26 Mai 2023
Dacă Dumnezeu nu a cruțat ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine. Privește deci la bunătatea și la asprimea lui Dumnezeu: asprime peste cei care au căzut și bunătate a lui Dumnezeu peste tine, dacă vei stărui în bunătate; altfel, vei fi tăiat și tu.
Romani 11.21,22
Dumnezeu poate tăia Biserica de nume, în deplină conformitate cu revelația făcută despre Sine Însuși, deoarece aici nu este vorba de harul Său, de bunătatea Sa sau de mântuirea personală, ci numai de responsabilitate. Și aceasta face ca purtarea Sa față de aceste ramuri să fie o înștiințare deosebit de serioasă pentru noi, știind că același principiu se aplică atât mărturiei națiunilor, cât și iudeilor. Totuși, este un fapt bine cunoscut că Dumnezeu l-a înlăturat pe Israel ca mărturie vizibilă, care-I purta Numele în lume. Și El în același fel va înlătura Biserica, dacă ea dă greș în răspunderea pe care o are pe pământ. În felul acesta vedem cum Dumnezeu Își menține cârmuirea cu privire la mărturia pe care trebuie s-o dea poporul Său în fiecare dispensație și că, deși mântuirea este asigurată pentru totdeauna în mod individual persoanelor, atât în Israel cât și în Biserică, amândouă vor fi înlăturate în ce privește mărturia lor publică, deși Israel va fi ulterior restabilit.
A stăruit Biserica în bunătatea lui Dumnezeu? Ceea ce vedem acum în creștinătate este oare ceea ce a pus Dumnezeu în Biserica Sa la început, sau este cu totul altceva? Nu s-a îndreptat Biserica de nume spre ceremonii, forme și spre tot felul de lucruri care nu sunt deloc Hristos, pentru a dobândi mântuirea? Ea n-a stăruit în bunătatea lui Dumnezeu! Dar, dacă n-a continuat în bunătatea lui Dumnezeu, întreaga creștinătate – spune apostolul – va fi tăiată, iar iudeii vor fi altoiți din nou. Îndată ce Domnul va strânge adevărata Biserică a lui Dumnezeu și o va lua în cer, El îl va restabili pe Israel.
A spune că Trupul lui Hristos sau vreun mădular adevărat al acestui Trup va fi tăiat de la Hristos ar fi, pur și simplu, un lucru monstruos. Însă sistemul religios exterior, care a înlocuit iudaismul, va fi tăiat. Trupul, așa cum îl vede Dumnezeu, este întotdeauna real, nu poate să existe vreun mădular fals în el, căci Trupul este format de Duhul Sfânt. Nu trebuie să confundăm ceea ce zidește Hristos cu ceea ce zidește omul. Porțile Locuinței Morților nu vor birui ceea ce zidește Hristos. În lucrarea omului însă ne putem aștepta la lemn, fân, trestie, ne putem aștepta să găsim o casă mare, în care sunt și vase de necinste, o formă de evlavie a cărei putere este tăgăduită și de care trebuie să ne depărtăm.
J. N. Darby
Eu zic: „O, dacă aș avea aripile porumbelului, aș zbura și aș găsi odihnă undeva!”.
Psalmul 55.6
Aripi de vultur, nu de porumbel
În versetul de astăzi, David exprimă printr-un limbaj poetic ceea ce ne preocupă pe mulți, dar probabil că noi o spunem prin cuvinte mai directe: „Aș vrea să renunț la toate aceste lucruri!”.
De multe ori avem parte de lucruri care ne obosesc: probleme la locul de muncă, necazuri în familie, conflicte din cauza bolii și a vârstei înaintate, greutăți în conviețuire. Pentru unii, acestea reprezintă „pâinea zilnică”. Și cum nu întrezăresc nicidecum capătul tunelului, ar dori să plece cât mai departe posibil, într-un loc unde să nu mai audă și să nu mai vadă nimic din problemele acestea. David își dorea aripile unui porumbel pentru a scăpa de toate necazurile.
Bineînțeles că problemele nu se rezolvă astfel. Dumnezeu nu ascultă astfel de cereri, pentru că ele sunt nebune. Oare ceea ce este pentru noi nu vine tocmai de la El? Ceea ce apasă din afară asupra noastră face parte din planul Său înțelept! Din școala lui Dumnezeu este imposibil să fugim!
