16 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință Iosif, când era pe moarte, a amintit despre ieșirea fiilor lui Israel și a poruncit cu privire la oasele sale.

Evrei 11.22

În Vechiul Testament, oasele lui Iosif sunt menționate în trei locuri: Geneza 50.25, Exod 13.19 și Iosua 24.32. În Noul Testament găsim doar o singură menționare a lor, anume în Evrei 11.22.

Cu puțin timp înainte să moară, Iosif i‑a pus pe fiii lui Israel să jure că vor lua oasele lui cu ei când vor pleca din Egipt spre Canaan. Iosif este un exemplu al credinței. El credea în promisiunea făcută părinților, potrivit căreia Dumnezeu urma să elibereze poporul din Egipt și să‑l pună în stăpânirea țării promise. Cererea lui ne arată de asemenea caracterul evlavios și credincios al lui Iosif. Deși era cel mai puternic om din Egipt, după Faraon, inima lui nu aparținea Egiptului. Pentru el, toată bogăția și gloria Egiptului nu reprezentau nimic, în comparație cu speranța lui în înviere. El privea „nu la cele văzute, ci la cele nevăzute; pentru că cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt eterne“ (2 Corinteni 4.18). Credința lui este un exemplu pentru noi toți.

Capitolul 11 din Evrei prezintă o listă remarcabilă de titani ai credinței care au acționat pentru Dumnezeu, de cele mai multe ori dispunând de mai puțină lumină decât avem noi astăzi. Viața unora dintre acești eroi ai credinței a fost marcată de slăbiciune sau chiar de eșecuri. Cu Iosif însă lucrurile au stat altfel; el face parte dintre puținii cărora cu greu le găsești greșeli. Totuși, există doar Unul care a fost perfect: „Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței“ (Evrei 12.2). El este marele nostru Exemplu! Să privim țintă la El!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prințesa Eleonore von Reuss

Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei; și veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va elibera.

Ioan 8.31,32

Născută la Gedern, Germania, Eleonore avea 6 ani când a murit tatăl ei, contele Hermann. Cu toate acestea, copilăria ei la castelul din Isenburg a fost una fericită. La 20 de ani s‑a căsătorit cu prințul văduv Heinrich Reuss. Viața în noul mediu nu a fost lipsită de tensiune. Dar Eleonore von Reuss (1835‑1903) va ajunge să‑L cunoască pe Dumnezeu cu adevărat. Inițial, ca profesor de teologie, ea povestește că obișnuia să susțină exegeza biblică. Era convinsă că, prin munca ei teologică, Îi va fi de folos lui Dumnezeu și va contribui la proclamarea evangheliei. Dar, făcând din filosofie temelia ei, ea a exclus Cuvântul lui Dumnezeu ca sursă a adevărului. A avut frustrări și a traversat o profundă criză spirituală. Dumnezeu însă nu a renunțat la această femeie înțeleaptă. S‑a întâmplat ca ea să intre în contact cu creștini adevărați care mărturiseau că Isus este Domnul lor. A fost impresionată de aceste mărturii autentice și a acceptat lucrarea de răscumpărare pentru ea însăși, încredințându‑I Mântuitorului viața ei. Cu puterea lui Dumnezeu, totul s‑a schimbat. Tânjea după părtășia cu alți creștini. Și‑a retras de pe piață cărțile și articolele anterioare. A compus „imnuri evanghelice“ și a publicat biografii. Preocupată de cei săraci, a fost implicată în lucrări diaconale. A avut 4 copii pe care i‑a crescut în evlavie. Ei îi datorăm forma de învățământ cunoscută astăzi sub denumirea de «grădiniță». Poemele sale exprimă certitudinea păcii ei: Pentru toți, de departe și de aproape, / Se găsește pace în rănile Mielului lui Dumnezeu de pe Golgota. Pe piatra ei funerară scrie: Soarele care zâmbește este Domnul meu Isus Hristos. Ceea ce mă face să cânt este ce se află în cer.

Citirea Bibliei: Geneza 26.18-35 · Psalmul 11.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 25.1‑12

Tir, înfloritoarea metropolă comercială a lumii antice, a făcut obiectul cap. 23, capitol în care am găsit prezentată cea din urm㠄Profeţie despre…“ (sau oracol). Fiecare dintre aceste judecăţi a condamnat omul sub câte un alt aspect moral (de mare folos pentru înţelegerea lor ne este studiul făcut de J.N.D.: „Les Prophetes“, în care găsim un tablou care le rezumă pe toate).

În cap. 24, judecăţile apocaliptice menite să pună capăt puterii răului sunt desfăşurate pe pământ: şi îl zdruncină din temelii. În cap. 25 însă auzim înălţându‑se o cântare emoţionantă chiar din mijlocul acestor ruine (v. 2). Rămăşiţa lui Israel, scăpată ca prin miracol de la nimicire, sărbătoreşte ceea ce a fost Domnul pentru ea în timpul necazului: acum i‑a sosit „timpul cântării“ (Cartea Cântărilor 2.12; comp. cu 24.13).

Versetul 4 a fost mângâierea – şi totodată experienţa –în încercările lor pentru credincioşi fără număr, iar v. 8 ne permite să întrevedem manifestarea unei puteri şi mai mari: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau pentru totdeauna)“. Remarcăm că această propoziţie este la timpul viitor în cartea Isaia, în timp ce în 1 Corinteni 15.54 o vom găsi citată la timpul trecut, ca un fapt împlinit în favoarea celor credincioşi: „Moartea a fost înghiţită…“ Între aceste două versete a intervenit crucea şi învierea triumfătoare a Învingătorului de la Golgota. Iar dup㠄învierea“ celor răi, moartea va fi nimicită (1 Corinteni 15.26).

CETĂȚENI ȘI PELERINI | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul lor… le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11:16)

Am auzit o istorie despre vizita unui turist american la casa unui rabin polonez din secolul al XIX-lea. Turistul a fost surprins să constate că aceasta era mobilată foarte sumar și ieftin. Zona de zi, o cameră simplă plină de cărți, conținea doar o masă și o bancă. Când turistul l-a întrebat pe rabin: „Unde este toată mobila ta?”, acesta a răspuns: „Dar a ta unde este?” Bărbatul a întrebat: „Ce vrei să spui? Eu sunt un vizitator, doar în trecere…” „Și eu la fel!”, a răspuns rabinul.

Expresia „în trecere” este potrivită fiecăruia dintre noi; suntem pelerini pe acest pământ și copii ai veșniciei. În realitate, creștinii sunt cetățeni ai Cerului, care se îndreaptă spre destinație prin intermediul pământului. Pavel a scris: „Cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni 3:20)

Cerul este mai mult decât o destinație sau o doctrină – pentru copilul răscumpărat al lui Dumnezeu, ar trebui să fie o mentalitate, un mod de a gândi și de a trăi! Apostolul Pavel scrie: „Dacă… aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci… viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3:1-3) Raiul este real!

Mulți creștini au avut experiențe în care au văzut raiul. Apostolul Pavel a mărturisit că „a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune…” (2 Corinteni 12:4) Așa că, lasă frumusețea Cerului să-ți capteze imaginația, lasă valorile Cerului să-ți determine comportamentul, lasă infinitatea lui să-ți motiveze viața, lasă bucuriile lui să-ți aline durerile, iar Regele atotputernic al Cerului să fie motivul închinării tale pe tot parcursul vieții!

Pentru noi care trăim o viață scurtă pe pământ, raiul ar trebui să fie un adevăr care să ne transforme viața. Nu suntem aici pentru a rămâne… Suntem pelerini într-o călătorie, cu un destin glorios – acela de-a petrece eternitatea în casa Tatălui nostru Ceresc!

15 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Să‑i faci șapte candele, și ei să‑i aprindă candelele, și ele să lumineze înaintea lui; și mucările lui și cenușarele lui să fie din aur curat.

Exod 25.37,38

Sfeșnicul era făcut din aur bătut dintr‑o singură bucată și avea șapte candele. Aurul vorbește despre gloria lui Dumnezeu revelată în Persoana binecuvântată a Domnului Isus, Susținătorul suprem al întregii lumini. Untdelemnul pentru candele este menționat în altă parte, el fiind o imagine a puterii Duhului Sfânt.

Aici sunt menționate mucările și cenușarele sfeșnicului, însă, foarte interesant, mucul atât de necesar lor nu este amintit deloc în Exod. Fără îndoială că motivul este că accentul se pune pe ceea ce e din aur, adică în întregime divin. Într‑adevăr, aici se spune că lumina sfeșnicului își arunca razele asupra sfeșnicului însuși – „să lumineze înaintea lui“. Hristos Însuși este Cel scos în relief de către lumina divină.

Mucurile nu vorbesc despre ceea ce este divin, fiindcă ele trebuiau curățite zilnic. Prin urmare, mucurile sunt un simbol al celor credincioși care, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, au privilegiul de a străluci pentru Domnul Isus și de a da o mărturie prețioasă cu privire la gloria Persoanei Sale. Ce onoare ne este făcută în felul acesta! Însă putem străluci cu putere doar dacă suntem curățiți zilnic cu mucările. Acest lucru înseamnă să trăim în prezența Domnului Isus, pentru ca El să îndepărteze ceea ce deja a ars, fiindcă altfel lumina ar păli și s‑ar produce fum. Doar când ne încredem în Domnul și așteptăm totul de la El, puterea noastră este reînnoită și putem străluci în mărturia noastră pentru El.

Cenușarele ne amintesc de faptul că Domnul Își va aduce aminte de toate lucrurile pe care cei credincioși le‑au făcut în numele Lui. Noi însă nu trebuie să ne concentrăm atenția asupra acestor lucruri, ci trebuie să fim preocupați să punem în lumină gloria Lui.

L. M. Grant

SĂMÂNŢA BUNĂ

Ariciul plouat

Și acum vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său.

Fapte 20.32

Tremurând de frig, ariciul plouat l‑a rugat pe iepuraș să‑l primească în culcuș pentru a se încălzi puțin. I‑a promis că îi va fi recunoscător. Iepurele s‑a învoit și l‑a lăsat. La scurt timp, încălzit, ariciul a început să‑și desfacă țepii unul câte unul, așa că iepurele a fost nevoit la început să se retragă puțin, apoi mai mult, până a ieșit cu totul.

La despărțirea de credincioșii din Efes, Pavel i‑a avertizat de două pericole care îi vor pândi pe calea credinței. Pe de o parte, oameni din afară vor invada necruțător cercul credincioșilor. Pe de altă parte, oameni dinăuntru îi vor îndepărta pe ucenici de Domnul lor prin învățături greșite. În fața acestor pericole, apostolul i‑a încredințat pe credincioși lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său. Întocmai cum a zis Pavel, dușmanul a invadat creștinătatea și a introdus învățături false. Cum putem rămâne pe calea credinței, în ciuda opoziției și a ademenirii celui rău? Numai prin cele două surse pe care apostolul le‑a prezentat atunci și pe care astăzi le avem la dispoziția noastră: Pe de o parte, prin Dumnezeul Atotputernic, care a devenit Tatăl nostru. De aceea, să ne rugăm Lui în orice moment și să ne încredințăm protecției Sale! El are puterea să ne păstreze fără poticnire și să ne conducă la țintă. În dragostea Sa, El are grijă de bunăstarea spirituală a copiilor Săi. Pe de altă parte, prin Cuvântul scris al lui Dumnezeu, care ne descoperă harul, El ne atenționează cu privire la decăderea creștinătății, dar ne arată și calea spre Domnul. Să cerem zilnic har! Păcatul la început vine ca un supus umil, apoi cere drepturi alături de noi, iar la sfârșit se arată a fi un aspru tiran.

Citirea Bibliei: Geneza 26.1-17 · Psalmul 10.12-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia   22.12‑25

Una dintre reacţiile oamenilor din lume, atunci  când sunt ameninţaţi de o calamitate, este să‑şi ia toate măsurile de  prevedere posibile din punct de vedere omenesc (aşa ne ajută să înţelegem v. 8‑11); o altă reacţie, mai rea, este aceea de a lăsa lucrurile să curgă  într‑o totală nepăsare. Aici Domnul,  printr‑o încercare, îl invită pe Israel să plângă şi să se smerească; am  putea spune că, într‑un fel, „i‑a cântat de jale“ (Matei 11.17).  Dar poporul nu numai că nu s‑a căit, ci a şi dat frâu liber veseliei şi  bucuriei! Această filosofie, numită materialistă,  are mulţi adepţi în secolul nostru agitat. ŤPentru că existenţa este aşa de  scurtăť – spun aceşti nebuni – Ťşi pentru că suntem la discreţia calamităţilor,  să ne bucurăm pe cât posibil de clipa de faţă!ť. Ideea lor este rezumată atât  de scurt de sfârşitul v. 13: „Să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri“. Apostolul le citează  corintenilor aceste cuvinte (din Isaia 22.13) ca pentru a le spune:  Dacă n‑ar exista învierea, atunci, în  adevăr, n‑am avea altceva de făcut decât să trăim ca animalele, în unica  bucurie a clipei care trece (1 Corinteni 15.32; Luca 17.27).

Versetele 15‑25 îl pun deoparte pe administratorul necredincios, imagine a  Antihristului, pentru a ni‑l introduce pe fiul lui Hilchia: pe Eliachim  (cel pus de Dumnezeu), o frumoasă imagine a Domnului Isus (v. 22‑24; comp. cu Apocalipsa 3.7).

PERII ALBI SUNT O CINSTE | Fundaţia S.E.E.R. România

„Podoaba bătrânilor sunt perii albi.” (Proverbele 20:29)

Înainte de a fi omorât pentru credinţa sa, apostolul Pavel a scris: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7-8) Până în momentul în care a fost executat, Pavel a continuat să scrie adevăruri care aveau să schimbe lumea. El a spus: „Mi-am isprăvit alergarea”, dar niciodată nu a spus: „Renunţ!” Viziunea care ardea în inima lui (vezi Faptele apostolilor 26:15-18) l-a făcut să continue! Atâta timp cât ai o viziune, nu vei fi niciodată „bătrân”.

1) Menţine o atitudine de credinţă şi aşteptare – zilele tale cele mai bune sunt înainte!

2) În loc să fii obsedat de vremurile bune de odinioară, caută modalităţi de a crea vremuri bune, în prezent.

3) Pune-ţi în ordine moştenirea – cea mai mare moştenire pe care o poţi lăsa nu sunt banii, ci iubirea, credincioşia, integritatea şi un exemplu de viaţă evlavioasă. Lucrează în sensul acesta şi nu-ţi pierde vremea cu frica de îmbătrânire!

14 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Îmbrăcați‑vă deci, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă‑răbdare.

Coloseni 3.12

„Ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți“, acestea sunt titlurile date creștinilor îndemnați să îmbrace caracterul lui Hristos. Observăm mai întâi care era, în eternitatea trecută, gândul lui Dumnezeu cu privire la noi – „aleși ai lui Dumnezeu“; apoi înțelegem legătura dintre punerea noastră deoparte și caracterul care se potrivește naturii lui Dumnezeu și pe care ni l‑a dat, prin har, ca urmare a alegerii noastre – „sfinți“; da, suntem vase curățite pentru slujba Lui și, în această calitate, obiecte ale desfătării lui Dumnezeu – „preaiubiții“ Săi. Ce motive puternice avem pentru a îmbrăca toate aceste trăsături care urmează a fi enumerate și care constituie ansamblul vieții și umblării noului om pe pământ, spre gloria lui Dumnezeu și a lui Hristos! Cineva spunea: «Priviți la ce înălțime se situează apostolul și cu câtă dragoste tandră ne îndeamnă el; în loc să ne limiteze prin legi și porunci, ne atrage prin amintirea harului lui Dumnezeu, necesar pentru a obține roadele credinței și pentru a aduce aceste roade cu bucurie și fără constrângeri».

Creștinii trebuie să se îmbrace „cu o inimă plină de îndurare“. Îndurarea este compasiunea pe care inima o resimte față de cei slabi, față de cei care suferă, față de cei nefericiți și chiar față de cei vinovați. „Inima plină de îndurare“ este un termen care punctează foarte apăsat faptul că trebuie să fim îndurători nu doar în anumite ocazii, ci, îmbrăcați cu această virtute, să posedăm îndurarea în adâncul inimii. Ca unii care am avut mare nevoie de îndurarea divină și care în continuare avem mereu nevoie de ea, să o lăsăm și noi să emane spre alții din profunzimile tainice ale ființei noastre! Îndurarea își are izvorul în adâncul inimii Domnului nostru. Aceasta L‑a caracterizat pe scumpul nostru Mântuitor pe tot parcursul călătoriei Sale pe pământ, când Se îndrepta, plin de dragoste, spre toți cei care sufereau, fie în trupul lor, fie în sufletul lor, din cauza păcatului. Și de câte ori nu Îl vedem „făcându‑I‑se milă“ de oameni (Matei 9.36; 14.14; Marcu 6.34; 8.2)! Prin urmare, și noi trebuie să purtăm caracterul vieții pe care am primit‑o de la El și să avem, ca și El, o inimă plină de îndurare.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Teancul de hârtii din rechin

Ei vor da socoteală Celui care este gata să‑i judece pe cei vii și pe cei morți.

