Mana Zilnica

Mana Zilnica

11 Iunie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și Barnaba își propunea să-l ia cu ei și pe Ioan, numit Marcu; dar Pavel considera că nu este bine să-l ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia și nu mersese cu ei în lucrare.
Fapte 15.37,38

Tineri din Scriptură – Ioan Marcu

Când Barnaba și Pavel au pornit în prima lor călătorie misionară, l-au luat cu ei pe un tânăr, Ioan Marcu. Însă Marcu, pe neașteptate, s-a întors acasă în timpul acestei prime misiuni. Dorința lui de a-L sluji pe Domnul se poate să fi fost sinceră, însă doar sinceritatea nu este de ajuns pentru greutățile câmpului de misiune. A călători împreună cu apostolul Pavel însemna să te expui multor situații în care viața îți era pusă în pericol. Poate că dorul de casă și de mama lui a jucat un rol în faptul că Marcu a abandonat lucrarea în Pamfilia.

Acum, la începutul celei de-a doua călătorii misionare, Barnaba a propus ca Marcu să fie luat din nou cu ei. Rezultatul trist al acestei sugestii a fost o ceartă aprinsă între Pavel și Barnaba. Apostolul Pavel a insistat ca Marcu să nu meargă împreună cu ei în această nouă călătorie, însă Barnaba era hotărât să-l ia cu ei pe tânăr. Barnaba, al cărui nume înseamnă „fiul mângâierii” – oricând căutând ceea ce era mai bun în oameni și dorind să-i încurajeze – era gata să-i ofere o nouă șansă rudei sale. Pavel însă nu era de acord să riște cu cineva care ar fi putut din nou să fugă la prima dificultate apărută.

Cearta dintre Pavel și Barnaba trebuie să fi apăsat greu asupra tânărului Marcu. El era cauza acestei despărțiri! Câtă tulburare trebuie să-i fi produs această situație! Adesea, o încercare grea dă pe față adevărata stare de suflet și slăbiciunile de caracter. Necazurile nu produc starea de suflet, ci o scot la iveală. Acest moment de criză trebuie să fi marcat viața lui Ioan Marcu, fiind exact ceea ce îi trebuia.

B Reynolds


SĂMÂNȚA BUNĂ

„În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El…”
Romani 1.20

Minunea cascadei

David Livingstone, misionar și explorator în Africa centrală, de la mijlocul secolului al XIX-lea, a plecat să vadă ce niciun alt european nu mai văzuse și care și pentru el era mai presus de tot ce-și imaginase. În jurnalele sale ne vorbește despre o cascadă uriașă, pe care el a numit-o Cascada Victoria, și despre ce a însemnat experiența aceasta pentru el. Auzise el de la băștinași că era ceva pe cursul superior al fluviului, însă ce anume, nu era sigur. Mugetul se auzea de la kilometri distanță și norul de picături se putea vedea de la 10 km. depărtare. Livingstone a scris în jurnalul său despre neputința de a transpune în cuvinte splendoarea ce i-a copleșit sufletul, când a privit pentru prima oară cascada. Deodată, fluviul Zambezi se lățea pe 1,5 km., apoi curgea puțin în pantă, după care se prăvălea de la 121 m. înălțime. Câteva minute a privit înmărmurit la splendoarea care i se înfățișa. Ştiuse că era ceva acolo, însă descoperirea era mai presus de tot ce-și imaginase misionarul.

Măreția creației ne obligă să recunoaștem splendoarea lucrării Creatorului și că, în adevăr, însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă  la  ele.  Şi  această  măreție  a  creației  ne  obligă  la reflecție. Să privim în liniște minunile lui Dumnezeu!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

Fundația SEER

„DOAMNE, UNDE EȘTI?” (2)

„Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!” (Iov 35:14)

Ai încercat vreodată să stai și să privești cum încolțește o sămânță?

E imposibil, nu-i așa?

Sămânța stă în pământ până când vine vremea potrivită ca să încolțească. Cred că putem trage o învățătură de aici: Dumnezeu a plantat anumite lucruri în tine și trebuie să aștepți ca ele să prindă rădăcină și să crească. Problemele nerezolvate din trecut pot submina acest proces. Deseori este nevoie de rugăciune și de sfătuire pentru ca acestea să iasă la iveală, așa încât să le poți confrunta efectiv. La Dumnezeu, amânarea nu înseamnă refuz.

Vorbind cu Iov, Elihu, prietenul său i-a zis: „Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă, Cel Atotputernic nu ia aminte. Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!” (Iov  35:13-14).

Ce sfat extraordinar! Charles Trumbull a spus: „Dumnezeu știe când să ne dea (sau nu!) semne vizibile de încurajare. E bine atunci când ne trimite o confirmare, însă creștem mai repede atunci când ne-am încrezut în El și fără aceste semne. Și aceștia dintre noi primesc întotdeauna cea mai mare dovadă a dragostei.” Dumnezeu răspunde fiecărei rugăciuni; doar că în dreptul unora dintre ele, El scrie: „Încă nu a sosit vremea potrivită!”

Iov întreabă: „Cât va dura această încercare? De ce nu răspunde Dumnezeu?” Pentru că durează atât cât vrea Dumnezeu să dureze – și de obicei tot acest timp pare neplăcut. Dar iată o veste bună. În cele din urmă, rugăciunile tale nu vor mai fi îndreptate doar spre primirea unui răspuns, ci mai mult pe apropierea de Dumnezeu. Iar când Îl lăsăm pe El să lucreze, se întâmplă următoarele:

1) Începem să  înțelegem că El este cu noi;

2) Dezvoltăm un nivel mai profund al apropierii de El;

3) Descoperim că ne putem încrede în El până la sfârșitul călătoriei!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 6.1-14

Încă din capitolele anterioare, Domnul pusese degetul pe împietrirea inimii poporului Său rătăcit, pe îngâmfare, pe egoism şi pe pasiunea după satisfacţii (cap. 2.6; 4.1; 5.11; comp. cu 1 Corinteni 10.24; 1 Ioan 3.17). Acum vedem cum inteligenţa lor se exersează în vederea propriilor plăceri (v. 5). Ce stare de lucruri care vorbeşte şi conştiinţelor noastre! Nu este necinstit să întrebuinţăm în folosul nostru ceea ce Domnul ne-a încredinţat pentru slujirea Sa? Şi aceasta fără a mai pune la socoteală că drumul poftelor ne conduce, din punct de vedere spiritual, la aservire faţă de Vrăjmaş (comp. cu v. 7)! Putem observa, de asemenea, ce anume se mai alătură pe drumul prosperităţii materiale şi al gusturilor rafinate: „voi nu vă întristaţi de spărtura lui Iosif” (v. 6). Contemporanii lui Amos nu mai sufereau din cauza divizării lui Israel în două regate. Şi astăzi, aceeaşi cauză, anume urmărirea asiduă a satisfacţiilor, a comodităţii şi a propriilor interese, produce acelaşi efect: o indiferenţă vinovată faţă de starea de ruină a Bisericii şi faţă de diviziunile creştinilor între ei.

Versetul 8 afirmă dezgustul lui Dumnezeu pentru mândrie, rădăcina oricărui păcat. Domnul să ne înveţe să o judecăm în noi, atât în manifestările ei evidente, cât şi în cele mai subtile! Să ne amintim că El „Se împotriveşte celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iacov 4.6).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: