5 Mai 2023
Duceți la bun sfârșit mântuirea voastră cu teamă și tremur.
Filipeni 2.12
„Cu teamă și tremur” (1)
Pavel știa că, într-o zi, va fi împreună cu Stăpânul său și că va fi asemenea Lui. Și mai știa că, până să ajungă acolo, nimic altceva nu îl va putea satisface pe deplin decât Hristos; de aceea, mânat de afecțiuni cerești, el alerga mai departe spre acel moment binecuvântat. Prin har, orice creștin este așezat pe același drum. La punctul de plecare, el este împăcat cu Dumnezeu; și această împăcare a devenit punctul de pornire pentru toate celelalte binecuvântări. Domnul l-a chemat cu o chemare cerească și a pus în inima lui gânduri duhovnicești. Harul a format o legătură strânsă între creștinul care este pe pământ și Hristos care este sus. Dar, dacă această legătură binecuvântată nu este susținută, afecțiunile cerești din inima copilului lui Dumnezeu pot ajunge adormite și reci. Siguranța mântuirii poate totuși să rămână ca ceva izolat, însă afecțiunile duhovnicești sunt pierdute.
Întâmpinăm greutăți pe cale, deși suntem siguri că vom ajunge la capăt. Deși alergarea nu este temeiul pentru care suntem acceptați, totuși ea nu este din această cauză un lucru lipsit de însemnătate. Ce privilegiu și ce onoare să fii un instrument al lui Dumnezeu în lupta cu Satan! Și totodată, ce răspundere! Nimeni nu poate sta în picioare în această luptă, dacă este nepăsător, dacă lucrează într-un spirit nepotrivit, dacă cedează firii păcătoase.
Deseori aceste cuvinte, „cu teamă și tremur”, sunt folosite ca să arunce o îndoială asupra relațiilor noastre cu Dumnezeu. Totuși, nu în privința aceasta avem să ne temem. Ne aflăm în mijlocul ispitelor, unde toate lucrurile din jurul nostru și îndeosebi puterea lui Satan caută să ne împrăștie gândurile și să ne abată inimile de la Hristos. Și apostolul subliniază acest lucru, că acum, când el nu mai era prezent, filipenii trebuiau să aibă singuri grijă de acestea. El lucrase pentru ei când a fost cu ei, dăduse piept cu vrăjmașul în înțelepciunea și în puterea apostolică. Dar acum el era în închisoare când le scria acest lucru. Le spune: „Acum trebuie să luptați voi înșivă”. Și ei aveau să facă aceasta, căci Dumnezeu era Cel care lucra în ei. Contrastul este nu între Dumnezeu și om, ci între Pavel și filipeni. Dumnezeu este Cel care lucra în ei, dar Pavel nu mai era de față. Și chiar dacă îl pierduseră pe Pavel, Dumnezeul care lucra în ei era totuși prezent cu ei.
J. N. Darby
Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!
Marcu 1.15
Pe panou era scris un verset
Femeia avea probleme psihice. Într-o după-amiază a pornit cu mașina – fără țintă și descurajată! Era dezorientată, nu mai putea gândi clar și voia să-și pună capăt vieții. Pe drum a trecut pe lângă un panou pe care scria cu litere foarte mari versetul biblic: Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!
A citit versetul și acesta i-a pătruns în inimă. A abandonat intenția ei rea și s-a întors acasă. A căutat un om credincios care a încurajat-o și care s-a rugat cu ea. Astăzi este fericită și foarte mulțumitoare că a devenit un copil al lui Dumnezeu. Se știe iubită cu atâta drag de acest scump Dumnezeu-Mântuitor.
Da, Dumnezeu vorbește și astăzi! Uneori mai tare, alteori mai încet; uneori Cuvântul Său este „ca un ciocan care sfărâmă în bucăți stânca”, alteori El îl atrage pe om „cu funii de dragoste”. Uneori El vorbește printr-o predică, alteori printr-un verset, printr-un cuvânt, printr-o privire, printr-o atingere (Ieremia 23.29; Osea 11.4; Fapte 17.22-31). Însă întotdeauna El vrea să atingă inimile, să le schimbe, să-i rețină pe oameni de la „groapă”. Cuvintele Lui „sunt duh și sunt viață”, sunt „cuvintele vieții” care se adresează concret și într-un mod personal fiecărui om (Iov 33.18; Ioan 6.63; Fapte 5.20).
Observăm cum El ne vorbește și nouă prin situațiile noastre prezente? El ne iubește și dorește să ne salveze, să ne facă bine și să ne aibă la Sine pentru veșnicie. Cum Îi răspundem? Și mai ales: Când Îi răspundem?
Citirea Bibliei: Ieremia 36.16-32 · Romani 8.12-17
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PACEA LUI DUMNEZEU – UNITATEA DE MĂSURĂ – Fundația S.E.E.R. România
„Pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7)
Astăzi, poți avea pace – indiferent de împrejurările prin care treci. Biblia spune: „Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!” (2 Tesaloniceni 3:16). Gândește-te la următorul aspect: Dumnezeu nu are nicio îngrijorare și nicio problemă, pentru că El controlează totul! Și pe măsură ce înveți să te încrezi în El, „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, îți va păzi inima şi gândurile în Hristos Isus.” Un autor creștin a spus: „Dacă ai locui într-un oraș care este terorizat de raiduri inamice, una dintre opțiunile armatei ar fi să trimită trupe care să locuiască efectiv alături de tine. Ele nu ți-ar oferi doar protecție în timpul atacului, ci l-ar și descuraja pe inamic să mai lanseze atacuri viitoare.” Acesta este rostul celor scrise în versetul din Filipeni 4:7.
Duhul Sfânt a pus bazele unei garnizoane [o fortăreață, o armată de apărare, o forță de intervenție] înlăuntrul nostru. Și garnizoana păcii lui Dumnezeu îți va locui inima și mintea, ocrotindu-te și vindecându-ți rănile produse de îngrijorarea și de teama care amenință să-ți invadeze viața. Este pacea care transcende priceperea omenească pentru că are putere de la Dumnezeu și este conectată cu Duhul Sfânt. „Avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem.” (Romani 5:1-2) Există în viața ta domenii în care îți lipsește pacea? Dă-i-le lui Dumnezeu! Psalmistul a spus: „El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui.” (Psalmul 85:8) Autoarea Diane Eble afirma: „Când vorbește Dumnezeu, mesajul Său este pacea. Nu porni pe niciun drum care nu este caracterizat de pace… acolo nu este Dumnezeu!” Așa că, fă din pacea lui Dumnezeu unitatea ta de măsură!
de Jean Koechlin
Daniel 6:1-16
Imperiul „capului de aur” a trecut într-o singură noapte. Prezent la formarea lui, Daniel a asistat şi la căderea lui, şaptezeci de ani mai târziu. Şi îl regăsim pe profet, bătrân la peste nouăzeci de ani, dominând evenimentele şi persoanele. El nu este mai impresionat de strălucirea omului, cum este de prăbuşirea lui. Deşi străin (atât din punct de vedere moral, cât şi în sens propriu), el i‑a slujit cu tot atâta conştiinciozitate şi pe îngâmfatul Nebucadneţar, şi pe lumescul Belşaţar şi, cum va face acum, pe slabul Darius (comp. cu 1 Petru 2.18). Această fidelitate atrage asupra lui încrederea suveranului, dar totodată şi invidia colegilor. Ei uneltesc împotriva lui, iar împăratul, indus în eroare de demersul lor ipocrit, îşi semnează decretul irevocabil. Daniel însă, slujitorul său atât de bun, n-a putut să se supună acestui decret. Şi, în adevăr, a fost nevoie ca acest complot să fie ţesut, pentru ca noi să putem afla că omul lui Dumnezeu avea un obicei sfânt. De trei ori pe zi, el îngenunchea în camera lui, pentru a–L chema pe Dumnezeul său (1 Împăraţi 8.48,50 şi Psalmul 55.17).
Dragi prieteni, noi astăzi putem să ne punem pe genunchi ori de câte ori dorim, fără să fim hărţuiţi. Să facem uz de acest privilegiu, pentru a găsi în el, ca şi Daniel, izvorul tainic al puterii şi al înţelepciunii!
Mana Zilnica 