Nu există așadar nicio cale de ieșire, nicio mângâiere divină? Ba da! Dumnezeu ne dă aripi, dar nu aripile unui porumbel, ci cele ale unui vultur: „Cei care se sprijină pe Domnul își vor înnoi puterea; se vor înălța pe aripi ca vulturii; vor alerga și nu-și vor pierde puterea; vor umbla și nu vor obosi” (Isaia 40.31). Cu încredere în Dumnezeu și cu răbdare obținem putere și curaj pentru a ne avânta în pofida greutăților și pentru a merge mai departe pe calea credinței.
Citirea Bibliei: Ieremia 51.34-64 · Romani 15.23-33
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FOLOSEȘTE-ȚI DARUL! – Fundația S.E.E.R. România
„Fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.” (1 Petru 4:10)
Biblia spune: „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos.” (1 Petru 4:10-11)
Unii creștini cred că ar trebui să ai parte de-o epifanie, asemănătoare celei pe care a avut-o apostolul Pavel pe drumul Damascului, ca să știe că a fost „chemat”. Nu, darul pe care ți l-a oferit Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, este cheia chemării la lucrarea pe care dorește El s-o faci. Nu poți fi mereu ceea ce dorești să fii, dar poți fi ceea ce Dumnezeu te cheamă să fii. Ce îți place ție să faci cel mai mult și faci bine? Este cumva muzica punctul tău forte? Sau cifrele? Ori învățarea – predarea? Sau să lucrezi cu copiii?
„Fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.” (1 Corinteni 12:7) Asta înseamnă că unele lucruri, pe care alții le consideră plictisitoare pentru ei, pe tine te vor energiza și te vor motiva. Biblia spune că Dumnezeu zidește o „casă duhovnicească” (1 Petru 2:5). Iar în ea există un loc și pentru tine. Asta risipește concepția greșită că tu nu ai valoare doar pentru că nu ai aceleași talente pe care le au alții. De asemenea, îți definește responsabilitatea reală de a distruge mitul că tu trebuie să faci totul. Scopul tău trebuie să fie acela de a rămâne în interiorul granițelor planului pe care Îl are Dumnezeu pentru tine (vezi 1 Corinteni 12:27).
Așadar, în loc să-ți plângi de milă pentru competențele pe care nu le ai, despachetează darul pe care ți l-a oferit Dumnezeu și pune-l la lucru.
de Jean Koechlin
Osea 9:1-17
Evenimentele istorice care corespund acestor profeţii sunt relatate în capitolele 15.8-17.18 din cartea 2 Împăraţi.
Cei din urmă împăraţi ai lui Israel au considerat ca fiind o politică înţeleaptă aceea de a se sprijini alternativ pe Egipt şi pe Asiria (v. 3; comp. cu capitolul 7.11,12 şi cu 2 Împăraţi 17.4), însă tocmai aceasta le-a adus pieirea.
La rândul lor, cei scăpaţi din Ierusalim şi din Iuda caută să se refugieze în Egipt (la Nof, sau Mof) mai degrabă decât să rămână în „ţara Domnului”, cum fuseseră îndemnaţi de Ieremia (v. 6; Ieremia 42.10,19).
Nu suntem oare şi noi asemenea lor? De câte ori nu ni se întâmplă şi nouă ca, izbindu–ne de câte o greutate, să căutăm ajutor mai degrabă la oameni decât la Domnul (Psalmul 60.11)? Efraim trebuia să fie lipsit de fii, să rămână steril şi fără roade pentru Dumnezeu, asemenea smochinului pe care l–a blestemat Domnul (v. 16; Marcu 11.12‑14). Această profeţie se împlineşte prin risipirea actuală a celor zece seminţii, până la restabilirea lor pentru împărăţia milenială. Cât despre iudeii propriu-zişi (Iuda şi Beniamin), soarta lor, de la respingerea lui Mesia, este de a fi „rătăcitori printre naţiuni” (v. 17; Deuteronom 28.64,65). Necunoscând timpul „cercetării” lor în har (Luca 19.44 sf.), ei trebuie să fie cercetaţi prin judecată (v. 7).
Mana Zilnica 