10 Mai 2023
Eleazar, fiul lui Dodo ahohitul; el era unul dintre cei trei viteji. El a fost cu David la Pas-Damim, unde s-au adunat filistenii la luptă; și era un ogor plin cu orz. Și poporul a fugit dinaintea filistenilor.
1 Cronici 11.12,13
Eleazar a fost unul dintre vitejii lui David. Numele său înseamnă „Dumnezeu a ajutat”. Deși mulți fugeau de frica filistenilor, acest om a rămas neclintit și a păzit un ogor plin cu orz. De ce? Hrana trebuie păzită de vrăjmaș, pentru a fi folosită de poporul lui Dumnezeu. De asemenea, Eleazar învățase de la David și a stat alături de el, chiar dacă alții au fost prea înspăimântați ca s-o facă.
Poporul a fugit, însă nu și Eleazar. El a apărat acea bucată de ogor de filistenii care se strânseseră pentru luptă. Acest viteaz era „cu David” și a rămas neclintit. Această atitudine i-a încurajat și pe alții, după cum vedem în versetul 14. Domnul Isus este absent acum, însă putem fi „cu El” și putem să ne identificăm cu interesele Lui, ca tovarăși credincioși ai Săi, la fel cum au făcut vitejii lui David. Cum? „Au stat în mijlocul ogorului și l-au apărat și i-au bătut pe filisteni. Și Domnul i-a salvat cu o mare salvare” (1 Cronici 11.14), iar mâna lui Eleazar a rămas „lipită de sabie” (2 Samuel 23.10).
Cuvântul „viteji” apare în Cronici mai des decât în alte cărți ale Bibliei. Salvarea lui Dumnezeu a fost răsplata pentru devotamentul lor. Pe când alții fugeau de teama filistenilor, acești bărbați s-au întărit în Domnul, la fel cum a făcut David la Țiclag, atunci când era în mare strâmtorare (1 Samuel 30.6). Puterea dată de Domnul a fost secretul biruinței lor.
Cu toții suntem în școala lui Dumnezeu și avem privilegiul să învățăm de la marele nostru David – Domnul Isus Însuși. Să ne întărim în harul care este în Hristos Isus (2 Timotei 2.1) și să stăm neclintiți!
A. E. Bouter
Când [Isus] S-a coborât de pe munte, multă lume a mers după El. Și, iată, un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești”. Isus a întins mâna, S-a atins de el și i-a zis: „Da, vreau, fii curățit!”. Îndată a fost curățit de lepra lui.
Matei 8.1-3
Isus l-a atins pe lepros
În fața unei colibe sărăcăcioase de lut din Orientul Apropiat stătea ghemuit un lepros. Boala lui, lepra, îi afectase părți întinse ale corpului. Tocmai se apropia o tânără. Bolnavul și-a ridicat mâinile, parcă voind să se apere, pentru că nu dorea ca vizitatoarea să se infecteze de la el.
Dar femeia a venit mai aproape, i s-a adresat prietenește și a scos Noul Testament din geantă. Apoi i-a citit întâmplarea din Matei 8 despre vindecarea leprosului.
Bolnavul a ascultat cu multă atenție. El putea să se transpună atât de bine în gândurile și în simțămintele tovarășului său de suferință. Când femeia a ajuns cu cititul la locul unde Isus l-a atins pe lepros, el a întrerupt-o și a exclamat mirat: „Isus l-a atins? L-a atins cu adevărat?”. – Toți oamenii îl ocoleau pe acel lepros. Isus, dimpotrivă, a fost adânc mișcat de necazul aceluia și, în dragostea Lui, l-a atins pe bolnav. – Sărmanul om nu putea înțelege acest lucru.
Da, Isus nu a ezitat să-i atingă pe cei bolnavi și pe cei necurați, pentru a-i vindeca. El nu S-a dat înapoi nici atunci când a ajuns în contact cu lepra păcatului, nici când a mers pentru noi la cruce și a suportat moartea de ispășire pentru păcătoși. Oricine simte povara păcatelor și vrea să fie salvat poate veni la El cu deplină încredere. Atunci se va împlini Cuvântul Domnului: „Da, vreau, fii curățit!”.
