13 Mai 2023
Slujitorii săi au uneltit împotriva lui, pentru sângele fiului preotului Iehoiada, și l-au ucis pe patul său, iar el a murit. Și l-au înmormântat în cetatea lui David, dar nu l-au înmormântat în mormintele împăraților.
2 Cronici 24.25
Lecții din viața lui Ioas (3) – Pe cine va onora Dumnezeu?
Temerea de Dumnezeu și slujirea pentru El cu credincioșie aduc o mare binecuvântare. Vedem acest lucru cu claritate atunci când comparăm sfârșitul lui Ioas cu cel al preotului Iehoiada. Acesta din urmă a trăit o sută treizeci de ani, iar la acea vreme, o vârstă atât de înaintată era dovada aprobării lui Dumnezeu. Ioas a trăit doar patruzeci și șapte de ani. Împotriva lui Zaharia, fiul lui Iehoiada, a fost făcută o uneltire și la fel i s-a întâmplat și lui Ioas, care poruncise ca Zaharia să fie omorât. Ioas a fost omorât de doi dintre slujitorii săi (Zabad, al cărui nume înseamnă „Iahve Își aduce aminte”, și Iozabad, al cărui nume înseamnă „Iahve înzestrează”). Pe când murea, Zaharia a spus: „Să vadă Domnul și să judece!” (2 Cronici 24.22). Și, într-adevăr, Dumnezeu a văzut și i-a dat lui Ioas după fapta lui.
Vedem, de asemenea, că Ioas nu a fost îngropat în mormintele împăraților. Dar cine a fost înmormântat acolo? Iehoiada! De ce? „Pentru că făcuse bine în Israel și pentru Dumnezeu și pentru casa Lui” (2 Cronici 24.16). Prin urmare, Dumnezeu l-a onorat.
Domnul nostru a spus: „Dacă cineva Îmi slujește, Tatăl îl va onora” (Ioan 12.26). Dumnezeu îi va onora întotdeauna pe cei care I-au slujit cu credincioșie Fiului Său. El „va da fiecăruia după faptele lui” (Romani 2.6). Acesta este motivul, bazat pe același principiu, pentru care Iehoiada a fost onorat, iar Ioas, nu. Există deci o răsplată și o binecuvântare pentru toți cei care fac bine pentru casa lui Dumnezeu și pentru poporul Lui.
Persoana Domnului Isus este atât de prețioasă Tatălui, încât El va onora pe oricine Îi slujește lui Hristos, indiferent de cât de neînsemnată ar fi slujba făcută. Nimic nu scapă privirii Tatălui. Facă El ca inimile noastre să fie încălzite de acest gând, în timp ce mărturisim numele Domnului și Îl slujim în această lume care încă Îl leapădă!
A. Leclerc
Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele. Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod înfricoșător și admirabil … Oasele mele nu erau ascunse de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat … Ochii Tăi au văzut ființa mea neîntocmită.
Psalmul 139.13-16
Este bebelușul lucrarea omului?
Soția mea tocmai a născut un bebeluș. Doctorul i l-a pus în brațe, spunând: „Acum puteți să vă admirați lucrarea!”. Am rămas pe gânduri. Este acest bebeluș într-adevăr lucrarea noastră? Desigur, soția l-a purtat nouă luni în pântece și l-a adus pe lume. Dar cine a dirijat fertilizarea, divizarea și multiplicarea primelor celule și dispunerea lor uimitor de complexă? Cine a făcut în secret – pe parcursul întregii sarcini până în momentul în care s-a născut bebelușul – un om cu un corp funcțional, minunat, dar și cu duh și cu suflet? Nu este mama doar un instrument în mâna Creatorului?
Gândurile mi s-au îndreptat spre Psalmul 139, unde împăratul David cugetă la cele dintâi clipe ale existenței sale și rămâne uimit de felul cum l-a țesut și l-a făcut Dumnezeu. De când era doar un embrion foarte mic și sensibil, Dumnezeu l-a văzut. Dumnezeu nu doar că a luat cunoștință de el, ci a și dirijat dezvoltarea lui ulterioară. Acest psalm ne arată înțelepciunea, puterea și dragostea Creatorului. Fiecare copil este unic și valoros pentru Dumnezeu, dar și iubit de El. Dumnezeu dorește să-l aibă veșnic la Sine în cer. Da, Isus Hristos a venit în lume pentru fiecare copil! „El Se va bucura de tine cu bucurie: va tăcea în dragostea Lui, Se va veseli de tine cu cântare de bucurie” (Țefania 31.17).
Citirea Bibliei: Ieremia 42.7-22 · Romani 10.14-21
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CÂND VIAȚA PARE PREA GREA – Fundația S.E.E.R. România
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?…” (Geneza 18:14)
O mare parte din stresul nostru este cauzat de nevoia noastră de a ști totul mai dinainte – deci, de a fi în control. Chiar și după ce ne rugăm și punem problema în mâna lui Dumnezeu, noi trăim după filosofia „speră la ce e mai bun și fă-ți planuri pentru ce e mai rău!” Dar tu nu-ți depui economiile la bancă, ca apoi să stai treaz toată noapte îngrijorându-te pentru ele, nu-i așa? Atâta încredere ai în Dumnezeu?! Când te găsești în spirala descendentă al lui „Cum? Ce? Când? Unde?”, oprește-te și lasă totul în mâna lui Dumnezeu!
Nu în mâna Dumnezeului limitat de priceperea ta, ci a Dumnezeului al cărui palmares vorbește de la sine, a cărui credincioșie nu se schimbă niciodată, și care și-a câștigat dreptul de a întreba: „Este oare ceva prea greu pentru Mine?” Domnul Isus nu a suferit niciodată de frica de eșec, la fel ca noi. De ce? Pentru că El nu a întreținut niciodată gândul că nu poate face ceva ce Tatăl Său L-a asigurat că poate face. Și nu a suferit nici de frica lipsurilor. Chiar dacă a dus o viață simplă, El a fost responsabil ca să Se întrețină pe El Însuși, precum și acel grup mic de oameni – ucenicii Săi…
Cum a reușit?
Biblia spune că El Se ruga – dimineața, la amiază, seara… era într-o legătură constantă cu Tatăl Său ceresc! Prin urmare, El a știut cum să prindă pește, când peștele nu mușca, și chiar să găsească bani pentru impozit în gura unui pește, atunci când a avut nevoie. Poate Dumnezeu nu-ți va purta de grijă exact în felul acesta, dar El a promis că-ți va purta de grijă, iar tu trebuie să crezi că El o va face.
Iată promisiunea după care trebuie să trăiești în fiecare zi: „El Însuşi îngrijeşte de voi” (1 Petru 5:7).
de Jean Koechlin
Daniel 10:1-14
Uneori Dumnezeu răspunde imediat la rugăciunile alor Săi. În capitolul 9.21, cuvântul Său a ajuns la Daniel pe când el încă se ruga. Alteori, dimpotrivă, ca în acest capitol, El amână intervenţia Sa, pentru a testa cât de reale sunt dorinţele noastre, cât de perseverentă este credinţa noastră. Dar chiar dacă uneori trebuie să ne rugăm mult timp înainte de a fi împlinită rugăciunea, niciodată să nu tragem concluzia din aceasta că Dumnezeu nu ascultă (1 Ioan 5.15). El îi spune lui Daniel că rugăciunea lui a fost auzită încă din prima zi. Acest verset 12 ne dezvăluie starea morală plăcută lui Dumnezeu, care este, am putea spune, cheia comunicării cu cerul. Să reţinem secretul lui Daniel: el şi‑a pus inima să înţeleagă şi să se smerească.
Comparând vedenia din versetele 5 şi 6 cu cea a apostolului Ioan în Patmos (Apocalipsa 1.13‑16), înţelegem că Acela care apare aici încărcat cu atributele dreptăţii suverane nu poate fi altul decât „Unsul” cel „nimicit” (cap. 9.26) care va fi, de asemenea, glorificat. Într–o astfel de prezenţă, cel mai evlavios dintre oameni este paralizat de o spaimă mortală. (Pentru a putea fi un canal al revelaţiilor divine, trebuie ca mai întâi moartea să–şi fi făcut lucrarea în noi ~ 2 Corinteni 4.12.) Dar acelaşi cuvânt al harului vine să–l liniştească şi pe Daniel, cum mai târziu o va face şi faţă de Ioan: „Nu te teme”, „nu te teme de nimic, om preaiubit” (v. 12, 19).
Mana Zilnica 