Mana Zilnica

Mana Zilnica

17 Aprilie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Sfințește-i în adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume; și pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți în adevăr.

Ioan 17.16-19


Această prețioasă rugăciune a Domnului Isus este scrisă în Cuvântul lui Dumnezeu pentru binecuvântarea tuturor sfinților Săi. Deși frumusețea pură a cuvintelor Lui nu poate fi înțeleasă pe deplin decât de Cel căruia I-a fost adresată, totuși cei credincioși pot beneficia, cel puțin într-o mică măsură, de înțelegerea relației minunate dintre Tatăl și Fiul.

Aici Domnul Isus declară că cei ai Săi „nu sunt din lume”. Acest lucru este adevărat pentru ei în exact aceeași măsură în care este adevărat pentru Hristos. Cunoașterea acestei realități trebuie să ne cerceteze, pentru a trăi zilnic în conformitate cu ea. Domnul spune: „Sfințește-i în adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. A sfinți înseamnă a pune deoparte pentru un scop sacru. De vreme ce noi nu suntem din lume, Domnul dorește ca Tatăl să lucreze, prin intermediul Cuvântului Său, în inimile și în conștiințele noastre, ca să fim cu adevărat puși deoparte pentru El, în viața noastră zilnică. Acest lucru ar trebui să ne cerceteze adânc. Ne facem noi timp să studiem Cuvântul lui Dumnezeu și să medităm asupra Lui?

Apoi Domnul adaugă: „Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi pentru ei, ca și ei să fie sfințiți în adevăr”. El a fost total separat de lume prin înălțarea Sa în glorie, după înviere. Pe măsură ce medităm acum la El, aflat în strălucirea gloriei lui Dumnezeu, Îl vedem ca Reprezentant al nostru acolo și tânjim după ziua când El va veni să ne ia la Sine. Aceasta este și dorința aprinsă a inimii Lui: „Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie și ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii” (versetul 24).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de la urmă.

Ioan 6.40



Care este sensul vieții mele?

Tot mai mulți oameni se tem de viitor. Mass-media vuiește de știri despre conflicte și războaie, despre catastrofe naturale și probleme pe plan financiar. Indiferența față de semeni ia amploare. Mulți se întreabă: Care este sensul vieții? Pentru ce exist?

Mulți încearcă să îndepărteze acest simțământ al lipsei de speranță și de sens al vieții. Industria de divertisment asigură suficientă distragere de la lucrurile serioase. Dar când se face iarăși liniște, apar la suprafață întrebările persistente referitoare la sensul vieții.

La întrebarea: Pentru ce sunt pe acest pământ?, poate da răspuns numai Unul. Acesta este Însuși Dumnezeul care ne-a creat. Cu toate că, din fire, suntem cu toții păcătoși și ne-am îndepărtat de El, Dumnezeu Se interesează mult de noi. El vrea să devenim copiii Lui, pentru a ne înconjura cu dragostea Lui de Tată. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu viața noastră.

Pentru a face posibil acest lucru, Dumnezeu L-a trimis pe Domnul Isus, Fiul Său, pe acest pământ. El a suferit moartea pe cruce pentru noi, păcătoșii pierduți. Prin jertfa Sa, Domnul Isus a pus temelia pentru împăcarea noastră cu Dumnezeu. Cine Îl primește prin credință primește iertarea păcatelor și devine un copil al lui Dumnezeu. Pe această cale, el înțelege care este sensul vieții sale și perspectiva sigură pentru veșnicie: un loc în slava lui Dumnezeu, în Casa Tatălui.

Are și viața ta sens? Ai și tu viitorul asigurat?

Citirea Bibliei: Deuteronom 28.33-69 · Galateni 5.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

APĂRĂ-ȚI CONVINGERILE ȘI DUMNEZEU TE VA ONORA – Fundația S.E.E.R. România

„Am făcut o juruinţă Domnului, şi n-o pot întoarce.” (Judecători 11:35)


Eric Liddell s-a antrenat luni de zile, având ca țintă titlul olimpic în proba de 100 de metri la Jocurile olimpice din 1924. Și majoritatea comentatorilor sportivi pronosticau că Liddell va câștiga cursa. Cu toate acestea, în timpul Olimpiadei, Liddell a aflat că această cursă urma să se desfășoare duminica. Lucrul acesta a reprezentat o mare problemă pentru el, întrucât Liddell credea că-L va dezonora pe Dumnezeu dacă va alerga în ziua Domnului. S-a retras din această cursă, iar fanii săi au fost uluiți. Unii care îl lăudaseră în trecut, acum îl numeau nebun. El a fost supus unei presiuni intense pentru a-și schimba decizia, dar a rămas neclintit. Apoi, un alergător a renunțat la cursa de 400 m, care era programată într-o zi lucrătoare și lui Liddell i s-a oferit oportunitatea de a ocupa locul rămas liber. Aceasta nu era cursa pentru care se pregătise. Distanța era de patru ori mai mare decât cea pentru care se antrenase, cu atâta sârguință. Chiar și așa, el a trecut linia de sosire pe primul loc și a stabilit un nou record, cu 47,6 secunde.

Liddell a câștigat o medalie olimpică de aur, și-a apărat credința în Dumnezeu fără compromisuri, iar povestea lui a fost relatată în filmul intitulat „Chariots of Fire” (Carele de foc), premiat cu patru premii Oscar. Însă Eric Liddell se bucură de o faimă și mai mare: el a plecat misionar în China, unde a murit într-un lagăr de război în 1945. Îl putem asemăna cu Iefta, care a spus: „Am făcut o juruinţă Domnului, şi n-o pot întoarce.” Lecția ce răzbate din viața acestui om este următoarea: respectă-ți convingerile, și Dumnezeu te va onora!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 11:18-31


Tendinţa inimii noastre egoiste este de a acapara şi de a reţine mai mult decât avem nevoie (v. 24,26). Să citim în Luca 6.38 ce drum ne recomandă Domnul Isus. Vom găsi aici că adevărata cale de a fi binecuvântaţi este să ne ocupăm de binele altora. Uneori, aceasta sfidează prevederea şi înţelepciunea omenească, dar Dumnezeu nu are aceeaşi aritmetică cu cea pe care o are omul. El răstoarnă calculele şi previziunile acestuia. Bogăţiile sunt întotdeauna o piedică pentru cei care se încred în ele (v. 28; comp. Marcu 10.24 cu 1 Timotei 6.17,18). Ambiţia noastră trebuie să fie aceea de a fi bogaţi în fapte bune.

Cu toate acestea, există în lume un lucru de cea mai mare valoare, pe care suntem invitaţi să-l căutăm şi să-l câştigăm. Ce poate avea mai mare preţ decât sufletul? Pentru a-l răscumpăra pe al nostru, Domnul „a vândut tot ce avea” (Matei 13.4446). Da, „cel înţelept câştigă suflete” (v. 30). Cunoaştem noi această fericită slujbă? Era a ucenicului Andrei (Ioan 1.41-43), dar poate fi şi a noastră, indiferent de vârstă sau de nivelul de cunoştinţă. De ce anume are nevoie în mod deosebit cel care vrea să câştige suflete pentru Domnul? Cu siguranţă, de o înţelepciune promptă în a prinde ocaziile (Efeseni 5.15,16) şi de o dragoste dispusă să găsească drumul înspre inimi (1 Corinteni 9.19,22)!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: