Mana Zilnica

9 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și v‑ați apropiat toți de mine și ați zis: „Să trimitem oameni înaintea noastră, ca să ne cerceteze țara și să ne aducă informații despre calea pe care ne vom sui și despre cetățile la care vom ajunge”.

Deuteronom 1.22

Dar de ce să aibă nevoie credința de spioni, câtă vreme ea dispune de cuvântul și de prezența Dumnezeului cel viu? Din moment ce Iahve le dăduse deja țara, atunci cu siguranță că ea trebuia luată în stăpânire! El mărturisise prin cuvinte impresionante cum era acea țară: „Domnul Dumnezeul tău te face să intri într‑o țară bună, țară cu pâraie de apă, cu izvoare și cu ape adânci care țâșnesc în văi și munți; țară de grâu și orz și vii și smochini și rodii, țară cu măslini și cu miere, țară unde‑ți vei mânca pâinea fără sărăcie, unde nu‑ți va lipsi nimic, țară ale cărei pietre sunt fier și din ai cărei munți vei scoate aramă” (Deuteronom 8.7‑9).

N‑ar fi trebuit oare ca această admirabilă descriere să fie în totul suficientă inimii lui Israel? Nu s‑ar fi cuvenit oare ca ei să fie pe deplin satisfăcuți cu mărturia lui Dumnezeu? Nu «spionase» El țara pentru ei și nu le spusese El totul despre ea? Nu le era acest lucru de ajuns? De ce să mai trimită oameni să cerceteze țara? Nu știa Dumnezeu în întregime despre ea? Era vreun locșor, „de la Dan până la Beerșeba”, pe care El să nu‑l cunoască în detaliu? Nu alesese El această țară și nu o dăduse, în planurile Sale, seminței lui Avraam, prietenul Său? Nu știa El totul despre dificultățile care îi așteptau acolo și nu era El capabil să‑i facă să le depășească?

Aceste întrebări sunt ca niște săgeți pentru inimile noastre, ale tuturor. Ele pun în evidență ceea ce suntem cu adevărat. Nu se cuvine să stăm și să criticăm cu răceală falimentul lui Israel în pustie. Trebuie să luăm toate aceste lucruri ca fiind scrise pentru învățătura noastră. Ele sunt ca niște faruri ridicate de o mână credincioasă și binevoitoare, pentru a ne avertiza cu privire la țărmuri stâncoase, la nisipuri mișcătoare și la alte capcane care sunt pe drumul nostru și care ne amenință siguranța. Acesta este adevăratul mod de a citi fiecare pagină a istoriei lui Israel, dacă este să profităm pe deplin de ceea ce Dumnezeul nostru ne‑a pregătit prin scrierea tuturor acestor întâmplări.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

David Livingstone

Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.

Matei 28.20

Pe 1 august 1849, la îmbarcarea sa pentru cea dintâi călătorie misionară în Africa, David Livingstone (1813‑1873) a fost însoțit de prietenii săi, care doreau să‑și ia rămas‑bun de la el. De fapt, unii mai neliniștiți îl rugau să nu plece. Atunci misionarul a deschis Biblia și le‑a citit Matei 28.20. Apoi a adăugat: Acestea sunt cuvintele Celui care este Domn. De aceea, să plecăm! Mai târziu, la universitatea din Glasgow, el le‑a spus ascultătorilor săi: Vreți să aflați ce m‑a susținut de‑a lungul anilor de ședere printre oamenii a căror limbă nu o puteam înțelege și a căror purtare față de mine era de multe ori ostilă? Au fost cuvintele Domnului: „Eu sunt cu voi în toate zilele”.

Adresându‑se din îndepărtatul continent african celor din familia sa, celebrul explorator, misionarul Livingstone, le scria: Eu sunt nemuritor atât timp cât lucrarea mea nu este terminată… Dorea să‑i liniștească, făcându‑i să înțeleagă, într‑o manieră convingătoare, că viața lui era în mâinile Domnului. Domnul fixează sfârșitul serviciului nostru. El îi va scurta sau îi va lungi durata, după cum voiește.

În 1866, medicul scoțian pleca pentru a treia oară în Africa. Deoarece el nu mai trimisese niciun mesaj, a fost organizată o operațiune de căutare a sa, cu 200 de cărăuși. Jurnalistul sub drapel american, H. M. Stanley, parcurgând o mie de kilometri de junglă, îl găsește, în sfârșit, la cinci ani de la ultima lui plecare. Era slab, ajunsese doar o umbră de om, din lipsă de alimente. În jurnalul său avea să scrie: „Mă simțeam ca omul căzut între tâlhari. Nu mai aveam nicio speranță. Dar, când duhul meu a fost doborât cu totul, atunci a sosit bunul samaritean…”. Să căutăm nevoile credincioșilor misionari!

Citirea Bibliei: Geneza 24.1-14 · Psalmul 7.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 14.1‑27

Din compasiune pentru rămăşiţa poporului Său, Dumnezeu va răsturna chiar şi cele mai mari imperii (43.3‑5). Nimic nu este prea greu pentru El când este vorba să‑i elibereze pe cei pe care‑i iubeşte. Să nu ne temem! El are în mâini toate mijloacele pentru a‑i ocroti pe copiii Săi, şi aceasta nu în virtutea credincioşiei noastre, ci a Sa.

După Babilon ne este adus în atenţie împăratul Babilonului. Devenim martorii unei scene deosebit de cumplite, pentru că Isaia ne conduce până la locuinţa morţilor, pentru a ne zugrăvi acolo tremurul cauzat de apariţia acestui personaj impunător. Iată! Şi tu ai ajuns… (v. 10) se miră cei care îl cunoscuseră în culmea puterii lui! În acest împărat al Babilonului îl recunoaştem pe conducătorul celui de‑al patrulea imperiu (cel roman), numit şi Fiara. Totuşi, gândul Duhului trece mai departe de acest agent al lui Satan, pentru a ni‑l evoca (începând cu v. 12) pe însuşi Satan. Cum ai căzut din ceruri…? Felul cum a pătruns mândria în Lucifer (numit şi Luceafărul, Steaua strălucitoare, Fiul zorilor, Heruvimul de lumină) rămâne o taină prea adâncă. Şi, deşi a devenit prinţ al întunericului, el încă ştie să se deghizeze în înger de lumină, pentru a înşela (2 Corinteni 11.14); el face şi astăzi pământul să tremure sub puterea întunericului şi nu‑şi eliberează nicidecum prizonierii (v. 17; 49.24,25). Dar, potrivit promisiunii divine, Dumnezeu îl va zdrobi în curând sub picioarele noastre (Romani 16.20; Ezechiel 28.16‑19).

CE AI ESTE ÎNDEAJUNS (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” (Psalmul 23:1)

Dr. Joseph Parker, contemporan cu Charles Spurgeon, era pastor la City Temple Church din Londra. Într-o zi, s-a urcat la amvon și a citit acest verset: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic…” După o lungă pauză, a închis Biblia, s-a uitat la adunare și a spus: „Prieteni, asta este suficient!” Și, din punct de vedere scriptural și practic, avea dreptate! Când Dumnezeu este Păstorul tău, chiar „nu duci lipsă de nimic”. Chiar și în cele mai sumbre împrejurări, nu trebuie să te „temi de rău”, pentru că El este întotdeauna cu tine (cf. vers. 4). Și te poți bucura de ceea ce orice ființă umană dorește: belșug și siguranță – deoarece, lui Dumnezeu nu Îi lipsesc abilitățile sau resursele necesare pentru a avea grijă de noi în orice situație (vezi Filipeni 4:19).

Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel a spus că, deși nu avea nimic, el poseda totul (vezi 2 Corinteni 6:10). Din perspectiva lui Dumnezeu, nu avem nevoie de nimic altceva decât de Dumnezeu Însuși. Biblia ne spune: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32) Și din moment ce El ne-a dat deja cea mai mare comoară a Sa, ne va refuza oare vreo resursă mai mică?

Dar sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ținem minte, în ce privește timpul lui Dumnezeu:

1) Datorită înțelepciunii Sale extraordinare, El decide, iar când va veni momentul potrivit, răspunsul va veni.

2) El ne dă porunci și, dacă nu le ascultăm, răspunsul nu va veni!

3) Credința este esențială pentru a primi răspunsul. Domnul Isus Însuși a spus: „vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24)

Așadar, dacă „Domnul este Păstorul tău, nu vei duce lipsă de nimic”! Ce trebuie să faci dacă nu este Păstorul tău? Să-I ceri să te primească în turma Lui!