Mana Zilnica

19 Iunie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Unde nu sunt lemne, focul se stinge; și unde nu este purtător de vorbe, cearta încetează.

Proverbe 26.20

Cuvântul lui Dumnezeu folosește un limbaj foarte sever atunci când vorbește împotriva neajunsurilor provocate de o limbă nestăpânită. Ea este comparată cu o scânteie, care aprinde o mare pădure; cu o otravă, care contaminează întregul trup (Iacov 3.4-8). Adevăratul creștin nu numai că nu va vorbi de rău, dar nici nu-și va pleca urechea la vorbirea de rău. „El nu defăimează cu limba lui, nu face rău semenului său și nu face ca aproapele său să fie disprețuit” (Psalmul 15.3).

Presupunând că am auzit totuși cum cineva este bârfit în prezența noastră, avem datoria clară să procedăm așa cum Dumnezeu ne învață în Deuteronom 13.12-14. Acolo El le spune celor din poporul Său că, dacă vor auzi că cineva a introdus idolatria în țară, trebuie să facă cercetări și să întrebe cu atenție. Doar apoi puteau să treacă la acțiune. Cât de multe probleme ar fi fost evitate dacă se urmau aceste instrucțiuni! Chiar dacă cele spuse sunt adevărate, repetarea lor este păguboasă și încalcă legea dragostei creștine.

Responsabilitatea noastră este întreită: 1. Să nu vorbim pe nimeni de rău (Tit 3.2); 2. Să descurajăm orice vorbire de rău și orice bârfire în prezența noastră; 3. Întotdeauna să cultivăm gânduri bune cu privire la oricine. Capitolul 13 din 1 Corinteni ne arată trăsăturile binecuvântate ale dragostei și felul în care trebuie să gândim față de frații și de semenii noștri.

G. Henderson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prorocii prorocesc neadevăruri, preoții stăpânesc cu ajutorul lor și poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veți face la urmă?

Ieremia 5.31

Cea mai mare nenorocire

Fiul unui editor celebru, interogat de către o editură de mare tiraj, a răspuns cu umor la toate întrebările, dar și cu finețe de spirit, punând uneori și ceva sarcasm în răspunsurile sale. Când însă i s-a pus întrebarea: „Care ar fi cea mai mare nenorocire care ar putea să vi se întâmple?”, a dat atunci un răspuns scurt și neașteptat: „Ar fi aceea că Dumnezeu există!”.

Acest tânăr era conștient de faptul că, „dacă ar exista” Dumnezeu, i-ar cere socoteală de felul cum a trăit. Până în acea zi, el nu și-a administrat bine viața și și-a irosit puterile.

Problema existenței lui Dumnezeu este departe de a fi de mică importanță. Ea antrenează consecințe revoluționare asupra scării noastre de valori și asupra referințelor noastre. Problema nu este atunci de a ști cu ce viteză se deteriorează stratul de ozon sau cine ocupă primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor de tenis sau care va fi scorul unui oarecare partid politic la alegerile viitoare, ci: ce va deveni viața mea în fața Celui care m-a creat?

Fiecare ființă omenească dispune de o singură viață. Și de felul cum a trăit-o va da socoteală în fața lui Dumnezeu, după moartea sa. Acesta este destinul care li s-a rezervat: „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27).

Pentru Dumnezeul cel sfânt, chiar și cel mai mic păcat al nostru creează o prăpastie care ne desparte pentru totdeauna de El. Numai sângele Fiului Său poate să ne curețe. Dar trebuie – și aceasta este suficient – să credem din toată inima acest lucru.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU A PROMIS CĂ VA FI CU TINE – Fundația SEER

„Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise…” (Iosua 1:5)

 În Biblie scrie: „După moartea lui Moise… Domnul i-a zis lui Iosua… „Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.” (Iosua 1:1-2).

Iosua știa că Moise murise și poporul Israel de asemenea știa. Și atunci de ce Dumnezeu i-a adus aminte de lucrul acesta? Deoarece Iosua nu a fost doar sub conducerea unui lider, ci și a unui om faimos, legendar. Moise fusese scutul lor de apărare timp de patruzeci de ani. Fusese prin excelență persoana la care apela toată lumea. Prin el Dumnezeul a scos o generație întreagă de oameni din robia de 400 de ani, într-o singură noapte. A despărțit o mare lovind apele cu un toiag. S-a rugat și Dumnezeu a turnat din cer pâine în fiecare zi. Când poporul era pe cale să moară de sete, a lovit o stâncă și apele au umplut toate recipientele.

Moise a fost de departe un om de mare succes.

De ce oare? Din pricina ingeniozității sale? A creativității sale? A geniului său? Nu, ci din cauza prezenței lui Dumnezeu în viața sa. Dar acum Moise nu mai era, iar pentru Iosua lucrul acesta a fost o veste rea. Dar vestea bună era că Dumnezeu a rămas. Și-acum îi promitea lui Iosua: „Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.”

Tu spui: „Dar aceasta e o promisiune din Vechiul Testament.” Atunci citește cele ce urmează: „În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 1:20). Astăzi, Dumnezeu promite că va fi cu tine. Crede-L!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 17:17-24

Ilie nu depindea nici de pârâu, nici de corbi, ci de Cuvântul Celui care-i spusese: „Am poruncit corbilor să te hrănească acolo„ (v. 4). Tot aşa, când pârâul seacă, Ilie nu este lăsat fără resurse şi primeşte un nou mesaj: „am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească” (v. 9; Ps.33.18, 19). Această văduvă se afla la ultima limită a sărăciei, dar ce conta aceasta pentru Ilie, din moment ce Domnul îi spusese: „acolo”! Această femeie a credinţei, pe care Domnul Isus o va cita locuitorilor Nazaretului pentru a-i face să se ruşineze (Luca 4.25, 26), va trece printr-o experienţă extraordinară. Când Dumnezeu solicită un serviciu (aici, cel de a-l hrăni pe profetul Său), dă în acelaşi timp tot ceea ce este necesar pentru împlinirea lui. Trebuie numai să fim gata să facem mai întâi, fără împotrivire, ceea ce El ne-a cerut. Tocmai aceasta ne învaţă mica turtă, care constituie dovada credinţei acestei femei şi „cea dintâi road㓠a unei abundenţe divine pentru această casă.

Apoi sărmana văduvă are o nouă experienţă, şi mai neobişnuită: cea a morţii şi a învierii fiului ei. Şi gândurile ni se înalţă din nou dinspre profet înspre Domnul Isus, înviindu-i pe cei morţi. Nu avea şi El, într-o zi, să i-l redea pe unicul fiu mamei sale văduve (Luca 7.11-15)?