22 Mai 2023
Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune, dar un copil lăsat în voia lui aduce rușine mamei lui.
Proverbe 29.15
În procesul de creștere a copiilor, doar vorbirea nu va fi de ajuns; cuvintele nu vor schimba tendințele lor naturale, nici nu vor înfrâna încăpățânarea. Asemenea viticultorului care își îngrijește via, este nevoie să cureți, să îndoi și să direcționezi tânăra mlădiță, dacă vrei să o educi pentru Dumnezeu și pentru dreptate. Multe mame își învață copiii corect, în ce privește teoria, însă, prin neglijență și indiferență, îi lasă să crească în direcția opusă. Aceasta este o piedică în calea educării copiilor; poate că preocupările casnice trebuie să fie puse deoparte pentru un moment, timp în care este necesară corecția și instruirea copiilor. Dar, dacă problema nu este rezolvată la momentul în care copiii sunt mici, odată cu creșterea copiilor se vor amplifica problemele. Multe mame neînțelepte, din comoditate, își lasă copiii în propria voie, uitând că Dumnezeu a spus: „Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune, dar un copil lăsat în voia lui aduce rușine mamei lui”.
Vom atrage acum atenția asupra frumoasei atitudini a lui Manoah și a soției lui din Judecători 13. Când Îngerul Domnului le-a spus că vor avea un fiu, care va fi un nazireu și care îl va elibera pe Israel, „Manoah s-a rugat Domnului și a zis: «Te rog, Doamne, să mai vină la noi Omul lui Dumnezeu, pe care L-ai trimis, și să ne învețe ce să facem cu copilul care se va naște … Așadar, dacă se va împlini cuvântul tău, cum să ne purtăm cu copilul acesta?»” (Judecători 13.8,12). Această atitudine a fost foarte potrivită și foarte înțeleaptă. Ea ar trebui să fie starea sufletului și dorința arzătoare a fiecărei mame și a fiecărui tată. Adesea avem nevoie să ne reîntoarcem la Dumnezeu și să întrebăm: «Cum să ne purtăm cu copilul acesta și ce să facem cu el?».
R. K. Campbell
Ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut ce sfârșit i-a dat Domnul, pentru că Domnul este plin de milă și de îndurare.
Iacov 5.11
Hristos este mângâierea mea
Frederick Tucker, fiul unei familii engleze foarte bogate, s-a născut pe 21 mai 1853 în nord-estul Indiei. Împreună cu prima lui soție și cu trei colaboratori, el a întemeiat în anul 1882 Armata Salvării în India. Prima lui soție a murit curând în timpul unei epidemii de holeră. Frederick s-a recăsătorit. A doua lui soție, Emma, era fiica întemeietorului Armatei Salvării (1865, Londra), William Both. Împreună au avut nouă copii, dintre care trei au murit de timpuriu. Și Emma s-a îmbolnăvit grav în India și au fost nevoiți să se mute în America.
Într-o zi, Frederick predica și spunea că Isus Hristos este plin de milă. După predică, un ascultător i s-a adresat cu un vădit reproș: „Dacă și soția dumneavoastră ar muri la fel ca a mea, iar copiii ar striga plângând după mama lor, nu ați mai spune nimic despre un Dumnezeu al dragostei care este milostiv”.
După câteva zile s-a întâmplat ceva de necrezut. Fiind într-o călătorie, Emma și-a pierdut viața într-un accident de tren! Când Frederick a stat cu cei șase copii ai lui în fața mormântului deschis, și-a amintit de cuvintele acuzatoare ale ascultătorului său și a spus: „De curând cineva mi-a spus că, dacă soția mea ar muri, atunci nu aș mai putea spune că Dumnezeu este plin de milă. Dacă acest bărbat este prezent aici, doresc să-i spun că Dumnezeu este cu mine. Da, durerea mea este foarte mare, dar tocmai astăzi Hristos este mângâierea mea”. Bărbatul acela era prezent acolo. Copleșit de mărturia lui Tucker, și-a deschis inima la mesajul salvator al evangheliei.
Citirea Bibliei: Ieremia 49.23-39 · Romani 14.1-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ FACI FAȚĂ DEZAMĂGIRII (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.” (Iov 30:26)
După dezamăgirea de sine despre care vorbeam ieri, un al doilea tip este dezamăgirea cauzată de lideri. Ar fi rezonabil să presupunem că te puteai încrede în Eli, marele preot al lui Israel. Asta a crezut și Ana, mama lui Samuel când i l-a încredințat pe fiul ei, convinsă fiind că îl va pregăti să fie un slujitor al lui Dumnezeu. Însă Eli avea o mare slăbiciune de caracter. Era părinte, dar unul care nu s-a implicat atunci când fiii săi au abuzat de privilegiile lor preoțești, acceptând mita și însoțindu-se cu femei ușoare. Cine l-ar fi putut învinovăți pe tânărul Samuel dacă ar fi eșuat, când a aflat că liderul pe care îl stima căzuse atât de jos? Dar nu, el nu și-a manifestat dezamăgirea, ci și-a ațintit privirea spre Dumnezeu!
Biblia spune că „Samuel creştea și Domnul era cu el.” (1 Samuel 3:19) Prin urmare, el a devenit unul dintre cei mai mari profeți ai poporului Israel. Cum poți face față dezamăgirii cauzate de un lider? Privind la Domnul!
Al treilea tip de dezamăgire este cel cauzat de familie. Să-l luăm ca exemplu pe Iosif. Când Dumnezeu i-a arătat viziunea succesului ce-l aștepta, el s-a gândit că frații săi se vor bucura. Dar ei au reacționat cu ură, și l-au vândut ca sclav. Departe de familie și de prieteni, el a zăcut ani de zile în închisoare pentru o faptă pe care nu o săvârșise. Această situație putea fi o invitație la amărăciune, la discuții nesfârșite despre răul care i-a fost făcut, și chiar la planuri de răzbunare. Dacă Iosif ar fi făcut așa, cred că ar fi murit ca un condamnat de rând, într-o închisoare străină. Dar Iosif L-a lăsat pe Dumnezeu să-l răzbune. Iar Dumnezeu va face la fel și pentru tine. „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul.” (Isaia 54:17)
de Jean Koechlin
Osea 5:1-15
Profetul li se adresează într–un fel cu totul special mai-marilor lui Israel: „preoţilor!”, „casă a împăratului!”. Aceştia însă, care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru popor, le–au devenit o cursă (v. 1), iar rezultatul este catastrofal: „şi ei s–au cufundat în stricăciunea necredinţei” (v. 2). În cap. 4.15, Domnul îl implorase pe Iuda să nu-l imite pe Efraim. În zadar! Imediat după ce a fost anunţată căderea lui Israel, versetul 5 adaugă: „chiar şi Iuda va cădea cu ei”.
Câtă inconsecvenţă şi mândrie la aceşti nefericiţi israeliţi! (v. 5). „Faptele lor nu–i lasă să se întoarcă la Dumnezeul lor” (v. 4). Şi, ca şi cum n–ar fi fost nimic ce făcuseră, ei se apropie de Domnul cu jertfe. Dar nu–L găsesc (v. 6), pentru că este o ofensă adusă lui Dumnezeu să pretinzi să împlineşti un serviciu religios fără să fii mai întâi în regulă cu El în privinţa păcatelor. Efraim îşi descoperă boala (v. 13).
În loc să se adreseze însă Marelui Medic, recunoscându–se vinovat (v. 15), el se întoarce spre Asiria, către împăratul Iareb.
Aşa fac mulţi oameni: când conştiinţa nu le dă pace, în loc să se smerească înaintea lui Dumnezeu, caută ajutor şi distracţie într-o lume care nu–i poate vindeca.
Mana Zilnica 