Citirea Bibliei: Ieremia 40.1-12 · Romani 9.14-29
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PORUNCA DRAGOSTEI (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Trăiţi în dragoste…” (Efeseni 5:2)
Grecii foloseau patru cuvinte pentru a face deosebirea dintre tipurile de dragoste:
1) Storge, care înseamnă atașament, afecțiune firească, ca aceea dintre părinți și copii;
2) Eros, care înseamnă atracție trupească;
3) Philia, care înseamnă afecțiune emoțională sau prietenie;
4) Agape, care înseamnă dăruire necondiționată, dragoste sacrificială.
Când Biblia vorbește despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi și despre tipul de dragoste pe care trebuie s-o avem pentru El și pentru ceilalți, cuvântul folosit este întotdeauna agape, ceea ce indică angajamentul de a acționa. Știi că este posibil să iubești pe cineva chiar dacă nu-ți place de persoana aceea? Într-adevăr, dacă Dumnezeu vrea să ne învețe să iubim, El va aduce în viața noastră persoane greu de iubit. Adevărul este că viețile noastre sunt pline de persoane pe care nu le agreem: nu ne place cum vorbesc, nu ne place cum se comportă, nu ne place cum se îmbracă… Dar mai mult decât orice, avem tendința de-a nu agreea persoanele cărora nu le place de noi!
Dacă stai să te gândești, ai putea întocmi o listă cu persoanele pe care nu le iubești? Probabil ai trece pe listă persoane cu care nu ai nimic în comun, sau îți este greu să te înțelegi cu ele. Uneori, fiecare este greu de iubit – da, chiar și tu, și eu! – dar unii sunt greu de iubit… tot timpul! Domnul Isus nu ne-a cerut niciodată să avem o atracție delicată față de toți. Nici El nu a simțit atracție față de farisei. Așa că, nu trebuie să ne placă de toți – nu-i așa că este o ușurare? Dar – și acum vine partea cea mai grea – noi trebuie să-i iubim.
Ce vrea să ne învețe Biblia când spune: „trăiți în dragoste”? Este la fel ca umblarea fizică. Această dragoste necondiționată necesită efort, se mișcă într-o direcție precisă și este ceva ce faci în fiecare zi! Deci și azi, acum – iubește!
de Jean Koechlin
Daniel 8:15-27
Îngerul Gabriel este numit să-i explice lui Daniel viziunea care l–a înspăimântat atât de mult. La sfârşitul vremurilor împărăţiei care va veni ~ cea din Nord, a imperiului grec ~ atunci când răutatea oamenilor va ajunge la culme (v. 23), se va ridica nu un corn, ci un împărat, numit Asirianul, diferit de cornul cel mic din capitolul 7. Acest om îşi va folosi inteligenţa extraordinară doar pentru a face răul (v. 24, 25) şi, în cele din urmă, va cuteza să-L atace pe Hristos. Atunci va fi zdrobit prin intervenţia directă a lui Dumnezeu (fără mână), în contrast cu istoria imperiilor, unde vedem cum Dumnezeu foloseşte pe câte unul pentru a-l înlătura pe altul (Iov 34.20).
Acest capitol ne-a arătat aşadar cum coarnele berbecului (imperiul mezilor şi cel al perşilor) au fost frânte şi înlocuite de cornul ţapului (imperiul grec) şi, în cele din urmă, de însuşi împăratul îndrăzneţ. Dumnezeu permite ca acest om să se înalţe, să-şi elimine concurenţii, să umple pământul cu isprăvile sale, însă finalul său este de a fi zdrobit (Proverbe 6.15). Istoria ne oferă deja un exemplu mult prea asemănător. Este vorba de Alexandru, zis cel Mare, cuceritorul aprig, mort la treizeci şi trei de ani după ce subjugase un imens imperiu, şi care ilustrează fără îndoială mai mult decât bine această parabolă a Domnului Isus: „Ce i-ar folosi unui om dacă ar câştiga toată lumea şi şi-ar pierde sufletul?” (Matei 16.26).