Mana Zilnica

6 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Moise a luat cu sine oasele lui Iosif, pentru că‑i pusese pe fiii lui Israel să jure cu jurământ, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreșit; atunci să‑mi luați oasele cu voi de aici“.

Exod 13.19

Oasele lui Iosif (2) – Răspunsul credinței

La câteva secole de la moartea lui Iosif, un nou împărat s‑a ridicat peste Egipt, iar el „nu‑l cunoștea pe Iosif“. Acest Faraon a început să‑i asuprească pe evrei (Exod 1.8‑14), dar Dumnezeu, în îndurarea Sa, le‑a ridicat un eliberator: pe Moise, care avea să scoată poporul din Egipt. La ieșirea din Egipt, Moise a împlinit jurământul care‑i fusese făcut lui Iosif cu sute de ani înainte – „Moise a luat cu sine oasele lui Iosif“.

Cu siguranță că această promisiune cu privire la oasele lui Iosif trebuie să fi fost transmisă din generație în generație, până la Moise. În ciuda tuturor evenimentelor răscolitoare din primele capitole ale cărții Exod, Moise n‑a uitat de această promisiune. În mijlocul tuturor încercărilor și necazurilor pricinuite de Faraon și a tuturor detaliilor de care trebuia să se îngrijească în vederea scoaterii din Egipt a unui popor atât de numeros, Moise și‑a adus aminte de oasele lui Iosif și le‑a luat cu el.

Sunt oare importante și pentru noi detaliile credinței? Unele cerințe și porunci ne pot părea neînsemnate sau chiar ciudate și perimate. Moise însă nu a privit lucrurile în acest fel și de aceea nici noi nu trebuie s‑o facem. El a fost credincios jurământului făcut lui Iosif. Dumnezeu onorează credincioșia, în special cea manifestată în lucrurile care, potrivit gândirii omenești, par mici sau ciudate. Dar, dacă Dumnezeu este Cel care ni le cere, trebuie să le împlinim, chiar dacă acest lucru ar fi în paguba noastră. Cel care „nu schimbă promisiunea“, chiar dacă „jură în paguba lui“, va locui în prezența lui Dumnezeu (Psalmul 15.1,4). Promisiunea rămâne promisiune. Moise este marele nostru exemplu aici. El n‑a neglijat această misiune, ci a respectat ceea ce era de la Dumnezeu. Să facem și noi ca el!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Proteza dentară

Nu este niciun om care să aibă stăpânire asupra duhului, să oprească duhul, și nimeni nu are putere asupra zilei morții.

Eclesiastul 8.8

După ce medicul stomatolog i‑a montat o nouă proteză dentară bărbatului în vârstă de 63 de ani, la despărțire ei au mai schimbat câteva vorbe în timp ce‑și strângeau mâna:

Pacientul: „Vechea proteză a rezistat 25 de ani“.

Medicul: „Sper că cea nouă va dura cel puțin la fel de mult“.

Pacientul: „Dacă o să mai durez eu atât de mult…“.

Medicul: „Da, aceasta este întrebarea îngrijorătoare cu care ne confruntăm toți“.

Pacientul: „Eu cred în Isus Hristos, așa că pot sta liniștit“.

Medicul: „Da, înțeleg poziția dumneavoastră. Așa scrie în cartea pe care mi‑ați dat‑o data trecută“.

Oricine știe că trebuie să moară într‑o zi. Dar nimeni nu poate stabili ziua morții. Medicul citise despre cei credincioși că ei au pace prin credința în Isus. Dar nu este suficient să citești sau să observi ce lucrează credința. Trebuie să vii tu însuți la Domnul Isus. Oricine ia în mod personal actul Său de răscumpărare va putea spune bucuros: „Mă încred în Tine, Doamne; Tu ești Dumnezeul meu! Zilele mele sunt în mâna Ta; scapă‑mă din mâna vrăjmașilor mei și de cei care mă urmăresc“ (Psalmul 31.14,15). Indiferent ce s‑ar întâmpla, suntem asigurați, iar când ne cheamă acasă, noi plecăm la El!

Citirea Bibliei: Geneza 22.1-12 · Psalmul 5.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 10.1‑23

Ultimele trei paragrafe din cap. 9 (v. 8‑21) şi primul din cap. 10 (v. 1‑4) sintetizează toate motivele pentru care mâ­nia lui Dumnezeu nu se abate de la Israel şi mâna Sa este tot întinsă (9.12,17,21; 10.4). Însă această mână ţine o nuia înfricoşătoare, pentru a pedepsi poporul vinovat: este Asiria, amintită deja. A existat un asirian istoric (Sanherib şi armatele sale: vezi cap. 36.1), dar el nu a fost decât o palidă imagine a groaznicului asirian profetic care va invada ţara lui Israel puţin înainte de domnia lui Hristos. Dumnezeu, în indignarea Sa, va ordona acest atac împotriva poporului Său, atac de care agresorul va profita pentru a‑şi atribui succesul şi chiar pentru a se ridica împotriva lui Dumnezeu (v. 13,15; comp. cu 2 Împăraţi 19.23…). Ce nebunie! Unealta nu este nimic fără mâna care o mâ­nuieşte! Din acest motiv, Dumnezeu, de îndâtă ce Îşi va încheia lucrul în care S‑a folosit de această nuia, o va pune pe foc, cum se arde un simplu toiag (v. 16; 30.31‑33).

Fie ca exemplul acestui act atât de drastic să ne aducă şi nouă aminte de ceea ce suntem, chiar în calitate de creştini, şi anume: instrumente fără putere şi fără înţelepciune proprie (comp. cu v. 13), pe care Domnul le poate pune deoparte sau înlocui, după cum găseşte El cu cale.

Gândul final al lui Dumnezeu nu este judecata, ci harul: …o rămăşiţă … se va întoarce (v. 21,22, citate în Romani 9.27).

MĂRTURISEȘTE CLAR CUVÂNTUL! | Fundația S.E.E.R. România

„Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde… după cum erau ei în stare să-L priceapă.” (Marcu 4:33)

Dacă doreşti cu adevărat să ajungi la oameni şi să le spui „tot ce ţi-a făcut Domnul” (vezi Marcu 5:19), trebuie să încerci să faci şi aceste două lucruri: 1) Să vorbeşti în aşa fel încât să fii înţeles.

Se spune că un copil de vârstă preşcolară mânca un măr în spatele maşinii. „Tati”, a spus el, „de ce mi se înnegreşte mărul?” Tatăl său i-a explicat: „Pentru că, după ce ai asimilat coaja exterioară, structura centrală a mărului a intrat în contact cu aerul din atmosferă, ceea ce a provocat oxidarea acestuia, schimbându-i astfel structura moleculară şi afectându-i pigmenţii.”

După o lungă tăcere, băieţelul a răspuns: „Tati, cu mine vorbeşti?” Deci, poate ascultătorul să înţeleagă şi să aplice ceea ce spui? Apostolul Pavel le spunea membrilor bisericii din Corint: „V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteau suferi, şi nici acum chiar nu le pot suferi.” (1 Corinteni 3:2) Domnul Isus S-a străduit să-Și adapteze cuvintele astfel încât ascultătorii să poată înţelege mesajul. Am citit la început că El „le vestea Cuvântul prin multe pilde… după cum erau ei în stare să-L priceapă.”

Gândeşte-te la asta: Isus era Dumnezeu şi ar fi putut oricând şi oricum să ne uimească fără efort cu puterea şi cunoştinţele Sale. Dar dorinţa Lui era să ne schimbe vieţile în bine, aşa că a rămas la nivelul nostru şi a vorbit într-un limbaj pe care să-l înţelegem. Și tu trebuie să înveţi să faci acelaşi lucru! 2) Să repeţi mesajul sau punctele sale esenţiale, de mai multe ori. Legea fundamentală a învăţării este repetiţia. Se afirmă că oamenii trebuie să audă ceva de vreo şaisprezece ori înainte să creadă şi să „înţeleagă” cu adevărat acel lucru. Întrebarea care ar trebui să te preocupe nu este: „Ce voi spune?”, ci: „Ce vor înţelege oamenii din asta?”

Aşadar, mărturiseşte Cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel ca oamenii să te înţeleagă!

4 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

În locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă.

Levitic 6.25

Dacă vom compara jertfa pentru păcat cu arderea‑de‑tot, vom observa două aspecte diferite ale lui Hristos. Dar, deși aspectele sunt diferite, este Unul și Același Hristos; de aceea jertfa, în fiecare caz, era „fără cusur”. Acest lucru este ușor de înțeles. Nu are importanță sub ce aspect Îl contemplăm pe Domnul Isus Hristos: întotdeauna El este curat, fără pată, sfânt și perfect.

Într‑adevăr, în harul Său fără margini, El a binevoit să ia asupra Sa păcatele poporului Său; dar Cel care a făcut această lucrare a fost un Hristos fără cusur și fără pată; și nu este altceva decât răutate diabolică să folosești această ocazie, a umilirii Sale profunde, pentru a mânji gloria personală a Celui care S‑a smerit astfel. Excelența Sa intrinsecă, puritatea imaculată și gloria divină a Binecuvântatului nostru Domn sunt manifestate foarte clar atât în jertfa pentru păcat, cât și în arderea‑de‑tot. Nu contează în ce relație Se află, ce slujbă face, ce lucrare împlinește sau ce poziție ocupă: gloria Sa personală strălucește în toată perfecțiunea ei.

Acest adevăr cu privire la Unul și Același Hristos, fie că Îl privim în arderea‑de‑tot, fie că Îl privim în jertfa pentru păcat, se vede limpede nu doar din faptul că, în fiecare caz, jertfa era „fără cusur”, ci și din „legea jertfei pentru păcat”, unde citim: „În locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă” (Levitic 6.25). Ambele imagini îndreaptă privirile spre aceeași măreață Persoană, chiar dacă Îl prezintă în aspecte atât de contrastante ale lucrării Sale. În Arderea‑de‑tot, Hristos este prezentat ca Acela care satisface afecțiunile divine; în Jertfa pentru păcat este prezentat ca Acela care împlinește nevoile profunde ale omului. Prima ni‑L prezintă ca Împlinitorul voii lui Dumnezeu; cea de‑a doua, ca Purtătorul păcatului omului. În prima vedem cât de valoroasă este jertfa Sa; în cea de‑a doua vedem cât de detestabil este păcatul.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu mă lepăda la bătrânețe; nu mă părăsi când îmi slăbește puterea.

Psalmul 71.9

La bătrânețe

O doamnă în vârstă îmi spunea: „Sunt atât de slăbită și starea mea se înrăutățește pe zi ce trece; nici nu îți poți imagina ce înseamnă să îți fie greu să ieși din casă”. — „Nu te înțeleg, pentru că nu mai aud bine”, se scuza un bătrânel pe care l‑am întrebat ce mai face, „de‑abia mai reușesc să urmăresc o conversație, iar lucrul acesta mă face să mă simt exclus și din ce în ce mai singur; îți poți închipui asta?”. — „Nu mai pot vedea și, credeți‑mă, acesta este cel mai rău lucru care se poate întâmpla”, îmi spunea printre lacrimi o femeie cu vârsta înaintată.

Dumnezeu știe cât de dificil este să ne vedem zilnic tot mai vulnerabili. Dar ce alinare insondabilă oferă Cuvântul Său în astfel de situații! Ce promisiune măreață găsim în inima „evangeliei” Vechiului Testament: „Până la bătrânețe Eu sunt Același; și până veți încărunți, Eu vă voi purta” (Isaia 46.4)! Domnul Isus, Cel care ne cunoaște neputința, este Însoțitorul nostru: „Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Apostolul Ioan încarcă gândurile tuturor copiilor lui Dumnezeu cu această convingere minunată: „Știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că‑L vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3.2).

Înțelepciunea lui Dumnezeu te va ajuta să spui „nu” plângerilor tale și „da” lui Dumnezeu în timp ce mergi pe cele mai dificile drumuri. Vei găsi multă mângâiere și încurajare uitându‑te la Cel care tânjește să te învețe cu credincioșie. Lumea ta nu e prea mică, iar lucrarea ta nu e prea neînsemnată. Poți pregăti scena care Îl glorifică pe Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 8.1‑22

Două mari personaje şi totodată două subiecte importante domină întreaga profeţie a lui Isaia: Unul, nespus de preţios şi de mângâietor, este Mesia Însuşi. Celălalt, aflat la polul opus, este înspăimântătorul Asirian, puternicul vrăjmaş al lui Israel în zilele din urmă. Pentru că poporul L‑a refuzat pe Cel dintâi, va avea de‑a face cu cel de‑al doilea; pentru că au respins apele harului Celui care le‑a fost trimis (Siloam sau Siloe semnificând Trimis: Ioan 9.7), le rămâne ca, în judecată, să fie potopiţi de apele puternice şi multe ale temutului împărat al Asiriei (v. 6,7). Cu toate acestea, pentru că este vorba de ţara lui Emanuel, Dumnezeu îi va zdrobi în final pe cei care se unesc pentru a o invada. Versetul 9 ne descrie care va fi în curând soarta acestor naţiuni aliate, temă astăzi la ordinea zilei (Isaia 54.15).

Pentru a păstra firul călăuzitor al acestor cuvinte profetice, să nu uităm că ele privesc atât poporul răzvrătit şi apostat, luat în întregime (v. 11,14,15,19…), cât şi rămăşiţa credincioasă, căreia Duhul i Se adresează deopotrivă aici.

Citarea v. 18 în Evrei 2.13 ne ajută să‑L vedem, în profet şi în fiii acestuia (7.3; 8.18), pe Hristos, prezentându‑Se înaintea lui Dumnezeu împreună cu ucenicii Săi (v. 16): Lui nu‑I este ruşine să‑i recunoască şi să‑i numească fraţii Săi (vezi Ioan 17.6; 20.17).

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Apocalipsa 2:10)

A patra cunună este „cununa vieții”; două versete diferite din Sfânta Scriptură ne-o descriu: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov 1:12), și „Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții.” (Apocalipsa 2:10) Un pastor spunea: „Cununa vieții este dată ca recunoaștere a răbdării și a biruinței asupra ispitelor și încercărilor, chiar până la martiraj. Motivați de dragostea noastră pentru Hristos, perseverăm și nu renunțăm niciodată până când El ne va lua acasă. Aproape toate cărțile Noului Testament au fost scrise pentru credincioșii care trăiau în pericol de martiraj. Apostolii i-au sfătuit să persevereze, pentru a putea moșteni cununa vieții. Astăzi trăim una dintre cele mai intense perioade de persecuție din istoria Bisericii! Open Doors, o organizație care monitorizează persecuția, ne informează regulat în legătură cu primele cincizeci de națiuni ale lumii în care creștinii se confruntă cu cea mai severă persecuție; în 2017, ei apreciau că tendințele se înrăutățeau constant, și că 100% dintre creștinii din 21 de țări din întreaga lume sunt persecutați pentru credința lor în Hristos! Și că peste 215 milioane de creștini se confruntă cu „niveluri ridicate” de persecuție – în lume… Aproape unul din doisprezece creștini trăiește astăzi într-o zonă sau cultură în care creștinismul este ilegal, interzis sau pedepsit.” De altfel, Biblia ne spune de două milenii că „toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.” (2 Timotei 3:12) Dar vestea bună este că prigoana oferă fiecărui credincios ocazia extraordinară de a revendica „cununa vieții”!

3 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

În locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă.

Levitic 6.25

Dacă vom compara jertfa pentru păcat cu arderea‑de‑tot, vom observa două aspecte diferite ale lui Hristos. Dar, deși aspectele sunt diferite, este Unul și Același Hristos; de aceea jertfa, în fiecare caz, era „fără cusur”. Acest lucru este ușor de înțeles. Nu are importanță sub ce aspect Îl contemplăm pe Domnul Isus Hristos: întotdeauna El este curat, fără pată, sfânt și perfect.

Într‑adevăr, în harul Său fără margini, El a binevoit să ia asupra Sa păcatele poporului Său; dar Cel care a făcut această lucrare a fost un Hristos fără cusur și fără pată; și nu este altceva decât răutate diabolică să folosești această ocazie, a umilirii Sale profunde, pentru a mânji gloria personală a Celui care S‑a smerit astfel. Excelența Sa intrinsecă, puritatea imaculată și gloria divină a Binecuvântatului nostru Domn sunt manifestate foarte clar atât în jertfa pentru păcat, cât și în arderea‑de‑tot. Nu contează în ce relație Se află, ce slujbă face, ce lucrare împlinește sau ce poziție ocupă: gloria Sa personală strălucește în toată perfecțiunea ei.

Acest adevăr cu privire la Unul și Același Hristos, fie că Îl privim în arderea‑de‑tot, fie că Îl privim în jertfa pentru păcat, se vede limpede nu doar din faptul că, în fiecare caz, jertfa era „fără cusur”, ci și din „legea jertfei pentru păcat”, unde citim: „În locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă” (Levitic 6.25). Ambele imagini îndreaptă privirile spre aceeași măreață Persoană, chiar dacă Îl prezintă în aspecte atât de contrastante ale lucrării Sale. În Arderea‑de‑tot, Hristos este prezentat ca Acela care satisface afecțiunile divine; în Jertfa pentru păcat este prezentat ca Acela care împlinește nevoile profunde ale omului. Prima ni‑L prezintă ca Împlinitorul voii lui Dumnezeu; cea de‑a doua, ca Purtătorul păcatului omului. În prima vedem cât de valoroasă este jertfa Sa; în cea de‑a doua vedem cât de detestabil este păcatul.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu mă lepăda la bătrânețe; nu mă părăsi când îmi slăbește puterea.

Psalmul 71.9

La bătrânețe

O doamnă în vârstă îmi spunea: „Sunt atât de slăbită și starea mea se înrăutățește pe zi ce trece; nici nu îți poți imagina ce înseamnă să îți fie greu să ieși din casă”. — „Nu te înțeleg, pentru că nu mai aud bine”, se scuza un bătrânel pe care l‑am întrebat ce mai face, „de‑abia mai reușesc să urmăresc o conversație, iar lucrul acesta mă face să mă simt exclus și din ce în ce mai singur; îți poți închipui asta?”. — „Nu mai pot vedea și, credeți‑mă, acesta este cel mai rău lucru care se poate întâmpla”, îmi spunea printre lacrimi o femeie cu vârsta înaintată.

Dumnezeu știe cât de dificil este să ne vedem zilnic tot mai vulnerabili. Dar ce alinare insondabilă oferă Cuvântul Său în astfel de situații! Ce promisiune măreață găsim în inima „evangeliei” Vechiului Testament: „Până la bătrânețe Eu sunt Același; și până veți încărunți, Eu vă voi purta” (Isaia 46.4)! Domnul Isus, Cel care ne cunoaște neputința, este Însoțitorul nostru: „Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Apostolul Ioan încarcă gândurile tuturor copiilor lui Dumnezeu cu această convingere minunată: „Știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că‑L vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3.2).

Înțelepciunea lui Dumnezeu te va ajuta să spui „nu” plângerilor tale și „da” lui Dumnezeu în timp ce mergi pe cele mai dificile drumuri. Vei găsi multă mângâiere și încurajare uitându‑te la Cel care tânjește să te învețe cu credincioșie. Lumea ta nu e prea mică, iar lucrarea ta nu e prea neînsemnată. Poți pregăti scena care Îl glorifică pe Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 7.1‑25

După ce a răspuns chemării lui Dumnezeu, se pare că Isaia a trebuit să mai aştepte timp lung până să‑şi înceapă slujba în public (cel puţin şaisprezece ani, cât a durat domnia lui Iotam). Dacă şi noi avem de trecut printr‑o astfel de şcoală a răbdării, să nu ne descurajăm. Să‑L lăsăm pe Domnul să aleagă El momentul potrivit şi modul în care doreşte să ne folosească. Singura noastră responsabilitate este să fim disponibili şi ascultători (comp. cu Matei 8.9).

Cel dintâi împărat la care este trimis Isaia este cel al lui Iuda, răutăciosul Ahaz, într‑un ceas de cumpănă pentru micul regat. Acesta era ameninţat nu numai de Reţin, împăratul Siriei, ci, mai trist, şi de Pecah, împăratul lui Israel. Folosindu‑se de aceştia, Satan căuta să răstoarne tronul lui David şi astfel să se împotrivească domniei lui Mesia cel promis. Însă profetul este purtătorul unor veşti bune: cei doi asediatori nu‑şi vor putea împlini planurile lor rele.

Apoi Ahaz este invitat să audă o revelaţie pe cât de măreaţă, pe atât de glorioasă: este cea a naşterii lui Emanuel. Acesta va aduce mântuire casei lui David, lui Israel şi întregii lumi. Ce frumoasă semnificaţie are numele Emanuel: Dumnezeu cu noi (Matei 1.23)! Îl întâlnim aici ca pe cea dintâi rază de lumină proiectată de făclia profetică în mijlocul adâncului întuneric moral (2 Petru 1.19).

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (3) | Fundația S.E.E.R. România

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da… Domnul…” (2 Timotei 4:8)

O altă cunună menționată în Sfânta Scriptură (a treia pe care v-o prezentăm) este „cununa neprihănirii”. Apostolul Pavel scrie: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7-8)

Iată cum explica un pastor acest lucru: „Cartea 2 Timotei reprezintă ultima scriere cunoscută a apostolului Pavel, și avem motive să credem că a fost decapitat la scurtă vreme după ce a scris aceste cuvinte. Dar, în loc să se teamă de moarte, el aștepta cu nerăbdare A Doua Venire. Era mulțumit de slujba sa pentru Stăpân. Folosirea de către Pavel a metaforei atletice redă cum nu se poate mai bine viața credinciosului, deoarece descrie lupta, rezistența, disciplina și victoria finală. Cununa neprihănirii este rezervată celor care tânjesc după Domnul Isus și care așteaptă A Doua Lui Venire.

În epistola către Tit, Pavel scria că așteaptă „fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.” (Tit 2:13) Psihologii ne spun că anticiparea este o emoție cu puteri vindecătoare extraordinare. Oamenii cărora nu le place belșugul de zăpadă își mențin moralul anticipând zilele mai calde și mai lungi de primăvară și de vară. Familiile dezmembrate de mobilizarea militară își păstrează sănătatea mintală anticipând sfârșitul ostilităților și reîntâlnirea. Mirese și miri așteaptă cu nerăbdare ziua nunții lor…”

În calitate de creștin, cele mai bune zile ale tale sunt înaintea ta, și tu poți anticipa toată gloria cerului și a veșniciei. Acest lucru ar trebui să te motiveze să-I fii credincios Domnului Isus și să aștepți revenirea Sa!

2 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și îndată, lăsându‑și plasele, L‑au urmat.

Și îndată i‑a chemat; și […] au mers după El.

Marcu 1.18; Marcu 1.20

În împrejurarea din Marcu 1, Domnul întâi îi cheamă pe Simon Petru și pe Andrei, după care îi cheamă pe Iacov și pe Ioan. Cu toții și‑au părăsit îndeletnicirea și L‑au urmat pe Domnul. Să remarcăm însă că Scriptura nu spune că și‑au părăsit îndeletnicirea de pescari pentru a deveni pescari de oameni. Este adevărat că Domnul le spusese că avea să‑i facă pescari de oameni, însă ei au lăsat totul pentru a‑L urma pe El.

Am subliniat această diferență, pentru a arăta care era scopul fiecăruia dintre aceștia, Petru, Andrei, Iacov și Ioan. Nu slujirea era scopul lor, ci Hristos Însuși – ei L‑au urmat pe El.

Putem ilustra acest principiu important prin cele două relatări cu privire la Marta, din Luca 10 și din Ioan 12. În Luca 10, preocuparea Martei a fost slujirea, de aceea ea a devenit îngrijorată și tulburată, ba chiar a început să se plângă de sora ei, că n‑o ajută. În Ioan 12 vedem însă că Domnul Însuși era Obiectul ei; de aceea, tot ceea ce s‑a petrecut acolo a fost spre gloria Lui. Marta nu s‑a mai plâns de alții, ci slujirea ei s‑a armonizat perfect cu a celorlalți.

Bineînțeles că nu toți creștinii sunt chemați să‑și părăsească îndeletnicirea sau familia pentru a‑I sluji Domnului, însă toți sunt chemați să‑I slujească în împrejurările în care El i‑a așezat. Cu toții suntem slujitori și trebuie să lucrăm până când El va veni (Luca 19.13). Domnul să ne dea har tuturor, în lucrarea pe care El ne‑a încredințat‑o, să‑L avem mereu pe El înaintea ochilor, iar dorința noastră să fie cea de a‑L glorifica!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători față de o mântuire așa de mare?

Evrei 2.3

Frânează, Ion!

Deși aceste lucruri mi s‑au întâmplat acum 70 de ani, amintirea lor îmi este încă vie. Ca mecanic de locomotivă, eram într‑o cursă de noapte. Era furtună și beznă, iar trenul nostru avea viteză. După o curbă foarte lungă, am văzut brusc lumini roșii în față. „Frânează, Ion, frânează!”, am strigat la colegul meu, iar el a acționat frâna imediat. Nu mai încăpea nicio secundă până la a fi prea târziu, căci resturile unui tren de marfă care deraiase erau morman în fața noastră. Nu vreau să‑mi imaginez ce s‑ar fi întâmplat dacă nu ar fi frânat exact în acea clipă și dacă nu s‑ar fi oprit trenul exact în acel loc…

Am fost recunoscător că am văzut la timp luminile roșii de semnalizare… Dar și mai recunoscător am fost că Dumnezeu, din iubirea Lui pentru sufletul meu, pe care îl avertiza, îmi arătase atunci „lumina roșie”. Și El m‑a trezit! Mi‑am dat seama că eram păcătos și I‑am cerut lui Dumnezeu mântuirea. Acum am „răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea greșelilor, după bogățiile harului Său” (Efeseni 1.7). De atunci, în viața mea strălucește de la Dumnezeu „lumina albă de drum”: sunt mântuit.

Călătoria noastră nu sfârșește la mormânt. Ea duce în eternitate. Te‑ai întrebat vreodată ce se va întâmpla cu tine după moarte? Te‑ai gândit ce ar însemna dacă Dumnezeu va fi nevoit să pună ultimul roșu la semaforul vieții tale? Ia seama cu solemnitate! Ai la dispoziție „o mântuire așa de mare”. Dumnezeu te avertizează din nou astăzi să nu o disprețuiești. Ce plăcut este să mergi cu „lumina de drum” pornită! Cu Domnul Isus!

Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 6.1‑13

Într‑o viziune glorioasă, tânărul Isaia se găsește dintr‑o dată în prezența Dumnezeului preasfânt. Solemnitatea acestei prezențe are ca urmare convingerea cu privire la păcat, ceea ce îl determină pe profet să pronunțe un nou vai…; de data aceasta însă, vai‑ul este îndreptat împotriva lui însuși: vai de mine… (v. 5; comp. cu Luca 5.8). Harul lui Dumnezeu poate satisface exigențele propriei Sale sfințenii, pentru că, alături de tron, se află altarul. Curățirea păcătosului este deci posibilă, prin jertfa Domnului Hristos, despre care ne vorbește altarul. Este de remarcat cu ce zel se prezintă Isaia, îndată, pentru a‑I sluji Celui care i‑a înlăturat păcatul. Suntem noi dispuși să răspundem în același fel chemării Domnului: Iată‑mă, trimite‑mă?

Misiunea pe care o primește pentru început tânărul profet este una ciudată: de a spune acestui popor că Dumnezeu le va da un mesaj de neînțeles. Împietrirea la care se face deseori referire (Matei 13.14…) le va fi însă trimisă după ce poporul va respinge cu dispreț Cuvântul Sfântului lui Israel (5.24); iar Dumnezeu va permite aceasta, pentru ca și națiunile să poată avea parte de mântuire (Romani 11.25).

Anul morții împăratului Ozia a fost unul hotărâtor pentru tânărul Isaia. Există și în viața voastră o astfel de dată decisivă? Vă întrebăm despre momentul întâlnirii cu Domnul Isus Hristos…

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteți voi înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?” (1 Tesaloniceni 2:19)

Biblia menționează o a doua cunună cerească — „cununa bucuriei”. Ea este oferită celor care ajută pe alții să vină la Hristos. Contextul acestui pasaj este descris în Faptele apostolilor, capitolul 17, care relatează vizita apostolului Pavel în orașul Tesalonic. El „a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind și lămurind că Hristosul trebuia să pătimească și să învieze din morți.” (vers. 2‑3) Unii dintre cei ce l‑au auzit s‑au convertit, inclusiv o mare mulțime de greci evlavioși și un număr de femei proeminente. Ca urmare, acolo s‑a construit o biserică. Scriindu‑le mai târziu, Pavel le‑a spus că ei vor fi cununa lui, când Hristos va reveni.

Cred că ar trebui să urmăm cu toții exemplul lui Bill Bright, care a fost unul dintre cei mai mari câștigători de suflete din secolul al XX‑lea. Iată ce a spus el, dezvăluindu‑și „secretul”: „Deși am împărtășit personal Evanghelia cu mii de oameni de‑a lungul anilor, sunt o persoană destul de rezervată și nu mi se pare întotdeauna ușor să mărturisesc. Dar am făcut din asta o practică, și vă îndemn să faceți la fel: presupuneți că, ori de câte ori sunteți singuri cu o altă persoană pentru mai mult de câteva momente, sunteți acolo prin voia divină pentru a explica dragostea și iertarea pe care el [sau ea] le poate cunoaște auzind și primind Evanghelia lui Isus Hristos.”

Întrebare pentru tine: Când a fost ultima dată când ai împărtășit Evanghelia cuiva? Azi? Ieri? Pentru că ori de câte ori faci acest lucru, Domnul te va răsplăti de cealaltă parte a cerului cu o cunună — „cununa bucuriei”!

1 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M‑a urât mai înainte decât pe voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v‑am ales din lume, de aceea vă urăște lumea.

Ioan 15.18,19

Copiii lui Dumnezeu nu sunt din lume. Și, pentru că nu sunt din lume, fiindcă Hristos i‑a ales din lume, ei sunt obiecte ale urii lumii religioase. Lumea iubește ce este al ei, dar îi urăște și îi prigonește pe copiii lui Dumnezeu (Ioan 15.18‑20). Din cauza faptului că cei credincioși au primit viață nouă de la Dumnezeu și au devenit astfel copii ai Lui, lumea nu‑i cunoaște, pentru că nu L‑a cunoscut nici pe El (1 Ioan 3.1).

Hristos a murit pentru ei, pentru a‑i scoate din lumea aceasta rea (Galateni 1.4). Ei au cetățenia în cer, de unde Îl așteaptă pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor (Filipeni 3.20). În această lume, credincioșii sunt străini (Evrei 11.31; 1 Petru 2.11), sunt un gunoi al lumii, o lepădătură a tuturor (1 Corinteni 4.13). Aici, ei nu au o cetate statornică, ci o caută pe cea viitoare (Evrei 13.14).

În perioada în care Domnul este lepădat, cei credincioși nu sunt chemați să stăpânească lumea aceasta, ci să rabde și să sufere împreună cu El (2 Timotei 2.12; Romani 8.17). Chemarea lor este cerească; Dumnezeu Însuși i‑a chemat la gloria Lui eternă, în Hristos Isus; aici însă, pe pământ, pentru puțin timp, partea lor o constituie suferințele (1 Petru 5.10). Binecuvântările lor nu sunt de natură pământească, ci ei sunt binecuvântați cu binecuvântări spirituale în locurile cerești, în Hristos (Efeseni 1.3). De aceea, ei trebuie să caute cele de sus, nu cele de pe pământ (Coloseni 3.1,2). Ei sunt o creație nouă în Hristos și sunt deja de acum așezați în Împărăția Fiului dragostei Tatălui (2 Corinteni 5.17; Coloseni 1.13). Cât timp trăiesc pe acest pământ, ei sunt chemați să umble în chip vrednic de Dumnezeu, de Domnul Isus, de evanghelia și de chemarea cu care au fost chemați (1 Tesaloniceni 2.12; Coloseni 1.10; Filipeni 1.27; Efeseni 4.1).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el. Căci nu este autoritate decât de la Dumnezeu, iar cele care există sunt rânduite de Dumnezeu.

Romani 13.1

Supunere față de autorități

Cu mai bine de 100 de ani în urmă, pe 1 mai, mișcarea sindicală convoca o grevă generală, cerând renegocierea contractelor de muncă și ziua de muncă de opt ore. Astăzi, demonstrațiile, protestele și grevele au loc peste tot în lume, iar cererile sunt diverse. În majoritatea cazurilor, scopul este de a‑i convinge pe cei responsabili să ia măsuri. Dar, în mod regretabil, acest lucru duce adesea la atacuri violente. Scriptura respinge în mod clar astfel de acțiuni civile de nesupunere, precum rebeliunea împotriva guvernului. Tot ce spune Biblia este adevărat și de nerevocat, iar un principiu al ei ne spune să ne supunem guvernului nostru, pentru că Dumnezeu l‑a instituit. Singura excepție este când credincioșii sunt împiedicați să își manifeste liber credința. Numai atunci „trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni“ (Fapte 5.29). Dar Dumnezeu lucrează întotdeauna minunat:

În 1563, cancelarul Boemiei, Ioachim de Neuhaus, s‑a dus la Viena să‑i ceară împăratului să semneze un ordin prin care să se poruncească distrugerea totală a adunărilor de credincioși. Împăratul a semnat, iar cancelarul se întorcea triumfal în Boemia cu documentul semnat. Trecând Dunărea în apropiere de Viena, podul de bârne s‑a rupt, iar el și suita lui au căzut în fluviu. Doar câțiva călăreți cu caii lor s‑au salvat prin înot. Cancelarul a fost văzut chinuindu‑se să scoată capul din apă, așa că l‑au apucat de lanțul său de aur, ca să‑l tragă, dar în zadar; murise. Cât despre document, pe acesta l‑a luat apa… Creștinii au folosit cei paisprezece ani de liniște care au urmat pentru a traduce Biblia.

Citirea Bibliei: Geneza 19.1-22 · Psalmul 1.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 5:18-30

Pasiunile oamenilor şi scopurile pe care ei le urmăresc în viaţă variază în funcţie de poziţia lor socială şi de temperamentul lor: Unii sunt preocupaţi să strângă ogor lângă ogor şi casă lângă casă (deşi nu pot locui în mai mult de un singur loc în acelaşi timp – v. 8). „Vai de ei“, pentru că aceste lucruri de pe pământ vor rămâne pe pământ, iar ei se vor înfăţişa înaintea lui Dumnezeu cu mâinile goale! Alţii îşi caută satisfacţia în petrecerile lumii şi în senzaţiile înşelătoare ale alcoolului (v. 11,12,22). „Vai de ei“: când se vor trezi în faţa realităţii eterne, va fi prea târziu! Alţii, însoţitori fideli (de‑a gata) ai propriilor nelegiuiri, se mândresc cu păcatul şi Îl provoacă deschis pe Domnul („vai de ei…“ – v. 18,19). „Vai de cei“ care, având conştiinţa împietrită, au pierdut noţiunea binelui şi a răului (v. 20). De asemenea, „vai de cei“ care îşi găsesc plăcerea în propria lor înţelepciune (v. 21, comp. cu Proverbe 3.7). Toţi oamenii, de la beţivul mizerabil până la cel mai mare filosof, se regăsesc în acelaşi loc: într‑o comună şi deşartă căutare a fericirii (Eclesiastul 8.13). Însă Cuvântul lui Dumnezeu afirmă, iar sfârşitul tuturor gândurilor şi poftelor omului, fie ele vulgare, fie distinse, o confirmă, că toate aceste pasiuni şi scopuri duc la „vai…“, „vai…“, „vai…“!

În capitolele următoare vom vedea în ce fel Se foloseşte Dumnezeu de o naţiune (Asiria) ca de o nuia pentru a‑Şi pedepsi propriul popor.

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.” (1 Corinteni 9:25)

Biblia vorbește despre „cununi”, când descrie răsplătirile cerești pe care Dumnezeu le promite celor credincioși. Să le analizăm pe fiecare în parte, să vedem ce putem învăța despre ele, și cum le putem primi.

Prima este cununa învingătorului. Pavel scrie: „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:25-27)

Apostolul Pavel subliniază faptul că sportivii care speră să câștige trebuie să se antreneze intens. Și noi, la fel, trebuie să ne păstrăm stăpânirea de sine chiar și în lucrurile care, deși nu sunt în mod inerent rele, ne pot slăbi devotamentul față de Dumnezeu.

Un pastor explica: „Trebuie să oprim televizorul pentru a putea studia Biblia. Trebuie să ne trezim mai devreme, dimineața, pentru a ne face părtășia zilnică. Trebuie să exercităm autocontrolul asupra gândurilor noastre. N-ar trebui să mai putem urmări multe dintre programele de televiziune sau filmele de astăzi – și nici materialele accesibile de pe telefoanele și computerele noastre – deoarece ele încalcă standardele biblice ale sfințeniei personale.

Nu putem să ne supunem trupurile abuzului de droguri sau alcool sau să permitem imoralității să se strecoare în relațiile noastre. Trebuie să ne ținem temperamentul [și limba] sub stăpânirea Duhului Sfânt și trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu pentru a ne întări în hotărârea noastră de a trăi o viață disciplinată.”

Am auzit ce spunea Pavel despre atleți, care se antrenează din greu „ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji”!

Așadar, străduiește-te să fii în echipa biruitorilor – și vei primi „cununa care nu se poate veșteji”!