1 Petru 4.5

În anul 1799, un pescar englez a prins un rechin uriaș. În stomacul peștelui a găsit un teanc de hârtii legate cu o curea. Acestea atestau că nava numită Nancy transportase marfă în mod ilegal. Descoperirea a fost transmisă imediat autorității competente. În vremea respectivă, echipajul navei Nancy era suspectat că ar fi transportat bunuri de contrabandă în timpul războiului dintre Anglia și Franța. Procesul era în curs de desfășurare, iar până la acea descoperire nu existau probe solide. Căpitanul navei aruncase toate documentele compromițătoare în mare. Cât de mare a fost consternarea sa când, pe baza acelor documente apărute din spuma mării, a fost condamnat pentru vina sa! Sperase să scape de pedeapsă prin înlăturarea tuturor probelor, dar acest lucru nu a putut face totuși să‑i dispară nelegiuirea. Și, cu siguranță, nu a reușit să scape de vină înaintea cerului.

Dumnezeu ne arată în limbaj figurat că tot răul și toate faptele noastre rele sunt consemnate în „cărțile“ Sale. Prin urmare, nimeni nu va putea scăpa de pedeapsa divină. Numai în Domnul Isus avem scăparea. Cât de prețioasă este promisiunea Sa: „Cine aude cuvântul Meu și Îl crede pe Cel care M‑a trimis are viață eternă și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață“ (Ioan 5.24)!

Și vorbe‑n vânt și fapte rele / Rămân pe veci ca‑ntr‑un album! / Păzit e scrisul tău de stele, / De‑ai pune mări întregi s‑o spele, / Nu se mai șterge nicidecum! […] / Hai, adu‑ți vina ta și greșul, / Isus îți spală‑al vieții drum / Și tot ce‑a scris pe drum penița / Nu se mai vede nicidecum!

(C.I.)

Citirea Bibliei: Geneza 25.19-34 · Psalmul 10.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 21.11‑17; 22.1‑11

Pe lista vrăjmaşilor lui Israel trebuie să ne aşteptăm să găsim şi Edomul (aici Duma sau Idumeea). Profeţia în legătură cu el este, pe cât de scurtă, pe atât de gravă. Santinela credincioasă, pusă din ordinul Domnului (21.6), este provocată de batjocoritorii din Seir: „Cât mai este din noapte?“ (v. 11; comp. cu 2 Petru 3.3,4); iar răspunsul este deopotrivă serios şi urgent: „Vine dimineaţa…“ (pentru cei care o aşteaptă: vezi Romani 13.12), „de asemenea şi noaptea“, noaptea eternă, pentru cei care sunt pierduţi! Creştini, să fim santinele vigilente, conştiente de slujba noastră pentru păcătoşi, de a‑i îndemna: „Întoarceţi‑vă, reveniţi!“ Să mergem „în întâmpinarea celui însetat“, pentru a‑i da apă (v. 14).

Dup㠄Profeţia împotriva Arabiei…“, ţară a cărei glorie de asemenea trebuie să ia sfârşit, găsim, odată cu începutul cap. 22, „Profeţia despre Valea viziunii“. Recunoaştem în această profeţie însuşi Ierusalimul, în starea sa de necredinţă. Ce descriere tragică şi pătrunzătoare! Toată cetatea fierbea, oamenii erau strânşi pe acoperişuri de beton pentru a asista la dezastrul său. Nu luaseră ei toate măsurile de precauţie posibile (v. 8‑11)? Da, dar cu excepţia singurei măsuri necesare: aceea de a privi spre „Cel care a făcut acestea“, spre Domnul Dumnezeul lor.

DĂ DOVADĂ DE BUNĂTATE! | Fundația S.E.E.R. România

„Ea a făcut ce a putut…”

Marcu 14:8

Evanghelistul Marcu scrie: „A venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump, şi, după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. Unora dintre ei le-a fost necaz şi ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir? Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei şi să se dea săracilor.” Şi le era foarte necaz pe femeia aceea. Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace. De ce-i faceți supărare?… Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte pentru îngropare. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” (Marcu 14:3-6, 8-9). Să observăm două lucruri pe care Isus le-a spus despre această femeie. 1) „Ea a făcut ce a putut…” (vers. 8) Aceasta este o mustrare informală (dojană) pentru mândria pe care o avem fiecare dintre noi, fie că recunoști, fie că nu. Ea ne face să credem că, dacă nu putem face ceva măreț care să fie remarcat și sărbătorit de ceilalți, nu facem nimic. Maica Tereza este cunoscută pentru afirmația: „Nu putem face cu toții lucruri mărețe, dar toți putem face lucruri mici cu o dragoste mare!” 2) „Se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” (vers. 9) Au trecut peste două mii de ani de-atunci, și iată încă vorbim despre lecția pe care am moștenit-o de la ea, anume: bunătatea, generozitatea! Nu trebuie să fii educat, inteligent sau bogat pentru a o practica. Bill Borden a renunțat la averea familiei și s-a dedicat slujirii studenților de la Yale, orfanilor, văduvelor și alcoolicilor de pe străzi. Înainte de a muri, el și-a făcut cunoscut crezul: „Fără rezerve, fără retrageri, fără regrete”. Adică, cu alte cuvinte: nimic nu mă trage înapoi, nimic nu mă reține și nimic nu mă împiedică – să slujesc Domnului! Așa că, slujește (pe Dumnezeu și pe ceilalți) dând dovadă de bunătate – și răsplata ta în ceruri este asigurată!

13 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și L‑au urmat. Acesta l‑a găsit întâi pe fratele său, Simon, și i‑a spus: „Noi L‑am găsit pe Mesia“ (care, tradus, înseamnă: Hristos). Și l‑a dus la Isus. Isus, privindu‑l, a spus: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu vei fi numit Chifa“ (care se traduce: Piatră).

Ioan 1.40‑42

Andrei îl aude pe Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu“. Atunci Îl urmează pe Isus Hristos și rămâne la El pentru o zi. Impresionat și convins de persoana Sa minunată, el îl caută pe fratele său, Simon, și îl aduce la Isus.

A‑i conduce pe oameni la Mântuitorul – aceasta este caracteristica distinctivă a lui Andrei (Ioan 12.20‑22). De această dată se folosește de ea în cadrul familiei sale. Ce mare har atunci când părinții sau frații noștri ne conduc la Domnul!

Petru are alte trăsături. El ia repede cuvântul și face aceasta cu mare plăcere și foarte des! Și totuși, la primul său contact cu Domnul, el tace. Simte că în Omul acesta simplu și smerit locuiește toată plinătatea lui Dumnezeu.

„«Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu vei fi numit Chifa» (care se traduce: Piatră).“ Fiul lui Dumnezeu, care este Lumină și Viață, privește întregul film al acestui om spontan și plin de energie. I Se adresează cu „Simon“, arătându‑i prin aceasta ce este el din fire. Apoi îi dă un nume nou, „Chifa“, exprimând de data aceasta ce este el potrivit planului lui Dumnezeu.

Cu siguranță că, în acel moment, Petru nu a înțeles semnificația numelui său cel nou (piatră). Dar mai târziu, când Domnul va repeta și va confirma numele său cel nou, el va înțelege că Adunarea este construită din pietre vii și că este întemeiată pe Hristos‑Stânca (Matei 16.18).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dăruind, nu sărăcești

Când vine mândria, atunci vine și rușinea; dar înțelepciunea este cu cei smeriți.

Proverbe 11.2

În vremurile noastre, moderația nu este nicidecum una dintre calitățile lăudate. Să fii satisfăcut cu mai puțin? Nu! Lupta pentru mai mult este la ordinea zilei. Nu încearcă publicitatea, în mod constant, să ne convingă de faptul că avem nevoie și de aceasta și de aceea pentru a fi cu adevărat fericiți?

Din perspectiva divină însă, lucrurile se văd cu totul diferit. Moderația este apreciată atât în Vechiul Testament (vedeți Cartea Proverbe), cât și în Noul Testament: „Purtarea voastră să fie fără iubire de bani, fiind mulțumiți cu ce aveți în prezent“ (Evrei 13.5). Astfel, întrebarea pentru tine și pentru mine este următoarea: chiar este necesară noua achiziție planificată? În loc să am întotdeauna cel mai nou telefon mobil în buzunar, cu siguranță că mă mai pot folosi de cel prezent pentru o vreme.

Solomon îi numește înțelepți pe oamenii smeriți. În Proverbe 11, el explică și motivul, căci cel care nu este pretențios are mai multe oportunități de a oferi altora ceva și astfel „câștigă“ în cele din urmă: „Este unul care împrăștie și totuși crește; și este unul care oprește mai mult decât este drept, dar numai spre lipsă. Sufletul care binecuvântează va fi săturat și cel care udă pe alții va fi udat și el“ (Proverbe 11.24,25).

