Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus deci, fiind obosit de călătorie, S-a așezat astfel lângă izvor.
Ioan 4.6

Obosit, înfometat și însetat, Isus a șezut lângă izvor. El, a Cărui putere ține planetele pe orbitele lor și a Cărui mână satură după dorință nevoia oricărei ființe, S-a așezat astfel la izvor, singur și așteptând. Da, așteptând, fiindcă la acel ceas venea o păcătoasă singuratică în acel loc, obosită, înfometată și însetată și ea, însă într-un alt sens, și era voia Tatălui Său ca El s-o întâlnească și s-o binecuvânteze acolo. Era singur, fiindcă îi trimisese pe ucenici să cumpere de mâncare, împiedicându-i astfel să fie martori, cu prezența lor lipsită de orice simpatie pentru o astfel de femeie, la convorbirea minunată care urma să aibă loc. Așa a lucrat El, în harul și în dragostea Sa față de ei.

El urma să Se descopere ca fiind Hristosul care venise în lume la acea păcătoasă singuratică, în acea zi. El era Domnul gloriei, infinit în sfințenia Lui; locuința Lui eternă era sânul Tatălui, însă venise aici și locuia printre noi ca să-L aducă pe Dumnezeu aproape de noi, care eram atât de departe de El. Lumea în care venise era plină de putreziciune morală și de mândrie dezgustătoare, iar El a văzut bine toată această stare și a simțit-o cu o sensibilitate sfântă, proprie naturii Sale. Venind pe pământ, El Și-a schimbat împrejurările, însă nu și natura. A rămas la fel de sfânt pe când umbla pe străzile gălăgioase și murdare ale lui Israel ca și atunci când ședea pe tronul Său glorios și întocmea lumile; și, din pricina acestei sfințenii a Lui care nu s-a schimbat niciodată, a fost El Omul durerilor, într-o lume plină de păcat.

Este imposibil să înțelegem sau să ilustrăm ceea ce a însemnat pentru El să vină, din mijlocul luminii pure, într-o lume a păcatului. Dragostea divină a fost aceea care L-a făcut să vină, o dragoste care trece dincolo de orice gând și de orice exprimare omenească; doar ea L-a adus aici pentru a-Și da viața ca răscumpărare pentru mulți. Iar acest lucru stârnește nu doar admirația, ci adorarea celor care au fost răscumpărați printr-un asemenea har.

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

După câteva zile, El a intrat iar în Capernaum … Și Isus, văzându-le credința, a zis celui paralizat: „Copile, păcatele îți sunt iertate”. Marcu 2.1,5

Puterea și bunătatea Domnului

Încredințați de puterea și bunătatea Mântuitorului, niște oameni au adus la Isus un om paralizat. Neputând să se apropie din cauza mulțimii, ei au coborât patul bolnavului printr-o deschizătură făcută în acoperișul casei. Văzându-le credința, Domnul Isus i-a zis celui paralizat: „Păcatele îți sunt iertate”. Împotrivitorii Domnului, care nu cunoșteau Cine este și ce poate face El, au pus imediat întrebarea: „Cine poate să ierte păcatele, decât numai Dumnezeu?”. Ei nu știau, sau nu doreau să știe, că Isus Hristos este Dumnezeu arătat în trup și, de asemenea, că El poate să ierte păcatele.

Cine apelează cu credință la Mântuitorul găsește întotdeauna un răspuns la nevoile create de păcat. Trebuie numai să ai cunoștință despre propriile tale nevoi și să crezi în puterea și în bunătatea Domnului, care a părăsit slava cerească pentru a le izbăvi pe creaturile Sale de urmările păcatului.

Răspunsul Domnului ne face să înțelegem că toate relele sunt urmarea păcatului. Păcatul îl robește pe om. Gândirea firii omului se împotrivește lui Dumnezeu și Cuvântului Său. Izvorul răului este în fiecare dintre noi, căci este scris: „Toți au păcătuit”. Dar ce har minunat că Mântuitorul a adus vindecarea acolo unde s-a aflat răul, pentru ca omul, neputincios în a se izbăvi, să obțină, prin credință, o completă vindecare de boala păcatului, care face cele mai multe victime! Mântuitorul nostru nu S-a mărginit numai să-Și desfășoare puterea și bunătatea în folosul poporului, ci El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IUBEȘTE-ȚI BISERICA (3)

„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut” (2 Corinteni 4:7)

Creștinii nu sunt perfecți! Iată de ce:

1) Pentru că suntem oameni. Deși cunoaște pe deplin cel mai înalt potențial al nostru și înclinațiile noastre cele mai de jos, Dumnezeu ne  iubește necondiționat. Biblia spune: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru  ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.” Și încă ceva: de  fiecare dată când dai de o comoară, dai și de un vas pământesc. Vasul pământesc e doar un  vas de lut și când se sparge – e un vas spart! Lucrul acesta nu trebuie să te descurajeze; ar  trebui să-ți dea speranță și să te facă să spui: Dacă Dumnezeu poate folosi acel vechi vas  crăpat, El mă poate folosi și pe mine!”

2) Pentru că suntem goi din punct de vedere spiritual.  Există o zicală care spune așa: „Când cheltuielile depășesc venitul, cheltuielile de întreținere  îți aduc falimentul.” Li se întâmplă și acelora dintre noi care se cred puternici. În Vechiul  Testament, citim că David a rămas în cetate când trebuia să fie la război, împreună cu tot  Israelul. În loc să se roage pentru reușita în luptă a lui Ioab el se plimba pe acoperișul casei  și a văzut o femeie foarte frumoasă… Urmarea și consecințele acestui fapt au fost grave.  (Vezi 2 Samuel capitolele 11 și 12). Așadar, fii atent la viața ta spirituală și n-o lăsa să se  golească.

3) Pentru că am adormit din punct de vedere spiritual. În timp ce Samson dormea,  Dalila i-a tăiat părul în care stătea puterea lui și l-a dat în mâinile dușmanilor săi. În timp ce  slujitorii dormeau dușmanul a semănat neghină în lanul de grâu și recolta a fost compromisă.  Două lucruri la care trebuie să fii cu băgare de seamă sunt următoarele – păcatul și  neprihănirea. „Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi!” (1 Corinteni 15:34).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 12:9-20 13:1-4

Avraam a venit în ţara Canaan cu Lot, nepotul său. Aici apare însă foametea şi, fără a aştepta de această dată instrucţiuni divine, patriarhul coboară în Egipt. Să luăm aminte la ce duce lipsa de dependenţă: îşi reneagă soţia şi, prin această minciună, se pune într-o situaţie critică. Din această tristă pagină a istoriei lui învăţăm de ce este capabil cel mai credincios om atunci când părăseşte locul în care l-a aşezat Dumnezeu. El poate ajunge până acolo încât să nege relaţia lui cu Domnul. Petru a trăit şi el această dureroasă experienţă. Căutând tovărăşia vrăjmaşilor Stăpânului său, el a pierdut tot curajul de a-I mărturisi Numele (Matei 26.69 …).

Nu cumva şi noi, răscumpăraţii Domnului, ne ruşinăm uneori să spunem că-I aparţinem Lui? (comparaţi cu 2 Timotei 2.12,13).

Atitudinea sa echivocă, dezastruoasă pentru omul lui Dumnezeu, este ea oare cât de puţin profitabilă pentru lume? Nicidecum! Prezenţa Saraiei în palatul lui Faraon aduce doar urgii asupra lui şi asupra poporului său. După ce lumea i-a strigat: „pleacă!” (v. 19) cu totul altfel decât îi poruncise Domnul în v. 1, Avraam se întoarce în Canaan în locul de unde plecase. El regăseşte altarul, cu alte cuvinte, relaţia cu Dumnezeu, de care nu se putuse bucura în timpul şederii sale în Egipt.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: