
DOMNUL ESTE APROAPE
Isus deci a strigat în templu, învățându-i și spunând: „Mă știți și pe Mine și știți și de unde sunt! Și Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci Cel care M-a trimis este adevărat, Cel pe care voi nu-L știți. Dar Eu Îl cunosc, pentru că de la El sunt, și El M-a trimis“.
Ioan 7.28,29

Cât de puțin este afectat Domnul de prejudecățile și de criticile acelora cărora le vorbește! Ei Îl pot contrazice, Îl pot înfrunta sau lepăda, dar nimic din toate acestea nu-L fac vreodată să piardă din vedere că este trimis al lui Dumnezeu. El poartă pe tot parcursul drumului Său siguranța sfântă pe care o exprimase în sinagoga din Nazaret: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor evanghelia“ (Luca 4.18). Aceasta este temelia slujirii Lui ca Fiu al Omului! Își exercită slujba în puterea Duhului și, prin urmare, Se consideră întotdeauna Slujitor al lui Dumnezeu. Se ridică deasupra influențelor acelora cu care are de-a face: „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Aceluia care M-a trimis“. El poate cu adevărat să spună: „Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau“. El este „Mesagerul Domnului“, Cel care duce „mesajul Domnului către popor“ (Hagai 1.13).
Oare nu ar trebui ca toți cei care împlinesc mandatul de slujitori ai Domnului să caute să cunoască mai mult din această înălțare sfântă a minții deasupra oamenilor și a împrejurărilor? Nu ar trebui oare să-și facă un scop din a fi cât mai detașați de puterea raționamentelor și a simțămintelor omenești? Ce avem noi de-a face cu gândurile oamenilor? Nimic! Fie că ne vor asculta sau că ne vor întoarce spatele, fie că vor accepta mesajul nostru sau că îl vor respinge, fie că vom fi prețuiți datorită lucrării noastre sau disprețuiți, ținta noastră trebuie să fie constant aceea de „a ne recomanda pe noi înșine ca slujitori ai lui Dumnezeu“.
C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ
Suveica
Credincios este Cel care vă cheamă, care va și face aceasta.
1 Tesaloniceni 5.24

Dumnezeu lucrează cu suveica Lui de țesut, înainte și înapoi, prin viața ta. El alege un fir de culoare închisă într-un loc și un fir strălucitor în alt loc. Întotdeauna va forma un model care trebuie să aducă glorie lui Dumnezeu. Poate nu înțelegi pentru ce El vrea ca tu să treci printr-o perioadă dificilă. Îți este greu să vezi biruință în întuneric, dar Dumnezeu Se angajează să ducă la bun sfârșit ceea ce a început. Nu irosi durerile care vin în viață! Permite-I lui Dumnezeu să folosească firele întunecoase ca să țeasă un model îmbietor, profund, prin supunerea voii tale planului Său plin de iubire.
Este un lucru minunat să știi și să înțelegi că Dumnezeu a făcut primul pas spre tine cu dragoste, când L-a trimis pe Fiul Său pe pământ. Când Îl primești pe El ca Mântuitor, îți întorci fața de la firele întunecoase ale vieții și le îndrepți spre Cel care are putere să țeasă speranță și lumină prin tot trecutul și viitorul tău. Dragostea și acceptarea ta înaintea Lui sunt nevoi fundamentale pe care fiecare le experimentează.
Dacă ești un copil al lui Dumnezeu mântuit prin harul Său, te afli pe drumul spre cer. Niciodată nu uita de ce ești aici: să te bucuri de părtășia cu El, să înveți mai mult despre El și să-I slujești Lui în timp ce experimentezi dragostea Lui în pregătirea pentru ziua în care vei fi cu El pentru eternitate. Dumnezeu este la lucru. El nu este interesat de performanța ta. El este interesat de devoțiunea ta.
Citirea Bibliei: Eclesiastul 3.1-22 · Marcu 5.15-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
Plângerile lui Ieremia 3.1-24

Odată cu cap. 3 ajungem în inima acestei cărţi mici şi totodată în adâncul deznădejdii profetului. Deşi nu era vinovat, totuşi Ieremia ia în mod personal asupra lui nelegiuirile poporului său, de vreme ce priveşte pedeapsa ca abătându-se numai asupra sa: „Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua mâniei Lui…“ (v. 1). El Îl reprezintă astfel pe Domnul Isus împlinind ispăşirea pentru păcatele noastre.
Suferinţele îndurate pe cruce din partea omului, despre care ne amintesc v. 14 şi 30 (comp. cu Psalmul 69.12 şi cu Isaia 50.6), au fost urmate, în cele trei ore de întuneric, de suferinţe pricinuite de Dumnezeu, când era tratat aşa cum o cerea păcatul. Aceste expresii înfiorătoare ale mâniei au fost în întregime partea Mântuitorului (comp. v. 8 cu Psalmul 22.2). Şi totuşi încrederea şi speranţa Sa nu L-au părăsit nicio clipă, în timp ce pe Ieremia acestea l-au abandonat (v. 18).
Începând însă cu v. 21, cel întristat caută ajutor chiar la Acela care îl loveşte. Atunci credinţa sa, în supunere şi speranţă, îl ajută să descopere minunatele mângâieri ale Domnului, care „sunt noi în fiecare dimineaţă“ (v. 23).

FOLOSEȘTE CEEA CE ȚI-A DAT DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România
„Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui…” (1 Samuel 17:38)

În vederea confruntării cu Goliat, Biblia ne spune că „Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui… Apoi David a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea. Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva filisteanului.” (1 Samuel 17:38-40) David trebuia să facă o alegere, una care-I putea determina destinul: să intre în luptă ca Saul – purtând armura lui Saul, etalând sabia lui Saul, ținând strâns scutul lui Saul… Sau să abordeze lupta ca David – un păstor cu o praștie.
Iar David a ales să nu poarte armura lui Saul și să nu mânuiască sabia lui Saul dintr-un motiv excelent: el nu era Saul. David a decis să fie el însuși – David, pe care Dumnezeu l-a chemat, l-a uns și l-a echipat pentru această sarcină. Vine un moment în viața fiecăruia dintre noi când trebuie să fim suficient de curajoși și să renunțăm la „armura lui Saul”… Și este nevoie de cea mai neobișnuită formă de curaj: curajul de a fi noi înșine! Toți încercăm să fim originali, dar prea mulți dintre noi ajungem cu timpul imitatori ai altcuiva. În loc să ne onorăm propria unicitate și unicitatea celorlalți, suntem prea des intimidați de ea.
Ne abandonăm unicitatea pentru că vrem să ne integrăm. Într-unul dintre cele mai cunoscute eseuri ale sale, Self-Reliance („Încrederea în sine” – n.tr.), Ralph Waldo Emerson a scris: „Există un moment în educația fiecărui om când ajunge la convingerea că… imitația este sinucidere. El trebuie să se accepte așa cum este, cu bune și cu rele.”
Exact asta a făcut David, și Dumnezeu i-a dat o mare victorie. Și la fel vrea El și-n ce te privește; așadar, folosește ceea ce ți-a dat Dumnezeu!


Lasă un răspuns