Mana Zilnica

8 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost că, după aceea, El a mers într-o cetate numită Nain, și cu El mergeau mulți ucenici ai Săi și o mare mulțime. Și, când S-a apropiat de poarta cetății, iată, duceau afară un mort, singurul fiu al mamei lui, și ea era văduvă; și o mulțime foarte mare din cetate era împreună cu ea.

Luca 7.11,12

Niciodată nu mai avusese loc o astfel de scenă înaintea ochilor mulțimii. Totul se întâmplă în cetatea Nain, pe când un mort era dus afară din cetate, într-un sicriu. Aceasta era o imagine tristă, cu atât mai mult cu cât cel care murise era singurul fiu al unei femei văduve. Soțul ei murise, iar acum murise și fiul ei. Era adunată o mare mulțime, dar nimeni nu putea face nimic împotriva morții.

Fără îndoială că mulți morți fuseseră scoși pe acele porți ale cetății pentru a fi duși la îngropare, însă acum lucrurile au stat diferit. Isus Se apropia de cetate. El a văzut mulțimea și ochii Lui s-au oprit asupra sărmanei văduve înlăcrimate și inima Sa plină de compasiune a fost mișcată. „Nu plânge!”, i-a spus El. Apoi a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit.

Nu era o întâmplare că acel mort era scos din cetate în chiar momentul acela. Nu, ci totul era conform planului lui Dumnezeu. Isus cunoștea toate lucrurile și El venise pentru a-i vindeca pe cei cu inima zdrobită. El venise în har, nu pentru a aplica legea, căci legea nu are nimic de-a face cu un om mort. „Legea are autoritate asupra unui om atât timp cât el trăiește” (Romani 7.1), iar acest om din Nain era mort. Domnul Isus însă, acționând în har, deasupra legii, a rostit aceste cuvinte: „Tinere, ție îți spun: Ridică-te!”. Tânărul s-a ridicat și a început să vorbească. Ne întrebăm ce a spus el în acel moment. Apoi Isus l-a dat mamei sale. O scenă a tristeții a devenit o scenă a bucuriei. Acțiunea Domnului a fost perfect omenească, însă în mod clar divină. Ce mângâiere, să știm că El este Același pentru noi și astăzi!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu sunt calea și adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Eu sunt ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit.

Ioan 14.6; 10.9

Într-adevăr grozav… (2)

Alex i-a adus o felicitare cu urări de însănătoșire, pe care erau scrise cele șapte expresii Eu sunt rostite de Domnul Isus:

Eu sunt Pâinea vieții.

Eu sunt Lumina lumii.

Eu sunt Ușa.

Eu sunt Păstorul cel bun.

Eu sunt Calea și Adevărul.

Eu sunt Viața.

Eu sunt Vița cea adevărată.

Iulian a început să cugete la aceste cuvinte și să citească Evanghelia după Ioan. El a recunoscut că numai Isus Hristos putea să umple golul său lăuntric și că până atunci trăise fără sens. Acum pătrundea dragostea divină în viața lui și aceasta descoperea întreaga mizerie a unei vieți păcătoase și lipsite de speranță fără Dumnezeu. Iulian a înțeles că nu se putea ascunde mult timp în fața Adevărului. Dar, în același timp, L-a cunoscut pe Domnul Isus ca fiind Calea și Ușa spre o viață împlinită, veșnică. El a recunoscut înaintea lui Dumnezeu vina sa, rugându-se cu sinceritate, și a realizat un frumos început, cel al unei vieți noi, cu Isus Hristos. Lui I-a predat conducerea vieții sale. Căldura dragostei lui Dumnezeu l-a umplut cu bucurie profundă și i-a dat putere pentru o nouă viață.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU LUCREAZĂ ÎN VIAȚA TA – Fundația SEER

„El știe ce cale am urmat; și, dacă m-ar încerca, aș ieși curat ca aurul.” (Iov 23:10)

 E o greșeală să te compari cu alții, deoarece Dumnezeu are un plan unic și personal pentru tine. Metodele Sale pot părea uneori ciudate, iar pregătirea prea laborioasă, dar rezultatele dovedesc întotdeauna că așteptarea se justifică. El Își împlinește planul în viața noastră fără șiretlicuri și înșelătorii, și tot ce ne cere nouă să facem este să ne încredem în El și să-L ascultăm. E foarte simplu. În mijlocul suferinței și necazurilor sale nespus de mari, haideți să vedem care sunt cele trei lucruri pe care le-a spus Iov despre Dumnezeu:

1) „El știe ce cale am urmat.” Calea pe care te afli astăzi este cea pe care a ales-o Dumnezeu pentru tine și El nu greșește niciodată. Și chiar și atunci când nu știi unde este El, Dumnezeu știe unde ești tu, pentru că El nu-și ia niciodată privirea de la tine.

2) „Dacă m-ar încerca.” (în versiunea în limba engleză, se folosește adverbul temporal „când” și nu conjuncția „dacă”). Cuvântul „când” înseamnă că Dumnezeu a stabilit un moment în care te va pune la încercare și un moment în care te va scoate din încercare. Nu-i așa că te bucuri că El este Cel care te încearcă, și nu oamenii? Ai avea încredere în altcineva, în afară de El, să te treacă cu bine prin acest proces al învățării? Bineînțeles că nu!

3) „Aș ieși curat ca aurul.” Când Dumnezeu vrea să te treacă prin foc și să te curețe de impuritățile din viața ta, vei străluci ca aurul curat și prețios. Procesul precedă întotdeauna promisiunea. Când zgura a fost dată la o parte și când teama a fost înlăturată, unii s-ar putea întreba cum de-a ieșit un asemenea vas dintr-un material atât de slab. S-ar putea întreba și dacă ești aceeași persoană! Și când te vor întreba, să le răspunzi: „Nu!” Pentru că tu ești acum o persoană în viața căreia lucrează Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Rut 4:7-20

Numele biblice au uneori semnificaţii interesante. Tot astfel este în cartea Rut. Am văzut cum Naomi, care înseamnă deliciile mele (plăcerea mea – 1.2) a devenit Mara, care înseamnă amărăciune (1.20). Mahlon, primul soţ al lui Rut, înseamnă faliment, slăbiciune mare, în timp ce Boaz, al doilea soţ al ei, înseamnă contrariul: în el este putere (vezi 1 Împăraţi 7.21). În sfârşit, Rut poate fi tradus (printre alte semnificaţii) cu satisfăcut. Ce nume minunat!

Legat prin firea pământească de o stare de mizerie şi de slăbiciune
totală, păcătosul este adus, prin har, la o relaţie cu Hristos, Omul ceresc în care se află
puterea, El fiind singurul care îl poate satisface pe deplin. Şi acest har este subliniat încă o dată de faptul că moabitul nu avea dreptul de a intra în adunarea Domnului (Deuteronom 23.3). Ei bine, Rut nu numai că este introdusă în naţiunea lui Israel, ci devine parte din familia prinţilor lui Iuda. Mamă a lui Obed, care înseamn㠄cel care serveşte“ (v. 17: sau „închinător“), ea avea să fie străbunica lui David şi să ocupe un loc în genealogia Domnului Isus. Acelaşi har există şi astăzi, permiţând păcătosului ca, fără a avea vreun drept, să intre în familia lui Dumnezeu, fiindu-i dăruit un Răscumpărător.

7 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Sunt convins că nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălțime, nici adâncime, nici o altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru.

Romani 8.38,39

Preoții de seamă și fariseii s-au dus la guvernatorul roman, după ce Domnul fusese răstignit și înmormântat, și i-au spus: „Domnule, ne-am amintit că înșelătorul Acela, când era încă în viață, a spus: «După trei zile înviez». Poruncește deci ca mormântul să fie bine păzit până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui și să-L fure și să spună poporului: «A înviat dintre cei morți!»” (Matei 27.63,64). Răspunsul guvernatorului a fost: „Aveți o pază; mergeți, asigurați-o cum știți” (versetul 65).

Să observăm cum au făcut acest lucru. Scopul lor era ca mormântul să fie complet asigurat, pentru ca nimeni să nu poată intra și fura trupul Domnului. Așa că au asigurat mormântul cu paza și au pecetluit piatra. Prin aceste două lucruri au căutat să facă mormântul cât au putut de sigur: 1. L-au pecetluit; 2. Au instituit o pază. Într-un fel similar, Dumnezeu ne-a asigurat în cel mai înalt grad posibil: 1. Ne-a pecetluit cu Duhul Sfânt; 2. A instituit o pază asupra noastră, căci „El nu-Și întoarce ochii de la cei drepți” (Iov 36.7). El veghează asupra noastră zi și noapte.

A fost mormântul asigurat prin măsurile luate de preoți și de farisei? Nu, fiindcă o putere mai mare decât a lor a rupt pecetea și i-a copleșit pe paznici. Se poate întâmpla un asemenea lucru celor pe care Dumnezeu i-a pecetluit cu Duhul Sfânt? Nicidecum! Slăvit să fie Dumnezeu! Nu există nicio putere în univers care să poată rupe pecetea Lui sau care să-i atingă pe cei pe care El i-a așezat sub protecția Sa. Siguranța noastră este absolută!

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite și gândite de firea păcătoasă și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți.

Efeseni 2.1-3

Într-adevăr grozav… (1)

Iulian era cu adevărat un „tip grozav”. Dădea o grămadă de bani pe haine. Dimineața îi trebuia mult timp până se aranja. Muzica pe care o asculta era nebunească, iar căștile erau însoțitorul său pretutindeni. Dacă nu-i fumega o țigară în gură, atunci mesteca gumă. Mai presus de toate era bine văzut în cercul fetelor, iar aceasta și datorită expresiilor sale grozave pe care le avea la îndemână oricând. Și apoi filmele pe care le descărca de pe internet și cu care se lăuda; și petrecerile pe care le dădea, și alcoolul pe care îl tolera deja și, și, și…

Până într-o noapte în care, băut fiind, a fost lovit de o mașină și rănit grav. Un timp îndelungat a stat în spital. Prietenii veneau tot mai rar în vizită pe la el, astfel că Iulian s-a simțit de data asta „grozav” în sensul de „groaznic”. Simțea lumea ca fiind rece și fără dragoste. Tot ceea ce până atunci îi părea așa de interesant s-a risipit. Iulian a ajuns într-o criză adâncă a vieții. Pentru ce trăiesc?, se întreba el. Își dorea căldură și adevărată ocrotire.

Atunci l-a vizitat Alex, un fost coleg de școală, care i-a spus despre Isus Hristos. Iulian a fost la început suspicios; el nu se preocupase niciodată cu Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TIMP DE REFLECȚIE (3) – Fundația SEER

„Dacă ar fi… înțelepți… s-ar gândi la ce li se va întâmpla” (Deuteronomul 32:29)

Dacă scopul tău este creșterea personală, atunci trebuie să-ți faci timp pentru gândirea reflexivă. Așadar:

1) Dă la o parte tot ceea ce îți distrage atenția. Reflecția și distragerea nu se pot amesteca. Reflecția necesită solitudine. Nu este ceva ce poți face lângă televizor, în timp ce sună telefonul sau stând cu copiii în aceeași încăpere. Tu spui: „Dar nu am timp să reflectez!” Toți avem aceleași 168 de ore într-o săptămână. Dacă petreci numai una din ele reflectând, vei fi uimit cât de mult se va îmbogăți viața ta.

2) Revizuiește-ți calendarul sau agenda în mod regulat. Majoritatea oamenilor folosesc calendarul ca pe un instrument de planificare, ceea ce și este. Dar puțini sunt cei care îl folosesc ca pe un instrument al gândirii reflexive. Totuși, ce te-ar putea ajuta mai bine să revizuiești unde ai fost și ce ai făcut, dacă nu o agendă sau un jurnal? Aceste două lucruri îți aduc aminte de modul în care ți-ai petrecut timpul. Ele arată dacă activitățile tale se potrivesc cu prioritățile tale. Ele te ajută să vezi dacă faci progrese. Ele îți oferă șansa de a-ți aduce aminte de activități la care poate nu ai avut timp să reflectezi înainte. Unele dintre cele mai valoroase gânduri ale tale s-au pierdut, poate, deoarece nu ți-ai alocat timpul necesar pentru reflecție.

3) Analizează-ți viața! Biblia spune: „Dacă ar fi fost înțelepți, ar înțelege, și s-ar gândi la ce li se va întâmpla.” Întreabă-te: „Mă aflu eu în procesul de creștere personală și în umblarea mea cu Dumnezeu? Îmi întăresc eu relațiile cu cei care contează în viața mea? Folosesc eu darurile și abilitățile pe care mi le-a dat Dumnezeu?” Când reflectezi la asemenea întrebări, viața ta se transformă în bine. Deci, fă-ți timp de reflecție!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Rut 3:14-18; 4:1-6

„Nu este nimeni“, le spune Isus ucenicilor Săi, „care a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă [sau soţie], sau copii, sau ogoare, pentru Mine … care să nu primească însutit acum, în timpul acesta …“ (Marcu 10.29, 30 – vezi şi Evrei 6.10). Rut nu a fost dezamăgită în alegerea ei. Nici nu şi-a pierdut răsplata. Boaz însuşi, care ceruse pentru ea binecuvântarea de la Domnul (2.12), avea să fie răsplata pentru credinţa ei.

Tot aşa este şi cu cei care şi-au pus încrederea în Domnul. „Socotesc că toate sunt … gunoi – scrie apostolul Pavel – ca să câştig …“ O răsplată? Nu! ci „ca să-L câştig pe Hristos“ (Filipeni 3.8).

Un lucru însă este necesar mai întâi: trebuie ca Rut să fie răscumpărată; şi Boaz se ocupă imediat de aceasta. Ruda cea mai apropiată, deşi a dorit, nu a putut s-o răscumpere (v. 6). Persoana aceasta ne duce cu gândul la lege şi la incapacitatea ei când este vorba de a-i salva pe oameni sau de a-i introduce în binecuvântările lui Dumnezeu. Pe de altă parte, în Boaz avem „graţia“ divină. Când nu mai există nici o altă resursă pe care să putem conta, harul acesta ni se descoperă într-o Persoană: Isus Mântuitorul, Cel care răscumpără.

6 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Vouă chiar perii capului, toți vă sunt numărați. Deci nu vă temeți!

Matei 10.30,31

Ce cuvinte uimitoare! Tot ceea ce ne privește, inclusiv ce se întâmplă cu perii capului nostru, este cunoscut de Dumnezeu. Nimic nu are loc la întâmplare sau accidental. Căderea unei frunze, moartea unei vrăbii, distrugerea unei lumi – toate sunt în egală măsură luate la cunoștință de El. Omul vorbește despre „lucruri mari” și despre „lucruri mici”, însă la Dumnezeu nu există astfel de distincții.

Cât de mângâietor este să ne gândim la bunăvoința Lui plină de har față de cei ai Săi! Orice bucurie, orice întristare, orice lucru dulce sau amar, toate sunt bine măsurate de către El. Omul poate greși, însă, în ce-L privește pe Dumnezeu, „calea Lui este desăvârșită” (Psalmul 18.30).

Dacă privim în viitor, există multe motive pentru incertitudine și teamă, însă trebuie să ne încredem în El, fiindcă „El păzește picioarele celor sfinți ai Săi” (1 Samuel 2.9). Niciun fir de păr de pe capul lor nu va fi atins fără să fie nevoie. El ne conduce, uneori prin întuneric, prin suferință și pe căi pe care noi niciodată nu le-am fi ales, însă ne conduce întotdeauna cu înțelepciune și cu bunătate. Calea celui credincios, uneori întortocheată și plină de meandre, aspră și denivelată, este singura cale dreaptă și, totodată, cea mai bună dintre toate căile, aleasă special de către înțelepciunea și dragostea divină.

Ne putem încredința din toată inima în brațele lui Isus, „făcând binele” (1 Petru 4.19). El S-a dat pe Sine Însuși, iar acest act de o dragoste infinită este garanția că orice altă binecuvântare necesară ne va fi dăruită. El nu va așeza asupra noastră nicio povară care să nu fie necesară și nu ne va cere niciun sacrificiu de care să nu fie nevoie. Nu a existat nicio picătură inutilă în paharul suferinței Sale; nici în al nostru nu va exista vreuna!

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Limba este și ea un foc, o lume de nedreptăți. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul.

Iacov 3.6

Mărturisirea unui miner

Un bătrân miner invalid, accidentat într-o mină, povestea:

„Cu mulți ani în urmă, mă aflam într-o cârciumă, la un joc de cărți, și îmi permiteam tot felul de escrocherii. Odată, când tocmai câștigasem, adversarul meu mi-a reproșat că l-am înșelat. Eu m-am jurat sus și tare: Dumnezeu să-mi zdrobească oasele, dacă am trișat. Am spus aceste cuvinte necugetate, cu toate că știam că o făcusem; celălalt nu voia să mă creadă. A doua zi, pe când lucram în mină, o stâncă foarte mare, din cauza infiltrării apelor, se desprinsese puțin, când deodată a început să alunece și m-a prins strâns între ea și perete. În ciuda izbiturii îngrozitoare, am rămas deplin conștient. Unul dintre picioare însă îmi era grav rănit, iar celălalt era total zdrobit. Dumnezeu mi-a făcut așa cum am cerut: mi-a zdrobit oasele. Am strigat după ajutor, dar a trebuit să îndur mai bine de două ore până a fost posibil să fiu scos din strânsoarea mea îngrozitoare. Atunci ajunsesem în pragul morții și, dacă stânca m-ar fi lovit în cap, acum eram în iad. Dar Domnul și Mântuitorul meu S-a îndurat de mine și mi-a salvat acolo trupul și apoi și sufletul”.

Întâmplarea minerului să ne dea de gândit tuturor. Limba este o lume de nelegiuiri. Să venim, așa cum suntem, la Mântuitorul care ne poate schimba vorbirea și întreaga noastră purtare veche!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TIMP DE REFLECȚIE (2) – Fundația SEER

„În ziua nenorocirii, gândește-te…” (Eclesiastul 7:14)

Era digitală are mari avantaje. Prin e-mailuri, texte și diferite postări pe rețelele de socializare putem comunica rapid. Dezavantajul este că nu cultivă în noi dorința de-a gândi în profunzime asupra lucrurilor. Creșterea personală nu se poate obține la microunde; e nevoie de o coacere lentă la cuptor. Biblia ne spune: „În ziua fericirii, fii fericit, și în ziua nenorocirii, gândește-te că Dumnezeu a făcut și pe una și pe cealaltă.” Pentru că îți iei timp să reflectezi, în consecință:

1) Ai încredere atunci când trebuie să iei decizii. Ai luat vreodată o hotărâre pripită, și apoi te-ai întrebat dacă ai făcut ceea ce trebuia? Gândirea chibzuită te poate ajuta să diminuezi această îndoială. De asemenea, dobândești încredere pentru următoarea decizie. Odată ce ai reflectat asupra unei situații, data viitoare când te vei confrunta cu același lucru nu va mai trebuie să reiei fiecare pas al procesului de gândire. Vei avea indicatoare rutiere mentale, prin faptul că ai mai trecut pe acolo.

2) Îți limpezești imaginea de ansamblu. Gândirea chibzuită te încurajează să te întorci și să cântărești ceea ce ai făcut și ce ai văzut. Pentru a nu mai face aceeași greșeală din nou și din nou, trebuie să te oprești și să analizezi procesul care te-a dus acolo. Cu alte cuvinte, reflecția te ajută să vezi imaginea în ansamblul ei.

3) Vei transforma experiența pozitivă într-o experiență valoroasă. Se spune că învățăm din experiență. Nu, noi învățăm din experiențele evaluate. O experiență devine valoroasă atunci când ne informează și ne echipează. De aceea, rugăciunea și lecturarea zilnică a Scripturii sunt esențiale. În prezența lui Dumnezeu, vei înțelege lucruri pe care altfel nicăieri și niciodată nu le-ai înțelege!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Rut 2:17-23

În Israel, în momentul secerişului, colţurile câmpului trebuia lăsate săracului,
străinului şi văduvei, care ar fi venit să secere (Lev. 23.22; Deut. 24.19). Prin urmare, Rut (străină, săracă, văduvă), are un triplu drept de a profita de această dispoziţie a harului.

Seceratul ne spune despre activitatea pe care este necesar să o depunem pentru ca sufletele noastre să fie hrănite cu ceea ce oferă Domnul Isus. Şi adesea tocmai cu ajutorul slujitorilor Domnului putem intra în profunzimea unor asemenea gânduri. Faptul acesta va solicita un anumit efort din partea noastră, însă Domnul, adevăratul Boaz, nu va întârzia să ne ofere „o măsură bună, îndesată, clătinată şi vărsânduse pe deasupra …“ (Luca 6.38). Rut bate recolta şi duce boabele acasă. Să-i ajutăm şi noi pe cei din casele noastre să profite de bunurile spirituale minunate pe care Domnul ne-a ajutat să le găsim în Cuvântul Său.

Am remarcat devotamentul lui Rut faţă de Naomi. Să-i admirăm acum supunerea faţă de soacra ei. Tinere surori, ce exemplu de virtute vă oferă Rut! Ea face tot ceea ce-i solicită Naomi, cea care, la rândul ei, are în vedere odihna şi fericirea fetei sale (3.1). Unde se vor găsi această odihnă şi această fericire, dacă nu la picioarele lui Boaz, imagine a Unuia mai mare decât el? Ce mulţi sunt aceia care au venit la Isus trudiţi şi împovăraţi şi au găsit odihnă pentru sufletele lor! (Matei 11.28, 29).

5 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al promisiunii.

Efeseni 1.13

De trei ori citim în Noul Testament despre faptul că am fost pecetluiți cu Duhul Sfânt. Nu este vorba că Duhul Sfânt ne-a pecetluit, ci că El Însuși este Pecetea prin care suntem însemnați ca aparținându-I lui Hristos. Dumnezeu este Cel care ne-a pecetluit (2 Corinteni 1.22). Suntem însemnați ca fiind ai lui Hristos nu prin vreun semn pe frunte, nici prin purtarea unor haine anume, ci prin faptul că avem Duhul Sfânt, care locuiește în noi.

Trebuie să avem grijă să nu confundăm nașterea din nou, prin Duhul Sfânt, cu pecetluirea. Aceste două lucruri sunt complet diferite. Suntem născuți din Duh pentru a fi copii ai lui Dumnezeu. Suntem pecetluiți cu Duhul fiindcă suntem copii ai lui Dumnezeu și Îi aparținem lui Hristos.

Un fermier merge la târg și cumpără câteva oi. «Acum», spune el, «le voi însemna cu inițialele mele, astfel ca, dacă se vor rătăci, să le pot recunoaște ca fiind ale mele». Deci, după ce a plătit prețul, el le însemnează. Însemnarea nu le face să-i aparțină lui; prețul plătit a făcut aceasta. El le însemnează fiindcă sunt deja ale lui.

Cu cel credincios lucrurile stau la fel. Fiind cumpărat cu sângele scump al lui Hristos, el Îi aparține acum Lui. Și, din acest motiv, Dumnezeu îl pecetluiește, dăruindu-i Duhul Sfânt să locuiască în el. Suntem astfel pecetluiți cu Duhul Sfânt al promisiunii.

Să vedem acum diferența dintre temeiul pe care noi am fost pecetluiți și temeiul pe care Domnul Isus a fost pecetluit de către Dumnezeu Tatăl (Ioan 6.27). Pecetluirea Lui a fost pe temeiul perfecțiunii Persoanei Sale. Cu noi lucrurile stau diferit. Duhul Sfânt nu ne-a fost dăruit pe baza a ceea ce suntem în noi înșine, nici datorită sfințeniei, progresului, maturității sau devotamentului nostru. Noi am fost pecetluiți doar datorită sângelui prețios al lui Hristos și al jertfei Sale perfecte.

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

Zacheu căuta să vadă care era Isus.
Irod … dorea să-L vadă din cauza celor auzite despre El și nădăjduia să vadă vreun semn făcut de El.

Luca 19.3; 23.8

A-L vedea pe Isus

Citatele amintite aici sunt două texte biblice diferite, în care apar două persoane diferite. Ambele persoane însă nutreau aceeași dorință: să-L vadă pe Isus. Dorințele păreau a fi identice, dar motivele erau total diferite.

Pe Zacheu l-a interesat într-adevăr Persoana lui Isus Hristos. El „căuta să vadă care era Isus”. Și acum i se oferă ocazia, pentru că Isus „trecea prin Ierihon”. Pentru Zacheu nu a mai existat nicio reținere; el a făcut totul pentru a intra în legătură cu Isus Hristos. – Exemplul lui ne este un bun model astăzi: Și noi avem nevoie de o întâlnire personală cu Isus Hristos. Și noi trebuie să-L cunoaștem ca Salvator al nostru. Dacă noi credem în El și dacă putem mărturisi că El ne-a salvat, atunci vom dori să cunoaștem tot mai bine cine este de fapt Mântuitorul.

Irod Antipa, domnitorul din Galileea și din Pereea, de asemenea a dorit de mult timp să-L vadă pe Isus (Luca 9.9). Însă doar după prinderea Domnului s-a ivit ocazia. Dar el spera să vadă vreun semn al puterii lui Isus, o minune. – Și astăzi, mulți oameni sunt atrași doar de plăcerea de a afla ceva senzațional.

Irod a fost decepționat în așteptările sale și L-a disprețuit și batjocorit pe Fiul lui Dumnezeu. Așa este și astăzi: dacă nu este o dorință a inimii care să-i atragă pe oameni la Isus, atunci curiozitatea se preface în respingere și în batjocură.

În schimb, pentru Zacheu și casa lui, întâlnirea cu Isus a adus salvare, mântuire veșnică (Luca 19.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TIMP DE REFLECȚIE (1) – Fundația SEER

„Iată că în trupul leului era… miere” (Judecători 14:8)

Într-o zi, Samson s-a întâlnit cu un leu și l-a ucis. Biblia spune: „După câtva timp, s-a dus iarăși… și s-a abătut să vadă hoitul leului. Și iată că în trupul leului era… miere. A luat mierea în mână, și a mâncat-o pe drum.” (Jud. 14:8-9). Putem învăța o lecție de aici. Când îți pui timp deoparte să reflectezi, descoperi „mierea” în experiențele tale, iar folosind-o vei deveni mai puternic și mai înțelept!

Când reflectezi, poți vedea lucrurile în perspectivă; câștigi o nouă apreciere pentru lucruri pe care nu le-ai observat până atunci. Puțini dintre noi au o perspectivă clară în focul evenimentelor. Majoritatea dintre noi care a supraviețuit unei experiențe traumatizante evită cu orice preț să ajungă în situații similare. Lucrul acesta poate lăsa în urmă chestiuni nerezolvate, care ne leagă de mâini și de picioare. Gândirea reflexivă ne ajută să ne distanțăm de emoțiile intense ale unei experiențe și să o vedem dintr-o perspectivă diferită. Firește, acest proces reprezintă unul din primii pași pe care trebuie să-i facem pentru a scăpa de bagajul emoțional.

Președintele George Washington a făcut următoarea precizare: „Nu trebuie să privim în urmă, dacă nu o facem pentru a extrage învățături utile din greșelile trecutului și cu scopul de a profita de experiența plătită cu un preț atât de mare.” Fiecare dintre noi  am fost modelați de experiențele, bune și rele, pe care le-am avut în viață. Lucrurile cu care refuzăm să ne confruntăm ne vor confrunta ele pe noi, deseori într-un mod dăunător. Ne comportăm conform problemelor nerezolvate. Dar când le scoatem la lumină și îi cerem lui Dumnezeu harul de a le confrunta în mod corect, ele își pierd puterea pe care o au asupra noastră.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Rut 2:4-16

Rut nu avusese încă de-a face decât cu servitorii lui Boaz. Acum îl întâlneşte personal pe acest prieten puternic şi bogat (v. 1), imagine deosebit de frumoasă a Domnului Isus. Boaz ne aminteşte de Prietenul
suprem, blajin şi compătimitor, Celui căruia Dumnezeu Îi poate spune în Psalmul 89.19: „Am dat ajutor unui om puternic“.

Iată-l în acest oraş, Betleem (unde avea să Se nască Mântuitorul), binecuvântându-şi servitorii şi spunândule ce să facă, veghind la toate, remarcând-o pe secerătoarea săracă, în sfârşit, purtându-se cu ea cu o favoare încărcată de atâta delicateţe, încât îi aduce linişte tinerei femei înfricoşate. El o invită să se apropie, îi vorbeşte inimii ei şi o consolează.

Fiecare dintre noi trebuie să treacă prin aceeaşi experienţă pe care a avut-o Rut. Nu este suficient doar săi cunoaştem pe slujitorii Domnului, păstori, învăţători sau evanghelişti, şi să învăţăm de la ei, din când în când, lecţii din Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să aibă de-a face personal cu Domnul Isus. Atunci El Însuşi va vorbi inimilor noastre. Ne va face să înţelegem prin ce a trecut El pentru noi când a venit aici jos ca să sufere şi să moară (aceste grăunţe prăjite din v. 14). Şi ne va sătura cu bogăţiile dragostei Sale.

4 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri; și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus.

Filipeni 4.6,7

Vom avea mult folos dacă vom medita cu rugăciune asupra pasajului din Luca 12.22-34. Avem acolo instrucțiuni complete, în care Domnul argumentează (versetele 22 și 23), ilustrează (versetele 24-28) și îndeamnă (versetele 29-34). Domnul ne îndreaptă privirile către păsările cerului și către florile de pe câmp. Folosindu-Se de faptul că Dumnezeu hrănește vrăbiile și înveșmântează crinii, Domnul ne asigură că Tatăl nostru ceresc este deplin familiarizat cu nevoile pe care le avem și ne îndeamnă să alungăm orice îngrijorare din inimile noastre.

Vedem clar din Filipeni 4.6,7 că inima creștinului este ca o cetate asediată de vrăjmași. Acești vrăjmași sunt îngrijorarea, teama, îndoiala, neliniștea, fiecare dintre acestea fiind de natură să distrugă pacea inimii, care este esențială pentru toți cei care doresc să dea mărturie pentru Dumnezeu. Pentru „paza” împotriva unei astfel de invazii ne este pusă la dispoziție o garnizoană cerească, care îi înconjoară pe cei care împlinesc condițiile din versetul 6, pentru a se bucura de protecția promisă în versetul 7. Rezultatul va fi o pace care depășește orice imaginație a minții omenești; și, bucurându-ne de ea, vom fi capabili să înfruntăm orice putere ostilă.

Este necesară însă o precizare. Acest pasaj ne îndeamnă să aducem înaintea lui Dumnezeu tot ceea ce este de natură să ne îngrijoreze, însă nu spune că Dumnezeu va da răspuns tuturor cererilor noastre la timpul și în felul în care noi Îi cerem. În prezența multor probleme întunecate din viața noastră este posibil să nu înțelegem clar gândul Domnului, însă știm cu certitudine că El nu ne va lăsa și că nu ne va părăsi cu niciun chip (Evrei 13.5).

G. Henderson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.

1 Ioan 1.9

Când nu poți dormi (2)

Mama era acum moartă! Și ea, singura ei fiică, o rugase să meargă acasă în acea seară târzie!

Cât de vinovată se simțea tânăra! Ce remușcări de conștiință o chinuiau! Se simțea vinovată și înaintea lui Dumnezeu. El o va pedepsi odată pe drept pentru toate greșelile vieții ei! A început un timp groaznic pentru ea. O spirală de reproșuri o făcea să dispere.

Oare exista vreo scăpare? Dumnezeu a ajutat-o. El lucra de mult timp în viața ei. Cum? Acest lucru l-a înțeles mai târziu. La o brutărie era o vânzătoare care cu amabilitatea și cu liniștea ei a impresionat-o întotdeauna. Despre ea auzise cândva ocazional că era creștină. Tânăra și-a amintit acum de ea. Într-una din zile, când a cumpărat iarăși o pâine de la ea, s-a hotărât să-i vorbească. Vânzătoarea s-a arătat deschisă să o viziteze împreună cu soțul ei. Și atunci au discutat îndelung despre Biblie.

Dar tânăra nu s-a lăsat încurajată de mângâierea Bibliei. Vina ei era prea mare, iar reproșurile ei, prea grele. Oare erau valabile și pentru ea cuvintele Bibliei despre dragostea lui Dumnezeu, despre iertarea Lui și despre mântuirea veșnică? Mai târziu a înțeles că Hristos a venit pentru a-i salva pe cei pierduți ca ea și pentru a o curăți „de orice nedreptate”.

Pe când își povestea viața, se observa că în inima ei era bucurie. De acum putea spune cu siguranță: „Domnul Isus a murit din dragoste pentru mine. El a purtat și vina mea pe cruce”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TEAMA – O DOVADĂ FALSĂ CARE PARE REALĂ – Fundația SEER

„Mă încred în Dumnezeu, și nu mă tem de nimic” (Psalmul 56:4)

David a zis: „Mă încred în Dumnezeu, și nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?” Și David vorbea în cunoștință de cauză pentru că Dumnezeu l-a ajutat să doboare un leu, un urs și un uriaș.

Se spune că un om se apropia de o fermă și tot la câțiva metri era câte un indicator pe care scria: „Feriți-vă de câine.” Când a ajuns în cele din urmă la fermă, a descoperit că era vorba de un câine mititel Chihuahua (rasă canină originară din Mexic, este unul din cei mai mici câini, ca dimensiune, din lume – n.tr.). „Vrei să-mi spui că acest cățeluș îi ține pe oameni departe?” a întrebat el. Fermierul a zâmbit și a spus: „Câinele nu, dar indicatoarele, da!”

Teama răcnește ca un leu, dar de cele mai multe ori, când o confruntăm, e doar un câine Chihuahua! Adevărul este că te poți confrunta cu oricine sau cu orice, când știi că Dumnezeu ți-a făcut o promisiune ca aceasta: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă și-ți zic: „Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor!” (Isaia 41:13). Așa că, în loc să te temi pentru ce este mai rău, începe să-L crezi pe Dumnezeu pentru ce este mai bun. Și poți face asta dacă personalizezi promisiunile Sale: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine… Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10) „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” (Romani 8:28).

Nu lăsa teama să te conducă! În loc să cedezi în fața ei, bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu, și crede că te va ajuta să treci cu bine de orice situație – și că te va face mai puternic!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Rut 1:15-22; 2:1-3

Orpa n-a ezitat prea mult. Pe de o parte avea văduvia, sărăcia în compania unei femei întristate şi bătrâne, un popor şi un Dumnezeu pe care nu-i cunoştea, iar pe de altă parte avea propriul popor, afecţiunea rudelor ei, idolii familiari. Cele câteva lacrimi ale ei, uscate repede, ne amintesc de acel tânăr care, iubindu-şi bogăţiile, a plecat foarte întristat, în loc să-L urmeze pe Domnul. „Te voi urma oriunde vei merge“, Îi declară un altul lui Isus. Dar Isus îl previne: „Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul“ (Matei 19.22; 8.19-20).

În cazul lui Rut, toate au fost cântărite cu atenţie: a calculat costul. Decizia este irevocabilă; reprezintă o alegere făcută prin credinţă. Rut se ataşează de Naomi, precum şi de poporul ei, de Dumnezeul ei. Fără să privească înapoi, fără să se lase împiedicată de temeri cu privire la viitor, ea se pune la drum împreună cu soacra ei şi ajunge la Betleem. Denumirea aceasta înseamn㠄casa pâinii“, un adăpost prin excelenţă împotriva foametei spirituale. Odată ajunse acolo, cu permisiunea Naomei, Rut pleacă să caute hrană. Şi Dumnezeu o conduce „din întâmplare“ (dar cu mână sigură) spre câmpurile lui Boaz, omul pregătit de El ca să-i ofere odihnă şi mângâiere.

3 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Știu un om în Hristos … unul ca acesta a fost răpit chiar până la al treilea cer … Mi s-a dat un țepuș pentru carne, un sol al lui Satan, ca să mă pălmuiască, pentru ca să nu mă înalț.

2 Corinteni 12.2,7

Cât de diferită a fost experiența acestui onorat slujitor al Domnului atunci când era în al treilea cer, de cea când era pălmuit de Satan pe acest pământ! El era însă la fel de în siguranță în Hristos atunci când era tulburat, iritat sau îndurerat de efectele țepușului în carne, ca atunci când auzea acele cuvinte incomunicabile în Paradis. Cu siguranță că poziția lui înaintea lui Dumnezeu în Hristos nu a fost în niciun fel alterată de această schimbare remarcabilă de împrejurări și de experiențe.

Este foarte important să stăruim asupra acestui aspect. Toți credincioșii au momente însorite și momente de întuneric. Israel a gustat amărăciunea apelor de la Mara (Exod 15.22-27), după care s-a bucurat de palmierii și de izvoarele de apă de la Elim. Cei mai mulți dintre copiii lui Dumnezeu știu ce înseamnă ca, în anumite momente, să fii umplut de o bucurie negrăită și plină de glorie, iar în alte momente să fii tulburat și apăsat, cu inima zdrobită de suferințele de pe cale.

Suntem însă la fel de în siguranță și de binecuvântați în Hristos când ne aflăm pe calea umilinței și a întristării, ca atunci când suntem fericiți în Domnul. Rămâne întotdeauna adevărat că suntem „cu totul deplini în El, care este Capul oricărei stăpâniri și autorități” (Coloseni 2.10) și că nicio schimbare de împrejurări și de experiențe, fie ele întunecate sau însorite, nu pot în vreun fel clătina siguranța și poziția noastră „în El”; deși este foarte adevărat că putem pierde savurarea acestei realități, dacă ne concentrăm asupra experiențelor sau asupra oricărui alt lucru, în locul lui Hristos. Cât de bine și de înțelept este ca cel credincios să rămână în Domnul Isus și să fie preocupat cu El, căci atunci binecuvântarea va fi întotdeauna partea lui!

H. H. Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi vorbi inimii ei.

Osea 2.14

Când nu poți dormi (1)

O tânără a povestit bucuroasă cum s-a întors ea la Dumnezeu cu patru ani în urmă.

Totul a început de la faptul că ea nu putea dormi bine noaptea. O neliniște inexplicabilă o cuprindea atunci când voia să adoarmă. De mai multe ori, pe drumul lung spre serviciu, ea fusese furată de somn câteva fracțiuni de secundă la volanul mașinii. Tânăra nu dorea să ia somnifere. Dar ce să facă? Într-o zi, fiind iarăși pe drumul spre locul de muncă, a trecut pe lângă trei afișe așezate unul după altul la o anumită distanță. Pe ele scria: „Citește Biblia!”.

Într-o seară, când iarăși nu putea adormi, i-a venit un gând în minte: „Voi citi Biblia. Desigur, o carte plictisitoare! Dar poate voi adormi de plictiseală la citirea ei”. Dar s-a întâmplat altfel. Ea dorea să se folosească de Biblie ca de un medicament pentru a putea adormi, însă textul devenise tot mai captivant pentru ea. În zilele următoare avea să descopere tot mai multe informații care o atingeau și o zguduiau în adâncul inimii.

Dar problemele cu somnul persistau, iar neliniștea lăuntrică devenea tot mai severă. Într-o zi, tânăra a citit într-un calendar creștin o povestire care i-a mers la inimă. Când mama ei a venit în vizită, i-a relatat povestirea. De aici a început o convorbire lungă despre Dumnezeu și om, despre vină și iertare, despre viață și moarte. Se făcuse târziu în acea seară, iar mama a propus să rămână peste noapte la fiica ei. Dar fiica simțea cât de necesară îi era acum liniștea și a rugat-o: „Du-te, te rog, acasă!”. – Pe drumul spre casă, mama a avut un accident mortal.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

E NEVOIE DE „INIMĂ” – Fundația SEER

„Poporul lucra cu inimă” (Neemia 4:6)

În Statele Unite există un lanț celebru de parcuri naturale – SeaWorld, „Lumea mării”/”Lumi acvatice” – puncte de mare atracție turistică. Dacă te duci acolo, poți vedea (între altele) rațe pe patine cu rotile. Dar când te duci mai aproape, îți dai seama că rațele nu prea patinează din toată inima! Poate zâmbești, dar mulți oameni sunt la fel: doar se lasă duși de val. Nu fi unul dintre ei!

Dacă vrei să ai o viață semnificativă, găsește o cauză mai mare decât tine însuți și investește tot ce ai pentru ea! Îți aduci aminte de istoria lui Neemia? El și-a riscat viața pentru a ridica din nou zidurile Ierusalimului. Deși s-a confruntat cu amenințări și cu obstacole, el a terminat lucrarea într-un timp record. Cum a fost posibil? „Poporul lucra cu inimă.”

În Dicționarul Webster din 1828, „curajul” este definit drept însușirea care „ne ajută să facem față dificultăților și pericolului… fără teamă sau depresie.” Apoi, Webster adaugă cuvintele rostite de Moise atunci când i-a transferat lui Iosua conducerea poporului: „Întărește-te și îmbărbătează-te! Nu te înspăimânta… căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (vezi Iosua 1:9)

La vârsta de o sută douăzeci de ani, Moise le spunea încă celor din poporul Israel: „Trebuie să aveți curaj!” De ce? Pentru că se cuvine să te lupți pentru lucrurile pe care merită să le ai! E nevoie de „inimă” ca să știi cum să procedezi cu încăpățânarea sau sfidarea deliberată a unui copil, cum să faci față propriilor tale frici sau cum să te ridici (după ce ai căzut) și s-o iei de la capăt. E ușor să vorbești despre ceea ce e greșit, dar îți trebuie „inimă” ca să faci ceva în această privință.

De unde vine acest curaj? De la Dumnezeu. Așa că… vorbește cu El astăzi, și roagă-L să te ajute să faci toate lucrurile „cu inimă”!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Rut1 :1-14

Asemenea unei raze de lumină, după sumbrele pagini ale cărţii Judecători, Dumnezeu ne oferă acum istoria lui Rut. Această frumoasă relatare ne învaţă că o credinţă personală se poate găsi în orice vreme şi în orice naţiune şi că Dumnezeu este totdeauna gata să facă lucruri mari ca răspuns la această credinţă.

„În zilele când judecau judecătorii“ (v. 1) îl vedem pe un om, Elimelec, care face „ce era drept în ochii săi“ (Jud. 21.25), asemenea tuturor celorlalţi. El părăseşte moştenirea Domnului. Pleacă cu familia să locuiască în ţara Moab, adică printre vrăjmaşii poporului său. Nu câştigăm nimic prin îndepărtarea de Domnul. Ea sfârşeşte în moarte, lacrimi, sărăcie şi amărăciune pentru această familie. Apoi o vedem pe Naomi, o văduvă, cu cele două nurori ale ei, văduve şi ele, pe drumul de întoarcere. Oare este aceasta o revenire tristă? Da! Totuşi este o revenire fericită pentru acela care, la capătul resurselor proprii, îşi întoarce gândurile şi paşii spre Dumnezeu. În acelaşi fel, fiul risipitor, în ţara depărtată, îşi aduce aminte de locul unde poate găsi pâine din belşug, se scoală şi se întoarce la casa tatălui său, recunoscându-şi păcatul (comp. v.6 cu Luca 15.17). Numim aceasta convertire (întoarcere la Dumnezeu). Ne place să credem că fiecare dintre cititorii noştri cunoaşte semnificaţia acestui cuvânt prin experienţa personală.

2 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Să se îmbrace cu cămașa sfântă de in și să-și pună pantalonii de in pe carnea sa și să se încingă cu brâul de in și să-și lege mitra de in; acestea sunt haine sfinte; și să-și scalde carnea în apă și să se îmbrace cu ele.

Levitic 16.4

Aaron, spălat cu apa curată și înveșmântat în haine de in, ne oferă o frumoasă imagine a lui Hristos, pregătit să facă lucrarea de ispășire. El este, personal și în mod deplin, curat și fără pată. „Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr” (Ioan 17.19).

Este un privilegiu minunat să putem contempla Persoana Preotului nostru divin, în toată sfințenia Lui esențială. Duhul Sfânt Își găsește plăcerea în tot ceea ce-L înalță pe Hristos înaintea celor ai Săi. Oricând Îl privim vedem că este același Isus, fără pată, perfect, glorios, prețios, fără seamăn, plin de farmec și cel mai frumos dintre fiii oamenilor. El nu a avut nevoie să facă sau să poarte ceva, pentru a fi pur și fără pată. Nu a avut nevoie de apă curată, nici de in subțire. El a fost, în mod esențial și practic, „Sfântul lui Dumnezeu”.

Ceea ce Aaron a făcut și ceea ce el a purtat – spălarea și înveșmântarea lui – nu sunt decât umbre palide a ceea ce este Hristos. Legea nu a avut decât o umbră și nu imaginea însăși a lucrurilor viitoare (Evrei 10.1). Binecuvântat să fie Dumnezeu că noi astăzi nu mai avem umbre, ci realitatea eternă și divină – pe Hristos Însuși!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca preț de răscumpărare pentru mulți.

Marcu 10.45

Viața Sa și moartea Sa

În versetul de astăzi, Domnul ne explică dublul scop al venirii Sale:

1. El a venit pentru a sluji. Isus nu a acționat ca un domnitor care pretinde a fi slujit, ci ca rob smerit (Filipeni 2.7,8). Scopul Său declarat a fost să-Și pună viața la dispoziția lui Dumnezeu. Lui dorea să-I slujească cu dăruire. De aceea a spus odată: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4.34). El a trăit continuu în dependență de Dumnezeu, după voia Sa și în ascultare de El. În același timp, le-a slujit oamenilor. El a călătorit neobosit prin Israel, pentru a predica Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a face bine și pentru a vindeca bolnavi. Nu a respins niciodată pe nimeni dintre cei care au venit la El cu nevoia lor și care I-au cerut ajutor.

2. El a venit pentru a-Și da viața ca preț de răscumpărare pentru mulți. Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, ca să moară la cruce, în acord cu voia Tatălui Său. El a fost gata să plătească cu moartea Sa prețul răscumpărării noastre. Această moarte a fost necesară, pentru că niciun om nu se poate salva pe sine și nici nu poate salva pe un altul (Psalmul 49.8,9). Numai Isus Hristos a putut face acest lucru: să-Și dea viața Sa fără păcat ca preț de răscumpărare. Prin credința în El știm că nu am fost răscumpărați cu argint sau cu

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND EȘTI PRIETEN CU DUMNEZEU (3) – Fundația SEER

„El Și-a arătat căile Sale lui Moise” (Psalmul 103:7)

Te invit să ascultăm din nou conversația lui Moise cu Dumnezeu. „Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște și voi avea trecere înaintea Ta…” (Exodul 33:13). Poporul Israel trecea printr-o criză care amenința relația lui cu Dumnezeu, dar… pentru ce s-a rugat Moise? El nu s-a rugat „Doamne, trebuie să rezolvi această situație pentru mine!” ci „Arată-mi căile Tale, atunci Te voi cunoaște!” El dorea mai mult decât informații despre Dumnezeu, el dorea apropierea de El: dorea să-I cunoască inima și mintea – ce crede și ce simte Domnul în acea situație. De ce? Pentru că dacă Îl cunoștea pe Dumnezeu și căpăta trecere înaintea Lui, primea toate celelalte lucruri de care avea nevoie, inclusiv soluția la criză. Și Dumnezeu i-a dat ce a cerut.

„El Și-a arătat căile Sale lui Moise și lucrările sale copiilor lui Israel.” Dumnezeu a răspuns cererii lui Moise, spunând: „Voi merge Eu Însumi cu tine și îți voi da odihnă.” (Exodul 33:14) Și în originalul ebraic, „cu tine” este la singular (nu „cu voi”, ci „cu tine”!). Dumnezeu a promis că-l va însoți pe Moise și că-i va da odihnă – numai lui, sau în special/în primul rând lui. Oricine altcineva ar fi acceptat bucuros, dar nu și Moise! Rugăciunea lui a devansat preocupările și îngrijorările personale: „Dacă nu mergi Tu Însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.” (vers. 15). Cu alte cuvinte: „Nu pentru mine mă rog, ci pentru noi!”

Întrebare: Sunt rugăciunile tale mai mari decât tine și decât propriile tale nevoi? Biblia spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” (Ioan 3:16). Așa că, roagă-te ca familia ta, orașul tău și o lume aflată în pierzare „să nu piară, ci să aibă viața veșnică”! Amin?

1 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu iubiți lumea, nici cele din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.

1 Ioan 2.15

Acestea sunt cu siguranță cuvinte solemne pentru orice creștin a cărui inimă este îndreptată către această lume. Iubirea lumii și iubirea Tatălui nu pot merge împreună. Ele sunt într-un contrast total. Lumea L-a omorât pe Fiul lui Dumnezeu, iar acest lucru a dat pe față starea ei de vrăjmășie completă împotriva lui Dumnezeu, care L-a înviat dintre cei morți și L-a încununat cu glorie și cu onoare la dreapta Sa; iar Duhul Sfânt a venit pe pământ pentru a da mărturie despre învierea și despre înălțarea Domnului Isus, care a fost făcut Domn și Mântuitor, pentru a dărui pocăința și iertarea de păcate. Lumea însă continuă să-L respingă. Hristos nu este din lume, ci de la Tatăl, iar lumea L-a urât și L-a aruncat afară.

Nu ne putem preface că nu știm că binecuvântatul nostru Domn Isus a fost lepădat de către această lume. Mergeți unde vreți în această lume, în orice sferă a ei, și vorbiți despre Hristos sau despre lucrurile Lui, și nu veți găsi niciun corespondent în inimile oamenilor și nicio dorință a lor după așa ceva. Oamenii întorc spatele sau își închid gura. Ba încă mulți care se pretind creștini amuțesc atunci când numele lui Hristos este menționat. În multe împrejurări, conversația asupra acestui subiect nu va fi tolerată. Orice, însă nu Hristos!

Lumea este vinovată de sângele lui Isus și totuși merge înainte distrându-se, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Tumultul afacerilor, grijile vieții, sunetul harpei și al chimvalului, teatrul, concertele, balurile și zecile de mii de moduri de amuzament, plăcerile lumești, toate sunt folosite de Satan pentru a-și înlănțui victimele și pentru a le înăbuși strigătul vinovăției din conștiință, până când moartea pune capăt existenței lor și deschide ușa pentru judecata veșnică.

A. H. Rule

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?

Matei 16.26

Am avut totul…

Septimius Severus era protejatul împăratului-filosof Marcus Aurelius. În calitate de proconsul al Siciliei și apoi de guvernator al Panoniei Superioare, acesta, la moartea împăratului, sprijinit de legiunile militare, a ajuns la Roma, unde a urcat pe tronul imperial. Întreaga lui viață a fost închinată activității militare. Dorea să cucerească tot mai mult. Pe când se afla în Bitinia, într-o campanie militară, a fost rănit de moarte; avea 65 de ani. Aflat pe patul de moarte, și-a concentrat toate gândurile într-o tristă reflecție: „Am avut totul, dar asta nu-mi slujește la nimic!”.

Viața acestui bărbat de stat este comună tuturor oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu, a tuturor celor care refuză mântuirea prin jertfa Fiului Său. Omul se străduiește să strângă cât mai mult pentru viața aceasta, fără să se gândească la faptul că dincolo de mormânt există o altă viață. Această strădanie de a strânge tot mai mult pentru pământul acesta este o caracteristică a naturii moștenite de la strămoșii noștri. Străduința aceasta rea o are oricine; ea se găsește în natura noastră veche. De aceea, Mântuitorul dorește să ne dăruiască o altă natură, ale cărei năzuințe se află dincolo de acest pământ. Să nu uităm că suntem trecători! Lucrarea noastră înțeleaptă este să căutăm cele veșnice. De aceea, mai presus de orice, să fim preocupați de salvarea sufletului, care se obține prin credința în Isus Hristos!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND EȘTI PRIETEN CU DUMNEZEU (2) – Fundația SEER

„Eu te cunosc pe nume și ai căpătat trecere înaintea Mea!” (Exodul 33:12)

Am văzut cum Moise vorbea cu Dumnezeu cum vorbești cu un prieten, spunându-I ce simțea și gândea cu adevărat, și Dumnezeu a vrut să fie așa. Să ascultăm conversația lor. Când Moise a spus: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!”… Însă Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume și ai căpătat trecere înaintea Mea!” (Exodul 33:12), el nu a făcut decât să redea ceea ce Dumnezeu tocmai îi spusese. Îți amintești când i-ai spus soției/soțului sau prietenului tău: „Tu ai fost cel care mi-a zis (completează singur)”?

Asta a făcut și Moise: I-a adus aminte lui Dumnezeu de propriile Sale cuvinte. Adevărul e că Dumnezeu dorește să-ți amintești promisiunile Sale și să le rostești în rugăciune. Nu pentru că are nevoie de cineva care să I le reamintească, ci pentru că noi avem nevoie de asta; iar Cuvântul Său este obligatoriu ca El să-l împlinească (vezi Ieremia 1:12).

Când verbalizezi Cuvântul lui Dumnezeu în rugăciune, te rogi după voia Sa și ți se garantează că vei fi ascultat. De exemplu, când spui: „Doamne, Tu ai spus că indiferent ce cer în rugăciune și crezând că am și primit deja, Tu vei face pentru mine” (vezi Marcu 11:24), lucrul acesta dă putere rugăciunii tale. Cu cât  înveți mai mult Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai mult timpul tău de rugăciune va fi după voia Sa și te vei simți mult mai aproape de El. Ține-ți Biblia la îndemână când vorbești cu Dumnezeu, ca El să-ți poată călăuzi gândurile spre cuvintele pe care dorește El să le spui în rugăciune.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Judecatori 18:1-17

Propria voie şi spiritul idolatru manifestate în casa lui Mica au contaminat o seminţie întreagă (după cum relatează capitolul de astăzi). Întotdeauna este aşa. Înainte ca răul să se împrăştie şi să afecteze poporul lui Dumnezeu, el începe prin a prinde rădăcini în familii.

În v.1 citim că, în zilele acelea, daniţii nu-şi primiseră încă moştenirea. Astfel, în loc să-L întrebe şi săL aştepte pe Domnul, decid în nerăbdarea lor să încerce s-o obţină singuri. Iată ce înseamnă spiritul de independenţă şi, de asemenea, alegerea rapidă a unei soluţii! Să ne reamintim că fiii lui Dan se lăsaseră împinşi în ţinutul muntos (1.34). În loc să intre în stăpânirea a ceea ce le fusese destinat, care le stătea la îndemână, dar care necesita puterea credinţei, ei întreprind o expediţie până la celălalt capăt al ţării. Probabil că şi noi acţionăm asemenea lor mult mai adesea decât am gândi. Domnul a pregătit special pentru noi un serviciu în imediata noastră apropiere, dar noi ne tragem înapoi de la încercarea credinţei şi de la strădaniile pe care acest serviciu le-ar implica, deoarece suntem tentaţi să pornim mai degrabă într-o acţiune spectaculoasă, într-o direcţie aleasă de noi.