DOMNUL ESTE APROAPE
„Și acum, iartă, te rugăm, vina robilor Dumnezeului tatălui tău.“ Și Iosif a plâns când i‑au vorbit ei […] Și Iosif le‑a zis: „Nu vă temeți; sunt eu în locul lui Dumnezeu? Voi, într‑adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine, ca să facă așa cum este astăzi, să păstreze viața unui mare popor. Și acum, nu vă temeți: vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri“. Și i‑a mângâiat și le‑a vorbit inimii.
Geneza 50.17,19‑21
Frații lui Iosif auziseră cuvintele pline de har ale acestuia atunci când au rămas singuri în prezența lui, însă, necunoscându‑i inima, au pătruns foarte puțin deplina și profunda însemnătate a cuvintelor lui. La fel pot sta lucrurile și cu noi: este posibil să avem o cunoștință bună a cuvintelor Scripturii, și totuși să fim ignoranți față de mărețele adevăruri pe care aceste cuvinte le transmit. O înțelegere adevărată poate fi obținută doar prin cunoașterea lui Hristos.
De aceea apostolul se roagă „ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui“ (Efeseni 1.17). Cunoașterea teologică – cunoașterea limbilor grecești și ebraice – oricât de folositoare și la locul lor pot fi acestea, nu ne vor da niciodată duhul de înțelepciune și de revelație. O astfel de cunoaștere poate da o anume înțelegere a literei revelației, dar nu a spiritului revelației. Noi trebuie să cunoaștem gândul lui Hristos și să înțelegem cuvintele Lui.
Scriptura vorbește despre cunoștința exterioară, pe care o persoană o poate dobândi prin auzire sau vedere, și despre cunoștința interioară, care este acea deprindere personală prin care ajungem să cunoaștem gândul unei persoane. Despre această cunoștință interioară vorbește Pavel atunci când spune: „Să Îl cunosc pe El“. Și aceasta este ceea ce ne lipsește adesea. Cunoaștem și ne bucurăm de lucrurile glorioase pe care El le‑a făcut, dar nu cunoaștem inima Aceluia care a făcut așa de mult pentru noi, în așa fel încât să putem spune: «Știu ce simte El pentru mine».
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Forțe proaspete
Dumnezeul meu va fi puterea mea.
Isaia 49.5
Toți cei care se încred în forțele proprii vor fi dezamăgiți în cele din urmă. De pildă, regii care au mers la luptă încrezându‑se în propria putere au suferit înfrângeri usturătoare (Isaia 10.12‑16), iar negustorii care s‑au bazat pe isprăvile lor au suferit ruinarea afacerii (Isaia 23.1‑14). De asemenea, toți cei care se încred în alți oameni vor avea parte tot de dezamăgiri: israeliții care au căutat refugiu în Egipt au trăit pe pielea lor aceasta, atunci când națiunea a refuzat să îi ajute (Isaia 30.1‑7).
În schimb, atunci când ne încredem în Dumnezeu, primim o putere care se dezvoltă din chiar slăbiciunea noastră: „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui lipsit de puteri“ (Isaia 40.29). Slujitorul desăvârșit al lui Dumnezeu, Domnul Isus, deși a întâmpinat opoziție și respingere în lucrarea Sa, nu a renunțat. În schimb, El a primit putere de la Dumnezeu, pentru a continua să lucreze în har. În acest sens, El este Exemplul nostru. Când experimentăm indiferență și opoziție, ne pierdem repede curajul în slujirea pentru Domnul. Dar, în loc să aruncăm ștergarul slujirii, să învățăm de la El să ne punem încrederea în Dumnezeu, pentru a putea continua în puterea Sa!
Citirea Bibliei: Isaia 65.13-25 · Marcu 3.20-35
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
Ieremia 52.1‑16
Capitolul 52 nu mai face parte din „cuvintele lui Ieremia“ (51.64). Asemeni cap. 39, şi acest capitol, 52, expune evenimentele care au pus capăt împărăţiei lui Iuda, reproducând îndeaproape cap. 25 din 2 Împăraţi.
A sunat ceasul judecăţii. Sunt loviţi deodată: Ierusalimul, templul (v. 17‑23), împăratul şi locuitorii. Cetatea este luată. Zedechia şi armata lui caută să o ia la fugă, vrând să scape de încercuirea care îi apasă din nou. Dar nu cu caldeenii aveau ei de‑a face, ci cu Dumnezeu. Condus la Ribla, înaintea lui Nebucadneţar, împăratului lui Iuda îi sunt scoşi ochii – pedeapsă aplicată vasalilor trădători – şi, legat cu lanţuri de aramă, el ia drumul exilului, având să păstreze, din mizerabila sa viaţă, ca ultimă imagine, doar spectacolul crud al masacrării fiilor săi. O lună mai târziu, comandantul gărzilor revine la Ierusalim pentru a incendia şi a demola sistematic cetatea răzvrătită şi apoi pentru a face o triere a populaţiei. Versetul 15 aminteşte de „cei care au fugit“ la împăratul Babilonului, ilustrând faptul că au fost printre ei şi unii care au dat ascultare cuvintelor lui Ieremia.
Aceste lucruri ne sunt scrise (şi repetate) nu numai pentru că prezintă interes istoric, ci şi pentru a da învăţătură sufletelor noastre şi pentru a ne avertiza (1 Corinteni 10.11): „Voi deci, preaiubiţilor, cunoscând mai dinainte aceste lucruri, păziţi‑vă…“ (citiţi 2 Petru 3.17,18).
O VIAȚĂ DE SACRIFICIU | Fundația S.E.E.R. România
„Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie… lui Dumnezeu.” (Romani 12:1)
Cu vistieria națională golită în urma unor războaie costisitoare, regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei s-a trezit că are un popor căruia îi lipseau resursele, în timp ce încerca să reconstruiască. El a refuzat să capituleze în fața dușmanilor săi și nu putea suporta gândul de a-și dezamăgi poporul. El a cerut femeilor din Prusia să-și aducă bijuteriile de aur și argint pentru a fi topite și folosite în schimbul lucrurilor de care națiunea avea nevoie disperată. Când fiecare femeie își aducea bijuteriile, primea o „decorație” din fier ca simbol al recunoștinței regelui. Pe aceasta erau inscripționate cuvintele: „Am dat aur pentru fier – 1813”. Femeile au ajuns să prețuiască darurile primite de la rege mai mult decât bijuteriile lor de odinioară! Decorațiile lor erau dovada că s-au sacrificat pentru regele lor. De fapt, la începutul secolului al XIX-lea, în Prusia, a devenit foarte demodat ca femeile să poarte bijuterii, dar foarte la modă să poarte o cruce de fier.
De aici a luat naștere Ordinul Crucii de Fier.
Ce putem învăța de-aici? Viața creștină are două fațete: binecuvântarea și sacrificiul. Apostolul Pavel a spus: „acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus” (Filipeni 3:8). Domnul Isus a precizat clar care este prețul uceniciei: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” (Matei 16:24)
Autorul John S. Norris, a scris: „Salvatorul meu îmi zice, Tu ia-ți crucea și urmează-Mă! Merg cu El la judecată, Merg cu El în Ghetsimani, Cu credință eu Îl voi urma.” Tu poți spune „Amin!”?
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.