Mana Zilnica

Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții!

Coloseni 3.16

Sfaturi și învățături

• Dumnezeu nu este așa cum mi-L imaginez eu, ci cum Îl prezintă Cuvântul Său.

• Nu te deda la risipă, dacă nu vrei să devii sărac!

• Nu pune în cumpănă greutatea zilei de mâine care nu este și despre care nu știi dacă va mai fi!

• Să luăm aminte nu numai asupra răului pe care trebuie să-l evităm, ci și asupra binelui pe care adesea uităm să-l facem!

• Credința, oricât ar fi de slabă, este o „plantă” pe care Dumnezeu Însuși a sădit-o. De aceea nu călca în picioare această „plantă”, ci îngrijește-o cât mai bine!

• Nu te uita cu coada ochiului la ispită în timp ce te rogi, ca să nu cazi în ea!

• Trebuie să fim harnici cât timp mai putem. Mulți au vrut să fie harnici când nu au mai putut.

• Nu pretinde că ești ceea ce nu intenționezi să fii!

• Este mai bine să vorbim unii cu alții decât unii împotriva altora.

• Cine vrea să fie ferit de greșeli mari să ia seama la cele mici; de aceea oprește-te din vreme, dacă vezi că prietenul tău te trage după el în prăpastie!

• Niciodată să nu nesocotim un sfat, înainte de a ne fi gândit la el!

• Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu și timpul de har nu țin la nesfârșit.

Citirea Bibliei: Numeri 22.1-21 · Matei 13.24-30

coordonatori Bob & Debby Gass

AI UN ȘEF DIFICIL? – Fundația S.E.E.R. România

„Slujiţi-le cu bucurie…” (Efeseni 6:7)

Dacă tu crezi că șeful tău este o persoană cu care îți este greu să te înțelegi, te rog să-ți imaginezi că lucrezi pentru șeful lui David, regele Saul. Cu cât încerca David mai mult să-l ajute, cu atât mai mult se străduia Saul să-l ucidă. Ce a făcut David? De fiecare dată când șeful său era cuprins de un acces de gelozie și arunca sulița asupra lui, David se ferea… și continua să-l slujească. De ce?

1) Pentru că David știa că Dumnezeu l-a chemat să fie rege și nu exista loc mai bun, pentru a se pune la punct cu tot ce trebuia să știe, decât palatul lui Saul. Adevărul este că uneori putem învăța mai mult din greșeli și eșecuri, decât din realizările de succes. Așa că David a stat cu capul plecat și a continuat să învețe și să crească.

2) David a recunoscut că Saul fusese pus de Dumnezeu în funcția pe care o deținea, și era datoria lui Dumnezeu, nu a lui, să-l dea la o parte. Era greu? Da! Însă David a înțeles că felul în care te porți cu ceilalți, atunci când sunt în necaz, determină felul în care se poartă Dumnezeu cu tine atunci când ești tu în necaz. Și înainte ca să plece de pe acest pământ, David a intrat în multe necazuri și a avut nevoie de mila lui Dumnezeu, extrem de mult!

Apostolul Pavel scrie: „Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor.” În loc să bombăni și să te plângi, străduie-te să excelezi la locul de muncă și roagă-te pentru bunăvoință din partea șefului. Nu uita: „Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului pe care îl îndreaptă încotro vrea.” (Proverbele 21:1). Pentru că David s-a purtat cu bunătate și integritate, în timp ce slujea unui șef de coșmar, Dumnezeu l-a făcut șef! Și când Îl onorezi pe Dumnezeu la locul de muncă, și El va face la fel cu tine!

de Jean Koechlin

Iov 38:1-18

„Sămi răspundă Cel Atotputernic!”, strigase Iov (31.35; comp. cu ceea ce îi spusese Elifaz în cap. 5.1). Ei bine, Dumnezeul pe care Iov Îl credea surd şi inaccesibil îi împlineşte dorinţa, însă nu aşa cum gândea el, ci, în loc săi răspundă la întrebări, Domnul, la rândul Său, îi pune alte întrebări. Putem remarca deseori la Domnul Isus acelaşi fel de a proceda cu cei care I se adresau (Luca 10.2526; 20.24; 20.2124).

Iov avea despre sine o părere înaltă şi, din acest motiv, avea nevoie să fie smerit (31.37). Aceasta urmează să realizeze Dumnezeu prin întrebările Sale: săl ajute pe Iov săşi dea seama de micimea lui şi de adânca lui ignoranţă. Cunoştinţa cercetării (dacă este obiectivă) conduce tocmai la acest rezultat iată unul dintre motivele pentru care cei mai mari savanţi sunt adesea cei mai modeşti oameni.

Când omul ascultă, Dumnezeu vorbeşte! În răbdarea Sa, Dumnezeu lea acordat, atât lui Iov, cât şi prietenilor săi, timp suficient săşi exprime falsele idei; apoi la împuternicit pe Elihu să le respingă opiniile întrun mod argumentat. Acum, în sfârşit, se face linişte. Dumnezeu poate vorbi şi va avea, bineînţeles, ultimul cuvânt.

Ar fi bine dacă am şti şi noi să ţinem sub tăcere duhul nostru agitat, imposibil de liniştit, pentru ca Dumnezeu să ne poată face săI auzim vocea.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 feb. 2021

7 Februarie 2021

Împăratul a trecut pârâul Chedron … David a urcat suișul Măslinilor; și plângea pe când urca.

2 Samuel 15.23,30

Pârâul Chedron (1) – Doi împărați

Împăratul David este o imagine minunată a Domnului Isus, iar în acest capitol vedem atât asemănări, cât și contraste, între imagine și realitatea ei. Îl vedem pe împăratul David fugind de Absalom, trecând pârâul Chedron, însoțit de câțiva prieteni credincioși, și urcând pe Muntele Măslinilor, plângând. Domnul Isus a trecut și El pârâul Chedron împreună cu ucenicii Săi, după care a intrat în grădina Ghetsimani, aflată pe Muntele Măslinilor, după ce S-a rugat Tatălui pentru ei (Ioan 18.1). Împăratul David era un tată care fugea de fiul său răzvrătit. Domnul Isus era Fiul ascultător, care mergea să facă voia Tatălui Său. David „plângea pe când urca”, în timp ce pe Domnul Îl vedem spunând: „Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte”, după care a căzut cu fața la pământ (Matei 26.38).

Împăratul David i-a spus lui Țadoc să ducă chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate (2 Samuel 15.25). Domnul Isus, adevăratul Chivot, Dumnezeu și Om într-o singură Persoană, S-a întors în cetate, legat de către oameni, pentru a face lucrarea „pe care urma s-o împlinească în Ierusalim” (Luca 9.31). David a fost trădat de prietenul și de sfătuitorul său, Ahitofel, iar Domnul Isus a fost trădat de Iuda, „prietenul Său apropiat” (2 Samuel 15.31; Psalmul 41.9; Matei 26.48-50). Ahitofel și Iuda s-au spânzurat după ce au trădat (2 Samuel 17.23; Matei 27.5).

