de asemenea, trimis la Antiohia, atunci când frații din Ierusalim au auzit că unii dintre națiuni se întorseseră la Domnul și formaseră o adunare acolo. El este descris ca fiind un „om bun și plin de Duh Sfânt și de credință”. Venind la Antiohia, Barnaba a văzut harul lui Dumnezeu și s-a bucurat – n-a fost suspicios și gata să condamne fiindcă lucrurile se desfășurau diferit acolo, ci i-a îndemnat pe acei credincioși să stăruie în umblarea lor cu Domnul.

Ce exemplu frumos este el pentru noi! L-a găsit pe Saul, care cunoștea bine Scripturile, și l-a adus la Antiohia. Cei doi au lucrat împreună acolo, apoi au slujit în părtășie cu alții, așa cum vedem în capitolul 13.1-3. Duhul Sfânt i-a trimis pe cei doi împreună, iar „Barnaba și Saul” au devenit curând „Pavel și Barnaba”. Nu este ușor să ajungi în planul doi, după ce ai slujit un timp într-o poziție de frunte. Barnaba, mai târziu, l-a îndrumat pe Ioan Marcu, cel care a scris Evanghelia în care Domnul Isus este prezentat ca Slujitorul perfect. Fie ca slujirea noastră să fie și ea una încurajatoare pentru alții!

E. P. Vedder, Jr.

Înțeleptul ascultă sfaturile.

Proverbe 12.15

Ascultă sfaturile înțelepte!

• Să nu necinstești pe om la bătrânețea lui, căci și tu vei îmbătrâni. Cum faci, așa ți se va face.

• Evită nu numai greșeala, dar și bănuiala.

• Consideră întotdeauna banii ca o pacoste; într-adevăr, ei nu-ți aduc nicio bucurie, ci numai griji. Cei care posedă bogății se tem și de propriul fiu.

• Ține minte binele primit și uită binele făcut.

• Ferește-te să cauți ceva ce ți-ar părea rău că ai găsit.

• Nu lăsa ca liniștea să-ți fie tulburată necontenit de persoane care vin să-ți povestească ce spun dușmanii tăi despre tine.

• Să ne mulțumim cu ce avem, fără a face comparații; niciodată nu va fi fericit cel pe care-l va chinui fericirea mai mare a altuia.

• Nu căuta să te înalți defăimându-i pe alții. Caută prin propriile tale calități să te deosebești de oamenii de rând.

• Fă tot ceea ce poți în împrejurările în care te-a pus Dumnezeu, iar atunci când ai făcut-o, El va lărgi sfera ta de activitate – dar doar atunci când I-ai slujit bine în lucrurile mici.

• Fii evlavios și statornic în viața de zi cu zi – acest lucru va ține o predică mult mai convingătoare și mai practică decât poate gura ta să rostească.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 12.18-13.9 · 1 Ioan 1.1-4

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ TE IUBEȘTI PE TINE ÎNSUȚI! – Fundația S.E.E.R. România

„Să iubeşti… ca pe tine însuţi.” (Matei 22:39)

Când Dumnezeu te mântuie, El te așază „în Hristos”. Din acel moment, El te consideră neprihănit. Nu datorită neprihănirii proprii… ci prin aceea „care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Filipeni 3:9) Poate, cât ai fost copil, părinții îți vor fi dat impresia că dacă vei fi suficient de cuminte, ei te vor iubi și accepta… Prin urmare, crezi că și în relația cu Dumnezeu este valabil același lucru. Dar nu e așa! În realitate, nu ai putea niciodată să fii suficient de bun, ca să câștigi dragostea lui Dumnezeu! De aceea, El te îmbracă în neprihănirea lui Hristos și îți spune: „Te iubesc necondiționat în ciuda păcatelor tale!” Aceasta este adevărata bază a iubirii de sine! Gândește-te: dacă Dumnezeu te iubește, atunci ești vrednic să fii iubit, nu-i așa? Asta înseamnă că te poți iubi pe tine însuți! Și de fapt așa și trebuie, întrucât le poți oferi dragoste și altora, din izvorul propriei tale stime de sine. Dacă te lupți cu sentimentul nesiguranței, al vinovăției, al îndoielii, al dezgustului față de sine, până la urmă acestea se vor manifesta și în relațiile tale. Psihologul elvețian Paul Tournier a spus: „Dacă o persoană Îl va iubi pe Dumnezeu așa cum trebuie, îi va iubi și pe ceilalți așa cum trebuie, și cine Îl iubește pe Dumnezeu și pe ceilalți așa cum trebuie să fie iubiți, nu va avea niciodată nevoie de psihiatru!” Dragostea lui Dumnezeu îți insuflă încrederea și puterea de care ai nevoie ca să dăruiești și să primești dragoste de la ceilalți. Adevărul este acesta: chiar dacă ai fi fost singurul păcătos care a trăit vreodată, Hristos ar fi murit pentru tine! Și când înțelegi lucrul acesta cu adevărat, vei începe să te iubești pe tine însuți, și să te dezvolți – ca să ajungi la plinătatea potențialului pe care l-a pus Dumnezeu în tine!

de Jean Koechlin

Ieremia 33:1-18

Încă o dată Domnul Se adresează slujitorului Său aflat în închisoare, pentru că din nou are revelaţii preţioase pe care să i le facă, invitându–l totodată să se roage pentru a le obţine (v. 3; Amos 3.7). Dumnezeu este întotdeauna dispus să ne înveţe lucruri mari şi ascunse, pe care nu le cunoaştem, dar mai întâi ne invită să I le cerem.

Ieremia urmează să audă vorbindu–i-se despre subiectul cel mai scump inimii lui: restaurarea poporului, după dezastrul ce se va abate asupra lui. În unele regiuni, în care pământul este arid, există sate întregi părăsite, ca urmare a depopulării zonelor rurale. Cu greu găseşti privelişti mai lugubre … Cu cât mai sinistră trebuie să fi fost dezolarea unei cetăţi precum Ierusalimul, devastat şi ars după exilul locuitorilor ei! (v. 10; vezi Neemia 2.13,14). Promisiunile lui Dumnezeu sunt însă categorice: bucuria şi viaţa vor umple din nou oraşul. Acestuia i se va da un nume nou: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 16), care ne aminteşte că nimeni nu va intra în cetatea cerească pe temeiul propriei lui dreptăţi. Totul se va baza acolo pe dreptatea lui Hristos. De asemeni, cele două familii prin care erau asigurate relaţiile poporului cu Dumnezeu, cea a împăraţilor şi cea a preoţilor, vor avea din nou reprezentanţi (v. 17,18).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 oct. 2021

13 Octombrie 2021

Condu-mă în adevărul Tău și învață-mă, pentru că Tu ești Dumnezeul mântuirii mele; pe Tine Te aștept toată ziua.

Psalmul 25.5

Dumnezeul mântuirii mele (2)

Acesta este un psalm al lui David. Nu cunoaștem cu precizie împrejurările în care a fost scris, însă este evident că David trecea prin multe necazuri, în care a trebuit să-i înfrunte pe vrăjmașii săi. Însă el și-a pus încrederea în Domnul și a căutat ajutor din partea Lui – „Dumnezeul meu, în Tine mi-am pus încrederea; să nu fiu dat de rușine, să nu triumfe vrăjmașii mei asupra mea” (versetul 2). David înțelegea câtă nevoie avea de călăuzire zilnică din partea Dumnezeului său – „Fă-mi cunoscut căile Tale, Doamne, învață-mă cărările Tale! Condu-mă în adevărul Tău și învață-mă, pentru că Tu ești Dumnezeul mântuirii mele; pe Tine Te aștept toată ziua” (versetele 4 și 5).

Deși împrejurările noastre vor fi diferite de cele ale lui David, totuși vom experimenta și noi împotrivire și dificultăți de tot felul pe calea credinței. Avem nevoie mai întâi să ne punem toată încrederea în Domnul și să-I cerem să ne călăuzească în toate îndatoririle noastre zilnice. El va răspunde cererii noastre dacă, la fel ca David, vom dori să ne arate căile Sale, să ne învețe cărările Sale și să ne conducă în adevărul Său.

Putem să-L așteptăm cu încredere întreaga zi. El este Dumnezeul mântuirii noastre, Cel care poate și dorește să ne salveze de-a lungul tuturor dificultăților pe care le întâmpinăm zilnic. „Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit” (Evrei 4.16).

M. Vogelsang

Ori de câte ori mă tem, eu mă voi încrede în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Său. Mă încred în Dumnezeu și nu mă voi teme.

Psalmul 56.3,4

Bolnavul de tuberculoză (2)

Cei doi au discutat mult timp. În cele din urmă, teama, care străjuise până atunci zi și noapte patul chinezului, a trebuit să plece din prezența lui Hristos și a luminii Sale. Domnul Tian nu înțelegea multe, dar își predase viața în mâinile lui Isus și astfel a făcut primul pas spre lumină.

„În noaptea aceea”, a spus domnul Tian mai târziu, „am putut să dorm iarăși. Frica dispăruse”. Acum, pacea umplea inima bolnavului. Oricare va fi drumul lui, el va ajunge în lumină și nu în noaptea deznădejdii.

Dumnezeu i-a dăruit iarăși sănătatea și a venit ziua când domnul Tian a putut părăsi cu bucurie spitalul.

Lumina evangheliei a luminat toate domeniile întunecate ale vieții lui, chiar și relația cu soția lui, de care se despărțise de mult timp. El i-a scris celei alungate, al cărei nume nimeni nu avea voie să-l rostească în prezența lui: „Vino înapoi! Eu am devenit creștin și Hristos ne va ajuta să ne refacem căsnicia”.

Soția lui, mirată de schimbarea soțului ei, s-a întrebat: „Este aceasta lucrarea evangheliei? Atunci vreau să merg cu soțul meu pe urmele lui Isus”.

Alți doisprezece aparținători ai familiei, printre care și mama domnului Tian, au găsit calea spre Hristos. Relatarea domnului Tian se încheie cu cuvintele: „Harul lui Dumnezeu este nespus de mare”.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 12.1-17 · Ioan 21.15-25

coordonatori Bob & Debby Gass

GĂSEȘTE SEMNIFICAȚIA MUNCII TALE – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Geneza 2:15)

Mai întâi, Dumnezeu l-a creat pe om. Apoi a creat o grădină și i-a spus omului: „Ai grijă de ea!” Poate ai crezut că munca a venit ca o consecință a căderii în păcat. E adevărat, munca a căpătat o altă semnificație în acel moment, dar e o greșeală să crezi că primii noștri părinți nu aveau niciun scop. Când Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, e limpede că El a avut în plan ca noi să fim ca El: creativi, productivi, gata să ne investim în sarcini care contribuie la împlinirea scopului Său. Adam și Eva au fost puși responsabili peste grădină… și, înainte de decizia lor egoistă de a nu-L asculta pe Dumnezeu, ei s-au bucurat de împlinire maximă în munca lor. Biblia spune: „Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.” (Geneza 2:19) Primul loc de muncă din univers a inclus identificarea speciilor de animale și păsări, studierea înzestrărilor şi calităților fiecărei creaturi, și supravegherea lor. Asta da, funcție de conducere! Și cine este ocupat, are nevoie de un asistent executiv – așa că a fost creată Eva, ca să fie „ajutorul” lui Adam. Nu trebuie să privești mai departe de Biblie ca să-ți dai seama că munca productivă este planul lui Dumnezeu pentru viața ta. O sarcină bine făcută este propria ei răsplată. Îți conferă un sentiment al valorii, fără de care poți ajunge să fii deprimat. Nu crede iluziile mass-media care îți spune că oamenii de succes nu trebuie să muncească; fiecare dintre noi a fost creat cu un scop în viață, indiferent câți bani are în contul său bancar. Așadar (cf. Eclesiastul 9:10), „tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!”