11 Noiembrie 2026

Element decorativ roșu cu simbol central și linii orizontale pe fundal verde închis.

DOMNUL ESTE APROAPE

Rugându‑vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă a Cuvântului, ca să vorbim taina lui Hristos, din pricina căreia și sunt legat, ca s‑o fac cunoscut așa cum trebuie să vorbesc.

Coloseni 4.3,4

Logo roșu stilizat pe fundal verde închis

Pavel, aflat în închisoare, nu cere să i se deschidă o ușă pentru a ieși de acolo, ci prilejuri pentru a predica evanghelia. Cere o ușă deschisă pentru Cuvânt spre inimile oamenilor, astfel încât el să poată vesti minunata taină a lui Hristos care‑i fusese descoperită și care consta în faptul că națiunile erau „împreună‑părtașe [alături de iudei] ale promisiunii în Hristos Isus, prin evanghelie“ (Efeseni 3.6) – „Hristos în ei, speranța gloriei“ (Coloseni 1.27). Pentru aceasta era el legat, dar, chiar dacă se afla în captivitate, putea să vorbească despre aceste lucruri, după cum vedem în Fapte 28.30,31, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu era legat (2 Timotei 2.9).

Pavel simțea nevoia acestui ajutor divin și atotputernic, care să deschidă ușile inimilor și care să‑i întărească pe slujitorii lui Dumnezeu să vestească evanghelia într‑un fel potrivit, adaptând‑o diferitelor nevoi și împrejurări ale ascultătorilor: evreilor, în felul potrivit evreilor, iar națiunilor, în felul potrivit națiunilor (vedeți Romani 1.14). Este ceea ce făcea apostolul, așa cum vedem în mărturia din Fapte, dar, pentru aceasta, el avea nevoie de rugăciunile sfinților.

Cât este de dorit ca slujitorii lui Hristos să aibă acest sentiment de umilință și de dependență, așa cum avea marele apostol al națiunilor! Oricât de puternic ar fi un lucrător al lui Hristos, el nu va fi binecuvântat decât în măsura dependenței sale de Dumnezeu. „Destoinicia noastră este de la Dumnezeu“ (2 Corinteni 3.5). Nu avem nimic cu care să ne lăudăm; iar dacă apostolul Pavel le cerea arzător sfinților să se roage pentru el, cu cât mai mult, în vremurile de astăzi de așa mare slăbiciune, slujitorii chemați în lucrarea Domnului au nevoie de această susținere prin rugăciune!

H. Rossier

Logo roșu stilizat pe fundal verde închis, cu linii orizontale decorative.

SÄMÄNȚA BUNÄ

Căderea omului

A luat din rodul lui și a mâncat; și a dat și soțului ei care era cu ea, și el a mâncat.

Geneza 3.6

Linie decorativă roșie cu simbol central stilizat.

Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, unde creșteau mulți pomi fructiferi. În acea grădină i‑a așezat pe Adam și pe Eva. Pentru a le testa ascultarea, Dumnezeu a dat o singură poruncă: „Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci“ (Geneza 2.17). Însă șarpele, sub a cărui înfățișare s‑a prezentat diavolul, a ispitit‑o pe femeie să mănânce din fructul interzis. Când Eva i‑a dat soțului ei din acel fruct, a mâncat și el. Conștiința lor i‑a acuzat, din cauza neascultării lor, și de aceea s‑au ascuns de Creatorul lor.

Dumnezeu a venit în grădină și l‑a chemat pe om: „Unde ești?“ Atunci Adam și Eva au ieșit de unde se ascunseseră și au recunoscut că mâncaseră din fructul interzis. Ei erau vinovați înaintea lui Dumnezeu. În îndurarea Lui, Dumnezeu le‑a făcut îmbrăcăminte din piele. Un animal a trebuit să moară pentru ca ei să poată fi îmbrăcați. Aceasta vorbește despre moartea Domnului Isus, în temeiul căreia sunt mântuiți oamenii păcătoși. El a murit pe cruce pentru ca toți cei care cred în El să primească mântuirea. Toți au eșuat în a‑și îndeplini responsabilitățile față de Creatorul lor și, de aceea, sunt vinovați. Dar Dumnezeu iartă pe oricine își mărturisește înaintea Lui păcatele și crede în Mântuitorul.

Neascultarea lui Adam și a Evei a avut consecințe negative pentru toate ființele umane. Evei, Dumnezeu i‑a spus: „Îți voi mări foarte mult durerile nașterii și sarcina ta; cu durere vei naște copii“. Lui Adam i‑a zis: „Blestemat este pământul din cauza ta“ (Geneza 3.16,17). Cu spinii și cu mărăcinii ne luptăm din greu și azi; ne câștigăm existența cu sudoare. Munca este de multe ori dificilă și stresantă, cu toată dezvoltarea tehnologiilor. Iar boala și bătrânețea sunt tot consecințe ale căderii.

Citirea Bibliei: Isaia 66.1-24 · Marcu 4.1-9

Element decorativ roșu cu linii orizontale și un simbol central.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 52.17‑34

Ornament decorativ roșu cu linii orizontale și simbol central stilizat, pe fundal verde închis.

Asistând la jefuirea Casei Domnului, privindu‑i pe caldeeni cum sparg şi duc cu ei frumoasele şi impunătoarele coloane, suntem cuprinşi de tristeţe gândindu‑ne la ce a devenit mărturia lui Israel în mijlocul naţiunilor. Dar ce trebuie să fie sentimentele Domnului faţă de distrugerea casei în care locuia Însuşi Numele Său în comparaţie cu durerea faţă de ruina Ierusalimului! (citiţi 1 Împăraţi 9.6‑9). Ce valoare capătă, prin contrast, promisiunile Domnului pentru biruitorul din Filadelfia! „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu … şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu … şi numele Noului Ierusalim … şi Numele Meu cel nou“ (Apocalipsa 3.12).

Dragi prieteni, odată cu încheierea lecturii acestei cărţi a lui Ieremia, să‑I cerem Domnului să ne dea harul de a fi printre aceşti învingători, cu alte cuvinte, să păzim Cuvântul Lui şi să nu tăgăduim Numele Lui, până la momentul întoarcerii Lui.

Dumnezeu nu îngăduie însă ca această carte să se încheie cu un tablou sumbru. Harul de care a avut parte Ioiachin din partea succesorului lui Nebucadneţar (v. 31‑34) este o mărturie despre grija pe care Domnul nu încetează să o aibă faţă de o firavă rămăşiţă a poporului Său.

Element grafic decorativ roșu, cu linii orizontale și simbol central stilizat.

ÎNCREDE-TE ÎN DOMNUL, NU ÎN OAMENI!

„Cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.” (Proverbele 29:25)

Element grafic decorativ roșu, cu linii orizontale și simbol central stilizat.

Uneori facem greșeala de a ne pune încrederea în oameni, când ar trebui să ne punem încrederea doar în Domnul! Și dacă Dumnezeu nu poate da greș, oamenii pot! – așa că ajungem să fim răniți și dezamăgiți.

Biblia spune că împăratul lui Iuda, Asa, avea o inimă dedicată în întregime lui Dumnezeu. Cu toate acestea, când Baeșa, împăratul lui Israel a uneltit împotriva lui, el s-a panicat și a încheiat o alianță militară cu Ben-Hadad, împăratul Siriei… Și a făcut-o cu fonduri pe care le-a luat din casa lui Dumnezeu! Auzind vestea despre coaliția lui Asa, dușmanul său s-a retras. Asa a găsit soluția. Planul său a funcționat – cel puțin așa părea! Atunci Dumnezeu l-a trimis pe văzătorul Hanani să-l mustre pe regele Asa. De ce? „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, şi nu te-ai sprijinit pe Domnul Dumnezeul tău.” (2 Cronici 16:7)

Aceasta este adesea soarta celor care se cred foarte logici și inteligenți. Încrederea lor se bazează pe propria lor capacitate de a găsi o soluție la dilemele lor. Hanani i-a spus lui Asa: „Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie.” (2 Cronici 16:9)

Mai târziu, când Asa s-a confruntat cu o boală de picioare și avea mari dureri, „n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doctori.” (2 Cronici 16:12) Aceștia nu l-au putut ajuta, așa că a murit.

Tu să te încrezi în Domnul, nu în oameni! Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este: nu le acorda niciodată oamenilor încrederea care trebuie acordată doar Domnului!

Element decorativ roșu cu linii orizontale și un simbol central.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.