Mulți creștini au experimentat că a da altora nu îi face mai săraci. Atunci când i‑au ajutat pe alții din punct de vedere material sau spiritual, ei înșiși au fost îmbogățiți.

Citirea Bibliei: Geneza 25.1-18 · Psalmul 9.11-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 20.1‑6; 21.1‑10

Capitolul 20 completează „Profeţia despre Egipt…“. Umblând dezbrăcat şi în picioarele goale, profetul anunţă drumul înfiorător pe care‑l vor avea de parcurs captivii egipteni şi etiopieni deportaţi de către împăratul Asiriei, specializat în strămutări de popoare. Israel („locuitorii ţărmului acestuia“ – v. 6) va vedea atunci consternat şi plin de teamă că s‑a încrezut degeaba în poporul lui faraon, pentru a fi eliberat de grozavul asirian (Psalmul 60.11 sf.).

Capitolul 21 se deschide cu „Profeţia despre pustiul mării…“. Este vorba de noul Babilon. În timpul pe care el îl numeşte „noaptea plăcerii mele“, mezii şi perşii (Elam) pun capăt cu brutalitate acestui imperiu şi bogăţiilor sale (v. 4; vezi Daniel 5.28‑31). Dar şi această profeţie are o aplicaţie viitoare, ca şi cea din cap. 13 (Luca 21.35).

În v. 6, profetul este invitat să pună o strajă. Ordinele străjerilor erau să asculte cu atenţie şi să strige! Într‑o armată, santinela ocupă un post de încredere. Responsabilitatea sa este foarte mare, pentru că cele două datorii care‑i revin sunt foarte importante: să vegheze şi să avertizeze (vezi Ezechiel 3.17‑18, în contrast cu Isaia 56.10). Nu sunt oare acestea îndatoririle oricărui credincios? Le îndeplinim noi cu credincioşie cu privire la oamenii din lume şi faţă de fraţii noştri?

BENEFICIILE DARURILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Umblaţi dar după darurile cele mai bune…” (1 Corinteni 12:31)

     Valoarea oricărui lucru este determinată de funcțiunea sa: ce problemă rezolvă, ce nevoie satisface? Nisipul este un bun exemplu. Pe plajă, nisipul este gratuit. Dar dacă dorești să construiești un loc de joacă, același nisip trebuie să fie ambalat în saci și transportat, deci trebuie plătit; prin urmare, valoarea lui crește. Deci, ceea ce este gratuit la plajă, la magazin te costă ceva – să zicem 25 de lei sacul… Iar atunci când același nisip este lipit pe o bucată de hârtie, transformându-l în șmirghel, valoarea lui crește din nou. Acum poate costa până la 100 de lei rola – valoarea a crescut deci odată cu modificarea scopului său.

Un autor explica acest lucru astfel: „Nisipul este dioxid de siliciu. Când nisipul este preluat, încălzit și prelucrat, devine parte a unui cip de computer care valorează acum cinci sute de dolari. Așadar, ceea ce odată era gratuit pe plajă are acum valoare pentru că se află într-un sac, pentru că este lipit pe o bucată de hârtie sau pentru că se află într-un cip de computer pe care abia ți-l poți permite. Nisipul este același, dar a căpătat o valoare cu atât mai mare cu cât scopul în care e folosit e mai important!” După ce a scris pe larg despre diversele sarcini care trebuie îndeplinite de către cei care-L urmează pe Hristos și despre darurile care trebuie exercitate în biserică, apostolul Pavel scria: „Umblaţi dar după darurile cele mai bune”.

De ce? Pentru a putea aduce cele mai mari beneficii și a face cel mai mare bine comunității de credincioși din care faci parte. Pavel a scris credincioșilor din Roma: „doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră.” (Romani 1:11) Așadar, darurile sunt date de Dumnezeu prin Duhul Sfânt pentru întărirea altora. Deci, folosește-ți darul pentru glorificarea Domnului și zidirea Bisericii!

12 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Fii tare și să ne arătăm bărbați pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru; și Domnul să facă ce va fi bine în ochii Săi!

1 Cronici 19.13

În 1 Cronici 19 citim despre o mare încercare venită asupra lui Israel în zilele lui David. Împăratul făcuse un gest mărinimos față de noul împărat al lui Amon, pe nume Hanun, după moartea tatălui său, Nahaș. David trimisese câțiva oameni pentru a‑l consola pe noul împărat, însă acesta, împreună cu căpeteniile sale, și‑a bătut joc de solii lui David. Apoi, pentru a înăspri și mai mult situația, Hanun a închiriat armate din Mesopotamia și din Siria, pentru a invada Israelul. Planul lui Hanun era ca, atunci când Israel urma să se confrunte cu armata sirienilor care își avea tabăra lângă cetatea Medeba, amoniții să‑l atace din spate. David își trimisese armata sub comanda lui Ioab, căpetenia oștirii sale. Acesta, ajungând la locul unde trebuia să aibă loc lupta, și‑a dat seama că oștile lui Israel erau în pericol să fie înconjurate și nimicite.

Cuvintele lui Ioab către Abișai sunt de admirat: „Fii tare și să ne arătăm bărbați pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru; și Domnul să facă ce va fi bine în ochii Săi!“. Vedem că Ioab dorea mult ca Domnul să fie onorat și ca oștirea lui să înfrunte încercarea care le stătea înainte doar cu dorința de a se face voia Domnului.

Poate că și noi ne confruntăm chiar acum cu o încercare serioasă, care amenință să ne copleșească. Însă, ca și Ioab odinioară, să ne comportăm cu vitejie și să ne încredem în voia perfectă a Dumnezeului din cer, care vede și cunoaște în întregime situația noastră! În 2 Corinteni 4.8,9 citim: „Suntem în necaz de orice fel, dar nu strâmtorați; în încurcătură, dar nu fără ieșire; persecutați, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu nimiciți“. Să ne aducem întotdeauna aminte de cuvintele din Deuteronom 33.27: „Locuința ta este Dumnezeul cel etern. Și dedesubt sunt brațele cele eterne“.

S. Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

SOS! – Nava Sten Trans!

Ați fost ca un tăciune smuls din foc.

Amos 4.11

Pentru oamenii din serviciul de salvare pe mare, a ajunge prea târziu provoacă un gând îngrozitor. Pe 12 mai 1975, o navă tehnică pentru curățarea căilor navigabile se îndrepta spre Kiel cu o încărcătură de pietriș. În acel moment, serviciul meteorologic a emis o avertizare pentru Marea Baltică. Pe când începea furtuna, un val puternic a lovit nava, care s‑a înclinat pe o parte – și nu s‑a mai redresat. Pietrișul începuse să alunece. Cu fiecare val mai mare, nava se scufunda mai adânc în apă. Puțin mai târziu, a fost lansat apelul de ajutor: „Mayday! Navă înclinată, amenințată să se scufunde!“. Zece minute mai târziu, crucișătorul de salvare era deja pornit, dar va dura mai mult de o oră pentru a ajunge la fața locului. Va ajunge oare la timp? Călătoria pe valuri a fost dificilă: era întuneric, puțin după ora patru dimineața, iar stropii îi împiedicau pe bărbați să vadă. Erau pe punctul de a încetini când s‑a auzit următorul mesaj: „Balustrada este deja sub apă, pregătiți‑vă să abandonați nava!“. Așa că au pornit cu toată viteza înainte! Încă pe întuneric, salvatorii au ajuns la fața locului și au reușit să îi preia pe bărbații care urcaseră deja într‑o barcă de salvare. În același timp, un elicopter i‑a salvat pe cei doi care rămăseseră pe Sten Trans. Tocmai când ultimul om, căpitanul, a intrat în elicopter, nava s‑a răsturnat și s‑a scufundat. A fost o salvare de ultim moment! Mulți creștini se roagă pentru oamenii care trimit un SOS pentru viața lor, ca aceștia să audă la timp un cuvânt de la Dumnezeu și să fie mântuiți. Nu este vorba că Dumnezeu vine prea târziu – dar adesea oamenii nu doresc să accepte ajutorul, preferând să încerce să se salveze singuri. Dar acest lucru este sortit eșecului.

Citirea Bibliei: Geneza 24.50-67 · Psalmul 9.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 19.1‑25

Este rândul Egiptului să audă o profeţie ameninţătoare: Războiul civil, tirania unui despot crud (precum cea a Faraonului de odinioară), secarea Nilului (artera vitală), bogăţia şi orgoliul ţării (Ezechiel 29.3) – iată pe scurt ce îl aşteaptă pe acest duşman ereditar al lui Israel.

Prinţii din Ţoan şi din Nof sunt o imagine fidelă a oamenilor acestei lumi: ei se cred înţelepţi, dar, de fapt, nu sunt decât nebuni (v. 11; comp. cu Romani 1.22), pentru că refuză să‑L asculte pe Dumnezeul care li S‑a descoperit şi, în acelaşi timp, dau crezare oricăror forme posibile de superstiţie (comp. cu v. 3). Este de remarcat, de altminteri, un fapt paradoxal, că cei mai îndărătnici necredincioşi sunt adesea cel mai uşor de amăgit. Aceasta se explică simplu: fără să‑şi dea seama, ei sunt orbiţi şi înşelaţi de Satan, stăpânul cel dur şi împăratul cel crud (v. 4; 2 Timotei 3.13) care domneşte asupra lor prin înşelăciune. Dar harul lui Dumnezeu are de spus un cuvânt chiar şi pentru Egipt: alături de Israel, care este moştenirea specială a Domnului, îşi vor găsi loc în binecuvântarea milenară şi Egiptul şi Asiria, imagini ale lumii, odată vrăjmaşi ai poporului lui Dumnezeu, însă în viitor supuşi în întregime Fiului Omului (Geneza 22.18).

CUM SĂ AI O RELAȚIE BUNĂ CU ECHIPA | Fundația S.E.E.R. România

„Toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți.” (1 Petru 3:8)

Pune-te în locul celuilalt și încearcă să vezi lucrurile din punctul lui de vedere! Acesta este unul dintre secretele succesului în relația cu clienții, în satisfacerea cerințelor lor, în menținerea unei căsnicii, în creșterea copiilor, în păstorirea oamenilor, în ajutorarea celor în nevoi etc. Străduiește-te să trăiești după acest verset: „toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi…” Încearcă să privești dincolo de tine însuți, de propriile tale preocupări și de propria ta lume. Dacă decizi să reflectezi asupra unei probleme din toate unghiurile posibile, iată ce trebuie să faci: privește-o din perspectiva celeilalte persoane, află interesele și preocupările celorlalți, lasă deoparte propriul tău plan și încearcă să vezi ce văd și ceilalți. Acest mod de acțiune funcționează întotdeauna, deoarece oamenii simt că te conectezi cu ei. Dacă participi la orice fel de activitate de grup sau de echipă, știi cât de important este ca fiecare persoană să vadă imaginea de ansamblu, și nu doar propria parte. Ori de câte ori o persoană nu recunoaște modul în care munca sa se potrivește cu cea a colegilor de echipă, atunci întreaga echipă are de suferit. Cu cât un membru al echipei înțelege mai bine imaginea de ansamblu, cu atât este mai mare potențialul său de a lucra cu echipa. Așadar, fie că ești patron, pastor, șef de șantier sau orice alt lider, trebuie să știi că a te înțelege bine cu oamenii și a lucra cu ei necesită efort: trebuie să le cunoști nevoile, obiectivele, durerile și luptele. Asta face și Domnul Isus cu noi! Biblia spune că El „în toate lucrurile a fost ispitit ca… noi.” (Evrei 4:15) Deci, dacă vrei să semeni cu Hristos și să-I urmezi exemplul, trebuie să te străduiești să aplici asta în relațiile cu ceilalți!

11 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

V‑am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari, și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi.

1 Ioan 2.14

Apostolul îi prezintă pe tineri ca pe unii care au biruit lumea și arată că secretul lor consta tocmai în aceea că puterea lor era, de fapt, tăria divină. Cuvântul lui Dumnezeu rămânea în ei; nu numai că ei apelau la acest Cuvânt, ci el rămânea în ei.

Dacă privim la Hristos și la felul cum El i‑a răspuns lui Satan atunci când a fost ispitit, vedem că la El n‑a existat, și nici nu putea exista, nicio poftă a cărnii. Foame I‑a fost, iar Satan, ispitindu‑L, I‑a zis: „Fă ca pietrele acestea să devină pâini!“; apoi I‑a poruncit: „Aruncă‑Te de aici!“, iar în cele din urmă I‑a spus: „Toată gloria lumii mi‑a fost dată mie; închină‑Te mie, și toată va fi a Ta“; cu alte cuvinte, I‑a cerut: «Recunoaște‑mă ca prinț al acestei lumi, și vei avea gloria lumii». Răspunsul Său a fost întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu. Întreaga Lui viață și gândurile lui Hristos în totalitate au fost expresia Cuvântului lui Dumnezeu care rămânea în El. Hristos era Cuvântul – Cuvântul viu.

Prin urmare, ceea ce îi caracterizează pe tineri este Cuvântul care rămâne în ei. Nu este vorba doar de a ne aduce aminte de Cuvânt când trebuie să spunem ceva, nici de a găsi ceva în Cuvânt atunci când avem nevoie, ci de faptul că acest Cuvânt trebuie să fie izvorul acțiunilor noastre – aceasta este semnificația expresiei „Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi“. Un „tânăr“ nu doar că apelează la Cuvânt atunci când are nevoie de el, ci trăiește în Cuvânt. Având cuvintele lui Dumnezeu vii în mintea sa, el știe că tot ceea ce este în lume nu este de la Tatăl.

Duhul lui Dumnezeu are o lume a Lui Însuși, în care Cuvântul scris devine îndrumar pentru orice lucru. Iată în ce mod și din ce pricină ce trebuie să judecăm totul prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pot face acest lucru în funcție de starea sufletului meu. Dacă rămâne în mine Cuvântul lui Dumnezeu, lumea și toate lucrurile din ea vor fi judecate prin el.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oricine se luptă se înfrânează în toate; ei, într‑adevăr, ca să primească o cunună care se veștejește, dar noi, una care nu se veștejește.

1 Corinteni 9.25

Premiul sportiv

Justin este diferit de colegii săi de școală. Când merge în vreo excursie cu clasa, el se culcă devreme și se trezește cu o oră înaintea celorlalți, ca să alerge câțiva kilometri prin pădure. Nu fumează, nu bea alcool și se abține de la multe alte lucruri rele pe care alții le fac. Justin este sportiv de performanță. El are un scop bine definit. Dorește să devină din ce în ce mai bun ca sportiv, să câștige competiții și, dacă va fi posibil, să câștige un titlu important în viitor. Sportul este totul pentru el. Toate lucrurile din viața lui – dieta, programul zilnic, obiceiurile – sunt modelate potrivit scopului său.

Oamenii de felul lui Justin se supun multor privațiuni pentru un premiu, pentru o medalie sau pentru un moment de triumf, deși toate trec repede și sunt date uitării. În plus, nimeni nu poate garanta că acești oameni vor ajunge să aibă succesul dorit. Sunt gata să sacrifice ceea ce sunt pentru ceea ce trebuie să fie!

Apostolul Pavel trage o concluzie cu privire la viața creștină. Se pune întrebarea dacă și noi avem un astfel de scop spiritual înaintea ochilor noștri. Care este rutina noastră zilnică? Ce obiceiuri cultivăm? Ne facem timp să citim Biblia și să ne rugăm? Renunțăm la lucrurile care sunt dăunătoare vieții noastre de credință? Lucrăm cu sârguință pentru Domnul? Ne sunt prioritățile stabilite cu claritate? Pentru noi, creștinii, premiul este răsplata pe care Domnul Isus ne‑o va da în cer. Acest premiu valorează infinit mai mult decât oricare victorie în sport, fiindcă este un premiu etern.

Citirea Bibliei: Geneza 24.32-49 · Psalmul 8.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 17:1-14; 18:1-7

În cap. 7.1 l‑am văzut pe împăratul Siriei, Reţin, atacând Iuda cu complicitatea lui Pecah, fiul lui Remalia. Cartea 2 Împăraţi (16.5‑9) ne ajută să vedem deznodământul acestei istorii: Damascul a fost luat (de către Ţiglat‑Pileser), iar Reţin, omorât. „Profeţia despre Damasc…“ ne permite să privim în viitor, aşa cum au făcut şi toate oracolele sau profeţiile precedente; şi vedem cum Siria modernă va face parte din acel „torent de popoare“ (v. 12; Apocalipsa 17.15) care, asemeni unei mări agitate, va încerca să‑l înece (aparent) pe Israel, … însă, „înainte de a se face dimineaţă, ele nu mai sunt“ (v. 14; Psalmul 37.36).

Cu totul diferită este tema cap. 18. Aici găsim prezentată o ţară maritimă care‑şi întinde puterea protectoare (umbra aripilor) pentru a‑i veni în ajutor poporului ales. Dumnezeu distinge între naţiunile lumii pe cele care‑i sunt favorabile lui Israel de cele care nu‑i sunt favorabile. Înţelegem de aici cu ce gând se îndreaptă El spre sărmanul Său popor pământesc, atunci când acesta este dispreţuit şi călcat în picioare de lume: în ochii Săi, Israel este „minunat“ şi‑n prezent şi‑n viitor. Nu este el poporul Celui care se numeşte „Minunat“…? (cap. 9.6) – un popor care aşteaptă, „tot aşteaptă…“ (18.2,7). Cât despre noi, prieteni credincioşi, Îl aşteptăm oare cum se cuvine pe Cel care este nu numai Împăratul nostru, ci şi Mirele ceresc al Bisericii?

CUM SĂ VORBEȘTI ÎN PUBLIC | Fundația S.E.E.R. România

„Te voi învăţa ce vei avea de spus.” (Exodul 4:12)

Ca să fii un bun comunicator, nu trebuie să fii un mare orator – trebuie doar să transmiți clar mesajul din partea lui Dumnezeu. Nu trebuie nici să imiți vreun alt vorbitor; trebuie doar să te hotărăști să fii cel mai bun „tu” posibil. Așadar, ce trebuie să faci?

1) Nu te gândi la greșeli. Este foarte probabil să știi mai multe despre subiectul tău decât 90% din public. Dacă te bâlbâi, ce contează? Le arăți ascultătorilor că ești om – la fel ca ei. Oamenii se identifică adesea mai bine cu vulnerabilitatea ta decât cu perfecțiunea ta. În plus, ei te susțin când ceea ce le spui este captivant.

2) Concentrează-te pe a transmite publicului valoare, mai degrabă decât pe încercarea de a-l impresiona. Singura întrebare care contează este: ce a reținut publicul din discursul tău? John Ford, un regizor american de film, a spus-o astfel: „Poți vorbi bine dacă limba ta poate transmite mesajul inimii tale!”

3) Exersează! Exersează! Exersează! Împărtășește mai întâi mesajul tău cu persoana din oglindă, așa te vei putea vedea și auzi și vei putea adăuga îmbunătățiri și corecturi, în consecință.

4) Când vine vorba despre împărtășirea Cuvântului lui Dumnezeu, pregătește-ți mesajul ca și cum totul ar depinde de tine, și prezintă-l ca și cum totul ar depinde de Dumnezeu – pentru că așa și este!

Apostolul Pavel știa că nu era un mare orator, dar cuvintele sale continuă să schimbe vieți și după două mii de ani! El afirma (în 1 Corinteni 2:4-5) că „învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere…”

Deci, ai ceva de transmis din partea lui Dumnezeu? El te va ajuta!

10 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au înmormântat la Sihem oasele lui Iosif, pe care fiii lui Israel le‑au adus din Egipt, în partea ogorului pe care‑l cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita; și el a ajuns moștenirea fiilor lui Iosif.

Iosua 24.32

Înainte de a muri, Iosif a cerut ca oasele sale să fie duse în țara promisă (Geneza 50.25). Fiii lui Israel au mai rămas în Egipt câteva sute de ani după aceea, însă, la momentul ieșirii din Egipt, Moise a luat oasele lui Iosif cu el (Exod 13.19). După patruzeci de ani, când călătoria lor prin pustie a luat sfârșit, citim că „au înmormântat la Sihem oasele lui Iosif, pe care fiii lui Israel le‑au adus din Egipt”. Dumnezeu întotdeauna privește în viitor și Își împlinește cu răbdare planurile.

Nu ni se spune nimic despre felul în care oasele lui Iosif au fost păstrate și transportate de‑a lungul călătoriei prin pustie. Dumnezeu nu ne spune întotdeauna totul, ci doar ceea ce avem nevoie să știm. Este sigur faptul că Moise i‑a dat lui Iosua oasele lui Iosif, pentru ca acesta să împlinească jurământul făcut lui Iosif cu atât de mulți ani înainte.

În cele din urmă, dorința lui Iosif a fost împlinită. Această dorință a lui ne‑ar putea părea puțin ciudată, însă era un lucru important pentru israeliții credincioși să fie îngropați în țara părinților lor. Oasele lui Iosif au fost o mărturie pentru fiii lui Israel în timpul călătoriei lor prin pustie, vreme de patruzeci de ani. Ele au arătat că, deși Iosif murise, promisiunea că Dumnezeu avea să‑i ducă în țară urma să fie împlinită.

În același fel, pentru noi, simbolurile de la cina Domnului privesc înapoi către moartea Sa, dar și înainte, către speranța sigură a cerului, fiindcă suntem chemați să facem acest lucru „până va veni El” (1 Corinteni 11.26).

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Levi, vameșul

N‑am venit să‑i chem pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință.

Luca 5.32

Evanghelia după Luca relatează întâlnirea remarcabilă a Domnului Isus cu vameșul Levi. Numit și Matei, el se afla la vamă când l‑a văzut Isus. În acea vreme, colectorii de taxe din Israel lucrau pentru forțele de ocupație romane. Taxele vamale și fiscale erau executate chiar și prin forță militară, dacă era cazul. Din acest motiv, vameșii aveau o reputație proastă printre compatrioții lor. Nu ni se spune mai mult despre practica profesională a lui Levi, dar foarte probabil să se fi îmbogățit și el, asemenea altor colectori din vremea sa, prin abuz de taxe. Domnul Isus îl vede pe Levi – și El distinge mult mai mult. Vede că Levi tânjește în inima sa după dragoste, după o conștiință curată și după o viață cu sens. Isus îi poate da vameșului toate acestea și mult mai mult. Îi adresează doar două cuvinte: „Urmează‑Mă!”.

Să ne punem în locul lui: în spate avea oficiul vamal, sursă de venit în continuă creștere, iar în față Îl avea pe Isus, Cel despre care Evangheliile ne spun că nu dispunea de bunuri materiale. Ce‑o fi gândit Levi în acel moment? Să rămân pe locul meu, sau să‑L urmez pe acest Isus despre care se spune că este Mesia? „Și, lăsând toate, s‑a ridicat și L‑a urmat” (Luca 5.28). Și Levi mai face ceva – el organizează un ospăț pentru Domnul Isus și pentru ucenicii Săi, la care invită și o mare mulțime de vameși. Cu această ocazie, Isus explică în urechile acelor farisei și cărturari nemulțumiți rostul venirii Sale, de a‑i chema pe păcătoși la pocăință, la o schimbare de viață și la a‑L urma pe El. Mai târziu, Dumnezeu l‑a folosit pe Levi pentru a scrie Evanghelia după Matei.

Citirea Bibliei: Geneza 24.15-31 · Psalmul 7.9-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 14.28‑32; 15.1‑9; 16.1‑14

După judecata împotriva Babilonului şi a Asiriei urmează cea a naţiunilor vecine lui Israel. Asemenea unor inculpaţi care se perindă în boxa acuzaţilor, aceşti vrăjmaşi dintotdeauna ai poporului evreu vor auzi, unul după altul, solemna profeţie.

Filistia, subjugată de Ozia, tatăl lui Ahaz (2 Cronici 26.6), nu avusese deloc răgaz să se bucure de moartea lui Ahaz (v. 28,29), pentru că Ezechia, fiul acestuia, avea să‑i lovească şi el pe filisteni (2 Împăraţi 18.8).

Moabul este numit prea arogant (16.6). Caracteristica acestui popor era mândria, cu privire la care Domnul declară: urăsc mândria şi îngâmfarea; şi tot Domnul mărturiseşte că mândria merge înaintea pieirii, iar un duh îngâmfat, înaintea căderii (Proverbe 8.13; 16.18). Asistăm la ruina Moabului; dezolarea sa este de nedescris. Urletele sale de groază şi de deznădejde umplu cap. 15 şi 16.

Versetele 3 şi 4 din cap. 16 ne ajută să înţelegem că cei credincioşi, fugind de persecuţia lui Antihrist (asupra lui Iuda), vor găsi adăpost pe teritoriul Moabului, iar v. 5 ne spune că, după împlinirea acestor judecăţi, va fi Unul care va domni în bunătate, în adevăr, în dreptate şi în nepărtinire. Psalmul 72.1‑4 vesteşte vremea fericită când Hristos, adevăratul Solomon, va judeca poporul cu dreptate şi cu nepărtinire.

CE AI ESTE ÎNDEAJUNS (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Cereţi şi veţi căpăta…” (Ioan 16:24)

Te-ai rugat, dar Dumnezeu încă nu ți-a răspuns? Să ne uităm împreună la câteva motive care pot împiedica răspunsul:

1) Poate că aștepți multe de la Dumnezeu, dar nu prea multe de la tine însuți. Poate că El îți cere să slujești mai mult, folosindu-te de ingeniozitatea pe care ți-a dat-o. Amintește-ți că promisiunile lui Dumnezeu nu sunt niciodată o scuză pentru lene. Ilie se afla într-o secetă devastatoare când Dumnezeu i-a spus: „Du-te la pârâul Cherit. Îți voi trimite corbi să te hrănească…” (vezi 1 Împărați 17:1-4)

Ilie ar fi putut spune: „Doamne, sunt epuizat! Nu poți să-i trimiți aici?” În schimb, „el… a făcut după Cuvântul Domnului.” (vers. 5) Întreabă-L pe Dumnezeu dacă este ceva ce ar trebui să faci… și, când El îți spune, fă-o!

2) Poate că rugăciunile tale nu sunt suficient de explicite. Poate că spui: „Dar nu știe deja Dumnezeu de ce avem nevoie?” Ba da, dar El vrea să audă asta de la tine. „Nu ai ceea ce vrei pentru că nu-I ceri lui Dumnezeu!” (cf. Iacov 4:2) Dumnezeu vrea să perseverăm în rugăciune: „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” (Luca 11:9)

3) Trebuie să înțelegi că Dumnezeu vrea să-ți satisfacă nevoile – dar la momentul pe care El îl consideră potrivit. „Dar dacă problema mea se agravează?”, întrebi tu. Nu-ți face griji, nicio problemă nu va fi vreodată prea mare sau prea grea pentru Dumnezeu! Din când în când, El așteaptă – pentru a face ceva și mai mare… Lazăr era bolnav de moarte, dar Domnul Isus nu a răspuns imediat. El a așteptat… pentru a-l putea învia din morți! (vezi Ioan 11:1-6, 43-44)

Noi suntem înclinați să credem că cererea noastră ar merita un răspuns imediat din partea lui Dumnezeu, la nevoia noastră. Dar Cuvântul Său ne asigură că El „nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmul 84:11)

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi!

9 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și v‑ați apropiat toți de mine și ați zis: „Să trimitem oameni înaintea noastră, ca să ne cerceteze țara și să ne aducă informații despre calea pe care ne vom sui și despre cetățile la care vom ajunge”.

Deuteronom 1.22

Dar de ce să aibă nevoie credința de spioni, câtă vreme ea dispune de cuvântul și de prezența Dumnezeului cel viu? Din moment ce Iahve le dăduse deja țara, atunci cu siguranță că ea trebuia luată în stăpânire! El mărturisise prin cuvinte impresionante cum era acea țară: „Domnul Dumnezeul tău te face să intri într‑o țară bună, țară cu pâraie de apă, cu izvoare și cu ape adânci care țâșnesc în văi și munți; țară de grâu și orz și vii și smochini și rodii, țară cu măslini și cu miere, țară unde‑ți vei mânca pâinea fără sărăcie, unde nu‑ți va lipsi nimic, țară ale cărei pietre sunt fier și din ai cărei munți vei scoate aramă” (Deuteronom 8.7‑9).

N‑ar fi trebuit oare ca această admirabilă descriere să fie în totul suficientă inimii lui Israel? Nu s‑ar fi cuvenit oare ca ei să fie pe deplin satisfăcuți cu mărturia lui Dumnezeu? Nu «spionase» El țara pentru ei și nu le spusese El totul despre ea? Nu le era acest lucru de ajuns? De ce să mai trimită oameni să cerceteze țara? Nu știa Dumnezeu în întregime despre ea? Era vreun locșor, „de la Dan până la Beerșeba”, pe care El să nu‑l cunoască în detaliu? Nu alesese El această țară și nu o dăduse, în planurile Sale, seminței lui Avraam, prietenul Său? Nu știa El totul despre dificultățile care îi așteptau acolo și nu era El capabil să‑i facă să le depășească?

Aceste întrebări sunt ca niște săgeți pentru inimile noastre, ale tuturor. Ele pun în evidență ceea ce suntem cu adevărat. Nu se cuvine să stăm și să criticăm cu răceală falimentul lui Israel în pustie. Trebuie să luăm toate aceste lucruri ca fiind scrise pentru învățătura noastră. Ele sunt ca niște faruri ridicate de o mână credincioasă și binevoitoare, pentru a ne avertiza cu privire la țărmuri stâncoase, la nisipuri mișcătoare și la alte capcane care sunt pe drumul nostru și care ne amenință siguranța. Acesta este adevăratul mod de a citi fiecare pagină a istoriei lui Israel, dacă este să profităm pe deplin de ceea ce Dumnezeul nostru ne‑a pregătit prin scrierea tuturor acestor întâmplări.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

David Livingstone

Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.

Matei 28.20

Pe 1 august 1849, la îmbarcarea sa pentru cea dintâi călătorie misionară în Africa, David Livingstone (1813‑1873) a fost însoțit de prietenii săi, care doreau să‑și ia rămas‑bun de la el. De fapt, unii mai neliniștiți îl rugau să nu plece. Atunci misionarul a deschis Biblia și le‑a citit Matei 28.20. Apoi a adăugat: Acestea sunt cuvintele Celui care este Domn. De aceea, să plecăm! Mai târziu, la universitatea din Glasgow, el le‑a spus ascultătorilor săi: Vreți să aflați ce m‑a susținut de‑a lungul anilor de ședere printre oamenii a căror limbă nu o puteam înțelege și a căror purtare față de mine era de multe ori ostilă? Au fost cuvintele Domnului: „Eu sunt cu voi în toate zilele”.

Adresându‑se din îndepărtatul continent african celor din familia sa, celebrul explorator, misionarul Livingstone, le scria: Eu sunt nemuritor atât timp cât lucrarea mea nu este terminată… Dorea să‑i liniștească, făcându‑i să înțeleagă, într‑o manieră convingătoare, că viața lui era în mâinile Domnului. Domnul fixează sfârșitul serviciului nostru. El îi va scurta sau îi va lungi durata, după cum voiește.

În 1866, medicul scoțian pleca pentru a treia oară în Africa. Deoarece el nu mai trimisese niciun mesaj, a fost organizată o operațiune de căutare a sa, cu 200 de cărăuși. Jurnalistul sub drapel american, H. M. Stanley, parcurgând o mie de kilometri de junglă, îl găsește, în sfârșit, la cinci ani de la ultima lui plecare. Era slab, ajunsese doar o umbră de om, din lipsă de alimente. În jurnalul său avea să scrie: „Mă simțeam ca omul căzut între tâlhari. Nu mai aveam nicio speranță. Dar, când duhul meu a fost doborât cu totul, atunci a sosit bunul samaritean…”. Să căutăm nevoile credincioșilor misionari!

Citirea Bibliei: Geneza 24.1-14 · Psalmul 7.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 14.1‑27

Din compasiune pentru rămăşiţa poporului Său, Dumnezeu va răsturna chiar şi cele mai mari imperii (43.3‑5). Nimic nu este prea greu pentru El când este vorba să‑i elibereze pe cei pe care‑i iubeşte. Să nu ne temem! El are în mâini toate mijloacele pentru a‑i ocroti pe copiii Săi, şi aceasta nu în virtutea credincioşiei noastre, ci a Sa.

După Babilon ne este adus în atenţie împăratul Babilonului. Devenim martorii unei scene deosebit de cumplite, pentru că Isaia ne conduce până la locuinţa morţilor, pentru a ne zugrăvi acolo tremurul cauzat de apariţia acestui personaj impunător. Iată! Şi tu ai ajuns… (v. 10) se miră cei care îl cunoscuseră în culmea puterii lui! În acest împărat al Babilonului îl recunoaştem pe conducătorul celui de‑al patrulea imperiu (cel roman), numit şi Fiara. Totuşi, gândul Duhului trece mai departe de acest agent al lui Satan, pentru a ni‑l evoca (începând cu v. 12) pe însuşi Satan. Cum ai căzut din ceruri…? Felul cum a pătruns mândria în Lucifer (numit şi Luceafărul, Steaua strălucitoare, Fiul zorilor, Heruvimul de lumină) rămâne o taină prea adâncă. Şi, deşi a devenit prinţ al întunericului, el încă ştie să se deghizeze în înger de lumină, pentru a înşela (2 Corinteni 11.14); el face şi astăzi pământul să tremure sub puterea întunericului şi nu‑şi eliberează nicidecum prizonierii (v. 17; 49.24,25). Dar, potrivit promisiunii divine, Dumnezeu îl va zdrobi în curând sub picioarele noastre (Romani 16.20; Ezechiel 28.16‑19).

CE AI ESTE ÎNDEAJUNS (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” (Psalmul 23:1)

Dr. Joseph Parker, contemporan cu Charles Spurgeon, era pastor la City Temple Church din Londra. Într-o zi, s-a urcat la amvon și a citit acest verset: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic…” După o lungă pauză, a închis Biblia, s-a uitat la adunare și a spus: „Prieteni, asta este suficient!” Și, din punct de vedere scriptural și practic, avea dreptate! Când Dumnezeu este Păstorul tău, chiar „nu duci lipsă de nimic”. Chiar și în cele mai sumbre împrejurări, nu trebuie să te „temi de rău”, pentru că El este întotdeauna cu tine (cf. vers. 4). Și te poți bucura de ceea ce orice ființă umană dorește: belșug și siguranță – deoarece, lui Dumnezeu nu Îi lipsesc abilitățile sau resursele necesare pentru a avea grijă de noi în orice situație (vezi Filipeni 4:19).

Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel a spus că, deși nu avea nimic, el poseda totul (vezi 2 Corinteni 6:10). Din perspectiva lui Dumnezeu, nu avem nevoie de nimic altceva decât de Dumnezeu Însuși. Biblia ne spune: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32) Și din moment ce El ne-a dat deja cea mai mare comoară a Sa, ne va refuza oare vreo resursă mai mică?

Dar sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ținem minte, în ce privește timpul lui Dumnezeu:

1) Datorită înțelepciunii Sale extraordinare, El decide, iar când va veni momentul potrivit, răspunsul va veni.

2) El ne dă porunci și, dacă nu le ascultăm, răspunsul nu va veni!

3) Credința este esențială pentru a primi răspunsul. Domnul Isus Însuși a spus: „vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24)

Așadar, dacă „Domnul este Păstorul tău, nu vei duce lipsă de nimic”! Ce trebuie să faci dacă nu este Păstorul tău? Să-I ceri să te primească în turma Lui!

8 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

În cea din urmă zi, ziua cea mare a sărbătorii, Isus stătea și striga, spunând: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie”. Dar a spus aceasta despre Duhul pe care urmau să‑L primească cei care au crezut în El; pentru că nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat.

Ioan 7.37‑39

Avem înaintea ochilor noștri cele două mari adevăruri care caracterizează perioada creștină, și care constituie temelia ei. Ele sunt în mod profetic vestite în pasajul din Ioan 7. În cea din urmă zi, ziua cea mare a sărbătorii, acea zi care are în vedere noua ordine de lucruri, Domnul i‑a invitat pe toți să vină la El și să bea. El menționează și rezultatul prezent pentru cei care dau curs invitației Sale. Unii ca aceștia vor deveni canale ale binecuvântării în această lume sărmană.

Apoi ni se spune clar că Domnul vorbea despre Duhul Sfânt, pe care aveau să‑L primească cei care vor crede în El. Credincioșii adevărați L‑au însoțit pe Domnul în drumul Său pe pământ, însă nu au primit Duhul Sfânt în acel timp. Apoi ni se spune că darul Duhului Sfânt avea să vină în urma prezenței lui Hristos în glorie: „Nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat”.

Avem aici cele două caracteristici fundamentale ale creștinismului: 1. un Om este în glorie și 2. o Persoană divină este pe pământ. Hristos, ca Fiu al Omului, este așezat în glorie, iar Duhul Sfânt, ca Persoană divină, este prezent pe pământ!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Gil Bernard (2)

Sărutați‑L pe Fiul, ca să nu Se mânie și să nu pieriți pe cale, căci mânia Lui se va aprinde curând. Ferice de toți cei care se încred în El.

Psalmul 2.12

„În invitația la conferință era un verset din Psalmul 2, care m‑a pus pe gânduri. Din nefericire, prietenul meu nu mi l‑a putut explica. Am deschis Vechiul Testament în traducerea unui învățător evreu și am citit în întregime Psalmul 2, observând că versetul era tradus oarecum diferit în pliant. Aceasta m‑a făcut să‑mi pun întrebări. Șase luni mai târziu, cineva a venit la mine: «Domnul Gil Bernard? Am venit să vă aduc Noul Testament pe care l‑ați solicitat». L‑am poftit în casă și, după o conversație lungă și plăcută, m‑a întrebat dacă îmi poate citi Parabola fiului risipitor din Luca 15. La sfârșit l‑am întrebat: «Este Isus Mesia al Israelului?» Am rămas fără cuvinte când am aflat că da, este. Înainte să ne despărțim, mi‑a cerut să‑i promit că voi citi Noul Testament și am făcut‑o. Când am parcurs Evangheliile, am simțit că străbat ulițele Israelului în urma pașilor lui Isus. M‑am întors la El, ceea ce mi‑a schimbat fundamental viața. Trei ani mai târziu am părăsit scena muzicală și m‑am hotărât să cânt doar despre Isus. A fost o decizie dificilă, dar nu am regretat‑o niciodată. Am primit mai mult decât mă așteptam: o viață împlinită și fericită, în ciuda inevitabilelor momente dureroase. Dumnezeu este credincios și m‑a susținut în bucurii și în necazuri. Am siguranța că Îl voi lăuda etern.”

Precursor al cântecului creștin contemporan, Gil are astăzi bucuria de a‑și continua slujirea, oferindu‑ne excepționale piese muzicale în limba franceză.

Citirea Bibliei: Geneza 23.1-20 · Psalmul 6.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 13.1‑22

De aici şi până la cap. 27, Dumnezeu ne va pune înainte judecăţile asupra naţiunilor, numite oracole sau profeţii: Profeţia despre… (v. 1: lit. Povara despre…). Acest cuvânt (povara) are o mare putere de sugestie, deoarece omul lui Dumnezeu, când este constrâns să anunţe judecata viitoare, astăzi ca şi atunci, nu o poate face altfel decât cu o inimă profund împovărată.

Din punct de vedere istoric, popoarele amintite aici erau contemporane cu Isaia şi, în această privinţă, profeţiile pe care le vom citi s‑au împlinit deja ad‑litteram. Relatările pelerinilor confirmă că locul în care a fost amplasat Babilonul este şi astăzi de‑a dreptul dezolant şi înspăimântător, în el adăpostindu‑se numai fiarele pustiului (v. 17‑22). Totuşi, după cum nicio profeţie a Scripturii nu se interpretează singură (2 Petru 1.20), nici aceasta nu poate fi explicată izolat, chiar dacă aruncăm un ochi în oglinda istoriei. Întotdeauna trebuie să căutăm în ea, însoţită de priceperea pe care ne‑o dă Duhul Sfânt, o raportare la centrul şi scopul profeţiilor, Hristos şi împărăţia Sa viitoare.

Va fi un Babilon profetic: falsa Biserică apostată (vezi Apocalipsa 17.5; 18.1‑24). Acest Babilon va cădea înainte de întemeierea împărăţiei, spre încântarea sfinţilor, a celor care se bucură de măreţia lui Dumnezeu (v. 3; Apocalipsa 18.20; comp. cu Psalmul 35.15,26).

NEPRIHĂNIREA ESTE UN DAR | Fundația S.E.E.R. România

„Cei ce primesc… darul neprihănirii vor domni în viaţă…” (Romani 5:17)

Apostolul Pavel ne încurajează cu aceste cuvinte: „cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii vor domni în viaţă prin Acel Unul singur, care este Isus Hristos!”

Neprihănirea pe care Dumnezeu o aprobă și o acceptă vine ca un „dar”… și se bazează pe „har”! Iar harul înseamnă „favoarea nemeritată și necuvenită din partea lui Dumnezeu”.

Încerci prin propriile eforturi să câștigi o poziție dreaptă înaintea lui Dumnezeu? Crezi că făcând mai multe fapte bune, dăruind mai mult, rugându-te mai mult, slujind mai mult, Dumnezeu te va iubi mai mult și te va binecuvânta? Toate acestea sunt lucruri bune… ba poate chiar lucruri importante… Dar neprihănirea pe care Dumnezeu o acceptă este un „dar” pe care El Însuși îl oferă, și pe care tu nu-l poți câștiga.

Într-adevăr, dacă ar trebui să-l câștigi, nu ar fi un dar – ar fi o răsplată pentru eforturile tale. Mai mult, cum ai ști când ai făcut destul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, și că este acceptabil înaintea Lui? Satana va profita de fiecare ocazie pentru a te condamna că nu faci destul…

Când se întâmplă asta, începi să cazi în capcana vinovăției, condamnării și rușinii. Când te bazezi, în relația cu Dumnezeu, pe propriile tale merite, vei fi mereu dezamăgit. Să observăm încă ceva din acest verset.

Când îți vezi neprihănirea ca pe un dar acordat de Dumnezeu pentru că ți-ai pus încrederea în Hristos, începi să „domnești în viață”. Leagă acest verset cu Romani 6:14: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră…”, și vei începe să înțelegi.

În loc să fii stăpânit de lume, de firea pământească și de diavolul, tu vei „domni” peste ele!