David a fost lepădat ca împărat de către popor, însă aceasta a fost și o urmare a disciplinării lui Dumnezeu pentru păcatul său (2 Samuel 12.11). Domnul Isus a fost lepădat ca împărat de poporul Său, însă a suferit pentru păcatele lor (și pentru ale noastre). Ce contrast de asemenea vedem în faptul că David a continuat să urce pe Muntele Măslinilor, însoțit de cei fideli lui, pentru a fugi din Ierusalim, iar Hristos S-a întors în Ierusalim, după ce toți ucenicii Săi L-au părăsit și au fugit! Unul a fost un împărat, iar celălalt, Împăratul împăraților.

B. Reynolds

Când le-a zis: Eu sunt, ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ.

Ioan 18.6

Cine este Isus?

Această întrebare îi mișcă astăzi pe oameni, dar cât de puțini sunt aceia preocupați cu Isus! Când a trăit pe pământ, oamenii au discutat mult despre El. Erau impresionați de minunile pe care El le făcea și care nu puteau fi explicate prin procese naturale; vorbirea Lui îi impresiona pe mulți.

Când preoții au vrut să-L prindă pe Isus și i-au trimis pe slujitorii lor să-L aducă la ei, ca să-L interogheze, slujitorii au venit înapoi cu mâinile goale. La întrebarea: „De ce nu L-ați adus?”, ei au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta” (Ioan 7.45,46). Cuvintele Lui i-au impresionat atât de mult, încât n-au putut să-L aresteze. Și nici cu alte ocazii, Isus nu a putut fi prins. Un număr mare de soldați împreună cu preoții cei mai de seamă și cu slujitorii lor se îndreptau spre locul unde știau că Se afla. Ei au pornit cu făclii și cu arme. Și, într-adevăr, El Se afla acolo împreună cu ucenicii Săi. Isus și ucenicii Lui au auzit, desigur, mulțimea de oameni venind spre ei. Dar, în loc să fugă, Isus a mers în întâmpinarea lor și i-a întrebat: „Pe cine căutați?”. Ei I-au răspuns: „Pe Isus Nazarineanul” (Ioan 18.4,5). Atunci cei înarmați au avut parte de o experiență cu totul neobișnuită, simțind pe pielea lor puterea Lui divină. Când El le-a răspuns „Eu sunt”, ei au căzut la pământ.

Au înțeles oare ei atunci cine este Isus? Nu, pentru că s-au ridicat repede, au luat lanțurile și L-au legat. Ei n-ar fi putut niciodată să facă aceasta, dacă El nu S-ar fi lăsat de bunăvoie să fie legat de ei. El a îngăduit aceasta, pentru că sosise timpul să moară, ca să-i salveze pe păcătoși. Motivul pentru care S-a lăsat prins și pironit pe cruce este dragostea Lui cea mare față de oamenii pierduți.

Citirea Bibliei: Numeri 21.16-35 · Matei 13.18-23

coordonatori Bob & Debby Gass

FII GATA SĂ ASCULȚI, SĂ IEI AMINTE ȘI SĂ CEDEZI! – Fundația S.E.E.R. România

„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

În vara anului 1986, două vapoare s-au ciocnit pe Marea Neagră, în apropiere de coasta Rusiei. Sute de pasageri au murit în apele înghețate. Tragedia a părut și mai mare după investigația care a demonstrat cauza accidentului. Nu fusese o problemă tehnică (de exemplu: radarul sau semnalizările nu au funcționat), nici meteorologică (de gen: vizibilitate redusă din cauza ceții). Nu, cauza a fost umană – mai precis, încăpățânarea și trufia omenească prostească. Ambii căpitani au știut de prezența celuilalt vas și ar fi putut să se ferească. Dar, potrivit raportului, niciunul dintre căpitani nu a dorit să-i facă loc celuilalt, pentru că fiecare era prea mândru ca să cedeze. Până să-și vină în fire, a fost prea târziu.

Dacă ești o persoană cu capul pe umeri, cu o voință puternică, și duci totul la îndeplinire, gândește-te la ceea ce tocmai ai citit. Dacă prin faptul că ai câștigat o ceartă rănești sau pierzi o relație, se mai poate spune că ai câștigat? Dacă ieși cu fața curată, dar pierzi relația, ajungi să fii pomenit la rubrica „pierderi”.

Așadar, iată cuvântul pentru tine astăzi: „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia… Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor… Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice Domnul… Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (am spicuit din Romani 12, între versetele 10 și 21) Așadar, fii gata să asculți, să iei aminte și să cedezi!

de Jean Koechlin

Iov 37:5-24

Pentru a zugrăvi starea de suflet a patriarhului şi căile lui Dumnezeu cu privire la el, Elihu ia ca exemplu cerul întro zi de furtună (pe care lam văzut deja în cap. 36.27,28,29,32,33; cap. 37.2…). Norii întunecoşi reprezintă doliul şi încercările care, pentru moment, ascund lumina feţei lui Dumnezeu. Inimii fireşti îi este greu să înţeleagă tainica lor plutire (v. 16). Iov trebuie să înveţe o lecţie: că aceşti nori sunt umpluţi de Dumnezeu cu apa binecuvântării (pentru el): v. 11; cap. 26.8.

Ploaia poate cădea pe pământ fie ca beneficiu (Psalmul 65.10), fie ca pedeapsă, precum o nuia (v. 13; cf. Psalmul 148.7,8).

Ea poate veni fie sub formă de revărsări fertilizante, în abundente picături benefice, care fac pământul să rodească (36.27,28; 37.6), fie, din contră, ca nişte torente (ploaia puterii Lui), devastând solul fără să intre în el. În ultimul caz este ca judecată, fără niciun efect asupra sufletului. Dar nu acesta era gândul lui Dumnezeu cu privire la slujitorul Său Iov. El dorea săl binecuvânteze, de aceea îl corectează cu măsură (Ieremia 10.24), până îl va face să spună, în acordurile cântării:

Ce dulcei să descopăr,

Mai sus de zareanghiţită de nor,

Cum Tu, în limpezime, Prieten divin,

Străluceşti scăldat în splendori! (comp. cu v. 21)

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 feb. 2021

6 Februarie 2021

Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ.

Apocalipsa 3.10

Aceste prețioase cuvinte din Apocalipsa sunt adresate îngerului adunării din Filadelfia. Unora le place să se laude că sunt Filadelfia, însă, în loc să pretindem o astfel de poziție, ar trebui să privim cu atenție cum ne raportăm la ceea ce Domnul recomandă aici. El încurajează adunarea din Filadelfia, spunând: „Ai puțină putere și ai păzit cuvântul Meu și n-ai tăgăduit numele Meu” (versetul 8). Sunt aceste lucruri adevărate despre noi? Filadelfia înseamnă „dragoste frățească” și, prin urmare, ea implică o dragoste adevărată pentru toți cei care sunt răscumpărați prin sângele prețios al lui Hristos.

Putem aprecia într-adevăr cuvintele Domnului care ne spun: „Te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ”. Acest ceas al încercării face referire la Necazul cel mare, cea mai cumplită perioadă de timp pe care lumea o va experimenta vreodată. Va fi un timp de o neasemuită încercare pentru cei care locuiesc pe pământ, nu pentru cei a căror cetățenie este în ceruri. Remarcați că Domnul nu spune că îi va păzi pe aceștia în ceasul încercării, ci de ceasul încercării. Singurul fel în care putem fi păziți de acel ceas al încercării este să fim luați cu totul din lume. Înainte ca acest necaz să aibă loc pe pământ, credincioșii găsiți în viață și cei care au murit vor fi răpiți împreună ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh și astfel vor fi totdeauna cu El.

Domnul spune, de asemenea: „Ai păzit cuvântul răbdării Mele”. El așteaptă cu răbdare și orice credincios trebuie și el să aștepte, să vegheze și să-I slujească cu răbdare.

L. M. Grant

Armele cu care ne luptăm noi nu sunt ale firii păcătoase, ci sunt puternice, datorită lui Dumnezeu, ca să dărâme întăriturile.

2 Corinteni 10.4

O carte plină de surprize (1)

Acești doi frați, Shosei și Majan, care primiseră o Biblie, citeau și altora din ea. Și acum credea tot satul în Isus Hristos.

În anul 1945, insula a fost ocupată de trupe americane și mulți japonezi au murit în urma acestei ocupații străine. Într-o zi, americanii au ajuns și în satul lui Shosei și al lui Majan. Cei doi frați s-au dus în întâmpinarea soldaților invadatori și i-au salutat cu prietenie. Translatorul chemat în grabă a rămas fără cuvinte. „Ei ne spun nouă, ca creștini, un bun venit”, a spus el. Soldații nu avuseseră parte niciodată de o asemenea primire. Ei i-au urmat pe cei doi în satul lor și au fost mirați de ceea ce vedeau: străzile erau curate și colibele ordonate, iar locuitorii păreau pașnici și fericiți. Acest sat avea o cu totul altă înfățișare față de celelalte sate prin care trecuseră.

Unul dintre ofițeri i-a întrebat pe cei doi care era motivul pentru comportamentul lor. Atunci ei i-au povestit despre acea carte pe care o primiseră de la un misionar cu ani în urmă. Ea schimbase viața lor, iar acum tot satul credea în Isus Hristos și toți trăiau în ascultare de îndemnurile acestei cărți.

Ofițerii s-au întrebat: „Oare nu folosim noi arme greșite pentru a schimba lumea?”.

Da, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este o carte plină de surprize: Oamenii citesc în ea și inima lor este schimbată, iar aceasta are o influență bună asupra a tot ceea ce-i înconjoară.

Ce frumos obicei este acesta, de a citi regulat Biblia, și câte inimi transformă puterea Cuvântului!

Citirea Bibliei: Numeri 21.1-15 · Matei 13.10-17

coordonatori Bob & Debby Gass

ALEGE BUCURIA! – Fundația S.E.E.R. România

„Faceţi toate lucrurile fără cârtiri…” (Filipeni 2:14)

Persoanele care suferă de cârtire cronică sunt aproape imposibil de ajutat. Nu-i poți mulțumi niciodată, dar nici nu te vor lăsa să încerci să-i ajuţi, așa că în preajma lor te simți ca-ntr-o capcană. Când capeți eticheta că ești o astfel de persoană, oamenii vor fugi de tine ca de ciumă, și vei ajunge să te simți singur și neapreciat. Și probabil nu vei înțelege niciodată cu adevărat de ce! Atitudinile nu se întâmplă pur și simplu, ci le alegi. Apostolul Pavel scrie: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!” (Filipeni 4:4). Lipsa bucuriei caracterizează o sumedenie de persoane care merg la biserică, și din nefericire nu este genul de problemă pentru care ne facem griji. Psalmistul scrie: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (Psalmul 118:24).

Să observăm că el nu a spus „Ieri a fost ziua Domnului, ce fericit am fost atunci,” sau „Mâine va fi ziua Domnului, voi îndura până atunci.” Nu, această zi, azi, acum este un dar de la Dumnezeu! Cârtirea vine deseori din egocentrism şi se referă la ceea ce îți place ție sau nu-ți place – adică egoism pur. Bucuria adevărată este o alegere. Ea vine la acei oameni care se angajează în ceva mai măreț decât propria lor fericire. Există decizii pe care trebuie să le iei în fiecare zi, cum ar fi: ce mănânci, cu ce te îmbraci, atitudinea pe care o afișezi…

Pavel se afla în închisoare, lipsit de orice speranță de a fi eliberat, când a scris: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul”. Nu circumstanțele i-au dictat bucuria, ci prioritățile și valorile vieții sale! Același lucru este valabil și pentru tine. „Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” (1 Tesaloniceni 5:16-18). Așadar, astăzi alege bucuria!

de Jean Koechlin

Iov 36:22-33; 37:1-4

„Cine învaţă (pe alţii) ca El?„, întreabă Elihu (v. 22). Dumnezeu are şcoala Lui. Spre deosebire de cele ale oamenilor, ea durează întreaga viaţă. Dacă acceptăm să urmăm cursurile acestei şcoli, ea ne va da mai multă înţelepciune şi educaţie decât o pot face toate universităţile lumii (Psalmul 94.10,12; Isaia 48.17).

După ce au auzit predica de pe munte, mulţimile au recunoscut că Isus îi învăţa „ca având autoritate, şi nu precum cărturarii lor” (Matei 7.29). Autoritate încununată de înţelepciune, de îndelungărăbdare, de blândeţe, dovedită în special faţă de cei critici, acestea sunt câteva din minunatele caracteristici ale Învăţătorului venit de la Dumnezeu pentru ai învăţa pe oameni (Ioan 3.2). El nu mai este pe pământ, dar nea lăsat Cuvântul Său, sursa tuturor învăţăturilor de care are nevoie sufletul nostru.

Elihu glorifică puterea lui Dumnezeu (v. 22), lucrarea Lui (v. 24), măreţia Lui (v. 26), dreptatea Lui şi bunătatea Lui (v. 31). Ce bucurie să putem exclama împreună cu el: „Iată, Dumnezeu este puternic!” „Iată, Dumnezeu este înălţat!” „Iată, Dumnezeu este mare!” (36.5,22,26).

„SăL facă cunoscut pe Tatăl şi să glorifice Numele Său mare”, acestea au fost pentru Isus, în timp ce Se afla pe pământ, scopul întregii Sale slujbe. Şi acesta este minunatul rezumat al învăţăturii Sale (Ioan 17.4,6,26).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 feb. 2021

5 Februarie 2021

El este Capul trupului, al Adunării.

Toate să se facă așa cum se cuvine și cu ordine.

Coloseni 1.18; 1 Corinteni 14.40

În adunarea lui Dumnezeu, totul trebuie rânduit în supunere față de Cuvânt. Scripturile trebuie să ocupe locul suprem, pentru că ele sunt expresia voii lui Dumnezeu. Așadar, nimic din ceea ce se opune sau nu are aprobarea Cuvântului Său nu poate fi tolerat.

Nu suntem lăsați în voia raționamentului și a practicilor noastre, ci, în epistole, au fost lăsate resurse pentru cele mai mici detalii legate de adunare. De aceea, a acționa fără autoritatea Cuvântului nu este o neascultare mai mică decât a acționa contrar acestuia. Este peste măsură de important să porți acest lucru în minte, pentru că, dacă vei cerceta lucrurile mai îndeaproape, vei găsi că nu este nicio denominațiune unde creștinii să nu-și fi rânduit singuri anumite lucruri, așa cum ei înșiși au considerat cel mai bine.

Pentru a ilustra ceea ce vreau să spun, aș menționa o discuție pe care am avut-o anul trecut cu un vechi coleg de studii. Am spus: «Aveți autoritatea Scripturii pentru toată această varietate de rânduieli bisericești?». «Nu», mi-a răspuns sincer, «nu avem, dar», a adăugat el, «susțin faptul că avem libertatea să alegem planurile și metodele pe care experiența noastră ni le arată ca fiind cele mai bune». Și, fără vreo acoperire, aceasta este poziția general adoptată.

Eu susțin că toate lucrurile rânduite în adunare, fiecare acțiune și procedură, toate activitățile sfinților – rugăciune, laudă și lucrarea Cuvântului – trebuie să fie conduse și să aibă aprobarea directă a Scripturii. Capul conduce totul și acest Cap este Hristos; El a consemnat voia Sa pentru noi în Cuvântul scris. Prin urmare, El ne-a așezat într-o poziție în care nu putem inventa și potrivi, ci în care trebuie doar să ascultăm.

E. Dennett

Și aceasta este porunca Lui: să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos și să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a poruncit El.

Să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

1 Ioan 3.23; 1 Ioan 3.18

O carte plină de surprize (1)

La începutul secolului al XX-lea, un misionar a ajuns pe insula japoneză Okinawa. Într-un sat mic a întâlnit doi frați, Shosei și Majan, cărora le-a dăruit o Biblie.

Cei doi au început să citească din Biblie. Într-o dimineață, Shosei a spus fratelui său: „Cartea aceasta este plină de surprize! Aici scrie să ne arătăm dragostea și să slujim unii altora. Hai ca de azi înainte să trăim după învățăturile din cartea aceasta și să facem ce spune ea!”.

A doua zi a trecut pe acolo un cerșetor. Ei l-au poftit în coliba lor și i-au dat să mănânce. Acesta s-a mirat, dar cei doi frați i-au spus: „Noi tocmai citim o carte și în ea scrie că există un Dumnezeu al dragostei care este ca un Tată pentru noi. El ne vrea numai binele, de aceea L-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos, ca să ne scape de toate păcatele noastre”.

Cerșetorul a vrut să audă mai multe din acea carte, așa că din acel moment s-a așezat în fiecare zi la intrarea colibei celor doi frați. Apoi au venit și alții să audă ce citeau ei din cartea aceea. Locuitorii satului au înțeles ce se citea și tot mai mulți s-au hotărât să-L urmeze pe Isus Hristos. Încet-încet, satul s-a schimbat, obiceiurile rele au dispărut și închinarea ocultă nu s-a mai practicat. Oamenii se ajutau unii pe alții și rareori se mai certau.

Citirea Bibliei: Numeri 20.14-29 · Matei 13.1-9

coordonatori Bob & Debby Gass

PE PLACUL OAMENILOR – Fundația S.E.E.R. România

„Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor…?” (Galateni 1:10)

Când cauți bunăvoința oamenilor, se întâmplă două lucruri:

1) Îți neglijezi propriile dorințe, pentru a împlini dorințele lor.

2) Vei lua decizii pe baza aprobării lor. În oricare dintre situații, te vei simți ca și cum ai fi preșul lor.

Poate că ai devenit o persoană care caută bunăvoința oamenilor, pentru a primi atenția după care tânjeai și pe care nu o primeai altfel. Sau poate nu ai învățat niciodată să ai încredere în tine însuți. Biblia spune: „Frica de oameni este o cursă” (Proverbele 29:25), deoarece provoacă întotdeauna rezultate neașteptate. Nu numai că ceilalți se supără pe tine, dar ajungi să fii dezamăgit de tine însuți, când lucrurile nu se rezolvă.

Apostolul Petru s-a luptat cu această tendință de a fi pe placul oamenilor. În noaptea dinaintea răstignirii, când „o slujnică a venit la el, şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileanul!”… s-a lepădat înaintea tuturor, şi i-a zis: „Nu ştiu ce vrei să zici.” (Matei 26:69-70). După aceea, a ajuns să plângă cu amar pentru eșecul său.

Când Samuel l-a confruntat pe Saul cu privire la decizia lui de-a nu-i distruge total pe amaleciți: „Saul i-a zis lui Samuel: „…mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul.” (1 Samuel 15:24). Pe de altă parte, apostolul Pavel a scris: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.”

E bine să fii atent, iubitor și răbdător, dar nu te poți lăsa intimidat și manipulat: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.” (2 Timotei 1:7). Când cedezi în fața fricii de oameni, îi lași de fapt pe ei (și nu pe Dumnezeu!) să-ți controleze viața. Dumnezeu nu dorește să-i slujești pe oameni din frică, ci din dragoste – pentru ei… și pentru El!

de Jean Koechlin

Iov 36:1-21

Continuând cuvântarea, Elihu Îl îndreptăţeşte pe Dumnezeu (v. 3), combătând cele două idei false cu privire la El.

Întâi întăreşte faptul că, în ciuda atotputerniciei Sale, Creatorul Se interesează de făptura Sa şi nu o dispreţuieşte deloc (v. 5). Cel drept (credinciosul) se bucură de grija Sa deosebită. Ochii Săi veghează fără încetare şi asupra celui pe care îl înalţă (v. 7) şi asupra celui peste care trimite încercări (v. 8).

Apoi spune cu hotărâre că Dumnezeu nu acţionează niciodată întrun fel capricios, cum lăsase Iov să se înţeleagă. Permiţând încercarea, El urmăreşte un scop bine definit: să le arate alor Săi ce au făcut, să le deschidă urechile spre disciplină şi săi motiveze să se întoarcă, dacă au înfăptuit nedreptate. Disciplina formează discipolii (ucenicii); supunerea modelează supuşii. Evrei 12.7 ne aminteşte că disciplina este rezervată pentru fiii lui Dumnezeu, aşa cum şi părinţii îşi disciplinează propriii copii, nu pe ai altora. Disciplinarea este o dovadă a relaţiei noastre cu Tatăl. Dar, conform aceluiaşi pasaj (Evrei 12.5,6), sufletul care este sub disciplină poate ori să o nesocotească, neascultând de ea sau neacordândui nicio importanţă (v. 12; comp. cu 5.17), ori, dimpotrivă, săşi piardă curajul, uitând că cea care a pregătit disciplina este credincioşia dragostei Domnului (Psalmul 119.75). Există şi o a treia atitudine, iar aceasta este cea bună: de a ne lăsa exersaţi prin disciplină, altfel spus, de a ne întreba cu ce scop a trimiso Dumnezeu în calea noastră (Evrei 12.11).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 feb. 2021

4 Februarie 2021

Cel dintâi om, Adam, a devenit un suflet viu; cel din urmă Adam, un duh dătător de viață.

1 Corinteni 15.45

Citim în Geneza că din Adam, după cădere, când acesta avea vârsta de o sută treizeci de ani, s-a născut un fiu după asemănarea sa și după chipul său, care a fost numit Set. Aceasta înseamnă că fiul care i s-a născut lui Adam era după chipul și asemănarea omului căzut, a omului aflat sub judecata lui Dumnezeu, a omului care fusese la început în comuniune cu Dumnezeu, dar care acum pierduse această comuniune. Acest om, Set, fiul lui Adam, era păcătos, fiindcă tatăl lui era păcătos. Găsim acest principiu important peste tot în Cuvântul lui Dumnezeu, anume că orice om își primește natura de la familia în care este născut. Fapte 17.26 afirmă clar că întreaga rasă umană constituie o singură familie. Orice om aparține acestei familii – familiei lui Adam.

Acum să privim la pasajele din Noul Testament în care Dumnezeu vorbește despre Ultimul Adam: Romani 5.12 și 1 Corinteni 15.47. Vedem aici că ceea ce este adevărat cu privire la primul Adam este adevărat și cu privire la Ultimul Adam – Omul din cer. Cei care aparțin familiei Lui sunt părtași caracterului Său. L-am putea numi „al Doilea Adam”, însă Cuvântul Îl numește „Ultimul Adam”, pentru că nu va mai exista un al treilea Adam. Dumnezeu recunoaște doar două categorii de oameni: oameni care sunt conectați cu Dumnezeu și oameni care aparțin familiei lui Adam și care au natura lui căzută. Prin urmare, Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre rasa primului Adam și despre rasa Ultimului Adam. Dacă citim cu atenție porțiunea din Cuvânt care vorbește despre cele două familii sau rase diferite, vom descoperi o imensă diferență între ele. Niciunul dintre cei care aparțin rasei primului Adam nu poate intra în prezența lui Dumnezeu, din cauză că este, prin natura lui, un păcătos care a fugit din prezența lui Dumnezeu. Singurul lucru bun pe care el îl mai are este conștiința lui. Aceasta însă nu-l conduce la Dumnezeu, ci îl îndepărtează de El, făcându-l să se ascundă dinaintea Lui. Este rău caracterul omului și, în consecință, Dumnezeu nu poate avea părtășie cu el și nici nu-l poate binecuvânta. Există însă și Ultimul Adam și El este Cel despre care Dumnezeu a spus: „În El Mi-am găsit plăcerea”. În mod evident, toți cei care sunt conectați cu El au parte de aceeași bună plăcere pe care Dumnezeu Și-o găsește în El.

H. L. Heijkoop

Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

Ioan 3.36

Existența veșnică

„Odată cu moartea s-a sfârșit totul.” Mulți oameni fac asemenea afirmații doar pentru că moartea întrerupe orice comunicare cu cel decedat. Dar cine ne poate confirma că este așa? Dacă totuși după moarte viața se continuă? Cei muritori nu ne pot da un răspuns concret.

Dumnezeu însă ne dă informațiile necesare cu privire la acest subiect. Versetul de mai sus conține două declarații clare. Prima este: „Cine crede în Fiul are viața veșnică”. Aceluia care Îl primește prin credință pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dăruiește o altă viață, o viață nouă, o viață care nu se termină odată cu moartea, și anume viața veșnică. Prin această viață, credinciosul va fi odată la Domnul său, în slava cerului, și nu se va mai despărți niciodată de El.

Dar mai există o declarație: „Cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”. Și pentru acela care Îl refuză pe Isus Hristos este o existență necontenită, dar nu este „viața veșnică”. El va avea parte de mânia lui Dumnezeu care se exprimă la judecată prin condamnarea veșnică a păcătosului.

Oamenii spun: „Odată cu moartea s-a sfârșit totul”. Să nu credeți această afirmație! Numai Dumnezeu stă deasupra timpului și a morții. El ne-a spus tot ceea ce trebuie să știm. Astăzi mai avem ocazia să-L primim prin credință pe Fiul Lui și astfel să schimbăm „macazul” vieții noastre în direcția corectă.

Citirea Bibliei: Numeri 20.1-13 · Matei 12.46-50

coordonatori Bob & Debby Gass

CEL MAI IMPORTANT LUCRU – Fundația S.E.E.R. România

„Un singur lucru trebuie…” (Luca 10:42)

Astăzi vom vorbi despre doi dușmani care îți amenință viața spirituală:

1) Plictiseala. Misionarul și pedagogul Frank Laubach a spus: „Dacă te-ai plictisit de o anumită formă de închinare, probabil și Dumnezeu este la fel de plictisit ca și tine.” Umblarea cu Dumnezeu ar trebui să fie cel mai entuziasmant și împlinitor mod de viață posibil. „Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta” (Psalmul 16:11).

2) Supra-aglomerarea. Domnul Isus i-a zis Martei: „pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua” (Luca 10:41-42). Ce făcea Maria? Stătea la picioarele Domnului Isus și-L asculta! Marta Îl iubea pe Domnul Isus și parcă nu făcea destule pentru El. Dar era atât de ocupată să-L slujească, încât nu știa să se relaxeze și să se bucure că este cu El. Poate, ca Marta, și tu ai impresia că dacă nu faci tu lucrurile, nu vor fi făcute cum trebuie. Și poate așa e! Dar Dumnezeu nu-ți va cere niciodată să faci ceva ce va lua locul Lui din viața ta. El dorește să fie prioritatea ta.

Uneori ne apropiem de Dumnezeu cu o listă interminabilă de cereri, pentru că ne interesează mai mult darurile Sale decât prezența Sa. David a spus: „Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui” (Psalmul 27:4). Îți imaginezi cum ar fi să ai zilnic, ca prioritate în agenda ta, să petreci timp cu Dumnezeu? Gândește-te serios la asta, pentru că ți-ar putea revoluționa viața!

de Jean Koechlin

Iov 35:1-16

Din necazurile sale, Iov trăsese trista concluzie că nu merită să încerci să fii drept, pentru că, în cele din urmă, nu eşti cu nimic mai câştigat decât cel care a păcătuit (9.22; 34.9; 35.3). Vai, cum îşi descoperea el acolo adâncul inimii! Părea să dea dreptate insinuării lui Satan: „Oare în zadar (sau: pentru nimic) se teme Iov de Dumnezeu?” (1.9). Era aproape aceeaşi logică a „oamenilor stricaţi la minte” cărora le vorbea apostolul şi care considerau că „evlavia este sursă de câştig” (1 Timotei 6.5; citiţi şi Maleahi 3.14).

Patriarhul nostru nu îşi amintea să fi avut până atunci astfel de sentimente în inimă. Îşi cunoştea faptele bune, dar nu şi motivele lor tainice. Şi acestea erau departe de a fi întotdeauna bune. SăI dăm voie Duhului să ne cerceteze prin Cuvânt, pentru a distinge şi a da la iveală intenţiile inimii (Evrei 4.12). Este serviciul pe care Elihu i la făcut lui Iov, spunândui adevărul. Unele lucruri nu sunt plăcute de auzit, dar „rănile făcute de un prieten sunt credincioşie„ (Proverbe 27.6; vezi şi Coloseni 4.6). Iar când aceste lecţii importante vor fi fost învăţate, lacrimile, strigătele din necazuri, chemarea în ajutor (19.21) vor face loc „cântărilor în noapte” (v. 9,10).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 feb. 2021

3 Februarie 2021

Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am și avut intrare, prin credință, în acest har în care stăm și ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu.

Romani 5.1,2

Epistola către Romani îl privește pe cel credincios ca om pe acest pământ, având viața lui Hristos și Duhul Sfânt, așa încât pentru el, care este adăpostit „în Hristos”, „nu mai este nicio condamnare”. Vina sa este ștearsă, păcatul este judecat și, îndreptățit prin lucrarea lui Hristos, credinciosul are pace cu Dumnezeu și este chemat să umble în înnoirea vieții, să-și aducă trupul ca o jertfă vie, plăcută înaintea lui Dumnezeu. Însă această epistolă nu-l privește pe cel credincios ca înviat împreună cu Hristos. Apostolul prezintă doar urmările învierii: „Pentru că, dacă ne-am făcut una cu El în asemănarea morții Lui, tot așa vom fi și în a învierii Lui” (Romani 6.5), dar nu merge mai departe de atât. Acest adevăr îl vedem în Epistola către Coloseni. Repet: ceea ce ne este prezentat în Romani este lucrarea harului lui Dumnezeu pentru îndreptățirea păcătosului pierdut, pe temeiul morții și al învierii lui Isus Hristos, precum și primirea credinciosului în Hristos, astfel încât el poate fi privit ca fiind „în Hristos”, dar trăind încă pe acest pământ, deși nu ca om „în carne”, ci „în Duh”, deoarece Duhul lui Dumnezeu locuiește în el.

Credinciosul nu este văzut aici ca o „nouă creație”, deși știm din alte texte că el este așa și că viața cea nouă pe care o posedă aparține acestei noi creații. Această nouă creație este și ea o parte a planului lui Dumnezeu, dar, așa cum am spus, nu găsim aceasta în Romani. Omul este o ființă responsabilă în această lume – și este tratat ca atare. Lucrarea lui Hristos a rezolvat însă problema responsabilității: acum credinciosul se află în lume, dar trupul său este un templu al Duhului Sfânt, dragostea lui Dumnezeu fiind turnată în inima sa. Mântuit fiind, el este așezat în favoarea lui Dumnezeu, se laudă în speranța gloriei Sale, este un fiu al lui Dumnezeu, deci și moștenitor al lui Dumnezeu și moștenitor împreună cu Hristos, dar nu este prezentat și ca înviat cu Hristos, ca așezat în Hristos în locurile cerești, ci este chemat să sufere cu Hristos aici jos, în lume, pentru ca la sfârșitul drumului să fie glorificat împreună cu El.

R. Brockhaus

Faceți în tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și cu rugăciune pentru toți sfinții.

Efeseni 6.18

Rugăciunea, respirația sufletului

Rugăciunea este vitală pentru cel credincios. O facem noi cu ardoare? Versetele de mai jos, care pun în lumină diferite forme de rugăciune, ne încurajează să practicăm și noi, la timp și nelatimp, rugăciunea:

„Îmi vărsam sufletul înaintea Domnului” (1 Samuel 1.15) înseamnă să-I spui lui Dumnezeu, în rugăciune, fără nicio reținere, toată tristețea ce te apasă.

„Îmi ridic ochii spre munți” (Psalmul 121.1) înseamnă să cauți ajutor la Acela care este Atotputernic și Suveran și care vede tot ce se petrece pe acest pământ.

„Vorbesc în inima mea” (Geneza 24.45) înseamnă să te dezlipești de problemele momentului, pentru a te refugia la Dumnezeu, înseamnă să părăsești domeniul omenesc, pentru a pătrunde în domeniul divin.

„Cer ajutorul lui Dumnezeu” (Iov 12.4) înseamnă a implora, a face apel la Acela care ține totul în mâna Lui.

„Strig către Domnul” (Psalmul 142.1) înseamnă să te rogi cu toată puterea pentru o nevoie urgentă.

„Sufletul meu suspină” (Psalmul 84.2) înseamnă să te rogi fără să formulezi propoziții, doar să-ți îndrepți gândul către Domnul.

Citirea Bibliei: Numeri 19.11-22 · Matei 12.38-45

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ AI O ZI BINECUVÂNTATĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)

Biblia spune: „Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi” (Proverbele 27:1). Adevărul este că atunci când te trezești, în fiecare dimineață, nu ai nici cea mai mică idee despre ce ți se va întâmpla în acea zi. Speri să ai o zi fără incidente, o zi în care așteptările și dorințele tale să fie împlinite… însă știi din experiență că nu se întâmplă mereu așa. Noi trăim într-o lume reală, cu probleme reale. Dușmanul tău, diavolul, este și el real, și lucrează pe toate căile să răspândească descurajare, teamă și eșec. Cunoscând lucrul acesta, psalmistul a scris: „Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră. Vei păşi peste lei şi peste năpârci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. „Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea”. (Psalmul 91:9-16).

Indiferent ce ți se întâmplă, trebuie să ai încredere că în acel moment, Dumnezeu îți va da harul de a face față. Nu uita: lui Satan îi face plăcere să-i atace pe cei care se califică pentru binecuvântarea lui Dumnezeu. De aceea apostolul Pavel a scris: „Pot totul în Hristos, care mă întărește.” Tăria interioară este mai bună decât tăria fizică. De ce? Deoarece, câtă vreme rămâi puternic pe dinăuntru, poți face față oricărui lucru care vine asupra ta din exterior, și poți merge înainte. Așa că, să ai o zi binecuvântată!

de Jean Koechlin

Iov 34:16-37

Prin propriile sale raţionamente, omului îi este imposibil săL înţeleagă pe Dumnezeu, deoarece nui are ca termeni de comparaţie decât pe semenii săi. Pentru ca făptura Lui săL poată cunoaşte, a fost nevoie ca Dumnezeu Însuşi să Se reveleze pe Sine. Nici chiar inteligenţa noastră nu poate înţelege această descoperire divină. Numai credinţa este în stare. Dumnezeu Se manifestă acum prin Duhul Său. Nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, … afară de Duhul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.11). El îi îndrumă pe credincioşi în tot adevărul (Ioan 16.13).

Instruindul pe Iov, Elihu este o astfel de imagine. El îi arată patriarhului că încercarea de aL cunoaşte pe Dumnezeu în lumina propriei experienţe şi a propriilor gânduri (v. 33) la rătăcit complet. Na ajuns el săL condamne „pe Cel Întrutotul drept” (v. 17)?!

Ce ar fi trebuit să facă Iov, în loc să cultive şi să dezvăluie aceste gânduri nepotrivite despre Dumnezeu? SăI ceară cu umilinţă: „Ce nu văd, învaţămă (aratămi)„ (v. 32). Aceasta este scurta rugăciune pe care fiecare dintre noi ar trebui să Io adresăm Domnului în fiecare moment al zilei.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 feb. 2021

2 Februarie 2021

Și Moise a stat la poarta taberei și a zis: „Cine este pentru Domnul: la mine!”. Și toți fiii lui Levi s-au strâns la el … Și fiii lui Levi au făcut după cuvântul lui Moise și cam trei mii de bărbați au căzut din popor în ziua aceea. Și Moise a zis: „Consacrați-vă astăzi pentru Domnul, fiecare împotriva fiului său și împotriva fratelui său, ca să aduceți astăzi o binecuvântare asupra voastră înșivă”.

Exod 32.26,28,29

Leviții (4) – De partea Domnului

În timp ce Moise era pe munte pentru a primi de la Domnul legea și îndrumările cu privire la cortul întâlnirii, israeliții s-au lepădat de el și i-au cerut lui Aaron să le facă un vițel de aur, înaintea căruia au început să se închine. Dumnezeu l-a trimis pe Moise în tabără, iar el, în mânia sa, a spart tablele legii la poalele muntelui. Apoi a ars vițelul, l-a prefăcut în pulbere, pe care a vărsat-o deasupra apei și i-a silit pe cei din popor s-o bea. După ce l-a mustrat aspru pe Aaron, Moise a rostit această provocare: „Cine este pentru Domnul: la mine!”.

Cei din seminția lui Levi au răspuns la această provocare, iar Dumnezeu, prin Moise, le-a spus să-și ia fiecare sabia, să treacă prin tabără și să-i omoare pe cei care se dedaseră idolatriei, chiar dacă aceștia erau dintre rudele și dintre prietenii lor cei mai apropiați. Un măcel cumplit a avut loc în acea zi, în care aproape trei mii de oameni au fost uciși. Binecuvântarea însă a venit asupra leviților, fiindcă se consacraseră Domnului în felul acesta. Dumnezeu S-a putut folosi de astfel de oameni, care L-au pus pe El pe primul loc, fără rezerve.

Chemarea se aude și astăzi: „Consacrați-vă astăzi pentru Domnul!”. Dumnezeu nu le cere celor credincioși din ziua de azi să omoare, în mod literal, pe cineva, însă îi cheamă să se separe de rău cu toată inima, chiar dacă această separare îi are în vedere chiar pe cei mai apropiați ai lor. Dumnezeu este un Dumnezeu gelos, care nu-Și va împărți gloria cu nimeni. Mulți credincioși au plătit prețul suprem pentru poziția pe care au luat-o, iar Domnul îi va răsplăti negreșit „în ziua aceea”.

E. P. Vedder, Jr.

În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.

Fapte 4.12

Nimic despre Isus

Un conte grav bolnav l-a chemat pe predicator la el, pentru a-i vorbi de teme religioase. Dar contele i-a precizat că nu vrea să audă nimic despre Isus.

— Pot atunci să vă vorbesc despre Dumnezeu?, a întrebat predicatorul. Contele a fost de acord, pentru că Îl onorase întotdeauna pe Cel Preaînalt. Astfel, el a putut să-i spună bolnavului despre dragostea lui Dumnezeu. Aceasta i-a făcut bine contelui și l-a rugat pe predicator să-l viziteze și în altă zi.

La a doua vizită, predicatorul i-a vorbit despre înțelepciunea, puterea și atotștiința lui Dumnezeu.

La a treia vizită i-a vorbit despre sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor” (Romani 1.18). Aceste cuvinte au lovit conștiința bolnavului și el a recunoscut că nu va putea sta în fața lui Dumnezeu cu vina sa.

După câteva zile, predicatorul a fost chemat iarăși. Contele se temea foarte tare și avea conștiința împovărată.

— Oare nu există nicio cale de scăpare pentru mine?, a fost prima lui întrebare.

— Ba da! Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Dar atunci trebuie să vă vorbesc despre Hristos, Domnul.

Atunci contele bolnav a fost dispus să asculte despre Isus care a venit „să caute și să mântuiască ce era pierdut”. Și a primit, prin credință, vestea cea bună, găsind pacea atât de mult dorită.

Citirea Bibliei: Numeri 19.1-10 · Matei 12.22-37

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SFETNICI BUNI! – Fundația S.E.E.R. România

„Biruinţa vine prin marele număr de sfetnici.” (Proverbele 11:14)

Pentru a reuși în viață, ai nevoie de oameni înțelepți și competenți în jurul tău, de oameni informați și cu o conduită morală impecabilă, care să te poată asista. Dar ține cont: Cei mai buni oameni, cu cea mai vastă cunoaștere, te vor provoca, te vor solicita și îți vor confrunta părerile pe care le-ai avut până acum. Asta nu înseamnă că trebuie să-i eviți. Din contră, este exact motivul pentru care ai nevoie de ei! Trebuie să treci peste teama pe care o ai față de persoanele care sunt mai istețe, mai pregătite, mai talentate și mai experimentate decât tine, și să înveți de la ele. Ceea ce ne împiedică, pe cei mai mulți dintre noi, să ne apropiem de oameni competenți este faptul că ne simțim stingheri în preajma lor. Nu e grav să fii neștiutor… dar e grozav să rămâi așa! Nu fugi spre lucrurile comode, obișnuite și spre interacțiunea cu persoane mediocre, care nu te provoacă să crești. Cu cât te miști în mai multe domenii ale vieții, cu atât ai mai multă nevoie de „un mare număr de sfetnici” care să te forțeze să fii mai mult decât ești, chiar dacă la început nu e ceva confortabil. Du-te acolo unde sunt ei, ascultă ce spun și evaluează-le părerile. Dacă te zidesc spiritual, emoțional și financiar, trebuie să-ți părăsești confortul. Dacă nu, nu vei avea informația de care ai nevoie ca să mergi dincolo de zona ta de confort și să-ți atingi țelul. Doar cei ce sunt dispuși să lupte își împlinesc visele.

Și nu uita, oamenii de care ai cea mai mare nevoie sunt cel mai adesea foarte ocupați! De aceea, e puțin probabil că ei vor veni la tine; așa că tu trebuie să mergi la ei. Și fii pregătit: poate că unii dintre ei te vor refuza, dar destui alții, văzându-ți foamea după înțelepciune și cunoaștere, vor răspunde și te vor ajuta să reușești. Așadar, caută sfetnici buni!

de Jean Koechlin

Iov 33:23-33; 34:1-15

Versetele 23 şi 24 din cap. 33 ne îndreaptă gândurile spre Mesagerul dragostei divine, spre Isus, Mijlocitorul nostru.

(Viaţa Lui:) El a venit pentru ai arăta omului păcătos calea dreptăţii, pentru al ajuta săşi recunoască starea şi să se judece în lumina divină. Felul Său de a trăi viaţa aici, pe pământ, pune cu atât mai mult în evidenţă adevărata stare a omului. Dar, pentru ca Dumnezeu să poată manifesta îndurare, a fost necesară ispăşirea. Şi soluţia a fost găsită:

(Moartea Lui:) Prin jertfa Domnului Isus, noi suntem eliberaţi de groapa pieirii! Şi aceasta nu este totul! Versetele 25 şi 26 vorbesc despre viaţa cea nouă, despre comuniune, despre bucurie, despre îndreptăţire, toate ca fiind partea noastră. Dumnezeu nea primit prin har, nea făcut plăcuţi în Cel Preaiubit (Efeseni 1.6 notă).

(Învierea Lui:) Astăzi noi ne bucurăm de prezenţa unui Mântuitor viu în glorie. El este acolo ca Mijlocitor al nostru. Câte consecinţe binecuvântate decurg din aceasta!

Versetele 27 şi 28 vorbesc despre mărturia pe care suntem chemaţi so dăm înaintea oamenilor cu privire la ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Să nu pierdem niciodată din vedere această slujbă, care este partea noastră!

În cap. 34, Elihu este obligat să vorbească cu asprime. Căutând să se îndreptăţească, Iov Îl acuzase pe Dumnezeu de nedreptate (32.2). Era mult prea grav. Iov se asocia astfel cu cei răi şi de aceea mustrarea trebuia săi fie făcută răspicat (Romani 9.14).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 feb. 2021

1 Februarie 2021

Dumnezeul meu, în Tine mi-am pus încrederea; să nu fiu dat de rușine, să nu triumfe vrăjmașii mei asupra mea … pe Tine Te aștept toată ziua.

Psalmul 25.2,5

Credinciosul biruie toate dificultățile doar prin încredere în Domnul. Așa cum s-a spus de multe ori, el nu face nici cel mai mic pas înspre a-i răni pe vrăjmașii săi, ci vine înaintea Domnului și lasă totul în mâinile Sale, așteptând ca El să-l elibereze. Încredințându-se în brațele Domnului, el poate spune: „Să nu fiu dat de rușine, să nu triumfe vrăjmașii mei asupra mea”. Uneori, în prezența împotrivirii și a insultelor, ne încredem în noi înșine și în eforturile noastre de a-i insulta și zdrobi pe cei care ni se împotrivesc, însă descoperim că nu facem altceva decât să ne expunem rușinii și înfrângerii înaintea vrăjmașilor noștri. Psalmistul însă spune: „Nu, niciunul dintre cei care Te așteaptă pe Tine nu va fi dat de rușine”.

După ce a găsit odihnă încredințându-se pe sine și împrejurările sale în mâna Domnului, credinciosul dorește acum să vadă căile Lui, să fie învățat cu privire la cărările Lui și să fie condus în adevăr (versetele 4 și 5). Deseori cei credincioși au tendința să se preocupe cu căile rele ale oamenilor, cu cărările lor strâmbe și cu erorile pe care aceștia le propovăduiesc. Dumnezeu însă Își are căile Sale pentru a-i călăuzi pe cei ai Săi, are cărări pe care picioarele lor să calce și are adevărul Său, pentru a-i instrui. Preocuparea noastră de bază trebuie să fie să vedem căile Sale și să fim învățați cu privire la cărările Sale, deci nu numai să cunoaștem adevărul, ci, de asemenea, să fim conduși sau călăuziți în el. Pe acestea trebuie să le așteptăm în mod continuu de la Dumnezeu, așa cum psalmistul spune: „Pe Tine Te aștept toată ziua” (versetul 5).

H. Smith

Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi.

Ioan 8.36

De fapt, pe ei îi aștepta libertatea!

În sud-vestul insulei Mauritius se înalță conul vulcanic Morne Brabant, cu o înălțime de 556 de metri. Stâncile sale înalte, aproape verticale, se văd de departe ca un far. La începutul secolului al XIX-lea, câțiva sclavi au fugit de pe plantații pe această insulă și s-au cățărat pe munte. Ei au locuit acolo pe un vârf împădurit, hrănindu-se cu porci mistreți și cu maimuțe, cu fructe de pădure și cu miere sălbatică, trăind câțiva ani fără niciun contact cu lumea exterioară.

În anul 1832, toți sclavii de pe insulă au fost declarați liberi, iar pe 1 februarie 1835, câțiva soldați au urcat pe Morne Brabant pentru a le aduce această veste bună și foștilor sclavi. Dar aceștia, văzând soldații, au crezut că vin să-i prindă și să-i facă din nou sclavi. De aceea s-au aruncat în mare de la multe sute de metri. Au vrut mai degrabă să moară, decât să fie făcuți din nou sclavi. De fapt, pe ei îi aștepta libertatea! Chiar și în zilele noastre, populația de pe Mauritius comemorează în fiecare an pe 1 februarie acea faptă necugetată.

Ce tragic! Libertatea se apropia, dar ei au înțeles greșit intențiile mesagerilor și au preferat să moară! Astăzi este la fel. Dumnezeu, în iubirea Sa, îi cheamă pe oameni și dorește să-i elibereze de legăturile păcatului. Evanghelia este adusă oamenilor care sunt sclavii păcatului, dar oamenii resping harul și dragostea lui Dumnezeu și, prin aceasta, libertatea. Ei resping vestea bună și rămân sclavi ai păcatului, iar urmarea va fi pierzarea veșnică. Ce tragic!

Dar cine primește iertarea lui Dumnezeu este liber; Hristos a plătit pentru el prețul de răscumpărare! Și în zilele noastre, libertatea este o problemă a credinței și a încrederii!

Citirea Bibliei: Numeri 18.20-32 · Matei 12.15-21

coordonatori Bob & Debby Gass

VORBIREA POTRIVITĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Cuvântul… în gura ta…” (Romani 10:8)

Dacă nu ești atent, s-ar putea să rostești cuvinte nepotrivite, care să semene îndoială și să contrazică ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său. Apostolul Pavel scria romanilor: „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.” Așadar, rostește Cuvântul lui Dumnezeu peste situația în care te afli – și vei vedea cum El lucrează în locul tău, rezolvând lucrurile pentru tine.

Cuvântul „mărturisire” vine de la cuvântul grecesc homologia, care înseamnă „a ajunge la un acord, a spune același lucru.” Asta înseamnă că trebuie să ajungi în consens cu voia și Cuvântul lui Dumnezeu, și să înveți să spui ceea ce spune El, indiferent cât de gravă poate părea situația la un moment dat. Dacă nu este ceea ce spune Dumnezeu, nu este ce trebuie! Dar dacă este în acord cu ce spune Dumnezeu, cuvintele rostite vor deveni arme puternice. Biblia spune: „cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului!” (Iov 6:25). Cuvântul „înduplecător” vine de la cuvântul iudaic marats, care înseamnă „a apăsa.” La fel cum sigiliul, de pe inelul regelui, imprimă pecetea autorității sale pe un document, mărturisirea credinței tale pecetluiește problema înaintea lui Dumnezeu.

Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:23-24). Nu te limita doar să Îi spui lui Dumnezeu despre „muntele” tău – vorbește-i „muntelui” tău, folosind Cuvântul lui Dumnezeu! Fă, începând de azi, din Cuvântul lui Dumnezeu – cuvântul tău… și „muntele” tău va începe să se miște!