Mana Zilnica

Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să mântuiesc? … Eu usuc marea și prefac râurile în pustie.
Isaia 50.2

Ultima călătorie (4)

În viață, necredința poate forma un astfel de curent primejdios, care să-l ducă pe om în pierzare. Câte un om dorește să navigheze spre cer, dar se abate și naufragiază.

Dacă vrei să vezi Împărăția lui Dumnezeu, dacă vrei să fii cândva în slava lui Dumnezeu și să nu fii pierdut pentru totdeauna, atunci ia seama pe ce zidești! Nu ajunge să-ți îmbunătățești umblarea, calea și comportamentul; interiorul tău, inima ta este din fire păcătoasă și stricată. Dacă cineva are în fântână apă amară, se va face oare apa mai bună și va deveni potabilă, dacă va unge cu ulei brațul pompei sau dacă va vopsi pompa cu vopsea albă? Niciodată! El trebuie să caute un alt izvor! Sau, dacă orologiul tău nu mai merge, este de folos să scoți limbile pendulului și să le duci la ceasornicar? El va spune: „Unde este ceasul?”. Iar dacă tu îi vei spune: „Ceasul este bun, numai limbile nu înaintează”, ceasornicarul te va considera un om naiv. Ceasul trebuie cercetat pe dinăuntru. Problema este la arc sau la mecanism.

Așa că nu te amăgi, prietene! Spune, Îl cunoști pe Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Îl recunoști tu ca pe Răscumpărătorul și Mântuitorul tău? Se odihnește sufletul tău în El? Acestea pot fi ultimele întrebări din viața ta. Numai în Mântuitorul Isus Hristos găsești împăcare și viață. Nu amâna această posibilitate a împăcării! Este poate ultima chemare a ta la viața veșnică.

continuare pe 9 februarie

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FEREȘTE-TE DE LĂUDĂROȘENIE!

„Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om.” (Proverbe 27:21)

Cuvântul englezesc lingușitor vine de la un termen francez ce semnifică „a bate pe umăr, a liniști, a mângâia.” Așadar, lingușitorul este cel ce te bate pe spate cu o mână și în unele cazuri te va înjunghia pe la spate cu cealaltă. Lingușeala este ceva ce o persoană îți spune în față, dar nu va spune pe la spate. E o laudă mincinoasă din motive nesincere. Biblia ne avertizează să ne ferim de ea: „Cine linguşeşte pe aproapele său, îi întinde un laţ sub paşii lui” (Proverbe 29:5).

Lingușitorii nu îți fac nici un bine. De fapt, Solomon spune că pe termen lung mai bine stai cu cineva care te critică decât cu o persoană care te flatează. „Cine mustră pe alţii, găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare” (Proverbe 28:23).

Când vorbim despre lingușire, trebuie să ținem cont de două lucruri:

1) Oferă laude cu sinceritate având întotdeauna în minte cel mai bun lucru despre cealaltă persoană.

2) Primește lauda cu înțelepciune, fără a lua prea în serios propria persoană sau persoana care te laudă. Ține minte că lingușirea a fost arma folosită de Satan pentru a-i învinge pe Adam și pe Eva în grădina Edenului: „veţi fi ca Dumnezeu” (Genesa 3:5).

De aceea Solomon scrie: „Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om.” Deci întrebarea pe care trebuie să ți-o pui astăzi când cineva te laudă este aceasta: lauda mă face mai îngâmfat sau mai mărinimos?

2019 de Jean Koechlin

Geneza 24:15-31

Slujitorul lui Avraam nici nu-şi terminase de formulat rugăciunea, că deja răspunsul este înaintea lui: Rebeca purtându-şi ulciorul. Găsim în Isaia o promisiune corespunzătoare: „înainte de a chema ei, Eu voi răspunde şi, în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi auzi” (Isaia 65.24).

Dacă slujitorul ne învaţă dependenţa, Rebeca este, în ceea ce o priveşte, un model de dăruire şi de râvnă. Ea face mai mult decât i se cere, dând apă şi cămilelor, şi o face repede, în grabă şi alergând (v. 18, 20). Iată două trăsături de care putem lua notă pentru a le imita în micile noastre îndatoriri de fiecare zi, de exemplu în căminul nostru. A scoate apă înseamnă a-i înviora pe alţii. Sunt nenumărate căile prin care le putem transmite acelora cu care venim în contact binecuvântările pe care noi înşine le-am scos din Cuvântul lui Dumnezeu. Şi să ne amintim că, întocmai cum slujitorul o privea pe Rebeca, Cineva este deosebit de atent la tot ce facem. Din modul în care-şi îndeplineşte tânăra fată această muncă atât de simplă, slujitorul înţelege că ea va fi pentru Isaac o soţie devotată, muncitoare, virtuoasă, ca cea descrisă în cap. 31 din Proverbe.

Înainte de a face altceva, el se pleacă înaintea Domnului şi Îi mulţumeşte.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 feb. 2019

6 Februarie 2019

Și lângă ei au reparat cei din Tecoa; dar mai-marii lor nu și-au pus umărul la lucrarea Domnului lor.
Neemia 3.5

Ostenelile sfinților (2) – Ziditorii din cartea Neemia

Cei din rămășița iudaică, în ciuda batjocurii și a împotrivirii, lucrau din greu pentru a sfârși reconstruirea zidului din jurul Ierusalimului și pentru a-i repara cele zece porți. Printre lucrători erau cei din Tecoa, o cetate din Iuda, aflată la aproximativ optsprezece kilometri de Ierusalim. Faptul că acești oameni au călătorit până la Ierusalim pentru a lucra acolo este o dovadă că aveau râvnă pentru lucrurile lui Dumnezeu. Ei sunt menționați de două ori în acest capitol ca lucrând în diferite părți ale zidului, o mărturie în plus cu privire la zelul și la energia lor (versetele 5 și 27).

În ce-i privește însă pe conducătorii lor, lucrurile stăteau diferit; ei „nu și-au pus umărul la lucrarea Domnului lor”. Este oarecum dificil pentru noi să înțelegem care să fi fost motivele pentru acest lucru. Poate că mândria a fost cea care i-a împiedicat să-și ia partea în lucrare; știm că așa stau lucrurile uneori cu cei bogați sau cu cei care ocupă poziții înalte (1 Timotei 6.9,10,17). Vrăjmașii iudeilor, care erau oameni însemnați și cu legături politice, considerau că reconstruirea zidului era o chestiune ridicolă și o batjocoreau (Neemia 2.19). În consecință, a fi identificat cu o astfel de lucrare era greu de suportat pentru cei nobili, care gândeau că doar cei umili din popor trebuiau să o facă.

Zidim noi pentru Domnul având în vedere eternitatea, sau trăim în lumina acestei lumi trecătoare și a gloriei ei deșarte? Ostenelile sărmanilor din Tecoa sunt pentru totdeauna înregistrate în Cuvântul lui Dumnezeu. Însă și faptul că nobilii lor nu și-au pus umărul la lucrare este de asemenea înregistrat. Noi știm că lucrarea noastră în Domnul nu este zadarnică, în ciuda tuturor aparențelor contrarii (1 Corinteni 15.58). Scaunul de judecată al lui Hristos va arăta clar acest lucru.

B. Reynolds

Dumnezeu vorbește … când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.
Iov 33.14,16

Ultima călătorie (3)

Căpitanul Reeks se afla încă pe puntea de comandă, iar după ce toate femeile au fost duse în bărci, a răsunat și ultima lui comandă: „Bărbați, salvați-vă cum puteți!”. Toți s-au năpustit la bărci, care curând s-au îndepărtat pline cu oameni. Abia ajunsese ultima barcă la distanța de 50 de metri, când cazanele au explodat cu trosnet. Vaporul s-a despicat în două. Se putea vedea cum cei rămași în urmă se înghesuiau înainte, cam 80 de oameni disperați, și, de asemenea, cum căpitanul, scoțându-și șapca, le făcea semn cu mâna marinarilor care se îndepărtau. Apoi vaporul s-a scufundat în valuri.

Cei din bărci, după ce au petrecut noaptea pe mare, au fost preluați de alte vapoare și debarcați. Celor rămași în urmă li s-au împărțit colaci de salvare. Cu toate acestea, colacii nu i-au salvat pe toți. Mulți dintre pasageri au fost găsiți, în zilele următoare, morți în colacii lor de salvare, plutind pe valurile mării. Listele celor salvați au fost îndată publicate în ziare, însă numele a 83 de persoane care se îmbarcaseră pe „Stella” lipseau. Oare au înțeles cei rămași în viață că Dumnezeu – acel Dumnezeu de care n-au vrut să știe – vorbește când într-un fel, când într-altul?

Cele care au pricinuit sfărâmarea frumosului vapor „Stella” au fost ceața înșelătoare, care l-a învăluit, și curenții marini care, obscuri și puternici, au deviat vaporul pe neobservate de la cursul pe care căpitanul voia să navigheze.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (4)

„Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul … să şi pătimiţi pentru El” (Filipeni 1:29)

Să ne gândim la Ghetsimani, grădina în care Domnul Isus Însuși s-a rugat cu privire la voia lui Dumnezeu. „Depărtează de la Mine paharul acesta!” (Marcu 14:36). Era o referire la cupa mâniei. Domnul Isus știa că trebuie s-o bea până la capăt. Dar înainte de asta, L-a întrebat pe Tatăl Său dacă o poate lua de la El, dacă există și o altă cale. Dar apoi și-a schimbat cererea cu o rugăciune de predare deplină: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42).

Rugăciunile noastre tind să se concentreze pe circumstanțele exterioare, mai mult decât pe atitudinile interioare, întrucât preferăm ca Dumnezeu să schimbe circumstanțele în loc să ne schimbe pe noi. E mult mai simplu așa. Dar pierdem din vedere lucrul cel mai important. Deseori cele mai rele circumstanțe scot la iveală ce e mai bun din noi. Și dacă lucrurile rele fac să apară lucrurile bune, atunci acele lucruri care ni se întâmplă sunt de fapt lucruri bune pentru noi. Numai când ai fost pus la încercare le poți împărtăși mărturia ta și celorlalți.

Da, poți fi mântuit fără să suferi, dar nu te poți maturiza spiritual și nu poți fi echipat pentru slujire fără suferință. Asta nu înseamnă să o cauți, ci s-o vezi așa cum este ea – o ocazie de a-L glorifica pe Dumnezeu. Pavel, care a suferit enorm, scrie: „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul … să şi pătimiţi pentru El.” Unde a găsit Pavel o astfel de putere? „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi” (Romani 8:18).

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Caută să-L glorifici pe Dumnezeu în toate împrejurările din viața ta.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 24:1-14

Moartea Sarei sugerează punerea deoparte a lui Israel (popor din care a ieşit adevăratul Isaac), după învierea Domnului (cap. 22). Pentru a asigura sămânţa promisă, Avraam, „tatăl unei mulţimi de naţiuni” (17.5), are un plan măreţ a cărui înfăptuire ne este relatată în detaliu: acela de a-i da o soţie fiului său. De acum înainte intervine o a treia persoană: slujitorul cel mai bătrân din casă, administratorul tuturor averilor sale, imagine izbitoare a Duhului Sfânt trimis pe pământ pentru a-i strânge pe cei care vor alcătui Biserica, Mireasa lui Hristos. Astfel, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care au lucrat împreună în Creaţie, lucrează tot împreună la alegerea, chemarea şi strângerea celor răscumpăraţi uniţi cu Hristos Cel înviat. Această Mireasă va fi căutată într-o ţară îndepărtată. Dintre „cei care erau departe”, Dumnezeu a ales şi a chemat pe aceia care să fie alături de Fiul Său (Efeseni 2.13).

Ce model de dependenţă avem în acest slujitor al lui Avraam! În casa stăpânului său a învăţat să-L cunoască pe Domnul, Cel cu care acum are de-a face într-un mod personal. Către El îşi îndreaptă rugăciunea sa (Psalmul 5.3). Să nu uităm, înainte de a întreprinde vreun lucru, să vorbim mai întâi cu Domnul.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 feb. 2019

5 Februarie 2019

Acestea sunt numele vitejilor pe care-i avea David: … Naharai din Beerot, purtătorul armelor lui Ioab, fiul Țeruiei.
2 Samuel 23.8,37

Ostenelile sfinților (1) – Vitejii lui David

Există câteva locuri în Biblie unde ne sunt oferite liste cu numele celor implicați în lucrarea lui Dumnezeu, într-un fel sau altul. Dumnezeu a făcut ca ostenelile sfinților să fie scrise în Biblie, pentru învățătura noastră.

Împăratul David, la sfârșitul vieții sale, îi enumeră pe vitejii săi. Aceștia erau cu toții oameni de război viteji, însă unii dintre ei au excelat. Citind lista, vedem că un nume nu este menționat – Ioab, comandantul armatei lui David, nu se află pe listă! Acest lucru devine și mai izbitor când vedem că ceilalți doi frați ai lui, Abișai și Asael, își au locul lor în această listă (versetele 18 și 24). Ioab a fost cu siguranță un luptător important, implicat în multe bătălii și victorii. De fapt, aproape toate biruințele împăratului David îl au ca protagonist pe Ioab. Nu este deci nicio îndoială că el a fost un adevărat conducător militar. Totuși, dacă citim istoria vieții lui Ioab, vedem că au existat grave probleme în viața și în purtarea lui. El a fost foarte preocupat cu gloria sa personală și cu menținerea poziției sale de comandant. Pentru atingerea acestor scopuri, Ioab a folosit mijloace murdare, precum asasinarea lui Amasa (2 Samuel 20.4-13) și a lui Abner (2 Samuel 3.27). William Kelly a scris cu privire la el: „Ioab apare întotdeauna fie atunci când este ceva rău de făcut, fie atunci când este ceva măreț de câștigat”.

David îi menționează printre vitejii săi nu numai pe frații lui Ioab, ci și pe purtătorul lui de arme. Un lucru pe care îl putem învăța de aici este că Naharai și-a împlinit slujba pentru gloria împăratului. Poate că rolul său, în ochii oamenilor, era unul nesemnificativ, însă el i-a slujit lui David din inimă. La scaunul de judecată al lui Hristos, toate ostenelile noastre vor fi supuse testului, pentru a se vedea de ce fel sunt (1 Corinteni 3.13). Vom fi răsplătiți nu pentru mărimea lucrării, ci pentru felul în care am împlinit-o.

B. Reynolds

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind.
Eclesiastul 1.8

Ultima călătorie (2)

Dintr-o dată a apărut o umbră mare pe partea dreaptă. Bărbatul de la postul de observație de pe punte urla cât îl ținea gura: „Izbire înainte!”. Marinarii și ofițerii s-au năpustit în partea din față a vaporului.

Căpitanul striga: „Cu toată viteza înapoi!”. Prea târziu! O ciocnire, un trosnet, un scrâșnet – și vârfurile de stâncă au răzuit și despicat lateralele blindate cu oțel ale vaporului. Din cauza ceții, majoritatea pasagerilor se retrăseseră în salon. Ciocnirea îngrozitoare i-a aruncat pe toți de-a valma, iar fețele îngălbenite arătau că toți erau conștienți de primejdie. S-au repezit pe punte; deja răsuna comanda: „Bărcile jos!”.

Marinarii, în frunte cu ofițerii de marină, munceau cu încordare. Se luptau cu timpul. Vaporul se culcase pe o parte și se scufunda văzând cu ochii. Pasagerii au fost trimiși în mare grabă în partea din față a navei. Femeile și copiii stăteau pe rândul întâi, cam treizeci. A doua comandă: „Dați drumul bărcilor! Întâi femeile și copiii!”. Au fost duși în bărci în cea mai mare ordine, de multe ori după o despărțire sfâșietoare. Cine poate să descrie acele momente?

Un bărbat și-a împins cu blândețe de lângă el soția – care se agățase de el – și i-a spus: „De dragul copiilor, pleacă!”. Ea a fost salvată, bărbatul a pierit. Cine s-ar fi gândit în orele acelei dimineți că se aflau în ultima călătorie? Încă o dată auzim ce este viața noastră: un abur care se arată puțintel și apoi piere.

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (3)

„Să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31)

În Scriptură sunt multe versete în care apare cuvântul „totul.” Astăzi vom face referire la două dintre ele. Ambele includ expresia „tot ce faceți.” Primul verset spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Scopul tău în viață ar trebui să fie: Iubește ceea ce faci și lucrează la ceea ce iubești. Dar nu aceasta este realitatea în toate aspectele vieții.

Uneori va trebui să faci un lucru bun pentru o companie care nu-ți place, pentru un șef arogant sau pentru un salariu minim. Mulțumește-i lui Dumnezeu că ai un serviciu care îți asigură traiul de zi cu zi; există oameni fără loc de muncă care ar face oricând schimb cu tine. Al doilea verset spune: „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.”

Cum mâncăm și bem spre slava lui Dumnezeu? Pavel folosește ritualurile noastre zilnice pentru a ne transmite o idee cuprinzătoare. Chiar și activitățile cele mai lumești sunt absolut miraculoase. În fiecare zi respirăm de aproximativ douăzeci și trei de mii de ori, dar când a fost ultima dată când ai mulțumit măcar pentru una dintre ele? Avem tendința să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru lucruri care ne taie respirația. Și e bine. Dar poate ar trebui să-i mulțumim și pentru celelalte respirații! Viața condusă de scopuri este descrisă în următoarele cuvinte în Catehismul cel scurt de la Westminster: „Scopul primordial al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu și să se bucure de El pe vecie.”

Mai bine spus nu se poate. Noi existăm cu un singur scop: să-L slăvim pe Dumnezeu și să ne bucurăm de El pentru totdeauna. Și tu ești chemat să faci lucrul acesta în orice împrejurare te-ai afla, pe orice cale, în orice loc, în orice mod, și peste tot.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 23:1-20

Un mormânt este tot ceea ce va avea Avraam în ţara Canaanului, dar ea totuşi îi este promisă. Cumpărând terenul şi peştera Macpela pentru a o înmormânta pe Sara, omul lui Dumnezeu confirmă speranţa lui sigură în înviere. Pentru el, Sara trăieşte o viaţă divină. De aceea este necesar să se asigure de toate drepturile asupra locului unde va fi aşezat trupul ei care trebuie să învieze. Preţul întreg plătit pentru peşteră şi pentru teren ne face să ne gândim la drepturile definitive dobândite prin crucea lui Hristos, moartea înfrântă, siguranţa învierii viitoare a tuturor celor credincioşi.

La fel ca în cap. 14, în care l-am văzut refuzând darurile regelui Sodomei, Avraam nu doreşte nici acum să se îndatoreze faţă de nimeni. El insistă să plătească întreg preţul terenului, fără să negocieze.

Un creştin este recunoscut în toate contactele sale cu oamenii din lume prin corectitudinea sa şi prin cinstea sa absolută. În Noul Testament suntem îndemnaţi să nu datorăm nimănui nimic, decât să ne iubim unii pe alţii (Romani 13.8), să ne purtăm „cuviincios faţă de cei de afară” (1 Tesaloniceni 4.12), în sfârşit, să lucrăm cinstit „nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor” (2 Corinteni 8.21; Romani 12.17).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 feb. 2019

4 Februarie 2019

Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!
Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință.
2 Împărați 2.9; 2 Timotei 1.7

Când ne gândim că cele mai multe semne și minuni făcute de Ilie au fost caracterizate de foc și de judecată, ne întrebăm ce ar fi însemnat o parte dublă din duhul lui. Însă, pe măsură ce citim despre semnele și minunile făcute de Elisei, cât de surprinși suntem să constatăm că ele au fost caracterizate de har! Nu că n-a existat absolut deloc judecată (2 Împărați 2.24), însă harul a fost cel care le-a caracterizat, har oferit unui popor aflat în nevoie.

Însă cum au stat lucrurile cu Cel care a venit pe pământ și a primit Duhul fără măsură (Ioan 3.34)? Rezultatul va fi cântarea veșnică de slavă a milioane de răscumpărați, pentru lucrarea de har pe care El a venit să o facă. „Noi toți am primit din plinătatea Lui, și har peste har” (Ioan 1.16). Harul și dragostea lui Dumnezeu față de sărmanii păcătoși au fost pe deplin manifestate în Hristos.

Totuși ni se reamintește că „dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău; bunătatea și adevărul merg înaintea feței Tale” (Psalmul 89.14). Astfel, la fel cum harul și adevărul au venit prin Isus Hristos, judecata asupra tuturor lucrurilor va fi de asemenea exercitată de El (Ioan 1.17; 5.22). În Apocalipsa vedem „șapte făclii de foc, arzând înaintea tronului, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 4.5). Acesta este Duhul lui Dumnezeu, în plinătatea acțiunii Sale de judecată. Astăzi însă este ziua harului răbdător!

Este voia lui Dumnezeu să fim plini de Duhul și să umblăm prin Duhul (Efeseni 5.18; Galateni 5.16). Dacă Îl lăsăm pe Duhul „de putere, de dragoste și de chibzuință” să-Și facă lucrarea în viețile noastre, vom fi și noi caracterizați de un duh de har și de adevăr, fiind astfel de folos în mâna Domnului, pentru a întâmpina nevoile celor din jurul nostru.

A. Leclerc

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

Este un rău pe care l-am văzut sub soare … Toată munca omului este pentru gura lui, și totuși poftele nu i se împlinesc.
Eclesiastul 6.1,7

Ultima călătorie (1)

Pe 31 martie 1899, la o oră matinală, 183 de persoane au plecat cu un tren special din Londra spre orașul portuar Southampton, pentru a se ambarca pe vaporul rapid „Stella”. Urma să aibă loc o petrecere pe minunata insulă Guernsey, situată în apropierea coastei franceze, pe Canalul Mânecii. Vremea era deosebit de plăcută. O adiere proaspătă, primăvăratică, venea dinspre ocean, iar la bord domnea o atmosferă veselă. Se cânta și se glumea mult. „Să mâncăm și să bem!” – acesta era sloganul acelor oameni petrecăreți. Tot efortul lor era pentru gura lor.

După o călătorie de trei ore, vremea s-a schimbat brusc. Vântul a început să sufle cu putere și curând o ceață ușoară cobora peste valuri. Căpitanul Reeks, unul dintre cei mai experimentați marinari în ce privește navigarea pe Canalul Mânecii, a redus viteza vaporului la jumătate. Ceața s-a rărit apoi parțial și porțiuni întregi erau chiar lipsite de ceață. Prin urmare, căpitanul s-a gândit că ceața nu era generală, ci în straturi, cum se spune; și, pentru ca turiștii să nu-și piardă ziua de sărbătoare, impulsionat poate și de regretul general al pasagerilor din cauza schimbării vremii, a lăsat vaporul să meargă la viteză maximă. Doreau să ajungă cât mai repede la destinația distracției lor. Vaporul gonea în direcția „înainte” cu o viteză de 18 noduri prin zidul de ceață, 18 noduri însemnând aproximativ 32 de kilometri pe oră, o viteză mare pentru vremea aceea.

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (2)

„Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6:3)

Diferența dintre sacru și profan este o dihotomie falsă. Toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și pentru Dumnezeu – fără excepție. Fiecare notă muzicală, fiecare culoare din paleta de culori și fiecare mireasmă ce vibrează din parfumul bobocilor. Fizicianul și pianistul german Arnold Sommerfeld a constatat că un singur atom de hidrogen care emite o sută de frecvențe este mai muzical decât faimosul pian, care emite numai optzeci și șapte de frecvențe. Deci fiecare atom este o expresie unică a închinării.

Potrivit compozitorului Leonard Bernstein, cea mai bună traducere a Genesei 1:3 nu este „și Dumnezeu a zis.” ci traducere mai bună ar fi „și Dumnezeu a cântat.” Cel Atotputernic a adus fiecare atom în existență prin cântare și fiecare atom este ecoul acelei prime melodii armonioase intonată de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Instrumente super-sensibile de detectare a sunetelor au descoperit că râmele emit sunete sacadate slabe, în timp ce cântecul balenelor pot călători mii de mile sub apă.

Lewis Thomas spune astfel: „Dacă am avea un auz mai bun și am putea discerne trilurile păsărilor de mare, timpanele ritmice ale bancurilor de chefali și chiar și armoniile îndepărtate ale muștelor ce plutesc în soare deasupra pajiștilor, sunetul combinat ne-ar putea face să ne ridicăm deasupra pământului.” Și într-o zi o vor face. Timpane slăvite vor auzi acest verset împlinindu-se: „pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5:13).

Astăzi, hotărăște-te să-L glorifici pe Dumnezeu în tot ceea ce faci.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 22:13-24

Dumnezeu Însuşi Se preocupă de Mielul pentru arderea-de-tot. Când Domnul Isus Şi-a făcut apariţia în mijlocul poporului pe malurile Iordanului, Ioan Botezătorul a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1.29). El era răspunsul divin la toate păcatele care tocmai fuseseră mărturisite. Astfel se descoperă taina cea mare a cărei umbră o avem în acest capitol. Şi ce asigurare continuă să aducă acest „Yehova-Iire” (Domnul va purta de grijă) tuturor celor chinuiţi de povara păcatelor lor!

Isaac este înviat în mod simbolic (Evrei 11.19); Hristos însă este înviat în adevăr, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru El şi pentru noi. El va primi o soţie, fapt ilustrat de numirea Rebecăi în v. 23. Iar noi vom primi binecuvântările cereşti a căror imagine o avem în v. 17 şi 18.

Credinţa lui Avraam s-a arătat prin această faptă (Iacov 2.21). Se spune că încercarea face proba. Dumnezeu îi cunoştea inima şi ştia că avea credinţă, dar ea trebuia să se manifeste public. În ce ne priveşte pe noi, dacă am putut mărturisi: «cred în Domnul Isus», mai devreme sau mai târziu ni se va da ocazia să o dovedim. Încercările creştinilor deseori nu au alt scop decât să pună în evidenţă realitatea credinţei care este în ei.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 feb. 2019

3 Februarie 2019

Având deci, fraților, îndrăzneală să intrăm în locurile sfinte prin sângele lui Isus, … să ne apropiem cu inimă sinceră.
Evrei 10.19,22

Peste tot în Epistola către Evrei putem vedea gloriile depline ale lui Hristos. Dați-mi însă voie să întreb: Vedem noi vreo glorie, „la sfârșitul acestor zile”, care să nu fie atașată Domnului în cer? Îmi veți spune că toată gloria Îi aparține Lui, și sunt de acord; vă spun însă că trebuie să vedem gloriile ca fiindu-ne atașate și nouă. Aceasta este lucrarea uimitoare a lui Dumnezeu, că El a făcut din noi, sărmani păcătoși, niște făpturi glorioase. Hristos este așezat în cer, în mijlocul gloriilor, iar acolo îi vedem și pe păcătoșii care au crezut.

Doresc pentru fiecare dintre noi să înțelegem bine aceste lucruri. Noi nu trebuie să așteptăm împărăția pentru a putea vedea gloriile. Oare nu este nicio glorie pentru noi să avem o conștiință curățită? Nu este nicio glorie să avem dreptul de a sta în prezența lui Dumnezeu, fără nicio rezervă? Nu este nicio glorie să-L putem numi Tată pe Dumnezeu? Să-L avem pe Hristos ca Înainte-Mergător în locurile cerești? Să intrăm în Locul Preasfânt, fără nimic care să ne acuze în conștiință? Nu este nicio glorie să avem acces la secretele lui Dumnezeu? Să ne putem înălța inimile și să spunem: „Ava, Tată”? Sau să spunem: „Cine ne va condamna?”; ori: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?”. Nu este nicio glorie că suntem os din oasele Lui și carne din carnea Lui? Că suntem parte a plinătății lui Hristos? Prin urmare, această epistolă ne introduce în gânduri dintre cele mai prețioase. Ea îmi spune să-mi ridic privirea și să-L văd pe Hristos împodobind tronul, apoi să privesc jos și să-i văd pe păcătoșii mântuiți strălucind la picioarele Lui.

J. G. Bellett

Dumnezeu a uns cu Duh Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcând bine și vindecând pe toți.
Fapte 10.38

Vizitatorul ceresc

Ce descriere impresionantă avem în versetul de astăzi a vieții Domnului Isus Hristos aici, pe pământ! Domnul Isus este Dumnezeu, dar El a devenit Om pentru a trăi aici spre plăcerea și gloria lui Dumnezeu. Pentru aceasta a fost uns de Dumnezeu cu Duhul Sfânt și cu putere. El, un Vizitator ceresc, un Străin smerit, un Om diferit de ceilalți oameni, a umblat din loc în loc făcând bine și vindecând pe cei care erau apăsați de diavolul. Umblarea Sa a fost unică, încât Natanael a putut spune: „Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!”. Iar Pilat, după ce L-a cercetat cu amănunțime, a putut exclama: „Iată Omul!”.

Cuvintele Domnului Isus aveau putere divină și, în același timp, erau cuvinte de har, pe care nu le rostise nimeni înainte. Pe drept cuvânt, aprozii le-au putut spune mai-marilor lor: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta”. Oamenii însă L-au tratat cu ură și dispreț pe Mântuitorul. Totuși, El „umbla din loc în loc, făcând bine și vindecând”. Domnul Isus Hristos umbla ca un necunoscut, neobservat, nedorit, un străin fără patrie în lumea pe care o făcuseră mâinile Lui.

Și astăzi, omenirea își urmează calea de împotrivire față de adevărurile lui Dumnezeu. Însă Vizitatorul, Omul ceresc, mai bate la ușile încuiate ale inimilor. Chiar și aceste rânduri sunt o atenționare că Mântuitorul te cheamă la o altă viață și pe tine, cititorule!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (1)

„Pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi” (2 Tesaloniceni 1:12)

Bach a compus 256 de cantate. Jesu, Joy of Man’s Desiring este, probabil, cea mai celebră. După aproape patru secole, această cantată este în continuare fondul muzical cel mai celebru, ales pentru drumul miresei pentru a-și întâlni mirele. motivul pentru care muzica lui ne atinge sufletul este că ea a izvorât din sufletul său. Dar știai că aceste cantate nu au fost la origine muzicale, ci au fost rugăciuni înainte de a deveni cantate?

Înainte de a începe să scrie o partitură, el mâzgălea JJ – Jesu, Juya – în partea de sus a paginii, ceea ce însemna „Isuse, ajută-mă.” Apoi, în josul paginii scria trei litere: SDG. Ele sunt inițialele de la Soli Deo Gloria – „spre slava singurului Dumnezeu.” Viața sa a fost o transpunere a acestui singur motiv.

La fel trebuie să fie și viața ta. Nimeni nu-L poate glorifica pe Dumnezeu ca tine sau în locul tău, pentru că viața ta este o partitură originală. Soli Deo Gloria există pentru o audiență formată dintr-o singură persoană; asta înseamnă să faci ceea ce este bine, cu motivația corectă. Înseamnă să trăiești pentru aplauzele mâinilor străpunse de cuie. Înseamnă să declari că Domnul Isus este totul pentru tine. Doar Isus. Nimic mai mult, nimic mai puțin, nimic altceva.

Pavel concluzionează: „ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate, şi orice lucrare izvorâtă din credinţă, pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru” (v. 11-12).

2019 de Jean Koechlin

Geneza 22:1-12

Ştim că acest tabou este o imagine a crucii. Cine altcineva este Fiul, singurul născut Fiu, Cel pe care Tatăl Îl iubeşte, decât Domnul Isus? Trebuia ca El să fie oferit ca ardere-de-tot. Locul este privit de departe în planurile eterne ale lui Dumnezeu. Este muntele Moria, loc în care David va aduce mai târziu jertfa de ispăşire şi în care va fi construit Templul (2 Cronici 3.1). Locul unde se aduce jertfa este în acelaşi timp şi de închinare (v. 5).

Câte motive găsim acolo pentru a ne închina Tatălui şi Fiului, care merg împreună, altfel spus, într-un gând, pentru a înfăptui lucrarea mântuirii! Ascultarea lui Isaac ne aminteşte de ascultarea Domnului în Ghetsimani: „… nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie” (Marcu 14.36). Dar, spre deosebire de Isaac, care doar s-a supus, Fiul S-a oferit: „Iată, Eu vin ca să fac voia Ta” (Evrei 10.9). Din nou spre deosebire de Isaac, cel care nu ştia ce avea să facă tatăl său, ni se spune: „Isus, ştiind toate cele care urmau să vină asupra Lui, a ieşit înainte …” (Ioan 18.4).

În sfârşit, spre deosebire de strigătul Îngerului care oprea mâna lui Avraam, nici un glas nu se face auzit pe Golgota pentru a îndepărta sabia care trebuia să cadă asupra Fiului lui Dumnezeu.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 feb. 2019

2 Februarie 2019

Hristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să călcați pe urmele Lui: El, care n-a făcut păcat, nici nu s-a găsit viclenie în gura Lui; care, fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu amenința, ci Se încredința pe Sine Celui care judecă drept.
1 Petru 2.21-23

Îndemnul de a călca pe urmele Lui este adresat doar celor credincioși și este folosit cu o semnificație foarte distinctă, pe care o învățăm din cei patru pași prezentați aici.

În primul rând, El n-a făcut păcat. Orice s-ar întâmpla, oricare ar fi împrejurările, dificultățile, nedreptățile sau insultele pe care le-am îndura, nu trebuie să facem niciun păcat. Este un lucru mai prețios să nu facem niciun păcat în împrejurări dificile, decât să facem ceea ce este bine în împrejurări favorabile. Domnul însă a fost perfect în toate împrejurările. Prima noastră grijă trebuie să fie să călcăm pe urmele Lui și să menținem caracterul Său.

În al doilea rând, nu s-a găsit viclenie în gura Lui. Nicio întrebare pe care El a pus-o și niciun răspuns pe care El l-a dat nu au fost, în nicio măsură, marcate de viclenie. Pentru noi adesea este posibil să ne înșelăm unii pe alții cu vorbiri amăgitoare și cu întrebări aparent nevinovate. Ne putem chiar ataca unii pe alții cu înseși cuvintele pe care I le adresăm lui Dumnezeu în rugăciunile colective. Cât de necesar este îndemnul de a călca pe urmele Celui în a cărui gură nu s-a găsit viclenie!

În al treilea rând, El a tăcut înaintea insultelor. N-a rostit niciun cuvânt atunci când a fost acuzat pe nedrept. Nu a dat niciun răspuns. Alte locuri din Scriptură ne arată clar că cel credincios poate îndemna și mustra, însă niciodată nu poate insulta, nici amenința.

În al patrulea rând, El Se încredința pe Sine Însuși lui Dumnezeu. Dacă stăm în tăcere în prezența insultelor, nu înseamnă că nu există răspuns pentru răutate și insulte, ci că răspunsul este lăsat în grija lui Dumnezeu. Nu trebuie niciodată să ne răzbunăm pe cei care ne fac rău (Romani 12.19).

În toți acești pași nu există nimic care, dacă îi urmăm, să ne scoată pe noi înșine în evidență, așa că am putea gândi că acești pași nu înseamnă cine știe ce. Însă, dacă îi vom urma, cei din jurul nostru vor vedea ceva minunat: frumusețea lui Hristos în noi.

H. Smith

Limba înțelepților dă preț cunoștinței … Ochii Domnului sunt în orice loc, văzând răul și binele.
Proverbe 15.2,3

Binele savantei

Marie Curie este una dintre femeile care au avut o mare contribuție în știință. De-a lungul activității sale, ea a obținut nenumărate recorduri: prima femeie care a primit de două ori premiul Nobel (în fizică și în chimie), prima femeie care a predat la Universitatea din Sorbona, prima femeie laureată a Medaliei Davy pentru studiul radiului. Dar mai este ceva interesant în viața acestei femei. În Primul Război Mondial, ea nu ezita să-și ia fiica cea mare, Irene, care avea 18 ani, și să plece împreună pe front, ridicând puncte de prim ajutor. Acestea se aflau cât mai aproape de linia frontului, astfel încât soldații răniți să nu se deplaseze prea mult.

În lumina versetului de astăzi, a face bine înseamnă a-L include pe Dumnezeu în orice aspect al vieții noastre, a trăi clipă de clipă bizuindu-ne pe El și pe Cuvântul Său, Biblia. Dacă știm că trebuie să facem acest lucru și nu-l facem, atunci în mod clar păcătuim (Iacov 4.17). Unii pot invoca motive că nu au timp pentru a face binele. Dar exemplul savantei Marie Curie și al multor altor bărbați și femei, implicați în lucrări de ajutorare a altora, ne arată că omul care vrea să facă bine semenilor săi va găsi timp și resurse. Sunt lucrări care se fac cu mâinile, cu brațele, lucrări care se fac cu inima, lucrări care se fac prin rugăciune, lucrări care se fac în tăcere… Toate aceste acțiuni trebuie să se facă cu aprobarea Stăpânului ceresc și spre gloria Numelui Său. Fiecare are ceva de făcut și nimeni nu-și poate scuza lipsa de activitate în practicarea binelui.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ-L PE DUMNEZEU VIZIBIL ÎN TINE!

„Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!” (Zaharia 8:23)

Profetul Zaharia scrie: „Multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul … şi-i vor zice: …Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!” (v. 22-23). Când oamenii îl vor vedea pe Dumnezeu lucrând în viața ta, vor fi atrași de tine.

Așa i s-a întâmplat unui bucătar care prepara minuturi, pe nume Nicholas Herman. Nemulțumit de viața sa, își făcea mereu griji dacă este sau nu mântuit. Apoi într-o zi, în timp ce studia un copac, a fost izbit de adevărul din Psalmul 1:3: secretul creșterii spirituale se găsește în înrădăcinarea și fundamentarea în Dumnezeu. Așadar, s-a hotărât să-și transforme viața într-un experiment a ceea ce a numit „conversația obișnuită, tăcută și tainică a sufletului cu Dumnezeu.”

Astăzi, lumea îl cunoaște mai bine ca Fratele Lawrence, nume pe care i l-au dat prietenii. Este posibil să fi auzit de el și de scrierile sale. Deși și-a petrecut viața în anonimat, în bucătăria unei mănăstiri, felul în care a interacționat cu Dumnezeu i-a făcut pe oameni din întreaga lume să tânjească să-L cunoască pe Dumnezeu așa cum l-a cunoscut el. Prietenii lui spuneau că „el l-a găsit pe Dumnezeu peste tot, atât în timp ce repara papuci, cât și în timp ce se ruga cu adunarea.”

După ce a murit, aceștia au conceput o carte formată din scrisorile și conversațiile sale, intitulată „Practica prezenței lui Dumnezeu”. Este una din cele mai citite cărți din întreaga lume din ultimele patru secole. Domnul Isus a spus: „după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32).

Cu cât cultivi mai mult prezența lui Dumnezeu în viața ta, cu atât mai mult ceilalți vor fi atrași la El. Așadar, fă-L pe Dumnezeu vizibil în tine!

2019 de Jean Koechlin

Geneza 21:22-34

În cap. 20, relaţiile dintre Avraam şi Abimelec fuseseră foarte tensionate. Avraam a fost expus unor acuzaţii severe şi îndreptăţite din partea regelui din Gherar. Dar acum relaţia dintre ei se desfăşoară pe un cu totul alt plan. Avem aici un simbol al viitoarei supremaţii a lui Israel, când naţiunile vor spune: „Vom merge cu voi, pentru că noi am auzit că Dumnezeu este cu voi” (Zaharia 8.23). „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci”, constată împăratul filistean (v. 22). Şi caută din nou să încheie o alianţă cu omul lui Dumnezeu.

De această dată Avraam îl mustră pe Abimelec cu autoritatea morală pe care i-o conferă relaţia lui cu „Dumnezeul Etern” (v. 33). Cu această ocazie el îi arată cât de mult ţinea la această fântână din pustiu pe care slujitorii lui Abimelec voiseră să i-o ia. Nu este aceasta pentru noi o imagine a Cuvântului a cărui apă trebuie să ne învioreze sufletele în fiecare zi?

Dacă unii oameni caută compania noastră, să le arătăm cât de curând posibil valoarea pe care o are pentru noi acest Cuvânt al Dumnezeului nostru. Unii dintre ei, care însetează după adevăr, după pace, după bucurie, vor fi îndrumaţi să le caute în această Carte preţioasă, dacă văd că noi ne adăpăm din ea.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 feb. 2019

1 Februarie 2019

Și Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a creat. Și Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți pământul și supuneți-l”.
Și Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească.
Geneza 1.27,28; 2.15

Deși a fost așezat în împrejurări ideale și i s-a dat și o îndeletnicire, omul a eșuat în responsabilitatea sa de a-L sluji pe Dumnezeu. Adam și Eva au încălcat porunca Sa. Totuși planul lui Dumnezeu nu a fost distrus, ci doar întârziat, fiindcă „darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău” (Romani 11.29).

Dumnezeu nu l-a abandonat pe omul căzut. Mai întâi, mila Lui a biruit judecata (Iacov 2.13), prin faptul că i-a acoperit, pe om și pe soția lui, cu haine din piei de animale, salvându-le viața de judecata care fusese pronunțată: „În ziua când vei mânca din el vei muri negreșit” (Geneza 2.17). Apoi El i-a izgonit din grădină, ca omul „să nu-și întindă mâna și să ia și din pomul vieții și să mănânce și să trăiască pentru totdeauna” (Geneza 3.22).

Pe măsură ce oamenii s-au înmulțit, Dumnezeu le-a dat diverse mărturii despre Sine, însă ei au devenit tot mai îngâmfați și mai idolatri. Din cauză că au refuzat să-I urmeze instrucțiunile, Dumnezeu le-a încurcat limbile și i-a împrăștiat pe tot pământul (Geneza 10 și 11).

Prin Avraam, care a răspuns chemării Sale, și prin descendenții săi, Dumnezeu a dat mărturie despre Sine Însuși restului omenirii, cu dorința de a o aduce înapoi la Sine (Geneza 12–50). Însă starea omului, chiar și a celor cărora le-a fost încredințată mărturia lui Dumnezeu, a sfârșit într-un sicriu în Egipt (Geneza 50.26), fiindcă moartea este rezultatul păcatului (Romani 5.12).

H. Hall

Simon a răspuns și i-a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne-am muncit și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mreaja”.
Luca 5.5

Convingerea și spaima

Domnul Isus i-a vorbit lui Petru într-un mod deosebit. El i-a arătat în prezența Cui se găsește și a atins astfel conștiința lui Petru. Domnul, Creatorul, care poruncește oricărui lucru, a adunat în plină zi peștii acolo unde noaptea nu s-a găsit niciunul și a umplut plasele lui Petru. Le-a umplut de binecuvântări pe care plasele omenești sunt incapabile să le cuprindă, fără să se rupă, și care depășesc nevoile ucenicului! Tovarășii săi au venit cu o a doua barcă în ajutor și ele se afundau de mulțimea peștilor. Așa sunt bogățiile binecuvântărilor date de Domnul! Petru a văzut această binecuvântare, care l-a așezat pentru prima dată, așa cum era, în prezența Celui care este Sursa și Administratorul acestor binecuvântări. Astfel, nu doar cuvântul Domnului Isus l-a atins pe Petru, ci Însăși Persoana Sa și gloria Sa. În sufletul lui Petru s-a petrecut ceva deosebit: binecuvântarea i-a adus nu numai bucurie, ci și convingere de păcat și i-a produs spaimă, pentru că l-a așezat în prezența Domnului gloriei. Pe de altă parte, având certitudinea înspăimântătoare că, din pricina stării sale, Domnul trebuia să-l respingă, aceasta l-a făcut să se arunce la picioarele lui Isus ca la singura sa salvare.

În Psalmul 130.1-4 găsim sufletul care apelează la ajutorul Celui pe care L-a desconsiderat. Sufletul este pierdut, dacă problema păcatelor nu este rezolvată. Ce har că Dumnezeu iartă, și astfel este cunoscut în dragostea Lui salvatoare!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU ÎNCHIDE OCHII LA NEVOILE ALTORA

„El îi va despărţi pe unii de alţii” (Matei 25:32)

Biblia spune: „Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia” (v. 32-34). Iată ce li se întâmplă celor de la stânga: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine” (v. 41).

Ce determină alegerea Lui? Cum îi desparte El pe oameni? După criteriul apartenenței la un grup extrem de moral în comparație cu altul de moravuri ușoare?

Se bazează pe faptul că un grup are o doctrină corectă, în timp ce altul a rătăcit din punct de vedere teologic?

Nu, Domnul Isus a spus că destinul tuturor oamenilor are la bază un singur lucru: compasiunea pentru cei aflați în nevoie. Poate nu ești de acord: „Suntem mântuiți doar prin credință!” Da, însă după cum a subliniat Martin Luther: „Credința care ne mântuiește nu este niciodată singură!” Biblia spune că credința fără fapte este moartă (vezi Iacov 2:26). Domnul Isus a spus că acesta este standardul după care vom fi evaluați și răsplătiți: „Am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” (Matei 25:36).

Apoi a personalizat ideea în cuvintele următoare: „ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” (v. 40). Asta înseamnă că trebuie să-ți deschizi inima și să răspunzi la nevoile celor din jur.

Deci, nu închide ochii la nevoile altora!