Mana Zilnica

15 Octombrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

„Și ziceți: «Iată ce osteneală zadarnică!», și ați disprețuit-o”, zice Domnul oștirilor.

Maleahi 1.13

Slujirea fără devotament va conduce întotdeauna la osteneală și, în cele din urmă, la disprețuirea lucrurilor Domnului. Rămășița iudeilor din acele timpuri nu numai că privea lucrarea pentru Domnul ca pe o osteneală zadarnică, ci ajunsese să o și disprețuiască.

Din nefericire, vedem același lucru și în zilele noastre. Sunt mulți care odinioară au fost activi în lucrarea Domnului, dar care, în cele din urmă, au obosit. Motivul poate fi că viața lor practică a rămas mult în urma predicării lor; predicarea a continuat, deși devotamentul lipsea și, în cele din urmă, au obosit. Mâinile atârnă și genunchii sunt slăbiți, fiindcă mâinile n-au fost niciodată ridicate spre cer și genunchii nu s-au plecat niciodată în rugăciune. Au obosit – au obosit să se roage, să citească Biblia, să-și aducă aminte de Domnul, să predice evanghelia, să o asculte; au obosit cu privire la lucrurile Domnului și cu privire la sfinții Săi. Iar ceea ce considerăm a fi o osteneală zadarnică ajunge în curând obiectul disprețului nostru. Cât de important este să-L avem mereu pe Hristos înaintea noastră – adevărata motivație pentru orice lucrare – și să privim la El, la Inițiatorul și Desăvârșitorul credinței, la Cel care a suferit o atât de mare împotrivire din partea celor păcătoși, ca astfel să nu obosim și să nu ne descurajăm în sufletele noastre (Evrei 12.1-3)!

Aceasta este deci imaginea solemnă prezentată de profet cu privire la starea generală în care marea masă a rămășiței iudaice se afla. În exterior, ei slujeau Domnului, însă fără devotament, ci sătui de această slujire, pe care o disprețuiau. Trebuie să ne cercetăm și noi cu seriozitate, ca nu cumva o astfel de stare să nu fie și a noastră!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Felul vostru de vorbire să fie: Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la Cel Rău.

Matei 5.37

Da – Nu

Aceste două cuvinte, formate fiecare dintr-o singură silabă, au un efect extraordinar, presupunând că da este într-adevăr da, iar nu este într-adevăr nu, așa cum ne învață Domnul Isus.

Un nu hotărât este o armă folositoare. Îl putem asemăna cu o stâncă în mare care stă neclintită în fața încercării. Dacă nu-ul credinței este rostit în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu și cu rugăciune pentru putere de sus, atunci este de neînvins. Noi trebuie să spunem nu la tot ce nu este drept.

„Moise a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon” (Evrei 11.24). Avraam a respins darurile îndoielnice ale împăratului din Sodoma. Și Iosif a respins avansurile soției stăpânului său (Geneza 14.23,24; 39.7-9).

Dar, de asemenea, este important să spunem da la tot ce este adevărat, la tot ce este vrednic de cinste, la tot ce este drept, curat, vrednic de iubit (Filipeni 4.8). Pentru că Domnul ne cere să-L urmăm, să spunem un da în ascultare.

Viața are întotdeauna o latură negativă și una pozitivă. Dușmanul nostru, tatăl minciunii, încearcă întruna să amestece binele și răul. Astfel, lumea a devenit un amestec de da și nu, de aprobare și de respingere în același timp, ceea ce nu este altceva decât minciună.

Să stăm întotdeauna de partea adevărului, de partea lucrurilor aprobate de Domnul! Să nu-I întoarcem spatele lui Dumnezeu și, după ce am spus un da hotărât planului Său de mântuire, să spunem da slujbei în care ne-a chemat!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 13.10-25 · 1 Ioan 1.5-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DARUL ÎNCURAJĂRII – Fundația S.E.E.R. România

„Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare…” (Romani 12:8)

Știai că există darul încurajării? Există! Biblia spune: „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat… Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare.” Îmbărbătarea înseamnă acțiunea de a insufla bărbăție, curaj, avânt și încurajare. Și nu trebuie să fii talentat sau să ai un coeficient al inteligenței ridicat ca să demonstrezi că ai acest dar. Zilnic întâlnești oameni care au nevoie de încurajare. Poate la suprafață nu o arată, dar înlăuntrul lor se luptă să rămână pe linia de plutire. Unii dintre ei sunt în culmea disperării, iar vorbele tale îi pot ajuta. Chiar și un zâmbet o poate face. Iov a spus: „Când li se muia inima, le zâmbeam. Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.” (Iov 29:24) Înțeleptul Solomon a spus: „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte” (Proverbele 12:25). Nu presupune că oamenii care au de toate (faimă, avuţie, succes) nu au nevoie de încurajare. David a fost un autor de succes, ai cărui psalmi se citesc în întreaga lume și în zilele noastre. A fost cel mai popular rege al lui Israel. Victoriile sale în luptă sunt pomenite de orice strateg în orice academie militară. Dar a avut zile în care s-a simțit atât de mizerabil, încât mai jos de-atât nu putea ajunge: „Sunt aproape să cad, şi durerea mea este totdeauna înaintea mea” (Psalmul 38:17). Iată deci că nu doar oamenii de rând au nevoie de încurajare, ci și autorii de succes, regii și generalii! Toată lumea are nevoie de încurajare! Și ăsta e un lucru bun, deoarece nu vei rămâne fără slujbă – dacă ai darul încurajării! Așadar, astăzi fii sensibil la călăuzirea lui Dumnezeu… și, dacă El îți arată că trebuie să încurajezi pe cineva, fă-o!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 34:8-22

În timpul asedierii Ierusalimului, Domnul îi dă lui Ieremia misiunea transmiterii unui mesaj personal către împăratul Zedechia (v. 2‑6), fără-ndoială, celui la care face referire v. 3 din cap. 32. Dumnezeu îi promite împăratului că–l cruţă şi că va avea parte de o moarte paşnică („în pace”). Din v. 8-9 aflăm că intenţiile împăratului nu fuseseră rele; el chiar era animat de o oarecare bunăvoinţă faţă de Ieremia (cap. 38.10,16), dar îi lipsea cu desăvârşire tăria de caracter. Nu avea puterea pe care credinţa i–o va da lui Neemia într–o situaţie similară (vezi Neemia 5). După ce a decretat punerea în libertate a tuturor robilor evrei, Zedechia nu este în stare să respecte mult timp această hotărâre. Atunci Domnul îi aduce aminte care sunt, în această privinţă, instrucţiunile clare ale legii, de care părinţii lui nu ţinuseră deloc cont. Şi noi ne amintim de învăţăturile cu privire la robul care, din dragoste, nu voia să fie eliberat, frumos antetip al Domnului Isus (Exod 21.2‑6).

 

Dumnezeu urma să Se folosească de acţiunea răutăcioasă a acestor oameni, pentru a le ilustra pedeapsa care‑i aştepta. El va acţiona asemeni lor, altfel spus, retrăgându–le libertatea pe care le-o dăruise odinioară şi aservindu-i împăratului Babilonului (Luca 6.38).