Mana Zilnica

29 Iunie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu iubiți lumea, nici cele din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume.

Ioan 15.8

Toate aceste lucruri aparțin lumii și toată slava ei nu este nicidecum de la Tatăl. Există două mari sisteme: unul aparține Tatălui, celălalt, lumii. Orice lucru aparține lui Dumnezeu în calitatea Lui de creator, însă, din punct de vedere moral, totul s-a depărtat de El, deoarece, din același punct de vedere, Diavolul a fost acela care a creat această lume, privită ca sistem. Dumnezeu a făcut paradisul, iar omul a păcătuit, a fost alungat din el și apoi a înființat această lume. Cain a ieșit din prezența Domnului și a zidit o cetate pe care a numit-o cu numele fiului său. Apoi Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui, iar lumea nu L-a vrut și astfel a ajuns sub judecată. Dumnezeu a pus-o la probă în toate felurile: fără lege, sub lege și apoi prin Fiul Său. La urmă a spus: «Lumea este cu totul sub judecată». Dar tot atunci El, Tatăl, Și-a ales o cale a Lui, așa că nu le putem avea pe amândouă. Dacă iubim lumea, dragostea Tatălui nu este în noi. Putem fi ispitiți de ea, și atunci trebuie s-o biruim; dar dacă o iubim, dragostea Tatălui nu este în noi, pentru că El Și-a ales propriul sistem, iar noi mergem cu celălalt.

Peste tot întâlnim acest adevăr. Nu există drum de mijloc cu Dumnezeu. Dacă sunt din lumea aceasta, înseamnă că sunt de jos; iar dacă nu sunt din această lume, atunci sunt de sus. Domnul spune: „Eu nu sunt din lumea aceasta”. El era de sus, pentru că venea de la Tatăl. Există un sistem divin, unde dragostea Tatălui este manifestată, iar dacă voi aparțineți acestui sistem, trebuie să biruiți lumea, căci ea nu este de la Tatăl și nu aparține sistemului Său.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Soarta mea se află în mâna Ta.

Psalmul 31.16

Data (1)

Dacă privești calendarul, sau un ziar, sau chiar ceasul de mână, toate îți arată data. Aceasta apare de 365 de ori într-un an – sau de 366 de ori într-un an bisect, cum este cel în care ne aflăm.

Noi, oamenii, putem face multe lucruri. Dar ceva nu putem: să aducem înapoi o singură zi. Nici măcar una dintre cele 8.760 de ore, nici măcar unul din cele 525.600 de minute, nici chiar una dintre cele 31.536.000 de secunde. Ele s-au scurs. Dar încotro? Câteodată, omul dorește să aducă timpul înapoi. Își spune că ar face totul altfel sau că ar revoca ceea ce s-a întâmplat poate numai într-un minut sau în câteva secunde. Dar este imposibil. Nici cel mai bogat om al lumii nu este în stare, chiar dacă ar da tot ce are pentru a obține acest lucru.

Timpul încredințat nouă este un capital măreț. În acest punct suntem cu toții, fără excepție, multimilionari. Privind la timpul care a trecut, înțelegem cât de mare este răspunderea pe care o avem în legătură cu timpul.

În ce privește viitorul, suntem nesiguri. Nimeni nu știe dacă acest capital va mai fi al nostru mâine sau poimâine. „Soarta mea se află în mâna Ta.” Așa spune David în Psalmul 31, versetul 16. Timpul este un capital măreț. Un capital cu potențial extraordinar! Dar el ne este dat măsurat, eșalonat după clepsidra divină. Noi nu putem face nici măcar o singură zi. Și câți nu au pornit dimineața bine dispuși la acțiune, iar seara s-au aflat fără viață în sicriu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU MAI AMÂNA! – Fundația SEER

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele…” (Psalmul 90:12)

Într-un eseu publicat în anul 1985, Anne Wells a scris: „Cumnatul meu a deschis biroul surorii mele și a ridicat un pachet nedesfăcut, dintr-un sertar. Era un combinezon din mătase, delicat și lucrat manual; eticheta cu prețul (o cifră astronomică!) era încă neruptă. „Jan l-a cumpărat când am vizitat New Yorkul prima oară, în urmă cu opt sau nouă ani”, mi-a spus el. „Nu l-a purtat niciodată; îl păstra pentru o ocazie specială. Ei bine, cred că aceasta este ocazia.” A pus combinezonul pe pat, alături de celelalte haine pe care urma să le ducem – la firma de pompe funebre! Apoi s-a întors spre mine: „Nu păstra nimic pentru o ocazie specială. Fiecare zi pe care o trăiești este o ocazie specială!”

Aceste cuvinte i-au schimbat viața lui Anne Wells. Ea a continuat: „Nu mai păstrez nimic. Acum folosesc vesela noastră cea mai bună în fiecare zi, la fiecare masă. „Într-o zi” sau „într-una din zile” nu mai există deloc în vocabularul meu. Dacă merită ceva să fie văzut, auzit sau făcut, doresc să văd, să aud și să fac chiar acum. Încerc din răsputeri să nu amân, să nu dau la o parte sau să păstrez ceva ce ar putea aduce veselie și strălucire vieților noastre astăzi, nu mâine. Și în fiecare dimineață în care deschid ochii, îmi spun că este o ocazie specială.”

Aceste cuvinte îți dau de gândit, nu-i așa? Sper să te facă să-ți dorești să storci ultima fărâmă de bucurie din fiecare zi, și să te eliberezi din împietrirea amânării, care îți șoptește: „Las-o pe mai târziu!” Fii înțelept! Iartă acea ofensă, spune-i acelei persoane că o iubești, fă acea călătorie, întoarce-te la școală. Hotărăște-te astăzi să faci lucrul acela pe care îl tot amâni. Deci, nu mai amâna!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 21:15-29

Asemeni lui Ahab, care îşi însuşeşte printr-o crimă moştenirea lui Nabot, omul s-a debarasat de Hristos, comportându-se ca şi cum lumea îi aparţine. Ahab este un exemplu tipic al omului care doreşte întotdeauna ceea ce nu are. Copleşit cu bogăţii, tot ceea ce-l interesa mai mult era via vecinului său. Inima firească este încontinuu nesatisfăcută.

Minciuna şi uciderea l-au pus pe împărat în posesia obiectului dorinţei sale. Iată-l că se ridică şi coboară, cu inima veselă, să-şi vadă noua sa proprietate. Dar toată plăcerea îi dispare brusc! Cineva, pe care nu-l cunoaşte chiar foarte bine, îl aşteaptă în via lui Nabot. Este Ilie! Dumnezeu i-a dat misiunea să-l anunţe pe împărat cu privire la pedeapsa dezastruoasă care-l aşteaptă.

Apoi, pentru prima dată, Ahab dă semne că se smereşte. El cunoaşte din experienţa predecesorilor săi că întotdeauna cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte. Oare purtarea lui de acum semnifică „o pocăinţă spre mântuire” (2 Corinteni 7.10)? Nu, după cum ne va arăta în continuare istoria lui. Întotdeauna după roade se judecă adevărata pocăinţă. Cu toate acestea, Dumnezeu, atent la orice semn de întoarcere, ţine cont de atitudinea lui Ahab, suspendându-i temporar pedeapsa (Ezechiel 33.11).