Mana Zilnica

Mana Zilnica

18 August 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Vorbește fiilor lui Israel și poruncește-le să-și facă ciucuri la colțurile hainelor, în generațiile lor, și peste ciucurele fiecărui colț să pună un șnur albastru.

Numeri 15.38


Fiilor lui Israel le era poruncit să-și facă ciucuri la colțurile hainelor, iar peste acești ciucuri să pună un șnur albastru, care să le reamintească de faptul că erau un popor sfânt. Culoarea albastră vorbește despre ceea ce este ceresc. Avem aici o imagine foarte sugestivă a faptului că noi astăzi suntem chemați la sfințenie, fiindcă suntem un popor ceresc. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe coloseni: „Deci, dacă ați fost înviați împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Hristos este așezat la dreapta lui Dumnezeu: gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3.1,2). Cei credincioși trebuiau astfel întăriți și încurajați să dea morții mădularele lor de pe pământ și să se deosebească în felul acesta de „fiii neascultării” (vedeți versetele 5 și 6).

Întotdeauna avem mai întâi prezentată poziția noastră cerească, după care urmează îndemnurile la sfințenie. În Efeseni, de exemplu, creștinul este mai întâi prezentat ca șezând în locurile cerești, apoi vedem diferitele sfere de pe pământ în care suntem responsabili să umblăm într-o manieră sfântă. Niciodată nu se face apel la lege pentru a produce sfințenie în cel credincios, ci ni se reamintește în mod constant că suntem cerești. Păcatul nu are stăpânire asupra noastră, fiindcă nu suntem sub lege, ci sub har (Romani 6.14).

Șnurul albastru era la poalele hainei, aproape de pământ. În Biblie, hainele vorbesc despre caracterul și despre căile noastre; prin urmare, suntem chemați să introducem puterea cerului în cele mai mici detalii ale vieții cotidiene. Să nu fim ca fariseii, care își lărgeau marginile (ciucurii) hainelor lor, pentru a fi văzuți de oameni (Matei 23.5). Tatăl nostru ceresc ne va răsplăti, iar aceasta trebuie să ne fie de ajuns.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Căci întristările noastre ușoare și de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veșnică de slavă.

2 Corinteni 4.17



Comoara poetei (2)

Julie von Hausmann s-a îndrăgostit de un tânăr teolog. Dar acesta n-a dorit să devină pastor la o biserică, ci a decis să meargă ca misionar în Africa. Data pentru plecarea în călătorie era deja stabilită atunci când cei doi s-au cunoscut. Ei s-au logodit, iar apoi tânărul misionar a plecat în călătorie. Curând după aceea, Julie a plecat pe urmele logodnicului ei. A făcut călătoria obositoare cu vaporul, cu nădejdea că în curând îl va revedea pe iubitul ei. Dar el nu a așteptat-o în port. Julie a fost condusă în cimitirul stației misionare: mirele ei murise cu puțin timp înainte, din cauza unei epidemii. Totul părea să se prăbușească. Era singură. Dar, după o luptă îndelungată, încercarea a fost depășită cu ajutorul Mântuitorului. S-a ridicat ca după un vis urât și, încă strivită de durere, a pus pe hârtie versurile „Deci ia-mi Tu, Doamne, mâna”. Din inima ei s-au desprins cuvintele acestei cântări, care a devenit, prin harul lui Dumnezeu, o binecuvântare și o mângâiere pentru nenumărați oameni.

Deci ia-mi Tu, Doamne, mâna

Și mă condu,

De-acum și-ntotdeauna,

Precum vrei Tu.

Eu singur nu pot face

Măcar un pas,

Deci spune-mi unde-Ți place

Să merg eu azi.

O, Tu mă-nvăluiește

În harul Tău,

La bine mă păzește,

Ca și la rău.

Primește-l la picioare

Pe-al Tău copil,

Căci Tu iubești mai tare

Pe cel umil.

De nu simt câteodată

Că mă conduci,

Când lunec însă-ndată

Tu mă apuci.

Deci ia-mi Tu, Doamne, mâna

Și mă condu,

De-acum și-ntotdeauna,

Precum vrei Tu.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.31-40 · Ioan 7.1-13

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„LUCRURILE DE SUS”! – Fundația S.E.E.R. România

„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2)


Ați auzit? Biblia ne sfătuiește limpede, spre binele nostru, să ne gândim „la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” Foarte multe dintre lucrurile care se petrec în lume astăzi ne pot afecta cu ușurință mintea și emoțiile, dar noi trebuie să învățăm să ne ridicăm deasupra lor. Când ne năpădesc gândurile negative și când emoțiile încearcă să ne controleze, ar trebui să ne oprim… și să ne gândim la lucrurile de sus. De multe ori ne simțim mai bine dacă vorbim pozitiv despre ceea ce ne deranjează.

De exemplu, vorbește cu tine însuți cam așa: „Poate familia mea nu este tot ce mi-am dorit, dar sunt mulțumitor că am o familie… Poate casa mea nu este atât de frumoasă pe cât mi-am dorit, dar totuși e un loc bun de trăit… Poate trec printr-o perioadă dificilă momentan, dar Domnul Isus este cu mine și mă va ajuta s-o depășesc!” Diavolul știe pe ce buton să apese pentru a obține o reacție emoțională. Așadar, ce e de făcut?

Bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu! „Ferice de (sau: este fericit, binecuvântat și demn de invidiat) omul pe care-l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care-l înveţi din Legea Ta, ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău!” (Psalmul 94:12-13). Cu cât te disciplinezi mai mult să spui NU sentimentelor, și DA – înțelepciunii lui Dumnezeu, cu atât va fi mai ușor să-ți învingi adversarul din războiul spiritual. Așadar, ia astăzi hotărârea de-a nu-ți mai clădi viața pe reacții emoționale, și de a te concentra pe „lucrurile de sus”! Amin?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 24:1-14

Ucenicii nu au ezitat să-I împărtăşească Domnului cât de mult se mândreau ei cu Templul a cărui semeţie părea să sfideze vremurile, … dar care în curând urma să fie distrus. Atunci Domnul, luându-i deoparte, le expune pe parcursul a două capitole, 24 şi 25, cum se vor succeda evenimentele profetice. Înainte de a le răspunde una câte una la toate cele trei întrebări puse de ucenici (când se vor întâmpla aceste lucruri? / v. 15-28; care va fi semnul venirii Sale? / v. 29-31; care va fi semnul sfârşitului veacului acestuia? / v. 32-51), Domnul începe prin a Se adresa conştiinţei lor (v. 4). Un adevăr trebuie să aibă întotdeauna un efect moral: de exemplu, de a înteţi teama de Dumnezeu sau de a înflăcăra dragostea pentru Domnul. Fără aceste rezultate, adevărul ar hrăni doar curiozitatea, iar cugetul (sau conştiinţa) sar împietri.

Aici ucenicii sunt puşi în gardă exact cu privire la aceasta. Ei sunt tot copilaşi” în credinţă; Îl cunosc pe Tatăl, pe care Isus li L-a descoperit (11.27), dar nu sunt încă înarmaţi împotriva celor pe care 1 Ioan 2.18 îi numeşte „mulţi antihrişti”, adică
împotriva acelora care răspândesc diverse erezii, motiv pentru care ei au nevoie să fie avertizaţi. Satan caută să înşele prin contrafaceri (2 Tesaloniceni 2.9,10), dar noi, ca unii care suntem avertizaţi, să nu ne lăsăm tulburaţi (v. 6), ci să veghem, astfel ca dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi să nu se răcească.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: