Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a creat. Și Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți pământul și supuneți-l”.
Și Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească.
Geneza 1.27,28; 2.15

Deși a fost așezat în împrejurări ideale și i s-a dat și o îndeletnicire, omul a eșuat în responsabilitatea sa de a-L sluji pe Dumnezeu. Adam și Eva au încălcat porunca Sa. Totuși planul lui Dumnezeu nu a fost distrus, ci doar întârziat, fiindcă „darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău” (Romani 11.29).

Dumnezeu nu l-a abandonat pe omul căzut. Mai întâi, mila Lui a biruit judecata (Iacov 2.13), prin faptul că i-a acoperit, pe om și pe soția lui, cu haine din piei de animale, salvându-le viața de judecata care fusese pronunțată: „În ziua când vei mânca din el vei muri negreșit” (Geneza 2.17). Apoi El i-a izgonit din grădină, ca omul „să nu-și întindă mâna și să ia și din pomul vieții și să mănânce și să trăiască pentru totdeauna” (Geneza 3.22).

Pe măsură ce oamenii s-au înmulțit, Dumnezeu le-a dat diverse mărturii despre Sine, însă ei au devenit tot mai îngâmfați și mai idolatri. Din cauză că au refuzat să-I urmeze instrucțiunile, Dumnezeu le-a încurcat limbile și i-a împrăștiat pe tot pământul (Geneza 10 și 11).

Prin Avraam, care a răspuns chemării Sale, și prin descendenții săi, Dumnezeu a dat mărturie despre Sine Însuși restului omenirii, cu dorința de a o aduce înapoi la Sine (Geneza 12–50). Însă starea omului, chiar și a celor cărora le-a fost încredințată mărturia lui Dumnezeu, a sfârșit într-un sicriu în Egipt (Geneza 50.26), fiindcă moartea este rezultatul păcatului (Romani 5.12).

H. Hall

SĂMÂNȚA BUNĂ

Simon a răspuns și i-a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne-am muncit și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mreaja”.
Luca 5.5

Convingerea și spaima

Domnul Isus i-a vorbit lui Petru într-un mod deosebit. El i-a arătat în prezența Cui se găsește și a atins astfel conștiința lui Petru. Domnul, Creatorul, care poruncește oricărui lucru, a adunat în plină zi peștii acolo unde noaptea nu s-a găsit niciunul și a umplut plasele lui Petru. Le-a umplut de binecuvântări pe care plasele omenești sunt incapabile să le cuprindă, fără să se rupă, și care depășesc nevoile ucenicului! Tovarășii săi au venit cu o a doua barcă în ajutor și ele se afundau de mulțimea peștilor. Așa sunt bogățiile binecuvântărilor date de Domnul! Petru a văzut această binecuvântare, care l-a așezat pentru prima dată, așa cum era, în prezența Celui care este Sursa și Administratorul acestor binecuvântări. Astfel, nu doar cuvântul Domnului Isus l-a atins pe Petru, ci Însăși Persoana Sa și gloria Sa. În sufletul lui Petru s-a petrecut ceva deosebit: binecuvântarea i-a adus nu numai bucurie, ci și convingere de păcat și i-a produs spaimă, pentru că l-a așezat în prezența Domnului gloriei. Pe de altă parte, având certitudinea înspăimântătoare că, din pricina stării sale, Domnul trebuia să-l respingă, aceasta l-a făcut să se arunce la picioarele lui Isus ca la singura sa salvare.

În Psalmul 130.1-4 găsim sufletul care apelează la ajutorul Celui pe care L-a desconsiderat. Sufletul este pierdut, dacă problema păcatelor nu este rezolvată. Ce har că Dumnezeu iartă, și astfel este cunoscut în dragostea Lui salvatoare!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU ÎNCHIDE OCHII LA NEVOILE ALTORA

„El îi va despărţi pe unii de alţii” (Matei 25:32)

Biblia spune: „Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia” (v. 32-34). Iată ce li se întâmplă celor de la stânga: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine” (v. 41).

Ce determină alegerea Lui? Cum îi desparte El pe oameni? După criteriul apartenenței la un grup extrem de moral în comparație cu altul de moravuri ușoare?

Se bazează pe faptul că un grup are o doctrină corectă, în timp ce altul a rătăcit din punct de vedere teologic?

Nu, Domnul Isus a spus că destinul tuturor oamenilor are la bază un singur lucru: compasiunea pentru cei aflați în nevoie. Poate nu ești de acord: „Suntem mântuiți doar prin credință!” Da, însă după cum a subliniat Martin Luther: „Credința care ne mântuiește nu este niciodată singură!” Biblia spune că credința fără fapte este moartă (vezi Iacov 2:26). Domnul Isus a spus că acesta este standardul după care vom fi evaluați și răsplătiți: „Am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” (Matei 25:36).

Apoi a personalizat ideea în cuvintele următoare: „ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” (v. 40). Asta înseamnă că trebuie să-ți deschizi inima și să răspunzi la nevoile celor din jur.

Deci, nu închide ochii la nevoile altora!  

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 21:1-21

Promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte. „La vremea hotărâtă” se naşte Isaac, o imagine a lui Hristos ca Fiu şi Moştenitor (Galateni 4.4). După râsul neîncrezător al lui Avraam (17.17) şi al Sarei (18.12), urmat de râsul fericit şi plin de mulţumire al acesteia, de la care a provenit numele Isaac (râs) (v. 3, 6), auzim râsul batjocoritor al lui Ismael (v. 9), simbol al omului «carnal», care nu poate înţelege planurile lui Dumnezeu împlinite în Hristos. Ismael, fiul roabei, este o imagine a omului sub robia legii, neavând nici un drept la promisiuni, nici la moştenire.

Ceea ce face Sara pare dur; Avraam găseşte că este dureros. Dumnezeu însă aprobă aceasta, vrând să arate, în mod simbolic, că moştenirea aparţine numai lui Hristos şi că, pe principiul faptelor, omul nu o poate obţine. Aşa cum explică Epistola către Galateni, credincioşii sunt „copii ai promisiunii”. Odată ce au primit înfierea, ei nu mai sunt robi, ci fii, şi de aceea moştenitori (Galateni 4.6, 7, 28).

Totuşi harul se îndreaptă şi spre Agar şi fiul ei. Când apa din burduf, simbol al resurselor omeneşti, este epuizată, Dumnezeul cel viu, care i S-a descoperit Agarei în cap. 16, o salvează din nou. El este Cel care aude chiar şi vocea unui copil (v. 17).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: