Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “mai 20, 2023”

20 Mai 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Împărate, să nu meargă cu tine oștirea lui Israel, pentru că Domnul nu este cu Israel, cu toți fiii lui Efraim. Dar, dacă vrei să mergi, fă-o; fii tare pentru luptă: Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmașului, pentru că Dumnezeu are putere să ajute și să doboare.

2 Cronici 25.7,8


Lecții din viața lui Amația (1) – Ajutorul vine de la Dumnezeu

Amația pornește la război și face socoteala soldaților săi: avea trei sute de mii de oameni. Se pare însă că mărimea numărului soldaților era un lucru important pentru el, așa că a mai tocmit o sută de mii de oameni din Israel, pentru o sută de talanți de argint. Domnul însă i-a trimis un profet cu un mesaj clar și simplu: «Dumnezeu nu este cu Israel, din cauza păcatelor lui. Așa că nu-i lua la luptă pe acei oameni din Israel, căci la Dumnezeu este puterea pentru biruință». Dar cum rămânea cu argintul plătit? „Domnul poate să-ți dea mai mult decât atât” (2 Cronici 25.9). Astfel, Amația i-a trimis acasă pe oamenii din Israel, a mers la luptă fără ei și a biruit.

Prin această experiență, Amația a învățat că Dumnezeu este Cel care dă biruința și bogățiile și că, dacă ești cu Dumnezeu și asculți de cuvintele Lui, El este cu tine. De asemenea, este prezentat aici principiul important al asocierii: nu te poți asocia cu cei cu care nu este Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care oamenii lui Israel au fost trimiși acasă.

Aceasta a fost o lecție plină de har din partea Domnului. Amația avea undeva între zece și doisprezece ani atunci când Iehoiada a murit și când tatăl său, Ioas, L-a părăsit pe Domnul. Această atitudine a tatălui său a constituit o influență rea pentru el, la o vârstă importantă. Prin urmare, Domnul i-a oferit o lecție practică și binecuvântată, care i-a vorbit inimii. Avea el s-o învețe?

Și noi suntem ca Amația. Ne simțim mai puternici și mai capabili de a face lucruri mari pentru Dumnezeu atunci când suntem mulți. Dar care este folosul numărului mare, dacă despărțiți de Domnul nu putem face nimic? Trebuie să trecem prin experiențe dureroase ca să învățăm că Dumnezeu este suficient și că puterea și ajutorul vin de la El. Există o bătălie spirituală, în care avem mare nevoie de ajutor. Să mergem la Domnul și să căutăm ajutorul Lui; doar El ni-l poate oferi!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Doamne, Dumnezeul oștirilor, ascultă rugăciunea mea! Apleacă-Ți urechea, Dumnezeul lui Iacov!

Psalmul 84.8


Psalmii ne îndeamnă să ne rugăm

Cărțile Psalmilor conțin stăruitoare îndemnuri la rugăciune. În Psalmul 62.8, David ne îndeamnă: „Vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru”. În Psalmul 120.1, un alt om credincios ne împărtășește experiența lui cu Dumnezeu: „Am strigat către Domnul în strâmtorarea mea și El m-a ascultat”. Exemplele acestor oameni credincioși, care au strigat la Dumnezeu și au primit un răspuns, nu ne încurajează oare și pe noi să ne rugăm cu încredere și să aducem înaintea Lui tot ce ne îngrijorează? Iar în Psalmul de astăzi, Cel care ne îndeamnă să ne rugăm este Însuși Dumnezeu, menționat sub trei nume ale Sale:

Domnul – El nu Se schimbă niciodată și împlinește tot ce a promis în Cuvântul Său. Acest nume al lui Dumnezeu scoate în evidență credincioșia Sa. Astfel, când ne rugăm lui Dumnezeu, să-L credem pe cuvânt și să ne bazăm pe promisiunile Sale.

Dumnezeul oștirilor – El tronează în cer și de acolo guvernează lumea, chiar dacă acest lucru nu este vizibil. Acest nume subliniază puterea Sa. Astfel, când ne rugăm către marele și atotputernicul Dumnezeu, să știm că Lui Îi stă la dispoziție tot ce este în cer și pe pământ.

Dumnezeul lui Iacov – El nu a renunțat niciodată la acest om credincios, Iacov, care, din nefericire, a acționat deseori cu viclenie și a mers pe calea lui. Acest nume al lui Dumnezeu subliniază harul Său. Așadar, atunci când ne rugăm, să contăm pe faptul că Dumnezeu este milostiv și că ne vine în ajutor, în ciuda eșecurilor noastre.

Citirea Bibliei: Ieremia 48.26-47 · Romani 13.1-10


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII ÎNȚELEPT CU BANII TĂI! – Fundația S.E.E.R. România

„Comori de preţ… sunt în locuinţa celui înţelept…” (Proverbele 21:20)


Cuvântul lui Dumnezeu ne spune ce avem de făcut cu banii noștri.

1) Să semănăm o parte din ei. Biblia spune: „cine seamănă mult, mult va secera” (2 Corinteni 9:6). S-ar putea să spui: „Dar chiar acum sunt cam strâmtorat!” Nu păstra pentru tine de teamă că nu vei avea suficient! Oferă-I lui Dumnezeu o sămânță cu care să lucreze și El Se va asigura că vei avea parte de seceriș atunci când vei avea nevoie! Abilitatea Sa de a purta de grijă nu este limitată de economia lumii. Fă și tu ceea ce a făcut Isaac, când „În ţară a venit o foamete… Isaac a făcut semănături în ţara aceea şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat.” (Geneza 26:1, 12) Pe cine a binecuvântat Isaac din punct de vedere financiar? Pe Domnul! Când Dumnezeu îți spune să dăruiești, fă-o prin credință, încrezător că la vremea potrivită, în felul potrivit și exact în locurile potrivite, vei primi și tu „însutit”. Poate că spui: „Nu am încercat niciodată lucrul acesta!” Înainte de-a pleca de pe pământul acesta, încearcă măcar o dată!

2) Să economisim o parte din ei. Biblia ne spune: „Comori de preţ şi untdelemn sunt în locuinţa celui înţelept, dar omul fără minte le risipeşte.” (Proverbele 21:20) Învață să trăiești în limitele mijloacelor tale. Adu-ți aminte că poți trăi fericit fără lucrurile promovate în reclamele de la televizor. Înainte să faci o achiziție, oprește-te și roagă-te. Numai pentru că banca aprobă împrumutul nu înseamnă că Dumnezeu aprobă cheltuiala! Iosif l-a învățat pe Faraon: „Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină… Bucatele acestea vor fi provizia ţării, pentru cei şapte ani de foamete…” (Geneza 41:35-36) Trăiește după „principiul lui Iosif” și pune deoparte! Și încă un gând: dacă continui să risipești banii în mod necugetat, de ce ți-ar răspunde Dumnezeu la rugăciune și ți-ar da mai mulți bani, ca să-i risipești?!

Așadar, fii înțelept cu banii tăi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Osea 2:18-23; 3:1-5


Întrun stil abrupt, specific profetului, descrierea stării tragice a lui Israel alternează cu promisiunile restaurării fără relatări intermediare (v. 1823). Harul lui Dumnezeu va stabili noi legături cu poporul Său, care nuI va mai fi rob, precum această femeie cumpărată (cap. 3.2), nici nu I se va mai adresa folosind apelativul „Stăpânul meu”, ci: „Soţul meu” (cap. 2.16). „Te voi logodi cu Mine”, repetă Domnul de trei ori, ca pentru a-Şi pecetlui angajamentul (v. 19, 20). În acelaşi fel în care o face inelul de pe degetul unei tinere logodnice, această promisiune ar fi trebuit să vorbească inimii sărmanului popor, să-l provoace la a-şi păstra cu gelozie afecţiunile pentru Domnul (comp. cu Ieremia 2.2). Prin analogie, ne gândim la Biserică, care ar fi trebuit să fie în întregime pentru Hristos. „V-am logodit cu un singur bărbat”, le spune Pavel corintenilor (2 Corinteni 11.2), dezvăluind, de asemeni, în Efeseni 5.2527 ceea ce Isus a făcut, ceea ce El face şi ceea ce va face pentru Adunare.

Scurta profeţie din capitolul 3 descrie într-un mod izbitor starea actuală a copiilor lui Israel: ei nu au nici împărat, nici cultul închinării, fie că este vorba de închinarea în faţa idolilor, fie de cea înaintea Domnului (v. 4). Casa lui Israel este neocupată, măturată şi împodobită, gata pentru împlinirea cuvintelor din Matei 12.45. Însă după aceasta va urma pocăinţa sa şi restabilirea sa în binecuvântarea divină, prin bunătatea Domnului (v. 5).

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: